Duel: A'Svear vs. Better Of Alone

[A'Svear]

Hi there :] Deci, dupa cum se vede, eu, n-aveam de lucru si am provocat-o pe Silvia la un duel, iar ea, pentru ca e o scumpa si o dulce a acceptat :]

Gen: Romance
Limita de pagini: No limit.
Data limita pentru postarea lucrarilor: 30. 08. 2010 [adica azi]
Data limita pentru votare: 09. 09. 2010
Se vor lua in considerare doar voturile argumentate. [nu va exista poll]
Votarea va incepe dupa ce ambele lucrari vor fi postate.

Acum, avand in vedere ca lucrarile noastre sunt terminate de cand lumea si pamantul dar fiindca ba am avut treaba, ba am fost eu plecata am deschis topicul abia acum, lucrarile vor fi postate azi [a mea ateri].
Succes Silvia

Tu ai marea în priviri

Lipseşti. De ce lipseşti? Şi încă de atâta timp...Chiar mă întreb ce faci în momentul ăsta, iubitule. Eu stau şi aştept, mai plec capul câteodată şi apoi pun câte o întrebare. Cât de dor îmi e...
Valurile îmi îneacă tălpile şi răceala lor mă înţeapă. Dar ce contează? Mi-ai promis, mi-ai zis că te vei întoarce aici, pe plajă, aşa că te aştept, în fiecare seară. Ultimul nostru sărut a fost pe fugă, cu cinci minute înainte să te urci pe vapor, dar crede-mă, dacă nu mi-l dădeai despărţirea m-ar fi apăsat şi mai tare. Amintindu-mi gustul buzelor tale mă prind într-un vals lent. Am ca partener vântul şi un colţ al rochiei. Şi mai trece câte unu’ şi se holbează...Ce-mi pasă? Eu îmi imaginez că dansez cu tine şi mă aştept ca în clipa următoare să îmi şopteşti ceva, cum ştii doar tu.
Mai fac un pas în mare. Rochia îmi e deja udă pâna la genunchi, iar apa e aşa rece. Vântul nu îmi dă pace şi am impresia că vrea să îşi facă loc o furtună. Ştii că mă tem de fulgere. De ce nu eşti aici să mă ţii în braţe şi să îmi spui că va trece imediat? Închid ochii şi las briza înţepătoare să mă înconjoare. În prima noapte când am fost a ta era o furtună îngrozitoare. Te priveam speriată, aşteaptam să spui un cuvânt, o frază doar că să aud si altceva înafară de tunetele acelea nenorocite.

- Lina...
Tonul calm, atât de dulce şi plăcut m-a făcut să zâmbesc. Am lăsat halatul alb să îmi alunece de pe umeri şi tu mi-ai repetat gestul. Te admiram în toată splendoarea ta. Pielea îţi era uşor bronzată şi parcă mă îndemna să o sărut şi să o mângâi. Să fiu sinceră, m-am simţit cam prost, căci pielea mea e albă ca laptele, iar soarele nu ma prinde de nici o culoare. Îţi simţeam buzele calde pe umăr, apoi pe gât, iar mâinile mi-au cuprins abdomenul într-o îmbrăţişare. M-am întors cu faţa spre tine şi mi-am pus braţele în jurul gâtului tău. Săruturile s-au oprit brusc şi te uitat la mine. Mi-ai atins faţa cu degetele, apoi mi-ai mângâiat părul.
- Tu ai marea în ochi şi furtuna în păr, iubito.
După aceste cuvinte m-ai ridicat în braţe şi m-ai pus pe pat, ca să mă acoperi din nou de săruturi fierbinţi.

Nici azi nu pricep ceea ce ai vrut să spui în noaptea aia. Furtuna în păr...Da, îl am ondulat, dar ochii mei sunt negrii iar marea albastră. În fine, nu contează. Orice vine de la tine e frumos...
Un fulger crapă cerul în două şi mă face să tresar. Îmi e frică. Abia aştept să te întorci căci au fost atâtea furtuni în lipsa ta care nu m-au lăsat să dorm...
Mă opresc din valsul meu dement şi mă uit la apă din nou. Talazurile încep să se agite. Se întrec în ridicări, în lovituri, iar spuma lor atât de albă străluceşte în noapte. Atât văd, întunericul e aspru şi parcă îmi pune mâna la ochi. Ridic capul spre cer, dar stelele se ascund după nori şi luna la fel. În jur nu mai e nici un om, toţi au fugit de ploaie. Dintr-o dată mă simt singură în acel negru infinit. Doar vântul mai întinde braţul care n-a fost prins de furtună şi îmi mângâie chipul. Asta mă linişteşte într-un fel. Câţiva stropi uriaşi mă lovesc în plin. Deja sunt pe jumătate udă, deci chiar nu îmi pasă. Mă aştept ca ploaia să continue să cadă, din ce în ce mai aspră dar nu o face. Gata? Asta a fost tot? Norii se retrag în linişte de pe cer, noapte se luminează. Până şi valurile s-au calmat. Ridic capul şi zâmbesc. Un zâmbet larg, pe care am de gând să îl păstrez pe faţă toată noaptea. Da! Ăsta a fost ca un semn, ştiu că te vei întoarce foarte curând. Sunt sigură!
Ies din apă şi mă aşez jos, pe plajă. Spre bucuria mea, e uscată. Acum te văd din nou în faţa ochilor. Îmi imaginez...Când o să te întorci îţi voi sări în braţe, poate voi începe să şi plâng. Apoi te voi striga pe nume şi îţi voi mângâia părul. Pot garanta că va fi încâlcit şi eu mă voi juca ca un copil descurcându-l cu degetele. Îţi voi spune de mii de ori cât de dor mi-a fost de tine şi că nu te voi mai lăsa să pleci niciodată. Dar cine ştie? Poate data viitoare voi merge cu tine. Iubeşti marea, te fascinează şi îţi doreşti să o cunoşti cât mai bine. N-aş putea să te opresc niciodată din călătoriile tale. Au fost atâtea întrebări care ţi le-am pus despre această lume misterioasă, nici nu le mai ştiu numărul...

