Duel: A'Svear, Metal and Denny

[Denny]

Suntem trei participanti, asta inseamna automat 2 runde. XD
Genul : Fantasy
Stiti voi, chestiile alea care nu pot exista decat in fictiune si bla bla bla. Are rost sa mai stau la taclale ? Nu.
Stiti participantii, ii vedeti la titlu.
Lucrarile o sa fie postate pana pe 14 Martie. ^.^ Nu exista numar de pagini.

Bafta Fufu si Alex ^.^.


P.S : poll-ul o sa-l pun dupa ce au fost postate lucrarile.

[A'Svear]

Păăăi...as vrea sa fac urmatorul ''anunţ'', dacă il pot numi aşa:
Datorita faptului ca participantii [A'Svear, Denny şi Metal], adica noi, nu ne putem incadra in timpul propus la începutul duelului, am hotărât sa amanam pana Miercuri, 17.03.2010.
Înafara de acest lucru, toate rămân la fel ...Deci ne vedem pe data de 17 a lunii
Zbye :3

[Me�al.]

So, se pare că eu sunt primul Sper să vă placă!

Vis sau realitate?

Deschid ochii şi privesc în jur. Stau întinsă pe pământul acoperit de frunze ruginii. Patul moale şi cald din casa mea din Londra a dispărut. Acum, mă aflu într-un loc necunoscut... trist. Culori moarte, asemănătoare cu diferitele nuanţe de gri, mă înconjoară şi îmi dau fiori reci. Atâta linişte este aici... atâta inerţie. Privesc în jur, dar tot ce pot să observ este peisajul pictat în culori gri sau cafenii, pe scurt: moarte. Merg câţiva paşi într-o direcţie necunoscută mie, întrebându-mă unde sunt. Încep să urc un deal, cu paşi mari, rapizi. Curiozitatea şi teama mă cuprind cu fiecare pas făcut, dar nu mă pot opri.
Aud paşi pe frunzele veştejite şi mă întorc rapid în acea direcţie. Nu este nimic, doar copacii care mă înconjoară. Aud alţi paşi, mai aproape de mine. Încetul cu încetul, îmi este din ce în ce mai frică şi încep să alerg. Ajunsă în vârful dealului, parcă mă simt în siguranţă. Simt cum nu mai sunt urmărită, dar, în mintea mea, ştiu că este doar o iluzie. Mă sprijin de copacul putrezit aflat în vărful colinei şi privesc în jur. Nimic nu este, dar nimicul poate fi, totodată, periculos. Nu înţeleg ce caut aici, în această dimensiune... asemănătoare cu cel mai trist vis. Sunt total derutată şi speriată. O atingere pe umăr mă face să tresar şi mă străduiesc să nu încep să urlu. Încet, cu mişcări calculate, mă întorc spre persoana care m-a atins. Este un bărbat alb la faţă şi cu părul blond închis. Ochii îi sunt verzi precum rubinul şi urechile lui ascuţite se pot observa printre firele de păr ciufilite. Mă priveşte cu intensitate şi un zâmbet i se plantează pe chip.
-Este doar un vis... Elfii nu există, îmi zic eu în şoaptă.
-Este un vis doar atâta timp cât crezi tu asta. Când vei crede că totul este real, aşa va fi, îmi spune el cu o voce calmă şi rece, privind în zare.
Mâna lui se odihneşte pe umărul meu în timp ce eu, curioasă, îl studiez. Hainele îi sunt la fel de lipsite de viaţă precum acest peisaj. Este o imagine a lumii ce te aşteaptă după moarte. Poartă un fel de jachetă lungă neagră şi peticită, o pereche de pantaloni peticiţi prin zona genunchilor şi o bluză portocaliu stins. Faţa îi este palidă şi cearcănele adânci nu lipsesc de pe faţa lui. În spate, are prinsă o tolbă şi un arc. Părul său este singurul lucru mai... colorat de pe aici.
-Numele tău este, domnişoară? Eu sunt Dawood sau Daw, spune el rapid pe parcă ar vrea să evite o conversaţie mai lungă.
-Ayne, zic eu în şoaptă privind cerul.
Pe chipul lui încă domneşte un zâmbet incredibil de stupid şi enervant. Eu sunt nervoasă şi, mai ales, speriată şi el zâmbeşte. Cât de stupid! Mă abţin să nu încep să comentez pentru că nu ştiu ce poate să-mi facă dacă îl enervez.
Fulgere încep să lumineze cerul gri şi tunete sparg liniştea înfiorătoare. Tresar, fulgerele nefiind unele din lucrurile mele preferate. Mă uit la Daw şi văd cum faţa lui este crispată şi zâmbetul i-a dispărut. Mâna ce o ţinuse pe umărul meu, îi cade inertă pe lângă corp. Curioasă, îl întreb ce naiba se întâmplă atât de terifiant. Nu zice nimic, doar mă apucă de încheietura mâinii drepte şi mă trage spre copacul uscat din vârful deluleţului. Este în totalitate negru, dar la baza lui se poate observa un fel de scobitură în pământ, un fel de loc în care pot încăpea două, trei persoane. Seamănă cu pivniţele unde se ascundeau americanii când veneau tornadele. Mă îndeamnă să intru înăuntru şi apoi se aşează şi el lângă mine. Privesc afară prin scobitură şi văd cum, printre denşii nori gri, se pot vedea săgeţi sângerii. Sunt apropiate la culoare cu lichidul ce ne curge prin vene şi colorează diferite petice din pământ. Muşchii lui Daw se încordează şi îmi dau seama că nu este un semn bun. Tac şi mă fac mică, privind întreaga scenă. Dintre nori iese un fel de pasăre uriaşă, asemănătoare cu un dragon. Arpile îi sunt lungi şi late, la capete având gheare mari şi, probabil, ascuţite. Pielea îi este de un roşu închis şi ochii verzi precum iarba fragedă. Fâlfâie din aripi şi zboară mai încolo. Aud cum un incendiu începe şi Daw scoate un mic suspin. Bătăile aripilor monstrului se aud din ce în ce mai aproape, până când nu le mai pot auzi deloc. Dar, spre nefericirea noastră, o gheară, cred, mişcă copacul. Respiraţiile noastre se opresc şi eu sper ca monstrul să nu-şi fi dat seama că suntem acolo. Putrezitul copac nu se mai mişcă şi aripile monstrului încep să bată şi se aud din ce în ce mai departe. Răsuflu uşurată şi-l privesc pe Daw. Faţa lui este tristă şi, totodată, îndurerată. Ies din buturuga copacului, urmată de elful şaten. Privesc înspre vale şi văd cum întregii copaci sunt aproape arşi. Focul arde mocnit, lucru care mă convinge că din pădure nu va mai rămâne nimic până în dimineaţa următoare. Cred că acesta este momentul tristeţii lui Daw. Din câte am citit eu pe internet, elfii sunt foarte legaţi de pădure şi orice ţine de natură şi, probabil, ce am citit eu nu erau chiar prostii, cum credeam.
-Vigoth... Iarăşi a distrus o parte din pădure... Dacă ar mai fi vreun supravieţuitor din familia Sythini, atunci Vigoth ar putea fi omorît. Dar, dacă nu te superi, care este numele tău de familie şi în ce oraş trăiai?
-Londra...Dar cum mi-ai ghicit numele de familie? Şi ce avea aşa de important familia mea? Ce legătură am cu montrul ăla de care ziceai? Întreb eu foarte curioasă.
