[Yaoi] Lacrimile petalelor de cires

[hiimera]

Next, next! Ai venit tarziu cu el, dar chiar si asa mai bine decat nimica, l-ai adus.
Nu prea am foarte multe de spus, defapt o sa fiu scruta si la obiect.
Se pare ca ai mai evoluat de la ultimele posturi, sincer se vede cu ochiul liber ca descrii mai amplu si actiunea incepe sa se inteteasca, e mai dinamica putin, insa asta mai mult depinde si de ideile secundare pe care le aplici. Ele determina, consider eu, dinamismul actiunii. Insa acum ea nu este fugitiva, e lenta precum un melc.
Daisuke a avut un trecut interesant, adica tatal sau chiar era strict in legatura cu antrenamentele lui, totusi nu le-as da nici unuia atata drestate, sunt mai mult de partea mamei lui: chiar daca doresti sa tintesti spre ceva mareti, nu trebuie sa te omori atata pana ce ajungi la epuizare. Oricum el a ajuns ceva ca lumea si da, datorita muncii si efortului mare depus.
Oricum sper ca urmatorul capitol sa fie ceva mai palpitant, pe langa faptul ca ai evoluat la descriere, actiune, ar fi bine sa mai picanterizezi umpic misiunile lor, dar sunt sigura ca de acum in colo asa va fi. <3

Ceau si te-am pupat, succes in continuare scumpa mea! *hug*

[Kimera]

Multumesc pentru comentariu. Sper sa-ti placa si acest capitol.