- IubeÅŸti marea?
Întrebarea mea a sunat puţin stupid, dar m-am lăsat cuprinsă de un fel de o curiozitate infantilă şi oarecum inocentă.
- Marea a fost prima mea dragoste.
Şi poate mai bine nu o puneam. Cuvintele au reuşit să mă întristeze oarecum şi pentru prima dată am simţit o împunsătură de gelozie. Eram geloasă pe întinderea albastră.
- Cu toate astea nu e cea mai mare iubirea a mea. Aceea eÅŸti tu.
Te-am trântit pe jos şi am început să te sărut. Ah, cât te iubesc.

Oare te-ai schimbat? Chipul tău, corpul tău, mi le amintesc perfect. Te visez la fel în fiecare noapte...Ochii tăi căprui, luminoşi mă priveau mereu cu interes. Nu ai avut niciodată privirea rece, serioasă, era mereu inundată de o fericire molipsitoare. Tenul îţi era mai mereu bronzat, o nuanţă ciocolatie, dulce. Şi erai destul de înalt şi tot timpul mă enervai cu faptul că trebuie să mă ridic pe vârfuri ca să ajung la tine. Te-ai schimbat în tot acest timp?
Închid din nou ochii şi îmi imaginez. Mai ştii nopţile în care ne plimbam de nebuni pe plajă? Mereu mă ţineai de mână, mâna stângă. Câteodată te opreai, o ridicai la nivelul buzelor tale şi mi-o sărutai. Şi de atâtea ori m-ai ridicat în braţe şi ai început să alergi cu mine printre valuri. Valuri...Unduiurile calme, uşaore m-au primit printre ele acum ceva timp, pe mine, o copilă îndrăgostită cu o destăinuire pe buze. Oare tu ţii minte cum a fost seara aceea? Era asfinţitul, iar eu simţeam că plutesc. Tot ce vedeam în faţa ochilor era chipul tău şi eram aşa fermecată de el. La un moment dat nici nu cred că mai respiram. Mi-ai luat mâna într-a ta, iar sufletul meu s-a încărcat de acea emoţie atât de bine definită. Am vrut să mă uit la tine dar parcă mă temeam. Am îndrăznit să îţi arunc o privirea cu coada ochilui. Te uitai în sus, faţa îţi era roşie şi păreai stânjenit. Eu mi-am aplecat capul în jos şi am avut aceaşi reacţie. M-am smuls din strânsoarea mâinii tale şi am alergat în valuri. Mă loveau în plin, dar îmi continuam fuga. La un moment dat m-am oprit. Apa îmi ajungea până la mijloc şi talazurile calme continuau să se lovească de mine. Am privit soarele cum împrăştie flăcările roşiatice ale apusului şi m-am întors brusc spre tine.

- Vien, Peter! Vien!
Ai rămas acolo pe mal cu mâna întinsă după mine. Ai lăsat-o jos încet şi ai inceput să zâmbeşti.
- Pourquoi, ma chère ? Porquoi?
Asta a fost prima dată când ai acceptat să vorbeşti în limba mea maternă.
- Parce-que je t'aime!

După asta fost şi primul sărut, pe care mi-l amintesc şi pe el perfect până azi. Fiecare fior care m-a cuprins la atingerea buzelor tale, fiecare flacără care s-a aprins în sufletul meu... Sinceră să fiu nici nu îmi vine să cred că au trecut deja patru ani. Îmi pari la fel ca atunci, îmi trezeşti aceleaşi emoţii ca atunci.
- Lina.
Vocea asta. Eşti...Eşti tu! Arunc scrisoarea asta de gânduri cât colo şi mă întorc pe călcâie spre tine. Stai chiar acolo şi mă priveşti. Zâmbetul acela relaxat, poziţia nepăsătoare, eşti chiar tu! Ochii încep să îmi lăcrimeze şi o iau la fugă spre tine.
- Peter! strig în timp ce îţi sar în braţe.
Mă prinzi şi mă strângi cu putere. Eu încep să plâng, exact cum mi-am imaginat. Îmi proptesc capul de umărul tău şi încep să îţi şoptesc cât de dor mi-a fost. Mă mângâi uşor pe spate şi începi să îmi spui pe acelaşi ton scăzut că acum eşti aici. Te strâng cu toată puterea mea, nu am de gând să te mai las din braţe. Degetele încep deja să mă doară de la cât le forţez, dar nu contează. Nu, eşti aici, eşti lângă mine în sfârşit.
Îmi desprinzi mâinile uşor, fără nici un efort. Eu le las să cadă, ca până la urmă şi le pun pe pieptul tău. Mă priveşti în ochi cu atâta interes...
- Tu ai marea în priviri.
Din nou replica asta! Ochii mei nu sunt albaştrii! Gata, de data asta vreau şi o lămurire.
- Dar...Dar ochii mei sunt negrii, nu seamănă nicidecum cu marea, am spus sfioasă.
Începi să râzi, iar apoi revii cu privirea la chipul meu.
- Marea e superbă şi ochii tăi la fel.
Fraza m-a luat prin surprindere. Chipul meu exprima curiozitate, nelămurire şi totuşi fericire şi mulţumire. Înainte să îmi dau seama tu deja te aplecai spre mine. Am închis ochii şi m-am lăsat moale în mâinile tale. M-ai strâns mai tare în braţe, iar eu mi-am pus mâinile în jurul gâtului tău.
Eşti tot ceea ce sufletul meu are nevoie, tot ceea ce mi-am putut dori. Daca nu ai fi poate şi existenţa mea ar fi pusă la îndoială. E adevărat, m-aş rătăci în lumea asta aiurea, ca o umbră, fără nici un scop . Aşa, tu eşti tot universul meu, eşti marea vieţii mele.

