The Demon's Paradise [yaoi]

[Yaoi Queen]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Sooo, avand in vedere ca unele posturi s-au pierdut din cauza erorii, trebuie sa postez din nou ficul ;))
No prob :))

--->Mark<---

--->Alex<---

--->Mario (cel din fata) si Ryan (din spate) XD<---

--->Daemon<--- <--- dar "Maria Sa" apare numai din capitolul doi :D



Capitolul 1: Prieten sau dusman?

Nu stiu cat de ciudat suna faptul ca m-am indragostit de prietenul meu cel mai bun, insa nici nu ma intereseaza prea mult, atata timp cat el imi cunoaste sentimentele pe care le port in suflet... I-am marturisit acest lucru in urma cu doua zile, insa nu mi-a dat niciun raspuns. Astazi m-a chemat la casa unde lucreaza, spunandu-mi ca vrea sa-mi arate locurile si desigur ca am acceptat sa merg.
Alex are douazeci si trei de ani si ne cunoastem de aproape cinci ani, este inalt, cu parul scurt si brunet, pe care de obicei il tine ciufulit, ochii ii sunt caprui precum chihlimbarul, iar buzele lui indica de cele mai multe ori o persoana serioasa.
El lucreaza pentru un traficant de droguri, insa il cred cand imi spune ca nu a facut nimic grav, chiar daca la prima impresie suna ca ceva deloc placut.
Eu sunt un fotomodel renumit prin tara si pozez pentru diferite reviste, sau apar in reclame la televizor... Am inaltimea perfecta pentru a fi un fotomodel, exact un metru optzeci, insa corpul meu ma dezamageste, nefiind foarte lucrat si oarecum slabut. Parul meu de un brunet-albastrui, e tuns scurt in partea din fata, insa la spate sunt cateva suvite lungi, care pot ajunge pana aproape de talie... Culoarea ochilor mei este de un albastru inchis, precum cerul care se aproprie de inserat, iar in urechea dreapta, port ca de obicei trei cercei de argint in forma de cerc, si in stanga unul triunghiular cu o piatra albastra.
Sunt in drum spre adresa care am primit-o de la Alex, dar sunt destul de ascuns incat sper ca nu voi fi recunoscut. Port o pereche de pantaloni negri de satin, o camasa alba din bumbac, deschisa la primii trei nasturi, si desigur, nu pot lipsi ochelarii negri si palaria stetson de aceeasi culoare.
In sfarsit ajung in fata unei case, sau mai degraba a unei vile grandioase cu porti mari de fier, pe care Alex o deschide iar eu intru in curtea imensa, dandu-mi perechea de ochelari jos si privind uimit in jurul meu.
-Mark...bine ai venit la locul meu de munca, imi spune el zambindu-mi discret.
-Dar tu ce lucrezi aici? il intreb eu curios, dandu-mi si palaria jos.
-Deocamdata nimic, pentru ca e sefu' plecat. Cand vine, mi-o da el ceva de lucru... Dar va veni numai maine, asa ca momentan sunt liber.
Aprob dand din cap afirmativ, apoi el imi face semn sa-l urmaresc. Ajungem in fata unui grajd, in care intram si deja putem auzi nechezatul sau diferite sunete scoase de mai multi cai... De cum zaresc animalele acelea suberbe, chipul parca mi s-a luminat, pentru ca am o mare slabiciune pentru ei. Nu ma pot abtine sa nu mangai si eu macar pe unul din ei. E negru in totalitate, foarte mare, parand parca scos dintr-o poveste. Cred ca e si cel mai ingrijit dintre toti. E atat de frumos...
-Uau! Exclama Alex uimit. Nu-mi vine sa cred ca te-a lasat sa-l atingi, spune el ramanand inca uimit.
-De ce spui asta? intreb eu continuand sa mangai animalul.
-Shade e calul preferat al sefului. Nu se lasa atins de nimeni altcineva... Nici macar de mine.
Zambesc multumit, apoi ma indepartez de cal, apropiindu-ma mai mult de Alex, care din nou imi face semn sa-l urmez, inaintand si mai mult in grajd si ajungand intr-un loc in care e numai cu fanul din care caii sunt hraniti. Ma intreb ce cautam noi aici...
-Mark... mai tii minte ce mi-ai spus acum doua zile? ma intreaba el, apropiindu-se de mine si prinzandu-ma de mana.
-Da... Si nu regret niciun cuvant, raspund eu privindu-l in ochi.
-Atunci demonstreaza-mi! imi spune, apropiindu-se de chipul meu, care se inroseste usor, acaparandu-mi apoi buzele intr-un sarut violent care nu imi creeaza deloc placere...ci din contra, ma obliga sa-l resping, insa corpul meu nu are puterea necesara. Ma impinge pe fanul din spatele meu si se aseaza deasupra mea, prinzandu-mi mainile deasupra capului.
-Alex! Ce faci?! Da-mi drumul! Ma dor incheieturile! spun eu speriat, incercand in acelasi timp sa scap din stransoarea puternica a asa-zisului meu prieten, insa parca vorbesc singur, caci se preface ca nu ma aude, iar eu devin din de in ce mai agitat...
Incepe sa ma sarute pe gat lafel de violent si scoate la iveala o alta persoana... pe care eu nu o recunosc sub nicio forma. Ma sperie ingrozitor chiar si privirea lui, care e mult mai schimbata decat cea pe care eu o cunosc... nu l-am mai vazut niciodata asa. Cu toata puterea lui, trage de camasa mea, rupandu-i nasturii, socandu-ma si mai mult de felul in care se comporta...
-Alex! Opreste-te! Nu face asta! Strig eu zbatandu-ma din toate incheieturile, iar din cauza spaimei care m-a cuprins, lacrimile isi fac aparitia in ochii mei larg deschisi si vizibil speriati...
-Mark... Lasa-ma sa te fac al meu acum si iti promit ca voi avea grija de tine de fiecare data cand va trebui. Stii foarte bine ca ai nevoie de mine, imi spune el, sarutandu-mi pieptul si urcand spre gat, muscandu-ma de pielea sensibila pentru a-mi lasa un semn mic, rosiatic.
-Dar Alex... E prea repede, rostesc eu speriat, incercand sa-l opresc.
-Daca tu crezi ca lucrurile merg ca intre un baiat si o fata, te inseli amarnic, Mark. Aici sunt altfel de reguli.
Spunand astea, imi desface pantalonii pe care ii trage de pe mine impreuna cu boxerii cei albi si ii arunca cat colo, fara sa ii pese pe unde ajung, apoi isi desface slitul blugilor albastrii, insa nu ii da jos de pe el, si imi indeparteaza picioarele, asezandu-se intre ele.
Trupul incepe sa-mi tremure, iar inima sa bata din ce in ce mai tare din cauza fricii care mi-a cuprins fiecare simt si care nu are de gand sa dispara...
O durere ingrozitoare imi strapunge trupul, in momentul in care Alex se impinge cu putere in mine, vrand parca sa ma rupa pe dinauntru, iar in acelasi timp scap un tipat de durere, si lacrimile care si-au facut aparitia in ochii mei, acum curg pe obrajii rumeni, prelingandu-se pana pe gat si pierzandu-se cand buzele lui le ating cu aceeasi nota de agresivitate cu care ma penetreaza... Miscarile lui sunt atat de rapide si violente, incat nu pot sa-mi tin scancetele si zbieretele in frau, cu atat mai putin lacrimile care-mi curg necontenit pe chip. Suspinele si tipetele infundate nu il fac pe Alex sa incetineasca si nici sa tina cont de faptul ca pentru mine este prima oara cand fac asa ceva. Continua sa ma supuna la niste chinuri fizice pe care eu nici macar nu mi le imaginam pana astazi... insa toata durerea mea duce spre placerea lui, care i se arata pe chip si in miscari. Trupul meu tremura de durere, iar ochii mi tin strans inchisi, incercand sa opresc lacrimile, precum si toate acele tipete ascutite pe care nu pot sa le stapanesc, ele facandu-se auzite la fiecare patrundere...
Miscarile devin si mai alerte, iar chinul din ce in ce mai mare... Se elibereaza in interiorul meu, apoi se ridica de pe mine de parca nu s-ar fi intamplat absolut nimic. Isi incheie pantaloni si imi intinde mana pentru a ma ajuta sa ma ridic, insa eu raman nemiscat, cu fata inundata de lacrimi, parul ravasit, si cu corpul inca tremurand.
-Credeam... ca imi... esti prieten... rostesc eu printre suspine, incercand sa respir normal.
-Si iti sunt, insa purtatu' de grija se mai si plateste in zilele noastre...
De cum a terminat ceea ce a avut de zis, a fost surprins sa vada doi baieti venind in directia noastra. Nu le aud decat numele pe care Alex le rosteste: Mario si Ryan, caci nu sunt atent deloc la ceea ce vorbesc ei, ci incerc sa ma ridic de pe jos, chiar daca durerile mele sunt inca groaznice. Vorbele lor suna ca niste amenintari la adresa lui Alex, insa nu-mi mai pasa ce i se intampla lui...
-Asculta prietene. Noi ne facem felu cu amicul tau, iar tu scapi viu, pentru ca nu o sa-i spunem lui Daemon ce ai facut tu cu drogurile alea care se presupuea ca trebuia sa le dai lui Jillian, merge? Spune unul dintre ei, socandu-ma si din nou bagand spaima in mine.
-Nu... va rog! spun eu reusind sa ma ridic in genunchi.
-Vedeti? Nu vrea. L-am chinuit eu destul. Lasati-l in pace, spune Alex, incercand sa-i opreasca pe cei doi, care spre nefericirea mea nu vor sa renunte.
-Ori el, ori viata ta, spune un tip aproape cat mine la inaltime, cu ochii albastrii si parul facut in acelasi stil ca al meu, de culoarea saten inchis, care parea decis sa nu renunte la placerea de a-mi avea trupul pentru el...
Ma agat de camasa lui Alex si ma ridic cu greu in picioare, continuand sa ma rog de ei sa ma lase in pace, insa toate rugamintile mele sunt in zadar, caci pe mine nu ma baga nimeni in seama.
-Alex... Nu-i lasa te rog! Ai promis ca vei avea grija de mine, iti amintesti? Te implor, nu-i lasa!, spun eu izbucnind in lacrimi si cazand in genunchi, povara corpului meu fiind prea mare pentru picioarele mele. Insa totul mi se spulbera in fata ochilor auzind "Imi pare rau..." din partea lui Alex, care apoi se face nevazut, lasandu-ma pe mine cu cei doi baieti pe care nici macar nu ii cunosc...

