[Yaoi] Lacrimile petalelor de cires

[Kimera]

Multumesc extraordinat de mult pentru comentarii, inseamna enorm pentru mine. Ma bucur ca va place acest fic si ca il cititi. Sper sa va bucurati de next. Inainte sa incep cu capitolul, vreau sa prezint un cover pe care my dear Klau l-a facut pentru mine. Here:

Capitolul 13
Sabia mea ii strapunsese pielea, lasand suvoaiele lichidului rosu sa ii imbibe hainele- sau cel putin ce a mai ramas din ele in urma atacurilor disperate motivate de dorinta arzatoare de a-l ucide pe cel din spatele nostru. Nu am apucat sa ne departam cu mult de oras, caci roninii isi facusera aparitia dupa cum era de asteptat. Nu aveau o strategie buna, insa numarul ne depasea in mod evident, iar faptul ca eram inconjurati devenise cel mai mare dezavantaj. Totusi, Yuudai se descurca mai bine decat ma asteptasem, facandu-ma sa incep sa cred total in decizia comandantului nostru de a-l trimite in aceasta misiune alaturi de mine.
Nu am avut timp sa-mi analizez camaradul decat pentru cateva secunde, atentia fiindu-mi captata de un alt atacator. Ii prinsesem cu usurinta sabia cu metalul armei din mana mea, dezarmandu-l cand se astepta mai putin, facandu-l sa cada la pamant cu o simpla lovitura puternica, plasata unde trebuia.
Dupa ce masacrul din jurul nostru luase sfarsit, ne-am continuat drumul fara nici cea mai mica vorba rostita. Era oricum inutil sa incercam sa explicam ceva- lordul stia de ce alesese Shinsengumi sa-l protejeze, iar noi ne concentram asupra misiunii, pana la urma erau singurele elemente necesare ca totul sa ajunga la finalul destinat si fara sa ne pierdem in amanunte nenecesare.
Calatoria reusise sa ajunga la un sfarsit cand ora la care soarele disparuse de pe cer trecuse de ceva vreme, indicand miezul noptii sau cel putin o ora pe langa acest reper. Aveam un noroc imens, fiind atacati doar de cateva ori de grupuri dezorganizate ce pareau a nu sti cat d eimportant era lordul pe care noi incercam sa-l protejam. Reusiseram sa nu iesim in evidenta, caci si numarul conta intr-o anumita masura.
- Ar trebuii sa va platesc insutit pentru acest serviciu... Pana la urma va datorez viata. Se parea ca lordul era la fel de binedispus ca si inaintea plecarii noastre. Pana la urma caracterul acestui om cu siguranta imi va ramane un fel de mister... Nu puteam sa-mi dau seama daca ceea ce spunea sau mima era real ori juca un simplu rol. De un lucru eram, insa, mai mult decat sigur si anume ca nu era la fel de mandru precum ceilalti dimprejurul shogunului, ceea ce ma scutise de a accepta critica sa la adresa Shinsengumi sau a samurailor in general.
- Lord Fukasaku, va garantez ca nu am facut nimic special, ci doar datoria pentru care ne-ati solicitat.
Acesta oftase, putin deranjat- probabil- de faptul ca nu renuntasem la politete, desii imi solicitase clar acest lucru. Imi era insa imposibil sa fac asa ceva si nu doar pentru pozitia mea sociala, cat pentru invataturile ce propria-mi mama mi le imprimase bine in minte facandu-ma incapabil sa ma abat de la ele.
- Macar lasa-ti-ma sa va gazduiesc pentru aceasta noapte. M-as simti cu siguranta mai rau decat un gunoi al societatii stiind ca v-am lasat sa plecati acum. Aeti suficient timp daca plecati in zori si sunt sigur ca pana si comandantul vostru acru nu s-ar supara stiind ca vina imi apartine.
Intr-un fel sau altul dorisem sa chicotesc la micuta remarca la adresa celui ce ne conducea. Era adevarat faptul ca avea cele mai aspre feluri de a da ordine si de a mentine disciplina, insa pentru astea avea respectul meu- cu siguranta Shinsengumi nu erau la fel fara asemenea persoana.
- Din partea mea putem ramane, insa depinde ce spune si Daisuke.
Uitasem sa Yuudai mai era in incapere- iar acum se parea ca imi paseaza tot deznodamantul subiectului mie. Nu uitasem de micuta noastra discutie din noapte precedenta si gandul ca il mai aveam in preajma pentru inca o seara devenise usor incomod si intr-un fel ciudat de comfortabil. Nici eu nu imi intelegeam propriile ganduri, fapt pentru care decisesem sa ma axez doar pentru misiune... Insa acum era dusa la capat, iar singurele lucruri ce imi mai bantuiau cotloanele propriei constiinte erau cateva idei invalmasite la adresa camaradului meu, eu fiind incapabil de a spune daca ar trebui sa le iau in nume de rau sau de bine. Realizam poate, pentru prima data, cat de incurcata poate sa devina o minte omeneasca aruncata in prapastia confuziei.
- Voi accepta de asemenea oferta, fiind o mare lipsa de respect in cazul in care as refuza.
Se parea ca raspunsul meu il inviorase nu numai pe lord, ci si pe Yuudai, fapt ce imi provocase o confuzie usoara la reactia acestuia- desii discreta, vizibila pentru mine care se parea ca-l analizam de ceva vreme, asadar imi era imposibil sa scap un detaliu oricat de minor. Exista inca o intrebare la care am de raspuns... Insa nici curajul de a ma gandi la ea nu il am... Si o recunosc... Sunt un las...