Îmi face semn să-l urmez şi eu mă supun. Nu ştiu din ce motiv, dar tot drumul îl privesc pe Daw. Mă simt atrasă de el, atrasă de cât de misterios poate fi. Fiecare gest al lui îmi captează atenţia, fiecare vorbă pe care o spune mă faşcinează. Nu înţeleg dacă aceasta este doar simpatie sau mai mult de atât. Dar... pe lângă faptul acesta, tot nu înţeleg ce caut aici. Nu ţin minte să fi venit aici sau ceva asemănător. Încă cred că acesta este un vis, deşi Vigoth pare cât se poate de real. Pe tot parcursul drumului, m-am ciupit să văd dacă o să mă trezesc, dar nimic. Tot în lumea aceasta ciudată sunt. Daw se opreşte în faţa unei pietre mari pe care sunt sculptate nişte imagini. Arată cum doi luptător se confruntă cu un monstru mare, asemănător cu Vigoth. În imaginea sculptată sunt o fată şi un băiat, aparent rănit.
-După cum vezi, numai tu poţi să-l învingi pe Vigoth, cu ajutorul meu. Profeţia zice că, teribilul monstru poate fi ucis doar de două persoane: un om şi un elf. Nu trebuie să-ţi fie frică, cei din familia Sythini au arta de a lupta în sânge. Când vei pune mâna pe sabie, vei şti imediat cum să o foloseşti. Eşti născută pentru a mânui sabia şi corpul tău se va mişca singur. Ce zici, mă ajuţi, Ayne?
Îl privesc. Îmi zâmbeşte chinuit şi îşi doreşte să accept. Deşi ştiu că uşor nu o să fie, nu suport să îi mai văd privirea tristă de atunci când a văzut pădurea arsă. Nici o persoană nu merită să sufere atât. E mult prea crud. Ochii lui de un verde spre albastru mă privesc cu intensitate. Muşchii îi sunt încordaţi şi respiraţia i se aude rar şi regulat. Accept rapid oferta lui Dawood, nu din obligaţie şi din cauză că mă simt atrasă de el. În mână îi apar două săbii: una în totalitate verde şi cealaltă roşie. Lamele strălucesc în slaba lumină a acestei lumi întunecate. E o strălucire moartă, dar, pe de altă parte, triumfătoare. Parcă mi-am luat un bilet pe autostrada care duce către moarte. Nu văd cum am putea să-l învingem pe acel montru uriaş şi teribil de puternic. Nu văd nici o rază de lumină.
Lângă bucata de stâncă văd două armuri. Le privesc cu îngrijorare şi temăoare.
-Speranţa moare ultima, îmi şopteşte el vrând să mă calmeze.
Mda... de parcă lucrul ăsta m-a calmat... Încep a-mi pune armura argintie. Când amândoi suntem gata, Daw îmi dă sabia cea roşie şi îmi zâmbeşte. Pare destul de optimist, deşi eu sunt extrem de pesimistă. Respiraţia mi se accelerează, precum şi bătăile inimii. Sentimentele mă copleşesc. Mă tem. Nu mi-e frică dacă o să mor, mai mult mă tem de moartea elfului. Nu înţeleg ce este cu sentimentele acestea de grijă pentru o persoană pe care o cunosc de puţin timp, dar asta gândeşte inima mea. Nu pot să neg ce zice. Poate că am descoperit, după mult timp ce este dragostea la prima vedere... Vreau ca Daw să supravieţuiască şi ca el să-l vadă pe Vigoth mort. Poate că este imposibil, dar avem puterea să realizăm imposibilul. Cred în mine şi în propiile-mi forţe. Strâng spada ascuţită şi lungă în mână.
Un fulger luminează cerul şi lame sângerii se prăvălesc asupra pământului trist. Este semnalul ce prevesteşte venirea lui Vigoth. Daw vine lângă mine şi mă strânge de mână. Zâmbeşte şi ochii îi sclipesc. Probabil că aşteaptă acest moment de ani buni.
-Ştiu că poţi. Eşti singura care poate! Mă îndeamnă el sigur pe sine.
Aprob şi strâng sabia în mână. Adrenalina începe să îmi circule prin corp şi mă simt perfect. Stăm relaxaţi şi privim cum Vigoth îşi croieşte o cărare printre denşii nori. Se apropie de noi şi ochii lui ne privesc bucuroşi. Parcă noi suntem prânzul lui mult dorit. Vrea să ne verse sângele şi să se îmbete cu el. Dar greşeşte! Singurele picături de sânge care se vor prelinge pe iarbă, vor fi cele ale lui. Când este deasupra noastră, ne arată colţii lui ascuţiţi, vrând să ne sperie. Niciunul dintre noi nu tremură, îl privim impasibili. Daw face câţiva paşi în faţă şi începe să alerge spre monstru. Paşii îi sunt mari şi îşi croiesc drum printre iarba pitică. Îl urmez, fără teamă, simţind cât de mult îmi doresc să lupt. Amândoi îl atacăm simultan pe Vigoth, dar se fereşte. Mişcările corpului meu sunt hotărâte şi agile. Este de parcă m-am mai luptat de mii de ori în trecut. O bilă de foc se apropie de mine, dar, printr-un salt, o evit. Daw îmi zâmbeşte şi îmi face cu ochiul. Se lansează într-un nou atac, viteza lui fiind atât de mare încât abia îl pot vedea. Monstrul se fereşte de lovitura lui Daw, care aproape îl lovise. Cu coada lui lungă şi puternică, îl împinge pe Daw într-un copac. Elful se loveşte de arbore şi cade pe jos, cu spada lângă el. Alerg speriată la Daw. Are o mică zgârietură pe obrazul drept şi puţin sânge îi curge din gură. În acel moment, chiar mă gândesc că a fost doar un vis faptul că credeam că o să câştigăm. Apoi, brusc, un plan îmi trece prin minte. Un plan care poate să ne facă să câştigăm sau să pierdem. Merge pe vorba: „Fie ca cel mai bun să câştige!” . Mă aşez pe vine lângă Daw şi îi şoptesc cât de rapid pot planul. Este de acord şi se ridică în picioare, ţinând în mână sabia. Începe să alerge rapid spre monstrul care aruncă cu flăcări după el. Întreaga atenţie a lui Vigoth este acaparată de Daw, care pare să îl enerveze pe monstru. Zâmbesc şi, fără frică, mă ascund printre copaci şi alerg până când ajung în spatele lui Vigoth. Rapid, sar cât pot eu de sus şi îi înfig sabia în spate şi creez o tăietură uriaşă. Monstrul începe să urle de durere şi Daw îl înjunghie zâmbitor în inimă. Sângele aproape negru începe să se prelingă pe iarbă.
Norii denşi încep să dispară, iarba prinde culoarea ei fragedă de altă dată, soarele începe să îşi trimită săgeţile asupra trupurilor noastre. Păsări încep să zboare printre copacii înverziţi, cântându-şi frumoasele triluri. Pot să admit că lumea aceasta este foarte frumoasă... Plină de pace. Acum înţeleg de ce Dawood dorea cu atâta ardoare să îl înfrângă pe Vigoth.
-Ai reuşit! Ştiam eu că poţi, Ayne! Profeţiile au întotdeauna dreptate. Dar... de ce eşti tristă? Mă întreabă el, observând uşoara urmă de tristeţe de pe chipul meu.
-Pentru că, odată îndeplinit ţelul meu aici, va trebui să mă întorc din nou la Londra... la şcoală... La rutina mea zilnică. Nu cred că voi putea fi capabilă să trăiesc din nou acolo după această aventură... Vreau... vreau să rămân cu tine! Spun cu o voce tremurândă.
Simt cum mâna lui se strecoară sub părul meu şi îmi atinge uşor ceafa. Tresar şi îmi plec privirea emoţionată. Îmi este frică căci o să mă trimită acasă.
-Dacă tu doreşti să rămâi aici, atunci nu am ce obiecta. Plus că mi-ar face mare plăcere.
Zâmbeşte şi îşi apropie faţa de a mea, până când buzele noastre se unesc într-un sărut lung şi pasional. Un sărut care semnifica faptul că speranţa şi dragostea mor ultimele.