To be continued :D

Nextu... ei bine, astept cel putin un comment (nu ma supar daca-s mai multe :)) ) ca sa-l pot posta, pentru ca deja e scris. XD

[I hate maths.]

So:x Nu puteam lipsi tocmai eu, nu?

Am citit ficul si mi se pare superb.Cum am mai spus...imi e mila de bietul baiat.Nu era de ajuns ce a indurat din partea prietenului sau, acum mai incaseaza o tura si de la alti doi obsedati.
Sincer cand am vazut poza cu Ryan si Mrio, mi s-au parut foarte de treaba.Aparentele inseala:-"
Si Alex, oarecum inteleg de ce a trebuit sa il lese pe Mark cu aia doi, dar tot mi se pare inuman.Ar fii o chestie interesanta sa vrea si seful lui Alex sa profite de brunet:))
Greseli nu am vazut, nici de tastare nici de exprimare.

So, cam atat.Sper sa vii repede cu nextul.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[Yaoi Queen]

Thank you girls :*
Acum pot posta si nextu :o3

~~!!Cand las spatiul ala de 3 randuri inseamna ca povestesc din punctul de vedere a altei persoane, k?;)) Si stelutele... stiti voi, trece timpul :))~~

Capitolul 2: Adevaratul Mark

Raman in genunchi si imi ingrop chipul in palme, lasandu-mi lacrimile amare sa-mi curga necontenit pe chip inca incercand prin toate metodele posibile sa scap de chinul la care urmeaza sa fiu supus...
-Va rog... Va implor, nu-mi faceti asta! E... e prea dureros! Nu pot sa mai suport! Pot... sa va dau bani... Multi bani. Va dau ce vreti voi! Spun eu devenind disperat, deoarece in mintea mea ruleaza deja un filmulet cu ceea ce mi se va intampla in curand. Incerc sa ma ridic in picioare, insa e in zadar, pentru ca picioarele nu ma pot sustine, iar eu sunt prea obosit ca sa mai depun forta in ceva...
-Ce naiba e cu voi?! Si eu sunt baiat! Nu am corpul unei fete si nici nu arat ca una! Puteti gasi cate fete vreti, dar lasati-ma pe mine in pace! Strig eu nervos si speriat, privindu-i pe cei doi baieti din fata mea, care nu arata nici pic de mila fata de mine, si care, fara sa bage in seama ceea ce spun, unul din ei se apropie de mine, cel caruia cred ca i se spune Mario si ma prinde de barbie, sarutandu-mi apasat buzele, apoi ma intinde pe fan, in acelasi loc ca si Alex...
Nu mai am putere nici daca as cauta in cel mai ascuns loc din mine... Nici ca sa tip, nici ca sa vorbesc. Practic sunt pierdut, caci nu am cum sa opun rezistenta in fata lor...