Strigatul comandantului nostru a fost tot ce era necesar. Prima trupa, condusa de mine, a inaintat catre poarta templului in care vice-comandantul nostru era intemnitat. Defensiva lor se pare ca nu era atat de slaba pe cat anticipaseram. Ceva ma facea sa cred ca ei stiau de atac, iar elementul surpriza pe care doream sa-l folosim a fost pierdut. Sunetul metalic al sabiilor si sulitelor rasuna in vazduh alaturi de strigatele barbatilor ce cadeau in acea mare de sange ce incepuse sa se asterne peste intreg pamantul. Atacam in continuare calculat fara sa ma pierd cu firea cand am vazut ca numarul lor crescuse deodata. Fiind atent sa nu primesc o lovitura din spate am inceput sa atac gatul si inima, puncte vitale oricarei fiinte. Resusisem sa dobor in jur de zece oameni, hainele mele umplandu-se de sange, provocandu-mi un dezugt si mai mare la adresa roninilor, tradatori nerecunoscatori. Cand am ajuns aproape de poarta, a doua trupa pornise in ofensiva, eu inaintand alaturi de shinsengumi ce atacasera prima oara in cladire. Odata intrat stiam ca ultimii Shinsengumi ce consituiau a treia miscare vor ataca. Am inceput sa ne imprastiem prin cladire si sa cautam camera unde ar fi putut sa fie tinut camaradul nostru. Intr-un final am ramas eu si Masao pe acelasi culoar, atacand in acelasi timp pe cei ce ne ieseau in cale.
- Eu o iau pe culoarul de Vest, tu pe cel de Est. Conform planului cladirii este o intersectie intre cele doua daca mergi drept, asa ca ne vedem acolo.
Amicul meu din copilarie dadu afirmativ din cap la ordinele mele, conformandu-se. Am inaintat pe poadeaua de lemn ce scartaia incontrolabil, insa nu mai aparea niciun ronin. Deschideam rapid fiecare shoji in cautarea vice-comandantului, dar nici urma de el. Mirosul de fum ce se facuse simtit de nicaieri imi atrase atentia. Privind pe una din ferestrele templului mi-am dat seama ca roninii au dat foc constructiei deoarece pierdeau in lupta, iar ei au evacuat rapid locul, asiguradu-se ca vor prinde Shinsengumi in capcana precum niste sobolani. A fost un plan bine gandit, insa asta nu se terminase inca. In ciuda ordinului de retragere dat de comandant am continuat sa strabat acel templu cu scopul de a-l gasi pe camaradul nostru. Cateva sunete ce se asemanau cu o tuse imi atrasera atentia. Am deschis shojiul dupa care mi se parea ca le auzisem si am avut dreptate. Legat de un pilon de sustinere, taiat de sabie pe piept, plin de sange si vanatai, vice-comandantul tusea din cauza fumului ce intrase cu totul in incapere. Am inaintat rapid spre el si taind legaturile de sfoara ce il tineau l-am ridicat de acolo. Mi-am dat seama ca nu mai vedea bine si nici macar nu ma recunoscuse, era mult prea slabit si ca sa mearga, iar fumul ii intunecase si mai mult mintile. Incepusem si eu sa tusesc accentuat din cauza focului asta aratandu-mi ca trebuia sa ies de acolo cat mai repede cu putinta. Mi-am asezat katana in teaca, asezand-o in dreapta abdomenului meu unde se putea agata de kimono, ajutandu-l pe barbatul de langa mine sa se sprijine de trupul meu, in timp ce incepusem sa inaintez. Cand am iesit din incapere m-am prabusit din cauza greutatii celui ce ma insotea pe ceva ce ar fi trebuit sa fie sticla sparta, astfel taindu-ma putin mai jos de umarul drept. M-am ridicat si am continuat sa merg, sustinandu-l pe vice-comandant incercand sa ma grabesc caci focul ne prindea din urma. Cand am ajuns la intersectia celor doua culoare, Masao ma astepta si zarindu-ma se apropiase ajutandu-ma sa-l sustin pe barbat.
- Parca s-a ordonat retragerea, de ce inca esti in cladire? Am intrebat confuz, tusind.
- Ti-am spus-o si atunci si ti-o spun si acum: prietenii adevarati nu isi lasa amicii sa faca tampenii singuri! Daca vom primi vreo mustrare din cauza ursuzului aluia de comandant, o primim impreuna.
Am suras aproape neobservabil si am continuat sa pasim, reusind sa iesim din cladire. Cand Shinsengumi ne-au vazut s-au apropiat urgent de noi, medicul gruparii insotindu-i pe cei care il luasera pe camaradul nostru ranit. Spre uluirea noastra nu am primit niciun fel de mustrare, ba chiar am fost felicitati de catre comandant pentru fapta noastra, Masao tot sustinand ca eu merit laudele. Ne-am indreptat cu totii inapoi la sediu pe cai, eu ascunzandu-mi rana de la umar, in fond nu era atat de grava. Odata ajunsi am lasat armasarii la grajduri, eu mergand inspre camera mea, insa am sesizat ca cineva ma prinsese de mana. Intorcandu-ma l-am vazut pe Yuudai ce ma privea intr-un fel ingrijorat.
- Ce ai patit la umar? Ma intreba direct, vocea confirmand sentimentul pe care i-l citisem pe fata.
- Nimic grav, nu este important, doar m-am taiat in ceva...
- Te-ai taiat si spui ca nu este ceva grav?! Vino!
Barbatul ma trase dupa el fara sa-mi lase timp pentru un protest, astfel ajungand in camera lui. L-am vazut ca scoate dintre lucrurile sale un fel de trusa medicala si imi spuse calm:
- Arata-mi rana.
Am facut intocmai si imi dadusem kimonoul jos de pe umarul drept zgariatura ce era rosie de la sange iesind la iveala. Yuudai luase un pansament pe care pusese alcool si incepuse sa-mi stearga rana eu strangandu-mi putin ochii din cauza usturimii. Cand terminase sa-mi curete sangele si sa dezinfecteze urma lasata de sticla aceea, mi-o bandajase si mi-a aranjat kimonoul la loc.
- Multumesc, acum ma voi retrage in camera mea.
- Nu ai pentru ce, noapte buna.
M-am ridicat de pe podea si am ajuns rapid in incaperea ce imi apartinea, imbracandu-ma in kimonoul pentru noapte, lasandu-mi sabiile in suportul lor si intinzandu-ma pe futonul meu lasand mrejele visului sa ma cuprinda.

