Printre demoni

[Miss Serenity]

Intunericul nu reprezenta nicicand o problema pentru ochii-i perfect adaptati. Defapt era chiar o placere sa profite de prezenta lui ca sa-si transforme masa intr-o adevarata vanatoare. Umbrele, de la jucaus la fioros, linistea profunda ce permitea tipetelor deznadajduite sa-si faca ecoul, vantul rece, usor placut al noptilor de vara menit sa-i aduca mireasma dupa care tanja si sa o indrume spre tinta… totul, totul reprezenta cadrul perfect.
Si totusi, in seara aceasta era luna plina. In mod normal pentru o iubitoare a intunericului, asta ar fi fost un inconvenient, doar ca ea simtea placerea la cote nelimitate atunci cand victima putea sa o vada la randul ei, cand stia ca poate sa sufere in prealabil la gandul a ceea ce avea sa urmeze. Lumina lunii care pe multi ii face sa-si gaseasca calea in intuneric, era in lumea ei doar un alt instrument de tortura pentru fiinta umana, lipsita de orice cale spre a se proteja.
Alerga repede, aproape ca nu atingea pamantul. Doar un fosnet firav ii trada prezenta daca stateai sa asculti cu atentie. Asta si umbrele pe care doar un alt ochi la fel de bine format ca al ei le-ar fi putut zari… un om niciodata. Putea sa ajunga oriunde, oricand, sa apara si sa dispara in acelasi timp, lasand doar groaza in urma ei… iar in seara aceasta parea sa fie pusa pe lucruri marete.
-Termina… sunt obosita si chiar vreau sa merg la masina.
-Nu-mi spune ca nu ti-a placut!?
-Tu ce crezi…
Nici nu era nevoia sa-i mai verifice privirea plina de dorinta cu care il invaluia in timp ce-si plimba un deget pe buzele lui incercand sa-i distraga atentia si sa-i scoata mana de sub tricou, caci glasul ei ii demonstra exact contrariul propriilor actiuni, iar el vedea asta perfect.
-Masina e aproape… si…
Vocea i se pierdu in momentul in care o saruta pe fata si o ademeni din nou spre el.
-Atunci sa mergem…
Ar fi vrut sa mai vorbeasca dar se parea ca el nu mai avea chef sa asculte. Isi trecu usor mana pe sub fundul ei si o ridica in brate continuand sa o sarute patimas.
-Jake…
Stia si ea ca orice protest era inutil in momentele acestea, asa ca se lasa purtata in brate pana cand isi simti spatele lipit de trunchiul unui copac. Era la fel ca de obicei… niciodata nu putea sa-l refuze desi mereu isi propusese sa-si impuna limite, in special limite cu privire la locatile alese.
-Sti… putem sa mergem la masina, sau la tine acasa…
-S-ar putea sa nu mai am rabdare pana atunci.
Ii desfacu bluza si zambi satisfacator cand realiza ca fata isi pierduse sutienul putin mai devreme, oferindu-i privelistea pe care o astepta. Incepu sa o mangaie si sa o sarute usor in timp ce continua sa o dezbrace. Era perfect, mai mult decat perfect caci vantul ii facea corpul sa tresara iar linistea ii lasa gemetele sa ajunga suficient de departe cat sa-l multumeasca pe el… suficient cat sa stie ca mereu obtine ce vrea, iar ea nu poate sa spuna nu.
-Ce-a fost asta?
Fata se trase speriata din bratele lui si isi acoperi sanii incercand sa strapunga intunericul dar nu putu sa desluseasca nimic.
-Nu e nimic… vino aici!
El continua ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, dar desi fata incerca sa-si intre in ritm, simtea cu fiecare atingere a lui ca trebuie sa verifice ceva… orice
-Nu… nu e bine asa… nu-mi place sa fac singur totul… esti aici cu mine?
O privi plin de dorinta in ochii-i mari cautand mai mult sa-i inteleaga raspunsul decat sa-l auda, dar fata tresari din nou mult mai speriata decat prima data.
-Iti jur… e cineva aici… hai sa mergem!
-Nu e nimeni, esti doar obosita… crede-ma stiu cum sa te calmez…
-Nu nu intelegi, chiar e ceva aici, am vazut o umbra.
Baiatul se dadu exasperat inapoi si o privi ironic dupa care isi ridica mainile in aer si incepu sa fluiere.
-E cineva care vrea sa ne tina companie?
-Termina…
-Ce sa termin… nu vezi ca nu e nimic aici? Doar tu si vai doamne constiinta ta… Ei bine iubito nu ti-o mai arde Fecioara Maria, ca esti putin depasita, nu crezi?
Fata isi cobori privirea in timp ce el continua sa se distreze.
-Sa inteleg ca la distractia aceasta poate participa si o a treia persoana?