[Yaoi] Lacrimile petalelor de cires

[Kimera]

Ai tampit?! Probabil asta este in capul celor care m-am vazut deschizand acest nou fic, dar nu, nu am tampit. Acest fic este bazat pe istoria tarii pe care o iubesc si anume Japonia. Mai multe detalii nu dau, aflati voi pe parcurs. Asa ca spor la citit!

Varsta minima: 16 ani
Gen: yaoi, actiune.
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: critica avansata

Capitolul 1

Pareaza, ataca, concentraza-te, exista mereu o spartura in bariera de aparare. Doar asta gandeam alaturi de Masao, in timp ce ma antrenam. Fiecare lovitura a mea era parata, iar eu blocam fara probleme atacurile sabiei de lemn ale prietenului meu din copilarie. La un moment dat, am gasit punctul slab. M-am concentrat asupra urmatoarei miscari, incolacindu-mi sabia din lemn pe cea a lui si tragand puternic, ajungand sa-l dezarmez. I-am pus acel lemn la gat, privindu-l cu superioritate in timp ce vantul imi trecea prin parul lung cu nuante de albastru-inchis, prins in coada de cal la spatele meu. Masao miji ochii, apoi incepu sa rada copilareste.
-Acum te dai mare si tare ca esti printre Shinsengumi de elita! Ai uitat cum e sa fi un simplu soldat din aceasta organizatie. Il aud vorbind pe un ton copilaros ce parea a fi suparat, dar stiam ca e doar o gluma de a lui.
Avea dreptate. Nu de mult fusesem acceptat ca unul dintre Shinsengumi superiori, datorita calitatilor mele de lupta, dar eram sigur ca inca nu aveam deplina incredere in aptitudinile mele de aceea orice provocare trebuia trecuta cu bine. Onoare mai mare decat cea de a-l servi pe shogun nu exista.
-Masao, stii preabine de ce am fost acceptat. Mai bine ai invata cum sa-ti ti sabia de lemn caci daca luptam cu katana* sau cu tanto* erai de mult mort. In lupta nu este timp de pauza sau nu ai inteles asta pana acum?
-Budha, Daisuke, vorbesti de parca ai fi maestru.
Degeaba mi se plangea. Mi-am intors chipul catre ciresul batran din curtea sediului nostru. Frunzele copacului erau usor miscate intr-un vals etern alaturi de printul lor-vantul. Ochii mei albastri precum raul priveau absorbiti de acel tablou ce uneori te facea sa uiti de lupte sau de oamenii pierduti sub taisul lamelor. Am auzit pasi in spatele meu asa ca din instinct m-am intors rapid si am parat lovitura ce-mi era destinata.
-Ai ochi si la spate din cate vad. Si eu care credeam ca privitul ciresului iti va capta atentia.
Am pufnit usor in semn de superioritate, apoi am lasat lemnul jos. M-am apropiat de fantana de langa cires si mi-am luat cele doua sabii pe care le lasasem acolo inaintea antrenamentului si mi le-am pus la brau. Am lasat galeata de stejar sa coboare in strafundurile fantanii, iar apoi sa ajunga la suprafata cu acel lichid transparent datator de viata. Am ridicat cana de lemn de pe gura de piatra a fantanii si mi-am potolit setea.
-Vezi ca poate iti uzi vesta de Shinsengumi!
A inceput sa ma ia in ras vechiul meu amic. I-am zambit ironic, lasand cana pe marginea fantanii aranjandu-mi acea vesta albastra cu inscriptii albe, atat de pretioasa, pe care o purtam peste kimonoul albastru cu negru. Prin ea aratam ca faceam parte din ultima garda a shogunului si nu orice soldat, ci unul dintre cei mai buni.
-Daisuke! Comandantul are o misiune pentru cativa dintre noi. Misca-te in sala principala!