Doamnelor ÅŸi domnilor telespectatori,

La ştirile serii, o să vă prezentăm cazul ciudat al dispariţiei unei fete, Ayne Sythini. Domnişoara în vârstă de optisprezece ani locuia alături de părinţii şi fratele ei mai mic. Ultima dată a fost văzută citind o carte de fantezie, în camera ei, în această dimineaţă. De atunci, domnişoara nu a mai ieşit din încăpere la ora prânzului şi nici nu s-a dus la întâlnirea pe care o avea programată cu prietenii ei. La amiază, fratele ei a fost cel care a observat dispariţia fetei, când a intrat în cameră să vadă ce face. A găsit numai cartea, din care citea, aruncată pe jos. Poliţiştii nu au găsit vreun indiciu care să confirme faptul că fata a fost răpită. Câţiva cetăţeni susţin faptul că au văzut, pe geam, un fel de lumină asemănătoare cu un portal, dar lucrul acesta este imposibil. Familia Sythini este şocată de dispariţia lui Ayne. Poliţiştii vor continua să ancheteze cazul, sperând să o găsească pe adoleşcentă.

[A'Svear]

Se întâmpla într-o pădure...

Fuga înseamnă laşitate în majoritatea cazurilor. Oare şi fuga mea tot laşitate inseamnă? Dacă da, pot spune că o dau dracu' de mândrie ;i demnitate. Deşi şansele mele să scap vie se impuţinează cu fiecare clipă, fiindcă pe mine oboseala mă poate doborî, dar pe ei nu.
Continui să alerg printre copaci. Nu indrăznesc nici măcar să întorc capul, să văd la ce distanţa sunt de mine. Ah, cum de am sfârşit aşa? E corect oare, ca toate porăcriile să mi se întâmple mie? Nu am greşit cu absolut nimic de data aceasta. Poate doar cu faptul că am avut încredere într-un bărbat mort. Dar din atâta lucru trebuie să ajung urmarită de cinci vampiri, noaptea, într-o pădure?
Se pare că ăsta îmi e destinul, să ajung hrană pentru colţoşi. Şi totuşi, poate mai este o şansă. Da, pot să scap! Cu o tonă de noroc şi cu puţin ajutor, care nu ştiu de unde l-aş putea primi, o să rămân vie, dar pentru moment nu pot decât sa continui să fug.
Un urlet puternic m-a făcut să tresar. Prima dată am înjurat posesorul său, fiindcă aproape am căzut, dar un al doilea s-a făcut auzit. Am putut simţi o oarecare notă care o cunoşteam. Lupi? Nu, era ceva mai mult de atât. Ştiam acest strigăt. Era îndurerat, îngrijorat. Deci a venit după mine...
Şi după cum m-am aşteptat, m-am trezit cu animalul gigantic în dreapta mea. Blana sa albă ieşea în evindenţa în puterea nopţii. Ralph...Mulţumesc! M-am oprit pentru o clipă din alergat ca să îl mângâi pe bot. După ce mi-am frecat palma de el, m-a împins uşor.
- Ce vrei să fac? am întrebat lupul din faţa mea.
A dat din cap să îmi continui fuga mea disperată.
- Dar tu ce o să faci?
Nu am mai primit nici un semn. S-a întors şi a pornit înspre atacatorii mei. Nu se poate! E nebun dacă face aşa ceva... Sunt cinci vampiri şi el e doar un vârcolac, pentru numele lui Dumnezeu. Un schelălăit puternic a spart liniştea.
- Mori...
Şoapta aceea lăsată în vânt, dar atât de plină de sensuri mi-a dat fiori. Urletul lui Ralph a zdruncinat pădurea şi pe mine în cel mai serios mod. Era mort! Mort de-a binelea. Picioarele mi-au luat-o la fugă fără să vreau. Groază? Teroare? Tristeţe? Da. Toate s-au adunat în mine şi nu ştiu cum de încap atâtea sentimente neplăcute într-un singur suflet. Ah, mă simt ca un butoi de emoţii idioate. Dacă scap vie, trebuie să îmi revizuiesc viaţa. Dar oare ce au făcut nemernicii aceia cu trupul lui Ralph? Vampirii beau sânge de varcolac? Sincer, chiar nu vrea să mă gândesc la asta, dar nu pot să trec peste faptul ca l-au ucis, fără strop de sentiment. Era preietenul meu, ce dracu'! Era...Urăsc când verbele trebuie păstrate la trecut.
Dar mă întreb cum reuşesc să şi plâng, să şi alerg şi să mai şi gândesc în acelaşi timp? Dar se pare că ultima mea întrebare m-a condus un pas mai aproape de pieire. Picioarele m-au lăsat şi m-am prabuşit. Am ales să mă întind pe jos şi să îmi las viaţa într-o speranţă care tocmai şi-a făcut loc in sufletul meu. Poate, poate sunt destul de jegoasă şi mă vor confunda cu noroiul. Mă vor calca în picioare bine de tot şi vor trece mai departe. Da...Cât mi-aş dori să se întâmple asta. Am închis ochii. Să mă gândesc din nou, cum ajuns în situaţia asta? Mda', foarte simplu, am acceptat să ma întâlnesc cu un vampir. Unde? La marginea pădurii, fireşte! Să poată să mă savureze în linişte. Am lăsat un suspin sa îmi alunece printre buze. Ce porcărie...
