Printre oglinzi

[coral]

Nu e primul meu fic, dar totusi am emotii. Sper sa va placa ideea, mi-a venit brusc. Originalitatea...sincer eu n-am mai citit ceva pe tema asta, dar depinde de fiecare persoana.

Prolog



Nu imi amintesc mare lucru din ziua aia. Ploua pe strazile cenusii ale New York-ului. Eram singura intr-o statie de metrou cu alti pe putin cincizeci de calatori necunoscuti. Imi strangeam gulerul hainei elegante de stofa neagra in jurul gatului, incercand inutil sa mai atenuez frigul ce imi patrundea pana in maduva oaselor. Imi pierdusem esarfa in dimineata aceea. Probabil zacea pe o masa, langa o ceasca de cafea, un boboc rosu de trandafir si o carte de vizita, menita sa incurce si mai mult situatia. Am zambit cand am auzit zgomotul ce venea din tunel. Am urcat si am reusit cu greu sa gasesc un loc. Am privit calma, incercand sa strapung intunericul ce se oglindea in geam cu privirea. Ochii mei au ramas pironiti pe un punct negru, ales la intamplare din alte o mie . Un suras rece mi-a inghetat buzele. In una dintre putinele cafenele retrase de pe 1st Avenue, intalnirea cu moartea a Elenei Dragomirof urmase unicul curs firesc.


Capitolul 1

“Daca privirea ar putea ucide atunci…
Atunci as fi demult la inchisoare…”


Masina a franat brusc, imprastiind pietrisul de pe alee. Urmele ramase pe sosea dovedeau fie inconstienta, fie o siguranta extrema. Una dintre usile din spate ale automobilului negru s-a deschis si o silueta subtire a coborat. Un zgomot usor de tocuri, un fosnet de falduri, o fluturare timida a unui material vaporos. Portiera a fost trantita fara retinere, iar in cateva secunde Volvo-ul negru a demarat. Persoana lasata in urma si-a inaltat privirea, incercand sa zareasca printre copaci vila. Un zambet i-a strafulgerat chipul si a mers cu pasi siguri pana la poarta inalta de fier. In modelul complicat al otelului, numele familiei era strecurat, fara sa iasa in evdenta dar sesizabil o data ce deveneai atent.

Dracone

Un suras inghetat, apoi tocurile au rasunat din nou pe trotuar. Portarul a deschis si a lasat-o sa treaca. Numai fusese niciodata acolo, dar o persoana ca ea nu avea nevoie de mai mult de o privire pentru a se impune. A continuat sa paseasca lent pe alee, cu esarfa albastra de matase inca unduind in urma ei.

***

Majordomul tusi incet pentru a atrage atentia stapanului sau. Barbatul si-a ridicat privirea cercetatoare.
-Mi-ati spus sa va anunt cand soseste domnisoara. Am condus-o in biroul dumneavoastra. Din pacate nu a vrut sa-mi spuna cum se numeste.
-Foarte bine. Spune-i fiului meu sa ni se alature. E timpul sa se implice si el in… afacerea familiei.
Cu o plecaciune abia sesizabila, s-a strecurat afara din camera. Celalat s-a ridicat si l-a urmat, nu inainte de a impaturi ziarul si a-l aseza pe masa cu grija.