Vice-comandantul ma privea atent, observand cu siguranta cat de bine ma conformam. M-am miscat imediat inspre respectiva sala, ajungand in fata ei si miscand usa facuta din lemn si panza, avand in vedere ca acest sediu era un vechi templu budist, dar calugarii au plecat cu mult timp in urma. Am intrat in incapere si m-am asezat in pozitia lotus langa ceilalti samurai de elita din aceasta grupare.
-Ia uitati si bobocul din grupare. Daisuke ai grija cum ti sabia poate o scapi cand te lupti!
Ceilalti au ras imediat la gluma nesarata a vice-comandantului, iar ca sa nu par de pe luna am facut acelasi lucru. Cat de tare ma puteau calca pe nervi aceste glume fara sens nici nu au ei habar. Cand usa s-a auzit din nou, comandantul si-a facut aparitia, asezandu-se si incepand sa vorbeasca.
-Astazi nu vreau decat sa va trimit intr-un raid asupra roninilor* din capitala care au inceput sa se inmulteasca. Nu uitati, sunteti in misiunea shogunului, nu puteti da gres!
Ah, oameni nerecunoscatori marelui conducator! Doar asta puteam eu sa vad in cei numiti ronini. Am fost selectati decat doi dintre cei de elita, urmand ca fiecare din noi sa alegem zece samurai din grupare ca sa plecam. Asta am si facut. Dupa ce comandantul ne-a prezentat clar ce avem de facut am mers in sala de antrenament si mi-am ales zece insotitori, printre care si Masao. In drumul spre locatia data, cei ce ne vedeau se ascundeau, inchideau usile sau ferestrele si nu era de mirare. Suntem cunoscuti precum cea mai feroce garda a shohunului, oricine s-ar teme. In fata noastra pe pamantul batucit ne-au aparut o gramada de barbati inarmati cu sabii, toti purtand masca. Acestia trebuiau sa fie ronini si poate ca unii doreau sa scape, iar ca sa nu li se recunoasca identitatea purtau masti-inteligent nu am ce spune. Pacat insa ca ratasera un detaliu important-nimeni nu scapa viu dintr-o batalie cu Shinsengumi. Un strigat si macelul a pornit, sunetul metalului lovindu-se acoperit de strigate si suvoaie de sange ce pateaza pamantul, apoi sfarsindu-se cu trupuri neinsufletite rapuse de soarta alegerii si indemanarii gresite. Nu a durat mult, iar eu cu o ultima taietura aplicata pe corpul sefului lor, am incheiat victorios batalia cu ronini.
Pe drumul de intoarcere, cand soarele decidea sa paraseasca aceasta lume, toti purtam sangele inamicilor cazuti, dovedind pentru a suta oara ca razboinicii adevarati vor respecta juramantul fata de superiorul lor, indiferent de ce li se va spune. Asta era misiunea nostra de samurai, daca nici noi nu faceam asta atunci cine sa onoreze tara, chiar prin sange si facand-o victorioasa? Gandul asta imi zbura prin minte pana ce am trecut de usa inalta a sediului, pasii purtandu-ma in camera mea. Am intrat, schimbandu-ma in kimonoul alb pentru noapte si m-am asezat pe futonul* meu, privind cerul ce isi lasase stelele la iveala. Asezandu-mi capul pe perna am inceput sa gandesc la trecut, intr-un final asezandu-mi geana pe geana si fiind purtat in adancurile mintii mele, adancuri nedescoperite de nicio alta persoana.
--------------------------------------------------------------
katana= sabie lunga purtata de samurai
tanto= sabie scurta, cea de a doua purtata de samurai.
ronini=samurai razvratiti impotriva shogunului, constituie o mare problema pentru Shinsengumi
futon=pat [un fel de saltea sau sac de dormit] japonez.