[Clau~]

Heya, love! Cum am zis, trec pe aici. So... Capitolul asta a fost plin de actiune, suspans si toate cele. Place! Vreau sa te felicit pentru ca eu chiar am reusit sa vad fiecare actiune clar, fluid si a fost foarte captivant ceea ce ai scris. Mi-a tinut atentia treaza, deci asta e bine. De asemenea ai avut si suspans si unele momente m-au facut sa zambesc. Delicios~
Ceva de reprosat? Da! Faptul ca nu aduci capitolele mai devreme. In rest, totul a fost foooarte bine si abia astept sa vad ce se va intampla. Ma intriga rau Yuudai si de asemenea relatia dintre Masao si... personajul principal (stii ca am o problema cu numele...). Ah, ah! Si sa vina si yaoi-ul ala si parca prevad si mai multa actiune de aici incolo. Te stiu si stiu ca intriga va fi destula, deci abia astept.
Pune-te repejor pe scris ca sa aduci nextul si multa inspiratie. Kiss-you. ByE! ^.^

[hiimera]

Ceau!
Cum sa nu-mi placa femeie, mereu mi-au placut ficurile tale.
Incep prin ati spune ca imi place cum ai scris acest capitol, nu am decat sa-ti dezvalui o singura greseala - resusisem si venea reusisem. Nu e mare lucru, pentru ca totul a fost completat cu frumoasa descriere a atacurilor, a casei sau a acel lui, ce a luat foc. Atat de multe detalii interesante si suspansul care ma roade si acum pe creier. Da, deci a fost impecabil si bine pus la punct.
Totusi de ce nu a mai stat la taclale cu Yuudai, chiar aveam chef sa vad ce avea sa se intample intre cei doi. Oricum eu nu stiu ce sa spun, de cupluri nu prea imi dau seama... deci va trebui sa rabd cuminte aici.
Astept nextul, succes! *hug*

[Kimera]

Multumesc enorm pentru comentarii, uitati si nextul:

