Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Raining in Paradise [shonen-ai]

#1
pentru k in partea cealalta s`a intamplat c s`a intamplat... am hotarat si eu sa postez povestea mea aici :D
sper sinker sa va plak :P
and now enjoy! :P

1.Totul are un inceput


Fiind prins intr-o lume fara culoare, iubire si bunatate, in care nu te poti gandi la altceva decat la probleme, nu-ti mai ramane decat sa te refugiezi intr-un spatiu nelimitat, intr-o lume in care totul se poate realiza.
Toate sentimentele pe care ai incercat atata timp sa le ascunzi, sa le aperi cu indarjire, toate trairile de care ti-a fost frica sa povestesti si chiar si visele pe care ti-a fost teama sa le destainui cuiva, sunt dezvaluite aici, in micul Paradis, pe care il descoperi dintr-o simpla greseala.


~Armonie, euforie, lumina, speranta. Cu acestea ti-ai faurit propriul Paradis. Iubire, bucurie, pasiune, siguranta. Sentimente de care nu stiai ca exista, dar pe care le-ai descoperit acum.~

Te zbati de atata timp in aceasta lume plina de durere, printre acesti oameni frustrati si tot ce iti ramane de facut e sa privesti cum toti se ranesc. Cauti disperat o lume a ta, unde soarele e mereu pe cer. Se vede ca nu stii unde sa cauti... Vrei sa-ti spun un secret? Visul este cheia Paradisului, iar Paradisul este calea catre...Iubire!
Nu intelegi la ce ma refer nu-i asa? Stai linistit, inca nu trebuie sa merg la ospiciu, vei afla curand...


*
* *

Un colt de lume intunecat, in care lumina nu se zareste deloc. Locul in care speranta de mult timp nu se mai iveste, cuvantul „Iubire” nici macar nu mai este cunoscut acolo, caldura nu exista, inima este neagra, la fel ca spatiul acela inchis. Culorile prezente sunt doar negru si gri foarte inchis. Aici locuieste si un baiat cam de 15 ani, pe nume Shichijo. Brunet, cu parul scurt, ochii mari si caprui-lumina calauzitoare a sufletului sau. Inauntrul lui se da o batalie, una decisiva... o lupta intre lumina si intuneric. Este singurul care mai are putina speranta, speranta ca lumea lui...va redeveni ceea ce a fost odata.
Si pentru ca doar el este asa, toti il ignora, il batjocoresc, iar cei de-o varsta cu el, sau chiar mai mari, nu ezita niciodata sa-l faca sa plateasca. Pentru ce? Pentru simplul fapt spera, crede!

Era o zi obisnuita in orasul sau, Lumea Viselor. Da e putin ciudat, asa un nume pentru un loc infiorator, fara pic de culoare sau speranta. Dar nu a fost asa mereu. Acel oras, cu multi ani in urma, a fost un loc colorat, cu multa speranta, dar mai ales lumina. Acum...ei bine... soarele a fost invaluit de intuneric, de ura oamenilor, care nu mai stiu sa imparta, nu mai stiu ce-i aia bunatate.
Shicijo se plimba linistit pe potecile pline de apa si flori negre. Ploua. Mereu ploua. Stia ca urmeaza sa se intample ceva, mereu e asa, dar nu-i mai pasa de nimic, vrea doar sa moara. S-a saturat de viata asta, mai bine zis, de calvarul pe care l-a suportat zi de zi! Tacerea a fost intrerupta de o gasca de baieti, erau cam 7, iar el singur.
„Hey Shici! Ce cauti aici singurel? N-ar fi trebuit sa fii acasa la ora asta? Poate te asteapta mamica!” Aceasta a fost replica conducatorului gastii. Era un baiat destul de dragut. Ochii verzi, parul nici prea lung, nici prea scurt, de un rosu intens. Bineinteles, fiind intr-o gasca, era foarte bine cladit, deci era clar ca Shici nu putea sa-l infrunte, sau poate ...
„Mai lasa-ma Kai! Azi in nici un caz nu am chef de tine si nici de glumele tale proaste!”
„Proaste?” raspunse indignat baiatul
„Da, proaste! Stii prea bine ca...ca mama mea a murit cand m-am nascut...asa ca nu mai pomeni de ea, ca poate ma iau si eu de maica-ta...”
„Idiotule ai grija cum vorbesti! De mama nu se ia nimeni ai inteles?! Aveam de gand sa te las in pace azi, dar avand in vedere ceea ce tocmai ai zis, se pare ca nu mai ai noroc...”