[Better Off Alone]

Svear, felicitări pentru lucrarea ta! A fost o plăcere să o citesc.
Aceasta este abia a doua tentativă de a scrie şi sunt conştientă că nu e prea bună şi că mai am de lucrat, dar nu puteam să o refuz pe Svear, care a fost o drăguţă că s-a gândit fix la mine. Deci îmi cer scuze că trebuie să citiţi aiurelile mele.

Succe Svear

Iris

What you got if you ain't got love?

E o întrebare, cu siguranţă este, întrebare ce aduce după sine şi un răspuns... Da, acesta este înţelesul de bază, destul de simplu la prima vedere, dar oare nu este privit cu nişte ochi superficiali, ochi ce nu pot vedea dincolo de aparenţe, care nu pot găsi înţelesul ascuns, poate chiar filozofic, tainic, sfânt... Doar vorbe, cuvinte aruncate în vânt fiind purtate de acesta undeva departe, acolo mai precis... Ce semnificaţie, ce cuvinte, unde e acel acolo şi de ce e totul atât de special? Asta s-ar întreba oricine şi ar încerca să găsească un răspuns, asta dacă i-ar interesa şi ar vrea să afle, deşi nu multora le pasă... Nici eu nu o făceam, dar m-am schimbat, iar aceasta sintagmă a marcat momentul crucial. Nu! Nu e doar ceea ce pare, e mai mult de atât...
Nu observi aerul atât de poetic pe care îl are? Nu constaţi că e un vers, versul acelei melodii care m-a ajutat? Eu te întreb asta, eu care nu percep lucrurile exterioare, feţele persoanelor, chipul meu... Da, nu o fac, dar nici nu trebuie! De ce să fie aşa, pentru ce îmi trebuie ochii lor? Eu văd mai mult, dincolo de situaţiile iniţiale ce nu sunt decât nişte iluzii deşarte sesizate mult prea târziu, nişte erori fatale... Am învăţat să fac asta. Nu, rectific: am fost învăţată pentru că singură eram încă în negura creată de propria-mi neputinţă, propria-mi nesiguranţă, chiar frică...
Prea multe sensuri, prea puţine cuvinte. Mii de orizonturi, dar te rezumi la o singură cale, cea mai scurtă şi lipsită de eforturi. Citeşti întrebarea şi aştepţi să îi vezi consecinţa, nepăsător, fără să te sintiseşti să o descoperi în toată măreţia sa, să o înţelegi...
Pentru mine dragostea era o prostie, o scuză patetică pentru a-ţi ascunde slăbiciunile, ceva fără de importanţă, chiar enervant şi stupid. Susţineam asta şi o spuneam clar şi răspicat ori de câte ori aveam ocazia. O prostie pentru că era trecătoare şi nu dura niciodată prea mult, toate gândurile mele trecute mi se preling şi se întipăresc pe retină, amintindu-mi astfel cum exemplificam, şi anume: un băiat şi o fată ies împreună, îşi fac declaraţii siropoase, iar mai apoi se despart şi se jignesc mai tot timpul. Destul de concret, nu? O scuză pentru că nu faci mai nimic singur, nu eşti atent şi iei note proaste pe motiv că te gândeşti prea mult la cel iubit. Cum să nu? Apoi te desparţi şi vezi că nu ai progresat, ce motiv bagi atunci? Că suferi prea mult? Trece un an, doi şi tot nu recuperezi şi o iei de la început. Fără de importanţă pentru că erau multe probleme grave care necesitau atenţie, oameni bolnavi, săraci şi alte lucruri asemănătoare. Mă enerva pentru că ştiam că nu voi avea parte de ea, că tot ce voi inspira eu va fi milă, acea compasiune veşnică ce mă scârbea şi mă rănea în cel mai urât mod, mă sfărâma, mă ucidea încet. Nu aveam nevoie de aşa ceva şi ajungeam la concluzia că totul e de o stupizenie rară.
Versul încă îmi străbate mintea şi îmi redă totul în minte, procesul îndurat pentru a mă schimba, proces involuntar, neaşteptat şi nedorit. Eram stocată şi adâncită într-o obscuritate pură, densă, dureroasă... Eram incapabilă de sentimente nobile, frumoase, specifice fiinţei umane. Tot ce aveam era frustare pentru faptul că sunt diferită, că nu pot fi ca ceilalţi, că sunt blestemată. Furie, aversiune, repulsie nemărginită faţă de ceea ce reprezentam, durere ce mă termina fără pic de remuşcări, asta simţeam eu. O furtună cu nori grei, cu fulgere ce spintecă cerul şi tunete ce cutremură auzul, furtună în mijlocul căreia eram prinsă eu, furtună ce era centrată în cel mai adânc şi de nepătruns loc – inima mea. Lovită, stropită, murdărită de tot şi cu veşnica întrebare “ De ce eu? “, iat-o pe vechea Melissa, persoană complet străină acum.
Asta a fost odată. Am învăţat să merg când am vrut să renunţ, să mă ridic atunci când am căzut şi să continui să privesc înainte chiar dacă nu ştiu cum arată acesta. Dacă spun că m-am conformat cu trecerea timpului şi că mi-am dat seama singură seama că greşesc aş minţi cu neruşinare. Nu s-a întâmplat aşa, ea m-a schimbat, m-a salvat, m-a ajutat să renasc din propria-mi cenuşă. Ea cu chipul unui el, acel el ce mi-a redat lumina ochilor, speranţa şi visele, deşi aici a mânuit ceva pentru că tot ce am visat întâlnesc în persoana lui, în vocea sa, atingerea suavă, şoaptele sigilate cu un râs cald şi plin de candoare, iar acel sărut fin, dar plin de pasiune, cu buzele lui moi... Ah, cât aş vrea pentru o clipă, nu mai mult...
- Melissa, mă asculţi?
Tresar confuză la strigătul Annei. Of, ce moment inoportun de a-mi întrerupe visul dulce, stare întâlnită mai mereu de când l-am cunoscut, iar melodia suna atunci în încăpere, făcând atmosfera mai romantică şi dezmeticindu-ne pe amândoi, întâlnind astfel o sclipire scurtă, dar puternică, ameţitoare de-a dreptul, pierzându-mi echilibrul şi simţind braţele lui puternice înconjurându-mă şi protejându-mă, încă de atunci puteam spune că ceva nu mai e ca la-nceput...