Paseam agale spre sala de intruniri intrebandu-ma ce anume dorea sa ne comunice comandantul. Dand la o parte shojiul am intrat in urma unei plecaciuni, asezandu-ma langa cei prezenti ale caror chipuri tradau aceeasi confuzie pe care si eu o aveam la randul meu. Cand toti capitanii am fost prezenti, vice-comandatul incepuse sa ne explice motivul adunarii noastre.
- In lumina celor intamplate cu o zi in urma as dori sa le fac cinste celor ce au participat la misiunea pentru salvarea mea, cat despre tine, Daisuke, iti raman dator cu propria-mi viata. Daca doresti poti sa aduci cu tine camarazi. Acum, sa mergem.
Am realizat ca eram privit cu dispret fata de ceilalti capitani, nu se intampla des ca vice-comandantul sa permita distractii, iar comandantul, in general, nici nu dorea sa auda. M-am ridicat de pe suprafata de lemn, indreptandu-ma spre sala de antrenamente. Stiam ca Masao va fi incantat sa auda de micuta iesire.
- Ai avut noroc, doar noroc! Il vad pe amicul meu din copilarie cum tipa la Yuudai, care se pare ca il dezarmase fara prea mare bataie de cap.
- Ai avut capul in alta parte, aici nu este vorba de noroc.
Am zambit amuzat la dialogul meu, apropiindu-ma de ei. Cand ma vazu, Masao incepu sa-mi urle sa-i tin partea, parca ne intorceam in timp cand imi cerea sa ii salvez pielea din certurile cu ceilalti copii.
- Ce ar fi ca voi doi sa lasati certurile si sa veniti cu mine? Vice-comandantul ne va face cinste.
Cei doi marira ochii, probabil de surprindere, insa ma urmara fara sa comenteze prea mult. In putin timp ne alaturaseram grupului, indreptandu-ne catre Ochaya*. Odata ajunsi am intrat intr-o sala uriasa, din punctul meu de vedere, decorata cu picturi murale si tapiterii cu modele florale. Ne-am asezat pe perne in jurul masutelor de lemn, geiko* facandu-si aparitia. Cantecele lor la samisen, kokin si yokin* insoteau dansurile tinerelor maiko*, supravegheate indeaproape de geiko*. Evantaiele cu diferite imprimeuri se invarteau in mainile lor usor si elegant, contribuind la fluiditatea miscarilor traditionale. Am luat una din cupele de ceramica ce fusese umpluta cu sake* de catre geiko ce se asezase langa mine. Trebuia sa recunosc ca mi-a fost dor de gustul alcoolului, insa trebuia sa am mare grija- nu prea ma descurcam cu bautura in cantitati mari. Vice-comandantul comandase si sushi* pentru toti, noi fiind mai multi decat incantati. Am prins cele doua betigase, incepand sa mananc linistit, in timp ce priveam dansatoarele. Imi aminteam ca si mama avea o amica geiko* cu care vorbea adesea.
- Deci sa va spun! Daisuke eroul nostru nu ar fi facut nimic fara mine, da, da, asa e!
Se pare ca amicul meu din copilarie a pierdut numarul paharelor, caci incepuse sa povesteasca misiunea, aberand tot felul de cuvinte, iar cand incercase sa se ridice sa incerce si gestica, se prabusise la podea facandu-i pe cei din jur sa rada cu lacrimi.
- Mai doriti?
Ma intreba, pe un ton umil si totodata prietenos, tanara de langa mine cand observase ca am terminat sakeul. Ochii ei verzi, accentuati cu negrul si rosul din jurul lor, ma priveau intr-un fel cald, buzele-i rosii arcuindu-se intr-un zambet.
- Desigur.
Am spus intinzand cescuta din mainile mele, ea umplandu-o cu sake imediat. Am continuat sa beau pana ce am simtit ca sunt vesel fara motiv, astfel alaturandu-ma camarazilor mei in discursurile fara oprire. Din cate puteam observa Yuudai a ramas retras alaturi de cativa dintre Shinsengumi ce nu se atinsesera de bautura atat de mult. La finalul serii nici nu ma mai puteam ridica de pe podeua de lemn.
- Ai nevoie de ajutor?
Se pare ca Yuudai si-a dat seama usor de micuta mea problema, astfel se oferise sa ma ajute. M-a ridicat de acolo, lasandu-ma sa-l folosesc ca sprijin. Am inceput sa pasesc usor inspre sediu, alaturi de el, privind in jur ametit. Aveam impresia ca totul este dublu sau chiar triplu, culorile se invarteau in capul meu, facandu-ma sa cred ca sunt lovit la cap. Am simtit cum sunt asezat pe futon si mi-am putut da seama ca ajunsesem in camera mea. Continuam sa mormai lucruri fara de inteles si sa-mi plimb mainile prin aer aiurea. Deodata am fost prins de incheieturi, iar buzele baiatului se contopira cu ale mele, facandu-ma sa maresc ochii de uimire. Isi trecuse limba pe deasupra buzelor mele, iar eu din cauza influentei alcoolului i-am permis sa imi exploreze lacasul umed, intredeschizandu-le. Limba lui se juca exact ca un sarpe cu a mea, lipsindu-ma de aer, facandu-ma sa simt ca zbor. Nu eram sigur daca roseata puternica din obrajii mei era de la sake sau de la buzele acelea atat de moi si carnoase. I-am privit pentru putin genele, inainte ca buzele noastre sa se desprinda- erau asa de lungi si frumos arcuite. Yuudai imi zambi sarutandu-ma pe frunte si ma lasa sa ma asez mai bine pe futon. Imediat cum am inchis ochii am lasat lumea viselor sa ma cuprinda, eu fiind total confuz.