Nu-mi vine sa cred ca am ratat avionul spre Paris! Asa imi trebuie daca nu vreau sa ma trezesc. Parca sunt un copil desi am douazeci si patru de ani, pe deasupra si om de afaceri cu doua firme la care sunt director. Cel putin "director" mi se spune printre cei care nu ma cunosc... "traficant" printre ceilalti. Stau pe bancheta din spate a masinii mele preferate, un BMW Concept X6 negru, injurand in mintea mea, pentru ca stiu ca tatal meu imi va face numai crize cand ajung inapoi acasa cu mana goala. Dar asta este. Stie ca ma trezesc greu, nici macar nu inteleg de ce m-a pus sa ma trezesc la ora noua dimineata. Masina se opreste, semn ca am ajuns, asa ca ma dau jos din automobilul negru, si primul lucru care il fac dupa ce ajung acasa, este ca de obicei, vizitarea lui Shade, calul meu favorit. De cum ajung la grajd ii aud nechezatul, insa nu inceteaza nici macar cand ajung la el, asa ca m-am uitat in jur, constatand ca ceva nu este in regula, si aud niste voci de undeva din spate, unde se depoziteaza fanul. Ma indrept spre acel loc si raman socat cand ii vad pe angajatii mei acolo, iar Ryan tocmai isi trage slitul pantalonilor parand prea fericit.
Cand isi dau seama ca sunt acolo, amandoi s-au crispat si au inghitit in sec.
-S...sefu! Noi... Nu e vina noastra! spune Ryan, parand foarte speriat, chiar daca eu habar nu am despre ce vorbeste, insa de cum ma uit in jos spre fan, vad acolo un baiat dezbracat complet, cu parul ravasit, fata palida precum hartia, iar ochii lui albastrii pe jumatate deschisi abia mai scapa o lacrima. Pare pe jumatate mort, adica nici macar nu clipeste, si priveste in gol spre partea in care ma aflu eu. Cred ca pentru prima oara mi s-a facut mila de o persoana, deoarece am impresia ca ceva imi strange inima cu putere si nu pot spune pur si simplu "Impuscati-l" sau "Scapati de el" cum ar fi trebuit. E intr-o stare atat de jalnica incat am ramas holbat la el, studiindu-i chipul, care nu are nicio expresie... pare lesinat, aproape mort.
-Voi asta faceti cand sunt eu plecat? intreb eu, punandu-mi mainile in san si devenind mai serios. Mi-e sila de voi, baieti, continui eu, dand negativ din cap.
-Ne pare rau sefu'. Alex l-a adus aici, e prietenul lui, iar noi nu am vrut decat sa ne jucam putin, spune Mario, incercand sa se scuze.
-Sa va jucati? Voi idiotilor vedeti in ce hal arata baiatul asta? Duceti-va si spuneti-i soferului sa aduca masina aici. Il ducem la spital, spun eu autoritar, facandu-le semn sa plece.
Ma apropii de acel trup lipsit de vlaga, si ma asez langa el. In sfarsit da un semn de viata, clipind si mutandu-si privirea spre mine. Ochii lui au scapat doua lacrimi, iar eu i le-am sters cu degetul mare, spunandu-i ca totul va fi bine. Cand Mario a venit sa ma anunte ca masina asteapta afara, i-am cerut ca impreuna cu Ryan sa-l bage pe baiat in automobil pe bancheta din spate, ceea ce au si facut. Eu m-am dus in partea dreapta langa sofer, spunandu-i locul unde trebuie sa ajungem, iar el a accelerat, iesid in viteza pe poarta.
-Ciudat mai poate fi sefu'... spune Ryan privind masina ce dispare incetul cu incetul...
-Da... E prima persoana pe care o duce la spital, afirma Mario, parand foarte curios de atitudinea mea.
In mai putin de cinci minute ajungem in fata spitalului, unde suntem asteptati de niste medici care au adus o targa. Am deschis usa din spate a masinii, iar ei l-au luat pe baiat, asezandu-l pe suprafata nu prea moale si alba, ducandu-l repede spre cine stie ce sala. De cum l-am vazut pe medicul ce trebuie sa-l ingrijeasca, l-am oprit din drum.
-Ai grija! Fara presa sau ceva de genu' ai inteles? Nu am chef sa se afle asta, spun eu serios, inspaimantandu-l pe doctorul, care a dat repede afirmativ din cap.
-D...Desigur, dar cine este baiatul? Imi pare cunoscut oarecum, imi spune, cazand apoi pe ganduri. Desigur! tresare el, continuand apoi. Este Mark Lanyon! Filmeaza pentru reclame si e fotomodel! Fiica mea e inebunita dupa el si are postere cu el prin toata camera...
-Oricine ar fi, nu vreau sa se afle, ai inteles? spun eu din nou pe un ton autoritar, lasandu-l apoi sa plece.
Ma indrept spre baie, unde imi dau cu putina apa rece pe fata, apoi ma sprijin de chiuveta, privindu-mi chipul in oglinda ce-mi refecta imaginea. Parul meu scurt si saten sta inca bine aranjat, insa ochii mei albastri de culoare asemanatoare cu a cerului par putin obositi... De cum ies din baie, pe holul spitalului ma intalnesc cu Alex, angajatul meu.
-Sefu' ce s-a intamplat? Mi-au spus Mario si Ryan ca sunteti aici si ca l-ati adus pe... insa nu l-am lasat sa termine, caci l-am lovit cu pumnul in obrazul stang, si l-am luat de gulerul camasii, tragandu-l dupa mine in baie.
-Incapabilule! Tu il aduci baiatul asta pe proprietatea mea, il violezi, apoi il dai pe mana celorlalti idioti? Sunteti un grup de cretini! Strig eu, trantindu-l puternic de perete. Stie unde lucrezi! poate spune politiei, si stii foarte bine ce ascund eu in casa! Atata imi mai trebuie, si esti la un pas de moarte, amice!
-Iertati-ma sefu'. A fost prima oara cand am facut asa ceva si puteti conta pe mine, ca nu o sa mai fac, replica el, cu privirea speriata, insa fara a riposta, stiind ce l-ar fi asteptat in contrariu. Dar ati fi putut sa-l omorati, continua el inghitind in sec.
Ii dau drumul, lasandu-l sa respire si sa se calmeze, rezemandu-ma de una din chiuvete si aprinzandu-mi o tigara.
-Am tinut cont si de faptul ca e prietenul tau... adica asa au spus idiotii aia doi care l-au traumatizat, dar vad ca esti atat de cinic incat nu ti-ar fi pasat daca moare sau nu, atata timp cat nu iti murdareai tu mainile cu sangele lui.
I-am facut semn sa ma urmeze, si am iesit pe holul spitalului, indreptandu-ne spre iesire, fara sa-mi pese de privirile oamenilor si de semnele de "Fumatul interzis". Oricum pentru mine nu exista reguli, asa ca nu ma intereseaza cine, ce si cum zice. Intram amandoi in spatele BMW-ului negru, iar eu ii spun soferului sa ne duca la cel mai apropiat bar, pornind indata masina. In scurt timp automobilul se opreste in fata barului "Suporter", iar noi intram inauntru, asezandu-ne la masa si comandand un Jack Daniels si incepand sa vorbim despre acest baiat Mark, care la prima impresie pare interesant, insa cine stie...
* * * * *
Au trecut deja cinci ore de cand noi vorbim intr-una, si desi inca sunt suparat pe ceea ce Alex a facut, sa zicem ca l-am speriat destul si ca la urmatoarea abatere va avea de suferit.
-Acum de ducem la spital si-ti luam prietenul pe care il vom duce in casa mea, ai inteles? Nu pune intrebari, doar trebuie sa ne asiguram ca nu s-a trezit inca si ca nu va vorbi cu medicii.
Dupa cum am spus, ne-am intors in locul propus si de cum am ajuns l-am luat pe medicul ce l-a ingrijit pe baiat de-o parte.
-Ii gata? Ia-ti curatat ranile si ce mai trebuia voi sa faceti? intreb eu nerabdator.
-Da, dar...
-Mai taci ca atata am vrut sa stiu. Acum adu-l sa-l bagam in masina si sa nu aud comentarii ai inteles?
Medicul afirma dand din cap si inghitind in sec, apoi in cateva minute, Mark e adus pe targa, inca adormit iar noi il asezam in masina, pe bancheta din spate, intins cu capul in bratele lui Alex. Eu m-am pus langa sofer, iar automobilul s-a facut nevazut din fata institutiei medicale.
In scurt timp ajungem in fata vilei mele, unde opreste masina, iar eu impreuna cu Alex il ducem pe Mark in camera de oaspeti, unde era aranjat un pat din ordinul meu, pe care l-am dat cand eram in drum spre casa. Il asezam pe suprafata moale, apoi respiram usurati, punandu-ne fiecare pe cate un fotoliu.
-Sefu' trebuie sa merg sa duc servieta cu bani la spaniolu' ala. E ora opt deja.
Spunand astea, el se ridica si iese pe usa casei, lasandu-ma pe mine singur cu baiatul asta care nu stiu cand are de gand sa-si deschida ochii... Dar vorbind de lup, incepe sa-si miste degetele mainilor, iar ochii si-i deschide imediat dupa asta. Isi trece ambele maini peste ochi, clipeste de cateva ori apoi intoarce capul spre mine.
-Tu cine dracu mai esti? Un alt violator? intreaba el, lasandu-ma pe mine perplex. Daca da, atunci te bag de unde ai venit, pentru ca deja m-am saturat de asemenea idioti.
Raman socat auzindu-i vorbele, insa in acelasi timp mi se pare amuzant, nu stiu din ce cauza... Probabil ca nu ma astept ca cineva care e in conditia lui sa vorbeasca asa cu un potential "violator".
-Asculta baiete... Nu stiu cine te crezi tu, dar la mine in casa nu-mi vorbesti asa si pe tonul asta, ai inteles? spun eu pe un ton autoritar si parand serios.
-Ah... Nu-mi spune ca tu esti vestitul "Daemon", seful jegului de Alex. Probabil sunteti din aceeasi rasa. Si ce naiba e cu numele tau? Te consideri prea important?
Deja simt ca sangele incepe sa-mi clocoteasca de nervi prin vene, doar auzindu-l... Nu pot sa suport astfel de oameni nici cu slujbe si nici daca ma mai nasc de cinci ori. Ma ridic de pe fotoliu vrand sa plec din camera torturii pana nu-l impusc pe amaratul asta.
-Unde pleci? Ce crezi tu? Ca scapi atat de usor? Sa stii ca am o gura mare si voce ascutita! spune el, incercand sa se ridice din pat, insa spre nefericirea lui, durerea ce ii strapunge partea de jos a corpului este prea mare pentru a se putea misca, asa ca scoate un tipat scurt si cade din nou pe suprafata alba, blestemand si injurand.
Am vaga impresie ca timpul in care el va sta aici va fi foarte lung... Sper doar sa nu ajung sa-l am si pe el pe constiinta.