***

Ramasa singura in birou, privea in jur usor ironica. Totul era de bun gust, amenajat cu grija, ca si cum erai in camera de lucru a unui nobil de pe timpuri. Ochii ei zburau de la un obiect la altul, pana s-au oprit intr-un final asupra barbatului intre doua varste care intrase in incapere. L-a analizat cu buzele stranse intr-o linie subtire, ca si cum incerca sa-si inabuse un comentariu. Era imbracat elegant, in costum gri si camasa alba, calcata atent. Purta o cravata scumpa, simpla, de aceeasi culoare cu costumul. I-a studiat atenta mina serioasa a fetei, fruntea lata, nasul acvilian, ochii cenusii, incadrati de sprancene stufoase. Cu siguranta nu era genul de persoana care renunta usor, obisnuita sa i se respecte intotdeauna punctul de vedere, plina de orgoliu si de o ura mocnita si nesanatoasa.
-Domnisoara. Si-a inclinat capul cu un zambet neplacut. Ma tem ca nu va stiu numele, a adaugat cu o politete rece.
-Nici nu e nevoie! Desi avea o voce placuta, tonalitatea ei a rasunat ca plesnetul unui bici in incapere. M-ati angajat fara sa ma cunoasteti. V-am facut treaba si astept plata pentru asta. Am fost de acord sa vin aici cand m-ati chemat fara sa pun intrebari. Acum vreau sa stiu: de ce ati vrut sa vin la Vila Leona, domnule Dracone?
Ochii ei ingustati din cauza suspiciuni aruncau scantei. Parca il provoca sa ii ascunda adevarul. Si pe chip i se citea placerea jocului cu focul.
-Eram curios de ce o fata atat de tanara si-a dedicat viata unei astfel de indeletniciri.
-Nu aveti nici un motiv sa va pese. Repet, imi vreau banii. Daca mai aveti nevoie de mine, cautati-l pe Kayen. El imi va spune la cine trebuie sa vin.
A privit-o lung, cercetator. Fata avea tupeu. Nu putea s-o nege. Cineva care putea sa isi croiasca un drum. O flacara necrutatoare, inghetata, care ardea fara a putea fi stinsa. Nici chiar de el. A deschis un sertar si a aruncat pe masa un cec subtire.
-O zi frumoasa! a exclamat si s-a ridicat, indreptandu-se spre usa.
Aceasta s-a deschis insa inainte ca ea sa poata atinge clanta. Un tanar inalt, brunet, a pasit in incapere. Avea pe chip o expresie plictisita, ca si cum nimic nu i-ar fi putut strica ziua mai mult decat sa fie acolo. Ramasese in prag, cuprinzand toata camera cu privirea sarcastica.
-Vrei ceva? Intrebarea era clar adresata barbatului de la birou. Acesta l-a privit mustrator, indicand-o pe fata.
-Dansa ne-a facut un mare favor, motiv pentru care am chemat-o aici, pentru ai putea prezenta personal multumirile mele.
-Si in ce a constat acest mare ajutor?
-Nu a fost nici pe departe o favoare, ci o afacere. Sa nu credeti ca mi-a facut placere, domnule Dracone. Nu o sa va mint: meseria mea este cea mai mare tragedie a vietii mele, sau a inceput cu o mare durere. Dar asta nu ma va opri.
Baiatul continua sa o priveasca intrigat. Din cate persoane trecusera prin biroul asta, nici una nu vorbise. Toti incercau sa linguseasca, sa impresioneze, sa induplece.
-Marco Dracone. Este o placere, domnisoara…?
Drept raspuns, ii intinse o carte de vizita pe care el o studie cu atentie. O bucata de carton verde pal, pe care se reliefau doi ochi albastri, amenintatori si senzuali.

Maybe for you, maybe for him, maybe I’m here to kill

-Si se semneaza?
-A dumneavoastra, Julieta Matelda.
Surase provocator si, rasucindu-se, iesi din camera, parasind in scurt timp vila. Pe strazile Romei, printre marea de trecatori, silueta unei adolescente intr-o rochie alba, de vara, era lung urmarita cu privirea, la fel ca si esarfa de matase ce se ii flutura usor intr-o adiere calda.

[/align]

[Teru]

Am venit si aici >:]

Emotii nu ai de ce sa ai pentru ca inceputul e foarte captivant, iar la originalitate iti dau dreptate, nici eu nu am citit ceva asemanator asa ca promite multe :]
Am observat doua greselute de tastare:
faldul -- fardul

I-a studiat atenta mina serioasa a fetei

-- cred ca vroiai sa spui "mimica" dar nu sunt sigura :-?
Lasand astea laoparte, deja o ador pe Julieta. E atat de hotarata, increzatoare, puternica, si pot paria ca e asasin platit >:). ah...si Marco =P~ intuitia mea de vulpe beata imi zice ceva :))
Daca nu vorbeai atat de mult despre esarfe uitam ca imi trebuie si mie una maine la scoala :))

“Daca privirea ar putea ucide atunci…
Atunci as fi demult la inchisoare…”

asta a fost partea mea preferata, de-a dreptul genial :bv:
Sunt fanul tau numarul 1 si data viitoare promit ca am sa fiu prima, pe cuvant de vulpe beata :yes:

:bye:

P.S.: imi dai si mie ID-ul tau? am vrut sa-ti trimit pm dar nu cred ca le ai activate :-?