Intreaga gasca s-a napustit asupra bietului baiat. Era atat de neputincios...ce putea el sa faca contra a 7 baieti? Oamenilor de pe strada nici nu le mai pasa, erau obisnuiti cu astfel de altercatii, nu se baga nimeni, deoarece care intervena o patea mai rau decat cel batut. Primea pumni, picioare in burta, spate, cap, iar in urma lor se auzeau urlete puternice de durere. Tot ce mai putea face era sa stea incolacit, sa astepte ca totul sa se termine, iar apoi sa lase ploaia sa-l mangaie, asa cum o facea si sora lui cand era mai mic... Stia ca va fii ca de fiecare data. Il raneau, apoi plecau satisfacuti ca este a ‚n’ oara cand il bateau, dar nu... de data asta avea sa fie diferit... A fost... a fost injunghiat in abdomen... „Asta pentru ca te-ai luat de maica-mea fraiere!! Sa te inveti minte!!”
Dupa dureroasa rana pe care i-a provocat-o Kai, gasca a plecat, lasandu-l, asa, singur, in durere, cu lacrimi in ochi, urland de durere, intr-o balta de sange... Intr-un final n-a mai avut putere... a ramas asa, ca mort... lasandu-se purtat...de...imaginatie... Acum, a visat, pentru prima oara dupa 15 ani ....

#2
:-)mia venit inspiratia^_^minune
pacat ca e doar shonen-ai:((dar nu conet pt ca e dragut fic-ul, si sincera chiar ma mira faptul ca Shici a indraznit sa ii infrunte...mhh...chestia cu Lumea Viselor, da cum ai spus si tu e cam ciudat dar asta e alegerea ta.
Apropo de ce nu folosesti dialogul?Sau povestea ta a fost scrisa in engleza si apoi ai traduso?tare
Greseli...cred ca l-ai mai corectat fiindca nu am observat decat una:-)cred...anyway astept continuarea^_^
[Imagine: ichijoutakumaavatarsbylby6.jpg]
After death, people are given the opportunity to write one last letter to someone they left behind.These are the stories of those letters and the girl who delivers them.
[Imagine: chibi_354.gif]chibi-ul lui Rose-chan<a href="http://www.pokeplushies.com/feed/487300"><img src="http://www.pokeplushies.com/images/adoptables/487300.gif" border="0"><br>Click here to feed me a Star Fruit!</a><br><a href="http://www.flyffables.com">Get your own at Flyffables!</a>

#3
Well eu ti-am mai spus parerea si pe celalat site^^
Mie imi e indiferent daca e shonen-ai/yaoi sau shonen-ai....Anyway dupa cum cred ca stii mie imi place...dar saracul baiat y.y Mie mila de el...
Astept continuarea^^

#4
pai blue_rose94 ma mai gandesc dak pun si yaoi sau nu:P vad eu iar in leg cu dialogul ti`am explikt deja pe shout: ghilimele = linie de dialog [e oleak mai ciudata styu, dar asta este]
Yumi Emi styu k mi`ai spus si pe celalalt site doar k 'cineva' a avut grija sa raman fara nici un coment :|