[hiimera]

Un fic nou, chiar mi se facuse dor sa citesc ceva de la tine. *heartbeat*
Ultima propozitie nu are final, pare ca merge a se continua pana ajunge la ending. In rest asa sunt destul de impresionata, ai mai evoluat de la primele tale lucrari si ai dezvoltat ceva mai mult actiunea si anumite detalii, desigur pare grabita scena lupte, puteai descrie cateva lovituri sau miscari ale samurailor ,mai ales a lui Daisuke. [apropo imi place foarte mult numele sau]
Nu stiu de ce, dar am impresia ca va iesi ceva foarte frumos din aceasta idee a ta, simt asta, pentru ca pot spune ca inceputul chiar mi-a placut. Ceea ce mie nu mi se mai intampla de ceva timp, ca un inceput de fic sa ma lase cu inima intre dinti... ca sa spun asa. Oricum mai trebuie sa dai volum, dar pentru inceput este ok, destul de bine.
Astept nextul, succes! *hug*

[Clau~]

Hi, my love!! Well.. am venit si eu pe aici si ma stii, nu ma pot abtine sa nu critic.
So.. Actiunea aceea ai cam grabit-o sincer si ideile mai trebuie dezvoltate pentru ca cititorul sa isi creeze o imagine clara asupra textului. Trebuie sa povestesti totul cat mai lejer, cat mai firesc, astfel incat eu sa imi pot imagina oarecum intuitiv ceea ce se petrece. Ideea mi se pare geniala, de-a dreptul superba si imi place ca ai pastrat o urma de mister. Totodata eu ti-am zis: Iubesc cum caracterizezi personajele. Trebuie sa invat sa fac si eu asta.
Alta problema este expresivitatea. Textului tau ii mai trebuie volum, trebuie sa simt cu adverat fiecare gest, fiecare actiune. Construieste-ti un limbaj adecvat si joaca-te cu cuvintele. Indrazneste sa faci combinatii nepotrivite si nu te cantona in folosirea frazelor scurte. Incearca sa descrii si sa narezi cat mai mult, sa prezinti cat mai detaliat, pentru ca asta da profunzime textului.
Iubesc personajele si povestea in sine, doar ai grija la cum prezinti ideile. Cam atat, deocamdata. Mult succes in continuare si spor la scris!! Te-am pupat!! ByE!!

[Kimera]

Multumesc pentru comentarii fetelor, uitati si next-ul. Enjoy!

Capitolul 2

Aleargam alaturi de amicul meu din copilarie pe campia inflorita, prefandu-ne ca suntem mari razboinici. Batele deveneau cele mai interesante arme, iar fuga era la ordinea zilei. Ne urcam adesea pe dealul cel mai inalt, catarandu-ne pe stanci si admirand din separtare samurai ce obisnuiau sa se antreneze.
Raza de lumina ce imi mangaia fata m-a facut sa-mi desprind lenes ochii. Mi-am ridicat mana in fata sursei de lumina, incercand sa realizez in ce moment ma aflam. Cred ca era dimineata. Mi-am ridicat usor capul de pe perna, schimbandu-ma in kimonoul obisnuit si luandu-mi sabiile, apoi am iesit afara, izbit fiind de aerul rece si proaspat. Ca de obicei pasii m-au purtat in fata ciresului pe care il admiram in mod nespus. Un copac ce parca dorea sa impresioneze prin maretia lui si prin coroana sa bogata de flori. Am fost distras de la privelistea captivanta de catre unul din camarazii mei spunandu-mi ca suntem cu totii chemati in sala de antrenament. Nu prea intelegeam de ce camera aceea mica in care ne adunam doar noi, shinsengumi de nivel inalt se numea "sala mare", iar incaperea cu adevarat gigantica se numea "sala de antrenamente". Era adevarat ca acolo ne desfasuram antrenamentele, dar totusi puteau sa schimbe denumirile cumva. Mi-am indreptat pasii catre incaperea specificata, iar cand am ajuns am avut neplacuta concluzie ca ma aflam printre codasi. Dupa ce linistea a inceput sa predomine in sala, vocea comandantului nostru s-a facut auzita:
-V-am chemat aici, deoarece am un anunt important. De acum incolo vom avea un nou camarad printre noi, dar nu va fi inregistrat in documente.
Dupa spusele acestea, un tanar si-a facut aparitia langa comandant. Parul sau movaliu era lung si prins intr-o coada asemeni mie, iar ochii sai de un violaceu intens se incadrau perfect pe fata rotunda si mangaiata de atingerea soarelui. Purta un kimono normal, fara vreun semn ca ar face parte din shinsengumi, era si normal din moment ce nu era trecut in documentele shogunului. Ceea ce remarcasem imediat era faptul ca purta doua sabii, asemeni mie, iar gandul ca un alt priceput in tainele luptei s-a alaturat cauzei shogunului si nu a trecut de partea roninilor ma bucura nespus, facandu-ma sa cred ca poate cu timpul mai multi ni se vor alatura in lupta.
Comandantul ne-a dat liber, asa ca am dorit sa intru in vorba cu noul recrut. M-am apropiat de el si intr-un final am vorbit:
-Ma bucur sa vad ca ai decis sa te alaturi cauzei noastre. Eu sunt Daisuke.
Tanarul m-a masurat din cap pana in picioare, atintindu-si privirea spre vesta mea, apoi a vorbit.
-Un shinsengumi de elita din cate vad. Yuudai si este o onoare sa aud o lauda din partea dumneavoastra.
-Nu este necesar sa fii formal. Nu am saizeci de ani, am doar douazeci si unu.
-Esti mai mic decat mine, am douazeci si cinci.
Zambetul sau ce dadea un aer de superioritate ma cam calca putin pe nervi, asa ca am hotarat sa i-l sterg de pe fata.
-Ce ai zice de un antrenament?
Yuudai a aprobat printr-un gest din cap, apoi ne-am indreptat spre terenul de afara. Nu aveam de gand sa-l las sa se creada superior mie, trebuia cu orice pret sa-i sterg zambetul ala de pe fata. Cand am ajuns ne-am luat fiecare din nou katana reala deoarece gandeam la fel: un antrenament dur, cu scopul de a-l umili pe celalalt. Se vdea pe fata noastra ca acea "prezentare" de mai devreme nu ne picase bine la niciunul. Am lasat amandoi tecile deoparte, iar katanele s-au intersectat scotand un sunet metalic, placut urechilor mele. M-am dat putin in spate, sabiile separandu-se, apoi s-au intersectat din nou cand pasii ne-au purtat pe amandoi unul langa altul. Simteam ca este foarte puternic, dar nu aveam de gand sa-l las sa ma doboare. La un moment dat Yuudai si-a mutat privirea in alta parte, asa ca am profitat de lucrul asta si l-am dezarmat. Sabia lui a zburat cat colo, iar eu i-am asezat katana la gat, iar zambetul meu devenise superior. Trebuie sa recunosc ca mandria mea a fost foarte bine hranita in acel moment.
-Imi iau eu revansa, Daisuke.
A spus incepand sa rada. Mi-am retras katana, asezand-o in teaca si i-am zambit. Era clar ca intentiile sale nu erau ostile ci doar simtul meu competitiv a facut sa para ca eram rivali, dar de fapt eram camarazi nu dusmani. Ne-am continuat antrenamentul cu sabiile de lemn, pana ce seara isi facuse aparitia asupra taramurilor Japoniei.
-Stii cumva care imi este camera?
Ma intreba Yuudai putin confuz. Am dat afirmativ din cap si l-am condus catre singura camera din templu care inca nu apartinea nimanui si nici nu avea vreo trebuinta. Aceea era cu siguranta camera lui. Cand am deschis usor usa acelei incaperi am realizat ca s-a adus un futon in incapere asa ca era clar ca banuiala mea era adevarata. L-am lasat pe Yuudai acolo, eu indreptandu-mi pasii spre camera mea. Am lasat sabiile in acelasi colt ca de obicei, iar eu mi-am imbracat obisnuitul kimono lejer, lasandu-mi corpul sa se odihneasca pe futonul meu, spiritul meu fiind coplesit de somn in totalitate.