Când am redeschis ochii pur şi simplu mi s-a tăiat respiraţia.
- Ha, ha...Ia uite ce avem noi aici...
S-a aplecat spre mine şi m-a prins de braţe. Ca ultimă şansă mi-am înfipt degetele în pământ. Rădăcinile prin care treceam cu mâinile mă zgâriau, iar usturimea începea să devină insuportabilă. Mi-am scos palmele din noroi. Mizeria se amesteca cu sângele şi abia acum am observat ce gafă am făcut. Vampirul s-a aplecat spre mine şi a tras adânc aer ăn piept. Mirosul sângelui l-a înebunit de-a binelea. Un zâmbet larg ii s-a întins pe toata faţa. Asta era cu adevărat infiorător. Am scâncit. De ce, habar nu am, dar stiu ca sunetul care l-am scos i-a provocat tipului un amuzament profund. Râdea zgomots, reuşind să mă şi scuipe. Demenţial! Nu ajunge că vampirii sunt cruzi, urâcioşi, egoişti şi îngamfaţi, mai trebuie să fie şi scârboşi.
-Haide o dată! Ne prinde răsăritu' cu nebunia ta, a spus unul din cei trei care erau în spate.
Stai puţin! Trei? Parcă erau cinci de toţi.
Un ţăruş s-a înfipt în gâtul celui ce stătea în faţa mea. A făcut ochii mari. Sângele i-a ţâşnit din gură, vărsându-se pe mine. Măcar am avut ingeniozitatea să închid ochii. Lichidul roşu îmi acoperea faţa şi părul. Niciodată nu am putut simţi mirosul său, dar în aceste momente, când era aşa de mult pe propriul meu corp, am avut parte de o esenţa scârboasă, metalică. M-am aplecat şi ceea ce am făcut m-a uimit chiar şi pe mine. Am vomitat. Nu credeam voi da la raţe din cauza substanţei care, practic, ne ţine in viaţă.
M-am ridicat în genunchi. Toţi cei trei, zăceau pe jos, mai mult sau mai puţin întregi. Unul avea capul puţin depărtat de corp, altul zăcea intr-o baltă de sânge. In orice caz erau morţi, definitiv de data aceasta. Oare e adevărat? Chiar scăpasem? Dar cum? Nu îmi pot imagina cine sau ce i-a ucis. Şi ce s-a întâmplat cu celălalt vampir? Cred că l-a omorât Ralph. Am mai aruncat o privire în jur, încă uimită de moartea celor patru.
Am fost împinsă cu putere şi am căzut din nou în mocirlă. Mda', iata-l şi pe ultimul vampir, ucigaşul celorlati patru şi al meu la urma urmei.
- Nu m-ai salvat de ceilalţi, nu-i aşa?
-Nu...
Şi-a înfipt colţii adânc în gâtul meu. Toata durerea s-a adunat într-un singur punct. O să dureze doar puţin. Am hotărât sa înfrunt adevărul până la urmă. Voi muri. Ucisă de un vampir însetat, într-o nenorocită de pădure. Ce mod ridicol de a da colţu'.
-Ah, a şoptit vampirul oprindu-se din băut.
M-am mirat. De ce nu termină dracului mai repede, să mor şi cu asta basta. A bolboiat ochii şi se uita la mine. Am văzut că încerca să spună ceva.
- Deci de aia...toţi am vrut...sângele tău...
Poftim? Ce voia să spună cu asta? În timp ce eu mă gândeam, corpul său se transforma într-un praf auriu. M-am ridicat. Mă durea tot. Cadavrele care au rămas aveau să se descompuna în lumina soarelui. Eu trebuie să plec... Ştiu că pe drum voi da peste corpul neînsufleţit al lui Ralph şi voi începe să plâng din nou. Ştiu şi că va trebui să le explic vârcolacilor. Dar momentan pot să mă bucur că sunt vie. Da, aşa este trăiesc! Chiar dacă sunt doar parţial zână, se pare ca sângele meu a fost destul de puternic să îl ucidă. Da...Vampirii se transformă în pulbere dacă beau sânge de zână. Ha, ce norocoasă eşti Zoey...

[Denny]

Razboiul suprem


Ce se poate intampla cand o veche legenda este pe punctul de a se implini ?
Si daca aceasta profetie poate avea ca rezultat sfarsitul ingerilor si triumful demonilor ?

Acest lucru ar duce la
Razboiul Suprem.

- Atacati !

Se auzi vocea tunatoare a capeteniei demonilor. Creaturile se repezira catre zidurile Edenului, ingerii rasarira de dupa bucatile imense de piatra cu arcuri si sageti Sfinte, care puteau distruge orice fiinta magica. Tintuiau demonii cei mai mari si mai puternici, dupa judecata lor. Sute de sageti tasnira pe bolta aurie apoi croindu-si drumul pana in pieptul creaturilor demonice, parca ghidate de vantul care a inceput sa bata violent. Cativa demoni au fost rapusi, insa si creaturile considerate malefice au contraatcat, aruncand tapuse cu venin in varfuri, veninul care putea distrugea orice inger de clasa inferioara. Distrugand zidurile demonii au patruns in gradina Edenului, dezlantuind astfel haosul.