It's okay to open up
go ahead and let the light shine through

Şi am făcut-o… Am savurat fiecare clipă, apropierea dintre noi mărindu-se cu doar nişte vorbe, unele gesturi infantile şi avea acea intonaţie aparte a glasului său ce se îmbina perfect cu imperfecţiunea mea uşor răguşită şi se transforma în pulbere, ridicându-se la cer şi căzând înapoi ca şi lumină, măngâindu-ne feţele şi făcându-ne să tresărim la fiecare gest, cuvânt. Ne focusam unul asupra celuilalt şi pretindeam că nu e nimic când de fapt era totul.
Am mers mai departe, neştiind căt de mult avea să mă intrige acel străin, acea enigmă vie ce mă copleşea prea mult şi prea repede. Asta era el pentru mine, un mister, mister ce m-a descusut pe mine şi mi-a schimbat mentalitatea, dar când mi-am dat seama de asta era deja târziu, eram prinsă în pânzele ciudatului sentiment dispreţuit atâta timp, renegat cu toate forţele. Dragostea m-a cuprins, dar nu am vrut asta, jur că nici nu mi-a trecut prin minte, s-a întâmplat pur şi simplu, un lucru iremediabil exact ca şi ziua ce după sine aduce ceva cu totul opus, ceva mai întunecat, dar misterios şi plin de frumuseţi ce te îndrumă prin obsucuritatea inofensivă. Nu le poţi împiedica, toate aceste fenomene sunt cât se poate de normale şi toţi le cunosc şi le aşteaptă.
Mi-a fost frică, recunosc, dar niciodată nu am fost mai încântată şi niciodată fericirea nu mi s-a arătat atât de aproape, am putut să o ating, să o îmbrăţişez, dar nu a dispărut, ci din contră, s-a accentuat, m-a apăsat mai tare, sufocându-mă cu acea senzaţie de “ mi-e bine ” şi îmi era, încă mai trăiesc acest vis sub forma realităţii. Sunt vie, simt, trăiesc, mă bucur, am plans, m-a durut, am trecut peste… Un proces complex, dar necesar vieţii, poate că l-am trecut prea repede, înainte de vreme, dar nu mă deranjează, am văzut, iar în clipa de faţă ştiu.
Uită-te acum la mine, nici măcar nu o ascult pe Anna, dar nu îmi pasă, vizualizez firul vieţii mele, fir ce a fost întins la maxim de atâtea ori, dar nu s-a rupt, a rezistat chiar şi sub presiune şi a continuat să lupte.
Mergem, ne plimbăm tot înainte, nu mă voi întoarce, dar voi arunca câte o privire înapoi pentru a conştientiza momentul de faţă. Parcul devine pustiu, momentul înserării apropiindu-se cu paşi repezi. Timpul ni se scruge printre degete, vrei să îl prinzi, dar nu reuşeşti şi râmăi cu uşorul amuzament că ai încercat.
Într-o singură privinţă rămân aceeaşi, nu pot refuza insistenţele de a ieşi afară ale fetei ce merge acum lângă mine, ţinându-mă de mână şi vorbind fără încetare. Zâmbesc. Tot spunea ceva de o nouă emisiune de vreo jumătate de oră, dar nu înţeleg nimic, nu îi aud vocea, mai bine spus, nu o înţeleg, e fără de putinţă, întreaga-mi fiinţă se întoarce din nou la el, iar versurile îmi aleargă prin minte la fel ca întotdeauna.