[hiimera]

Owww~ am un presentiment legat de aparitia acestui nou camarad in partea shogunului... hmm si sunt sigura ca am dreptate. Oricum nu spun nimic, nu voi strica eu planul ficului. Asptet sa vad daca suspiciunile mele si raspunsurile vor iesi la iveala.
A fost scurt si nu s-au petrecut foarte multe lucruri, dar chiar si asa a fost ok... sa spunem.
Momentan nu prea am multe de spus, sau am, dar nu dau critica acum, mai astept sa vad evolutia.
Succes!

[Kimera]

Multumesc de com, uite si next-ul!

Capitolul 3

Am simtit cum cineva ma zgaltaia incontinuu facandu-ma sa-mi deschid ochii lenes si sa-l privesc pe cel ce m-a deranjat cu furie. Se pare ca era Masao. M-am ridicat in sezut si cu o voce somnoroasa si iritata am intrebat:
- De ce Budha ma trezesti la ora asta?
- Tu esti surd sau ce? Comandantul are o misiune urgenta pentru tine si pentru inca unu, nu stiu care e ala, dar tu trebuia sa fii treaz deja.
M-am uitat socat la amicul meu incepand sa-i bodogan ca de ce nu a venit mai devreme, apoi am inceput sa ma plimb de colo-colo imbracandu-mi kimonoul si vociferand despre comandantul care nu putea sa anunte misiunea de aseara. Masao radea cu lacrimi de ce puteam sa scot pe gura la nervi, dar stia ca ma voi calma repede. Mi-am luat cele doua sabii, apoi mi-am indreptat pasii spre sala cea mare. m respirat usurat atunci cand realizasem ca celalalt camarad ce avea aceasta misiune intarziase. Comandantul nu parea prea incantat de acest lucru, era deja scos din sarite, asa ca doar m-am asezat si asteptam in liniste. Sunetul usii de lemn isi facu simtit prezenta, iar privirea mi-a fost atintita spre cel ce a intrat- Yuudai?!
- In sfarsit, Yuudai. Acum ca sunteti amandoi aici este timpul sa stiti despre ce misiune este vorba. Daisuke, Yuudai te va insoti deorece implicarea sa in cauza Shinsengumi trebuie sa fie evidenta cat de curand, altfel increderea in el s-ar putea sa nu fie acordata de toti camarazii nostri. Va trebui sa mergeti in orasul alaturat si sa aduceti documente referitoare la ronini. Lista tuturor celor care au fost oficial trecuti ca samurai renegati, iar daca aceasta ajunge in mainile lor atunci s-ar putea ca unele identitati sa fie sterse, iar noi nu vom mai fi capabili sa avem informatii exact ale celor ce trebuie eliminati. Sper ca intelegeti cat de importante sunt acele documente.
Am dat afiramtiv din cap, apoi comandantul ne-a facut semn ca putem pleca. Grozav, o sa am de calatorit pe cal ca sa aduc nu stiu ce papuci ghem de document. Din pacate ordinele erau ordine asa ca un lucru ca nesupunerea era ceva nedemn pentru un samurai. Nici Yuudai nu parea sa manifeste un interes prea mare, dar era de asteptat, misiunea aceasta nu avea nimic interesant, doar aducerea unor documente.
Ne-am indreptat spre grajduri, de unde fiecare din noi am luat cate un cal. Ne-am indreptat apoi spre iesire. Trebuia sa recunosc ca soarta era putin ironica armasarul meu fiind unul alb complet, in timp ce al lui Yuudai era negru. Cum de s-a nimerit asa nici ca stiam. Am incalecat amandoi caii, apoi printr-o singura miscare acestia au pornit la galop. Din informatiile suplimentare pe care ni le daduse comandantul stiam ca acolo vom fi primitit la un templu pentru noaptea ce urma sa vina, asta din cauza faptului ca vom ajunge foarte tarziu in oras. Vantul trecea furios prin parul meu, incercand sa-l ravraseasca, dar era prins. Tropotul cailor se auzea din ce in ce mai tare, niciunul din noi nedorind sa scoata vreun cuvant. Satele prin care treceam pareau pustiite, iar asta era de inteles deoarece nimanui nu-i facea placere sa stea de vorba cu un Shinsengumi. Am marit viteza cailor deoarece soarele era aproape de parasirea cerelui. Norocul nostru a fost ca din intamplare am dat peste o scurtatura, astfel am ajuns in oras. Prima oprire pe care am facut-o a fost la cel de la care trebuia sa iau documentele si nu mi-a fost greu sa-l gasesc. Intre timp, Yuudai avea de gasit acel templu, din moment ce nu aveam sa-l las sa leneveasca. Ne-am intalnit din nou in centrul orasului, de unde movaliul m-a condus inspre acel templu. Privirile calugarilor ne aratau clar cat de doriti eram, dar ca de obicei nu bagam in seama orice nimic de-al lor. Ni s-au prezentat camerele, iar apoi am fost lasati singuri. Mi-am amintit ca nu l-am anuntat pe Yuudai de plecare asa ca pasii mei s-au indreptat catre camera lui. Am avut un fel de surpriza sa realizez ca nu se afla in incaperea lui, asa ca l-am cautat prin templu si pe afara, dar nu era de gasit. Intrasem la banuieli, nu prea imi dadeau prin cap scuze plauzibile pentru absenta lui nerusinata. Cand sa ajung la o concluzie l-am vazut intrant pe poarta templului, asa ca din cativa pasi am fost in fata lui.
- Unde naiba mergi cand tu ar fi trebuit sa stai in templu? tonul meu era usor iritat, asta din cauza ca puteam fi tras la raspundere din vina lui.
- Scuza-ma, dar nu am nevoie de dadaca!
- Nu de dadaca, dar cineva care sa-ti reaminteasca ordinele! Pot sa stiu si eu ce cautai prin oras?!
- Nimic ce ar trebui sa conteze.
Si cu asta se pare ca movaliul a hotarat ca discutia se incheiase asta din cauza faptului ca a plecat in camera lui lasandu-ma acolo ca pe prost. Ti-o platesc eu, Yuudai, doar asteapta! M-am intors in camera mea, unde furios am lasat documentele la loc sigur, iar mai apoi am incercat sa adorm pe acel futon care nu prea mi se parea confortabil. Ma intreb... Ce face Masao acum? La pariu ca tipul n-are treaba, doarme bustean si fara griji, norocosul...