---------------------------------
samisen, kokin, yokin- instrumente muzical al Geiko
maiko- ucenica gheisei
geiko- gheisa
Ochaya- casa unde sunt gheisele, aici se primesc clientii
sake- vin de orez
sushi-este un fel de mâncare specific bucatariei japoneze

[Clau~]

Iuuui! He kissed him! Really? Nu era prea beat... Personajul principal (^^") si a visat, nu? Iiiii~ Yuudai, 'Love you. :X In sfarsit, in sfarsit se intampla ceva interesant. Oops, asta nu e formulata bine. Ma refeream la faptul ca acum abia te-ai gandit sa ii deschizi ochii lui Yuudai si sa il vada pe frumosul de Daisuke. Nope, dar tot nu am incredere in el. Stiu ca e vulpe~ Is my type, deci il simt. :>
Capitolul a fost scris bine, cu detalii credibile <3 si multe lucruri din cultura japoneza. Desteapta lu' mama. :x *spuse ea plina de mandrie, cu ochii in lacrimi* Siiii, mai e ceva ce ador~ L-ai imbatat pe Daisuke. Ha, ha! Nu am pot abtine! :)) Dragutul si puternicul luptator care nu renunta cade lat de la cateva pahare de alcool - eu daca as fi fost in locul lui Yuudai as fi profitat mai mult de el. :-?
Etooo~ Un capitol delicioooos~ Si sper ca urmatorul vine curand pentru ca sunt al naibii de curioasa in legatura cu reactia lui Daisuke. <3
Well, spor la scris si muuulta inspiratie. Kiss-you. ^.^

[Kimera]

Multumesc mult pentru com si scuze pentru intarziere. Capitolul asta nu este asa de reusit cum doream, insa ma voi revansa in urmatoarele ^.^

