one shot

[Alany Aysee]

Pata de lumina in intunericul intens. . .

Ropotul furtunos al vantului valsa alert pe straziile pustii si prafuite, iar cerul abisat parca voia sa planga.
Din cand in cand se mai auzea cate-un geamat ,iar vantul invita fiecare frunza parasita si aramie la ultimul vals pentru a-si lua adio. Picura. . .
Cerul nu a mai putut rezista asa ca se dezlantui, suparat, isi revarsa lacrimile cristaline asupra noastra.
Dintr-un colt minuscul al abisului ce inconjura cerul se afla luna ,adapostita, care incerca cat de cat sa lumineze pamantul, dar in zadar, intunericul domina.
Peste frunzele care valsau in bataia vantului se asterna lichidul umed si transparent, lacuindu-le.
Inaintam incet, cu grija, desculta prin noroiul vascos ce se asternuse pe jos, uitandu-ma nedumerita imprejur si incercand sa-mi amintesc unde as putea fii.
Predomina negrul, era frig si rece, umed, picaturi de ploaie ma acopereau.
In fata mea era o un conac vechi si darapanat, uitat de timp.
Intru in cladire , speriata, simteam cum genudnchii mi se inmuiau iar un sentiment de teama se infiripa in sufletul meu.
Paseam incet iar podeaua facuta din lemn scartaia la fiecare atingere.
Dintr-o camera vad o lumina intensa, ma indrept spre ea si intru in incapere.
Camera era plina de caldura iar peretii erau acoperiti cu mii de carti.
Erau prafiute si uitate, neatinse si pedepsite de vreme. M-am indreptat spre un perete si am atins usor cotorul unei carti, nevrand sa o ranesc.
Starea de liniste domina incaperea , iar atunci mi-am dat seama, mintea mi se deschise si atunci intelesesem ce voia sa spuna Tudor Arghezi, cartea este ca o vioara, ce canta singura, luminand tot in jurul ei, dar totusi neascultata. . .
O iau in mana si o deschid, continutul ei magic era scris cu litere de aur , sprijinite in cuvinte, iar filele fragile erau patate de cerneala neagra ce domina continutul.
Imi inchid pleoapele iar o melodie de vioara imi vine in minte, ma linistea, pace si liniste, un univers mirific ce domina abisul de afara. . .[posturi unite]

Dimineata pe tarmul marii





Nisipul moale si fin imi mangaia talpile picioarelor. Mergeam usor pe intinderea de aur , ce acoperea o parte mari din pamant, spre marea involburata si agitata.
Valurile ei dansau alert spre stancile reci si uitate de timp lovindu-le cu putere.
Spuma alba ca cea a laptelui inainta spre mal topindu-se incet.
Nuanta ei de albastru verzui se vedea pana in zare intersecatndu-se cu soarele ce abia rasarea iar norii parca luau foc.
Mingea galbuie se ridica incet, incet lundu-si un loc pe cer.
Soarele mandru la datorie trimitea darnic sagetile de foc incalzind nisipul care era asemeni lanului spicului de grau.
Valurile incepura sa se mai potoleasca iar sentimentul linistitor domina intreg tinutul.
Inaintam spre apa limpede secata de impuritati iar valurile marii se spargeau in apropierea mea atingandu-ma si dandu-mi cate-un fior la fiecare atingere.
Pasarile cerului valsau prin universul cerului senin si pur facand piruiete si jucand hora.
Pareau ca se distreaza , facand concursuri de alergare si atingad cu pieptul apa rece.
Apele aduceau alge verzi si scoici de diferite marimi si diferite modele, care mai de care frumoasa la mal ,uimindu-ne pe noi ca de fiecare data cu lucrurile magnifice ce gazduia in ea.
Mici pestisori isi facura aparitiasarind si dezmortindu-se din somnul ce l-au avut.
Marea avea multi copii si era o casa buna pentru toti, pentru pestisorii fragili pecetluiti din aur si argint, pentru delfinii maiestosi ce se laudau cu salturile lor mari , scoicile ce produceau comori valoroase si multe altele.
Ea era o buna amica dar si o cruda razbunatoare ce nu isi ierta victimele.

[Alany Aysee]

P.S.: cadou de craciun pt Lynn >:D<

Cât ai încerca niciodată nu poţi avea încredere în nimeni !

Când Hristos a coborât din infern, dreptcredincioşii întru legea cea veche, Abel, Enoh, Noe, i-au întâmpinat cu neîncredere învăţătura şi n-au răspuns chemării sale. L-au crezut trimisul celul Viclean , de ale cărui mreje se temeau. Numai Cain şi cei din spiţa lui au primit, ori s-au făcut că primesc noua doctrina, l-au urmat pe Iisus şi au părăsit infernul împreună cu el.- Iată ce propovăduia Marcion. <<Izbânda celui rău >>, vecea obiecţie adusă ideii de Creator milostiv sau măcar onorabil- cine a argumentat-o mai temeinic decât acest eretic, cine i-a mai desluşit cu atâta pătrundere caracterul insurmontabil?