*Flashback*

- Am auzit despre om.

Spuse Gabriel cu o voce stinsa, aproape tacuta, insa arharghelul sef il auzise foarte clar.

- Trebuie sa actionam.

Raspunse el cu o voce dura si impunatoare.

- Da ...

Raspunse si Gabriel la randul lui prinvind in gol imaginandu-si dezastrul ce avea sa vina.

*End of flashback*

Damian, fiul lui Lucifer, isi inalta aripile negre si isi scoase sabia din teaca pornind la atac. El era singura victima in acest razboi, iubirea lui fata de aceea fiinta umana a fost pretextul perfect de a declansa acest razboi. Lui nu-i pasa de alti ingeri, il vroia doar pe el, pe cel care ii facuse atata rau, lui si preaiubitei lui Esmeralda. Acel inger blestemat a fost cel care i-a rapit fericirea, condamnandu-l la mii de ani de suferinta, pentru ca un demon se indragosteste doar odata la doua mii de ani, pe cand venise si randul lui, totul s-a destramat.

*Flashback*

- Te ador, Esmeralda !

Ii spuse tanarul demon in timp ce-i mangaia chipul ei frumos. Tenul ei masliniu arata ingeresc in contrast cu intunecimea parului ei. Ochii ca si doua smaralde il cercetau pe cel din fata ei cu o atentie de nedescris.

- Si eu te iubesc, ingerul meu decazut !

Grai aceasta cu un glas gingas.

*End of flashback*

Isi tinea mana pe tocul sabiei strangad-o cu putere. Il durea amintirea ei, il durea faptul ca niciodata nu o sa o mai aiba langa el. Caci un om ucis de ingeri este ca si cum nu ar mai fi existat. Nu ajunge nici in Rai dar nici in Iad. Cobori cu picioarele pe pamantul sacru al gradinii, in fata lui aparura cativa ingeri gata sa-l atace. Zambi, desvelindu-si coltii si dintr-o miscare sfarsi cu viata ingerilor. Sangele lor, albastru, se prefacu in apa. La picoarele lui se forma o balta care apoi disparu in pamant. Pasi inainte, printre copacii si florile care se vestejeau indata ce el trecea de ele si se prefaceau in cenusa. Zambea amar la acest tablou atat de familiar lui. Exact ca si in Iad, doar ca acolo era cu adevarat acasa. Iadul nu era cum isi imaginau oamenii, plin de canzane in care ard vietatile care meritau pedepsite ci acolo tortura era sa-l slujeasca pe Lucifer, de fiecare data cand greseau, pielea sau oricare alt organ le era distrus sau ars, sau orice ce le-ar putea face rau. Pe langa aceste mici 'defecte' ale Iadului sau chiar a demonilor, erau si ei capabili sa iubeasca sau sa simta durere. Exact cum parea el acum, durerea ii sfasia inima sau ceea ce avea el in pieptul lui. Se opri din drumul lui pentru o secunda pentru a observa bolta cereasca unde lumina aurie predomina. Se intoarse in spatele lui si isi vazuse supusii cum veneau in urma lui, se apropiau de castel, acolo avea sa gaseasca ceea ce cautase, adica pe ingerul Gabriel.

Intre timp, la castelul ingerilor era o atmosfera care te-ar putea sufoca. Gabriel, impreuna cu ceilalati ingeri talentati si cu cei trei arhangheli, stateau in jurul unei mese rotunde privind fiecare in gol. Meditau asupra acelui lucru pe care il facuse, acel pretext de a declansa acest razboi. Si totusi, ce alt lucru ar fi putut sa faca ? Sa lase profetia sa se implineasca ? Puteau sa actioneze cu mai multa pricepere, sa faca ca aceea fata sa fie ucisa de un om, desigur sa fie controlat de puterile arhanghelului Mihai, si totusi au facut greseala prosteasca de a-l trimite pe Gabriel sa o ucida, nestiind ca Damian il vazuse.

*Flashback*

Isi amintea fiecare cuvant al superiorilor sai. "Aceaa fata trebuia ucisa cu orice pret, fara a lasa dovezi ". Era priceput in arta luptei ca oricare alt inger. Stia ca avea sa plateasca un pret pentru aceasta crima pe care urma sa o comita chiar daca o facea pentru binele ingerilor. Odata ajuns in Sevilla, locul unde statea fata, s-a transformat in om. Nu stia totusi ca cineva l-a vazut venind si transformandu-se. Damian, statea ascuns in intunericul noptii, preschimbat in om. Gabriel si-a urmat drumul pana in casa fetei, urmarit de demon. Odata ajuns a intrat pe fereastra care dadea la camera tinerei, s-a uitat in jur si a observat-o pe pat, dormind. Si-a scos dintr-un buzunar un briceag din aur, cel cu care trebuia sa indeplineasca ritualul de a ucide pe cea care avea sa indeplineasca profetia de a da nastere unui copil ce avea sa invinga ingerii. A scos incet capacul ce acoperea lama cutitului si s-a apropiat de ea. Fara nici o urma de retinere i-a strapuns abdomenul, i-a astupat gura cu o mana pentru a o reduce la tacere. A scos cutitul din abdomentul ei si i-a strapuns si pieptul pentru a-i asigura moartea. Odata ce si-a incheiat misiunea a iesit din camera fara sa se uite in urma.
Damian, strapuns de durere s-a reintors alaturi de Lucifer pentru a-i spune ceea ce s-a intamplat, desigur acesta a profitat de suferinta fiului sau si a pornit acest razboi. Condus de furie, Damian avea sa ucida pe oricine-i va sta in cale.

*End of flashback*

Tanarul inger Gabriel, se ridica de pe scaunul din lemn si s-a indreptat spre fereastra de la care puteai vedea tot. Observa armata demonilor care-si croia drumul prin gradina Edenului, luand viata tuturor plantelor, in urma lor ramanand doar cenusa. S-a intors catre masa unde stateau conducatorii si a facut o plecaciune.

- Cu permisiunea dumneavoastra am sa ma indrept sa-mi confrunt dusmanul, pana la urma, Damian pe mine ma cauta pentru a-mi lua viata, nu merita ca domniile voastre sa platiti pentru greseala mea.

Vorbi acesta fara sa se opreasca.

- Tinere Gabriel, iti dam voie sa mergi sa te lupti, dar nu pentru vietile noastre, caci eu mai degraba as muri de mana acestui demon decat sa indur chinurile trimise de Dumnezeu.