Capitolul 8

O ultima lacrima cazu de pe chipul femeii ce acum privea in gol catre piatra funerara a tatalui meu. Eu o tineam de mana strans, incercand sa nu las suspinele sa iasa la iveala. Mama avea nevoie de mine si o stiam preabine, urma sa fiu singura ei alinare, doream sa o fac mandra de mine. Ea isi indreptase chipul catre mine si printre lacrima ce inca nu-i parasise obrazul schitase un suras, ciufulindu-mi parul. A inceput sa paseasca, iar eu am urmat-o fara niciun cuvant.
Era toamna, insa mai rece ca de obicei, parca pana si natura prevestise disparitia unui om atat de drag din viata noastra- tata. Doream atat de tare sa-l razbun, acei ronini vor ajunge sa plateasca pentru ceea ce au facut. Am continuat sa merg alaturi de mama ce imi strangea mana cu toata puterea ei, pana si ea se retinea din a plange. Stiam ca ea va dori sa se mute, iar pe mine ma va lasa la un dojo, acum tatal meu nu mai avea cum sa ma antreneze, se stinsese din viata luptand pentru dreptate.
Cu o miscare usor mecanica, ochii mi-au fost deschisi de catre raza de lumina ce patrunse ucigator prin fereastra de lemn. Un alt vis despre trecut... Un vis despre ultimul an cand mama a fost alaturi de mine, inainte sa imi urmeze tatal cand eu implinisem zece ani. Nu puteam sa cred ca acum am inca o data vise despre o pagina inchisa a proprie-mi vieti.
Am privit dezorientat in jur, pana mi-am dat seama unde anume am ramas peste noapte. Un alt indiciu ar fi fost durerea de cap ce acum ma facea sa injur fiecare picatura de alcool pe care o bausem. M-am ridicat destul de greu in sezut cautand cu privirea sabiile pana ce am realizat ca erau asezate la loc sigur. Cum am ajuns aici din sala de festivitati? Pana si ganditul incepea sa ma omoare, parca cineva practica tescuitul pe propriul meu cap. O mica scena din cele intamplate in seara precedenta imi invada mintea, cerandu-si dreptul de a-mi aminti un detaliu important- Yuudai. Mi-am dus instinctiv mainile la buze, rosind puternic. S-ar putea ca totul sa fi fost de fapt un vis, dar asta ar insemna ca trebuie sa iau toti copacii la rand si sa imi invit capul sa se izbeasca de ei. M-am ridicat de pe futon, imbracandu-mi uniforma de Shinsengumi, luandu-mi sabiile si am pasit spre sala unde am petrecut cu o seara in urma. Cand am dat la o parte shojiul* am realizat ca o mare parte din grupare- daca nu cumva toata- se afla deja acolo. Niciunul insa nu mai avea acel zambet prezent cu o seara in urma, chipurile fiindu-le umbrite de o puternica dezamagire, sau cel putin asta reusisem sa deslusesc.
- Daisuke, ia loc, te rog. Acum ca toti Shinsengumi sunt adunati am de facut un anunt.
- Keisuke, lipsesc cativa. Yuudai, Yuuga si Katori.
- Eu sunt deja prezent.
Mi-am indreptat privirea spre usa, realizand ca Yuudai ajunsese in incapere, fapt ce m-a facut sa-mi intorc privirea si sa ascund pe cat posibil roseata usoara din obraji. Nu a facut-o, nu a facut-o, nu mai gandi aiurea! Incercam sa ma calmez, convingandu-ma ca a fost totusi un vis. Mi-am mutat privirea spre comandant asteptand cu nerabdarea unui copil anuntul sau ce puteam sa prevad ca nu va fi foarte incantator.
- Katori a fost ucis in noaptea precedenta. In unul dintre paharele de sake de aseara a fost turnat arsenic.
Am crezut ca ma izbeste un munte din plin. Nu putem crede ca unul dintre cei mai buni din grupare fusese eliminat asa de repede si usor, mai mult era vorba chiar de Katori. A fost singurul ce a tinut cu incapatanare sa fiu avansat la Shinsengumi de elita, a avut incredere in mine mai ales cand aflase de ce tineam sa lupt pentru dreptate, insa acum... Era mort dintr-un simplu siretlic.
Un suspin de fata imi atrase atentia, fapt ce ma facu sa realizez micuta maiko* ce statea intr-un colt ghemuita. Hainele viu colorate si inflorate ii erau sifonate ingrozitor, iar machiajul de pe fata ii era complet sters cu exceptia petelor negre de pe obraji ei ce puteam ghici ca provin de la ochi in urma plansului. Si acum suspina pe infundate lasandu-ne sa continuam discutia. Realizandu-mi confuzia, un alt camarad imi oferise explicatia necesara:
- Ea este cea care a turnat otrava in ceai. Va fi pedepsita asa cum se cuvine, prin pedeapsa capitala.
- Este mult prea crud, nu cred ca a facut-o din intentie. Am raspuns simtind o urma de compatimire pentru fata. Chiar daca ea era marioneta dirijata, in spate se afla papusarul.
- De parca noi nu am stii- ma completa comandatul privindu-ma oarecum mustrator, insa nu avem de unde sa recunoastem roninul ce s-a strecurat aici. Ea sustine ca habar nu are cum arata atacatorul. Cert este un singur lucru: nu Katori era tinta, ci eu. Norocul- mai bine spus jocul sortii- a facut ca aceasta maiko sa incurce paharele in care a turnat arsenicul.
- Posibilitatea ca un ronin sa se fi strecurat aici era prea mica, ar fi trebuit sa fie batut in cap crezand ca va trece neobservat. Am spus total bulversat de presupunerea celorlalti. Nu iti trebuia multa minte ca sa iti dai seama ca era cineva din interior, mult prea aproape de noi.
- Am luat si asta in calcul, de aceea Yuuga nu este prezent. La fel ca si aceasta maiko este acuzat pentru atentarea la viata comandantului si uciderea unui Shinsengumi de elita.
Mi-am indreptat privirea spre Yuudai fixandu-l intrebator- de unde stia el decizia tuturor daca nu a fost in camera decat acum cinci minute? Probabil doar a revenit in incapere mai devreme.
- Momentan sunteti liberi, trebuie sa ne pregatim de plecare.
Am incuviintat printr-o miscare usoara a capului catre comandant, parasind sala de festivitati. Acum toti te vom razbuna si pe tine, puternic camarad.