*

Dumnezeu ne învaţă să iertam pe orcine ca să fim şi noi iertaţi la rândul nostru, însa viaţa ne învaţa antonimul cerinţei Domnului. La un moment dat te întrebi pe cine să crezi, ce să crezi şi într-un final ierţi, ca orce altă fiinţa umană . Domnul învinge întodeauna, sau poate nu?
Acolo, la periferia inimii tale, un firicel de îndoiala creşte mereu şi mereu până ce acel firicel încolţeşte şi se face din ce în ce mai mare. Aşa este şi ura ce încolţeşte în sufletul omului, până ce sufletul se înegreşte şi îţi pierzi scânteia lăsată prin botez de Duhul Sfânt. Niciun om nu poate să ierte până în adâncul sufletului , fiecare are mândria lui, ura lui, orgoliul lui. Dumnezeu nu a creeat perfecţiunea deoarece a vrut ca noi să alegem pe ce drum să o luăm.

**

Stau şi mă uit la peretele alb din faţa mea şi mă întreb ce am făcut sa merit asta. Zâmbesc forţat şi închid ochii .
De ce încă mai am coşmaruri cu asta? De ce de fiecare dată când închid ochii în întunericul acela intens îmi apar scene ale trecutului? Poate că mă simt vinovată? Îmi pun mâna pe pântec şi simt cum pruncul meu se mişcă, nu ştiu ce simţam cu adevărat pentru copilul care se va naşte din mine, caruia eu îi voi da viaţă, care e sânge din sângele meu, care este o pedeapsă pentru că am umblat cu cine am umblat. Copilul născut din flori este todeauna urât de cei din jur şi batjocorit de duşmani, mereu în suferinţă şi dispreţ şi pentru ce? Pentru că am fost o proastă crezând în ea, crezând că îmi va fi mult mai bine dacă o ascult, crezând că era prietena mea . . .
Sunt credulă şi aşa voi fi mereu, căci aşa e firea mea, aşa m-a lăsat Dumnezeu.
Dumnzeu . . .mereu trebuie să fie cineva de vină, nu? Dar nu e aşa, fiecare are tendinţa să dea vina pe alcineva, încât propria persoană să fie cât mai bine. Noi oamenii suntem foarte ciudaţi, fiecare gândindu-se numai la el, fiecare gândindu-se numai la binele lui, dar cine să se gândeasca la alţi care nu au putere să se apere? Dumnezeu este singurul sprijin pe care îl au acele persoane.
Întodeauna ne întrebam <<de ce eu? >> sau alte întrebări fără sens la care orcum nimeni nu îţi poate răspunde, ei bine, noi oamenii purtăm păcatul strămoşesc, dobândit de la Eva şi Adam, care au murit în flăcările Iadului pentru că l-au sfidat pe Dumnezeu. Şi pentru ce? Pentru că Lucifer e ispita, iar omul e ispitit mereu, de aceea Dumnezeu ne pune la multe încercări ca să ne măsoare credinţa.
Eu am căzut pradă ispitei şi acum plătesc.
Totul a început atunci când mi-am făcut o prietenă nouă. Era tare, era frumoasă , era populară, dar nici nu mă gandeam ce era defapt.
Mi-a promis multe, m-a făcut cunoscută printre toţi prietenii ei tari, m-a dus la multe petreceri, a făcut totul ca să imi placă din ce în ce mai mult pentru a fi greu la sfârşit să renunţ la toate acelea. A fost şireată, a fost o ispită bună, dar eu am crezut totul şi pe deasupra preţuind-o mult ca pe o prietenă adevărată. După legile Domnului prietenul este o persoană foarte imporantă ce ar trebui caracterizată ca pe propriul frate. Toţi oamenii sunt fraţii nostri, dar viaţa ne învaţă ca toţi oamenii sunt duşmanii noştri. Încă o dată am crezut legile Domnului şi am constatat că viaţa are mult mai multă dreptate. După ce a făcut totul perfect, aşa cum şi-a dorit, m-a dus la o petrecere. Mi-a promis că era acolo un băiat care chiar il adoram. Blestemul iubiri e mereu păcătos, iar această boală fără leac te poate distruge instantaneu. M-a dus într-un apartament cu mai multi băieţi, care m-au violat.
Nu am putut să mai fac nimic, tipii aceia erau prea puternici, iar dacă îi denunţam poliţiei mă omorau.
Nu ştiu nici până în ziua de astăzi cine e tatăl, dar cert este că nu voi mai avea încredere în nimeni.
Durerile mă cuprind şi mă simt udă, simt cum copilul se zbătea din ce în ce mai tare, iar corpul mă durea groaznic. Nu aş dorii nici celui mai aprig duşman al meu durerea asta. Trei infirmiere mă pun pe o masă cu rotile şi alearga cu mine pe coridoare. Totul se învârtea în jurul meu, iar ochii mi se închideau.
Ajunsă în sala de operaţii doctorul se agită. Mereu îmi spunea să împing, din ce în ce mai tare.Aud sunetul dulce al unui plânset de copil iar apoi îl aud pe doctor că au apărut complicaţii.
Mi se închi ochii din ce în ce mai mult iar apoi simt ca amorţesc.
<<Îmi pare rău, copilul meu, te-am lăsat fără mamă, fără tată, singur pe lume . . . sper să mă poţi ierta vreodată >>