[I hate maths.]

=)) Ce tupeu pe capul lui Mark.Imi place:d

Nu imi spune ca Maria Sa incepe sa se indragosteasca de Mark!!!Incredibil...l-a si ajutat:-? poate are o slabiciune pentru fotomodele.Da sigur:-j Incredibila faza in care Ryan il vede pe Daemon.
-Tu cine dracu mai esti? Un alt violator? intreaba el, lasandu-ma pe mine perplex. Daca da, atunci te bag de unde ai venit, pentru ca deja m-am saturat de asemenea idioti.
-Ah... Nu-mi spune ca tu esti vestitul "Daemon", seful jegului de Alex. Probabil sunteti din aceeasi rasa. Si ce naiba e cu numele tau? Te consideri prea important?=>Da, are o gura mare=)) in loc sa ii multumeasca ca l-a ajutat il "lauda" in felul lui.Biaetul Daemon....imi inchipui sa nu va putea sa il suporte pre mult pe fotomodelul cu gura mare.
Sau cine stie....poate ca se va indragosti si mai mult de el...
Abia astept sa vad momentul in care Alex va da nas in bot cu Merk:))

Pana atunci, mult noroc in continuare si sper sa vii repede cu nextul.mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[Hetalia]

Buna. Am citit si eu ficul si imi place foarte mult.
Alex e nesuferit. Cum a putut sa-i faca una ca asta lui Mark, mai ales ca ii marturisise dragostea pentru el?
Imi place de Daemond, e cumsecade, desi se enerveaza destul de repede, e de crezeut, mai ales ca e seful mafiei sau cv de genu'.
Ficul e superb, ideea originala si naratiunea se imbina frumos cu descrierea.
Ma bucur ca ai postat inca un fic yaoi, chiar duceam lipsa.
Sucees in continuare si spor la scris
Kisu Ja ne :*

[Yaoi Queen]