anyway am revenit cu un nou cap :D sper sa va plak :P

2.Uneori amintirea e cea mai buna cale de a uita

Chiar si acuma imi amintesc cum s-a intamplat totul. Eram slabit, epuizat si nu mai stiam nici macar unde ma aflam. Nu mai puteam striga, deoarece corpul nu-mi mai permitea, iar mintea mea s-a fost saturat ca nimeni sa nu ma ajute, asa ca am incetat sa mai sper; ma gandeam ca poate daca adorm voi uita de durere, iar rana poate va disparea cand ma voi trezi. M-am lasat purtat de visele pe care nu le-am mai avut de cand am implinit un an. Cred ca dupa jumatate de ora, sau mai putin, m-am trezit in intuneric. Aveam ochii deschisi, dar totusi nu vedeam nimic; am incercat sa raman calm si mi-am pus mainile pe fata, „Slava Domnului, inca exist!”. Incercam sa-mi dau seama unde ma aflu si imi treceam mainile pe la ochi din 5 in 5 secunde in speranta ca voi vedea ce se intampla in jurul meu.
Nu stiu ce s-a intamplat exact in acel moment, dar atunci am vazut o lumina, era stralucitoare si foarte alba. Pentru mine era genul acela de lumina pe care oricat incercam sa o ating, nu reuseam; parea mai degraba speranta aceea pe care niciodata n-am avut-o. Stiam ca toate eforturile mele erau inutile, totusi ceva ma atragea, iar subconstientul imi repeta intruna sa ma indrept catre ea.
Din cauza nerabdarii mele, nu ma apropiam deloc de ea si am incetat sa ma mai zbat. Din clipa in care am renuntat am auzit mii de voci care imi spuneau acelasi lucru: „Oricat de grea ar fi incercarea, nu renunta, caci la sfarsit vei gasi ceva de mult pierdut!” Chiar daca nu stiam la ce se refera si mi se parea putin cam absurd, am hotarat sa continui, fiind mai relaxat si rabdator. Am observat imediat ca ma apropiam de lumina ce devenea din ce in ce mai puternica, ochii ma dureau de la puterea ei de a straluci, iar caldura ma coplesea. Nu aveam nici un lichid care sa-mi potoleasca setea si am cazut in genunchi. Cu ultimele puteri am intins mana si am incercat s-o prind. Spre mirarea mea, lumina s-a transformat intr-un maner; cand l-am atins, aceasta s-a raspandit formand o usa.
Eram nesigur si putin speriat, dar curiozitatea ma obliga sa merg mai departe. Nu a durat mult si am deschis si usa. Pentru prima data dupa mult timp am ramas surprins. Cateva trepte trebuiau sa ma initieze in lumea lor asa am pasit incet pe prima treapta. Desi sperasem ca am scapat de ea, durerea a reaparut determinandu-mi ochii sa scape cateva lacrimi. Pentru ca nu cunosc cuvantul „a renunta”, am hotarat sa merg mai departe.


*
* *



Raul cristalin susura si adapostea mii de pietre printre care se plimbau linistiti cativa pesti lenesi. Deasupra lui cateva libelule se luau la intrecere cu niste albine, iar celelalte insecte erau simplii spectatori, fiecare sustinandu-si favoritul. Pe o parte si alta a raului se aflau batranii ciresi care isi odihneau crengile obosite de greutatea nenumaratelor flori. Din cand in cand mai sufla vantul si le elibera de greutatea in plus.
In timp ce insectele se luau la intrecere in privinta vitezei, pasarile organizau un concurs pentru cel mai bun cantaret. Minunatele lor voci imbinate cu orchestra micilor animale te faceau sa crezi ca esti la cel mai bun concert din toate timpurile. Niciodata nu am mai auzit ceva asemanator. Nici un nor nu pata puritatea cerului; tot ce se putea vedea era soarele care isi rasfrangea razele pe chipul meu palid.
Durerea ma tortura in fiecare secunda. Am pierdut atat de mult sange incat cred ca pentru cateva secunde mi-am pierdut cunostinta. Eram atat de zapacit ca nici macar n-am cazut in acel moment, am ramas in picioare ca si cum as fi fost inghetat... Cand mi-am revenit putin din starea in care ma aflam am vrut sa-mi dau cu putina apa ca sa-mi pot desclesta ochii si sa ma asigur ca ma aflu in locul potrivit. M-am apropiat de rau si cand am privit in el m-am speriat, puteam vedea ceva infiorator si acel ceva era...eram eu de fapt. Aveam niste cearcane imense, eram vanat pe sub ochi, cu o fata foarte galbena si puteam vedea niste urme de sange pe obraji; probabil de cand m-am pipait sa vad daca sunt eu.
M-am spalat repede si am putut vedea o adevarata schimbare, am redevenit cel care eram. Am inceput sa ma gandesc chiar la faptul ca apa aceea era in stare de a face minuni asa ca m-am gandit sa pun putin pe rana, dar am fost foarte dezamagit cand am vazut ca tot ce a facut a fost sa curete sangele de pe haine. „Cel putin am incercat!” Pentru ca simteam ca nu mai am deloc putere mi-am zis ca ar fi bine sa ma asez sub unul dintre acei ciresi, care ascundeau atatea secrete. Mereu mi-au placut ciresii si i-am ingrijit chiar si in lumea mea, desi, in oras sunt doar negrii...
In timp ce ma gandeam la orasul meu care era opusul acestei lumi, o amintire de mult pierduta, ascunsa si uitata de timp, s-a afisat in fata ochilor mei. Atunci am inteles de ce acel loc mi se parea atat de cunoscut. Tin minte ca in fiecare zi, sora mea Mira, imi arata un desen; imi povestea ca in ziua in care eu m-am nascut, mama a pictat ceva, iar pe spate a scris un mesaj pentru mine. De fiecare data cand imi spunea acest lucru o intrebam ce scrie pe spatele desenului, dar spunea doar atat: „Nici eu nu prea stiu sa citescm dar inteleg totusi o propozitie. Mama spune ca atunci cand vei putea citi, vei descoperi ceva ce iti va schimba viata.” In fiecare zi era la fel, asta pana cand sora mea a disparut cu tot cu desenul mamei. Am cautat-o mult timp, dar fara folos...iar acum am reusit s-o uit in sfarsit.

Eram prins in lumea mea si eram si foarte trist pe deasupra, dar ceva...m-a trezit din transa. Am simtit o mana calda asupra ranii mele; cand am vrut sa ma intorc m-a oprit soptindu-mi la ureche: „Doar lasa-ma sa-mi fac treaba.” Cred ca am stat asa in jur de 5 minute, dupa care am simtit cum incetul cu incetul durerea disparea. Atunci am vrut sa ma intorc din nou, dar persoana respectiva mi-a acoperit ochii si m-a imbratisat. Mi-a spus sa nu-i deschid pana nu pleaca, iar eu nu stiu de ce l-am ascultat. Ciudat, eram amandoi baieti, dar eu ma simteam foarte bine in bratele lui...stiam ca sunt in siguranta... Mi-a dat un sarut, pe care l-am savurat din plin, desi a fost foarte scurt, apoi disparand, lasandu-mi doar gustul buzelor sale.
Abia dupa cateva minute bune am deschis ochii si mi-am apasat putin buzele cu degetul. Poate totusi mi-am inchipuit... dar stiam ca acel loc e Paradisul meu! Am adormit imediat dupa acest gand si m-am trezit in locul in care m-a abandonat gasca lui Kai. M-am uitat repede in locul in care am fost injunghiat si am ramas placut surprins cand am vazut ca rana nici macar nu se mai cunostea.


Pana la urma n-a fost un vis...




Personaje:


Shicijo: http://i295.photobucket.com/albums/mm125...oibito.jpg

Kai: http://i238.photobucket.com/albums/ff229...e_Boy1.jpg

Asao: http://i255.photobucket.com/albums/hh144...eboy15.jpg [este singura poza pe care am gasit`o care sa se potriveask cat de cat... am sa mai caut]


Mira: http://i266.photobucket.com/albums/ii248...55ac00.jpg

#5
Ok..deci in legatura cu greselile nu mai are rost sa le scriu si aici ca deja cred ca le-ai retinut!

Sper ca n-are nimic daca dau un copy/paste pentru ca parerea meaa ramas la fel de aseara ^__^
A fost ok filozofia aia si amintirile lui din copilarie.Dar totusi a ramas asa in ceata.Din cate observ fata nu i-a spus propozitia aceea care o intelegea.Poate misterul o sa fie dezvaluit in urmatoarele capitole.Au fost putzintel cam sucite lucrurile acolo.
Mie mi-a placut capitolul..Ai incercat sa invalui asa totul intr-o filozofie aparte gen one-shot...Ti-a iesit destul de bine ^_^ Felicitarile mele..totusi mai ai putin de lucrat la detalii si.

Cam atat..Abia astept si continuarea! Chu

#6
thanks Dark Shadow :P glad you like it :D am cam uitat si eu sa trec pe la acest fic ;)) deki pun acuma continuarea :D


3.Marturisirea



A trecut un an de atunci, iar Shici in tot acest timp nu a mai visat deloc. Nici pe cel care l-a salvat nu l-a mai vazut, sau poata ca da, dar nu si-a dat seama... Baiatul responsabil de salvarea sa este de fapt un inger cu parul alb, lung pana la umeri, ochii mov, cu o privire pe cat de rece, pe atat de patrunzatoare. Numele lui este Asao.
„Daca ai putea veni din nou la mine micutule...vreau sa te vad, sa te simt, sa-ti simt buzele, dar...trebuie doar sa-ti dai seama cum poti ajunge aici... Pana atunci, ai grija de tine...”



*
* *


„De ce nu mi te pot scoate din minte?? Pana la urma a fost doar un sarut...si nici macar nu te-am vazut! Ar fi trebuit sa uit acel incident fericit acum mult timp, pana la urma urmei nu insemni nimic pentru mine!! Dar...chiar daca ma doare s-o spun...cred ca te iubesc!”
Vantul rece si aspru l-a facut pe Shici sa-si uite gandurile, mai ales ca are pe el doar doar un tricou alb si multa care ii scoate in evidenta musculatura si o pereche de pantaloni trei sferturi, negrii. Se plimba singur pe strada in toiul noptii, iar luna este singura care ii vegheaza drumul plin de pericole. Atacurile lui Kai au incetat de o jumatate de an, deci se poate plimba linistit pe stradutele inguste si pustii. Avand in vedere ideile nebunesti pe care le are, este singurul care se plimba la 4 dimineata. Gandurile sale sunt intrerupte de o floare de cires ce cade inaintea sa.
„Stiu ca ma auzi si stiu ca ma privesti!! Te iubesc, ai auzit? Asta e, mi-ai intrat in minte si nu te mai pot scoate! Ai fost un las ca m-ai sarutat fara sa te pot vedea, dar poate ai acum curaj si vii sa ma infrunti, sa-ti pot spune in fata ce simt!!”
La auzul acestor cuvinte Asao a tresarit. Nu se astepta niciodata ca baiatul pe care l-a privit timp de un an cu ajutorul norisorului sa sa spuna asa ceva. Se astepta la orice, dar la asta nu; credea ca l-a uitat, dar se inselase. In timpul vorbelor pe care le rosteste Shici cu atata iubire si manie, norii se elibereaza de toate lacrimile pe care le-au tinut atata timp in ei. Ploaia care altadata ii mangaia ranile si ii alina suferinta, acum nu face altceva decat sa-i spulbere toate sperantele pe care le avea in legatura cu viitorul sau. Trecutul trebuie sa-l uite, in viiorul sau nu se vede nici o idee salvatoare, deci poate doar sa traiasca prezentul, dar fara sa se bucure de el.
„Stiam ca esti doar un las! Te ascunzi intr-o lume in care nu poate ajunge nimeni!! Foarte bine, daca asa vrei, ascunde-te in continuare! Nu-mi mai pasa!”



*
* *


Cu picioarele la piept, hainele ude, singur, sta abatut Shici pe o banca in parc. Intregul loc este luminat doar de un bec care nu mai are mult de trait. Este spatiul perfect, in care ai cea mai multa intimitate si liniste. Desi la prima vedere pare cel mai convenabil loc in care poti sa meditezi la secretele vietii, totusi este evitat din cauza gastilor din oras care isi fac mereu veacul pe acolo. Uneori chiar au loc si altercatii intre conducatorii lor pentru a se decide cui apartine locul defapt.
Totusi lui Shici nu-i mai pasa de nimic. Dezamagirea a fost prea mare, tacerea prea puternica, iar lovitura dureroasa asemeni unei rani de la cutit. Se aud doar picaturile de ploaie ce parca se sparg asemenea unor cristale la contactul cu pamantul. Ultimul bec ce lumineaza intunericul se stinge, luand cu el si ultima speranta a baiatului. Lumina nu mai exista, el este singur, fara fericire sau iubire in jur... Mai are oare motive pentru a trai? „Macar daca as muri poate as putea ajunge in acel loc din nou...” Linistea dispare cand se aud pasii grabiti si apasati ai unei persoane. Curios din fire se intoarce si-l vede pe cel care l-a necajit timp de atatia ani. Pare speriat, mai degraba terorizat. Urmeaza poteca intunecata care il poate salva, dar se uita mereu in spate. „Este mult prea agitat...ceva s-a intamplat! Nu l-am mai vazut niciodata asa...”
„Daca vrei sa-ti fie bine, pleaca acum cat mai poti!”
Kai este foarte tulburat, nu mai gandeste limpede. Un fir de sange isi face loc pe fruntea sa, se contopeste cu picaturile de ploaie si se prelinge pe fata, apoi isi urmeaza calea catre gat. Desi s-au urat timp de atatia ani, acum totusi isi face griji pentru baiatul din fata sa.
„Pleaca! N-auzi? Fugi acum, salveaza-te!!”
„Kai, despre ce vorbesti? Cine te-a speriat asa de tare? Si...de unde ai rana aceasta la cap?”
„Nu mai pune atatea intrebari! Doar du-te odata! Daca nu pleci acum, s-ar putea sa patesti ca anul trecut...”
„Tu nu vezi cum arati? N-ai fi in stare sa omori nici macar un paianjen! Haide, sa mergem!”
„Sa mergem unde? Vei pleca tu, eu voi ramane aici!”
„Se pare ca tu chiar nu mai auzi bine. Am zis ca plecam amandoi, asa ca nu mai fi asa de incapatanat!”
Drumul pana la casa roscatului este destul de lung, iar acesta a pierdut si mult sange, ceea ce l-a slabit. Timp de 15 minute cat au mers, Shici a observat ca acesta are doua rani adanci de la cutit, una in piciorul drept si una in mana stanga. Desi schiopateaza si este slabit, totusi nu accepta nici un fel de ajutor. Intr-un final oboseala si slabiciunea isi spun cuvantul si se prabuseste. In urma cazaturii se aude doar un urlet de durere. Brunetul isi intoarce privirea catre cel neputincios.
„Daca nu accepti ajutor eu ce sa-ti fac? Am insistat, dar degeaba. Renunta la orgoliu si lasa-ma sa te ajut!”
„...am crezut ca ma descurc si singur...Abia acum vad cum te simteai tu in momentul in care eu te raneam si n-aveam nici o remuscare. Imi...imi pare...”
„Lasa asta, sa uitam ce s-a intamplat! Acum sa mergem!”
In cele din urma reusesc sa ajunga la casa roscatului. Il conduce pana la patul sau, apoi suna la un spital pentru a veni cineva sa se ocupe de el.
„Sperca macar ai chemat o infirmiera blonda, cu un corp bine conturat!”
„Lasa glumele, bine? Spune-mi ce s-a intamplat!”
„Nu te priveste!”
„Prietenii tai de ce nu iti sunt alaturi acum, cand ai nevoie?”
„Treaba mea...si a lor!”
„De ce erai asa de agitat?”
„Nu te intereseaza!”
„De ce ai vrut sa plec? Sau mai bine zis, de ce ai vrut sa ma ajuti?”
„Asta nu-ti spun!”
„Dar nu mi-ai zis nimic pana acum!!”
„A da? Nu mi-am dat seama.”
„Poftim? Cum adica...Foarte bine atunci! Stai singur! Eu am plecat. Pa!”


„Ah...pustiul asta! Mereu: de ce? De ce? N-ai decat sa-ti dai seama singur!”
„Prostul! Nu mi-a raspuns la nici o intrebare. Imi zice sa fug, cand il intreb de ce, imi spune ca nu-mi zice nimic. A devenit mai ciudat in ultima vreme! Sa merg si eu sa vad de ce fugea Kai atunci...”

Dupa 10 minute de injuraturi pe care nu le-a auzit nimeni, Shici ajunge in parc, pe banca pe care statea el inainte de a veni roscatul. Se urca cu picioarele pe ea si asteapta. Se uita in stanga, in dreapta, in spate, dar...nimic, parcul este pustiu. „La 2 noaptea nici nu ma mir. Bine, sa merg si eu acasa, poate dorm si eu putin.” Nici nu apuca bine sa faca doi pasi, ca o voce aspra il opreste.
„Unde crezi ca pleci papusel? Am vazut ca l-ai ajutat pe prietenul meu, mare greseala! Trebuia sa fugi cand ai avut ocazia!”
„Si tu cine mai esti?” urmeaza replica sfidatoare a lui Shici.
„A da, am uitat sa ma prezint. Numele persoanei care e va distruge azi este Yoru. Sa-l tii minte!”
Se privesc5 minute, timp in care nimeni nu face nici o miscare. Din nou linistea s-a facut stapana peste intregul parc. Nelinistea isi face simtita prezenta pe chipul tanarului, ochii se misca in toate partile vrand sa vada pe cineva care sa-l salveze. Dar cine? Parcul este pustiu, chiar si vietuitoarele se tem de infricosatorul Yoru. Este din nou singur si neputincios ca pe vremuri. Satenul isi incepe atacul si desi Shici incearca sa se apere, acesta este mult mai puternic decat el. In mai putin de o secunda il imobilizeaza sil il tranteste la pamant. Este speriat, dar isi accepta soarta fara sa se zbata, caci aceasta este ultima sansa prin care ar putea ajunge din nou in visul lui. Simte durerea provocata de cutitul care patrunde incet in abdomenul sau, dar nu scoate nici macar un sunet. Acelasi cutit se plimba si pe gatul sau si lasa in urma cateva rani superficiale.
„Ma plictisesti. Nu scoti nici macar un scancet! Asa de mult il iubesti? De data asta ai scapat, dar numai de data asta!”
„Ce-a vrut sa spuna? Ah...ma doare mai tare ca data trecuta....vreau doar sa te vad din nou....” In cele din urma nu-si mai poate controla urletele de durere si le lasa sa-i scape. O ultima briza isi face loc printre frunzele copacilor si anunta sosirea cuiva. O umbra a unui baiat imbracat in negru, cu aripi albe si stralucitoare si parul la fel de alb, lasat liber pe spate. Ochii mov il privesc cu tristete, iar in ei se vede o urma de mila. Se apropie incet de baiatul ce zace a doua oara intr-o balta de sange si vrea sa-l atinga, dar acum este facut doar din fum ce trece prin orice...si oricine. Isi apropie gura de urechea lui si-i sopteste:
„Trebuie doar sa-ti doresti cu adevarat...Asao”
Si dispare, in urma sa lasand o ceata foarte deasa ce ascunde intregul parc.
„Doar sa-mi doresc? Nu este asa de usor precum pare. Asao? Imi place...”