A raspuns arhanghelul Mihai cu vocea usor tremurandu-i. Gabriel a facut din nou o plecaciune si a iesit pe usa cu grinzi din lemn care despartea holul de camera unde doar zece persoane aveau voie. Pe parcurusul drumului s-a gandit la ceea ce avea sa faca, sa ii ofere viata lui demonului in schimbul vietii superiorilor sai, nu stia daca avea sa functioneze sau nu, dar macar el avea sa moara linistit de mana celui care el i-a distrus fericirea, chiar si pentru un demon, era tot o fiinta.


In drumul spre castel, Damian devenea din ce in ce mai agitat. Strangea sabia in mana, dorinta de lupta, de razbunare se amplifica pe masura ce secundele treceau. Dintr-o data s-a oprit, si-a ridicat mana stanga ca semn ca si armata ce domnea in spatele lui sa faca acelasi lucru. In fata lui, ingerul cu parul ca si spicele de grau si cu ochii ca si apa marii de pe Pamant isi facut aparitia. Isi tinea mana dreapta pe sabie, inaintand cu capul sus si cu un aer plin de aroganta si superioriate. Demonul zambi amar, zambetul transformandu-se intr-un marait. Facu un pas inainte cand vazu ca ingerul s-a oprit. Incerca sa-si controleze instinctele, si era o lupta care avea sa o piarda mai devreme sau mai tarziu. S-a oprit la exact zece pasi de inger. S-au privit amandoi cu ura, demonul pentru ca el era cel care i-a omorat sansele de a fi fericit, iar ingerul doar pentru ca cel ce statea in fata lui provenea din Iad, fiind descendentul lui Lucifer.

- Am venit sa face un targ.

A spus Gabriel, direct.

- Ce fel de targ ?

S-a auzit intrebarea lui Damian.

- Ma ucizi si pleci impreuna cu toti demonii tai inapoi in Infern, unde va e locul.

A spus acesta hotarat. Rasetul demonului s-a auzit in linistea ce s-a izbit peste creaturile mistice prezente.

- Esti sigur de acest lucru ?

A intrebat Damian uitandu-se direct in ochii ingerului. Acesta a aprobat din cap. Atunci demonul si-a scos sabia si s-a repezit la gatul fiintei binecuvantate de catre Dumnezeu. Capul lui a fost taiat si a cazut la picioarele fiului intunericului. Acesta a inceput sa rada cand a vazut cum sangele celui ucis se transforma incetul cu incetul in apa.

- Sa nu crezi niciodata in cuvantul unui demon. Ingeri prosti !

Raspunse acesta parca scuipand cuvintele. Desigur ca planul lui fusese altul de la inceputul inceputlui, doar nu credea ca daca avea sa-l ucida pe el avea sa-si consume setea de razbunare ? Si-a inaltat aripile spre cer, la fel facura si ceilalati demoni, au zburat pana la castel, armata a intrat inauntru, ucigand toti ingerii de la parter, iar Damian i-a luat pe arhangheli. Ajuns la locul unde il asteptat acesta a intrat pe fereastra cu sabia deja pregatita. Fara niciun cuvant, constient de dorinta celor prezenti i-a ucis pe toti din aceea incapere. Stia ca daca opuneau rezinstenta nu avea sanse signur, in fond erau arhanghelii si ingerii superiori. Nu se astepta la acest lucru din partea lor, dar de ce un biet demon ar rezista tentatiei de a ucide ingerii care se lasau prada asa usor ? S-a uitat putin in jurul lui iar apoi un zambet trist i-a aparut pe fata, chiar daca nimeni nu crede si un demon are sentimente, poate chiar mai profunde, pentru ca sunt mai rare decat ale oamenilor sau a ingerilor. Orice demon poate iubi.

" Esmeralda, scumpa mea, mereu vei fi singura mea iubire "

Gandi acesta in timp ce se uita spre cer. A sarit pe fereastra, ajungand la pamant in cateva clipite. Jumatate din armata initiala il asteptau jos, pentru a sarbatorii victoria Iadului.

- Tata ! Stiu ca ma auzi ! Uita-te la noi ! Am cucerit Sudul Edenului, si in curand vor urma si celelalte parti, doar pentru tine, lord al intunericului !

A strigat Damian, constient ca tatal lui il aude. Apoi a facut o plecaciune in semn de respect fata de tatal lui.

Niciodata nu se stie cand raul o sa triumfe asupra binelui, cand ingerii odata si odata o sa cada prada pacatelor.
Si totusi, mereu avem nevoie de putina binevoianta a cerului nu ?
Sau mai bine zis a infernului.

[Flash]

V-am citit toate creaţiile şi să ştiţi că am rămas plăcut surprinsă de fiecare dintre voi. Ideile creaţilor voastre au fost foarte frumoase fiecare în parte şi chiar am una preferată şi care îmi place în mod special, însă asta rămâne la mine
Ei bine în mare v-aţi descurcat bine şi mi-a plăcut în special că nu aţi avut greşeli şi nici nu aţi avut greşeli în mare aşa, dar nici atentă nu am fost. Eram concentrată la citit.

Metal

Lucrarea ta a fost relativ bună. hm . . . despre elfi este o idee originală sincer, chiar mi-a plăcut ideea. Sincer nu mă aşteptam. MI- plăcut ideea în mare parte pe care ai folosit-o însă nu mi-a plăcut partea de descriee prea mult. Mi s-a părut oarecum forţat evenimentul şi totuşi ai reuşit să ai o lucrare bună. Totuşi ai descris la începtul decorul ăla care în câteva propoziţii îl puteai descrie într-un fragment mult mai lung sau chiar două. Peisajul am înţeles că era mohărât, trist ca moartea whatever, însă într-un mod fără sentiment, rece. Mă aşteptam să descrii mai sentimental, ca să oferi senzaţia că acolo e chiar un loc îngrozitor, dar nu prea ai reuşit să ne facă să ne imaginăm locul cel puţin pe mine care nu am simţit chestia asta şi nu am putut să îmi imaginez prea mult. La descriere mai ai ceva de lucrat şi totodată naraţiunea a fost bună. În ceea ce priveşte descrierea, ar trebui îmbunătăţită destul de mult pentru că eu personal nu m-am integrat în lucrare şi nu am putut să simt ceea ce simţea personajul. Păcat că nu au mai găsit-o, dar uite că şi aşa ea tot a rămas acolo. . . a fost frumos din partea ei.


