Duel Nya, A`Svear si FallenAngel

[BloodyInnocence]

Din cauza ca nici Nya nu s-a prezentat cu lucrarea ei... si cum eu nu pot astepta pana la 12 sa fiu sigura cred ca Nya nu se va supara daca data se va prelungi pana pe 20 martie.
Asa ca imi cer scuze pentru intarzieri, ne vedem pe 20. Bafta tuturor concurentilor.

[BloodyInnocence]

Astrele Noptii

Cat de mult mi-as dori sa ma aflu si eu printre ele si sa ma uit de sus la Pamant si la celelalte planete din acest vast univers. Insa soarta a fost cruda cu mine si m-a blestemat sa ma nasc o fata umana. Nu este nimic cu a fi om, doar ca nu stiu... de multe ori am impresia ca locul meu nu este aici, ca m-as simti mult mai bine printre stele, acolo unde totul este atat de minunat si de frumos, acolo unde nu exista grijile pentru ziua de maine pentru ca nu exista niciodata un sfarsit pentru ele.
Oh, cat de nesimtita sunt. Eu ma numesc Ablase si am douazeci si doi de ani si inca traiesc cu parinti mei. Da, poate sunt putin penibila. La varsta mea multi copii sunt prin camine stand singuri sau cu alti colegi de universitate dinstrandu-se, doar ca eu nu sunt asa. De cand ma stiu am fost o intrusa in aceasta lume. Nici nu mai tin minte de cate ori am stat acasa deoarece nu reusea mama mea sa ma trezeasca pentru ca statusem toata noaptea uitandu-ma la stele. Ce pot sa zic? Le iubesc si imi doresc din tot sufletul sa fiu acolo sus cu ele. Sunt obsedata si nebuna, sunt constienta de aceste lucruri dar nu am ce face si nici nu vreau sa ma schimb. Eu inca sper ca poate intr-o zi o sa intalnesc o stea si aceasta o sa ma rasplateasca luandu-ma cu ea acolo sus pentru ca am ajutat-o. Sa va spun un secret, dar trebuie sa promiteti ca nu veti spune la nimeni, absolut nimeni. Stiti acele stele cazatoare? Normal ca le stiti. Ei bine, daca gasesti o stea cazatoare si o stropesti cu sange de la o fata pura amestecat cu apa vietii, sufletul acelui astru va veni pe pamant. Vedeti voi, acele fragmente din roca ce constituia steaua nu este decat corpul astrului, sufletul lui inca este acolo sus, infrumusetand cerul nostru pamantean.
Eu in aceasta seara asta astept, o stea cazatoare. Dupa atatia ani in care am cautat apa vietii acum o saptamana am dat peste un magazin cu diverse lucruri magice si intrand de curiozitate am dat peste o femeie ciudata. Era imbraca exact ca o vrajitoare din filme si se uita la mine, urmarindu-mi fiecare miscare, apoi fara ca macar sa cer ceva sau sa ii spun ce caut a cautat pe sub tejghea si mi-a dat o sticluta albastra cu un lichid ce stralucea in aceasta. Cand am intrebat-o ce este in acea sticluta mi-a zis ca este apa vietii si inainte ca eu sa o intreb de unde stia ca imi trebuie asa ceva, s-a dus in spate, intr-o alta camera. Am urmat-o acolo, dar disparuse. M-am panicat si am iesit din acel magazin cat de repede am putut, uitand sa platesc. A doua zi m-am intors pe acea strada unde gasisem magazinul, numai ca acesta disparuse. Doua ore am cautat zicandu-mi ca este imposibil ca un magazin sa dispara pur si simplu de pe fata pamantului, dar nu eram decat la inceputul drumului. Lucruri ciudate au inceput