Cam mult dialog, dar totusi va fi mai putin pe parcurs :P

Capitolul 3: Picatura ce-a umplut paharul

Atat de mult... atat de mult as vrea sa taca baiatul asta odata din gura, incat cred ca i-as indesa toata mancarea pe care i-a aduso servitoarea pe gat. Acum sta pe pat, holbandu-se la mancare si vorbind non-stop, incercand sa ma faca sa-l ascult, insa eu imi fumez linistit tigarea langa fereastra, privind spre gradina cea mare din fata casei...
-Auzi aici! Dar ce fel de mancare e asta? Instant…gata in cinci minute? Iti bati joc de mine? E o porcarie chestia asta. Asa ceva sa dati la caini! Spune el, reusind sa-mi atraga atentia si sa ma enerveze si mai mult.
-Stii ce? Daca nu iti place, poti lafel de bine sa te duci sa-ti gatesti singur, dar avand in vedere starea in care esti, nu prea cred ca ai putea. Asa ca taci odata din trancanitoarea aia de gura si mananca, sau altceva nu primesti! Spun eu iritat la culme, abtinandu-ma sa nu il strang de gat.
-Zgarcitule! Vrei sa ma lasi sa mor de foame, nu? Asta vrei! Imi reproseaza el, punandu-si mainile in san.
-Da, omule! Asta vreau! Ai de gand sa mananci sau vrei sa devii anorexic?! Strig eu devenind si mai nervos pe atitudinea lui complet iritanta.
In sfarsit tace si incepe sa manance, si chiar daca zicea ca nu-i place, vad ca o mananca cu o pofta deosebit de mare. Am impresia ca baiatul are o problema… una mare cu capul. Ma asez din nou pe fotoliu, stingandu-mi tigarea in scrumiera, si aprinzandu-mi apoi alta… Si de cum incep sa ma linistesc, il aud din nou…
-Nu mai fuma! Face rau persoanelor din jur, adica mie! De tine nu ma intereseaza. Sper ca ai plamanii negri!
-Plamanii mei pot fi negri, dar la tine creierul e negru! Nici nu stiu cat ti-a mai ramas din el, neuronule…
Ma ridic de pe fotoliu, si ma apropiu de patul lui, aplecandu-ma spre el si suflandu-i tot fumul inhalat pe chip. Incepe sa tuseasca si sa-i curga lacrimile, injurandu-ma in acelasi timp, desi nu inteleg mare lucru din ce spune. Ma indepartez de el, si atunci intra Alex pe usa, vrand sa-mi spuna ceva, insa de indata ce Mark l-a vazut, parca au intrat toti demonii in el.
-Jigodie imputita! Javra ordinara! Jegule ce esti tu! Iesi afara! striga Mark, incepand sa arunce in el, cu tot ce prinde la mana: pahar cu apa, castronul cu supa, lingura, painea, tava, perne, si asa mai departe, pana cand a ramas fara „munitie” iar Alex fara energie de la atata ferit de lucruri… Vazand ca s-a terminat „razboiul”, il iau pe Alex de brat si iesim afara din camera.
-Care-i problema prietenului tau? intreb eu, continuand sa-mi fumez tigarea. Are mai multe fite si impresii decat un grup de fete de liceu.
-Da, stiu, Asa e cu toata lumea… si cu mine a fost la inceput, cel putin pana mi-am dat seama cum pot sa-l potolesc, replica el, facandu-ma mai interesat. Se rusineaza foarte repede, si in momentul ala, e ca un ingeras, continua Alex, facandu-ma sa pufnesc in ras.
-Asta? Sa se rusineze? Ai si tu probleme? In fine, hai sa intram inapoi ca inca i se aude gura.
-Ce fel de casa ii asta? Spital de nebuni? Numai handicapati sunt pe aici, iar voi doi sunteti primii ajunsi! rosteste Mark imbufnat si suparat, din nou reusind sa ma scoata din sarite, insa de cum incerc sa-i comentez inapoi, imi taie vorba. Taci dracului din gura! De ce m-ati adus aici?! Mai bine muream naibii decat sa va vad fetele! Sef si angajat pe dracu’. Un hidos si un scav imputit mai degraba!
Ultima picatura! Mi-a ajuns pana peste cap! Scot pistolul de la spate si-l indrept spre baiat, pregatindu-ma sa trag, insa intervine Alex, prinzandu-mi bratul si fortandu-ma sa-l las jos.
-Stai sefu’! Nu e nevoie sa il omori, imi spune el, soptindu-mi apoi: ti-am spus care e solutia mai usoara.
-Tu glumesti? Acum il omor! Nu-l pot suporta inca o secunda, spun eu nervos, privindu-l pe Mark, care tace si ne priveste plictisit.
-Faci cum vrei, sefu’, dar eu plec, ca e deja tarziu. Noapte buna.
Spunand astea, pleaca din casa, lasandu-ma cu nenorocitul asta guraliv si insuportabil. Il privesc pentru o secunda, si ii spun ca ar trebui sa se potoleasca, insa imi raspunde lafel de tupeist ca inainte cu un foarte respectuos „Du-te dracu’ ”. Trag aer adanc in piept, pun pistolul pe fotoliu, si decid ca ar trebui sa incerc metoda lui Alex, desi nu cred ca va avea succes. Ma apropiu incet de patul lui si il intind pe suprafata moale, punandu-ma deasupra lui, sprijinindu-ma in pumni.
-De ce vorbesti asa cu mine? Eu te-am ajutat, ii spun eu, aproape soptind.
Ma priveste socat, si cand credeam ca incepe sa ma injure, defapt se inroseste in obraji, si isi fereste privirea de a mea, incercand sa vorbeasca, insa nu reuseste decat sa se balbaie in incercarea de a spune ceva.
-N…nu… eu… nu, adica asa vo…vorbesc eu… N-a… n-am vrut sa te supar… Te..te rog, lasa-ma, reuseste el sa spuna cu chiu, cu vai, nu stiu daca de frica sau de rusine, insa ma face sa zambesc in sinea mea, cand imi amintesc cu cat tupeu imi vorbea inainte si acum se balbaie in cel mai mare hal …
Acum ca pot sa il studiez mai bine, si cu o atitudine ca asta de acum, mi se pare oarecum dragut… dar tot un pusti razgaiat si iritant ramane! Daca i-as putea pune lacat la gura, as face-o fara sa mai gandesc o secunda, desi as prefera sa-l aud balbaindu-se decat sa arunce cuvinte prostesti la nimereala. Fara sa-mi dau seama, am ajuns foarte aproape de chipul lui, de buzele sale… Sincer sa fiu, imi vine sa il sarut, ppentru ca pare apetisant…
„Heh, dar ce prostii imi debiteaza si mintea. Abia l-am scos din spital dupa viol” gandesc eu, ridicandu-ma repede de pe Mark, si ies din camera insa nu inainte sa-i spun un „Noapte buna”.



Au inebunit cu totii… mai intai Alex, acum Daemon asta, care se crede extrem de important. De abia astept sa plec din casa asta care imi aduce numai ghinion. Sper ca pana maine o sa pot fi ca toti oamenii normali! Inca sunt intins pe pat, insa ma asez mai bine, cu capul pe perna, inchizand ochii in speranta ca o sa ador repede si fara alte ganduri… Dar nu inteleg de ce imi apar ochii lui Daemon in minte…
„Privirea aceea e…” insa inainte sa imi continui propriul gand, ma opresc singur dand negativ din cap si ingropandu-mi capul in perna cea moale.

* * * * *
Ochii mei se deschid cu greu, fiind obligati de razele puternice ale soare lui ce patrund prin perdeaua alba a camerei, indemnandu-ma sa ma trezesc. Ma ridic in picioare, insa cand vreau sa merg la baie, constat ca nu sunt la mine acasa. Asa e… Casa lui Daemon, seful nenorocitului de Alex. Dar ma simt excelent, nu ma mai doare trupul si pot sa stau in picioare.
"Trebuie sa plec de aici" cuget eu, indreptandu-ma spre usa camerei, care din pacate e incuiata, asa ca incep sa strig sa mi se deschida, si nu dureaza mult, pana vocea mea e auzita, pentru ca cineva tocmai a descuiat-o intrand in camera.
-Deamon? Asculta, vreau sa ma duc acasa, asa ca lasa-ma sa plec! Spun eu sigur pe mine.
-Si vrei sa pleci asa, inteligentule? Ma intreaba el, studiindu-ma din cap pana in picioare. Nu e vorba ca iti sta rau, din contra. Dar nu poti merge asa pe strada, continua apoi trecandu-si un deget peste buze si oprindu-si privirea undeva in partea de jos a corpului meu. Nu inteleg ce vrea sa zica, asa ca ma uit in jos si doar acum realizez ca nu port pantaloni, ci doar o pereche de boxeri si un tricou nu foarte lung, albastru, deoarece am uitat ca mi-am format prostul obicei de a dormi fara pantaloni pe mine.
-Am sa-ti aduc o pereche de pantaloni, desi sincer sa fiu nu ai nevoie de ei, spune Daemon, uitandu-se spre picioarele mele, care dupa parerea mea nu seamana cu cele a unei femei, dar nu arata nici puternice si paroase ca a unui "macho".
Dupa ce se intoarce cu pantalonii, eu ii imbrac, apoi de parca nu mi-ar fi ajuns un singur dobitoc, a venit si al doilea, acela fiind Alex, care intra in camera si imi zambeste de parca nu s-ar fi intamplat nimic in urma cu o zi.
-Jigodie ce esti! Cum poti sa mai dai ochii cu mine dupa ce mi-ai facut? Impocritule! Spun eu, ridicand tonul vocii din ce in ce mai mult, luand o perna si aruncand-o in el, apropiindu-ma apoi rapid vrand sa-l lovesc, insa mana imi este prinsa de incheietura si stransa puternic de catre Alex.
-Asculta aici, iubire. La mine nu ridici mana, cu atat mai putin nu ma lovesti. Daca vrei ceva cu mine, ma suni si "vorbim" in privat, daca intelegi ce vreau sa spun, imi zice el calmn, prinzandu-ma apoi de barbie. Oricum, ar fi un mare pacat sa irosesc o frumusete ca tine. Si apropo, corpul tau el nemaipomenit... M-am simtit excelent avandu-te in bratele mele si auzindu-ti tipetele si strigatele de durere.
Spunand astea, se apleaca asupra chipului meu, acaparandu-mi buzele intr-un sarut violent, insa pe care eu l-am incheiat, muscandu-l de buza inferioara, eliberandu-mi mana din stransoarea lui si ma indepartez de el cat de mult posibil.
-Esti un nenorocit si nimic mai mult! Mi-e scarba de tine! Strig eu, stergandu-mi buzele cu dosul palmii si incercand sa-mi tin lacrimile in frau, deoarece in mintea mea incepe sa ruleze acel film in care doar tipetele mele se aud, iar Alex moare de placere, avandu-mi trupul doar pentru el...
Isi sterge urma de sange pe pe buze cu pana, apoi de parca nu s-ar fi intamplat nimic, incepe sa vorbeasca cu Daemon, despre cine stie ce afaceri. Intru in baie, nevrand sa-i mai ascult si ma sprijin de chiuveta privindu-mi reflexia in oglinda cea mare, iar lacrimile care inainte reuseam sa le retin, acum se preling pe obrajii mei calzi, disparand la contactul cu mainile mele. Imi sterg fiecare lacrima vrand sa le opresc din a face aparitia pe chipul meu, insa imaginile din capul meu nu inceteaza sa ma chinuie...
„Sunt… un idiot.” cuget eu, cazand in genunchi pe gresia rece si acoperindu-mi chipul cu ambele maini…