A Svear



Lucrarea ta m-a fascinat prea mult având în vedere că e despre vampiri, însă în mare parte mi-a plăcut cum ai reuşit să descrii acţiunea. Chiar e frumos descrisă, adică descrierea este foarte bună, sincer părerea mea. Ai reuşit să te pui în pielea personajului foarte bine şi să împleteşti naraţiunea cu descrierea. Nu am remarcat greşeli, per ansambu mi-a plăcut. Locul unde se întâmpla acţiunea nu l-ai descris prea amănunţit deşi vroiam să ştiu şi cele mai mici particule de praf. . . ei nici chiar aşa glumeam, dar cam în mare vroiam o descriere mai în mare parte a decorului şi a temperaturii de afară. . . etc. . . măr rog cam să acopere totul şi să ne ofere o perspectivă a lumii aceleia.MI.a plăcut ideea de vârcolac pe lângă vampiri, ceea ce îmi place, deşi m-am plictisit de atâtea ficuri cu vampiri, asta este o parte pe care nu am văzut-o până acum şi îmi place. Vârcolacii sunt mişti în poveşti, chiar îmi plac. Chiar trebuia fata să se bage acolo şi mă rog vampirii ăia. . .


Denny

Ouch, războiul nevăzut. . . chiar nu mă aşteptam să mă încânţi aşa. . . Mi-a plăcut sincer. Pe lângă lucrarea pe care deja am ales-o, a ta e frumoasă. Îmi place ideea de îngeri şi demoni. Ei bine în mare parte ce mi-a plăcut a fost şi decorul unde s-a petrecut acţiunea, rai / iad. Ei bine mi-a plăcut cum a decurs totul şi dacă stau bine să mă gândesc, Gabriel a fost totuşi egoist faţă de Damian şi Esmeralda, chair nu trebuia să le fure iubirea aşa într-un mod egoist şi fără scrupule. . . sincer chiar mi.a părut rău. . . [ Fi blestemat Gabri ] Si, iubirea asta s-a încheiat prea rapid, dar totuşi de ce . . . *sniff* Dar demonii şi îngerii mor ? O.O ei nu mor. . . dar oricum mi-a plăcut ce s-a întâmplat. Puteai ca atunci când a ucis-o să strige şi ea să se zbată măcar nu ştiu. . . a fost cam rapid evenimentul, fără durere şi fără nimic special. Sincer, mai trebuia lucrat în partea aia mai mult. A fost cam rapid. . . gâţ a ucis-o şi gata. . . hm. . .


*meow* aleg . . . A Svear ÅŸi Denny

[Teh]

Hei salut . Dacă tot am citit, am zis şi eu să votez. ca de obicei, mai întâi o să vb. despre fiecare în parte în ordinea în care aţi postat lucrările, şi apoi o să dau vot şi concluzionare.

Metal

Ai grăbit acţiunea, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie . Nu o să zic că ideea nu a fost bună căci mie orie idee mi se pare bună, şi aceasta a fost interesantă. Mi-a plăcut ' profeţia ' , ca să zic aşa. Dar să ştii că toată chestia a fost cam ' trasă de păr' ca să zic aşa. Exagerare cu rapiditate, dacă o pot numi aşa. Eu nu prea cred în dragoste la prima vedere, spre exemplu şi ca să fiu convinsă de asemenea sentimente trebuia descris mai mult, mai bine şi cu mai mult suspans. Să simt şi eu că se simţea , tânăra, atrasă de elf. Mi s-a părut cam 'alandala' pe acolo. Prea repede, dialogul nu a fost tocmai potrivit. Nu ştiu, dacă aş fi fost într-o asemenea situaţie de fantezie nu cred că aş fi putut accepta aşa cu o mare uşurinţă adevărul, adică... elfi chiar existau? monştrii? Trebuia să am un şoc, unul mai mare pe tema asta. However asta nu a fost pus în evidenţă cine ştie ce. Mi-au plăcut personajele dar la textul în sine şi la replici trebuia să lucrezi mai mult, căci ideea nu a fost rea. Enfin, prea grăbit totul. Ai avut şi greşeli pe acolo dar nu îmi amintesc exact ce, pt. că nu am stat să iau la puricat. Apreciez că ai scris cu diacritici.
Titlul nu este cine ştie ce, dar având în vedere contextul aş zice că merge. Cel mai mult mi-a plăcut finalul, acela chiar ţi-a reuşit de minune. Acolo m-ai captivat , în rest trebuie să recunosc că nu am fost cine ştie ce impresionată dar ai avut un final destul de fain. Adică, nu că a rămas ea cu elful ( mi s-a părut prea happy şi siropos ) dar mi-a plăcut partea cu " fata a dispărut" , înapoi în lumea reală and stuff. Şi aşa îţi este confirmată şi întrebarea din titlu, era realitate. Eh, oricum nice idea, foarte fain finalul and such.

A'Svear

Să ştii că mi -a plăcut ideea . Adică povestea e destul de bună. Nu presupusesem că e zână având în vedere că avusese încredere într-un vampir, le credeam mai deştepte pe aceste creaturi. totodată presupun că avea şi ea ceva în cap, I mean dacă era zână avea un ass, dar dacă era conştientă de el sau nu , nu prea ştiu. Aş zice că nu . În fine mi-a plăcut cum ai descris vampirii , cum erau naşpa şi tot aşa. Puternici, monştrii însetaţi de sânge. Foarte interesantă partea asta. Chiar distractivă aş zice, că m'am cam plictisit de superb superb superb că e vampir. Interesant. Faptul că au fost puşi în valoare vârcolacii, sau cel puţin Ralph nu mă surprinde. Căci acolo unde sunt vampiri, există şi vârcolaci şi unde unii sunt puşi în defavoare, ceilalţi sunt puşi în lumina reflectoarelor. However ai avut o lucrare destul de reuşită şi chiar mi-a plăcut. Ai avut greşeli, şi de tastare şi aşa dar şi ai omis să pui unele diacritici, totuşi apreciez acest efort foarte mult.
Mi-a plăcut că a murit Ralph, adică... e foarte ok aşa, nu devine cine ştie ce multă suferinţă. Ea mi se părea o fată indiferentă şi se poate observa că nu este în totalitate umană, căci un om probabil nu ar putea fi atât de indiferent. Sau cel puţin aşa a fost dedus din descriere şi toate clelalte. Descriere care mi-a plăcut destul de mult.
However, mi-a plăcut şi partea în care vampirul şi-a omorât semenii pentru a fi singurul care îi bea sângele. şi replica lui a fost tare, cea de la final. Chiar mi-a plăcut. Enfin, a fost oo lucrare reuşită mi-a atras atenţia. Şi finalul a fost ok.