[hiimera]

Nextul a venit tarziu, dar ma bucur ca l-ai adus.
As vrea sa iti spun ceva legat de expresiile acestea - de genul: ce papuci ghem - care ar trebui sa starneasca hazul. Mie mi se pare prea fortat si fara sens aceste cuvinte. Nici nu te fac sa razi, dar nici ca te fac sa intelegi ceva. Nu trebuie sa te fortezi si sa scoti imediat in evidenta sarmul hazliu al unui personaj, daca o iei moale si incet vei scoate cum trebuie scene amuzante cu personajul principal. Plus trebuie sa fi atenta cand le pui, pentru ca nu mereu ele au impact asupra cititorului sau dau un volum in poveste. Cel putin aici mi s-a parut cam tras de par.
Actiunea a decurs destul de ok, nu a fost atat de grabita, dar nici nu prea ai detaliat misiunea, presupun ca ai dorit ca cei doi sa intre mai mult in actiune abia dupa acest capitol, al carei misiune (idee) nu a fost prea spontana, incat sa necesite o ampla dezvoltare a demersului lucrurilor.
Oricum nu prea s-au intamplat lucuri extraordinare incat sa te lase cu gura pe jos sau cu inima intre dinti, totusi sunt putin curioasa de cateva lucruri si mai ales ce a facut Yuudai in oras... Hmmm.

Astept nextul, succes. *hug*

[Kimera]

Multumesc pentru ca lasi comm ca de obicei, Nix. So, next si sper sa-ti placa la fel de mult ca celelalte.

Capitolul 4


Am deschis ochii cand lumina sorelui incepuse sa-mi bata in fata, arzandu-mi practic pielea. M-am ridicat de pe futon si aveam dureri de spate. Am zis bine ca nu era deloc comfortabil si nu intelegeam de ce, cu ce putea sa fie diferit fata de cel de la sediu. Mi-am imbracat kimonoul si mi-am prins ambele sabii la brau, apoi m-am indreptat catre camera amaradului meu. Nu uitasem ce se intamplase aseara, iar daca mai dadea semne suspecte cu siguranta urma sa cer eliminarea lui din grupare. Am dat la o parte shoji-ul* fara sa mai anunt deoarece la ora asta trebuia ca el sa fie treaz. Se pare ca am avut dreptate, tocmai isi pregatea sabiile.
- Trebuie sa ajungem cu documentele cat mai repede asa ca vom pleca acum.
- Grabit mai esti... Fie ca tine.
Ne-am indreptat amandoi spre grajduri pentru a inhama caii, apoi am urcat calare amandoi. Inainte sa plecam anuntasem calugarul sef al templului care cred ca era foarte fericit sa stie ca scapa de noi. Cel putin au fost de buna credinta si ne-au dat cateceva pentru drum. Cu o miscare a mainii si eu si el am pornit in galop catre sediu. Documentele se aflau in mainile mele, astfel puteam sa fiu sigur. Vantul alaturi de praful ce se ridicase ne sufla in fata, facandu-ne sa ne mijim ochii. Aveam impresia ca va veni ploaia in curand, cel putin semnele naturii asta prevesteau. Cand am intrat in poiana, galopand cu viteza inca, am fost atacati de ronini.