[coral]

In sfarsit pot pune urmatorul capitol!! Fetelor multumesc mult de comm-uri, ma simt incurajata> Sper ca faptul ca am intarzat nu v-a facut sa va pierdeti interesul. De vina e PC-ul care s-a stricat nu eu care n-am mai scris. Daca inca mai vrei id-ul meu e mary_maryna96. Sa mentionezi ca esti de pe zup, te rog:d

Capitolul 2

Italia nu e nicaieri mai frumoasa decat la Roma. Iar Roma nu poate fi mai superba ca in lumina diminetii. Dar viata noaptea pe aleile laturalnice e mult mai interesanta decat un rasarit banal, fie el si din Cetatea Iubirii. Si ea dezlantuie pacatele lumii, manate de bani, placere si putere. Si ea suspina inecata in fum de tigara si rade cu amaraciune pe fundalul impuscaturii care se aude. Si trage draperii pe la ferestre, pe dupa care comploturi se raspandesc in intuneric. Caci numai ea e vinovata pentru tot….

***

-A venit Rosetti? Vocea rasunatoare avea un timbru ce iti ingheta sangele in vene. Totul trebuie discutat cu atentie. Nu putem esua acum din cauza neglijentei unui pusti.
-Tanarul domn a trimis vorba ca este plecat cu afaceri in Austria. Nu se va intoarce decat peste doua saptamani. Raspunsul sovaitor nu facu decat sa creasca si mai mult furia celuilalt.
-Afaceri pe dracu! Alta amanta! Tanarul domn…Lichea fara rusine! Blestemata fie ziua in care batranul Mateo a murit si neispravitul asta a ajuns capul unei familii atat de vechi. Blestemat fie ceasul in care l-am acceptat ca succesor. Problemele se tin lant una de alta si asta a gasit vreo alta dansatoare ca sa se distreze.
-Situatia e chiar atat de grava? Credeam ca…
Barbatul cu ton autoritar se incrunta. Parea ca se gandeste profound cata incredere merita celalalt. Hotari sa ii impartaseasca totusi macar o mica parte din gandurile sale.
-Acea problema a fost inlaturata. Dragomirof a iesit din joc. Totusi, a avut grija sa ne creeze necazuri inainte. Undeva, mai exista cineva care are planurile. Din pacate, ea e moarta. Nu ne mai poate spune nimic.
-Asa repede? Credeam ca a plecat abia acum doua zile spre New York. E imposibil!
-Pustoaica a lucrat repede. Si bine. Mult mai bine decat ne-am asteptat. Si totusi, ceva e in neregula cu ea. Ma intreb oare unde am mai vazut-o. Dar nu asta conteaza acum. Giorgio, incearca sa-mi faci legatura cu Pane. E timpul sa iau problema in propriile mele maini.
-Cum ordonati, signor Dracone.

***

Privea fotografia, schimbandu-i din cand in cand pozitia in lumina soarelui. Suradea unor amintiri din trecut, care o incercau sa o cuprinda iarasi in plasa lor de lacrimi. Dar nu avea timp acum sa cada in ea. Cateva zile isi facuse treaba ca o adevarata experta si se lasase in voia lor fara sa incerce sa le respinga. Acum, intoarcerea la o viata cat de cat normala insemna ingroparea lor intr-un trecut ce nu prindea viata decat noaptea, in cele mai frumoase cosmaruri. Lasa sa ii cada din mana poza printre asternuturile albe. Se ridica din pat si merse spre baie clatinandu-se usor. Era inca obosita dar trebuia sa mearga la facultate. Daca mai lipsea mult, profesoara aceea enervanta o sa aiba grija sa o pice. Cine ar fi crezut ca si la Arte trebuie sa fii punctual?
Atunci cand se inscrisese, hotarase ca avea suficient talent pentru a picta si suficiente aptitudini pentru a duce o viata dubla. Alesese un tango periculos, dansat pe doua ringuri, si niciodata cu acelasi partener. Masca dupa masca, fiecare cadea la randul ei pe o podea prafuita si sfarsea prin a fi inlocuita de o alta. Pas dupa pas, juca din ce in ce mai bine, avand ca miza propria existenta. Niciun vis care se intrezarise vreodata la orizont nu mai conta cu adearat acum. Praf si cenusa ramase in urma. Acum viata ei era o tablou cu trei centre de interes, cum ar fi zis vechea ei profesoara din liceu.Ea, pictura si razbunarea.
“Toate trei sub o umbrela” gandi amuzata oprind apa de la dus. Iesi din cabina aburita si se infasura in prosopul alb si pufos, inca somnoroasa. Privi cu jind patul din dormitor, dorindu-si din tot sufletul sa se intoarca in asternuturile calde. Clatina din cap, lua cateva haine din sifonier si se apropie de masuta de toaleta, constienta ca va dura ceva timp. O jumatate de ora mai tarziu trantea in urma ei usa de la intrare, pasind alene pe poteca prafuita din fata casei. Parasi cartierul banal si linistit, avantadu-se pe una din strazile principale. O silueta intr-o rochie galben pal se pierde in marea de trecatori, coborand in statia de metro, cu parul lung fluturand in urma ei, prins cu o esarfa portocalie.

