one shot

[Alany Aysee]

Pata de lumina in intunericul intens. . .

Ropotul furtunos al vantului valsa alert pe straziile pustii si prafuite, iar cerul abisat parca voia sa planga.
Din cand in cand se mai auzea cate-un geamat ,iar vantul invita fiecare frunza parasita si aramie la ultimul vals pentru a-si lua adio. Picura. . .
Cerul nu a mai putut rezista asa ca se dezlantui, suparat, isi revarsa lacrimile cristaline asupra noastra.
Dintr-un colt minuscul al abisului ce inconjura cerul se afla luna ,adapostita, care incerca cat de cat sa lumineze pamantul, dar in zadar, intunericul domina.
Peste frunzele care valsau in bataia vantului se asterna lichidul umed si transparent, lacuindu-le.
Inaintam incet, cu grija, desculta prin noroiul vascos ce se asternuse pe jos, uitandu-ma nedumerita imprejur si incercand sa-mi amintesc unde as putea fii.
Predomina negrul, era frig si rece, umed, picaturi de ploaie ma acopereau.
In fata mea era o un conac vechi si darapanat, uitat de timp.
Intru in cladire , speriata, simteam cum genudnchii mi se inmuiau iar un sentiment de teama se infiripa in sufletul meu.
Paseam incet iar podeaua facuta din lemn scartaia la fiecare atingere.
Dintr-o camera vad o lumina intensa, ma indrept spre ea si intru in incapere.
Camera era plina de caldura iar peretii erau acoperiti cu mii de carti.
Erau prafiute si uitate, neatinse si pedepsite de vreme. M-am indreptat spre un perete si am atins usor cotorul unei carti, nevrand sa o ranesc.
Starea de liniste domina incaperea , iar atunci mi-am dat seama, mintea mi se deschise si atunci intelesesem ce voia sa spuna Tudor Arghezi, cartea este ca o vioara, ce canta singura, luminand tot in jurul ei, dar totusi neascultata. . .
O iau in mana si o deschid, continutul ei magic era scris cu litere de aur , sprijinite in cuvinte, iar filele fragile erau patate de cerneala neagra ce domina continutul.
Imi inchid pleoapele iar o melodie de vioara imi vine in minte, ma linistea, pace si liniste, un univers mirific ce domina abisul de afara. . .[posturi unite]

Dimineata pe tarmul marii





Nisipul moale si fin imi mangaia talpile picioarelor. Mergeam usor pe intinderea de aur , ce acoperea o parte mari din pamant, spre marea involburata si agitata.
Valurile ei dansau alert spre stancile reci si uitate de timp lovindu-le cu putere.
Spuma alba ca cea a laptelui inainta spre mal topindu-se incet.
Nuanta ei de albastru verzui se vedea pana in zare intersecatndu-se cu soarele ce abia rasarea iar norii parca luau foc.
Mingea galbuie se ridica incet, incet lundu-si un loc pe cer.
Soarele mandru la datorie trimitea darnic sagetile de foc incalzind nisipul care era asemeni lanului spicului de grau.
Valurile incepura sa se mai potoleasca iar sentimentul linistitor domina intreg tinutul.
Inaintam spre apa limpede secata de impuritati iar valurile marii se spargeau in apropierea mea atingandu-ma si dandu-mi cate-un fior la fiecare atingere.
Pasarile cerului valsau prin universul cerului senin si pur facand piruiete si jucand hora.
Pareau ca se distreaza , facand concursuri de alergare si atingad cu pieptul apa rece.
Apele aduceau alge verzi si scoici de diferite marimi si diferite modele, care mai de care frumoasa la mal ,uimindu-ne pe noi ca de fiecare data cu lucrurile magnifice ce gazduia in ea.
Mici pestisori isi facura aparitiasarind si dezmortindu-se din somnul ce l-au avut.
Marea avea multi copii si era o casa buna pentru toti, pentru pestisorii fragili pecetluiti din aur si argint, pentru delfinii maiestosi ce se laudau cu salturile lor mari , scoicile ce produceau comori valoroase si multe altele.
Ea era o buna amica dar si o cruda razbunatoare ce nu isi ierta victimele.