'Cause sometimes that mountain you've been climbing is just a grain of sand

Am crezut mereu că nu pot scăpa, că nu există cale de întoarcere din situaţia mea şi ceream cu înflăcărare să fiu eliberată din infernul conturat perfect, fără greşeală de încăpăţânarea atât de specifică şi precizia concepţiei eronate că sunt blestemată şi nu pot face nimic pentru a suprima flăcările ce-mi mistuiau întreaga-mi personalitate.
Acel munte era prea greu de urcat, imposibil de escaladat. Mentalitatea mi-a fost întoarsă, modificată de ardoarea dorinţei lui, ceva crucial şi necesar pentru mine.
Vorbesc de schimbări, dar oare ele se produc dacă le chemi, le aştepţi, le ceri în acea manieră nebunească a ultimei speranţe, cea care te poate salva? Nu. Cu cât vrei să se înfăptuiască mai repede, cu atât te pierzi în ceaţa înşelătoare ce aşteaptă să te înhaţe la fiecare pas, te ademeneşte cu false împrejurări, iar apoi calci pe tărâmul pierzaniei de care credeai că te-ai eliberat şi vezi că ai trăit o iluzie deşartă ce te-a condus pe tine aici. Ajungi să fii o umbră a persoanei de demult, o epavă vie, un eşec în cea mai bună stare. De aceea spun că totul e involuntar, adevăratele întorsături se produc brusc, pe neaşteptate, când nici măcar nu le mai bănuieşti.
Simt cum soarele îşi reprimă căldura, văntul izbindu-se uşor de pielea mea, dându-mi astfel senzaţia plăcută de răcorire. Simt… Un verb atât de folosit, de cunoscut, verb ce îmi centralezează întreaga-mi esenţă cu o singură mişcare şi într-o fracţiune de secundă.
Acum mai înţeleg ceva, lumina emisă de soare este aceeaşi, doar intensitatea diferă uneori, văntul produce efecte sonore relaxante, dar nu toţi îl auzim în aceaşi manieră. Eu… poate eu am avut mereu şi partea asta, doar că nu am văzut-o, nu am descoperit-o şi nici nu am dezvoltat-o la fel ca acum. Pentru mine simţirea era ceva caracteristic firii neputincioase, ceva lipsit de noimă. Eu eram o fire raţională, dar nu orice raţiune, ci acel tip răsuflat, superficial, chiar commercial… Încă am această caracteristică, dar e altfel, e mai profundă, se apropie mai mult de învăţături ascunse, ceva mai real, mai natural… Nu m-a schimbat, m-a ajutat să înţeleg cine sunt, lucru complet diferit.

It's so easy to get lost inside

Da, este, dar poţi depăşi clipa dacă ştii manierele potrivite ce se pot mula perfect pe orice aparent eşec ce crezi că te poate învinge. Zilele cu ploaie sunt dificile, e adevărat, dar nu trebuie să uiţi de minunatul joc de culori ce se arată după stropii grei. Depăşeşti obstacolul, dar apoi te întrebi dacă nu cumva îl încetineşti pe el, dacă nu eşti o piedică ce stă în calea înălţării lui, ştii că poate zbura, dar eşti prea egoistă să îi dai drumul, îţi este frică că nu vei mai ieşi la suprafaţă fără micul tău înger ce nu te lasă să cazi, iar dacă se întâmplă să existe un moment de neatenţie, el e primul care te ridică chiar mai sus decât locul precedent. Şi încă mă îndoiesc…
- Cred că mai bine te-aş duce acasă, se înserează şi tu nu ai spus nimic pe tot parcursul drumului. Parcă nu mai ţii la mine.
A spus totul pe un ton atât de fals, ton ce îl foloseşte mereu ca să mă înveselească şi chiar reuşeşte. Decid să îi răspund, doar nu vreau să îmi pierd surioara mea dragă de suflet care mi-a fost mereu alături. Uneori cred că e prea bună pentru mine, dar îmi înăbuş găndul mai mereu şi nu îi dau glas pentru că atunci voi avea parte de una din faimoasele ei morale.
- Scuze, doar că pur şi simplu nu mă pot concentra. Voi apela la ajutorul unui specialist, promit!
A dezaprobat şi mi-a spus cu uşoară ironie:
- Of, dragostea asta nu te lasă să faci nimic, dar încă trebuie să lucreze la simţul umorului pe care îl posezi, chiar nu ar fi rău dacă l-ar face să dispară. Lumea va suporta, te asigur.
Am izbucnit în râs imediat ce a rostit acea perlă preţioasă de care îmi era dor, cine nu ar face-o? E minunată aşa cum e şi sunt mai mult decât încântată că e prietena mea.
Îmi spune că se duce să dea un telefon şi îi aud paşii cum se îndepărtează de mine. Aprob resemnată, ştiind că nu o pot opri şi că nici măcar nu am un motiv pentru a face asta.
Seara s-a lăsat deja, pot simţi cum frigul îmi intră în oase, îmi frec uşor mâinile şi oftez, cursul limpede al întâmplărilor bântuindu-mă cu o intensitate mai puternică decât precedenta.
Zgomotul cauzat de apropierea unor persoane persistă, atmosfera încărcându-se prea repede. Tot acel calm a dispărut în neant, îmi e greu să îl ating cum o făceam acum câteva minute. Încep să fiu înconjurată de o stare de nervozitate, agitaţia citindu-se uşor în gesturile mele sacadate şi confuze, cu o uşoară nuanţă de teamă.
- Păpuşă, ce cauţi tu aici singurică?
Mâinile încep să îmi tremure convulsive, iar vocea aceea dezgustătoare, respingătoare, cu tente vulgare îmi zgârie urechile, iar inima îmi bate cu putere, frica fiind mai mult decât evidentă. Nu vreau probleme şi sper să plece, deşi mă îndoiesc de probabilitatea înfăptuirii acestei acţiuni…
- Uită-te la mine! Sunt aici păpuşă. Ce dracu e cu tine?
Mă apucă violent de braţ, mă doare, mă strange trăgându-mi corpul înspre el, dar o izbitură produsă mult prea curând îmi distrage atenţia. O altă persoană si-a făcut apariţia şi se pare că l-a lovit pe agresorul meu. O voce atât de cunoscută, suavă, dulce şi puternică, cu intonaţie angelică se face auzită.
- Să nu îndrăzneşti să o atingi !
Era el… Micul meu înger cu aripile unui demon, aerul pueril cu intensitatea unui om matur, plin de contraste ce se evidenţiază reciproc, punând-ul pe el într-o lumină aparte, mistică, totul e aşa limpede, aşa clar acum că el este aici, lângă mine. Nu mă mai tem de nimic, nu am de ce să reacţionez aşa, am tot ce îmi doream exact lângă mine…
Laşul fuge, aleea este presată de greutatea lui, frica combinată cu dezamăgirea sa provocând silă şi celei mai mici particule de praf.

