30-01-2011, 09:08 PM
:-s M-am gandit sa fac si eu o incercare, numai nu dati cu pietre T_T .
Am sa va spun cate ceva la inceput:
Am sarit peste unele detali cu un motiv, poate uni veti sesiza ca mai trebuia sa scriu cate ceva, dar motivul o sa-l aflati in capitolul urmator.
Cred ca cam atat vreau sa va spun :-? ah, nu ma supar daca comentati dur, eu chiar va rog :P Astfel am sa evoluez. ;;)
Lacrimile unui demon
Capitolul 1.Primele lacrimi...
Cu fiecare secundă pierd controlul asupra propriului meu corp , oare ce se întâmplă cu mine? Încă nu pot să-mi controlez proprile sentimente? Sunt încă la fel de speriată şi neputincioasă ca atunci? După 10 ani se pare că n-am învăţat nimic , am fost , sunt şi voi fi doar o marionetă. Am trăit , trăiesc doar cu un scop. Dacă vreau să-l ucid , ar trebui să fiu lipsită de orice sentiment . Nimic nu ar trebui să stea în calea scopului meu, dar totuşi... Totuşi eu încă nu sunt îndeajuns de puternică , până nu voi învăţa să-mi stăpânesc sentimentele nu voi avea nici o şansă. Trebuie să învăţ să ucid , să ucid pe oricine îmi stă în cale, fără a clipi , fără a-mi păsa nici măcar pentru o secundă.Trebuie şi am să o fac!
Cred că a trecut mai mult de o jumătate de oră de când îl privesc. Doamne, cât de patetic poate fi! Mi-e atât de scârbă încât sunt gata să termin asta cât mai repede, dar nu am să o fac, vreau să sufere în fiecare secundă , tot ce vreau este să-l torturez până îşi dă ultima suflare. Mă priveşte cu atâta spaimă, ştie ca nu are nici o şansă , dar totuşi se agăţă cu fiecare fărâmă de putere de orice şansă, totul pentru a-şi salva viaţa, mica, patetica şi neînsemnata lui viaţă. Un rânjet îmi apare încet pe faţă, simt cum încep să recapăt controlul asupra propriuliu meu corp. Devin încrezătoare şi ştiu că de acum sunt pregătită de orice.
Privesc în jur! În minte încep să mi se deruleze imagini a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două ore. Părea atât de liniştit, pregătit să continue şarada de zi cu zi. Pregătit să se prefacă că este o persoană normală , o persoană fără pată , cineva perfect , un bun cetăţean. Am făcut cercetări, mâine ar trebui să petreacă o zi minunată cu familia lui ,,perfectă" . Se duce încet lângă fereastră pentru a privi peisajul. Pot ghici cu uşurinţă ce i-a trecut prin minte, categoric este mulţumit de statutul lui, are putere şi bani, ştie că poate cumpăra orice şi mai ales pe oricine.
Nu l-am lăsat să se bucure prea mult , a fost atât de uşor. Nu este un bun luptător, m-am putut furişa în spatele lui şi să-l lovesc în mai puţin de 10 secunde. Ştiu că el e veriga slabă, nu voi afla prea multe de la el, dar totuşi fiecare detaliu contează.. Este un bărbat solid , mi-a fost destul de greu să-l târăsc şi să-l leg de unul dintre scaune în aşa fel încât să mă asigur că nu va scăpa. Am luat un fel de pansament şi l-am legat la gură ca să nu poată vorbi
L-am lovit de câteva ori cu pumnul , am dat cât am putut de tare pentru a mă asigura că îl va durea.După ce s-a trezit am văzut cum în momentul în care m-a recunoscut privirea lui atât de încrezătoare a dispărut instantaneu. Era speriat, picături de sudoare începeau să-i cadă încet pe faţă , tremura neîncetat. Încearcă din rasuputeri să scape din strânsoare, dar nu poate, l-am legat bine.Cu cât se zbate mai mult cu atât îşi face mai mult rău, lucru care mă bucură.
Acum, parcă îşi mai controlează frica, dar nu va dura mult. Mă apropii de el şi-i şoptesc încet la ureche, în timp ce-i eliberez gura, astfel dându-i posibilitatea de a vorbi:
-Îţi aminteşti de mine? vocea mea, atât de încrezătoare, nici eu nu mă puteam recunoaşte. Se pare că până la urmă îmi pot controla destul de bine sentimentele..