sa se petreaca. Umbre care nu ar fi trebuit sa fie apareau de nicaieri in spatele meu, animale ciudate ma urmareau si unul care semana ca un caine chiar m-a atacat. Nici nu stiu in ce m-am bagat si tot ce vreau acum este sa scap de aceasta sticluta cu apa vietii pentru ca sunt sigura ca ea este de vina, numai ca de fiecare data cand o arunc, o sparg, aceasta apare din nou in ghiozdanul sau camera mea fara o zgarietura. Singura cale de a iesi din aceasta situatie este sa o folosesc si daca tot o sa o folosesc de ce sa nu o fac pe o bucata de meteorit?
Se pare ca este seara mea norocoasa. Tocmai vad o stea cazatoare si dupa cate pot sa imi dau seama este prin apropiere, s-ar putea chiar sa fi aterizat pe terenul de fotbal al fostului meu liceu. Caut ceva de imbracat si gasesc o bluza albastru inchis cu decolteu adanc si o fusta de lungime medie in carouri, negru cu albastru si cu cateva lanturi atarnand. Am un stil mai ciudat in materie de haine, nu o sa gasiti in garderoba mea niciodata galben, portocaliu, alb, culori din acestea deschise si vioaie. Arunc o scurta privire in oglinda si dupa ce imi ciufulesc putin parul meu negru ca abisul si lung pana la umeri imi i-au geanta si ies afara. Parinti mei dormi dusi la ora asta, doar este doua noaptea si nici macar nu au auzit cum am trantit usa de la bucatarie. Tipic pentru ei de altfel, toata ziua muncesc si cand vin acasa nu stiu decat sa se certe si sa doarma. Seamana cu niste roboti de marime normala care nu stiu sa faca altceva decat sa munceasca, sa se certe si sa doarma. Cateodata ma amuza aceasta comparatie numai ca acum sunt mult prea ocupata pentru a-mi da seama de acest fapt.
Nici nu ies bine pe usa ca apar din nou acele umbre care ma urmaresc asteptand ceva. Nu inteleg de ce nu ma ataca. Ce ii tine departe de mine? Nu stiu, dar atata timp cat se limiteaza la a ma urmari eu sunt multumita. Grabesc pasul pentru a ajunge mai repede la destinatie. Trec pe langa aceleasi case pe langa care am trecut doisprezece ani de zile, nimic nu pare schimbat, nimic interesant de vazut. Dar oricum nu ma intereseaza sa ma uit pe unde merg, deoarece stiu mult prea bine drumul spre fostul meu liceu, atat de bine incat l-as putea face cu ochii inchisi..
O jumatate de ora fac pana la terenul de fotbal si asa cum am crezut, este un crater destul de mare langa linia de douazeci de metrii. Aud niste animale cum maraie in spatele meu si fricoasa cum sunt din fire, incep sa alerg ca o disperata spre acel crater. Cum sunt si o impiedicata din fire cum ajung la cativa centimetri de acea gaura ma impiedic de o piatra, cred, si cad inauntru. Din fericire nu m-am lovit la cap sa imi pierd cunostinta, asa ca pot vedea mult mai bine decat mi-as fi dorit animalele ingrozitoare ce stau sus si se uita la mine, pregatiti sa atace. Iau o piatra si arunc in directia unuia dintre acele chestii si reusesc sa o lovesc in cap. Nu s-a clintit, a clipit si a continuat sa stea acolo uitandu-se la mine. Incercand sa nu ma mai gandesc la animalele acelea scot cele doua sticlute si un castron micut. Vars continutul sticlutelor in castron si le amestec, apoi spunand niste cuvinte in latina pe care le-am invatat din cartea din care am aflat despre acest ritual, stropesc roca cu acel lichid. Meteoritul incepe sa straluceasca, iar animalele ma ataca. Incerc sa ma lupt si sa le lovesc cu tot ce am la indemana insa nu am nici o sansa de scapare. Acestea se opresc doar dupa ce una dintre ele imi sfasie jugulara si ma lasa sa stau acolo si sa mor. Frumos mod de a muri, nu am ce zice. Noaptea sub cerul pe care il iubesc atat de mult. Nu stiu cat timp a trecut, dar ma mira faptul ca eu continui sa fiu constienta de ceea ce se intampla in jurul meu, apoi o lumina orbitoare apare ranindu-mi ochii si in fata mea isi face aparitia un tanar frumos ca un inger. Se uita la mine si imi zambeste. Aproape ca pot simt caldura acelui zambet cum imi mangaie pielea. Ochii lui seamana cu doua mici universe inlantuite si ma pierd in ei, ma pierd in adancimea lor. Nu imi vine sa cred. Chiar exista. Din pacate eu nu mai am mult de trait si o sa mor, uitand totul despre aceste intamplari.
-Mai ai de gand sa stai intinsa acolo, in sangele acela ce iti strica stralucirea? Ma intreaba el.
Eu nu inteleg insa ce spune, frapata de glasul lui de-a dreptul ceresc. Imi lasa impresia ca nu vorbeste o singura persoana, fiinta ci mai multe prin el. Ca vorbesc toate stelele.
Se uita la mine si vazand ca nu am de gand sa ma ridic, ma apuca de mana si ma ridica el. De abia atunci imi dau seama ca eu deja am murit. De aceea nimic nu ma mai durea, de aceea nu mai simteam nimic. Nu mai eram vie. Aceasta sa fie soarta care ne asteapta pe fiecare dupa moarte? Sa devenim stele? El imi raspunde la aceste intrebari, parca citindu-mi gandurile.
-Nu, nu esti moarta. Acele fiinte care te-au atacat sunt supusi nostri pe Pamant. Au rol de a conduce toti oameni care cred in existenta noastra pe drumul cel bun. Ei te-au adus aici, la mine.
-Dar... dar uite corpul meu acolo, este lipsit de viata, zic eu aratand spre trupul meu plin de rani si lipsit de sange.
-O sa intelegi mai incolo, nu pot sa iti explic acum, cand esti atat de corupta de viata ta umana. Odata ajunsa acolo sus, arata el spre cerul infinit, o sa intelegi. Moartea umana este una, ceea ce s-a intamplat cu tine este altceva. Mult mai complex si mai magic. O sa vezi.
Imi intinde mana, continuand sa aibe acel zambet calduros pe chip, invitandu-ma sa am incredere in el si am avut. I-am dat mana mea si in secunda in care mainile noastre s-au reunit am parasit Pamantul, calatorind cu viteza lumini printre stele si planete, spre o destinatie necunoscuta.
Aceasta este povestea mea. Cel care a venit sa imi arate noua mea viata a fost chiar Luceafarul, iar eu am devenit Luceafarul de dimineata. Am inteles ca acele creaturi mi-au omorit doar trupul uman, eliberandu-mi sufletul din carcasa aceea de lut si deasemenea am aflat ca o persoana ca mine apare doar o data la doua mii de ani. Nu vroiau sa ma piarda. Se pare ca aveam potential si aveau dreptate. Pana la urma am devenit Luceafarul de dimineata. Si daca vreti sa aflati cum se vede lumea de acolo sus, nu o sa va spun decat cautati apa vietii si veti afla...