cam atat pt moment :D

#7
Pentru inceput^^. Ma tot incurc cu numele ala>.<. Nu il inteleg deloc! Oricum nu conteaza asta^^. Greseli am vazut pe-aici si pe-acolo^^". Hai ca le pun>.<. Sper ca nu te superi>.<.
"tricou alb si multa"-> tricou alb si mulat
"sa sa spuna"->sa spuna.
Nu le insir pe toate ca mi-e lene si vreau sa mai scriu si eu ceva>.<. Capitolul a fost misto! Asao e super dragut! Mi-a placut partea asta: "
„Daca ai putea veni din nou la mine micutule...vreau sa te vad, sa te simt, sa-ti simt buzele, dar...trebuie doar sa-ti dai seama cum poti ajunge aici... Pana atunci, ai grija de tine...”. O intrebare^^. Cati ani au astia?^^. Cam atat^^. Oka

#8
4. Zambetul


Un colt de intuneric mi-ar fi de ajuns
Daca as sti ca esti langa mine,
As accepta si o inima zdrobita
Daca as sti ca ai incerca sa o repari;
Lacrimi, dezamagiri si disperare,
Le-as primi cu bratele deschise,
Caci as fi sigur ca toate acestea
Le-ai inlocui cu ceea ce imi doresc,
Lucrul la care ravnesc cel mai mult,
Sentimentul care m-ar face sa ma simt implinit,
Si anume, Iubirea...




- Eu imi doresc cu adevarat...de ce nu sunt acolo unde vreau? Nu mai inteleg nimic! Acum si tu m-ai tradat Asao? Credeam ca esti mai bun decat ceilalti... De ce ma amagesti? De ce ma determini mereu sa-mi fac iluzii si apoi le lasi sa se spulbere? M-ai salvat degeaba, pentru ca oricum voi muri! Poate nu din cauza ranilor, dar din cauza ta, da!! Ti-ai irosit pretioasele tale puteri pe un inutil ca mine... Pacat, nu vroiam sa te fac sa-ti pierzi timpul! Imi pare rau ca a trebuit sa ma salvezi, dar cel mai mult regret ca te-am cunoscut! Ramai cu semenii tai lipsiti de sentimente...
- Shici ce-ai patit? Ti-am zis sa stai departe de locul acesta! Trebuia sa mergi acasa cand ai avut ocazia! Acum uite in ce stare esti... Si asta numai din cauza mea...trebuia sa ma lasi in pace! Of...sa mergem acasa...daca mai pierzi mult sange...
- Lasa-ma aici...Nu intelegi ca nu mai vreau sa traiesc? Vreau doar sa mor, iar acesta este locul perfect...
- Te-ai lovit la cap? Nici nu ma gandesc sa te las aici! Tu m-ai adus acasa asa ca asta voi face si eu!



*
* *


Noaptea a trecut greu, dar dimineata a sosit in sfarsit. Pe pat, langa pat, pe podea sunt doar prosoape ude si pline de sange. Pe masuta de langa geam sta un vas plin de apa si de lichidul rosu al brunetului. Lumina alba a masinii ce tine locul soarelui patrunde printre perdelele visinii si se opreste asupra celor doi, care inca dorm. Sunt obositi, epuizati. Amandoi au pierdut mult sange si din pacate nu are nimeni grija de ei in aceste momente destul de dificile.
In linistea ce a cuprins intreaga casa se aude cum cineva deschide usa. Intra in casa, lasa toate plasele cu produsele cumparate si urca scarile, indreptandu-se catre camera roscatului. Cand ajunge in incapere, in loc sa strige, se apuca sa stranga toate acele prosoape si le pune la spalat. Toate aceste lucruri sunt obisnuite, nu este prima oara. Mirosul micului-dejun ce vine din bucatarie il trezeste pe roscat. Cu greu se ridica din pat si se indreapta incet catre usa ca sa nu-l trezeasca pe cel de langa el.
- Neata mama! Ce mai faci?
- Iarasi Kai? De cate ori ti-am zis sa incetezi? Credeam ca te-ai desteptat putin de cand...
- Da, da... S-a intamplat o data, stii prea bine ca m-am oprit de jumatate de an!
- Trebuia sa te opresti de tot! Si apropo, cine-i baiatul din camera ta?
- El...e Shici, pe el l-am batut toti acesti ani, si tot el mi-a salvat aseara viata...Te rog prepara si pentru el micul-dejun...