-Tu... cum este posibil aşa ceva? Te-a ucis, el te-a ucis! zbieră destul de tare, acest lucru m-a enervat aşa că i-am dat o palmă. Faţa lui era plină de sânge, răni , urme ale loviturilor mele.
-Dar el unde este? Gândeşte-te un pic, el m-a ucis pe mine sau eu pe el?
-Aşa ceva nu e posibil, erai doar o copilă nu puteai..
-Aici ai dreptate, eram doar o copilă! dar voi jigodii nenorocite nu aţi ezitat să-mi ucideţi familia în faţa ochilor. Simt cum furia începe să pună stăpânire pe mine, dar încerc să mă controlez , o singură greşeală şi sunt moartă.
-Bine, tar*fa dracu, vrei să recunosc? Mi-a făcut plăcere să te văd cum implorai să-i salvăm, am savurat fiecare secundă în care plângeai şi părinţi tăi sufereau. Cât mă bucurăm să le aud ţipetele de durere, i-am ... Ahhh..
L-am împuşcat în picior! Nu mai puteam să-l aud, a fost picătura care a umplut paharul, ştiu că sunt lipsiţi de scrupule, ei nu ar ezita nici o secundă, m-ar tortura şi ucide încet, m-ar face să sufăr în fiecare secundă. Eu de ce nu aş face la fel? Mă apropii de el şi-i pun pistolul în gura.
-Nu mă interesează, am ştiu de la început că ţi-a plăcut. Fiecare dintre voi a savurat acele clipe, dar stai liniştit, nu veţi scăpa. Am să mă asigur că vă voi ucide încet, unul după altul.Acum spune-mi cine e cel care a comandat totul? i-am luat pistolul din gură
-Eşti nebună , chiar crezi că am să-ţi spun? l-am împuşcat dinou, în celălalt picor.
-Nu am să întreb de două ori, deci gândeşte-te bine cum îmi răspunzi.
Se putea vedea pe faţa lui că trece printr-un chin de nedescris, până la urmă se linişteşte şi alege singura variantă convenabilă pentru el.
-Nu ştiu, niciodată nu l-am văzut.Noi doar executăm ordinile, nici măcar nu-i cunosc pe toţi. Nu îşi vor dezvălui indentitate oricui, nu ţi-ai ales persoana potrivită
-Cine este persoana căruia îi raportezi? Spune-mi tot ce şti şi crede-mă nu vrei să aflu vreodată că m-ai minţit. observ că nu a realizat ceea ce am vrut să insinuez, îmi îndrept privirea spre poza de pe măsuţa din mijlocul camerei . A înţeles, doar la gândul că le-aş putea face rău copiilor lui este gata să facă orice.
-Aalexander Mcqueen, este din L.A ., îl vei găsi destul de greu dar este cineva care te poate ajuta. Fratele lui Adrian, el este punctul lui slab , asta e tot ce ştiu. Acum dă-mi drumul, n-am să spun nimănui că eşti în viaţă. Lasă-mă să-mi văd copii, sau dacă chiar nu-mi vei da drumul te rog să-i laşi în pace, am să fac orice.
I-am zâmbit şi am închis ochi ştiam că ceea ce am să fac nu este bine, dar e calea pe care am ales-o. Trebuie să mă răzbun, deşi mă doare nespus, niciodată nu voi şti cu adevărat ce înseamnă fericirea, dar nu-mi pare rău. Voi face orice pentru familia mea, răzbunarea a devenit destinul meu. Vor plăti pentru fiecare lacrimă vărsată , lacrimi pe care le am în fiecare moment de singurătate.
Ştiu că următoarele cuvinte sunt pe jumătate minciună şi că e o cruzime prea mare, dar nu am de gând să-l las să moară liniştit:
-De-abia aştept s-aud cum copii tăi îşi strigă tatăl. Păcat că nu îi vei putea ajuta.
-Tu, ai devenit un adevărat demon...
Acestea au fost ultimele lui cuvinte. L-am împuşcat în cap! Simţeam cum un sentiment de vinovăţie începe să pună stăpânire pe mine, oricât de mult aş fi încercat să mă controlez, nu puteam.Lacrimi calde au început să cadă fără oprire...