--------------
shoji- usa de lemn si hartie, specifica niponilor, in special acelui secol
maiko- ucenica gheisei

[Clau~]

Told you... Yuudai este vulpe, l-am recunoscut. Si am citit destula literatura politista sa stiu ca el a facut-o. So, daca cumva tu, spionas mic, te aproprii de frumosul... Personaj principal ^^", te fac sa te spanzuri cu propria-ti limba! Cat ador expresia~ :))
Trecand peste momentul meu de cinism sadic, capitolul a fost superb~ :X Imi vine sa-l pap pe... PP(personajul principal) - nu ma pune sa-i retin numele. Ma intreb... :-? Cine va fi urmatoarea victima? :> Well, well... M-ai facut destul de curioasa. Doar ca ai grabit cam mult actiunea. Sau nu am mai citit eu de mult vreun capitol scris de tine? Hmm... Pai la cat de rar le aduci... -.- Sa stii ca noi nu ne suparam daca faci abuz de cuvinte si idei si ne aduci capitolasele mai repede. Eu una ma declar multumita, chiar. :))
Oricum... Parerea generala se rezuma la: imi place~
Spor la scris si multe idei. ^_^ Kiss-you.

[Kimera]

Multumesc mult de comentariu, Rontaila :)) Sper sa va placa si capitolul asta. Spor la citit!