*
* *


- Trezeste-te somnorosule! E timpul sa mananci!
In momentul in care si-a deschis lenes ochii, un zambet cald l-a intampinat. Credea ca viseaza din nou, dar nu era asa, caci totul era aievea.
- De ce e asa de ciudat? Nu demult ne bateam si acum imi aduce mancarea la pat si-mi zambeste? Asa ceva sigur nu vezi in fiecare zi! Putin ciudat, dar totusi imi place. Daca nu-l pot avea pe Asao, macar sa ma bucur de Kai. Un zambet putin diabolic si ironic ii apare pe chip.
- Nu l-am vazut niciodata zambind! E atat de...dragut!
- Nu stiam ca esti asa de emotiv si cu atat mai putin ca rosesti la vederea unui zambet. Sau poate...te gandeai cumva la altceva? Probabil de asta ai rosit atat de tare!
- Ha, ha! Ce amuzant! Nu ma gandeam la nimic rau, doar la faptul ca nu te-am vazut niciodata zambind.
- Si eu ma gandeam la asta cand m-am trezit si te-am vazut, dar n-am rosit deloc! Raman la ideea ca aveai cu totul alte ganduri.
- Nu-i adevarat!! Si nu ma mai enerva atata!!
- Bine, bine! Nu-i nevoie sa te bosumflezi! Glumeam si eu putin. Multumesc pentru masa, apreciez gestul!




*
* *

- Trebuie sa plec! Ne mai vedem.
- Stai, unde pleci?
- Acasa, am multe de facut!
- Dar daca vei fi atacat din nou? Vin cu tine!
- Nu! Trebuie sa ma duc acasa singur! In plus, stai linistit, sunt mai mult ca sigur ca nu va ataca atat de repede!

------------------------------------------

da, da... stiu. titlul e cam...um...hmm... nush... ciudat cred :)) gasiti voi un cuv mai potrivit :P iar capitolul stiu k e cam scurt :P doar k nu mai stiam cum sa lungesc capitolul asta :| promit k urmatorul va fi mai lung :D
si cam atat am d spus... sper k v`a placut xD
app` am incercat sa pun liniuta d dialog in loc d ghilimele :P sper k acum arata mai bn :D

#9
Hiya!>:D<
Pentru inceput as vrea sa te felicit pentru acest fic minunat ;)
Demult n-am mai citit un shonen-ai care sa-mi trezeasca atata interes.^__^
Scrii foarte bine,le ai si cu descrierea,iar dialogul imi place^_^
In celelalte capitole ai avut cateva greseli de tastare,dar in ultimul totul e OK!
Sunt nerabdatoare sa aflu ce se va intampla in continuare ^_____^
Abea astept nextu' ~_^

#10
Vrei sa gasesc un cuvant mai potrivit, nu? Chiar asta vrei? Esti sigura? Ei bine...Cuvantul(sau mai bine zis cuvintele) potrivit(potrivite) este(sunt)...SUPER TARE, FRATE!(sau mai bine zis SORO:P)...Scuze ca am folosit Capsu` dar nu m-am putut abtine^^. A fost atat de tare^^. E adorabil! E dulce! E delicios! Hai ca termin^^. Deja vreau sa mananc ceva dulce^^. Din pacate tre sa ma multumesc cu apa(lenea e prea mare ca sa ma duc la frigiser). Acum ca am facut si off(viata meeea...) o sa termin cu nebunia mea zilnica^^". Capitolul urmator o sa apara repede, nu^^? ByeBye^^



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  The Demon's Paradise [yaoi] Yaoi Queen 54 37.758 07-03-2010, 02:59 AM
Ultimul răspuns: myuu
  Greseli [shonen-ai / yaoi] chrissta 8 6.579 26-12-2009, 11:04 PM
Ultimul răspuns: Hetalia
  You are just my boy[shonen-ai;yaoi] Teh 72 40.113 08-06-2009, 06:31 PM
Ultimul răspuns: myuu
  Detectiv indragostit(L&Light)(shonen-ai,yaoi) Ice_angel_234 42 31.707 23-04-2009, 09:41 PM
Ultimul răspuns: chrissta
  Angels Love [shonen-ai / yaoi] Strawberry Ice 9 8.589 04-05-2008, 07:26 PM
Ultimul răspuns: Dark Shadow


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)