-Da, sunt un demon, iar acestea sunt... Lacrimile unu demon
:-s
Am sa va spun cate ceva la inceput:
Am sarit peste unele detali cu un motiv, poate uni veti sesiza ca mai trebuia sa scriu cate ceva, dar motivul o sa-l aflati in capitolul urmator.
Cred ca cam atat vreau sa va spun :-? ah, nu ma supar daca comentati dur, eu chiar va rog :P Astfel am sa evoluez. ;;)
Lacrimile unui demon
Capitolul 1.Primele lacrimi...
Cu fiecare secundă pierd controlul asupra propriului meu corp , oare ce se întâmplă cu mine? Încă nu pot să-mi controlez proprile sentimente? Sunt încă la fel de speriată şi neputincioasă ca atunci? După 10 ani se pare că n-am învăţat nimic , am fost , sunt şi voi fi doar o marionetă. Am trăit , trăiesc doar cu un scop. Dacă vreau să-l ucid , ar trebui să fiu lipsită de orice sentiment . Nimic nu ar trebui să stea în calea scopului meu, dar totuşi... Totuşi eu încă nu sunt îndeajuns de puternică , până nu voi învăţa să-mi stăpânesc sentimentele nu voi avea nici o şansă. Trebuie să învăţ să ucid , să ucid pe oricine îmi stă în cale, fără a clipi , fără a-mi păsa nici măcar pentru o secundă.Trebuie şi am să o fac!
Cred că a trecut mai mult de o jumătate de oră de când îl privesc. Doamne, cât de patetic poate fi! Mi-e atât de scârbă încât sunt gata să termin asta cât mai repede, dar nu am să o fac, vreau să sufere în fiecare secundă , tot ce vreau este să-l torturez până îşi dă ultima suflare. Mă priveşte cu atâta spaimă, ştie ca nu are nici o şansă , dar totuşi se agăţă cu fiecare fărâmă de putere de orice şansă, totul pentru a-şi salva viaţa, mica, patetica şi neînsemnata lui viaţă. Un rânjet îmi apare încet pe faţă, simt cum încep să recapăt controlul asupra propriuliu meu corp. Devin încrezătoare şi ştiu că de acum sunt pregătită de orice.
Privesc în jur! În minte încep să mi se deruleze imagini a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două ore. Părea atât de liniştit, pregătit să continue şarada de zi cu zi. Pregătit să se prefacă că este o persoană normală , o persoană fără pată , cineva perfect , un bun cetăţean. Am făcut cercetări, mâine ar trebui să petreacă o zi minunată cu familia lui ,,perfectă" . Se duce încet lângă fereastră pentru a privi peisajul. Pot ghici cu uşurinţă ce i-a trecut prin minte, categoric este mulţumit de statutul lui, are putere şi bani, ştie că poate cumpăra orice şi mai ales pe oricine.
Nu l-am lăsat să se bucure prea mult , a fost atât de uşor. Nu este un bun luptător, m-am putut furişa în spatele lui şi să-l lovesc în mai puţin de 10 secunde. Ştiu că el e veriga slabă, nu voi afla prea multe de la el, dar totuşi fiecare detaliu contează.. Este un bărbat solid , mi-a fost destul de greu să-l târăsc şi să-l leg de unul dintre scaune în aşa fel încât să mă asigur că nu va scăpa. Am luat un fel de pansament şi l-am legat la gură ca să nu poată vorbi
L-am lovit de câteva ori cu pumnul , am dat cât am putut de tare pentru a mă asigura că îl va durea.După ce s-a trezit am văzut cum în momentul în care m-a recunoscut privirea lui atât de încrezătoare a dispărut instantaneu. Era speriat, picături de sudoare începeau să-i cadă încet pe faţă , tremura neîncetat. Încearcă din rasuputeri să scape din strânsoare, dar nu poate, l-am legat bine.Cu cât se zbate mai mult cu atât îşi face mai mult rău, lucru care mă bucură.
Acum, parcă îşi mai controlează frica, dar nu va dura mult. Mă apropii de el şi-i şoptesc încet la ureche, în timp ce-i eliberez gura, astfel dându-i posibilitatea de a vorbi:
-Îţi aminteşti de mine? vocea mea, atât de încrezătoare, nici eu nu mă puteam recunoaşte. Se pare că până la urmă îmi pot controla destul de bine sentimentele..