What you've been up there searching for
forever is in your hands

Se apropie şi mă strange în braţe la fel ca întotdeauna. Aceeaşi căldură, aceeaşi mângâiere, acelaşi ton grijuliu şi drăgăstos, plin de patimă, patima iubirii ce ne-a unit pe noi atunci şi ce şi-a strâns lanţul provocându-ne o durere dulce şi plăcută. Suntem prinşi în mrejele dulcelui nostru calvar, dar nu ne deranjează. Suspine acompaniază adierea rece ce ne marchează pe amândoi.
Îmi aşez capul pe umărul lui cu sfială, iar braţele lui încă stau încolăcite în jurul meu, oferindu-mi căldura după care am tânjit atâta timp. A meritat… Toată aşteptarea a îndulcit clipa regăsirii sufletelor noastre acum întemniţate pe vecie în templul sublim al dragostei.
- Emani lumină. Mă îndrumi, mă păzeşti, eşti culoarea ochilor mei… Oh, tu, Iris, mă faci să înţeleg, să văd totul din alt unghi, un unghi straniu, nou pentru mine, dar îl ador, mă cufund în profunzimea lui.
Vorbele lui îmi încălzesc sufletul, dar perplexitatea şi confuzia născute din ele mă cutremură, eu… Nu înţeleg… Cum poate spune că i-am redat lumina când eu nici măcar nu o văd? Nu ştiu, nu înţeleg… Probabil citeşte nedumerirea pe chipul meu pentru că vocea lui acompaniază din nou aerul, dându-i mai multă precizie.
- When you figure out love is all that matters after all…
- It sure makes everything else seem so small.
Am terminat versul început de el. Sunt încă curioasă să dezleg enigma lui şi din ce în ce mai nerăbdătoare. Nu cred că va mai dura mult, dar până atunci vreau să mă bucur de buzele lui şi de fiecare părticică din acest giulgiu ce mă atinge şi acoperă cu fiecare secundă ce trece. O singură dată, nu mai mult…

[Abbeh.]

Vreau doar să vă spun că mi-a făcut o imensă plăcere să citesc ambele lucrări. Mă aşteptam la ceva bun, dar v-aţi întrecut pe voi înşivă, amândouă au fost geniale.
Svear.
Lucrarea ta mi-a plăcut în mod deosebit, ideea este cât se poate de originală, iar dacă mai este undeva ceva asemănător scuzele mele, dar eu nu am mai întâlnit aşa ceva. Mi-a plăcut mult cum ai descris, mi-a plăcut că ai folosit limba franceză, e o limbă extraordinară după părerea mea.
Felicitări.

Silvia
Ai o lucrare nemaipomenită. Fă-mă nebună sau cum vrei tu, însă m-a impresionat într-un fel sau altul ce şi cum ai scris. Nu am menţionat la Svear, dar şi aici şi acolo apreciez că aţi scris cu diacritice. Tot timpul cât am citit am vut să văd ce se întâmpla în continuare. Îmi place cum ai conturat personajul. Mi-a plăcut atât începutul, cât şi sfărşitul.
Felicitări şi ţie.

Ei bine, amândouă îmi plac, but votul meu merge la Silvia.

[Teh]

Salut. Aveam un chef nebun să citesc nişte romance, bine cu duelul vostru * laughs *

Svear
Oh, titlul, să vedem... Hmmm, să zicem că se potriveşte în oarecare măsură, dar nu foarte mult cu ppovestioara. Mie mi se pare că te-ai centrat mai mult pe dragostea lor decât pe ea, şi titlul se referă mai mult la ea. Şi dacă ar fi să aleg un personaj pe care te*-ai centrat mai mult a, atunci el ar fi. În orice caz, e ok titlul în oarecare măsură dar nu se potriveşte cine ştie ce.
Mişto lucrare. Mi-a plăcut la nebunie * laughs * . De menţionat însă că ai avut nişte greşeli de tastare pe care nu le-am găsit necesare să le menţionez, probabil nu ai fost atentă. În fine, lucrarea nu a scăzut în ochii mei din cauza asta. Totuşi, a fost ceva ce m-a cam secat :

Deja sunt pe jumătate udă, deci chiar nu îmi pasă.