Am coborat urgent de pe cal si mi-am scos katana, inclestand-o cu a unuia dintre ei. Erau destul de multi pentru o ambuscada, suficienti cat sa ne inconjoare. Printr-o smucire a mainii reusisem sa-mi eliberez katana si sa-l tai pe cel din fata mea, insa a urmat altul si altul. Cand reuseam sa tai pe unul din ei, aparea altul. Iarba la inceput verde acum devenea patata de suvoaie de sange ce nu se mai opreau. Sunetul metalului predomina in jur la fiecare miscare a mea, a lui Yuudai sau a vreunui ronin. Am simtit cum sunt taiat pe mana dreapta, dar nu am bagat in seama zgarietura ci m-am intors rapid atacandu-l pe cel din spatele meu. In imbulzeala il pierdusem pe Yuudai, nu stiam unde e sau unde lupta, stiam doar ca acum chiar aveam nevoie de ceva ajutor. Simteam deja ca-mi pierd puterea cu fiecare lovitura de sabie pe care o dadeam, cu fiecare pas pe care inca il inaintam, insa asta nu era o prioritate. Trebuia sa protejez documentele chiar si cu viata. La un moment dat am simtit o durere puternica la cap, apoi totul s-a invartit cu mine, eu facand contact cu iarba, apoi... Nimic.
Ploaia rece de toamna nu isi oprea picaturile ce ma invaluiau precum o haina, doar ca in loc sa-mi poarte de cald, alaturi de vantul ce imi ravrasea parul imi racea sufletul mai tare decat deja era. Stateam in fata mormantului parintilor mei si priveam cu durere la piatra funerara, la inscriptii de parca era vina lor ca ei sunt acum plecati din lumea celor vi. Nu intelegeam nimic, de ce au trebuit sa ma lase singur cand eu nu am mai mult de zece ani? Dar, lasa... O sa ii fac mandri, mandri ca au un fiu ce va ajunge prin devotament si curaj unul dintre cei mai buni samurai, asa cum a visat alaturi de amicul sau din copilarie. Sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de mana cuiva ce si-a asezat-o pe umarul meu drept. Mi-am intors capul si am fost intampinat de zambetul incurajator al lui Masao.
- Ce faci aici, Masao? Vei raci daca stai in ploaie...
- Uite cine vorbea! Esti tot ud si imi dai sfaturi mie! Oricum... Prietenii adevarati nu te lasa sa faci tampenii...
- Singur. Am completat eu, apoi amandoi am schitat un zambet.
Stiam amandoi ca imi va fi greu sa ma descurc, insa puteam sa ma bazez pe el.
Mi-am deschis incet ochii privind putin in jur la imaginea neclara. Incet-incet reusise sa mi se contureze in fata ochilor. Yuudai ma privea putin ingrijorat si se pare ca exprimase bucurie cand vazuse ca am deschis ochii. Mi-am dus mana la cap si am realizat ca eram bandajat. M-am uitat intrebator catre el, asa ca a decis sa-mi vorbeasca:
- Unul dn ronini te-a lovit in cap, apoi a trebuit sa lupt singur. Te-am adus la centrul medical din cel mai apropiat sat, mai avem de mers pana ajungem, dar mai bine te odihnesti.
- Documentele? Sunt in regula documentele?
- Da, sunt aici.
A spus calm aratandu-mi plicul sigilat exact asa cum mi-l daduse calugarul.
- Ar trebui sa te inscrii oficial in Shinsengumi.
- Nu prea le am cu politica, ajut unde trebuie si cand pot, doar atat.
Am zambit intelegator, cred ca trebuia sa am incredere in el pana la urma. Mi-am inchis ochii fiind obosit. Dupa ce-mi voi reveni, va trebui sa explic foarte clar intarzierea mea.
------------------------------------
Shoji= usi de lemn cu panza, specifice caselor in stil specific nipon.