-Tu... cum este posibil aşa ceva? Te-a ucis, el te-a ucis! zbieră destul de tare, acest lucru m-a enervat aşa că i-am dat o palmă. Faţa lui era plină de sânge, răni , urme ale loviturilor mele.
-Dar el unde este? Gândeşte-te un pic, el m-a ucis pe mine sau eu pe el?
-Aşa ceva nu e posibil, erai doar o copilă nu puteai..
-Aici ai dreptate, eram doar o copilă! dar voi jigodii nenorocite nu aţi ezitat să-mi ucideţi familia în faţa ochilor. Simt cum furia începe să pună stăpânire pe mine, dar încerc să mă controlez , o singură greşeală şi sunt moartă.
-Bine, tar*fa dracu, vrei să recunosc? Mi-a făcut plăcere să te văd cum implorai să-i salvăm, am savurat fiecare secundă în care plângeai şi părinţi tăi sufereau. Cât mă bucurăm să le aud ţipetele de durere, i-am ... Ahhh..
L-am împuşcat în picior! Nu mai puteam să-l aud, a fost picătura care a umplut paharul, ştiu că sunt lipsiţi de scrupule, ei nu ar ezita nici o secundă, m-ar tortura şi ucide încet, m-ar face să sufăr în fiecare secundă. Eu de ce nu aş face la fel? Mă apropii de el şi-i pun pistolul în gura.
-Nu mă interesează, am ştiu de la început că ţi-a plăcut. Fiecare dintre voi a savurat acele clipe, dar stai liniştit, nu veţi scăpa. Am să mă asigur că vă voi ucide încet, unul după altul.Acum spune-mi cine e cel care a comandat totul? i-am luat pistolul din gură
-Eşti nebună , chiar crezi că am să-ţi spun? l-am împuşcat dinou, în celălalt picor.
-Nu am să întreb de două ori, deci gândeşte-te bine cum îmi răspunzi.
Se putea vedea pe faţa lui că trece printr-un chin de nedescris, până la urmă se linişteşte şi alege singura variantă convenabilă pentru el.
-Nu ştiu, niciodată nu l-am văzut.Noi doar executăm ordinile, nici măcar nu-i cunosc pe toţi. Nu îşi vor dezvălui indentitate oricui, nu ţi-ai ales persoana potrivită
-Cine este persoana căruia îi raportezi? Spune-mi tot ce şti şi crede-mă nu vrei să aflu vreodată că m-ai minţit. observ că nu a realizat ceea ce am vrut să insinuez, îmi îndrept privirea spre poza de pe măsuţa din mijlocul camerei . A înţeles, doar la gândul că le-aş putea face rău copiilor lui este gata să facă orice.
-Aalexander Mcqueen, este din L.A ., îl vei găsi destul de greu dar este cineva care te poate ajuta. Fratele lui Adrian, el este punctul lui slab , asta e tot ce ştiu. Acum dă-mi drumul, n-am să spun nimănui că eşti în viaţă. Lasă-mă să-mi văd copii, sau dacă chiar nu-mi vei da drumul te rog să-i laşi în pace, am să fac orice.
I-am zâmbit şi am închis ochi ştiam că ceea ce am să fac nu este bine, dar e calea pe care am ales-o. Trebuie să mă răzbun, deşi mă doare nespus, niciodată nu voi şti cu adevărat ce înseamnă fericirea, dar nu-mi pare rău. Voi face orice pentru familia mea, răzbunarea a devenit destinul meu. Vor plăti pentru fiecare lacrimă vărsată , lacrimi pe care le am în fiecare moment de singurătate.
Ştiu că următoarele cuvinte sunt pe jumătate minciună şi că e o cruzime prea mare, dar nu am de gând să-l las să moară liniştit:
-De-abia aştept s-aud cum copii tăi îşi strigă tatăl. Păcat că nu îi vei putea ajuta.
-Tu, ai devenit un adevărat demon...
Acestea au fost ultimele lui cuvinte. L-am împuşcat în cap! Simţeam cum un sentiment de vinovăţie începe să pună stăpânire pe mine, oricât de mult aş fi încercat să mă controlez, nu puteam.Lacrimi calde au început să cadă fără oprire...
-Da, sunt un demon, iar acestea sunt... Lacrimile unu demon
:-s