03-07-2008, 11:17 AM
Chip de inger
-Nuuu!
Singurul cuvant pe care am putut sa-l mai scot din gura inainte ca mintea sa-mi inghete, iar corpul sa-mi inlemneasca. Privesc un masacru ce-mi distruge viata, observ cum soldatii cad usor, pe pamantul uscat si plin de praf de pusca, aud mii de impuscaturi si vad cum gloantele trec pe langa mine cu viteza luminii. Stau intinsa pe pamant, dand impresia ca-s moarta, dar inca nu am plecat de pe draga mea planeta, nu inainte de-ai revedea chipul... Oamenii fug in toate partile, incercand sa gaseasca un loc sigur pentru a-si proteja viata mult prea pretioasa. Pe acest camp de lupta se gasesc mult prea multe persoane lacome si pline de ura, ce-si doresc distrugerea lumii si stapanirea acesteia. De ce oare sunt asa multe persoane rele si aducatoare de rautate? De ce sunt necesare atatea razboaie intre anumite tari, daca noi tot oameni suntem? De ce ne luptam unul impotriva altuia, doar in venele tuturor, tot sange curge?
Nu pot sa ma ridic si sa ajut bietul copil ce zace ca si mine pe pamantul uscat, si totusi mi-as dori sa-l ajut si sa-l scot din acest razboi mult prea absurd. Ce o fii in capul asa zisilor oameni din armata? Celor ce aduc aceasta ura permanenta pe Pamantul nostru scump? Ghiarele mortii isi fac simtite prezenta, lund pe rand personele intinse pe jos, oricat de mult as zice ca voi rezista, nu mai cred, imi pierd speranta cu fiecare secunda amara si lacoma care trece. Zaresc in jurul meu doar sange si ura, fara dragoste si pace... Sentimente mult prea mute pentru unii... Am realizat ca-n lumea asta cruda dragostea-i un joc periculos... Ma scufund in intuneric si nu mai zaresc nimic, tot ce mai aud este vuietul vantului... Te caut in trecutul uitat, pentru tine deschisesem portita inimii mele, lasand-o sa te iubeasca in nestirea ta, dar tu te-ai pierdut intr-un abis fara cale de intoarcere, ai ales calea cea dureroasa si totusi inca sper ca esti in siguranta... in viata... Nu mai observ nici un pic de lumina, simt cum ma desprind de corpul meu, de lumea celor vii. Il privesc si observ cum o anumite persoana se apropie de corpul meu plin de sange, il ia in brate si plange ca un copil. Este el, persoana pentru care inima mea batea candva, acesta imi saruta buzele inca rozali, in incercarea de-a ma trezi, imi strange trupul la pieptul sau plat, dar in zadar sunt moarta si voi pleca departe de el, dar odata si odata ne vom revedea... Poate intr-o alta lume mai frumoasa, plina de dragoste si pace... dorinta mea s-a indeplinit, i-am mai zarit chipul inca odata si totusi sunt vinovata pentru lacrimile sale.
- Nuuu! Acum nu mai este cuvantul pe care il strigasem cu atata forta, cu cateva ore in urma, acum este ale creaturi ce priveste in gol si-mi imbratisaza trupul.
Acum ma indepartez de el, ridicandu-ma la cer si lasandu-l in urma, in trecutul meu.
Sper ca v-a placut ^.^
kappuchu ... ^_____^ ... chuu
-Nuuu!
Singurul cuvant pe care am putut sa-l mai scot din gura inainte ca mintea sa-mi inghete, iar corpul sa-mi inlemneasca. Privesc un masacru ce-mi distruge viata, observ cum soldatii cad usor, pe pamantul uscat si plin de praf de pusca, aud mii de impuscaturi si vad cum gloantele trec pe langa mine cu viteza luminii. Stau intinsa pe pamant, dand impresia ca-s moarta, dar inca nu am plecat de pe draga mea planeta, nu inainte de-ai revedea chipul... Oamenii fug in toate partile, incercand sa gaseasca un loc sigur pentru a-si proteja viata mult prea pretioasa. Pe acest camp de lupta se gasesc mult prea multe persoane lacome si pline de ura, ce-si doresc distrugerea lumii si stapanirea acesteia. De ce oare sunt asa multe persoane rele si aducatoare de rautate? De ce sunt necesare atatea razboaie intre anumite tari, daca noi tot oameni suntem? De ce ne luptam unul impotriva altuia, doar in venele tuturor, tot sange curge?
Nu pot sa ma ridic si sa ajut bietul copil ce zace ca si mine pe pamantul uscat, si totusi mi-as dori sa-l ajut si sa-l scot din acest razboi mult prea absurd. Ce o fii in capul asa zisilor oameni din armata? Celor ce aduc aceasta ura permanenta pe Pamantul nostru scump? Ghiarele mortii isi fac simtite prezenta, lund pe rand personele intinse pe jos, oricat de mult as zice ca voi rezista, nu mai cred, imi pierd speranta cu fiecare secunda amara si lacoma care trece. Zaresc in jurul meu doar sange si ura, fara dragoste si pace... Sentimente mult prea mute pentru unii... Am realizat ca-n lumea asta cruda dragostea-i un joc periculos... Ma scufund in intuneric si nu mai zaresc nimic, tot ce mai aud este vuietul vantului... Te caut in trecutul uitat, pentru tine deschisesem portita inimii mele, lasand-o sa te iubeasca in nestirea ta, dar tu te-ai pierdut intr-un abis fara cale de intoarcere, ai ales calea cea dureroasa si totusi inca sper ca esti in siguranta... in viata... Nu mai observ nici un pic de lumina, simt cum ma desprind de corpul meu, de lumea celor vii. Il privesc si observ cum o anumite persoana se apropie de corpul meu plin de sange, il ia in brate si plange ca un copil. Este el, persoana pentru care inima mea batea candva, acesta imi saruta buzele inca rozali, in incercarea de-a ma trezi, imi strange trupul la pieptul sau plat, dar in zadar sunt moarta si voi pleca departe de el, dar odata si odata ne vom revedea... Poate intr-o alta lume mai frumoasa, plina de dragoste si pace... dorinta mea s-a indeplinit, i-am mai zarit chipul inca odata si totusi sunt vinovata pentru lacrimile sale.
- Nuuu! Acum nu mai este cuvantul pe care il strigasem cu atata forta, cu cateva ore in urma, acum este ale creaturi ce priveste in gol si-mi imbratisaza trupul.
Acum ma indepartez de el, ridicandu-ma la cer si lasandu-l in urma, in trecutul meu.
Sper ca v-a placut ^.^
kappuchu ... ^_____^ ... chuu