Capitolul 9


Inca o data ma aflam in fata unui sicriu de lemn deschis. De cate ori voi mai fi nevoit sa vad aceasta scena inainte ca totul sa se termine? Poza camaradului nostru era langa, avand doua panglici negre. Toti eram imbracati in kimonouri albe, spunandu-ne rugaciunea pentru Katori, ce acum urma sa primeasca un alt nume*. Acum venise randul meu sa pasesc in fata si sa imi spun rugaciunea. Cu capul plecat incercam sa ma concentrez la cuvintele de adio pentru sufletul camaradului meu. Dupa cateva minute pasisem in spate, lasandu-i pe ceilalti colegi sa-si spuna cuvintele catre el. Puteam sa vad indurerea de pe fata parintilor lui. Cred ca cel mai oribil lucru ar putea fi sa-ti ingropi propriul copil si mai mult de atat sa stii ca a fost ucis de catre ronini. Cand toti au terminat rugaciunile, sase barbati au luat sicriul si au inceput sa se indrepte, in frunte cu preotul nostru, catre crematoriu*. Am urmat calea lor, unul cate unul formand o micuta coloana catre acel loc. Tacerea era primordiala in acest drum, fiecare concentrandu-se asupra rugaciunilor. Eu insa, pe langa rugaciuni inca incercam sa ma gandesc cine ar fi fost roninul. Doream sa-l razbun pe Katori, a fost un amic de incredere. Sicriul a fost asezat, focul incepand sa mistuie tot. Ne asezaseram in jur, continuandu-ne rugaciunea alaturi de preot.
Dupa ce doua betisoare parfumate au fost arse*, timpul pentru ardere a fost scurs. Familia incepuse sa adune oasele ramase, asezandu-le intr-o urna de ceramica, ce mai apoi a fost inchisa. Cenusa se lasase sa fie suflata de vant, departe de locul in care ne aflam. Urna a fost luata si ingropata in cimitir, placuta de lemn cu numele lui Katori fiind infipta in locul acela. Cateva lampadare facute din hartie si avand lumanari aprinse au fost lasate pe apa, ultimele lacrimi fiind varsate odata cu plecarea lor. Ceremonia se sfarsise, iar eu ma indreptam spre sediul Shinsengumi alaturi de ceilalti din grupare ce isi facusera timp pentru inmormantare. Nici nu am apucat sa descalec, caci Masao veni in fuga sa ma anunte ceva important-asta dupa spusele lui.
- Ascult. I-am spus calm, in timp ce-mi duceam calul la grajduri.
- Am fost avansat, acum am acelasi rang ca tine! Imi spuse tresaltand de bucurie ca nu mai era doar un simplu membru.
-Ma bucur sa aud asta. Am spus zambind si felicitandu-l. Nu ma asteptasem vreodata ca el sa avanseze-trebuia sa recunosc ca era foarte aerian, insa ma bucuram din suflet pentru realizarea lui.
Am realizat ca din umbra, Yuudai ne privea. La inceput am crezut ca imaginatia imi joaca feste, dar ochii sai clar eraufixati pe noi. Imi intorsesem chipul pentru a nu fi nevoie sa-l vad. Visul ala inca ma facea sa-mi invinuiesc propriile ganduri pentru asemenea aberatie iesita din comun.
- Si presupun ca ai de gand sa vii mai pe seara deoarece fac cinste cu sake!
- Oh, nu. Clar nu. Mi-a ajuns cat am baut, sincer.
Am raspuns incercand sa nu-l jignesc prea tare pentru refuzarea invitatiei. Mintea mea era clar ca o ia razna daca beau, asa ca nu aveam nevoie de o repetare a visului. Inca simteam un gol in stomac cand venea vorba de subiectul "Yuudai" si nu stiam de ce.
- Felicitari, Yatogarasu, pentru reusita. Vocea calma, dar care denota o usoara raceala fata de cel felicitat ma facuse sa-l privesc cu atentie pe Yuudai. Se vedea foarte clar ca nu era atat de incantat, insa nu intelegeam cu ce il deranja pe el. Nici macar nu era un membru oficial si il manca invidia pentru un grad mai inalt?
- Poti sa-mi spui si Masao. A, da si mersi.
Imi cunosteam amicul foarte bine, iar raspunsul ala a fost dat cu siguranta in vant doar ca sa scape de el. Mi se parea mie sau cei doi nu reuseau sa se inteleaga? Acum ca stau sa ma gandesc niciodata nu i-am vazut sa dea macar mana. Saluturile dintre ei sunt reci si privirile pe care le au unul fata de altul sunt mai mult decat ucigatoare. Ce naiba aveti? Yuudai imi zambise scurt ca un fel de "la revedere" si pleca de langa noi. Am hotarat sa nu-l intreb pe Masao nimic, reactiona destul de urat la nervi si acum chiar aveam impresia ca micuta felicitare ii provocase cativa.
- Eu merg in camera mea, Masao. Deja s-a intunecat si dupa evenimentele de astazi sunt mai mult decat obosit.
- Da, in regula, noapte buna.
Atitudinea lui era distanta, insa nu aveam de gand sa-i spun asta acum. Imi dadeam seama dupa felul de privi ca tot cheful de petrecere i-a fost eliminat de prezenta lui Yuudai. Am oftat resemnat si m-am indreptat inspre camera mea fara alte cuvinte adresate amicului meu din copilarie. Nici nu am apucat sa dau shoji-ul la o parte, caci o voce cunoscuta imi striga numele.
- Daisuke, asteapta, te rog.
Era Yuudai. Am asteptat pana ajunse langa mine si imi spuse calm:
- As dori sa vorbesc ceva cu tine.
- Intra.
Am raspuns calm, asezandu-ma pe podea in camera mea si asteptand ce avea de spus. Oare ar fi bine sa-l intreb si de Masao?
--------------------------------
*= la inmormantarea japoneza, preotul budist da un nou nume defunctului ca sufletul sau sa nu se reintoarca daca numele lui ar fi spus
*= corpurile celor decedati sunt arse, doar oasele pastrandu-se
*=timpul se masura cu betisoare parfumate.

[Clau~]

Imi place cand ukeii sunt fraieri si nu vad ca doi masculi se lupta pentru ei. E si cazul tau, Daisuke. Si, sincer, chiar daca Yuudai e o vulpe si un tradator, vreau ca el sa castige. :X Mrrr~ Imi place personajul asta~ :x
Imi place muuult faptul ca ai descris perfect acea ceremonie si faza cu "golul in stomac" al lui Daisuke. ;;) *i-am invatat numele! * Capitolul a fost, in primul rand, scurt. Te dureau mainile, iti murea mintea daca il faceai mai lung? :-< Gosh... Si, btw, fara "Rontaila", caci ma vad obligata sa iti leg mainile ca sa nu mai scrii asta. -.-" 'Hate you... Dar iubesc cum scrii~ Ce paradoxal. :))
Tu pune-te frumusel pe scris si adu-ne repejor cap. Kiss-you~ ^^