***

-Joanna! Jo! Pentru numele lui Dumnezeu, stiu ca ma auzi, opreste-te!
Se intoarse alene, privind-o fara chef pe fata care fugea spre ea. Se certasera cu cateva zile inainte, un lucru nu prea neobisnuit pentru ele. Si desi de data aceasta avusese de gand sa fie fara mila, orice intentie se dusese pe apa sambetei cand daduse cu ochii de ea. Pastra totusi aparenta, adresandu-i-se fara chef:
-Ce vrei, Bunny? Acum vorbesti cu mine, nu?
Inaltuta, blonda si supla, Samantha Green primise porecla de “Bunny” din prima clipa. Chipul delicat, ochii mari si graitori, genele lungi si obiceiul ei de a clipi mult si des erau suficient pentru asta. O timiditate naturala o invaluia, considerata rasfat si afectare de catre fete si seducatoare de catre majoritatea baietilor. Vocea ei era melodioasa si linistitoare, obisnuind sa vorbeasca mereu incet, petru a evita sa atraga atentia. In general, impresia de fragilitate si teama care o inconjura o facea sa semene cu un iepuras la anaghie. Departe de acestea insa, isi ura porecla din tot sufleul. Pe fata ei enervarea crescuse. Deja trebuise sa strige in mijlocul strazi, fara a se putea strecura neobservata in continuare. Si pentru a completa totul, orgoliul ii fusese ranit serios, siguranta unei victorii usoare putandu-se citi in ochii ei cu doar cateva secunde inainte.
-Imediat ce ma ierti n-am sa te iert niciodata pentru chestia asta! rabufni, aratandu-si acuzator prietena cu degetul.
-Imediat ce te iert am sa-mi aduc complet accidental aminte ca urasti sa iesi in evidenta. Sincer, Bunny, oare de ce nu s-a gandit mama ta la asta inainte sa ne procopsim, eu si restul lumii cu tine?
-Te-am suparat chiar atat de rau? Haide, Jo! Doar stii deviza mea; “Ce a fost a fost si numai fac pana data viitoare”.
Era imposibil intalnind privirea aceea atat de inocenta si naiva sa nu te indupleci. Si totusi, furia ei nu trecuse inca.
-Unde trebuia sa fii tu joi, Sammy? Era ultima zi inainte sa plec si tu ma lasi balta pentru Olivia Haine? Si ai si tupeul sa imi ceri sa te inteleg.
-In primul rand nu e tupeu, e curaj. Fiind vorba de tine, inca ma astept sa ma trezesc in Venetia in urmatorul moment, fugind de tine si calmul tau “imperturbabil”. Apoi, nu te-am parasit pentru Olivia Haine, ci pentru fratele ei.
Privrea care arunca scantei se prefacu brusc in una plina de mila. Ii petrecu un brat pe dupa umeri, tragand-o spre o cafenea din apropiere. Daca urmau sa vorbeasca despre Erick Haine, era mai bine sa se aafle intr-un loc de unde procurarea unui ceai de musetel sa nu fie prea complicata. Sammy fusese indragostita de el de cand erau mici. Il admirase mereu, ii ascultase necazurile, ii impartasise parerile, se batusera bine de cateva ori cand acestea nu coincideau. Mai departe de atat, ii daduse sfaturi despre fete, il invatase cum sa le cucereasca, crease un Cassanova de zile mari din baiatul pe care il idolatriza. Si zi dupa zi, isi indepartase singura sansele de ea. Acum el se intorsese in oras dupa o absenta de doi ani si Joanna nu se mira si nici nu ii reprosa prietenei sale ca uitase complet de ea. Cel putin nu ii mai reprosa.
-Ar trebui sa-l vezi, Jo! E chiar mai frumos decat mi-l aminteam! Chiar mai perfect! Dar asta nu ma ajuta prea mult. Si nici nu pot sa stau prea mult pe langa el. Olivia e o bestie cu ghearele scoase. Ma va face bucati daca ii rapesc din timpul cu fratele ei.
-Atunci eu m-as pregati macar de cateva zgarieturi serioase. Tu si Rick mereu ati foat prieteni.
Vazandu-i amaraciunea starnita de acesta replica se grabi sa adauge:
-Poate intr-o zi o sa…
-Fara vise inutile, Joanna Crawford. Iti interzic sa ma molipsesti si cu altele! Am eu deja destule. Si acum, hai! Profesoara de Istoria Artelor e probabil foarte nerabdatoare sa-si revada eleva “preferata”. La fel cum de abia astept eu sa-l revad pe Erick pana nu sunt sigura ca nu ma ia plansul.
-Si in eventualitatea unor intamplari atat de fericite ai hotarat sa porti azi tinuta de inmormantare?spuse, analizand hainele negre pe care cealalta le purta.
-Ai dreptate,a m nevoie de putina culoare! rase. Trase relaxata de esarfa portocalie cu care isi prinsese prietena ei parul, legandu-si-o in jurul taliei. Astepta pana primi un suras aprobator, apoi iesi din cafeneaua unde ramaneau in urma lor doua cesti goale de ceai de musetel.

