05-05-2008, 07:27 PM
Si totusi ploua…
Cerul se innorase, avea sa ploua. Numai simplul gandul ca ploaia avea sa aduca cu ea pe cel care ii tortura mintea, dar si simturile o ingrozea.
<Poate azi nu o sa vina, poate e plecat intr-o misiune importanta > incerca sa se amageasca fata cu parul indigo care privea pe fereastra cum picaturile de ploaie loveau geamul, era o palma pe care o primea ea. Il ura, dar fara el se simtea pustie, nu-l iubea dar avea nevoie de prezenta, era drogul care o mai tine ape linia de plutire. O singura data l-a vazut zambit, in prima lor noapte impreuna, era un ranjet sarcastic a carui amintire o chinuia si acum.
Incerca sa se minta ca nu vrea sa vina, insa il astepta cu sufletul la gura, daca nu ar fi venit s-ar fi simtit tradata, intr-un fel ciudat devenise ratiunea ei de a trai.Ura si iubea ploaia in acelasi timp. Se imbraca cu pelerina de ploaia, trebuia sa ajunga la locul unde tot calvarul ei a inceput, in acea blestemata noapte, dar atat de dorita…Ciudat este cum dorinta se uneste cu calvarul, cu suferinta, insa pe drumul deznadejdii te intalnesti cu viata. Daca i-ar fi trebuit sa-i multumeasca pentru ceva, asta era singurul motiv pentru care ar fi trebuit sa-i fie recunoscatoare toata existenta ei, pentru ca o invatase ce e deznadejdea.
Stia ca el nu o iubeste, ca e doar obsedat de ea, ca nu este pentru el decat un obiect pe care-l foloseste si apoi pleaca, insa era constienta ca e unul dintre acei oameni care vor sa fie abuzati.
- Ai intarziat! O voce rece, metalica se auzi. Reprosul nu continua, nicioadata nu ii vorbea prea mult, aproape deloc, i-ar fi placut sa vorbeasca mai mult cu ea, sa simta ca pentru el ea conteaza, insa…
Fata cu parul indigo tacu, acest calvar trebuia sa se sfarseasca, o ranea din ce in ce mai mult, se atasase de el si stia ca el n-o sa o iubeasca niciodata.
- Itachi…fata cu parul indigo amuti, stia ca nu o brunetul o sa reactioneze prea bine. Totusi isi facu curaj, nu poate sa fie lasa, relatia dintre ei trebuia sa inceteze. Itachi, nu o sa mai vin cand o sa ploua, totul inceteaza aici. S-a terminat. Hinatei nu venea sa creada, in sfarsit rostise cuvintele pe care credea ca nu avea sa le spuna niciodata.
- Nu uita, nu tu ai ales, eu am ales… indiferent de ceea ce vrei, o sa fi a mea atata timp cat vreau, adica toata viata. Spuse tanarul calm uitandu-se in ochii ei. Nu incerca sa fugi de ceea ce nu poti fugi.
- Dar nu ma iubesti…sopti fata, sperand ca totusi o sa auda aceste cuvinte din partea lui. Dar tacerea era deplina…
Curand brunetul incepu sa revendice ceea ce dorea de la ea.
Si totusi ploua
Cerul se innorase, avea sa ploua. Numai simplul gandul ca ploaia avea sa aduca cu ea pe cel care ii tortura mintea, dar si simturile o ingrozea.
<Poate azi nu o sa vina, poate e plecat intr-o misiune importanta > incerca sa se amageasca fata cu parul indigo care privea pe fereastra cum picaturile de ploaie loveau geamul, era o palma pe care o primea ea. Il ura, dar fara el se simtea pustie, nu-l iubea dar avea nevoie de prezenta, era drogul care o mai tine ape linia de plutire. O singura data l-a vazut zambit, in prima lor noapte impreuna, era un ranjet sarcastic a carui amintire o chinuia si acum.
Incerca sa se minta ca nu vrea sa vina, insa il astepta cu sufletul la gura, daca nu ar fi venit s-ar fi simtit tradata, intr-un fel ciudat devenise ratiunea ei de a trai.Ura si iubea ploaia in acelasi timp. Se imbraca cu pelerina de ploaia, trebuia sa ajunga la locul unde tot calvarul ei a inceput, in acea blestemata noapte, dar atat de dorita…Ciudat este cum dorinta se uneste cu calvarul, cu suferinta, insa pe drumul deznadejdii te intalnesti cu viata. Daca i-ar fi trebuit sa-i multumeasca pentru ceva, asta era singurul motiv pentru care ar fi trebuit sa-i fie recunoscatoare toata existenta ei, pentru ca o invatase ce e deznadejdea.
Stia ca el nu o iubeste, ca e doar obsedat de ea, ca nu este pentru el decat un obiect pe care-l foloseste si apoi pleaca, insa era constienta ca e unul dintre acei oameni care vor sa fie abuzati.
- Ai intarziat! O voce rece, metalica se auzi. Reprosul nu continua, nicioadata nu ii vorbea prea mult, aproape deloc, i-ar fi placut sa vorbeasca mai mult cu ea, sa simta ca pentru el ea conteaza, insa…
Fata cu parul indigo tacu, acest calvar trebuia sa se sfarseasca, o ranea din ce in ce mai mult, se atasase de el si stia ca el n-o sa o iubeasca niciodata.
- Itachi…fata cu parul indigo amuti, stia ca nu o brunetul o sa reactioneze prea bine. Totusi isi facu curaj, nu poate sa fie lasa, relatia dintre ei trebuia sa inceteze. Itachi, nu o sa mai vin cand o sa ploua, totul inceteaza aici. S-a terminat. Hinatei nu venea sa creada, in sfarsit rostise cuvintele pe care credea ca nu avea sa le spuna niciodata.
- Nu uita, nu tu ai ales, eu am ales… indiferent de ceea ce vrei, o sa fi a mea atata timp cat vreau, adica toata viata. Spuse tanarul calm uitandu-se in ochii ei. Nu incerca sa fugi de ceea ce nu poti fugi.
- Dar nu ma iubesti…sopti fata, sperand ca totusi o sa auda aceste cuvinte din partea lui. Dar tacerea era deplina…
Curand brunetul incepu sa revendice ceea ce dorea de la ea.
Si totusi ploua
It's a game...