Deci-ul ăla îmi dă dureri de cap. Nu ştiu ce ai vrut să faci cu el acolo dar distruge toată partea aia din povestire, pe mine una m-a făcut să mă enervez când am văzut exprimarea asta. Poate ai vrut să spui " deşi" sau ceva de genul " dar nu îmi pasă", nu ştiu, ar fi sunat cu muuult mai bine decât acel " deci" care nici măcar nu se potriveşte acolo.
Replicile folosite în dialog îmi amintesc de romanele tipice de dragoste, fazele cu iubito and so. Dar descrierea este total diferită de aşa ceva, e pur şi simplut altceva. Ai combinat nişte stiluri frumoase aici, deşi recunosc că replicile nu m-au atins. Mai puţin conversaţia aceea micuţă în franceză, aia mi-a plăcut la nebunie. De fapt şi de drept, a fost partea mea favorită din lucrarea ta. Ştiu că erau doar nişte cuvinte aruncate acolo dar le-ai pus atât de bine, atât de potrivit încât * cough * nu avea cum să nu îmi placă. A fost touching, profund, înduioşător, plăcut, plin de dragoste. Acolo am simţit cu adevărat euforia, dragostea şi totuşi " stagnarea". Sentimentul cu adevărat de dragoste, cel de durată, l-am putut simţi atunci foarte bine.
În orice caz, ai avut o povestire frumoasă. Deşi mai aveai de lucrat la replici, nu îmi transmit nimic special, şi personaltiatea tipului nu a fost prea bine evidenţiată. Comparaţia cu ochii şi marea făcută de acesta , trebuie să recunosc, a fost frumoasă

Boa
Titlul, sincer nu prea pricep ce e cu el, kill me but I dont understand şi nu mi se pare că se potriveşte aşa tare * laughs * dar poate e doar părerea mea.
În rest, ai filozofat ca întotdeauna ( ? ) dar foarte plăcut ( <3 ). Adică, mă pierdusem pe acolo, ai descris foarte frumos sentimentele. Deşi în anumite momente începusei să te pierzi, somehow, în cuvinte, vorbeai , povesteai, povesteai într-una despre anumite lucruri, de fapt despre sentimente şi nu fapte. Nu despre el sau ea în detaliu ci general încât am crezut că o să încep să mă plictisesc, dar după am realizat că ai combinat totul bine. Pentru că ai mai dat la o parte din filozofie, ai băgat peisajul şi personajele, ai adus în vorbă pe Anna , personajul tău şi mai curând şi tipul. / am înţeles eu greşit sau fata era oarbă?
În orice caz, mi-a plăcut şi faza cu versurile ( geniale versuri că veni vorba ) , a fost foarte frumosă acea parte, ai combinat perfect. Ce frumoase au fost cuvintele pe care i le-a zis el şi ce fain a fost când s-au completat( cu versurile ) . A fost frumos. Cel mai mult şi cel mai mult mi-a plăcut atunci când venise idiotul ăla să o agreseze şi a apărut marele salvator * laughs* a fost un moment... crucial : > deşi tipic, nu ştiu de ce mi-a plăcut atât de mult. Poate din cauza modului în care ai descris . Este posibil. Sentimentele le-ai descris minunat, ai fost foarte profundă cu această lucrare.
Am văzut nişte greşeli de tastare, sau doar una nu mai ţin minte exact, dar nu am notat. Nu am luat asta în consdierare. Totuşi, ca şi la Svear, am găsit ceva ce nu mi-a plăcut:

deşi mă îndoiesc de probabilitatea înfăptuirii acestei acţiuni…

Sincer exprimarea asta m-a enervat. E prea complexă pentru o poveste de dragoste, trebuia să te rezumi la ceva mai simplu. Mi se pare că începi să vorbeşti de ceva tehnic, şi aici e vorba de dragoste, de sentiment, de emoţie. Asta chiar strică partea aia din povestire.

În fine, e greu dar trebuie să votez pe cineva. O să votez povestea lu' Boa, Iris.
Până ce am ajuns la faza aia cu tipul care o agresa pe fata asta, am zis că o votez pe Svear, pt că până acolo îmi plăcea mai mult lucrarea eoi. Însă după acea întâmplare, mi-am schimbat părerea şi am realizat, cu finalul pe care l-ai adus, că îmi place mai mult povestea ta; a fost mai profundă şi ai avut sentimentele mai bine puse la punct, deşi într-un naumit moment riscai să mă plictiseşti cu cuvintele, te-ai corectat rapid. În orice caz, amândouă aţi lucrat foarte bine numai că aveţi stiluri diferite, asta se vede. E plăcut, totuşi. Felicitări pentru duel >:d< aţi avut lucrări foarte bune, mi-aţi întrecut aşteptările.