[Yaoi Queen]

Neeeeext! XD

Capitolul 4: Un adio nerostit.

Trag aer adanc in piept, imi sterg chipul ud cu partea de jos a tricoului, apoi ma ridic de pe suprafata cea rece, iesind din baie in acelasi timp in care Alex pleaca din camera.
-Lasa-ma sa plec. Daca te ingrijoreaza faptul ca voi spune ceva, poti sta linistit pentru ca nu am de gand. Doar vreau sa fiu lasat in pace, spun eu asezandu-ma pe pat si uitandu-ma in directia lui Daemon, insa fara a-l privi in ochi...
-In regula. Asta voiam sa aud, desi nu sunt sigur ca pot avea incredere in tine, imi spune Daemon zambind multumit.
-Si crezi cumva ca eu pot avea in tine? De unde stiu ca nu o sa ma omori pentru ca stiu cu ce va ocupati si asa mai departe? Deci suntem chit. Eu nu va denunt, voi nu ma omorati si ne vedem naibii de drumurile noastre. Spun eu ridicandu-ma de pe suprafata moale. Abia astept sa plec din cocina asta! Rostesc eu pe urma, privind in jurul meu si stramband din nas.
-Abia astept sa scap de gura ta, zice Daemon punandu-si mainile in san si ridicand o spranceana.
Ma indrept spre iesire, insa realizez ca nu cunosc casa asta imensa, asa ca ma opresc in fata lui Daemon si il rog sa ma conduca spre iesire in timp ce-mi ciufulesc parul. Se ofera sa ma duca pana acasa cu masina, iar luand in vedere cu ce sunt imbracat, nu pot refuza.
Am intrat amandoi intr-un BMW negru, eu i-am spus adresa, iar soferul a pornid indata spre locul stabilit. Stam destul de aproape unul de celalalt, insa niciunul din noi nu spune nimic... Eu ma uit pe fereastra din partea stanga, cu mainile in san, iar Daemon parca se gandeste la ceva, caci nu pare prezent pe planeta.
-Cat de plictisitor poti fi, ii spun eu, trezindu-l din visare.
-Iarta-ma ca am lucruri mai importane de gandit decat ce sa-ti spun tie, imi raspunde el, intorcand privirea spre mine, apoi revenind la aceeasi "treaba".
In sfarsit ajungem in fata blocului in care locuiesc. Nu e mare, ci are doar patru etaje, insa cu apartamente spatioase. Cobor jos din masina si vreau sa ridic mana, sa il salut pe Daemon, insa am lasat-o repede jos...
-H...Hei... Te invit la o cafea, ce zici? daca tot ne vedem pentru ultima oara... Si oricum mai bine o companie neplacuta decat deloc, spun eu, rezemandu-ma de portiera deschisa a masinii. El zambeste amuzat, insa accepta invitatia mea.
Urcam impreuna pana la etajul doi al blocului, si ajunsi in fata apartamentului patruzeci si cinci, iau cheia ascunsa sub pres (de obicei o las acolo cand nu am buzunare unde sa o tin) si intram in hol apoi de acolo, pe partea dreapta, in bucatarie. Pregatesc cafelele, apoi asez o ceasca pe masuta in dreptul lui Daemon, care e asezat pe scaun, iar eu tin ceasca in mana, stand rezemat de dulapiorul de un metru inaltime in care imi tin farfuriile.
-Pentru ce m-ai chemat? intreaba satenul curios, sorbind in acelasi timp din lichidul fierbinte.
-Nimic special... Pur si simplu nu-mi place sa fiu singur, raspund eu, sufland in aburul cald ce iese din cafea.
Nu inteleg de ce, insa ma simt putin tensionat avandu-l aici pe Daemon, probabil din cauza celor intamplate in ziua de ieri nu pot sa stau relaxat in preajma vre-unui barbat... Brusc in minte imi revin din nou acele imagini terifiante. Desi incerc sa nu ma mai gandesc la acele momente, mi se pare ca totul se intampla inaintea ochilor mei. Privesc in gol, si fara sa realizez, lacrimile incep sa mi se prelinga pe obraji, afisand inaintea lui Daemon aceasta imagine, care probabil inspira mila si pe care o singura persoana a mai vazut-o in adevaratul sens pana acum. Ma trezesc din visare si dandu-mi seama ca plang, il privesc pentru o secunda pe saten, care are ochii tintuiti spre chipul meu, si ramane putin uimit de reactia mea, nestiind ce se intampla. Se ridica de pe scaun, lasandu-si cafeaua pe masa si se indreapta spre mine, insa nevrand sa mai fiu vazut in starea asta incerc sa fug din incapere, dar el ma prinde de mana si ma trage in bratele sale, facandu-ma sa scap ceasca cu cafea care se sparge in zeci de bucatele la contactul cu podeaua.
-Nu mai plange... Gandeste-te ca Aex vrea sa te vada suferind din cauza lui, asa ca ar fi mai bine sa nu-i faci pe plac. De ce crezi ca ii angajatul meu? Tocmai pentru ca nu stie ce inseamna sa tii la cineva sau sa iubesti, imi spune el, asezandu-si mana pe capul meu si lasandu-ma sa plang pe umarul lui. Strang in maini materialul alb al costumului pe care el in poarta si suspin in nestire, neputand sa-mi opresc lacrimile care curg din ochii mei si mai apoi se pierd la contactul cu materialul cel alb...
Mana ce-mi inconjoara talia, ma aduce si mai aproape de trupul lui, lipindu-ma de el, iar degetele celeilalte maini trec prin parul meu, mangaindu-mi crestetul capului. Parfumul lui incredibil de placut imi inunda narile, facandu-ma sa trag aer adanc in piept de cateva ori numai pentru a-l simti si mai mult... Lacrimile mi s-au oprit in scurt timp insa eu raman agatat de el, vrand inca sa-i simt mirosul care parca ma ameteste, insa cand imi dau seama ce fac, ma indepartez de el, privind confuz in jurul meu.
-Heh...nu stiu cum am putut avea incredere in el! Cat de prost am putut fi, spun eu afisand un zambet, insa chipul meu nu exprima fericire, ci din contra. Se observa cu ochiul liber cat de trist si fals e zambetul meu...
-Asculta-ma!Oricat de mult l-ai fi iubit, nu trebuie sa plangi pe urma lui. Acum stii cum e el in realitate. Nu mai are niciun rost, imi spune Daemon privind spre fereastra bucatariei.
-Nu l-am iubit! Strig eu brusc, atragandu-i atentia satenului care isi indreapta din nou privirea spre mine asteptand proabil un motiv sau ceva de genul acesta. Nu l-am iubit... Cel putin asa cred. Adica nici eu nu mai stiu ce sa cred... Poate ca doar am tinut la el, sau poate chiar l-am iubit. Chiar nu stiu! continui eu acoperindu-mi o parte din chip cu palma dreapta.
` -Asta... doar tu poti sa aflii, imi spune Daemon, asezandu-si mana pe obrazul meu, si facandu-ma sa-l privesc in ochi. Trebuie sa ai grija cu cine te incurci.
-Sigur ca trebuie! Poate si tu esti ca el! Nici nu stiu de ce te-am chemat aici! Ma rastesc eu la el, privindu-l furios, insa chiar si asa, nu isi ia mana de pe chipul meu, si se apropie si mai mult.
-Poate... Dar daca eram ca el, nu ratam ocazia de a te face al meu de fiecare data cand am fost singuri, am dreptate? Chiar acum as fi putut face orice as fi vrut din tine.
Inghit in sec si simt cum ritmul inimii mele incepe sa accelereze. Zambeste usor, apoi se indeparteaza de mine, si fara sa-mi mai adreseze inca un cuvant iese pe usa apartamentului.
Privesc pe geam si il vad urcand in masina, apoi facandu-se nevazut. Imi aud telefonul mobil sunand si merg in camera mea rapid, si fara sa ma uit la numar, raspund. E managerul meu ( e defapt o doamna de treizeci de ani) care incepe sa-mi urle in ureche si sa ma intrebe unde am fost ieri si alte chestii stupide. Desigur, am vorbit cu ea doua ore, ca de obicei, pana am reusit sa o calmez, iar dupa ce inchei conversatia am inteles de ce a zis "Te-am sunat de o suta de ori" caci exact atatea apeluri pierdute imi arata pe micul ecran... si zece mesaje care sunt tot de la ea.
Intru in baie, dorind foarte mult sa-mi fac un dus sa-mi curat trupul murdarit de mainile jegoase ale lui Alex, asa ca imi dau jos pantalonii impreuna cu boxerii, iar cand vreau sa scap tricoul cel lung, simt parfumul lui Daemon, care se pare ca a ramas si pe hainele mele... Tin inca materialul in maini si il apropiu de chipul meu, inhaland mirosul acela placut, insa arunc repede tricoul dandu-mi seama ca reactionez ca un idiot, asa ca si intru repede la dus lasand apa calda sa-mi cada pe trup si sa ma dezmierde cu fiecare picatura...