Denny

Ei bine , nu mă aşteptam la asta dar a fost oricum foarte drăguţ. Adică mă aşteptam la altceva, cu final fericit sau eu mai ştiu ce , pentru că tu eşti aşa fluffy and stuff. Dar chiar m-a surprins abordarea aceasta. M-a surprins într-un mod extrem de plăcut. În primul rând ai avut şi tu greşeli, şi ai depus ceva mai puţin efort în tastare căci nu ai folosit diacritici , dar în al doilea rând ai fost singura care a narat la persoana a IIIa. Mi se pare cea mai potrivită persoană pt. nararea genului fantasy. Asta e doar opinia mea.
However mi-a plăcut enorm ideea şi finalul şi conţinutul. Ok, nu ştiu de ce dar chiar mi-a plăcut. Pentru că eu sunt şi ceva mai sadică şi ador poveştile astea aşa cu mult sânge şi final asemenea celui pe care l-ai redat. Dar nu este doar acest lucru, mi-au plăcut şi celelalte lucruri pe acolo. De ex când a vorbit Arhanghelul Mihai şi a zis ceva de ' chinurile trimise de Dumnezeu ' . I was... like... what the? Ai pus lucrurile într'o cu totul altă perspectivă deşi personal asta nu mi-a plăcut, partea cu Dumnezeu ( subiectiv vorbind, poate din cauza faptului că sunt creştină şi cred în El ) enfin, dar obiectiv vorbind ideea a fost foarte bună.
Ideea cu toată Esmeralda aia şi cu profeţia a fost de asemenea foarte interesantă. Cât şi reacţia şi sentimentele, comportamentul Demonului. M-a surprins ceea ce au făcut îngerii, ce aiurea. Asta îmi confirmă un fapt, acela că un bun transformat în rău este mai rău decât un rău ce a fost întotdeauna rău. Sau ceva de genu ăsta, however a fost fain. Mai ales că eram sigură că Damian nu a avea să îşi ţină cuvântul. Foarte fain!
Povestea a fost foarte interesantă şi ai pus-o bine în pagină, să zic aşa. Ai descris bine şi cel mai mult am adorat finalul .
Titlul lucrării nu mi-a plăcut, nu ştiu de ce pur şi simplu îmi pare că scoate în evidenţă altceva faţă de ceea ce a părut a fi esenţialul în conţinut. În rest a fost frumos, în afară de greşeli, lipsa diacriticilor şi titlu .

Felicitări tuturor pt. participare şi pt. efortu' depus.
Aş vrea să zic că fiecare a avut o poveste ok, interesantă şi efortul contează. Faptul că au participat. Ceea ce mi s-a părut cam banal a fost că totul a început de la dragoste. Dar poate că asta înseamnă şi fantasy pe o parte , who knows.. .cred că am apreciat lucrarea lui A' Svear foarte mult pt faptul că nu a început cu cine ştie ce dragoste. Ok avusese personajul încredere în vampirul ăla, dar nu a zis nimic de dragoste. Asta m'a făcut să mă simt mai bine.
În fine am comentat la fiecare în parte ce era de comentat, toţi aţi avut greşeli, diferite ce'i drept dar au fost. Şi cu toţii aţi avut părţi bune, votez : A'Svear şi Denny.

[Denny]

Anunturi :
1. Data limita pana cand se poate vota o sa fie pana Duminica.

2. Pollul are o optiune pentru a putea vota 2 persoane. Eu va rog sa nu votati mai multe ._.' .

Multumesc !

[BloodyInnocence]

ok, am venit si eu sa las un vot. Ma primiti nu?
Metal
Deoarece si pentru ca ceea ce ai scris tu acolo nu m-a influentat cu nimic, am fost atenta si la greseli. Te-ai grabit cu actiunea si ai uitat sa descri sentimentele fetei. Ayne mi-a lasat impresia unei persoane lipsita de sentimente, ma gandesc ca poate ti-ar fi iesit mult mai bine daca povesteai din perspectiva elfului. Cat tot veni vorba despre elf. Prima data este blond inchis cu ochii verzi( ca tot vb de verzi sa stii ca rubinul este rosiu nu verde, smaraldul este verde) apoi devine saten cu ochii albastru-verzui. Fi mai atent cand descrii pe cineva, sa ramana la aceleasi caracteristici. Per total ideea este originala, imi aduce aminte de Alice in Tara Minunilor, varianta de anul acesta, dar ar mai trebui sa lucrezi la sentimentele fetei.

A`svear
Mi-a placut, chiar mi-a placut. Ai creat o situatie foarte interesanta si mi-au placut foarte mult replicile atat ale vampirului cat si ale fetei. Zoey este la inceput terifiata pentru viata ei doar ca la sfarsit sa se poarte ca o adevarata invingatoare, fata aceasta nu are pic de scrupule si nici macar nu ii pasa ca prietenul ei a murit. Este mai mult interesata de cum le va explica celorlalti. Oricum te-ai descurcat foarte bine si mi-a placut ca ai tinut sub suspans atat pe cititor cat si personajul principal, deoarece nici unul dintre ei nu ar fi crezut ca ea avea sa traiasca.

Denny
I so love Angels and Demons but... ai multe repetiti pe acolo. A fost un paragraf in care m-ai obsedat cu "lui" si asta e doar un exemplu, ai mai multa grija la repetitiile acestea pentru ca strica efectul pe care tu il creezi. Nu mi-a placut pentru ca i-ai facut pe ingeri sa se predea, nu mi-a placut. nu prea imi pare nici credibil acest lucru. adica, ei o omoara pe fata stiind ca astfel il supara pe Dumnezeu doar ca copil acesteia sa nu omoare ingeri si apoi cand Damian vine sa distruga Edenul se lasa prada lui? Omori un om doar ca sa lasi Edenul prada demonilor.
In rest totul este ok.

Votul meu merge catre A`svear si Denny.

[Denny]

Hehe. Multumim pentru voturi.

Rezultatele stau cam asa [ cu tot cu vorturile de la poll si cu cele argumentate ]

A'Svear: 6 voturi
Metal: 4 voturi
Denny: 10 voturi.

Prin urmare, concurentii Denny si A'Svear trec mai departe la runda finala. Felicitari, Metal, pentru lucrarea frumoasa cu care ai participat !
Genul povestirii v-a fi romance. Limita de pagini nu este.
Se vor lua in considerare doar voturile argumentate, adica fara poll.
Data limita, de azi in doua saptamani, adica pe 4 Aprilie. ^^

Bafta concurentilor !




[P.S: e ciudat si in acelasi timp sperb sa vorbesti despre tine la pers a IIIa ]