[She]

Heeei. :D Imi place cum ai inceput. Vroiam sa iti las un comment si la primul capitol insa imi tot dadea eroare -_-. Si daca nu ma insel thread-ul a fost si inchis o vreme. [dar cred ca ma insel :)) ]
Asaaa. Cum am mai zis, imi place, e original. Scrii frumos, se vede ca ai un vocabular complex si imbini bine naratiunea, dialogul si descrierea, astfel incat povestea nu devine monotona. Singurele greseli pe care le-am intalnit au fost de tastare, din cate tin minte. Nu mai stau sa le insir (oricum n-au fost multe) pentru ca poti corecta singura chestia asta daca il citesti cu atentie inainte de a posta. ^^
Cam atat e de zis. :-? Sper sa pui continuarea, si de data asta ceva mai repede. ;)) Succes! >:D<

[IceCat]

Ok... am aterizat si eu pe aici. Imi place cum scrii. Aveai cateva greseli de tastare, dar nu atat de des incat sa ma scoata din minti[recitesti si corectezi]. Erau parca si cateva fraze care erau putin mai sucite, sau mi s-a parut mie. In fine. Modul tau de a scrie e foarte armonios si captivant.

E chiar genul meu de poveste desteapta si interesanta, care se duce pe mai multe planuri, asa ca cred ca am sa mai dau pe aici.

See ya

[Berry.]

Hello <333 ! De ieri când am citit cele două capitole postate ( şi prologul ) am vrut să îţi las un mic comm, dar am fost prea leneşă >.< '' .
Oricum, revenind la fic xD , titlul e fascinant - el a fost cel care m-a făcut să vreau să îţi citesc ficul şi pot să spun că am rămas plăcut surprinsă de ce ai scris tu aici ^^ . Îmi place, ideea e originală şi felul în care scrii e captivant, te fac să îţi doreşti să aflii mult mai multe :]] . Ai îmbinat naraţiunea, descrierea şi dialogul într-un mod plăcut şi ai un vocabular dezvoltat . Am văzut doar câteva greşeli - de tastare - dar nu mai stau acum să le enumăr :], pe viitor reciteşte capitolul cu atenţie şi de mai multe ori ca să te asiguri că nu ai greşeli .
Atât am avut de spus, aştept următorul capitol şi sper să îl postezi cât mai repede. Spor la scris >:d< !

[Teru]

Ciudat, scrisesem aseară un comm, dar cred că nu s-a postat din cauza erorii :-??
Anyway :-j

Nici nu ști cât mă bucur că ai reușit în sfârșit să posezi capitolul :X
După cum spuneam, aveam dreptate, Julieta e asasin (:
Faptul că narezi în mai multe plane ( cred că trei ), îmi aduce aminte de autorul meu preferat, care și el tot așa nara, și mă ține în suspans mult și bine, la fel ca tine :)) . Totuși, la un moment dat, trebuie să se întâlnească și personajele astea, sau măcar să aiba vreo legătură, abia aștept să aflu =)
Am doar o nelămurire, care e treba cu eșarfele? Adică e doar un detalui nesemnicativ, dar puternic evidențiat, sau ( cum cred eu ) au un rol mai important? :-?