* * * * *

Au trecut deja trei luni de cand eu n-am mai auzit nimic nici de Alex, nici de Daemon si ma simt mai mult decat perfect! In momentul acesta sunt la o prezentare de moda si tocmai imbrac hainele cu care voi defila impreuna cu ceilalti baieti. Imbrac o camasa alba, aproape transparenta, cu un mic buzunar in partea dreapta a pieptului si lasata deschisa la primii trei nasturi, niste pantaloni negri din bumbac si sunt gata de iesit pe scena. Acum ma aflu in cabina mea de schimb, unde ma aranjez si astept sa fiu chemat. Nu stiu de ce, insa brusc imaginea lui Daemon imi apare in minte... scutur din cap, incercand sa ma gandesc la altceva si exact la timp apare managerul meu care ma anunta ca urmez eu. Trag aer in piept, ies din cabina apoi imi fac aparitia pe scena luminata de reflectoare...

[Kayura]

Saloth!Geez...cat am asteptat acest capitol :perv: am crezut ca ne'ai lasat cu ochii'n soare si ca nu mai postezi.Eram suparata pe tine.
Acum ma bucur ca nu a fost adevarat ceea ce am gandit eu.
Poi sa incep cu comentatul,imi palce mult acest capitol,mai ales faptul cum Mark l'a invitat pe 'Maria Sa ' acasa la el,un gest frumos.Ma bucur ca a si acceptat.
Sper ca nesimtitul ala de Alex sa nu se mai bage in viata nimanui. ^^

Astept si urmatorul capitol,sper sa vina cat mai repede si sa nu mai asteptam atat!

Ja ne :go:

[Yaoi Queen]

Capitolul 5: Reantalnire.

Toate privirile sunt indreptate spre mine, iar eu desi nu sunt obisnuit sa privesc persoanele din sala, mi-au scapat ochii si mi se pare ca l-am vazut pe Daemon, dar e imposibil... Nu are ce cauta aici. Privesc din nou, si raman uimit vazandu-l stand in fata mea si exact in primul rand, cel mai aproape de pasarela.
Inghit in sec, dar continui sa merg, uitandu-ma la el si la expresia lui. Buzele lui afiseaza un zambet, iar ochii lui imi privesc fiecare miscare pe care o fac...
Ajung la capatul pasarelei, imit un zambet (putin fals ce e drept), pozez, apoi ma intorc de unde am venit, insa mult mai rapid decat ar fi trebuit.
-Anna! Ce cauta tipul din primul rand aici? O intreb eu pe doamna manager, fiind foarte curios de ce raspuns imi va da.
-Cine? Daniel Ferra?
-Nu! Daem... Adica tipul in costum alb! Spun eu aducandu-mi aminte ca totusi traficantii de obicei au un alias, iar probabil numele de "Daemon" asta si este.
-Da! Tipul in alb e domnul Daniel, imi confirma Anna, continuand apoi. El e sponsorul nostru.
Ii multumesc, apoi intru grabit in cabina mea de schimb si ma asez pe scaun privindu-ma in oglinda, apoi oftand...
Parca spuneam ca ma simt mai mult decat perfect... Ei bine, ma insel cumplit! Am devenit brisc foarte agitat de cum l-am zarit pe Daemon. Nu stiu ce se intampla cu mine. Inca ma afecteaza amintirile neplacute din ziua in care Alex m-a facut al lui, si nu exista zi in care sa nu-mi amintesc, iar deseori mi se intampla sa vars lacrimi din cauza asta, insa cand il vad pe Daemon nu-mi aduc aminte de lucrurile alea, chiar daca nu mi-a placut prezenta lui inca de la inceput pentru ca stiu ca el are legarura cu Alex... e totusi seful lui.
Imi desfac nasturii camasii albe, o arunc pe undeva si ma ridic pentru a-mi lua un tricou din micul dulapior din cabina, insa abia apuc sa ma pun pe picioare, deoarece cineva intra pe usa, reusind sa ma sperie.
-Oh... Ce priveliste frumoasa, spune Daemon stand sprijinit de usa, studiindu-ma din cap pana-n picioare cu privirea, avand mana stanga in buzunar iar degetul mainii drepte pe buza inferioara.
-Ce cauti aici? Asta e cabina mea si nu ai voie sa intrii... Adica ce prost sunt. Normal... Esti sponsorul nostru. Desigur ca ai voie sa intri unde vrei tu, pentru ca toti idiotii de aici te-ar pupa in fund numai ca sa nu-i lasi balta! Dar sa-ti zic ceva, domnule "Daniel Ferra" pe mine ma doare in patina daca tu esti sponsor sau nu, ii spun eu intrigat si stand cu mainile-n san.
El incepe sa rada zgomotos, probabil din cauza a ceea ce am spus, vorbindu-mi apoi pe un glas amuzat.
-Nu folosi numele "Daniel" pentru ca e fals. Mai bine ai ramane la "Daemon", imi spune apropiindu-se de mine, continuand apoi. As fi venit mai devreme sa te vizitez, dar am fost plecat astea 3 luni.
-Crede-ma ca nu am nevoie de vizitele tale. Ma simt perfect fara tine sau jegosul de Alex prin preajma.
Din nou rade si se apropie si mai mult de mine, punandu-mi mainile pe umerii mei si facandu-ma sa ma asez pe scaun.
-Stii... Iubirea si stapanirea nu se suporta impreuna, imi spune el aplecandu-se asupra mea, soptindu-mi aceste lucruri la ureche, plecand apoi din camera mea si lasandu-ma pe mine cu gandul la cuvintele lui. Oare ce vrea sa spuna prin asta?