[Nya.]

[center]Datorie sau dorință ?[/center]

Cine sunt ?
Puteam vedea că sunt o fată. Sau pe aproape, ceva asemănător. Șuvițele ce îmi intrau în ochi, din părul meu des, erau negre. Eram îmbrăcată în niște haine ciudățele. O rochie verde deschis, scurtă și foarte . . . vaporoasă, să zicem. Încălțările aveau niște șnururi care mi se legau ușor pe picior, fără nod. Mi-am dus mâinile la spate, încercând să mă prind de talie, când un material moale mi-a lovit mâinile. Atât de catifelat, dar totuși atât de dureros. Mi-am deschis ochii, privind încăperea în care mă aflu. Pereții erau crem, iar tavanul, bleo, foarte înalt. Unde sunt ? Mintea mea mă informează că mă aflu într-un dormitor. Al cui ? Nu știu . . . Nu seamănă cu camera în care dormeam deobicei. Aceasta era mult mai frumos decorată. M-am ridicat ușor de pe patul pe care eram întinsă. Alunecam ușor pe marmura neagră, fericită că puteam călca pe ceva atât de frumos. Rochița în care eram îmbrăcată era foarte comodă, așa că puteam face mișcări de balet, pe care în mod normal n-aș fi putut să le fac.
- Văd că te-ai trezit. E bine ! răsuflă o voce, ușurată.
M-am întors rapid, uitându-mă după sursa glasului. O femeie frumoasă cu păr blond, tânără, dar mai în vârsta ca mine, mă privea zâmbind. Era îmbrăcată cam ca mine, doar culoarea veșmintelor era alta. Verde, la mine ; piersică, la ea. S-a ridicat ușor de pe scaunul roșu din catifea, pe care șezuse până atunci, venind spre mine. Instinctiv, m-am dat înapoi. Ea a oftat.
- Nu-ți vreau răul. Care este numele tău ?
Numele meu . . . Cum mă chema ? Trebuia să fie un nume de fată, evident, dar sunt atât de multe. Nici o lună nu mi-ar ajunge să le înșir pe toate. Dar o părticică din mintea mea îmi urla să-mi caut numele. Cât de greu putea să fie, până la urmă ? Știu că începe cu ’ S ’. Bun, acesta e un început. Sasha ? Stella ? Sally ? Sandra ? Nu ! Sonny . . . Summer ! Acesta era numele meu !
- Numele meu este Summer, am răspuns, ușor uimită de claritatea glasului meu.
Mi s-a părut că am auzit-o șoptind ceva de zâne.
- Zâne ? Așa ceva nu există decât în povești.
- Zău ? Uite-te la mine. Uite-te la tine. Privește-ți spatele.
De abia acum vedeam aripiile mari și portocalii, ce îi stăteau calme în partea dorsală. Nu erau chiar atât de invizibile încât să nu le văd, dar fusesem prea ocupată să-mi dau seama care îmi era numele, ca să mai observ și acest detaliu la ea. M-am uitat într-o oglindă, încercând să văd dacă am și eu aripi. Aveam . . . Erau verzi, ca și hainele mele, având și niște cerculețe răsucite, din loc în loc. Nu am fost mereu așa, îmi puteam da seama de acest lucru. Am încercat să dau din ele, să văd dacă pot zbura. Și . . . am reușit !
- Cum am ajuns așa ? am întrebat-o pe femeie, încercând să-mi dau seama cum să aterizez.
- Nu mai ții minte ? Ai recitit, seara trecută, o carte cu zâne. Și ți-ai dorit să fi și tu asemenea nouă. Acum ești. Știi, ești chiar mai frumoasă decât înainte. Îi va conveni de minune lui Dave. Oh da, eu sunt Annete.
- Dave ? Cine e Dave ?
- Cel care m-a convins să îți ascult dorința. Te privea mereu, când se plimba prin lumea oamenilor. El este fiul meu. Probabil vrea să te vadă. Hai, urmează-mă.
Se ridică ușor și grațios în aer, ieșind pe un geam rotund. Am încercat să o urmez, la fel de grațios. Evident, n-am reușit decât să fac o răsucire, destul de impresionantă de altfel. Aerul de afară era răcoros. Vântul îmi trecea prin păr, făcându-mă să chicotesc de plăcere. Mirosul din aer era unul extrem de plăcut. Mirosea a flori. Era așa ciudat să nu am picioarele pe pământ. Mama avea dreptate când îmi spunea că eu nu aparțin solului. Ce exprimare avea și ea. Anette zbura ușor în fața mea, deși îmi dădeam seama că o putea face și mai repede. Probabil nu voia să mă enerveze. Temperamentul oamenilor era impulsiv, asta era adevărat. Dar eu nu mai eram om . . . sau mai eram ? Deși arătam ca o zână, speram să fiu încă om. Acesta era lucrul care mă definea, nu ? Atunci, trebuia să sper în continuare. Blonda se opri pe creanga unui copac, lângă o ușă făcută din lemn și acoperită cu iarbă. Ciocăni ușor la ușă, încuranjându-mă să mă apropi. În prag apăru un băiat ( sau un zân, dar suna prea penibil pentru a zice așa ), cu părul șaten deschis și cu niște ochii verzi și mari, superbi. Era îmbrăcat în niște haine, relativ normale pentru creaturile mitologice, albastre. Era . . . frumos. Cu siguranță era. Și arăta extrem de cunoscut. Anette spusese că el mă urmărea des în lumea mea. Poate îl observasem de câteva ori. Mă privi zâmbind strălucitor și uitându-se adânc în ochii mei. Ochii erau singurul lucru pe care nu-l observasem până acum la mine.
- Ai ochii în toate culorile curcubeului . . . Asta nu trebuia să se întâmple, șopti el, dar m-am prefăcut că nu-l aud.
Annete plecă, probabil pentru a lăsa ’ tinerimea ’ să se cunoască. Dave mă pofti în casă. Când am intrat mă așteptam la o chestiuță mică, având în vedere dimensiunile copacului, dar încăperea ( ce părea camera de zi ) era uriașă. Îmi indică un scaun, pe care m-am așezat ușor.
- Summer, mă bucur foarte mult că în sfârșit îți pot vorbi. Nu știi că de iritant era să te văd, dar să nu pot să-ți spun nimic. Dar acum pot. Ai fost atât de fascinantă. Era plăcut să te văd în fiecare seară când dormeai, să știu că ești om, că ești ce trebuie să fi. Apoi ți-ai pus dorința aia. Și pentru o secundă am vrut să te am aici. Și am rugat-o pe mama să te facă să ajungi la noi. Acum mă urăsc pentru acest lucru. Ți-am luat viața. M-ai putea ierta vreodată ?
Eram prea amețită pentru a spune ceva. Totul se întâmpla prea repede. Nu trebuia să fiu aici. Nici nu voiam. Trebuia să fiu acasă, lângă familia mea. Lângă cine chiar mă iubea. Poate Dave mă iubea și el. Dar nu mă cunoștea. Știa câți ani am ? Știa ce-mi place ? Știa măcar ceva important despre mine ? Eram convinsă că nu. Atunci de ce eram încă aici ? Trebuia să plec. Poate Dave ar veni cu mine. Dacă a stat pe Pământ pentru a mă urmări, putea sta și pentru a-mi vorbi. Mă gândeam cum să-i propun să mă urmeze, când mi-am dat seama că n-ar face-o. Aceasta – lumea aceasta – era casa lui. Nu puteam să-l iau cu mine. Nu eram la fel ca el. Eu nu aș despărți pe nimeni de casa lui. Și acum voiam să-l iert, dar nu puteam. Dacă n-aș fi putut să mă întorc acasă ? Chiar ar credea că l-aș putea ierta ?
- Dave . . . Dacă m-aș întoarce acasă, ce s-ar întâmpla ? Aș rămâne zână ?
- Nu chiar. Ai fi o . . . semi – zână. Adică doar dacă ai vrea te-ai putea transforma. Apoi, când vrei să nu mai ai aripi, adică să fi normală, îți dorești chestia asta și gata. Dar . . . vrei să pleci ? mă întrebă el, șocat.
- Înțelege-mă ! Vreau acasă. Chiar dacă aș rămâne aici, aș fi nefericită. Dacă ții la mine, lasă-mă să plec. Mi-ai luat casa. Crezi că pot suporta așa ceva ?
Mi-am lăsat capul în jos, șuvițele negre acoperindu-mi câmpul vizual. Totuși, îmi puteam da seama că se uita ușor trist la mine.
- Știam eu că așa se va întâmpla. De când ți-am văzut ochii . . . Ochii cu mai multe culori simbolizează faptul că dorința se desparte de datorie. Dorința și datoria ar trebui să fie același lucru.
A oftat. Mi-a ridicat ușor capul. Și-a apropiat buzele de ale mele și m-a sărutat. Îi simțeam lacrimile udându-mi fața, dar erau numai lacrimile lui. Eu nu plângeam. Era un străin. Nu-l cunoșteam. Dar când a vrut să rupă sărutul, l-am tras mai aproape de mine și i-am răspuns la sărut. Un gest imprevizibil, exact ca oamenii. Eram om. Indiferent de cum arătam, eram om. Acest lucru m-a bucurat. Deși mi-am dorit să fiu altceva, tot om aș rămâne.
- Pleacă, Summer ! Să fi fericită pe Pământ ! Poate cândva te voi vizita. Te iubesc și mereu te voi iubi.
Am fost învăluită de un nor mov deschis, cu un miros plăcut, de lavandă. Ultima imagine pe care am văzut-o a fost chipul lui Dave, înlăcrimat.
Apoi am ajuns acasă. Patul era la fel cum îl lăsasem. Acum știam sigur cine sunt. Sunt Summer Field, am șaptesprezece ani și sunt cea mai om dintre toți !

[Nya.]

Voturile vor fi argumentate, deci fără poll, ok ? :] Vă argumentaţi alegerea prin mai mult de trei rânduri. NU se votează persoana, ci lucrarea. Dacă prind pe cineva că scrie : ' X scrie mai bine ca Y, plus că e mai naiz, tru etc. ' , fac urât. Ok ? ^^ * innocent look *
Data limită în care puteţi vota este 1 aprilie. :3

So, pot zice : START VOT !

[ Mă simt ca la o emisiune de prost gust, gen Eurovision -.- ]

[Lye]

ME first

FallenAngel->Nu ştiu ce a fost cu tine... dar lucrarea ta nu m-a impresionat atât de tare pe cât mă aşteptam sa o facă(m-a impresionat...doar ca m-ai puţin). La început, parca citeam o poveste pentru copii. Acţiunea... nu pot spune că a fost grăbită... dar ai scris cam puţin pentru o idee ce putea fi dezvoltată destul de mult. La început... credeam ca nu vei avea dialog. Pentru cititor... devine oarecum obositor sa tot citeasca naratiune, naratiune şi iar naratiune. Descrierea... puteai ceva mai mult şi mai bine. Ţi-au lipsit nişte virgule. Reacţia ei la vederea... Luceafărului... a fost poate prea... normală. Ar fi putut să se sperie sau să fie şocata(nu în fiecare zi te trezeşti că vezi o stea sub formă umană). Animalele alea... le puteai descrie. Ca şi cititor... nu prea am cum să îmi imaginez... având în vedere că nu ştiu cum arată. Ai terminat-o brusc... dar deh... nu e aşa o problemă.

Nya->Şi la tine a fost grăbit. Acum e zână... dupa care totul revine la normal. Prea bruscă trecerea de la elementul fantastic la cel normal,uman. Ce mi-a plăcut la tine... "dozele" de naraţiune şi dialog au fost potrivite. Aşa că nu am avut timp să simt că unul este mai mult decât celălalt. Mă aşteptam să foloseşti mai multe figuri de stil când venea vorba de descriere... comparatii... lucruri de genul ăsta. Dar e bine şi aşa. Puteai să eviţi să pui acele cuvinte în paranteză,le puteai încadra foarte bine în text. Faza cu semi-zâna... hm... aşa şi aşa. Era oarecum mai "tragic" dacă ea devenea doar un om normal şi anost...ca toţi ceilalţi^_^.Dar în fond... e ok.

Ambele lucrări mi-au plăcut. Fiecare a avut ceva care a reuşit să mă impresioneze. Fie că e vorba de poveste, figuri de stil sau personaje. Dar... pentru că nu am voie să votez decât o lucrare...votul meu merge la Nya.

[A'Svear]

FallenAngel
Ideea povestii chiar mi'a placut. Adica a fost interesanta, noua, originala as putea spune. Ai construit adevarate legende pe parcursul actiunii. Dar ti'a scapat exprimarea printre degeta Angel. Am vazut repetitii destul de multe si locuri in care frazele nu prea aveau sens...Actiunea mi s'a parut si ea putin cam trasa de par. Grabita...La inceput spui frumos cate ceva despre viata ei, apoi ajunge pe o strada si primeste licoare si apoi imediat vede o stea cazatoare si merge sa faca rost de fiinta ei de dupa stele. Poate nu era asa grava chestia asta daca adaugai mai multa descriere. Mda', descreiere m'a lasat putin cam rece. Nu am simtit mai nimic cand am citit. Adica povestea am spus a avut o idee superba si mergea descrisa la greu. Personajul principal a trecut prin atat de multe si trebuia sa ne prezinti tone de sentimente si reactii.
Finalul...ei bine, ultimul paragraf mi s'a parut cliseu. "Aceasta este povestea mea. Cel care a venit sa imi arate noua mea viata a fost chiar Luceafarul, iar eu am devenit Luceafarul de dimineata." C'mon...e acelasi sfarsit care il intalnesc in fiecare basm...Sau daca stau si il mai citesc o data pare si un soi de sfarsit pentru o scrisoare d'aia adresata presesi in carte un V.I.P. ne dezvaluie traireile sale impresionata si la sfarsit zice " Aceasta a fost povestea mea care v'am servit'o pe tava...Acum stiti..." and stuff like this. Si din nou actiunea a fost grabita si aici...Ai trecut de la faza cand ii intinde mana si apoi Zbang! e luceafarul de dimineata...Parerea mea, puteai sa adaugi mai multa descrierea si iesea ceva cu adevarat impresionant.

Nya
Si aici actiunea este grabita. Inceputul mi'a placut. Descrierea personajelor a fost clara, chiar mi'am imaginat locurile prin care a trecut fata a fost foarte frumos. Totusi puteai sa descrii mai mult sentimentele. Sa para mai socata, oricum mi'a placut inceputul mult de tot. Daaar, exista mereu un dar, ai calcat stramb dupa ce au plecat spre Dave. De atunci descrierea a murit de tot. Inceputul dialogului cu tipul m'a luat pe nepregatite...Abia ii spune un "Salut!" si incepe sa turuie despre ce simtea el si de astea. Prea brusc se intampla lucrurile. Apoi ea incepe sa zica daca poate sa se intoarca acasa din nou, fara descrierea de sentimente, expresii faciale, nimic. Si chestia cu dorinta si datoria mi s'a parut si mie putin fortata.Oricum, faza e ca totul s'a intamplat mult prea repede si fara sentiment dupa parerea mea. De obicei pe mine ma inmoaie chestii ca cea pe care ai scris'o tu dar acum nu prea mi'a trezit sentimente.

Oricum ambele lucrari au fost frumoase in modul lor si aprecie munca care ati depus'o...Dar nu pot vota decat una, care mi'a placut mai mult. Avand in vedere ca inceputul lucrarii chiar mi'a placut si sfarsitul a fost destul de interesant si fara greseli de tastare si exprimare, votul meu merge spre Nya...Sper sa nu te superi Angel, dar ti'am spus, descrierea m'a cam lasat rece.

[angeliqueVampire]

FallenAngel
Mie una mi-a plăcut povestea. Are acel aer de poveste pentru copii, care dă o notă de inocenţă textului tău. Descrierea, într-adevăr, a fost sub nivelul tău normal, fiindcă eu te ştiu cu descrieri care lasă cu gura căscată pe oricine le citeşte. Părerea mea este însă că acest tip monoton de descriere se potriveşte de minune cu nuanţa de poveste pentru copii ce o oferă textul. Eu sunt mai copilăroasă de felul meu şi am reuşit să văd acea notă de "basm", care m-a impresionat. Sunt foarte puţine persoane care reuşesc o scriere nu foarte activă din punct de vedere al naraţiunii şi nici cu o descriere amplă, dar care să te impresioneze, aşa cu m-a impresionat povestea ta. Totuşi, repetiţiile, pleonasmele şi greşelile de exprimare reduc enorm din calitatea textului tău.

Nya
Din păcate pentru mine şi pentru faptul că va trebui să aleg, şi tu ai avut o poveste foarte frumoasă. Descrierea a fost la fel de ne-caracteristică ţie, fiind nu chiar monotonă, ci superficială. Totuşi, şi în povestea ta am fost capabilă să văd acea "sclipire" ce lipseşte unelor poveşti. Un alt lucru bun a fost lipsa (sau mă rog, cel puţin eu nu am găsit) greşelilor de exprimare. Totuşi, acele numeroase puncte de suspensie strică puţin imaginea de ansamblu a textului. Povestea ta a fost interesantă din punct de vedere al firului narativ, care din păcate nu a fost valorificat suficient, spun eu. Aveai cu siguranţă nevoie de mai multă descriere în textul tău.

Vreau să menţionez că am sărit peste a comenta acţiunea grăbită din ambele texte şi de altfel m-am cam făcut că nu văd unele faze seci şi inutile pe parcursul povestirii. Înţeleg că nu vă puteaţi întinde pe mii de kilometri de hârtie, dar acţiunea a fost mult prea grăbită în ambele texte.

Din păcate, aşa cum am mai spus, trebuie să aleg. Fallen, ai avut o poveste care atingea toate caracteristicile unui basm, iar asta chiar mi-a plăcut, fiindcă mai rar întâlneşti persoane în stare să scrie aşa ceva. Păcat că au existat prea multe repetiţii, greşeli de expriamre and so on, aşa că votul meu merge la Nya, cu toate că nici povestea ei nu a fost briliantă.

[Aly edit] Castigatoare Duel Nya, felicitari concurentelor

~Thread Closed~