Hai, că mă duc pe la one-shots, să vad dacă ai postat și pe acolo... Multă baftă, și să vi cu următoru capitol ^^
:bv: :bye:

[coral]

Fetelor, multumesc de commuri. Va mai astept si ma bucur ca va place. Imi cer scuze pentru greselile de tastare. Teru, in ceea ce priveste esarfele, este un anumit scop pentru care voi accentua diverse elemente vestimentare. Incerc sa fac o distinctie:D. Sper sa nu va dezamageasca acest capitol.

Capitolul 3


Privea calma, surazand stins, de la fereastra sufrageriei. Dincolo de gardul destul de inalt, marginit cu arbusti de liliac si iasomie se vedea o portiune din strada linistita si banala. Cate o masina trecea din cand in cand si vreun vecin plictisitor inchidea constincios porta in urma sa, singur sau tragand de mana un copilas capricios si rasfatat. Dincolo de aparenta relaxare, simtea inima batandu-i usor accelerat, ca si cum, in acest moment, cand riscul si pericolul se estompau se incapatana sa ii demonstreze mai mult ca oricand ca e vie.
Se intoarse, tragand in urma ei perdeaua alba, subtire. Se tranti fara chef pe canapea, masurand camera din priviri. O biblioteca veche, vasta si frumos ornamentata. Doua fotolii confortabile, cu tapiseria alba si manerele din lemn negru si lucios. Canapeaua asortata pe care statea. O masuta din sticla, cu picioare subtiri, sculptate, asezata pe covorasul oval, moale si pufos. Pe acesta era aruncat neglijent un ziar, indoit la unul din articolele de pe prima pagina.


Moarte la New York

“Ferita pana acum de privirile curioase ale trecatorilor si de aglomeratia excesiva, Cafeneaua Light, una dintre cele mai retrase si de moda veche de pe 1st Avenue, a devenit scena unei crime. Desi autoritatile iau in calcul posibilitatea sinuciderii, faptele doboara aceasta ipoteza. Nimeni nu stie cine ar fi putut comite o astfel de atrocitate. Victima se pare ca a fost otravita cu…”