[hiimera]

Nextul! Ce ma bucur.
Ai doar o greseala de tastare, cred, am si depistat-o: "amaradului" - "camaradului". Cred ca doar asta a fost, sau poate mai era inca una, insa te felicit, ai lucrat impecabil si pot spune ca acel flashback e foarte bun, cel mai bun pe care l-am vazut. Nu intreba, asa mi se pare. Ai cap si coada si nu ai dramatizat, chiar a iesit bine, de parca ma uitam la vreun anime. :)
Devi din ce in ce mai buna, asta se vede, imi place ca descrii in amanunt anumite scene, iar actiunea - lupta e foarte palpitanta. Chiar faci o treaba minunata. La descriere de descurci bine, chiar daca ar mai trebui sa lungesti putin in anumite segvente, precum finalul din acest capitol - aici mai mult ma refer ca ar fi mers cateva gesturi, emotii... Intelegi tu.
Si legat de comentariile mele la ficurile tale, sa stii sunt abonata la tine. *laughs* Nu de alta, dar cum ti-am mai spus imi place cum scrii, iar povestile tale nu ma obosesc. Sunt interesante.

Astept nextul, succes. *hug*

[Kimera]

Multumesc, nix pentru comentariu. Scuze de intarziere.

Capitolul 5

-Daisuke, ridica-te de jos!
Urla a suta oara barbatul din fata mea. Ochii caprui ai parintelui meu ma priveau ferm sustinand ideea ca trebuie sa fiu puternic. Am pus mana din nou pe bata de lemn de langa mine si m-am ridicat cu greu de jos. Aveam vanatai pe tot corpul, le simteam in felul in care ma chinuiau, insa nu trebuia sa arat acest lucru tatalui meu. Am strans puternic in pumn acea bucata de abanos si luandu-mi avantul necesar am alergat sa-l lovesc pe cal din fata mea, insa in zadar. Ca de obicei lovitura imi fusese parata, iar eu azvarlit cat-colo. Barbatul isi trecuse mana prin parul sau lung si lasat desfacut, usor albastrui asemeni mie scotand un oftat nervos. Chipul sau oval nu exprima bucurie ci un fel de mare dezamagire.
- Copile, de cate ori sa-ti spun sa ataci cu calm si calculat?!
- Dragule, lasa-l putin mai usor, te rog, are doar sapte ani!
Nu realizasem cand shoji-ul s-a deshis, iar mama mea intrase in sala de antrenament. Parul ei era ca de obicei prins intr-un fel de coada in stil nipon, iar ochii ei albastrii manifestau dragostea materna dovedita de orice fel de miscare pe care o facea. Purta un kimono rosu cu decoratiuni florale facut parca sa se asorteze cu cel al tatalui meu de un albastru-nocturn simplu.
- Sa-l las mai usor?! Daca vrea sa ajunga in frunte, va trebui sa indure!
Niciodata parintele meu nu fusese indulgent cu acest aspect si ii dadeam dreptate. Doream cu orice pret sa fiu mai bun, insa stiam ca daca vreau sa ajung acolo unde imi doresc trebuia sa lupt cu toata fiinta mea.
- Incapatanarea ta nu s-a schimbat deloc! Daisuke, te rog, nu-l mai lua in seama cu toate aberatiile lui! Mai ai nevoie si de pauza...
Datatoarea vietii mele oftase resemnata si parasise incaperea observand ca nu are sorti de izbanda. Antrenamentul isi reluase cursul, iar eu incercam din nou si din nou sa il lovesc pe cel din fata mea, sa ajung sa dau macar o lovitura!
Sunetul unei usi trase in lateral imi acaparase atentia, iar ochii mei se deschisera privind in jur usor alarmati. Ma aflam tot in acea camera a centrului medical, iar sunetul a fost provocat de Yuudai cand intrase in camera.
- Scuza-ma, Daisuke. Nu am avut intentia de a te trezi.
Imi spuse calm barbatul inainte sa se aseze pe podeaua de lemn, langa futonul pe care eram intins. M-am ridicat in capul oaselor, inchizand putin ochii pentru ca aveam o senzatie usoara de ameteala.
- Nu ar trebui sa te fortezi... Abia ti-ai revenit si inca nu esti refacut complet.
- E in regula, trebuie sa plecam. Poti pregati tu caii?
- Sigur, nicio problema.
Yuudai imi zambi pentru scurt timp si se ridica indreptandu-se spre iesire. M-am ridicat de pe futon si mi-am imbracat kimonoul si vesta de Shinsengumi, punandu-mi cele doua sabii la brau si asigurandu-ma ca am plicul necesar. Pasii mei se indreptasera spre iesire, dupa ce platisem serviciile medicale oferite. Am incalecat pe armasarul meu negru si am pornit alaturi de Yuudai catre sediu. Inca aveam o usoara durere de cap, insa speram din inima ca imi va trece rapid. Am continuat sa galopam pana ce am ajuns in satul nostru. Ca de obicei oamenii se uitau la noi- bine la mine caci eu aveam vesta aia- ca la infractori, cu atat de multa ura incat uneori ma intrebam de unde poata sa provina atat sentiment de respingere. Ajungand in fata portilor sediului, acestea au fost deschise, eu descalecand si indreptandu-ma alaturi de camaradul meu inspre camera comandantului, insa nu a trebuit sa ajungem pana acolo, caci tocmai era o intrunire in sala cea mare. Am tras shoji-ul la o parte si am intrat, fara Yuudai desigur, acesta nefiind un Shinsengumi de elita deci nu avea ce cauta in sala aceasta. M-am asezat ca de obicei la locul meu si am scos plicul in fata comandatului.
- Asa cum mi-ati ordonat, am adus documentul. Imi asum responsabilitatea pentru intarzierea noastra deoarece in urma uneo ambuscate starea mea de sanatata a intarziat misiunea.
- Nu este o problema, ti-ai indeplinit cererea asa cum trebuia.
Comandantul imi luase hartia din mana, apoi a continuat sa vorbeasca:
- Din pacate, am o veste cutremuratoare. Camaradul nostru, vice-comandantul a fost rapit de ronini in ultima sa misiune. Va trebui sa facem provizii si sa ne antrenam mai des in urma unui plan de ambuscada. Cei ce vor participa sunt Daisuke, eu si Mikoto. Fiecare sa-si aleaga o patrula din douazeci de Shinsengumi, insa nu doresc ca cel nou sa fie printre noi. Inca mai are de invatat si nu risc sa il trimit intr-o astfel de misiune. Ati inteles cu totii?
- Da domnule!
M-am ridicat de pe podea indreptandu-mi pasii catre iesire. Douazeci de oameni deci... Sunt sigur ca Masao va fi mai mult decat incantat de asta!