Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

iti multumesc mult ca citesti lanna;)
uita-ti si finalul dramatic al capitolului. si cu asta se incheie o perioada importanta din viata domnului Wolf.;)) dar stati linistiti ca va incepe alta, una mult mai interesanta si fascinanta;)



1800
Nu voi uita niciodata acest an nenorocit. Evenimentul care l-a marcat a ramas inscris cu slove de foc in mintea mea si nu va conteni niciodata sa arda.
Este anul in care lectiile si-au gasit sfarsitul, iar eu am devenit exact ca Fabrizio, exact ceea ce a dorit de la inceput. Taiasem toate legaturile cu acei ani pe care i-am petrecut cu familia du Solei, dar asta nu inseamna ca pot sa vad cum cineva pe care l-am cunoscut, cu care am trait atatia ani, este ars pe rug. Cumva anumite sentimente inca au ramas in inima mea moarta, adanc ingropate in aceasta, ascunse de ochii critici si neiertatori ai maestrului meu.
Suntem puternici, aproape invincibili, insa o data si o data tot murim, iar a fi ars pe rug este o moarte lenta, dureroasa, cruda orice sau oricine ai fi. Nu as dori asta nici macar celor mai inraiti inamici ai mei, daramite unui persoane pe care o cunosteam.
Eu si Fabrizio am mers in italia, in Verona la inceputul acestui an pentru ca el sa imi arate frumusetile acestui oras italian. Si intr-adevar este incantator, atat de fermecator incat ma trezeam mergand pe strazile intunecate ale orasului dorindu-mi cu ardoare sa il pot vizita in lumina soarelui, sa il pot aprecia asa cum numai un vampir il poate aprecia. Dar nu pot. In urma cu cativa ani incepusem sa dezvolt o sensibilitate acuta la lumina solara si nu mai puteam sa ies afara in timp ce acesta era in plina grandoare. Fabrizio mi-a explicat ca acest fenomen este absolut normal, ca apare in momentul in care un vampir renunta la bucatica de umanitate pe care o are si nu se mai da inapoi de la nici o rautate. Nu stiam asta, dar cumva nu regretam faptele mele ci modul in care lucrurile parca infloreau in lumina solara. Fac atatea lucruri cu Fabrizio, incat unele ma cutremura si pe mine atunci cand ma opresc pentru o secunda pentru a reflecta asupra consecintelor actiunilor mele. Cu cat fac rau si omor oameni cu atat devin un copil al intunericului. Dar acest aspect este neimportant. Aceasta transformare incepuse intr-o noapte indepartata din 1491, acum mai bine de trei sute de ani. Trei sute de ani, atat de mult timp a trecut si eu nici nu mi-am dat seama. Trei sute de ani...
Este o zi de vara, o noapte calduroasa, frumoasa, in care briza usoara care aparea din cand in cand aducea parfumul imbatator al florilor si cateodata al razelor solare. O noapte perfecta care in curand avea sa se transforme intr-una de groaza. Una pe care as fi uitat-o, amintirea ei ducandu-se la un loc cu celelalte amintiri ale unor astfel de zile. Nu a fost sa fie asa. Evenimentul care va ramane in mintea mea scris cu slove de foc incepe cu propunerea, sau mai bine zis porunca, lui Fabrizio de a-l insoti intr-o scurta plimbare sub clar de luna. Pana si luna era perfecta in aceasta seara, plina, alba, fara de pata. Nu puteam sa il refuz, asa ca am acceptat, insa nici macar o secunda nu mi-a trecut prin cap ca exista un motiv alternativ pentru care a sugerat asa ceva. Ma invatase sa fiu viclean, insa credeam ca trecusem de toate testele si avea sa ma lase in pace. M-am inselat amarnic. Mai exista un test final, cel mai crud si mai dur dintre toate.
Mergem fara nici o destinatie, sau cel putin asa cred, pe strazile Veroneze cand dintr-o data face la stanga si intram intr-o cladire abandonata dar care inca mai are un aer de demnitate, in ciuda starii in care se prezenta. Aici sunt peste douazeci de vampirii, toti aduna-ti in jurul unui rug. Initial nu ii dau atentie ci doar continui sa il urmez pe Fabrizio fara prea mare interes... asta cel putin pana cand ajungem in prima linie, aproape de rug.
Nici macar pentru o secunda Fabrizio nu s-a intors sa se uite la mine, iar eu continui sa imi pastrez masca de piatra pe care aproape o pierd cand vad cine este legat de acel rug. Se afla in fata unei usii ce se gasea in spatele rugului, la cativa metrii buni departare de acesta, in genunchi, uitandu-se direct in ochii mei, statea nimeni alta decat Angelique. Este legata cu lanturi de argint care i-au ars carnea pana la os si rani urate ii acopera corpul ce o data m-a fermecat. Pielea care i-a mai ramas este palida, lipsita de fluidul vietii. Nu credeam ca un vampir poate fi mai palid decat este in mod normal. Nu vroiam neaparat sa aflu acest fapt, dar l-am aflat. Uitandu-ma la corpul ei imi dau seama ca este posibil, este mai mult decat posibil, daca asa ceva se poate.
Apoi cineva s-a apropiat de ea si o forteaza sa stea in picioare si sa se indrepte spre rug. Merge impiedicandu-se, tinandu-si capul in sus privind drept inainte. Acel vampir o obliga sa treaca prin fata celor din primul rand, ca un fel de parada morbida. Astfel trece la doi pasi de mine, as fi putut daca as fi vrut, daca as fi stiut ca Fabrizio nu s-ar implica, sa intind mana si sa o salvez, insa nu fac nimic. Simt cum sangele incepe sa imi alerge frenetic prin vene, nefiind de acord cu alegerea mea. Dupa ce trece de mine, isi intoarce capul si ma priveste direct in ochi, oferindu-mi pentru o secunda un zambet sters, lipsit de stralucirea pe care mi-o aminteam atat de bine, atat de dureros. Dar nu mi-am pierdut masca, macar cu atat sa ma mandresc. Nu simt decat o usoara zvacnire a inimii, in rest nimic. Nu ma intereseaza soarta ei, imi tot repet in minte pentru a ma convinge. Si-a facut-o cu mana ei, imi sopteste vocea lui Fabrizio in cap.
Imi dau seama ca a luat foc atunci cand ii aud tipetele de teroare. Am pierdut timpul incercand sa nu imi pierd masca si nu am observat ceea ce se petrecea in jurul meu, asta pana cand am auzit-o tipand. Tipa si se zvarcoleste atat de rapid incat aproape ca reuseste sa scoata rugul din pamant, insa nu scapa. Nu mai are nici o sansa. Parul este primul care a disparut, parul ei rosu, cret si frumos nu mai exista. Apoi picioarele incep sa se transforme in cenusa, iar procesul continua incet spre inima ei. Cand a murit parca cineva m-a intepat in inima, scotand-o cu un cutit neascutit. Sunt gata sa cedez, sa ma arunc in foc si sa mor o data cu creatoarea mea, cand simt mana lui Fabrizio pe umarul meu. Ma uit in ochii lui si nu vad decat reflexia mea... vad lacrimile sangerii care incepusera sa curga pe chipul meu, patandu-mi obrajii. Nici macar nu mi-am dat seama ca plang...
Nu am constientizat asta deoarece ma concentram atat de tare sa imi pastrez masca incat nimic altceva nu mai conta.
-Sunt mandru de tine, fiule, sopteste el pupandu-ma pe frunte in timp ce imi sterge obrajii.
Cuvintele lui aveau sa ma bantuie mult timp de atunci, dar in acea noapte l-am urmat inapo in casa in care stateam automat, fara sa ma gandesc la ceea ce fac. Nu aveam forta necesara sa incerc sa ma gandesc pentru ca simteam ca daca incercam sa deschid acea usa a ratiunii, durerea cauzata de moartea ei avea sa apara. Asa ca am lasat-o inchisa si am preferat sa nu ma mai gandesc niciodata la acea noapte.

[BloodyInnocence]

uuu chiar asa nimeni nu a comentat nimic?:((
uita-ti un nou capitol...scuze de intarziere.


Capitolul XX
Dupa nouazeci si cinci de ani, in sfarsit, Libertate

Londra anului 1895 este foarte diferita de ceea ce era acum multe sute de ani cand eu cand faceam parte din acea specie pe care noi, fiinte care nu ar trebui sa existam, o numim muritori. Hainele pe care sunt nevoiti oameni sa le poarte sunt atat de diferite de cele ci care eram obisnuit... este pentru prima data cand imi dau seama, cand inteleg cu adevarat ceea ce vroia sa spuna Cedrik atunci in primele zile alaturi de el. Si imi aduc aminte ca mi-a zis ca voi intelege in clipa cand o sa gust cu adevarat libertatea.
Imi amintesc de toti acei ani pe care i-am petrecut alaturi de maestrul meu si nu simt nimic la aceste memorii. M-a schimbat. M-a transformat intr-un adevarat vampir, un adevarat vanator. Acum inteleg de ce cei batrani se tineau departe de asa numita ierarhie in care au ajuns sa traiasca vampirii. Specia noastra este destinata, condamnata, damnata sa traiasca in izolatie, nu intr-o ierarhie condusa de cineva. Acestia care se luptasera pentru a detine suprematia dei aratau ca noi si ne impartaseau puterile si unii chiar sangele, nu se puteau numii cu adevarat vampiri. Ei inca nu reusisera sa renunte cu adevarata la latura lor umana si cautau substituente. Ii compatimeam. Nu nici un substituent pentru viata pe care au lasat-o in urma in clipa in care au pasit pe acest drum abisal.
Adevaratii monstrii traiesc in negura noptii, singuri fara a avea cui sa dea socoteala, fara a dori sa aibe cui sa ii dea explicatii. Asta imi este mostenirea, asta am invatat de-a lungul acelor lungi ani pe care i-am petrecut alaturi de Cedrik. Numai ca acum a venit timpul ca el sa ma lase sa imi gasesc singur companionul, desi sunt mai mult decat constient de realitatea cruda: niciodata nu o sa gasesc pe cineva care sa ramane pentru o eternitate cu mine. Este un cerc vicios din care nici eu, nici Cedrik, nici altcineva nu poate sa iasa. Ma bucur intr-un fel ciudat ca totusi Cedrik si-a gasit pe altcineva si nu mai are nevoie de mine. Are acum un baiat rus pe nume Alexandr care il atrasese, il fascina. Nu ii pot intelege, insa, obsesia de a-l urmari cum isi traieste viata muritoare, chinuindu-se sa fie pe placul parintilor. Stiu ca o sa il transforme, intrebarea mea era de ce nu il transforma acum, de ce se incapatana sa il urmareasca, sa ii influenteze viata de departe, sa se joace cu el in acest mod sadic si crud. Dar nu mai conteaza, nu mai este datoria mea sa il inteleg, in curand Alexandr va fi obligat sa o faca. Eu am scapat, eu sunt liber.
Un lucru important am invatat de la maestrul meu pe care nu o sa il uit niciodata, nu ca as putea vreodata sa uit ceva, si acesta este: puterea sentimentelor. M-a invatat cum pot sa ma hranesc cu sangele oamenilor, dar in acelasi timp sa continui sa apreciez viata umana, sa nu cad in acea credinta cum oamenii sunt numai hrana. Este un simplu proces. Unii oameni merita atentia, dragostea noastra, a vampirilor, chiar daca stim ca intr-o zi chiar fara voia lor ne vor rani si ceilalti, cei care nu merita decat sa fie hrana, nutriment. Este o simpla delimitare, o impartire a muritorilor in doua grupe.
In aceasta seara, in care gust libertatea i-au o decizie: sa traiesc la fel cum a facut-o si o face Cedrik. Ma hotarasc sa uit totul despre existenta celor pe care ii cunoscusem pe parcursul anilor in familia du solei. Nu vreau sa imi mai amintesc de acei ani pe care i-am petrecut alaturi de acele creaturi pentru ca imi dau seama, de abia in aceasta clipa, ca ei nu erau decat niste oameni cu corpuri nemuritoare, nimic mai mult. Nu o sa fie capabili sa inteleaga ceea ce eu am invatat, ceea ce am descoperit alaturi de Cedrik.
Imi amintesc de ziua in care l-am intrebat pe acesta despre Louis. Mi-a trebuit atat de mult curaj sa rostesc acea intrebare deoarece stiam ca Louis fusese singurul vampir pe care Cedrik il considerase egalul sau. Cand l-am intrebat a fost pentru prima data cand l-am vazut lasandu-si garda jos si impartasindu-si sentimentele cu mine. Era ranit, trist pentru un motiv pe care nu il intelegeam. Mi-a spus ca Louis desi nu era primul sau copil era cel la care tinuse cel mai mult, dar cu care gresise cel mai rau. In dorinta lui de a-l tine cat mai mult langa el lungise lectiile pe care trebuia sa i le spuna si intr-o zi plecase de langa el, il parasise pentru a se implica in ceva ce nu tinea de ei. Incerca sa ii explice, sa ii arate adevarata cale, insa nu dorise sa il asculte, asa il pierduse. Si apoi cand aparuse Angelique isi pierduse puterea pe care o avea asupra lui. Angelique il fascinase pe Louis asa cum Louis il fascinase pe Cedrik si stia ca nimic nu avea sa il convinga pe Louis sa se intoarca inapoi. A fost prima data cand si-a impartasit sentimentele cu mine si ultima, dar nu mi-a dat un motiv intemeiat pentru actiunile sale. De altfel, niciodata nu facea ceva fara sa aibe motiv, numai ca nu impartasea cu mine acel motiv ma lasa pe mine sa speculez, sa il aflu.
Indeajuns cu maestrul meu. Sunt liber sa traiesc asa cum imi doresc. De ce sa ma gandesc la ceea ce a fost?
Soarele a apus de mult, lasand orasul sa fie capturat de umbre. Nu stiu ce sa fac sau unde sa ma duc. Nu imi este foame asa ca nu simt nevoia de a vana, bestia este linistita in aceasta seara. Singurul lucru care imi ramane de facut este sa ma plimb pe strazile pietruite ale orasului care sunt luminate din loc in loc de lampile cu gaz.
Este fascinant cat de mult a evoluat lumea si cum a aparut aceasta chestie numita tehnologie in viata muritorilor, usurandu-le viata. Deasemenea oameni nu mai mureau din simple raceli sau nu mai este nevoie sa li se taie membrele din cauza unei simple zgarieturi care se infectase.
Ma trezesc ca ma plimb pe aceste strazi fara nici o destinatie anume. Pot sa ma cazez in cel mai bun hotel, am bani destui pentru a-mi satisface cele mai nebunesti placeri, dar nu am chef de asa ceva. Vazusem lumea cu Cedrik asa ca a vizita tarile nu mai reprezinta o fascinatie pentru mine... poate daca mi-as gasi pe cineva cu care sa ma bucur de aceste frumuseti, poate atunci o sa ma apuc de calatorit din nou, dar momentan nu ma atrage aceasta posibilitate.
Ajung intr-o zona in care se vede ca cei care isi permit sa stea aici sunt oameni foarte bogati. Casele sunt mari, inconjurate de ziduri din piatra care sa tina deoparte privirile curioase ale trecatorilor. Numai ca aceste metode de aparare nu sunt un obstacol pentru mine. Trecand pe langa un asemenea conac maiestuos la fereastra acestuia observ o femeie imbracata in alb. Luna aparuse deja pe cer de cateva ore bune si lumina acestui astru face ca acea fata sa para o naluca. Ma fascineaza, asa ca sar peste zidul din piatra avand aproape doi metri fara nici o greutate si aterizez lin fara a face nici cel mai mic zgomot pe pamantul impodobit cu iarba. Este inceputul primaverii si desi acest anotimp vine tarziu de obicei in Anglia, anul acesta a surprins pe toata lumea aparand mai devreme decat de obicei. Asa ca pamantul este tare, plin de iarba si de tot felul de flori salbatice, insa le lipseste frumusetea micilor perle transparente care se lasau pe acestea atunci cand era ceata.
Imediat cum aterizez ma strecor in spatele acestui conac pentru a incerca sa gasesc o intrare in camera fetei. De obicei casele de acest gen au balcoanele in curtea interioara si usile care dau in aceste terase sunt deseori lasate descuiate, usurandu-mi munca. Din pacate sau poate din fericire pentru mine fata se afla deja in gradina stand sprijinita de trunchiul copacului din mijlocul gradinii, uitandu-se direct catre luna. Frumusetea ei ma innebuneste in asa fel incat uit sa ma intreb cum de a ajuns atat de repede din camera ei in gradina, mie nu mi-a trebuit mai mult de cateva secunde sa sar gardul si sa ajung, iar eu sunt vampir si ea este muritoare.
Razele astrului argintiu reusesc sa patrunda prin coroana bogata a stejarului si acolo unde ii atinge pielea alba ca laptele si da o stralucire feerica, aproape translucida. Este cu adevarat frumoasa. Mainile si le tine ascunse sub manecile evazate ale rochiei, dar eu pot sa vad foarte usor prin materialul subtire si observ ca are mainile delicate cu degete luni si subtiri de pianista. Imi inchipuie cum aceste degete aluneca cu delicatete si eleganta peste clapele de alabast ale unui pian... talia seamana cu cea a unei viespe dar asta din cauza corsetului pe care inca il poarta, din cine stie ce motiv, dar in acelasi timp corsetul ii ridica sanii dandu-i un decolteu generos, apetisant. Pot sa vad foarte usor cum sani i se ridica si se lasa in ritmul linistitor al respiratiei. Gatul este lung ca al unei lebede si ma invita parca sa imi infig coltii in pielea subtire chiar acolo unde pulseaza artera. Deja simt cum colti isi fac aparitia incet din cauza prazii apetisante din fata mea. Imi ridic privirea pentru a evita sa o atac. Chipul ii este oval cu o barbie mica, doua buze voluptoase, un nas cu varful putin ridica in sus, pometii inalti, ochii mari, albastrii cu genele lungi si dese si cu fruntea ascunsa sub bretonul drept. Are parul o culoare pe care nu o vezi niciodata la oameni si anume un albastru pal, culoarea cerului pe timpul unei zile frumoase de iarna.
O briza usoara ii ravaseste parul lung si aduce cu el mirosul ei. Este atat de apetisant, nici nu stiu cu ce as putea sa il aseman dar sunt constient ca nu l-am mai intalnit pana in aceasta seara. O vreau! O vreau atat de tare incat nu stiu daca ma mai pot controla mult timp.
Ma face sa ma intreb cine este sau mai bine spus ce este. Nu se poate ca un simplu muritor sa aiba un asemenea miros si nici o asemenea culoare. Nu este o simpla muritoare parul si mirosul ei imi atesta aceasta banuiala. Si atunci ce este? Nu am mai intalnit niciodata o faptura care sa trezeasca bestia din mine chiar si atunci cand sunt satul. De fapt, nu... imi amintesc. Acum multi, multi ani intr-o camera intunecoasa a aparut ceva care poseda un miros asemanator. Era o zana, dar aceasta fata nu se poate sa fie o zana. Traieste cu doi muritori, iar zanele au nevoie de compania celor ca ele sa poata supravietui.
Deodata aud un marait amenintator care bine din spatele meu.

[Dark Blue]

Am ajuns si aici:D.
Se observa cu ochiul liber capitolele pe care le-ai recitit si pe care nu. De exemplu, in partea a doua a cap XIX nu am gasit nici o greseala, intamplarea a fost relatata absolut superb si am regasit descrierea ta mirifica. In capitolul XX am gasit o gamada ( daca vreo 7-8 poate fi numita gramada:D) de greseli de tastare si vreo doua propozitii fara sens. Nu e ca si cum nu ai putea sa scrii, deoarece ne-ai demonstrat aproape de fiecare data ca esti o scriitoare priceputa, dar, la acest fic lasi capitole nerecitite si necorectate, si nu stiu de ce? Ti se pare ca acesta are ceva in minus fata de celelalte? Pentru ca daca da, inseamna ca te inseli, e un fic grozav, la fel ca si restul, si ideea e grozava.
Ca tot vorbeam de greseli, aici sunt toate pe care le-am gasit:
in mijlocul nicaieri in Transilvania. (middle of nowhere:)))da aici depide cum vrei tu sa corectezi, ai mai multe variante
"pentru a detine suprematia dei aratau ca noi " uhm.."i", cred
"cu adevarata la latura lor umana" - adevarat
"credinta cum oamenii sunt numai hrana" - "credinta ca"
"i-au o decizie" - mai are rost sa repet? ar fi a cincea oara, le-am numarat
"familia du solei" - Solei, cu litera mare
"Angelique il fascinase pe Louis asa cum Louis il fascinase pe Cedrik si stia ca nimic nu avea sa il convinga pe Louis sa se intoarca inapoi. " - cam prea mult Louis, cel putin asa cred
"asa ca sar peste zidul din piatra avand aproape doi metri fara nici o greutate[i]" - asta suna ciudat. Se poate intelege ca zidul avea doi metri fara greutate, cu greutate ar fi mai inalt, sau nu?
[i]"putin ridica in sus" - mie-mi suna a pleonasm, si oricum, era "ridicat"
"care bine din spatele meu" - vine

E posibil sa fie in mintea mea, insa mie mi se pare ca il neglijezi, pentru ca la celelalte ficuri nu lasai niciodata capitolele balta, si mi se pare foarte nedrept, deoarece este o poveste grozava.
Inafara de asta nu am mai gasit nimic in neregula, doar mici fraze ciudate la ultimul capitol, dar sa trecem peste asta. Astept urmatorul capitol si sper ca de data asta sa ai grija de el.
Buh bye>:D<

[Lanna]

Salut din nou! Am venit si pe aici!
Mi-a placut foarte mult povestea. Am vazut cateva greseli ici-colo, dar nimic grav. De ce trebuia sa moara Angelique? Si Wolf de ce nu a facut nimic? Asta nu inteleg! De ce ai omorat-o pe Angelique? Ce a facut sa merita asta? Eu as fi vrut sa mai traiasca.
Nu te inteleg! Sunt foarte furioasa!:zuppy01:

Cand pui continuarea? Vreau sa aflu cine e fata misterioasa pe care a vazut-o Wolf la fereastra si dupa care a sarit. Abia astept sa aflu ce se mai intampla.

So, see you later!

[BloodyInnocence]

multumesc mult pentru ca cititi si ma bucur ca va place. o sa incerc sa nu mai neglijez aceasta poveste Dark Blue;)
Lanna, angelique a trebuit sa moara pentru ca asta ii era soarta de cand a intra in viata lui wolf. a fost personajul feminin principal la inceput, dar a cazut din acest statut in momentul in care a decis sa ii salveze viata lui wolf. pentru ca i-a dat acel sange al lui Fabrizio sperand ca acesta sa apara si sa il oblige pe Wolf sa renunte la lupta. stia ca nu vor castiga:)
anyway, uitati si continuarea capitolului pe care l-am taiat in doua.


Deodata aud un marait amenintator care vine din spatele meu. Cand ma intorc observ trei lycani cum stau pe labele din spate pregatiti sa atace. Am fost attat de fascinat de faptura ce contempla luna incat mi-am lasat garda jos, neauzind fapturile ce se strecurasera sa ma atace. Cat de prost pot fi! Prima lectie: nu lasa niciodata garda jos; dar acea fata... intr-un mod sucit, nebunesc, absurd imi aminteste de Angelique.

-Ce cauti aici, tantarule? Intreaba masculul alfa care facuse un pas in fata celorlalti doi, continuand sa maraie amenintator.
De abia inteleg ce spune, cuvintele sunt atat de pocite.
-De cand imi este interzis sa ma plimb? Il intreb eu non-salant stiind ca nu fac altceva decat sa il provoc.

Ma intreb curios de ce nu ataca, ce mai asteapta de pierd timpul cu vorbe inutile. Nu este tipic lycanilor sa vorbeasca, ei ataca si apoi pun intrebari, din cate stiam eu. Deci ce ii face pe acestia diferiti de ceilalti? Au si un alt miros, adevarat, seamana cu mirosul de javra pe care toti il poseda, dar acestia miros si a altceva... altceva care ii face apetisanti. Ceea ce nu este deloc bine. Sangele lycanilor este otrava pentru vampiri.

Observ ca cei trei nu se mai uita la mine ci undeva in spatele meu si au incetat sa mai maraie, dar continuau sa stea pe pozitie de atac. Parca asteptand pe cineva sa dea ordinul ca sa atace. Imi intorc putin capul sa vad la ce se uita, nu ii scap din vedere pe cei trei pentru ca asta ar insemna sa imi semnez condamnarea la moarte. Raman uimit cand o vad pe acea domnisoara uitandu-se cu interes la mine, langa ea un pas mai in spate stand o zana care zambea calduros. Are parul de un albastru-verzui, iar ochii ii sunt de un galben intens, aproape auriu. Nasul ei este putin c-am mare si drept, avand varful indreptat in sus, in timp ce buzele sunt fabuloase, pline de acel sange atat de dulce. Si atunci ma izbeste.

O camera intunecata, o masa rotunda de stejar stand in centrul iar la aceasta aflandu-se diverse creaturi. O lumina a aparut si o data cu aceasta diverse creaturi si-au facut aparitia. Miryam. Numele acesta imi apare in minte scris cu slove de foc.
-Myriam... soptesc eu uitandu-ma direct in ochii ei aurii.
Aceasta pare ca ma vede pentru prima data si dispare din spatele domnisoarei aparand langa mine.
-Puteti pleca, le ordona ea lycanilor care pleaca vadit nemultumiti, apoi se intoarce cu fata la mine cantarindu-ma de sus pana jos.

Acum am aflat cine ii controleaza pe acestia.
Ma innebuneste mirosul ei, narile mele ma distrug arzand din cauza acestuia. Doi pasi si sangele ei ar fi in gura mea, bucurandu-ma de gustul lui.
-Nu as face asta daca as fi in locul tau. Imi amintesc de tine, Wolf. Vampirul nou-nascut care a devenit liderul familiei du Solei. Dare sti schimbat... ai aerul unui prim. Cum se poate asa ceva? Intreba ea neasteptandu-se la nici un raspuns.
-Chiar nu vad motivul pentru care ti-as zice asa ceva, Miryam. Nu mai fac parte din lumea patetica a lui Vladimir. Deci nu imi pasa de pacturile incheiate de el, afirm lasand-o sa imi vada coltii lungi care iesisera la iveala.

-Poate... dar nu imi vei face nimic. Nici mie, nici protejatei mele. Vezi tu, nu mai sunt o simpla zana de mult timp, sunt un inger in adevaratul sens al cuvantului, iar ea este protejata mea, spuse aratand spre fata ce statea la cativa pasi departare. Crede-ma nu vrei sa te pui cu mine.
Este serioasa. O vad in ochii ei determinarea de a scapa lumea de mine. Are o aura in jurul capului albastruie care nu era acolo cu cateva minute in urma. Ceva imi spune ca este timpul sa imi iau talpasita, asta daca doresc sa traiesc. Tocmai asta vreau sa fac atunci cand simt o mana calda atingandu-ma pe umar. Seara aceasta se dovedeste a fi plina de surprize placute cat si neplacute. Unde este plictiseala care punea stapanire pe mine cu numai cateva minute in urma? Nu trebuie sa ma intorc pentru a vedea cine este, deoarece stiu deja.

-Este frumos, Miryam. De ce trebuie sa fi atat de dura cu el? Intreaba inocenta.
Ma uit la aceasta de parca ar fi de pe alta planeta. Cum poate sa afirme asa ceva? Nu stie ce sunt? Nici nu imi pot imagina cum cineva atat de inocent ca ea si-o pastreaza in aceasta lume a monstrilor in care traieste. Ma uit la Miryam, care intotdeauna imi citeste gandurile intr-un mod necunoscut inca pentru mine si isi ridica umerii intr-un gest care imi da de inteles ca nici macar ea nu o intelege pe frumoasa cu parul albastru ca marea.
-Amaltheea, draga mea, el este un vampir. Stii ca am mai vorbit despre creaturile noptii, nu? Iti aduci aminte de ceea ce ti-am spus despre ele? Ar trebui sa te feresti de aceste creaturi pentru ca traiesc hranindu-se cu vietile oamenilor, ii explica Miryam din nou.
Amaltheea, ce nume neobisnuit are, cu siguranta nu este o simpla muritoare.

Aceasta se uita la mine de parca ar stii ca ma gandesc la ea si imi ofera un zambet. Diferenta de inaltime dintre noi este evidenta, eu fiind cu cel putin cinsprezece centimeri mai inalt decat aceasta si trebuie sa ma uit in jos pentru a putea sa ii intalnesc privirea.
-Nu se poate sa fie atat de periculos. Are ochii frumosi si blanzi, uite vezi? Spuse punand mana pe barbia mea si intorcandu-mi capul pentru a o privi pe Miryam.
Miryam isi da o palma peste fata vazand-o pe fata cum se comporta, cu cata usurinta se arunca in gura lupului.
-Doamne, in ce m-am bagat cand am acceptat sa ii fiu inger protector? Sopteste usor zana, crezand poate ca nu o pot auzi.

Nici nu stiu cum sa reactionez. As ataca-o pentru ca simt cum incet, incet bestia pune stapanire pe simturile mele, dorind sa fac baie in sangele celord doua insa ceva ma obliga sa ma controlez. Ce, nici eu nu stiu dar o parte din mine este bucuroasa ca nu ma dau batut in fata acelui monstru interior.
-Amaltheea, nu il trata ca pe o jucarie. Este periculos! Este uun vampir pentru numele lui Dumnezeu! Zise Miryam exasperata lasand zambetul sa ii dispara de pe chip.
Ingerul, zana sau ce o fi ea o apuca de mana si o trage spre ea intrerupand contactul pielii ei fine cu a mea si imediat ce acest contact se intrerupe sunt coplesit de foamea ce isi cere dreptul. Nu stiu ce mi-a facut acea fata de a facut sa dispara sentimentul de foame total din corpul meu, dar in prima secunda cand nu m-a mai atins, ea a aparut chinuindu-ma de o mie de ori mai rau decat ma chinuia in mod obisnuit. Incep sa marai si sa imi arat coltii pregatindu-ma sa le atac, cand un lycan care aparut de nicaieri ma tranteste la pamant. Nu imi dau seama ce se intampla, de abia mai pot intelege cate ceva atat de repede se petrec lucrurile, insa asta este si din cauza bestiei pentru ca atunci cand incepe sa ma controleze toate abilitatile mele scad semnificativ. Ma lupt cu un lycan in timp ce sunt atent la un altul care se apropie prin spatele meu. Il simt cum incearca sa se strecoare.

Nu stiu cum reusesc sa scpa, dar o fac. Plec din acel conac confuz, dar bucuros ca inca traiesc. Plin de sangele meu, amestecat cu cel al lycanului cu care m-am luptat umblu pe strazile pustii ale Londrei in cautare de o prada usoara cu care sa ma hranesc. Am nevoie de sange proaspat altfel o sa mor din cauza ca sangele meu s-a amestecat cu cel al javrelor si voi muri incet daca nu gasesc pe cineva cu care sa ma hranesc. Nu este cel mai efectiv mod de a ucide un vampir, dar nu conteaza. Mai ales daca esti pe un camp de lupta si pierzi mult sange, esti mor mai mult ca sigur daca mai esti si infectat cu sange de lycan.

In drumul meu apare un cuplu, un tanar cu parul saten beat sustinut de o dama de companie nu prea scumpa dupa cum arata. Nu sunt tocmai genul meu, insa nu am timp sa fac mofturi. Apar intre cei doi speriindu-i, insa ii apuc de gat pe amandoi si ii imobilizez. Ar tipa, dar sunt atat de intoxicati cu bautura incat nu constientizeaza ceea ce li se intampla. Ma hranesc intai cu copila care in secunda in care imi simte coltii penetrandu-i pielea incepe sa tipe disperata dupa ajutor. Tipatul se stinge dupa vreo doua minute pentru ca ea cade in inconstienta, urmata de o moarte sigura din cauza pierderii de sange. Nu se va mai trezi. Tanarul baiat a cazut in fund si se uita fara sa ii vina sa creada ce se intampla in fata lui. Ma intorc cu fata spre acesta si apucandu-l de parul scurt il ridic in sus. Imi stramb nasul atunci cand simt mirosul fecalelor lui, dar imi dau la o parte dezgustul si imi infig coltii in gatul lui simtind putoarea alcoolului care imi inunda narile. Ii beau sangele in timp ce el sopteste pana in ultima clipa ca asa ceva nu se poate, ca eu nu exist. Zambesc atunci cand imi dezlipesc buzele de gatul lui. Este ciudat cum inexistenta mea il distruge, il omoara, ii curma existenta lui. Unii oameni nu sunt capabili sa constientizeze anumite adevaruri crude si mor in aceasi ignoranta in care au trait. Ii las pe cei doi acolo, pe strada goala si pustie sa ii gaseasca un trecator ghinionist a doua zi de dimineata.

[Dark Blue]

Hey, Angel>:D<
Imi pare rau ca in postul trecut nu am mai apucat sa vorbesc despre asta, si iti multumesc Lanna ca ai pus tu intrebarile, dar acum le mai pun si eu o data: de ce ai omorat-o pe Angelique? De ce ai omorat-o pe Angelique in chinuri? puteai sa gasesti 1001 moduri prin care ea sa scape...ok, e povestea ta,ideea ta si trebuie sa recunosc, intr-un fel mi-a placut enorm partea aia si mi-ar fi placut si mai mult daca Wolf ar fi fost in locul lui Angelique >:)
Sa revenim, chestie neplacuta: Ai scris numele si inceputurile de propozitie cu litera mica, dar ghici unde? La inceputul postului,in afara capitolului, unde ai explicat de ce ai omorat-o pe Angelique. Stiu ca ar trebui sa-ti comentez ficul, dar tu esti o scriitoare, si asa ceva nu se accepta.
Capitolul a fost bun, se putea si mai bine, dar a fost bun. Se observa usor cat te poate ajuta o idee buna, nu vreau sa spun ca ideea aceasta nu e buna, dimpotriva e grozava, dar sunt unele lucruri care tie ti se potrivesc mai bine. Sa nu uitam greselutele de tastare, care nu sunt chiar atat de deranjante, dar pe care trebuie sa le spun ca sa par mai rea;):
attat , Dare sti , celord , esti mor , uun , nu cred ca mai are rost sa le corectez, e evident ca sunt doar greseli de tastare inocente.
Peste lupta dintre Wolf si lycan ai sarit, si s-ar putea crede ca ei stateau fata si se holbau unul la altul in timp ce altul venea din spate, apoi Wolf a scapat si asta a fost lupta cea sangeroasa, care putea sa-l faca pe Wolf sa moara. Dupa parerea mea asta era o chestie cat de cat importanta, puteai sa-i acorzi putina atentie. Mi-a placut cand a ucis acel baiat, atat faza cu fecalele cat si faza cu inconstienta si moartea.
Cam atat, astept capitolul urmator>:D<

[Lanna]

Salut! Nu am ce zice despre capitol. E, pur si sumplu, superb. Dar, dupa cum a zis si Dark Blue, trebuia sa descrii mai mult partea cu lupta dintre Wolf si acel lycan, cum se musca, cum se lovesc si cad, etc.
Ai si cateva greseli de tastare care au fost mentionate mai sus. Nu are rost sa le spun.
Cam atat! Maine ( duminica ) voi pune urmatoarea parte la povestea mea. Cand ai timp, treci pe acolo.

So, Lanna incheiat si See you later!

[~*Fallen* ~* Angel*~]

Hei.Buna.interesant fic.imi place idea.asa ca vreau nextul.si app imi pare rau.cand intru pe un forum ma duc direct la subiectele pe orice tema de pe forum si uit complet de reguli.n-as vreau ca ficul cuiva sa fie mutat la atelier sau sters din cauza ca eu nu respect regulile.deci inca o data iti mai spun:vreau nextu.

[Lucifer]

Off: interesant comment ai alia_sasuke2011:| cred ca si o telegrama are un continut mai explicit...chiar nu inteleg pe bune chiar nu inteleg rostul acelui post pff nevermind...

On:
Stiu, stiu nu am scuze, ti-am promis acest comment acum ceva zile si uite ca abia acum imi onorez promisiunea. Inainte de a trece la comentarii vreau sa iti spun si aici desi ti-am spus si pe mess ca ai un fic foarte bun, si bine structurat.

Acum voi comenta cateva aspecte ale ficului care mi-au placut sau din potriva deranjat, nu te speria nu e nimic grav:

Descrierea: Descri frumos in unele capitole pur si simplu nu ma mai puteam opri din citit datorita profunzimii descrieri insa in altele prun si simplu se vede ca te-ai grabit sa postezi si nu ai acordat aceiasi atentie descrierii.

Naratiunea: Este bine structurata nu am ce comenta aici.

Personajele:Nu o sa le iau pe toate fiindca probabil as face un giga post ci doar doua care mi s-au parut mai interesante.

Wolf: imi place cum l-ai conturat, imi place comprtamentul si modul lui de gandire.

Angelique: deja ti-am spus pe mess ca am detestat-o si chiar ma bucur ca a disparut din peisaj. Insa a fost gandita bine si daca ignor partile rele e chiar...cum sa ma exprim..agreabila?

Lupta: in ultimul capitol m-ai lasat ceva genu huh ce cand cum unde de ce...intelegi tu. Nu inteleg dde ce nu ai descris-o, e destul de simplu, daca te gandesti ca atat lycani cat si vampriii au forta si viteza supraomenasca, cateva eschive, cateva zgarieturi, sa zice-m ca atunci cand Wolf scapa il prinde pe unul din lycanide gat si il arunca cu toata forta de un perete, copac, obiect dur fugind apoi vazand cu ochii, nu e greu doar inchide ochii imagineaza-ti lupta si scrie cea ce vezi acolo.

Cam atat am avut de spus, astept capitolul urmator. Ma anunti pe mess cand vei posta:D

[BloodyInnocence]

va multumesc tututor ca ati citit si ca ati impartasti parerile voastre cu mine.
hugs Tyki and Dark Blue.>:D<

Capitolul al XXI-lea
Adevar Prezent 2034

Ma opresc din povestit pentru a ma uita la ceasul ce sta in buzunarul meu stang. Este ora patru dimineata, inca putin si va trebui sa astept inca douasprezece ore pentru a putea sa vorbesc cu EL. Se pare ca trebuie sa termin aceasta sarada aici si acum. Normal ca totul a fost o sarada pana acum. Nu sunt si nici nu voi fi niciodata atat de nebun incat sa ma alatur unui grup atat de penibil de vampiri. Cum as putea eu sa renunt la minunata senzatie pe care mi-o da teama unui om atunci cand stie ca este pe pragul de a muri? Nu pot, pentru asta traiesc, pentru acea senzatie unica daruita de ochii fiecarei victime in care imi infig colti. Nu neg ca singuratatea m-a adus la pragul acestui clan, acestei familii dar singuratatea mea este una care nu poate fi doborata de cineva ca ei. Nu, nu este acel gen de singuratate. Este un alt fel de pustietate ce nu poate fi distrusa decat de un singur lucru, iar aceasta familie este modul prin care pot pune mana pe acel lucru.
Cei patru se uita amenintator la mine si putini nerabdatori sa auda continuarea povestii mele..
- Ma scuzati, dar aceasta poveste aici se termina, zic eu facand o scurta plecaciune de curtoazie in fata acestora.
- Cum? Intreaba William apropiindu-se cativa pasi de mine.
- Nu poti face asa ceva! Exclama Chase vadit nemultumit, incrucisandu-si mainile in dreptul pieptului.
Si-au mai lasat putin garda jos. Sunt atat de usor de ucis in acest moment incat nici nu stiu de ce am acceptat asa ceva. O prada atat de usoara ca ei nu imi provoaca nici o placere mai ales ca nu anticipez nici o lupta grea.
Zambesc ironic la toata aceasta scena. Oare chiar credeau ca cineva ca mine va renunta vreodata la a ucide oameni? Ca ma voi face... vegetarian? De abia pot sa ma gandesc la acest cuvant si la ceea ce implica el, nici nu mai vorbesc despre a deveni asa ceva. Este de-a dreptul dezgustator. Este atat de respingator acest simplu gand pentru mine incat mi se pare o gluma proasta. Vampiri vegetarieni! Am trait sa o vad si sa o aud si pe aceasta! Incep sa rad mai rau ca un nebun ceea ce ii face pe Scarlett si Patrik sa se indeparteze de mine.
- Ce este atat de haios? Daca vrei sa te primim in clan trebuie sa stim adevarul!
Cuvintele lui William ma opresc din nebunia mea facandu-ma sa ii acord atentie. In mod normal nu as face-o dar ceva din privirea sa ma convinge. Nu merita respectul meu, nici unul dintre ei nu o merita dar dintr-un motiv necunoscut simt nevoia sa ii fac sa inteleaga inainte de a muri ce sunt.
- Copile, spre deosebire de tine eu am aproape cinci sute de ani in plus. Serios, chiar crezi ca cineva ca mine, un adevarat vampir, va dori vreodata sa devina o... nici nu stiu cum sa va spun. Sunteti o rusine pentru rasa noastra! Nu imi vine sa cred cat de mult ati decazut! Declar eu apucandu-l de barbie si uitandu-ma direct in ochi sai.
Da. Atunci cand cautam un clan eram depresiv, aproape sinucigas dar EL a aparut cu o cerere, un schimb. Viata acestor fiinte patetice pentru ceva drag, ceva care avea sa imi alunge singuratatea din suflet. Si apoi pe parcursul orelor in care am retrait practic intreaga mea viata mi-am amintit ce sunt, ce trebuie sa fac. Singuratatea mea va fi curmata doar de EA, iar daca pe EA nu o pot avea deoarece este deja o mana de oase, daca mai exista si acestea, atunci voi avea ceva de-al ei, ceva care trebuia sa fie al meu de la inceput, dar care a fost furat. Nu conteaza, il voi recupera in aceasta seara. O voi avea din nou langa mine pe acea tradatoare, inselatoare femeie pe care nu mi-o pot scoate din cap orice as face.
Revin cu gandul la cel pe care il tin de barbie atat de tare incat nu poate iesi. Incearca sa ma loveasca cu mainile si picioarele, sa se elibereze insa eu nu simt loviturile lui. Este atat de slab din cauza sangelui care nu face decat sa il mentina in viata incat este doar putin mai puternic decat un om. Ii zambesc iar acesta incepe sa tremure dandu-si seama ca soarta tocmai i-a fost scrisa si sigilata.
- Oh, nu fi asa... promit nu te va durea, ii soptesc eu la ureche in timp ce imi pun mainile in asa fel pe gatul sau incat il pot suci fara prea mult efort.
Un sunet sec de parca cineva tocmai a rupt in doua o creanga se aude in incapere. Este gatul lui William cedand in fata fortei mele. Uite asa raman cu corpul sau lipsit de viata in mainile mele. Insa nu pentru mult timp. Trupul sau incepe sa se dezintegreze si sa se transforme in ceea ce trebuia sa fie pana acum de mult: cenusa. Niciodata nu o sa inteleg acest lucru. Unii vampiri nu se transforma atat de repede si ai nevoie chiar de lumina soarelui pentru a le distruge trupurile lipsite de viata insa unii dispar atat de repede de parca nu ar fi existat niciodata pe acest pamant si nu tine de varsta. De asta sunt sigur.
- Will, nu! Tipa Scarlett care isi scoate la iveala ghearele si se arunca pentru a ma ataca.
Patrik cade in genunchi uitandu-se pierdut la mana de cenuse ce o data era trupul lui William, in timp ce scumpul de Chase vine si el sa ma atace. Doi impotriva la unul. Nu este corect... asa cel putin pentru ei.
O apuc pe Scarlett de maini tinand-o la o distanta considerabila de mine pentru a nu ma putea musca si ma intorc cu fata spre Chase. Acesta nu are timp sa se opreasca, vazand prea tarziu ca eu m-am invartit si infige piciorul de lemn al unui scaun in spatele lui Scarlett nimerindu-i inima. Si aceasta ma murdareste cu sangele ei in timp ce cade in genunchi mormaind cuvinte fara rost. Un singur cuvant am pentru ei: penibil. Nu au invatat sa se lupte deoarece credeau ca vor fi lasa-ti intotdeauna in pace din cauza ca nu deranjau pe nimeni. Nici macar nu stiu sa isi foloseasca puterile cum trebuie, sunt mult mai dezamagit decat eram la inceput. Stiam ca nu stiu sa lupte prea bine, dar credeam ca imi vor da mai multe batai de cap decat atat.
- De... ce... faci asta? Ce... ti-am facut... dar nu poate sa duca la bun sfarsit fraza deoarece cade cu fata in propriul ei sange pe podea.
- Nenorocitule! Mori! Tipa Chase scotand fara pic de delicatete tepusul improvizat din trupul camaradei sale, pregatindu-se sa ma atace din nou.
- Serios? Il intreb eu razand si evitandu-i fara nici o problema atacurile.
- Patrik, ajuta-ma!
Patrik continua sa stea in genunchi uitandu-se la noi cum ne luptam. Arata ca si cum nu ne vede, de parca nu mai este printre noi. Vazandu-l pe acel copil pierdut in acest fel ma face sa ma intreb ce rau ar fi putut sa faca pentru a enerva pe cineva atat de puternic ca cel care m-a pus sa ii omor. Dar acest lucru este doar un detaliu neimportant. Un detaliu pe care un asasin ca mine nu trebuie sa il stie niciodata. Este mai important sa vad acea sclipire a constientizarii morti in clipa cand isi dau ultima suflare decat sa stiu aceste detalii nesemnificative. Ma trezesc din reveria mea cand simt cum ceva intra in pielea bratului meu drept. Ma opresc si ma uit in jos sa vad ce este si raman uimit vazand cutitul din inox pe care a pus mana Chase si l-a aruncat. Asta se intampla de cate ori ma pierd aiurea printre ganduri. Scot cutitul cu incetinitorul fara sa ma uit o clipa la acesta si privindu-l direct in ochi pe Chase. Imi place sa vad cum groaza creste in ochii lui, cum se uita la mine fara sa ii vina sa creada ca fac asta fara sa clipesc. Durerea pe care mi-a provocat-o el este insignifianta, este ca si cum m-ar intepa cu un ac. Apoi la fel de incet duc cutitul la buze si imi trec limba peste lama acestuia, gustandu-mi sangele.
- Mmm... nu este la fel de bun ca sangele uman, dar are ceva ce le lipseste oamenilor de azi... este ca un vin bun, vechi pot zice, ii spun eu facandu-l sa tremure de frica.
Dar in acelasi timp vad dorinta din ochii lui. Dorinta de a-mi gusta sangele. Este si normal ca un vampir asa slab ca el sa fie incantat de sangele meu. Sangele meu care promite putere, eternitate.
Intr-o secunda cutitul care mi-a strapuns carnea trece direct prin capul lui Chase, exact intre ochi. Astfel moare fara sa stie ce l-a lovit, continuand sa viseze la ce gust avea sangele meu. Pot spune ca este un mod frumos de a muri. Nu este, insa, modul meu preferat de a ucide, dar este destul de eficace cateodata. Eu prefer sa devin intim cu victimele mele, cu cat sunt mai aproape cu atat placerea este mai mare, extazul este... incredibil. Ma intorc spre Patrik care sta in aceeasi pozitie.
- Sunteti patetici... si daca stau sa ma gandesc bine, eu sunt mai patetic decat voi ca am acceptat sa fac asa ceva. Atat de usor de ucis... nu ati fost deloc o provocare dar m-ati ajutat de aceea nu v-am torturat. Ati suferit o moarte usoara, spun eu apropiindu-ma de Patrik si punandu-mi mainile pe capul acestuia.
Il mangai pe cap, ciufulindu-i parul saten. Dintr-un motiv necunoscut mie imi aduce aminte de un anumit copil... din pacate asta nu il va salva ci doar il scapa de durere.
- Inchide ochii, Patrik. Iti promit ca nu te va durea. Vei scapa de acest blestem numit eternitate si singuratate.
Baiatul face exact ceea ce ii spun si cu o singura miscare il omor separandu-i capul de restul trupului. Corpul acestuia cade pe podea in timp ce ii dau drumul capului sau care se rostogoleste pentru cateva secunde. Gata, l-am omorat si nu a simtit nimic.
I-am omorat. Este cinci fix, ceea ce inseamna ca mi-a trebuit o ora sa o fac. O ora in care m-am jucat de-a soarecele si pisica cu Chase. Nu regret, baiatul a fost amuzant, un fel de pata de culoare in viata mea gri. Ma mai scos din rutina in care intrasem, din plictiseala care pusese stapanire pe mine. Inca mai este o ora pana rasare soarele, deci destul timp ca nenorocitul acela infumurat sa isi faca aparitia. Ies afara deoarece nu mai suport mirosul de putrefactie care pune stapanire peste incapere. Stelele sunt atat de frumoase in aceasta seara, nici macar luminile absurde, nenaturale ale orasului nu pot sa diminueze stralucirea lor in aceste clipe. Nu stiu de ce intotdeauna stelele imi aduc aminte de acea persoana care mi-a smuls inima, care m-a folosit si m-a tradat. Modul in care functioneaza inima este necunoscut si va ramane asa pentru restul eternitatii. Iar pentru mine va fi si neinteles deoarece nu pot intelege de ce inca o mai iubesc dupa toate cele prin care m-a facut sa trec. Lucrurile pe care ea m-a pus sa le fac m-au ranit si totusi uite ca stau aici asteptandu-l pe acel nenorocit sa apara. Si pentru ce? Pentru un amarat de medalion care ii apartinuse ei, intre ghearele caruia exista o poza cu ea.
- Ma bucur ca suferi in acest mod pentru ca tu ai omorat-o, dar nu este nimic, spune cineva din spatele meu.
Crede ca m-a luat prin surprindere, insa nu este adevarat deoarece il asteptam sa apara. Sa isi faca aparitia in acest mod atat de tipic, obisnuit, pentru cineva ca el. Nu stiu daca il urasc pe acesta mai mult decat o urasc pe ea, este inca un lucru supus intrebarilor. Adevarul este ca daca nu ar fi fost pentru existenta acestuia atunci ea nu ar fi fost nevoita sa ma pacaleasca, sa se joace in acel fel cu inima mea si intr-un final sa ma tradeze. Este ciudat cum functioneaza inima, cum poti iubi si ura o persoana in acelasi timp cu atata pasiune. Sunt sigur ca daca ar fi langa mine acum toata acea iubire, toata acea ura, toate acele regrete ar exploda intr-o pasiune care ne-ar consuma pe amandoi. Dar nu este si din aceasta cauza, toate acele sentimente m-ar manca daca le-as lasa. Dar pana la urma opusul dragostei nu a fost niciodata ura asa cum cred unii, ci este indiferenta.
- Buna dimineata, Luceafarule, zic intorcandu-ma cu fata spre acesta pentru a-l vedea.
Sincer vorbind nu l-am vazut niciodata. Puteam fi numiti intr-un mod ciudat si sucit inamici, insa eu unul nu l-am vazut niciodata. Asa da inamic. Nu il poti vedea, nu il poti lovi este ca si cum ar fi invizibil si nu as fi departe de adevar daca as spune asta.
In aceasta dimineata este pentru prima oara cand il intalnesc fata in fata. Este o umbra care are forma umana cu doi taciuni drept ochi si atat. inteleg de ce Amalthea a facut ceea ce a facut in acea seara. Cum poate cineva sa o condamne la o viata alaturi de aceasta chestie fara trasaturi, fara forma?
- Cumva eu nu te pot considera inamicul meu pentru ca ai fost o simpla unealta in mainile scumpei mele. Dar vreau sa iti zic ca ea mi-a fost destinata inca din prima zi a vietii sale. Tu mi-ai stricat planurile, casatoria, fericirea. Existenta ta patetica, insignifianta a reusit sa imi distruga aceste lucruri, dar te asigur ca nu te voi mai lasa sa te amesteci in planurile mele.
- Nici nu am de gand sa ma mai amestec in planurile tale. A fost o simpla coincidenta faptul ca am dat peste Amalthea. Nu te mai considera buricul pamantului pentru ca nu esti, nu am facut ceea ce am facut pentru a te face pe tine sa suferi sau pentru a-ti strica planurile. Acum da-mi mai repede medalionul si sa terminam aceasta intalnire cat mai repede cu putinta.
Imi arunca bijuteria cu atata sila, de parca l-ar fi dezgustat sa faca afaceri cu mine si apoi dispare lasandu-ma singur. Dar pe mine nu ma intereseaza, nu ma afecteaza comportamentul sau. Aceasta afacere a fost ceva unic, ceva care nu se va mai intampla pe viitor si nu imi voi schimba alegerea. Am facut asta doar pentru a pune mana pe acel medalion care ii apartinuse o data, de mult, ei. Imi doream de mult un lucru care sa imi aminteasca de Amalthea, chiar daca amintirea ei trezeste in mine sentimente contradictorii. Am umblat luni bune dupa aceasta mica bijuterie care continea atat de multe memorii, sentimente. Am ramas surprins cand am reusit intr-un final sa dau de ea, iar Luceafarul a aparut pentru a face un schimb. Vietile celor patru pentru medalion. Eu daca as fi fost in locul sau nu as fi acceptat nimic in schimbul bijuteriei mai ales stiind ca ii apartinuse Amaltheei. Mai ales ca a ii omora pe cei patru era o misiune pe care orice tembel o putea indeplini. Asta arata doar cat de mult a iubit-o el. Nu a iubit-o asa cum am facut-o eu. Poate nici eu nu am reusit sa o iubesc asa cum si-a dorit dar am incercat.
- Da, ai iubit-o atat de mult incat ai facut baie in sangele ei, sopteste cineva chiar la urechea mea.
Ma intorc rapid tinand strans in mana medalionul, insa nimeni si nimic nu se afla in spatele meu. Ce dracul? Este primul lucru care imi trece prin cap.
- Da, acesta este adevarul. Si tu o iubeai si o iubesti la fel de mult pe cat a facut-o Luceafarul. Niste mincinosi amandoi, zice din nou acea voce.
Nu ma mai intorc deoarece a facut o greseala si s-a pozitionat in spatele meu exact cand o adiere usoara a batut si i-a purtat mirosul spre mine. Il recunosc imediat ce ii simt esenta parfumand aerul din jur.
- Miryam, soptesc in timp ce un zambet sadic apare pe chipul meu.
Cat de mult mi-ar placea sa ma joc cateva zile bune cu ea. Sa o fac sa sufere, sa o fac sa plateasca pentru toate lucrurile pe care le-a facut atunci cand traia Amalthea. Se apropie de mine iar eu incep sa marai avertizand-o ca daca mai face un pas o sa regrete si se opreste, prevazatoare si ascultatoare.
- Ce cauti aici, Miryam? O intreb putin curios.
Insa cuvintele nu ies tocmai asa cum imi doresc eu. Ies putin maraite, pe un ton mai gros decat intentionam eu sa fie.
- Nimic in mod special... va urmaresc pe voi doi traindu-va viata si ma gandesc la Amalthea cum si-ar fi trait si ea viata la fel daca voi doi ati fi lasat-o, raspunde aparand in fata mea la cativa pasi departare.
Pentru prima data in viata mea o vad pe aceasta fara acel zambet enervant plasat pe chipul ei. Si cumva nu ma mira acest fapt. Ceva imi spunea ca Amalthea ii era ca o sora iar moartea ei a afectat-o foarte tare, iar de acest fapt sunt sigur deoarece eu am fost sacul ei de bataie, si-a eliberat durerea pe mine, facandu-mi viata un chin. In prima secunda in care a simtit spiritul Amaltheei, lumina ei disparand din aceasta lume a lansat un adevarat razboi impotriva mea. O suta de ani ne-am batut, ne-am ranit, ne-am lasat aproape morti unul pe celalalt pe campul de lupta. Cand ma gandesc acum la toate acestea imi dau seama ca multi ar numi ceea ce avem noi o casnicie. Si toata lumea stie ca nu exista furie mai mare decat cea a doua persoane divortate. Fara sa imi dau seama un zambet imi apare pe chip la aceasta imagine.
- De ce dracu zambesti? Ma intreaba Miryam in timp ce parul ei albastru-verzui se transforma intr-o flacara vie.
Nu stiu care este faza cu ingeri acestia, dar de fiecare data cand se infurie sau sunt bucurosi sau au parte de o schimbare din aceasta brusca li se schimba culoarea parului. Si nu numai a parului dar si a aripilor care in mod normal stau ascunse de ochii tuturor. Atunci cand se intampla asa ceva, aripile apar si iau culoarea parului. Bine, ca acest lucru este bun pentru oponenti lor deoarece le ofera un avantaj, avantajul de a stii daca si-a enervat sau nu inamicul, daca l-a afectat sau nu. Au nevoie de foarte multa practica pentru a controla aceste transformari si chiar si atunci cand au avut parte de multa practica se intampla sa se dea de gol. Exact ca in acest moment. Este atat de furioasa incat pana si culoarea ochilor ei i se schimba in ceva ce se aseamana foarte mult cu culoarea sangelui proaspat varsat.
- Ai impresia ca asta este o gluma?! Tipa isterizandu-se in continuare.
- Oh, scoate-ti parul din fund o data si treci peste, ii spun.
Nu este tocmai cel mai intelept lucru pe care il pot spune in aceste clipe, adica Miryam poate sa ma faca cenusa din doua miscari daca nu sunt atent, insa m-am plictisit de aceasta atitudine pe care o adopta de o suta si ceva de ani incoace. Si eu am iubit-o si inca o mai iubesc pe manipulatoarea aceea, numai ca vine un timp in care trebuie sa treci peste, sa ingropi trecutul si sa imbratisezi prezentul.
- Treci peste? Repeta cazand in fund pe gazonul proaspat tuns.
Nu ma astept la o asemenea reactie din partea ei, iar privirea pe care o are ma inspaimanta. Este ca si cum am pierdut-o undeva pe drum, de parca si-ar fi lasat luciditatea undeva in urma. Parul ei se schimba intr-o nuanta gri, aproape alb iar aripile ei devin transparente. Este ca si cum ar fi confuza sau prea multe sentimente se perinda prin capul si mintea ei incat nu poate sa se hotarasca asupra uneia singure.
- Este usor pentru voi, pentru amandoi sa treceti peste. Nu voi ati avut o legatura cu Amalthea. Nici nu stiu de ce am acceptat acel tampit ritual... pentru numele lui Gaia! Nici macar nu o suportam... si acum de cand a murit este ca si cum mi-ati smuls inima. Am crezut ca va muri imi voi recapata libertatea. Dar uita-te la mine, Wolf! Sunt incapabila sa va las in pace din cauza ca amandoi pastrati ceva ce ii apartine. Ma agat de acele lucruri de parca viata imi depinde de ele.
Isi ridica privirea, uitandu-se cu acei ochi gri direct in ai mei, lasandu-ma sa ii vad durerea. Este prima data cand aflu adevarul de la Miryam. Stiam ca niciodata nu o suportase pe Amalthea, dar de fiecare data cand o intrebam de ce vrea sa o razbune imi spunea ca o iubea, ca ii era ca o sora. Poate ii era ca o sora dar una pe care nu si-o dorise absolut niciodata.
- Wolf... sopteste pentru a-mi atrage atentia.
Aproape ca nici nu ii raspund deoarece mi-am schimbat numele din acea seara fatidica. Nu mai suportam sa aud pe altcineva strigandu-ma dupa acel nume pe care Amalthea il rostea cu atata pasiune, cu atatea promisiuni ascunse, cu atata prefacatorie. Era mult prea dureros. Asa ca mi l-am schimbat si am incercat sa uit ca a existat vreodata cineva care sa ma strige dupa acel nume.
- Da, Miryam?
Rostesc aceste doua cuvinte cu un ton care sa ii dea de inteles ca vreau sa aflu ce are de spus. Din pacate inainte ca ea sa deschida gura simt primele raze ale soarelui de dimineata aparand timide printre copaci. Este timpul ca eu sa intru in ascunzatoarea mea si sa dorm putin. Nu ca as avea nevoie prea multa de aceste ore de odihna, insa trecusera cativa ani buni de cand nu am mai putut vedea soarele fara sa incep sa scot fum si nu am ce face in aceasta zi in afara de a dormi. Acesta este pretul pe care il platesc toti vampiri daca omoara prea multi oameni. Le furam sufletele alimentandu-ne astfel puterile iar in schimbul acestor puteri renuntam la lumina minunata, calda a soarelui. Partea buna este ca daca suntem atenti putem sa prindem mirosul razelor pe pielea muritorilor cu care ne hranim.
Asa ca dispar, lasand-o pe Miryam singura in acel loc, uitandu-se probabil dupa mine nereusind sa ma gaseasca.