Banalitatile de rigoare, lucrurile scrise de obicei in ziare la moartea unei persoane a carei influenta apasa umerii multora. Bineinteles ca majoritatea erau usurati. Elena Dragomirof nu fusese nici o persoana amabila, cat de cat draguta, nici una inzestrata cu simtul pericolului. Altfel ar fi fugit cand, asezata la masa din fata ei, isi expusese pas cu pas intentiile. Ar fi fugit vazand sclipirea nebuneasca a adrenalinei in ochii ei. Cel putin ar fi renuntat la zambetul acela batjocoritor, atat de nepotrivit pe chipul unui cadavru. Da, ar fi putut muri oricum, dar o facuse innecata in aceasi rutina blestemata in care isi petrecuse zilele. Nu fusese o persoana pe care sa-ti faca placere sa o cunosti. Meritase ceea ce i se intamplase pe deplin. Nu se bucura ca ii furase suflul vietii, dar nici nu simtea un regret special. Partea buna cand lucrai pentru mafie: niciodata nu exista posibilitatea sa-ti para rau de ceea ce faceai.
Si totusi, gandit la rece, ceva nu era bine. De ce acum? De ce dupa atatia ani de umilire, Dracone hotarase sa scape de ea tocmai acum? Fiindca Elena il calcase in picioare de multe ori si ea stia asta la fel de bine ca si el. Fusese mereu acolo, razand batjocoritoare, singura femeie in momentul de fata care facea parte dintre capi. Singura dintre ei toti care reusise nu sa imblanzeasca bestia pe care batranul o avea inauntrul sau, ci izbutise sa o domine. Din nefericire, aceasta distractie, fiecare bucatica de teren crezuta castigata an dupa an o adusese in fata unui destin pe care nu il putuse domestici.
La randul ei, si-o amintea destul de bine, desi avusese putine ocazii sa o vada. Nu fusese ceea ce se poate numi o femeie frumoasa, dar cu siguranta fusese una impresionanta. Avea trasaturi ascetice, nasul drept si fruntea inalta, cu obrajii parca sculptati perfect intr-o stanca. Avea insa barbia mult prea pronuntata, iar cicatricea care ii brazda partea dreapta a fetei nu o facea mai placuta privirii. Obisnuia sa isi poarte parul lung, roscat si des, liber pe umerii, ceea ce in combinatie cu ochii ei negri ii dadea un aer usor infiorator. Nu fusese frumoasa. Dar fusese ceea ce se poate numi, in mod ciudat, o personalitate. Avea inteligenta, o logica in gandire care ii surprindea si intimida pe cei din jur. Mai rationala decat orice barbat, ii depasise pe multi, dar lasase in urma conditia ei de femeie. Cu timpul, incetase sa se mai increada in simturi. Ajunsa in varf, riscand din ce in ce mai mult, avantandu-se in jocul puterii, al banilor si tiraniei, uitase ca nu orice miza se putea juca pe o singura carte. Si actionand exact ca aceia din jurul ei, etalandu-si punctele slabe unul cate unul, pierduse totul. Cu exceptia unui ultim as pe care il predase mai departe. Stia ca era asa. Aceasta femeie avusese un secret. Ceva ce lasase in urma. Si din acest punct de vedere, era mai mult ca sigura, si ea si Dracone pierdusera: pentru ca nici unul dintre ei nu stia ce facuse in New York in ultimele ei zile de viata.
Tresari ingrozitor atunci cand telefonul suna, spargand linistea in care se cufundase. Dezmeticindu-se, se repezi sa raspunda, expresia schimbandu-i-se repede intr-una vinovata.
-Vin acum! In zece minute sunt acolo, promit!
-Ar fi bine sa fie asa! ii raspunse o voce care se voia amenintatoare.
Inchise, repezindu-se in hol. Arunca o privire furisa in oglinda. Aceleasi haine pe care le purtase si inainte: o bluza alba, cu manecile largi si o pereche de blugi negri. Isi incalta repede sandalele si dadu sa apuce rucsacul. Se razgandi insa in ultimul moment, azvarlindu-l pe canapeaua din sufragerie. Iesi din casa in fuga, cu mii de reprosuri inchipuite rasunandu-i in urechi.
Pe tapiseria alba, iesind din rucsacul de piele, materialul vaporos al unei rochii galbene, de vara, sclipea in razele firave de lumina ce izbuteau sa treaca prin perdea.

***

-Marco! Marco! Omule, daca n-ai de gand sa te intorci cu picioarele pe pamant, putem la fel de bine sa renuntam acum. Nu are niciun rost. Esti cu totul pe alta planeta. Marco! Tu macar asculti ce-ti spun? Si pentru numele lui Dumnezeu, nu mai zdrancani coardele alea infernale!
Degetele lui se desclestara lasand chitara sa ii alunece din mana. O prinse inainte sa atinga podeaua, inchizand-o cu grija in husa. Se aseza apoi pe un scaun la intamplare, cuprinzandu-si capul in palmele amortite.
-Ce se intampla cu tine? Sau acum nici asta nu mai e treaba mea?
-Vrei sa taci si sa incetezi cu prostiile? Chiar nu e momentul potrivit sa-mi ti si tu lectia de morala. Am destule la care sa ma gandesc.
-Cum ar fi?
Nu ii raspunse imediat, parand sa il cantareasca din priviri. Adevarul era ca nu stia cum sa isi impartaseasca problema, atata timp cat nici el nu stia foarte bine care este aceasta.. Ceva il nelinistea. Ceva in legatura cu fata care, purtand numele eroinei lui Shakespeare, ii parea atat de diferita de clasica Julieta a lui Romeo. Era ceva cu fata asta. Ceva cunoscut. O stia de undeva. O mai vazuse candva, poate chiar fusesera prieteni. Poate in copilarie. Vreo cunostinta dintr-o calatorie, si asta era probabil. Deschise gura incercand pana la urma sa spuna ceva, dar nagasind cuvintele potrivite. Nu, trebuia inainte sa afle. Apoi putea vorbi cu Santiago cat dorea.
-Ne vedem mai tarziu. Am ceva urgent de facut.
-Dar…
El iesise deja pe usa, cu husa neglijent azvarlita pe umar, lasandu-l sa isi impartaseasca protestele cu clapele.

