Printre demoni

[Miss Serenity]

Va multumesc frumos pentru critici si pareri si sper sa va placa si in continuare.

Imi cer scuze ca postez atat de tarziu... dar o sa fac tot posibilul sa postez mai des:

Enjoy:


Soarele se revarsa cu putere peste intreg tinutul de la marginea linistitului orasel Key West, Florida, acolo unde candva padurile reprezentasera una din cele mai bune optiuni atunci cand vorbeai de picnicuri sau plimbari relxante. Si poate ca in realitate nimic nu se schimbase, poate ca acel taram de vis inca se regasea undeva pierdut in adancurile padurii, numai ca tragediile ce impanzisera zona in ultimii 150 de ani trimisese totul in uitare... iar acum... acum cand natura prindea din nou viata, nimeni nu indraznea sa se apropie. In realitate, cred ca nimeni nu-si mai aducea aminte de frumusetile de mult uitate in strafundul padurii.
Poate ca acesta fusese si motivul pentru care resedinta Karron nu fusese abandonata de-a lungul atator decenii, cu toate ca nimeni nu mai stia de existenta ei. Si poate ca acesta era tot farmecul... un loc uitat, in care visul se impleteste cu moartea, in care sublimul pluteste inconjurat de spaima si teroare... un colt de rai neidentificat pe harta si totusi acolo, acolo sa adaposteasca in taina lui secretele noptii, caci numai altarul unui inger poate fi demn de vanitatea unor demoni.
Padurea parea banala la inceput... si desi te afundai nimic nu se schimba... parca mai rau iti facea, parca mai mult iti doreai sa iesi de acolo... gustul mortii putea fi receptat de toti cei care o cautau, iar groaza se intiparea chiar si in sufletul celor mai credinciosi si curajosi dintre aventurieri. Dar chiar atunci cand simteai ca nu aveai cum sa dai peste vreun loc mai infricosator si deplorant decat acela, peretii din stanca de la poalele muntelui lasau sa se intrevada mici tunele ale caror capete nimeni nu isi aducea aminte sa le fi aflat vreodata. Existau legende, povesti de mult uitate ce spuneau ca muntele facea legatura intre cele doua lumi, intre oameni si lumea de dincolo... numai ca povestile fusesera de mult soptite... iar conceptul "lumii de dincolo" nu mai reprezenta nimic clar... nimeni nu stia daca acea lumea era una buna, sau poate una rea... defapt nimeni nu mai intreba nimic, ca si cum nimic nu exista... doar gurile rele zbarcite de trecerea cruda a anilor mai vorbeau si acum de sangele ce se scurge la capatul celor trei tuneluri, de focul ce mistuie totul in zare, de fantasma idilica ce te inconjoara atunci cand treci in lumea lor si care te inapoiaza lumii tale fara cel mai de pret dar al tau: viata.
-Unde spuneai ca gasesti toate vechiturile astea?
-Poftim?
-Ryne... astea nu sunt bune nici sa le spui nepotilor tai... ii vei plictisi teribil.
Batranul surase privind-o duios pe tanara ce se departa plictisita de el. Stiuse intodeauna ca ei nu-i placeau povestile, fie ele romantice, tragice sau amuzante. Ea traia in prezent, iar trecutul trebuia sa fie lasat in uitare dupa regulile ei. Ce copil... stia mereu ca oricat s-ar chinui, niciodata nu o va face sa-l asculte macar o data. Si de ce ar face-o? Pana la urma povestile sunt pentru copii, nu pentru adolescente pregatite sa-si ia viata in maini.
Atat ca atunci cand se gandea ca va pleca, simtea un fior in suflet, simtea o gheara ce se intindea peste inima lui cu fiecare zi mai mult... iar cartile blestemate din Key West nu incetau sa-i apara in drum atunci cand dorea sa caute o poveste oarecare pentru a-si alunga temerile.
Niciodata nu fusese suspicios si nici pe ea nu incerca sa o sperie... erau povesti... stiuse mereu asta...
In realitate ii fusese impus sa creada asta daca mai dorea sa locuiasca printre semenii lui, caci peretii reci ai azilului pentru batranii cu probleme psihice nu era tocmai o alternativa. Le scrisese de mult, asa isi amintea, sau poate ca le cumparase, sau le primise? Anii intregi de sedative isi spusesera cuvantul iar memoria nu il mai ajuta nici macar cu lucruri atat de banale. Uneori avea impresia ca traise tot si ca el consemnase totul cu mare grija ca viitoare lectii de viata pentru urmasii sai. Putea sa jure ca fusese scriitor... dar oamenii il sigurau in fiecare zi ca singura lui ocupatie inainte sa-si piarda mintile fusese istoria, dar numai partea didactica. Niciodata nu scrisese nimic si erau si documente cae sa-i ateste intreaga activitate. Poate ca asta era si motivul pentru care nu cauta sa afle mai mult... stia ca simpla idee de a afla ca se inseala il va trimite sigur inapoi la balamuc.
Acum traia fericit printre cartile lui, crescand o fata despre care nu stia nimic... dar despre care afirmase intodeauna ca este fiica lui, de teama de a nu fi inchis la nebuni in momentul in care s-ar fi descoperit ca nu stie cum a ajuns in casa lui.
Si nici ea nu stia prea multe. Se obisnuise cu memoria aproape inexistenta a batranului, astfel ca nu intreba nimic... avea grija de el si radea uneori cand acesta incepea sa-i citeasca din cartile "sale".
Dar viata langa un batran senil nu era tocmai visul unei adolescente, iar ea stia ca peste 2 ani, cand avea sa fie majora, va pleca in Key West la studii si isi va indeplini visul de a fi o cantareata celebra. Simtea asta cu fiecare zi mai mult si stia ca totul avea sa se schimbe...


P.S povestea in principiu nu este impartita in capitole, dar aceasta pagina este oarecum inafara actiunii de moment a povestii, de aceea este si mai scurta si va fi reluata dupa foarte mult timp... urmatorul post va continua povestea din postul anterior... importanta acestui comentariu va fi remarcata mult mai tarziu... iar mai multe explicatii sunt inutile.