[Verrine]

Ti-am promit ca o sa votez, deci iata-ma aici. Stiu ca am intarziat destul de mult si imi pare rau . Stii si tu cat de uituca sunt .
O sa incep cu lucrarea Silviei pentru ca pe a ei am citit-o prima:
Well, mi-a placut ideea. Cred ca ai mai progresat de la ultima lucrarea a ta pe care eu am citit-o. Mi-a placut ca printre acele randuri filosofice ai mai adugat si cate o propozitie cu un strop de umor, astfel nu ai avut o descriere mecanica. Un lucru interesant este ca poti sa te pui foarte usor in pielea unui personaj . Am observat asta sa stii . Ai avut un minus. Daca nu mi-ai fi spus pe mess ca tipa era oarba, as fi putut jura ca nu as fi ghicit in veci ca era oarba. Cred ca trebuia sa punctezi la un momentdat aspectul asta si sa vorbesti putin despre el [ poate chiar sa adaugi un vers sau ceva]. Deobicei persoanele care se axeaza foarte mult pe descrierea, nu stau prea bine cu naratiunea, insa la tine totul a fost perfect. Ce e drept, lucrarea ta s-a bazat pe descrierea unor sentimente, insa acele cateva picaturi de naratiune care le-ai strecurat au fost scrise foarte bine. Adica cel putin mie mi-au placut o.O.
A'svear:
Hm... lucrarea ta a fost foarte buna, insa a fost cam siropoasa pentru gusturile mele . O sa incerc insa sa fiu obiectiva. Nu stiu, ma asteptam la ceva mai original, adica povestea ta este destul de des intalnita. Partea buna este ca ai adugat acea chestie cu privirea tipei asemanatoare cu cea a marii; asta m-a facut sa imi iau putin gandul de la firul povestii. Mi-a placut. Titlul mi s-a parut potrivit pentru poveste.
Well, nu prea ma inspiratie acum, si nu pot zice mai mult . Votul meu merge catre Silvia.

[Corina M.]

Iată-mă, exact aşa cum am zis. Bun, voi comenta fiecare lucrare în parte, începând cu cea a Siminei.

Tu ai marea în priviri.

O lucrare realizată... binişor, însă cu omisiuni.
Ce pot să spun, titlul mi-a plăcut într-o oarecare măsură, dar poate că s-ar fi putut şi mai bine, poate.
Conţinutul are lacune. În primul rând, descrierea mi s-a părut slăbuţă. Dacă-ţi dădeai silinţa mai mult, poate-ar fi ieşit ceva mai bun din toată asta.
Nu-mi prea place exprimarea ta, iar textul pare scris telegrafic - robotic -, fără sentiment. Deşi în mod normal ar fi trebuit să transmită ceva cititorului, de-această dată nu exprimă mai nimic. Totul e vag.
Am văzut o singură greşeală de scriere, dar nu mă voi lega de ea, n-are rost, din moment ce-i doar una. Sunt convinsă că se va remedia.
Mă voi lega totuşi de greşelile gramaticale.

Şi de atâtea ori m-ai ridicat în braţe şi ai început să alergi cu mine printre valuri.

Acolo timpul nu-i bun; în locul perfectului compus trebuia imperfectul. Şi greşeala asta persistă, deci mai multă atenţie pe viitor.

Nu mi-a plăcut deloc cum ai încheiat povestea. Întoarecerea lui parcă-i cam prea bruscă.
Mi-ar fi plăcut mai mult dacă ultimul paragraf ar fi fost doar o iluzie de-a ei - adică să fi visat doar că el s-a-ntors -.
Estetica lucrării este impecabilă, iar ideea textului mi s-a părut originală - cât de cât -.

ÃŽn rest e bine, dar se putea ÅŸi mai bine.

Iris.

O lucrare bună din multe puncte de vedere şi mult mai reuşită decât precedenta.
Titlul, deÅŸi e scurt, e subiectiv, iar asta-mi place.
Conţinutul are câteva mici lipsuri, care se pot remedia însă cu uşurinţă.
Descrierea a fost bunicică, probabil că s-ar fi putut şi mai bine. Te exprimi bine, într-adevăr, şi cu puţină muncă ai putea să ajungi la stadiul de foarte bine - asta dacă, bineînţeles, ai ambiţie şi chiar vrei lucrul ăsta -.
Detest versurile-alea aruncate p-acolo, între paragrafe. Mai nou toţi folosesc versuri în engleză în ficuri, că dom'le, aşa-i la modă.
Ai folosit punctele de suspensie de prea multe ori, iar asta strică estetica lucrării.

Greşeli de scriere nu am văzut, adevărul e că nici nu am stat să caut, dar dacă sunt, le remediezi tu, Silvia. Am încredere.
Nici greşeli gramaticale n-am văzut, ceea ce-i bine.

Ideea... umm, pare destul de originală, nu-mi amintesc să fi văzut ceva asemănător.
Åži-n rest, toate-s bune.

Prin urmare, votul meu merge către Silvia.
Felicitări ambelor participante şi mult succes în continuare.

[Better Off Alone]

Nu mă prea pricep la introduceri aşa că voi fi cât se poate de directă. Duelul s-a încheiat.

Câştigătoarea este Better Off Alone. Felicitări ambelor concurente pentru munca depusă.
Vă mulţumim că ai citit şi că aţi votat, înseamnă mult pentru noi, mai ales pentru mine care, după cum ştiţi, sunt încă la început.

Svear, vreau să îţi mulţumesc că m-ai provocat, dacă nu erai tu, eu nu aş fi avut niciun duel. A fost o experienţă foarte plăcută şi aşa mi-am mai exersat şi eu felul de a scrie. Chiar a fost o onoare pentru mine. Ai avut o lucrare foarte bună şi sincer, încă sunt şocată de rezultat. Îţi mulţumesc mult şi vreau să te felicit din nou pentru lucrarea ta, care a fost foarte bună şi care mie mi-a plăcut extrem de mult. Pentru mine tu eşti de fapt câştigătoarea.
Oricum, vă mulţumim din nou pentru voturi.