Copii nu au nici-un păcat de la naştere. Ei sunt protejaţi de Dumnezeu până la şapte ani. Acel copil va avea sprijinul Domnului.

[Flash]

*îşi face cruce# #îşi face cruce din nou# *isi face curce inca o data*
*isi face cruce de 10675865866867 de ori* ( desi numarul asta nu exista )
OMFG anko asta a fost cel mai super cadou de craciun aavut in viata mea :|
oh doamne cat de splendid, cat de frumos, cat de intrigant, cat de cuprinzator, cat de ...de....de.... *isi face cruce inca o data*
*arhanghelu mihail coboara spre ea si ii da un pumn in cap* auuuu Multumesc, mai Mihaile ca m-ai dus la realitate, oricum cum spuneam a fost mai mult decat perfect a fost genial, a fost....absolut fantastic, a fost incredibil, a fost excelent, a fost super : - |
A fost absolut frumos, o capodopera....bine gata ca te laud prea tare.
Fiku a fost super imi place la nebunie si mai ales ca e cadou pentru je de Craciun, il ador. :D

*huggieeeeeeeeeeees*

[MisS.sAdiStic]

Avand in vedere ca ai scris acest one shot pt mine (intr-un fel) dar te-as ruga sa pui acel < my favorite fan> in ghilimele < i-as fi mai recunoscatoare unei furnici nesemnificative dar nu tie>. Deci cum spuneam, mi-am zis sa-l citesc.
Ai facut One shot-ul acesta probabil ca sa arati adevaratul sens al prieteniei sau pentru a arata ca unele persoane nu sunt ceea ce arata ele ca sunt. Tu l-ai scris si ma bucur ca esti constienta de ce spui acolo dar consider ca acele vorbe nu sunt dinauntrul tau. Citindu-ti one shotul te-am vazut pe tine, adevarata ta fata, chiar daca nu vrei sa recunosti. Nu stiu cum vei lua aceasta propozitie dar crede-ma ca nu e ceva de bine.

Greseli: orcine - oricine
simţam - simteam
caruia - căruia
todeauna - totdeauna
Dumnzeu - Dumnezeu
alcineva - altcineva
gândeasca - gândească
ÃŽntodeauna - Intotdeauna
orcum - oricum
gandeam - gândeam
defapt - de fapt
imi - îmi
imporantă - importanta
nostri - noÅŸtri
alearga - aleargă
închi - inchid
nici-un - nici un ( niciodata nu se scrie cu liniuta intre ele. Ori "niciun" ori "nici un")

Parerea despre fic: Ai scris Dumnezeu de noua ori ceea ce a devenit foarte enervat si multe fraze au fost luate din biblie ceea ce ma duce cu gandul ca esti pocaita.
Observi si tu cate greseli ai avut, deci inainte sa te iei de cineva uite-te bine la tine. Sunt sigura ca sti si tu acest proverb.
A fost banal... plictisitor, m-am bucurat enorm cand am vazut ca s-a terminat. Nu ai mentionat varsta fetei si nici nu ai spus ceva despre ea. Era la liceu, facultate sau de unde provenea, daca parinti ei murisera sau alte lucruri de genul acesta.
Am vazut ca ai pus si diacritice, inseamna ca ai vrut sa faci impresie buna desi nu prea ti-a iesit. La greselile pe care le-ai avut numai la diacritice stateam eu sa ma uit.
Descrierea a fost oky dar nu completa. Eu voiam sa vad cum combini dialogul cu descrierea daca tot spui ca esti asa buna.
In final, nu m-ai impresionat deloc.

Bye si iti multumesc pentru ca m-ai facut sa-mi pierd timpul!