***

Usa restaurantului se inchise cu zgomot in urma barbatului care intra. Privi in jur derutat, apoi se indrepta spre unul dintre chelneri. Acesta isi ridica privirea cu calmul imperturbabil al angajatului plictisit intiparit pe chip.
-Domnul doreste ceva?
-Am facut o rezervare acum doua zile pe numele Matias Dracone. O masa pentru doua persoane.
-Da, dumnealui deja a sosit.
Il conduse spre una dintre mesele mai retrase. Acolo, avand deja in fata un pahar de wisky, un barbat in jur de douazeci si cinci de ani isi fixa privirea asupra lor. Giorgio inghiti in sec dand cu ochii de interlocutorul sau. Pentru a mia oara in viata lui isi spuse ca semana mai mult cu un lup decat cu un om. Irisii aceia cenusii, parand sa pastreze intotdeauna o scanteie infometata in stralucirea lor ii dadeau fiori. Parul blond-cenusiu ravasit pe pielea bronzata ii ascundea cicatricea micuta pe care o avea pe frunte. Stia din experienta ca buzele acelea carnoase se strangeau usor, incretindu-se, atunci cand posesorul lor simtea pericolul plutind in aer. Dar acum nu era asa. Era relaxat, relaxat si simtind apropierea unei oferte de zile mari. Chiar zambea, superior tuturor, si privirea arzatoare a femei de la masa din apropiere ii spunea clar ca era un zambet seducator.
-Ma bucur ca ati putut sa raspundeti atat de promt rugaminti mele de a ne intalni.
-Intamplarea a facut, dragul meu Giorgio, sa imi propui mereu afaceri excelente din partea sefului tau. Desi acum as putea foarte bine sa nu accept oferta, daca nu mi se ofera un onorariu consistent. Batranul Dracone devine din an in an mai pretentios.
-Signor Dracone va ofera zece mii de dolari, cu singura conditie de a nu il dezamagi.
Irisii cenusii se dilatara de o brusca placere. Zambetul animalic se adancea pe fata lui Alexander Pane cu fiecare cuvant rostit.

[Summer]

a ajuns si je pe aici , defapt am citit primul capitol , dar lenea m-a oprit sa iti la un comentariu.

So , sa incepem cu inceputul .
Titlul : Printre oglinzi- deci este absolut superb si se potriveste foarte bine cu tema povestii. Adica intr-un anumit fel viata Julietei esste printre oglinzi , fiecare arata o allta parte a caracterului ei .
Imi place la nebunie cum scrii , ai un stil foarte interesant. Cele trei moduri de expunere se imbina foarte frumos si dialogul nu este exagerat. Replicile sunt foarte bine alese si personajele foarte bine conturate , desi sunt umpic invaluite in mister.

Julieta- imi place acest personaj enorm , este foarte puternica din punct de vedere psihic nepasandu-i de cei pe care ii omoara , este practica si inteligenta. Din cate imi dau seama ea a devenit asasin din cauza unei intamplari din trecut , actiunile ei fiind conduse de ura.
Celelalte personaje , pot spune ca fiecarea are cate ceva special .

Povestea chiar este destul de originala , nici eu nu am ami intalnit un fic pe tema aceasta.Viata dubla pe care o duce e fascinanta, tot timpul m-am intrebat cum ar fi sa duci o viata dubla . Ma intreb de ce a ales sa studieze arta , in afara de faptul ca se pricepe la desen. Oare si asta are o semnificatie anume ?
Ador Roma, este un oras foarte frumos si chiar se potriveste cu tema povestii.

Pot spune ca deja ador tema povestii, spor la scris.:*

[She]

Heeeiii.>:D< Stai linistita, nu ne dezamagesti. ^^ (cel putin nu pe mine :D ) Ma bucur ca ai venit rapid cu urmatorul capitol. Ca si pana acum, ai scris bine, ai tot ce trebuie, nu cred ca am ce comenta. :-? Nu am mai cautat greseli de tastare (sau orice alt fel de greseli), dar nici nu am intalnit accidental, asa ca banuiesc ca e ok de data asta.^^
Defapt ar fi o singura chestie. Nu e o greseala grava, dar: "in jur de 25 de ani". De obicei, cifrele si numerele sunt scrise cu litere intr-o poveste.

Asaaa. Imi place cum evolueaza lucrurile, ideea e consistenta, nu te plictiseste. Am observat din ce au mai zis si ceilalti ca am uitat sa zic cate ceva si despre titlu. >.< Imi place, este scurt si sugestiv, iar prima data, titlul a fost cel care m-a atras. L-ai ales bine. :-)

Pai succes in continuare si sper sa pui la fel de repede urmatorul capitol. >:D<