Ma intorc la locul meu din primul rand, unde ma asez, apoi continui sa urmaresc defilarea. Am in minte expresia lui Mark... cel suparat. Ma amuza ingrozitor cand se enerveaza si ma face sa vreau sa-i vad expresiile si in alta... situatie. Acum e din nou randul sau pe pasarela si se observa pe chipul sau ca l-am agitat putin. Pun pariu ca se gandeste la ce inseamna acele cuvinte pe care i l-eam spus inainte sa ies din cabina lui, si vreau sa vad daca reuseste sa inteleaga, chiar daca e ceva destul de usor de ghicit, dar avand in vedere ca el este fotomodel, cred ca are nevoie de mai mult timp...
Imi apare un zambet in coltul gurii atunci cand observ ca ma priveste putin confuz si parca ii creste un semn de intrebare deasupra capului, incercand sa ma inteleaga.
Defilarea se termina, iar eu trebuie sa raman ca de obicei sa vorbesc cu toti organizatorii aceia plictisitori. Pacat... Mark imi va scapa din nou... Sau poate nu!



In sfarsit sunt aproape de casa. Defilarea asta m-a obosit ingrozitor! abia astept sa intru la un dus fierbinte... Gandurile mele sunt intrerupte de un sunet putin sters. Imi aud strigat numele de o voce de barbat undeva din departare. Ma opresc din mers di privesc in jurul meu. Din cauza faptului ca e intuneric nu pot distinge multe lucruri, dar vad un barbat apropiindu-se de mine in fuga, iar cand ajunge langa mine, pot sa imi dau seama ca este de fapt Daemon.
-Mark! Ajuta-ma! Trebuie sa ma ajuti! imi spune el disperat, prinzandu-ma de mana.
-Poftim? Cum sa te ajut? Ce s-a intamplat? intreb eu devenind din ce in ce mai speriat.
-Ma urmaresc unii cu masina, iar eu nu am arma si nici oamenii mei nu sunt aici!
Nu inteleg ce ar trebui sa fac, dar Daemon ma trage dupa el si se aseaza pe o banca din apropiere, obligandu-ma pe mine sa ma asez peste el cu genunchii de-o parte si de alta a picioarelor sale.
-Saruta-ma! Imi spune el prinzandu-ma cu mana de dupa cap si privindu-ma insistent in ochi, si facandu-ma pe mine sa simt cum pulsul deja imi creste considerabil iar obrajii prind o culoare rozalie.
Voiam sa spun ceva, insa inainte de a incepe, buzele lui au pus stapanire pe ale mele, dand startul unui sarut care ma socheaza in totalitate mai ales atunci cand si limba lui intra in joc. Scot un sunet infundat poi imi asez mainile pe umerii lui, vrand sa para cat mai real. In fond ideea este sa scapam de cei care il urmaresc. Dar sarutul asta se prelungeste mult prea mult si se transforma dintr-un sarut banal in unul atat de pasional incat mi se taie respiratia, iar inima e pe cale de a-mi iesi din piept... Mainile lui coboara in jos pe corpul meu, trimitandu-mi fiori in intreg trupul care incepe sa tremure usor. Am si uitat motivul penrtru care eu il sarut pe tipul asta pana cand ma trezesc atunci cand ii simt mainile strangandu-mi fesele si auzind zgomotul unei masini trecand pe drumul de langa noi. Daemon rupe sarutul si zambeste multumit, trecandu-si apoi limba peste buze si spunandu-mi:
-Multumesc ca m-ai ajutat... Dar nu sa scap de "oamenii rai" care de fapt nici nu exista, ci sa-mi dau seama cat de dulci iti sunt buzele.
Ma dau jos de pe el privindu-l confuz si putin ametit, cel putin pana cand creierul meu "proceseaza" ceea ce el mi-a spus.
-Poftim?! Vrei sa spui ca toata sarada asta a fost ca sa iti bati joc de mine, nenorocitule?! Strig eu enervat la culme si gesticuland din maini.
-Nu iubire... Ci ca sa-ti simt buzele, imi raspunde el ridicandu-se in picioare, prinzandu-ma de barbire, si ma saruta scurt pentru ca apoi sa plece pentru a doua oara fara a-mi adresa un cuvant.
Ma indrept nervos spre bloc, urc la etajul doi, descui usa, intru in apartament, incui usa, si incep sa fac pe descreieratul injurandu-l, blestemandu-l si facandu-l in toate felurile pe Daemon care indraznise sa ma pacaleasca cu o chestie atat de... obisnuita!
"Ma urmaresc unii!" zicea "Maria Sa" , iar eu ca prostul l-am crezut! Desigur... cum puteam sa ma gandesc ca poate el e diferit? Nu e mai bun decat Alex cu nimic! Pate e chiar mai rau..." Imi las pentru un timp gandurile la o parte, ma asez pe un scaun din bucatarie si trag aer adanc in piept pentru a ma calma. Nu stau jos mai mult de un minut caci ma ridic, cu gandul de a face dusul promis.

[I hate maths.]

"Saruta-ma!"
=))Parca ar fii doi indragostiti care nu s-au vazut de ani de zile si care dupa mult timp au ocazia sa si-o traga din nou:)):-?dar..ei chiar asta sunt, nu?

So, Mark e chiar indragostit de Daemon.Din cate am citit cam asa ar fii.Si oare Daemon stia ca Mark e model la firma pe care el o sponsorizeaza, sau a fost pura coincidenta ca s-au intalnit?
NU conteaza important e ca s-au reintalnit :smart:
Alex e chiar un nenorocit, adica si-a batut joc de sentimentele lui Mark:) Saracutzul model...
"Ce cauti aici? Asta e cabina mea si nu ai voie sa intrii... Adica ce prost sunt. Normal... Esti sponsorul nostru. Desigur ca ai voie sa intri unde vrei tu, pentru ca toti idiotii de aici te-ar pupa in fund numai ca sa nu-i lasi balta! Dar sa-ti zic ceva, domnule "Daniel Ferra" pe mine ma doare in patina daca tu esti sponsor sau nu"
Are gura mai mare ca mine:|

So,de greseli nu ma leg.Cam atat am avut de aberat:)) nu am mai lasat un comm de mult si mi-am cam iesit din mana:P Sper sa vii repede cu nextu.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye: