Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestionar: Ce parere aveti?
lasa-te... very bad!
11.59%
8 11.59%
hm.... este ok
4.35%
3 4.35%
m-ai trebuie sa lucrezi
7.25%
5 7.25%
asa si asa
7.25%
5 7.25%
destul de bun, chiar imi place
69.57%
48 69.57%
Total 69 vot(uri) 100%
* Opțiunea ta. [Arată Rezultatele]

Astrul Trandafirului Albastru

#31
thx A`svear ca ai mai trecut pe aici:) chiar as vrea ca si ceilalti care citesc sa imi spuna ce parere au despre aceasta poveste.

Capitolul XVII
Consecinte

Nu pot sa spun ca nu ma asteptam la o vizita din partea lui Floris, cel putin, nu dupa ce m-a vazut Christine omorind-o pe Ruslana. Cumva stiam ca ea ii va da raportul rusului si acesta cu prima ocazie pe care o va prinde, o sa vina sa ma vada, sa ceara socoteala. Atunci, in ziua cu pricina nu a facut nimic probabil din cauza ca inca nu constientizase ce simtea, ce a aflat, ce i s-a spus, dar cum s-a calmat a venit sa ma vada. Tocmai din aceasta cauza nu ma mir atunci cand dupa cinci zile de la victoria noastra, apare la mine in birou.
Biroul meu este o camera plina cu carti in diferite limbi, mobilata doar cu un birou din lemn de brad si un scaun tapitat cu catifea visinie, in spatele biroului aflandu-se o fereastra inalta pana la tavan cu doua draperii din matase groasa, visinie. Acum acestea sunt trase, acoperind total fereastra, nelasand nici cea mai mica raza din apusul de soare sa patrunda in incapere. Imi place sa petrec timpul aici, sa citesc si sa invat lucruri ce atunci cand traiam erau considerate o pierdere de timp din cauza efemeritatii vietii, dar acum cand nu am altceva decat timp, nu stiu cum sa mi-l ocup; dar sa revin la cel care sta in fata mea si se uita cu o expresie goala direct in ochii mei.
-Te pot ajuta cu ceva, Domnul meu? Il intreb eu, lasand la o parte toata acea discutie despre nimicuri pe care eticheta o cere dar care nu ar fi facut decat sa amane problema.
-Da, poti, spune el simplu, gol, rece ca si cand o statuie din vremuri antice s-ar fi trezit la viata si ar fi vorbit.
Nu sunt destul de batran pentru a fi posesorul unei asemenea voci care parca vine dintr-un alt timp, care este singurul lucru ce dezvaluie varsta cuiva, dar Floris este pe drumul cel bun la a detine o asemenea voce, deoarece are in jur de sase sute cinci zeci de ani. Chiar daca a folosit acel ton, vocea lui este controlata cu grija la fel ca si fiecare miscare pe care o face, se vede ca nu doreste sa imi dea impresia ca vrea sa ma atace, insa eu stiu mai bine. vad cum fiecare fibra a corpului sau este incordata la maxim asteptand clipa in care se va dezlantui, iar cand asta se va intampla eu voi fi gata. Ii fac semn sa continuie, deoarece se oprise asteptand reactia mea.
-Stii de ce am venit aici.
-Ruslana.
Cand am pronuntat acest nume o sclipire aparu pentru o secunda in ochii sai albastri-verzui.
-de ce ai omorit-o? Intreba el printre dintii inclestati.
-Era o tradatoare, Floris. Stii mult prea bine acest fapt. Trebuia sa moara, zic eu lasandu-mi ochii in jos.
Imi pare rau pentru el, insa nu pot sa ii ofer nici o alinare, nu sunt eu in masura sa il consolez pe el. Imi este simpatic si sunt sigur ca am fi devenit prieteni buni cu trecerea timpului, dar Vladimir imi ordonase sa o omor pe Ruslana, iar eu nu puteam sa ignor acel ordin si astfel i-am ucis partenera, fiinta pe care o alesese pentru a-si petrece restul eterenitatii. Oare eu cum ma voi simti daca cineva ar omori-o pe Angelique? Cum o sa ma comport? Nu stiu si nici nu imi doresc sa aflu vreodata. Cred ca a trecut o ora de cand nici eu, nici el nu am rostit un singur cuvant. Sunt mai mult ca sigur ca soarele a apus de mult. De ce m-am gandit la asta? Cred ca din cauza ca nu pot sa plec de aici decat dupa ce Floris este multumit, iar momentan el cantareste... ceva, dar ce? Nu am de unde sa cunosc raspunsul la aceasta intrebare, deoarece nu citesc minti, desi in aceasta clipa mi-as fi dorit sa posed aceasta minunata, cateodata blestemata abilitate. Nu mai suport aceasta liniste de mormant, nici macar animalele d-afara nu le mai aud – s-au adapostit de vanatori in aceasta noapte – nimic nu intrerupe atmosfera de cripa din incapere.
-Deci... zic eu atragandu-i astfel atentia brunetului.
Acesta isi ridica privirea si vad ca nici macar nu este aici cu mine, se gandeste la un alt timp, o alta intamplare, sunt sigur. Ochii lui albastri-verzui sunt goi, fara de viata la fel de nepenetrat ca si piatra de aceasi culoare. Si apoi cu aceasi privire si expresie de om pierdut, ii vad buzele miscandu-se si aud vocea lui plina de amaraciune, tristete care parca si ea vine din acelasi tim necunoscut mie, un timp atat de indepartat incat s-a pierdut pe drumul efemer al vietii.
-Stii, de fapt Ruslana nu a fost prima mea alegere, dar cu toate acestea am ajuns sa... - si aici facu o scurta pauza in cautarea unui cuvant – tin la ea, desi sunt sigur ca ea nu m-a iubit si nici nu a tinut la mine niciodata. Aceste legaturi intre vampiri nu sunt deloc dese si nici nu sunt privite cu ochi buni de catre ceilalti. Vezi tu, in aceasta lumea a noastra plina de puteri psihice si fizice, in care rautatea domneste nu poti avea incredere in nimeni si a-i oferi cuiva putere asupra ta pentru restul eternitati este dovada unei slabiciuni, de aceea multi copii isi omoara creatori cu prima ocazie pe care o primesc, nu exista multi creatori care sa aibe o relatie buna cu copii lor. Daca un vampir iubeste un om si alege sa ii dea acelei persoane darul eternitatii si blestemul singuratatii, atunci este normal ca ei doi sa fie iubiti, insa pentru doi vampiri care nu impartasesc acelasi sange, sa se lege unul de altul este o raritate si nimic bun nu poate sa iasa de aici. Tocmai de aceea Vladimir nu m-a lasat sa il provoc pe Louis si sa il omor, astfel cucerind-o pe Angelique. O placeam – inca o mai plac – si vroiam sa o fac a mea, numai ca Louis imi statea in cale – un detaliu minor, din punctul meu de vedere - insa Vladimir nu vroia sa il supere pe creatorul lui Louis, Cedric, asa ca mi-a ordonat sa ma tin departe de el si a chemat-o pe Ruslana, „sora lui”, la curte. A decis ca ea este o mult mai buna companie decat roscata cu ochii verzi ca de pisica ce aparuse de nicaieri la curte. Louis o adusese pentru a anunta uniunea lor, pentru a face totul legal dupa traditiile si legile noastre. Stiu ca trebuie sa cer razbunare, ca acum am o ocazie foarte buna de a te face bucatele si a te lasa undeva, pe campul din apropiere, pana cand soarele va rasari si te va transforma in cenusa. Este drepul meu, insa nu mi se pare corect. Ti s-a ordonat sa o omori, ce drept as avea eu sa imi fac dreptate in aceasta situatie?
Dupa privirea lui, inca pierduta in eternitate, imi dau seama ca nu eu sunt cel caruia i-a adresat acea intrebare ci s-a intrebat singur de justetea actiunilor sale. Ma uimeste, chiar ma lasa fara de cuvinte; eu il consideram un copil rasfatat, dar la fel ca cei cu care traieste, acea atitudine este doar o masca pentru a-i pacali pe cei din jurul sau, iar eu m-am lasat pacalit de acea mascarada. Prostul de mine! Trebuia sa imi dau seama mai de mult de aceasta faza.
-Daca vrei un duel, sa stii ca eu nu o sa refuz, spun eu privindu direct in acea mare verzuie.
Pentru o clipa chiar am crezut ca nu ma vede si ca nu m-a auzit, dar apoi privirea i s-a limpezit si acel albastru-verzui opac a devenit din nou culoarea vie pe care o vazusem atunci cand a dat buzna peste mine si Angelique.
-Nu, spune hotarit. Ruslana si-a primit pedeapsa, nu o pot lasa sa castige omorindu-te pe tine. Nu merita sa fie razbunata.
In mod normal m-ar fi enervat la culme aceasta afirmatie, dar acum dupa ce am facut cunostinta cu ceilalti vampiri imi dau seama ca nu este vorba de lauda ci de un simplu fapt. Daca Ruslana nu ar fi fost ranita eu nu as fi avut nici o sansa de a o invinge.
-Tu inca esti nou. O sa vezi ca din cauza ca avem sentimente mult mai puternice decat oameni incercam sa ne detasam, sa devenim blocuri de gheata si reusim; unii mai usor, altii mai greu, dar intr-un final devenim acele fiinte care aprovizioneaza cosmarurile oamenilor. Suntem capabili de multe lucruri atat oribile cat si extraordinar de bune, dar asta numai pentru cei care merita, zice el inainte sa dispara lasandu-ma singur cu gandurile mele.
Deci sa inteleg ca eu merit, de aceea m-a lasat in viata? Sau poate este un ordin de la Petru... greu de spus, desi nu cred ca Petru ar fi riscat sa dea un asemenea ordin. Nu vroia ca nimeni in afara lui Floris sa stie ca Vladimir mi-a ordonat sa o asasinez pe Ruslana, nici chiar lui Angelique nu i-am spus ce am facut in acea noapte. Cum as putea sa ii zic? Stiu ca ar intelege, chiar m-ar mira sa nu inteleaga, doar ca nu vreau sub nici o forma sa aduc mania lui Petru asupra mea si a familiei mele, mai ales ca acum Vladimir este mort. M-am tot gandit la moartea sa si singurul lucru care imi vine in minte este ca el a decis sa moara si cu asasinarea lui Ruslana nu rezulta decat un singur lucru, si anume: Vladmir vroia sa il lase pe Floris sa conduca si astfel l-a scapat de cei care puteau sa il controleze sau sa il influenteze.
M-am asezat din nou pe scanul de la birou dupa cateva minute de gandire, dandu-mi seama ca m-am ridicat candva atunci cand vorbeam cu Floris, dar nu imi amintesc cand sau cum. Oricum ma simt obosit atat fizic cat si psihic, aceasta intrevedere mi-a stors puterile cu intensitatea ei; din pacate ziua nu este nici pe aproape de a se fi terminat iar eu am o presimtire care imi zice ca ea de abia a inceput.

-Nici nu stiam cat de multa dreptate aveam in acel moment, le spun eu celor ce stau in jurul meu ascultandu-ma.

Christine apare pe la ora doua dimineata cand eu purtam o discutie destul de interesanta cu doi elfi din clanul Kha`ri. Ma aflu tot in biroul meu, este locul meu preferat, de altfel, din tot acest castel, este o incapere care imi apartine numai mie, mie si numai mie, nimeni altcineva nu are vreo pretentie la aceasta, dar sa revin la Christine. Desi aceasta apare cu un zambet pe chip, aduce cu ea o atmosfera care promite probleme. Elfi simt acest fapt si isi cer politicos scuze pentru ca trebuie sa se retraga atat de neasteptat. Nu pot spune ca ma deranjeaza foarte mult plecare lor, mai mult ma afecteaza prezenta lui Christine. Imi aduc aminte ziua in care a baut putin din sangele meu; pana in ziua cu lupta nu mi-am dat seama, dar acum stiu ce auzeam in mintea mea ca un bazait de insecte mic si neinsemnat, pe care de multe ori il ignoram sau uitam de existenta sa complet. Poate ar fi trebuit sa fiu mai atent la acest gen de detali si poate i-as fi acordat mai multa atentie daca nu aveam aceasta legatura de sange cu Angelique care imi oferea mie posibilitatea de a stii unde este in permanenta si cum se simte. Este ca si cum o parte din viata ei este in mine constant, asigurandu-ma de bunastarea acesteia. Deja am cazut pe ganduri si m-am afundat foarte mult in lumea mea, insa asta nu inseamna ca nu sunt constient de ceea ce face Christine. Asa ca atunci cand aceasta se apropie de mine, eu o apuc de maini si o tin la o departare considerabila.
-Ce cauti aici? O intreb eu amenintator, aratandu-i ca sunt serios prin colti care ies putin in afara.
-Am venit sa vorbim.
-Noi doi nu avem despre ce sa vorbim, nu stiu care a fost mai exact intentia ta atunci cand i-am spus lui Floris ce am facut, aici a vrut sa ma intrerupa si sa nege ceea ce spuneam, dar nu am lasat-o. Nu nega! Tip eu furios. I-ai spus ce am facut si mai ai tupeul sa vi la mine sa vorbesti cu mine? Ar fi trebuit sa il las pe Jeoffrey sa te omoare.
-Ce ai de gand sa faci? Ma intreaba ea lasandu-si ochi in jos. Ai de gand sa ma ... alungi? Intreba ea de abia reusind sa rosteasca acel cuvant.
-Nu o sa te alung, dar te avertizez: daca mai calci o singura data stramb te voi omori cu mana mea, ii spun eu aratandu-i coltii si dandu-i drumul la incheieturile mainilor.
Ea se intoarce sa plece insa se opreste cand ma aude pe mine oprind-o.
-Stai asa. Te sfatuiesc ca daca viitoare cand planuiesti sa ma omori acel plan sa reuseasca pentru ca daca eu voi fi inca in picioare, iti promit ca vei regreta amarnic.
Iese fara sa mai spuna un cuvant si uite asa eu ma asez din nou pe scaun, cazand pe ganduri. De acum incolo va trebui sa imi apar spatele pentru ca sunt sigur ca Christine nu va irosi oportunitatea de a ma omori. Desigur, as putea sa o omor acum si sa termin foarte usor cu aceasta amenintare, dar unde mai este distractia in aceasta actiune?

#32
poate cei care citesc imi spun si mie parerea lor.:)

Capitolul XVIII
Fabrizio del Firenze

O suta cincizeci si sapte de ani au trecut de la prima mea lupta, o suta cincizeci si sapte de ani. Nici nu imi vine sa cred cat de repede a trecut timpul, iar eu am ramas acelasi, aceasi ochi ca jaisul, acelasi par ca o noapte fara de luna, acelasi corp plin de muschi, dar de atunci am participat la o groaza de alte lupte si am supravietuit, spre surprinderea mea. Nu vreau sa fiu inteles gresit dar au fost momente grele cand chiar am crezut ca voi muri si cumva am reusit sa supravietuiesc acolo unde alti au dat gres. Nu pot spune ca si ceilalti din familia mea au supravietuit, daca pe mine m-au facut dur, rece si neinfricat aceste batalii, pe ceilalti i-au distrus incet, incet. Jeoffrey nu si-a mai revenit dupa moartea jumatatii sale, Margot, iar Frederic a murit acum cincizeci si doi de ani rapus de sabia mea, insa nimeni nu stie acest mic detaliu. L-am omorit pentru ca ma sfida, iar in acea lupta de la Nicopole, m-a sfidat pentru ultima oara, cat despre Christine, ea a disparut la cateva zile dupa ce am avut acea mica discutie cu ea, din biblioteca. Oh, si aproape uitasem de Angelique, ea se simtea mai bine la cativa ani dupa moartea lui Margot, dar cu cat timpul trecea si cu cat ne cunosteam mai bine, cu atat deveneam mai suspicios si automat ma indepartam de ea. Imi ascundea ceva, inca imi ascunde, nu stiu ce, dar sunt convins ca ascunde un lucru, insa nu m-am stresat prea mult sa descopar adevarul; desi eu Si Angel impartaseam o legatura puternica de sange din cauza schimburilor constante pe care le faceam atunci cand faceam dragoste, nu mai simteam acelasi lucru pentru dansa. Tinusem legatura cu printul Floris Romanov, care devenise un adevarat rege de cand murise Vladimir, iar acesta imi explicase ca ceea ce simteam era normal, era doar legatura dintre creator si creatie care ma facuse sa am sentimente atat de puternice pentru ea, iar atunci cand cei trei ani, pe care fiecare nou vampir trebuie sa il petreaca langa creator, au trecut dragostea mea pentru ea scazuse considerabil. Acum treceau luni intregi fara sa ii vizitez dormitorul, iar Angel nu parea afectata de acest fapt, desi niciodata nu se culca cu altcineva. Cateodata stau nopti intregi si ma gandesc daca intr-adevar m-a iubit vreodata sau totul a fost doar un plan de-al ei pentru a ma manipula. Nu stiu ce sa cred, faptul ca pe ea nu o deranjeaza deloc faptul ca eu ma culc cu alte muritoare nu este un semn de bine, dar nu pot sa ma fac sa imi pese. Mai ales atunci cand fac sex cu acele muritoare si ma hranesc cu sangele lor, este cel mai exicitant lucru de pe Pamant care ma face sa uit de orice altceva, doar eu si pasiunea exista in acele momente, pasiunea si nevoia de hrana, nevoia de hrana si sangele acelei muritoare care ii alearga prin vene. Mm, se trezeste dorinta doar amintindu-mi cum este. Din pacate angelique nu impartasea acelasi sentiment ca restul vampirilor, iar eu sunt singurul care stie de ce, de altfel el este motivul pentru care eu m-am indepartat de aceasta. El fiind Louis, creatorul ingerului meu sau mai bine zis fostului meu inger. A fost prima ei dragoste si a ramas singura ei dragoste, iar eu nu puteam sa traiesc cu aceasta stiind ca sunt pe planul doi tot timpul.
Este ultima seara pe care o voi petrece aici, in castelul du Solei, din Paris. Am un sentiment ca lupta de maine seara va fi ultima, va fi cea care va incheia razboiul, din mai multe puncte de vedere. Nu pot, insa, sa ma retrag, mi-am facut un nume, am o onoare, o reputatie de pastrat. Daca as fi fost intrebat la inceputul noi mele vieti unde ma vad peste cativa ani nu as fi stiut ce sa raspund, dar in mod sigur nu mi-ar fi trecut prin cap ca voi fi pe campul de lupta, luptand intr-un razboi pentru suprematie. M-am schimbat de-a lungul timpului, inainte imi placea sa lupt in batali, dar acum nu mai mi se par deloc interesante. Nu ma mai simt vinovat cand omor oameni atunci cand ma hranesc, desi prima mea victima inca ma mai bantuie nedandu-mi pace. Ma pregatesc sa ies, sa ma duc la balul dat de regele Petru Romanov in cinstea nu mai stiu cui nobil francez, sincer nu m-as fi dus, dar imi este c-am sete si singur gasesc ceva interesant pe acolo. Inainte sa ies arunc un ochi in oglinda din incaperea mea. Port un costum la moda si prea frantuzesc pentru gusturile mele de anglo-saxon, dar asa cum mi s-a spus de nu stiu cate ori pana acum trebuie sa ma adaptez. Este prima data dupa multi ani cand ma uit la reflexia mea. Nici nu mi-am dat seama pana acum cat de schimbat sunt, intr-un fel sunt acelasi dar intr-alt fel sunt diferit. Ochii mei pot fi confundati foarte usor cu doua pietre de onix, atat sunt de necitit, iar trasaturile fetei mele par a fi schimbate, mult mai dure decat erau inainte. Seman cu o statuie, altfel nu stiu cum sa ma descriu. Vreau sa ies afara cand aud cum usa se deschide si raman uimit cand Angelique isi face aparitia.
„Bine... aceasta va fi o seara de neuitat”, imi spun eu in gand.
-Buna, zice roscata uitandu-se cu ochii ei de pisica la mine.
-Buna-ziua, prea frumoasa domnisoara, spun eu aflandu-ma langa ea intr-o secunda.
Ii iau mana dreapta si i-o sarut fara sa imi i-au o clipa ochii de la ea si atunci observ o sticluta cat jumate din degetul meu de gura caruia este legat un lantisor de aur care atrana de gatul ei, odihnindu-se intre cuta creata de sanii ei mari. Imi trec limba peste buze la privelistea din fata mea.
-Cu ce te pot ajuta? O intreb curios.
-Tu cu nimic, eu, in schimb, cu tot.
Nu s-a schimbat deloc. Vorbeste ca de obicei in ghicitori si jumtati de fraza.
-Scumpo, stii ca tin la tine, dar te rog termina cu aceste raspunsuri. Serios, in fata mea nu mai ai nici un secret sau aproape nici un secret, nici un mister. Deci te rog, spune mai repede ca sa pot sa imi fac aparitia la petrecerea la care am fost invitat, zic eu indiferent si cu o voce mai rece decat gheata.
-Nu vei ajunge la petrecere in aceasta seara. Iti vei petrece timpul cu mine.
-De ce as face asa ceva? Nu prea ma mai interesezi ca partener de distracti in ultimul timp.
-Am ceva sa iti spun. Daca incetezi cu aceasta atitudine indiferenta si de om neinteresat o sa iti zic, daca nu te las sa te duci la scumpa ta distractie si sa mori maine pe campul de lupta.
Recunosc m-a atras atentia. Niciodata nu a fost atat de serioasa, este ca si cum stie ca ceva rau se va intampla maine seara. Chiar este infricosetor modul in care sta in fata mea. Imi aminteste de moartea cu coasa care vine si avertizeaza din cand in cand pe cei vrednici sa se fereasca de anumite evenimente. Bine, acum eu devin ciudat.
-Te ascult.
Ma ia de mana si ma conduce la patul din incapere care este enorm, cred ca un pat mai mare de atat nu poti gasi.
-Deci. Stii de ce Floris te pretuieste atat de mult, desi nu ai decat o suta cincizeci si ceva de ani?
-Nu.
-Din cauza sangelui ce curge prin venele tale. Esti descendentul lui Louis, in afara mea, esti ultimul si singurul vampir care are sangele lui.
-Si ce are de-aface asta cu modul in care ma trateaza Floris? Intreb eu neintelegand conexiunea.
-Nu multi stiu acest fapt, dar creatorul lui Louis era sau este, nici nu stiu daca mai traieste, unul dintre cei mai batrani vampiri din lume, asta inseamna ca este foarte puternic. Conteaza foarte mult cat de puternic este creatorul pentru ca atat de puternic, poate chiar mai puternic, va fi copilul.
-Si totusi ce are de-aface asta cu mine? Tu esti creatoarea mea.
-Da, dar Louis este creatorul meu, iar sangele lui continua sa circule in venele mele si acum circula si in ale tale. Este valabil si pentru Louis si daca aplici aceasta idee incepand cu creatorul lui Louis, inseamna ca...
-Ca sangele creatorului lui Louis circula in proportie foarte mica in sangele meu, termin eu.
-Da. Petru stie si intelege mult mai bine decat ceilalti ce inseamna, ce putere ai tu din cauza mostenirii tale. Iar cu asta, spune ea scotand sticluta cu sange de pe medalion, vei deveni si mai puternic, dar te avertizez acesta este sangele lui Cedric. Daca il vei bea atunci se va forma o legatura intre tine si el, asta daca mai traieste.
-De ce imi dai aceasta sticluta? O intreb eu dezorientat.
Simt ca este ceva ce nu imi spune, dar nu stiu exact ce si stiu sigur ca atunci cand o sa o intreb va schimba subiectul. Asa ca prefer sa tac si sa astept explicatiile sale.
-... aaaa...
Pentru prima data de cand o cunosc, angelique nu gaseste un raspuns ceea ce nu este deloc linistitor.
-Ce se intampla maine, Angelique? O intreb eu avand un sentiment rau prevestitor.
Angelique isi lasa privirea in jos, evitand sa ma priveasca direct in ochi.

#33
Hi! Am reusit sa termin de citit la timp, desi, recunosc, acum imi pare de trei ori mai rau ca nu am citit ficul asta mai repede. M-a uimit faptul ca, spre deosebire de ficurile obisnuite, nu te-ai rezumat numai la vampiri, ci ai creat o intreaga lume magica, sau "supernaturala", in care fiintele diferite interactioneaza intre ele.
Din nou am o problema cu personajul principal masculin :-w . De ce o ignora pe Angel? Nu mi-a placut deloc ultima discutie dintre ei. Sper ca o sa isi revina curand :D . Sa trecem peste asta, nu cred ca mai are rost sa iti spun ca reuseti sa descrii intr-un fel in care ai putea face chiar si un copil de trei ani sa inteleaga cele mai incalcite chestii, si ca m-ai facut si pe mine sa inteleg cum e cu mostenirile pe la vampiri, ca narezi intr-un fel care m-ar putea face sa citesc o sapatamana intreaga non-stop fara sa ma plictisesc, si ca am devenit dependenta de ficurile tale, nu? :D
Am vazut cateva greseli, insa cine mai sta sa le numere atunci cand citesc ceva super interesant?
Astept cu nerabdare urmatorul capitol, spor la scris!>:D<

#34
ma bucur ca inca mai citeste cineva aceasta poveste:) chiar aveam impresia ca a fost uitata. uite si continuarea. sper sa iti placa.

-Ce se intampla maine, Angelique? O intreb eu avand un sentiment rau prevestitor.
Angelique isi lasa privirea in jos, evitand sa ma priveasca direct in ochi.
-Nu te astepti sa traiesti dupa lupta de maine, nu? Vrei ca eu sa fiu printre supravietuitori si singurul supravietuitor al clanului, de aceea mi-ai dat aceasta sticluta, afirm eu folosind un ton precaut, fara nici o inflexiune deoarece nu doream sa o acuz sau sa o fac sa se simta prost.
Sunt atent la fiecare schimbare, miscare pe care o face, sa vad daca intr-adevar am dreptate si dupa modul in care se joaca cu sticluta imi dau seama ca am ghicit. Este nelinistita si se chinuie sa gaseasca un motiv, ceva plauzibil care sa ii sustina actiunile insa nu gaseste nimic. Recunosc, nu o mai iubesc, dar in nici un caz nu ii doresc moartea si asta in mare parte din cauza ca o sa doara si o sa ma doara foarte tare daca ea va muri. Acum ca ma gandesc mai bine, nu pot spune ca ceilalti imi sunt indiferenti dar moartea lor nu m-ar afecta prea tare, pot spune chiar ca majoritatea sunt foarte dispensabili, insa Angelique si Frederic sunt familia mea, singura familie pe care am cunoscut-o si care a ramas cu mine de-a lungul anilor in timp ce totul in jur se schimba iar noi am ramas la fel, tin la amandoi. Nu vreau sa imi petrec restul eternitatii singur, deja ma cuprinde disperarea numai la gandul ca as putea sa imi petrec restul vietii singur, dar normal ca nimic nu se vede pe chipul meu nimic, ai crede ca este sculptat din piatra nu facut din carne umana.
Intr-un final o aud pe Angelique cum ofteaza, pregatindu-se sa spuna ceva.
-Wolf... nu stiu ce se va intampla maine, pe cuvant, nu stiu, dar este important si am un sentiment rau in legatura cu lupta. Tin minte ca si Louis a fost la fel in noaptea in care mi-a dat sticluta. Mi-a spus ca era un dar de la Cedric pentru invatacelul sau. Erau foarte apropiatu, tin minte ca la cateva zile dupa ce m-a facut, Cedric l-a vizitat. Este o persoana incredibila, Wolf. Face parte din Cei Vechi, primi vampiri. Este atat de batran... spune ea cazand intr-o stare de vis in care nu puteam sa o urmez. Mi-a povestit anumite lucruri... aici se opreste pentru cateva minute pentru a-si regasi glasul deoarece devenise foarte ingrijorata si simteam si frica venind dinspre ea atunci cand incepuse sa povesteasca despre el si s-a lasat coplesita de sirul amintirilor.
„Frica? De ce sa ii fie teama de creatorul lui Louis? Este ceva ce ar trebui sa stiu in legatura cu el? Cat de infricosetor poate fi?” ma intreb eu incercand sa ghicesc cate ceva din personalitatea si felul de a fi al acestui Cedric.
-Eu nu am baut, zice ea serioasa. In mare parte din cauza ca imi era teama si inca imi mai este, desi pare prietenos si manierat, un adevarat gentleman sa stii ca nu este, in cazul lui aparentele se inseala amarnic. Este prietenos doar cu copiii sai iar cu cei din afara se poarta foarte rece. Pe mine nu m-a suportat niciodata si mi-a spus ca eu o sa ii cauzez moartea lui Louis si cateodata stau si ma gandesc incercand sa imi dau seama daca nu a avut dreptate... Eh, nu conteaza, spune scuturandu-si capul, sunt sigura ca tu te vei descurca.
-Vrei sa beau sangele acum, aici? O intreb eu serios.
Mi-a starnit curiozitatea si doresc sa aflu mai multe despre acest vampir. Stiu ca singura cale de a afla este de a bea acel sange.
Imi intinde sticluta si da din cap intr-un mod care afirma ca „da, vrea sa beau sangele in acea clipa”. Nu imi este teama de ceea ce o sa se intample dupa ce savarsesc acel act. Daca imi va oferi mai multa putere, chiar nu imi pasa de consecinte. Sunt obsedat dupa putere, aceasta este slabiciunea mea, dar nu cred ca este chiar o slabiciune ci mai mult o dorinta avida de a trai cat mai mult. Legea junglei domneste in aceasta lume care poarta manusa aparentei de civilizatie iar acea lege zice ca cel puternic traieste in timp ce cel slab moare, deci cu cat voi fi mai puternic cu atat voi fi mai periculos. Nu reprezinta o slabiciune, cel putin nu atata timp cat stiu sa ii joc pe ceilalti pe degete in asa fel incat sa ies eu castigator de fiecare data, insa mai am multe de invatat, recunosc. Din fericire, sunt un elev bun, invat repede. Consecintele acestei puteri nu le pot ignora, cu cat devin mai puternic cu atat imi pierd locul de sub soare, interdictiile devin mai puternice si incep sa ii apartin intunericului din ce in ce mai mult, dar nu imi pasa. Poate sunt un pic nebun, dar pe cuvant nu imi pasa, asa ca atunci cand ma vad cu sticluta in mana nu ezit nici o fractiune de secunda in a o desface si a da pe gat tot continutul ei. Angelique se uita uimita si putin speriata la mine, asteptand ca ceva ciudat sa se intample, numai ca nimic nu s-a petrecut.
-Te simti diferit? Ma intreaba.
-Nu.
Dar am vorbit prea devreme. Un foc a inceput sa arda in interiorul meu. Durea ingrozitor, de parca trupul me respingea sangele celuilalt vampir, de parca doua popoare se luptau pentru suprematie. Cum se poate asa ceva? Atat de puternic sa fie acel sange incat sa poate sa ma controleze? Si apoi de parca asta nu a fost de ajuns simt o prezenta de o putere uimitoare si dupa cate vad o simte si Angelique pentru ca se uita de-a dreptul terifiata la usa, de parca se astepta ca in orice moment sa apara trupele inamice in usa si sa ne omoare. Nu dureaza mult si observ ca usa se deschide incet, iar in aceasta isi face aparitia un tanar, un copil in jur de saisprezece ani cu parul lung, saten si ochi de gheata care parca ma ard. Parca ei sunt vinovati pentru focul ce arde acum in venele mele, ei il intretin. Acei ochi albastru nu ii acorda nici o atentie lui angelique care sta impietrita, ci se uita direct la mine cantarindu-ma de sus pana jos si apoi oprindu-se la ochi mei negri incercand sa intre in capul meu, in mintea mea sa vada ce gandesc, ce simt.
-Cedric... sopteste Angelique dupa care in secunda urmatoare dispare, strecurandu-se pe langa acesta.
El nu da nici un semn ca i-ar fi constientizat prezenta in incapere.
Spre rusinea mea recunosc ca mi-e frica, este o persoana care numai frica si teroare iti poate inspira, desi pare tanar, modul in care ma tintuieste cu privirea il tradeaza, ii tradeaza anii.
-Tu nu esti Louis, afirma el foarte intrigat.
Bineee, deci nu stie ca Louis este mort, dar cum se poate asa ceva? Din cate mi s-a spus moartea unui copil este coplesitoare si oribila, doare mult mai rau decat daca te-ar fi obligat cineva sa iti tai singur picioarele. Sa ii spun eu adevarul? Ce imi va face da ii zic ca scumpul lui copil a murit acum multi, multi ani? Din fericire pentru mine nici nu trebuie sa ii spun nimic.
-Este mort, nu-i asa?
-Da.
Pentru o secunda am impresia ca vad o tristete nemarginita in ochii sai, dar nu pot sa fiu sigur deoarece masca de gheata isi ia locul de drept pe chipul sau. Cateva minute trec intr-o liniste mormantala, apoi de parca si-a adus aminte in ce an este, se uita la mine, prezentandu-se ca un adevarat gentleman. Singurul lucru pe care nu il face este sa intinda mana sa dam mana. Nu stiu care este faza cu acest act, dar vampiri evita contacul cu alte fiinte de fiecare data cand au aceasta posibilitate.
-Scuza-mi manierele. Eu sunt Fabrizio del Firenze sau mai bine spus, Cedric.
-Ti-ai schimbat numele... zic eu nedandu-mi seama ca am vorbit.
-Da. Este necesar atunci cand esti atat de batran ca mine, plus eram in Italia, un nume ca Cedric ar fi atras atentia.
-Si cum ai ajuns aici atat de repede? Intreb curios.
-Cati ani ai baiete? Ma intreaba ignorandu-mi complet intrebarea.
Este atat de ciudat sa aud cum imi spune „baiete”, mai ales ca eu am douazeci si doi de ani, iar cel care sta in fata mea are cel mult optisprezece. In mod normal nici nu i-as acorda atentie unui asemenea specimen, insa cel care sta in fata mea cu siguranta nu imi este inferior ci superior.
-O suta cincizeci si sapte de ani.
-Cati ani ai avut cand te-a transformat?
-Douazeci si doi.
-Esti tanar si totusi simt o putere venind din adancul sufletului tau care ma incanta, o sa ai un destin plin de pericole si maret, toata lumea se va teme de tine si iti va cunoaste numele, presimt. Esti copilul lui Louis?
-Nu. Sunt copilul lui angelique.
-Oh... inteleg, spune el putin dezamagit. Maine este ultima lupta, nu?
Este ciudat, este mai mult decat ciudat dar nu gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie aceasta atmosfera in care noi doi discutam. De cand a deschis gura nu am vazut nici o emotie pe chipul sau. Eu credeam ca sunt o statuie ce nu poate fi citita, dar adevarul este ca palesc in comparatie cu adevaratul maestru care din cate stiu eu poate a inventat aceasta atitudine si care sta chiar la cativa pasi de mine.

-Stiu ca ma repet, insa trebuie sa intelege-ti ceea ce simteam si cu ce intensitate simteam frica si respectul inspirat din aceasta teama, fac eu o pauza sa le povestesc celor cativa vampiri din jurul meu.

-Da.
-Nu vei participa, afirma el simplu.
-Poftim? Tip la el nevrand sa aud ce spune pentru ca ceea ce exprima era blasfemie pentru urechile mele si o pata neagra pe onoarea mea.
-Nu vei participa, repeta el. Daca te implici o sa mori.
-Esti de partea italienilor, zic eu cu un ton acuzator.
Mai lipsea si sa il imping cu degetul si masca mea era compromisa pentru totdeauna, dar ma enervasem. Nu puteam sa concep un asemenea lucru. Eu sa dezertez? Eu?!
-Nu. Nu m-am implicat in aceasta lupta fara sens. Crede-ma, eu si ceilalti care sunt ca mine, nu dam doi bani pe certurile voastre infantile. Sunteti amuzanti si ne place sa va privim, dar mai mult de atat nu ne bagam. Si maine va fi macel. Pentru prima oara in istoria noastra, a celor vechi, Nephilim se va implica in aceasta cearta care a durat mult prea mult pentru gusturile lui si din pacate pentru tabara ta este de partea italienilor. Personal, nu consider ca este o alegere inteleapta, insa i-ati omorit copilul si vrea razbunare. Angelique stie, insa nu ii pasa, din punctul ei de vedere, ea si-a facut treaba. Vladimir este mort, Petru va supravietui...poate, nu stiu sigur. Floris nu va avea voie sa participe si va fi trimis departe, tu daca vei participa vei muri.
A spus toate aceste lucruri cu un ton impersonal, rece de parca ar fi vorbit despre vreme, dar nu, nu este corect sa spun despre vreme pentru ca aceasta este imprevizibila insa el este foarte sigur ca asa se va intampla, ceea ce ma face sa ma intreb daca nu cumva are o putere speciala care ii ofera aceste informati. Si apoi pe acelasi ton, raspunzandu-mi la intrebarile nepuse continua sa argumenteze anumite lucruri.
-Daca esti destept o sa ma asculti, nu am ajuns la aceast varsta fiind nesabuit si o sa vezi peste vreo cinci, sase sute de ani ca o sa fi exact ca mine.
-Cum ai ajuns aici asa de repede? Il intreb eu din nou, amintindu-mi ca a zis ca sta in italia.
-Doar nu crezi ca am venit din Italia, nu?
Un zambet ii aparu pe chip, insa nu patrunse si acei ochi inghetati in timp cu care continua sa ma priveasca.
-Pai...
-Naivitate, nu ai plecat inca? Intreaba el vorbind de unul singur. Imi place sa privesc cum va luptati intre voi, asa ca sunt aici de cateva zile bune anticipand o lupta pe cinste. Nimic nu intrece o lupta intre doi vampiri egali.
-Angelique de ce nu a stiut?
-Pentru ca nu am treaba cu ea. Este penibila. Ea si cu restul familiei du Solei.
A zis asta cu atata dezgust si scarba incat un marait l-a intrerupt, un marait care a pornit din adancul meu, din cauza ca ma simteam jignit. Eu eram capul acelei familii in ciudata faptului ca Louis, creatorul lui angelique, a intemeiat-o. Nu pot sa il las sa imi insulte familia in acest mod. Asa ceva este inadmisibil!
-Angelique este mai aproape de tine decat sunt eu, soptesc printre dinti, amenintator asteptand un singur semn ostil care sa imi declanseze canii sa iasa la iveala, insa el continua sa stea degajat in cadrul usii.
-Poate, dar ea a ramas bloacata in trecut. Nu am stiut ca Louis a murit deoarece el a oprit legatura dintre noi in ideea ca daca acesta este capturat si torturat eu sa nu ma simt chinuit si automat obligat sa il ajut. Cu trecerea timpului durerea cauzata de golul ce mi l-a lasat in inima s-a atenuat si atunci cand a murit eu nu mi-am dat seama, am crezut atunci cand nu am mai auzit vesti de la el ca pur si simplu a disparut. Ma asteptam ca angelique sa vina la mine. Am chemat-o, dar nu a venit, ordinul meu nu este atat de puternic pentru aceasta. Este blocata gandindu-se numai la Louis si cum poate sa faca sa ii indeplineasca dorintele. Tu, in schimb, esti altfel. Simt dorinta pentru putere pe care o emanezi. Te pot ajuta sa devi si mai puternic, trebuie doar sa vi cu mine, zice el cu o flacara ce incepuse sa ii arda in privire.
-Vin cu tine pentru ca mi-ai facut o oferta pe care nu o pot refuza, dar nu pot pleca azi. Maine ma duc pe campul de lupta si am de gand sa lupt si sa traiesc. Daca ma vei astepta bine, daca nu, iarasi bine.
-Imi placi, baiete. Ai tupeu.
Si cu asta a disparut la fel cum a aparut lasandu-ma sa ma gandesc la ceea ce s-a petrecut in aceasta seara. pentru prima data de cand am baut sangele imi dau seama ca acel foc care ma ardea din interior incercand sa iasa afara s-a stins, dar nu stiu nici cand, nici cum, insa am impresia ciudata ca Cedric sau mai bine zis Fabrizio del Firenze a facut ca focul sa se stinga doar ca nu pot sa fiu sigur si nici nu stiu daca vreau cu adevarat sa stiu asa ceva.
Nu m-am mai dus la petrecere in aceasta seara pentru prima data in o groaza de ani simt nevoia de a dormi, de a ma odihni si asta fac. Nici macar nu m-am hranit, nu mai simteam nevoia in aceasta seara pentru sange. Asa ca am adormit, uitand de Angelique, uitand de Louis, dar in special uitand de Fabrizio del Firenze, cel care mi-a dat peste cap viata, inca o data sau poate eu sunt vinovat pentru asta pentru ca am baut sangele lui?

#35
Hello, Angel!
Yeee, capitol nou! Suuuperb, ca de obicei, abia astept sa vad cum scapa Wolf, pentru ca sunt sigura ca scapa cumva. Eu cred ca o sa moara toata familia Du Solei, iar Wolf, ca un personaj principal care este, scapa, desi acest scenariu nu ma prea incanta. Te rog, spune-mi ca nu moare Angelique, ca altfel... :(( . In legatura cu discutia dintre Cedric si Wolf, destul de ciudat sa vorbesti cu un tip mai mic decat tine si sa il tratezi ca si pe bunicu`, nu? :))
Am observat o greseala Grava: ai scris Angelique cu litera mica. De doua ori :-s .
Cam atat, deocamdata, as mai avea muuulte laude pentru tine, dar nu prea am timp, in cinci minute trebuie sa pornesc in excursie cu fratiorii :D .O sa ti le spun data viitoare, promit ;)
Buh Bye si spor la scris! >:D<

#36
va rog sa ma scuzati pentru aceasta pauza extraordinar de lunga. dar am venit cu urmatorul capitol, deci sa vad parerile voastre astfel voi posta mai des continuarile.

Capitolul XVIII
Obligat sa aleg viata

M-am trezit a doua zi la ora cinci seara. Soarele inca nu a apus, deci nu pot iesi afara din cauza ca oameni vor observa paloarea pielii mele si cine stie ce s-ar intampla. Nu este momentul potrivit pentru a atrage atentia asupra mea si asupra celor care stau sub acest acoperis, asa ca ma resemnez si inchid la loc geamurile, tragand perdeaua grea din matase care impiedica si cea mai puternica raza solara sa intre.
Nu pot sa nu ma gandesc la ceea ce s-a petrecut cu doar cateva ore inainte. Siguranta cu care acel vampir, Fabrizio, a afirmat ca partea noastra, cea care sustine regii rusi, va pierde si multi vor muri este infricosetoare si totusi oricat as vrea sa plec si sa nu mai stiu de nimeni si de nimic, sa nu imi mai pese, nu pot. Nu imi pot explica de ce am acest sentiment. Ei sunt singurul lucru care a ramas constant in viata mea. Nu este usor sa fi nemuritor, sa vezi cum totul in jurul tau se schimba, cum nimic nu ramane la fel. Nu am avut familie, desi adanc in inima mea mi-am dorit sa am un frate, o sora, ceva. Desi daca stau sa ma gandesc mai bine, cred ca daca avea asa ceva in acele timpuri ajungeam sa ma lupt cu ei pentru asa numita avere a familiei. De tatal meu nu imi este dor, nu as putea sa afirm asa ceva niciodata in viata mea pentru ca daca as afirma asa ceva atunci m-as minti. Nu l-am suportat pe acel nenorocit betiv si nu mi-a parut rau ca a murit, dar imi pare rau de bona mea, cea care a tinut locul mamei mele si imi pare rau de persoana care eram. Dar nu are rost sa ma uit in trecut si sa regret. Nu regret nimic. Stiu ca daca Angelique nu m-ar fi gasit in acea seara acum eram doar o mana de oase.
-Si pana la urma cine se crede Fabrizio sa imi spuna mie ce sa fac? Eu sunt stapanul vieti mele si nimeni nu imi poate ordona sa fac altfel decat asa cum doresc! Spun eu in gura mare ridicandu-ma in picioare in timp ce pumnul meu se izbeste de biroul din lemn de mahon facandu-l tandari.
Puterea este importanta, insa eu nu sunt pregatit sa renunt la prietenii si familia mea pentru a obtine putere. Ma simt prins intre ciocan si nicovala. Vreau si mai multa putere pentru a-mi asigura existenta si siguranta celor care imi sunt dragi dar imi doresc in acelasi timp si sa lupt in aceasta ultima rafuiala pentru a asigura victoria partii de care lupt. Sunt constient ca un singur vampir nu poate sa schimbe soarta intregului razboi si firea mea de vampir, cea care incet ma schimba intr-o fiinta nemiloasa, cruda, pasandu-i doar de persoana sa imi zice sa plec, sa ma salvez, sa ii las sa lupte in acest razboi din care nu am vrut sa fac parte de la inceput. Si totusi, daca stiu cum stau lucrurile de ce ma incapatanez sa raman? Dau din cap intr-un gest care semnifica dezacordul pentru nesiguranta, nehotarirea de care dau dovada, incheind filozofia asupra acestu subiect.
Incep sa ma pregatesc pentru a iesi afara, iar mainile mele stiu automat ce trebuie sa faca, in timp ce eu sunt preocupat cu gandurile negre de care nu pot sa scap si daca vreau. Ciudat, dar nu imi este teama de ceea ce urmeaza, ci de Fabrizio si ce o sa faca pentru a ma tine departe. Imi dau seama cu uimire ca m-am imbracat si sunt gata sa ies din incapere, asa ca intr-o secunda parcurg drumul de la dulap la usa, deschizand-o pentru a iesi. Cufundat in continuare in gandurile mele ma lovesc de cineva care apare din senin in calea mea. Nici nu imi ridic privirea, desi nu este nevoie pentru ca suntem de aceasi inaltime, deoarece stiu cine este.
-Buna Floris, spun eu pe un ton neutru.
-Hey, Wolf! Ma saluta fericit si entuziasmat.
„Hm... este mult prea entuziasmat de lupta ce urmeaza sau poate nu aceasta este cauza?” ma intreb curios continuand sa imi mentin aceasi expresie neutra.
-Ce cauti aici Floris?
-Sunt gardianul tau, spune clipind din ochiul stang complice de parca tocmai mi-a impartasit un secret.
-Gardianul meu? De data aceasta nu pot sa imi ascund uimirea.
De ce as avea nevoie de un gardian? Oare Petru stie de vizita lui Fabrizio de aseara? Dar Demetri? Demetri este intr-adevar nou ca rege al vampirilor, dar este foarte batrand si are dreptul sa spuna ceva si de cand a murit Vladimir a fost un conducator de nadejde. Nu prea imi vine sa cred ca stie, nu cred ca l-a vazut nimeni pe Fabrizio aparand in castel. Si atunci de ce?
-Da. Unul dintre primii vampiri a fost vazut aseara pe aici prin zona si Dimitri m-a trimis sa am grija de tine. Crede ca este creatorul lui Louis si nu stie ce cauta, asa ca este ingrijorat. Daca este un inamic?
-Esti mult prea incantat de aceste informati, observ neasteptandu-ma la un raspuns, insa il primesc.
-De ce nu as fi? Daca este adevarat atunci o sa il intalnesc pe unul dintre cei mai vechi vampiri. Unul dintre primii, iti dai seama?
Oftez dand din cap dandu-i de inteles ca renunt in incercarea de a-i explica ce este atat de gresit in dorinta sa.
Lucrurile intre mine si Floris s-au schimbat dramatical dupa o suta si ceva de ani. Acesta a uitat-o destul de repede pe Ruslana, dar mai ales a uitat si faptul ca eu am fost cel care a ucis-o, apoi dupa ce a trecut peste aceasta piedica, a inceput sa isi petreaca foarte mult timp in preajma mea, iar eu am fost si sunt bucuros sa il am langa mine. Desi cateodata se comporta ca un copil, avem caractere asemanatoare. Ii plac femeile la fel de mult ca mine, ii place sa se antreneze, avem multe in comun. Poate suna putin ca un simplu muritor, dar atunci cand ai o eternitate intreaga in fata persoanele care iti impartasesc pasiunile sunt rare, iar atunci cand le gasesti vrei sa le pastrezi. Este mai rau pentru noi vampirii pentru ca suntem foarte posesivi, tocmai din cauza raritatii unor asemenea conexiuni si pasiuni, iar atunci cand le gasim devenim sufocanti si teritoriali. Poate asta facea Floris cu mine, desi sunt sigur ca pe el il incanta posibila intalnire cu Fabrizio, in timp ce pe mine aceasta posibilitate nu ma incanta deloc.
Ma opresc pentru cateva secunde pentru a ma hotari incotro voi merge, iar brunetul cu ochii verzi se opreste la doi pasi departare in spatele meu asteptand nerabdator sa vada incotro ma duc. Aleg sa fac o scurta plimbare sub clar de luna prin gradina. Ma incanta mirosul florilor noaptea. Este un moment cand aceste minunate flori elimina un parfum ametitor, neperceput de simputile slabe ale muritorilor, chiar inainte ca astrul noptii sa rasara pe cerul pistruiat. Este ca si cum aceste minunati aduc tribut acestui astru, multumindu-i ca exista si ca le mangaie cu lumina sa argintie.
Nici nu imi dau seama cand a disparut Floris din spatele meu. Intr-un minut se afla langa mine iar in urmatorul disparuse. Fusesem prea preocupat de ceea ce ma inconjoara pentru a-mi face griji pentru printul rus, insa acum ca sunt constient de disparitia lui ceva ma nelinisteste. Nu trebuie sa imi fac griji pentru mult timp pentru ca cineva apare din senin in spatele meu. Imi dau seama ca prezenta ce a aparut nu este alta decat Fabrizio. Nu pot sa ma insel. Emana o putere terifianta, sufocanta ce nu poate fi ignorata si nici nu am de gand sa il ignor, numai ca mi-as fi dorit mai mult timp pentru a ma gandi la un plan prin care sa il pacalesc.
-Buna seara, senor, il salut ramanand cu spatele la el desi stiu ca acest gest se poate dovedi a fi un lucru prostesc si periculos.
-O,hai, nu mai fi atat de intepat. Si nici nu iti mai bate capul acela al tau. Trebuie sa intelegi, baiete, ca nu poti scapa. Sunt foarte batran. Am vazut multe lucruri, am invatat multe lectii pe propria mi-a piele. Nimeni nu m-a invatat, nimeni nu mi-a spus ce trebuie si ce nu trebuie sa fac. Dar cel mai important este ca atunci cand vreau sa pun mana pe ceva, o sa fac tot posibilul ca acel ceva sa fie al meu.
Nu credeam ca poate exista cineva care sa ma poata face sa ma simt ca un lucru. M-am inselat. Intr-un fel sau altul sunt proprietatea lui pentru ca i-am baut sangele sau cel putin asa crede el si daca acesta crede eu nu am cum sa ma impotrivesc.
-Nu mai fi atat de trist. Si ce nu telas sa participi la aceasta lupta neinsemnata? Gandeste-te ca ai ocazia sa inveti de la cel mai bun. Daca ma urmezi o sa te invat multe, o sa poti sa ii distrugi pe acei italieni nesimtiti fara sa clipesti... asta daca iti vei mai dori asa ceva dupa ce voi termina eu cu tine... spune aceste lucruri intr-un mod amenintator care ma intriga.
-Vreau sa particip la aceasta lupta! Spun eu intorcandu-ma cu fata la el pentru a-l privi direct in ochi.
-Nu! Esti atat de prost antrenat. Asta numesti tu putere? Esti o furnica, un nimic si ai tupeul sa refuzi? Zise ridicand tonul si lasandu-ma sa ii vad indignarea.
-Ce ai facut cu Floris? Il intreb amintindu-mi de brunetul care era cu mine evitand sa mai continui cu acel subiect deoarece isi scosese colti si putea oricine sa isi dea seama ca daca continuam sa il enervez aveam sa dispar de pe fata pamantului.
-stai linistit, nu a patit nimic. L-am facut sa doarma pentru cateva minute la umbra unui stejar falnic. Acum te rog, vino cu mine de buna voie si o sa ma port frumos cu tine. Impotriveste-te si vei avea o viata grea, in oricare din aceste doua cazuri un lucru este constant: tu vei fi cu mine.
Este atata hotarire in glasul sau si atata amenintare incat imi ingheata sangele in vene. Zambea, isi arata colti lungi si albi in prezenta mea, insa nimic din ceea ce afisa nu incanta ci dimpotriva, baga sperietii in tine. Asa ca am mers cu el. Mi-am lasat capul in jos si atunci cand Fabrizio a incercat sa puna mana pe umarul meu intr-un gest care ar fi trebuit sa imi sugereze ca este de acord cu alegerea mea, ca o aproba eu m-am departata de mana lui. Nu vroiam sa ma atinga, ceva din mine il respingea. Nu vroiam sa plec, doar ca si un idiot putea sa vada ca alta alegere nu aveam. Nu incerc sa ma scuz, stiu ca sunt doar un las insa recunosc ca imi este teama de ceea ce poate sa imi faca. Nici nu pot macar sa imi inchipui cate metode de torturat stie acest om care a supravietuit decenii in timp ce altele de abia luau fiinta. Este coplesitor sa stii aceste lucruri, sa fi in prezenta acestui vampir care nu isi arata varsta decat prin ochii sai glaciari.
-Sper ca o sa ne intelegem bine. Eu vreau sa te invat cum sa supravietuiesti, nu iti doresc raul. Te rog sa ma crezi, Wolf, zice el fara nici o problema in timp ce eu incercand sa tin pasul cu viteza lui uluitoare imi c-am pierd rasuflarea.
Este absolut uluitor cata putere poate sa posede acest vampir care arata ca un copil, desi daca ma gandesc mai bine imi dau seama ca acum cateva sute de ani baieti de varsta lui erau considerati barbati si erau trimisi la razboi. Acest gand imi aminteste de faptul ca eu in acest moment fug catre o destinatie necunoscuta mie de o lupta ce va avea loc in cateva minute, asta daca nu cumva incepuse deja. Si la fandul ca mi-a lasat familia si camarazi sa se confunde cu acele amenintari. Ma simt ca un las, fugind in acest mod.
Intr-un sfarsit am ajuns la poarta conacului in care stateam. In fata porti se afla Angelique imbracata in haine barbatesti cu parul ei lung nemaipomenit tuns scurt exact cum erau tunsi prizonieri. Fabrizio se opreste si automat ma opresc si eu.
-Fabrizio ce faci cu copilul meu?! Intreaba Angelique foarte suparata.
-Nu mai este al tau. Mi l-ai luat pe Louis si mi l-ai dat in schimb pe Wolf. Da-te din calea mea sau te voi eu din calea mea.
Lucrurile incep sa se complice intre cei doi, iar eu nu vreau ca creatoarea mea sa pateasca ceva, asa ca ma hotarasc sa intervin pentru a o salva. Ma duc la aceasta si ii dau o palma peste fata facand-o sa cada in fund din cauza fortei pe care am folosit-o. Angelique se uita la mine nevenindu-i sa creada ca eu am fost cel care a plesnit-o, dar isi intoarce capul si sopteste ceva.
-Pleaca...spune ea. Pleaca si sa nu te mai vad niciodata... esti liber.
Fabrizio zambeste multumit de actul meu in timp ce eu ma simt ca ultimul om de pe pamant, dar plecam. O lasam in urma, las in urma ceea ce am facut, refuzand sa ma mai gandesc la asta.
-Nu esti un las, spune Fabrizio cand ne-am indepartat destul de mult pentru a nu fi auzit de nimeni.
Pentru cateva minute raman uluit de afirmatia lui, insa incerc sa imi ascund aceasta reactie. Cum putea sa stie ca tocmai la asta ma gandeam inainte sa dam peste Angelique? Trebuie sa fiu rece, calm, impasibil, sa fiu o statuie. Nimic nu trebuie sa penetreze masca mea de piatra.
-Cel putin ai reacti bune. Ma bucur ca iti dai seama de ceea ce trebuie sa devi.
Baga literalmente sperietii in mine. Sunt in spatele lui si totusi vede fiecare emotie, fiecare gest al meu si formeaza o parere. Frica si respectul se intrepatrund in mintea mea. Este ciudat, niciodata nu am m-ai simtit asa ceva pentru un vampir. Angelique a trezit in mine o dorinta de dragostea si dorinta de a o proteja, apoi pe Vladimir l-am respectat in timp ce de Petru m-am ferit si temut, iar pe Floris l-am considerat si il consider un camarad perfect si nu mi-ar displacea sa imi petrec restul eternitatii cu el din cauza felului sau de a fi. Era lipsit de griji si rareori devenea serios, insa atunci cand era serios trebuia sa te feresti din calea sa. Numai ca nici unul dintre ei nu imi trezisera sentimente atat de amestecate. Simt respect profund pentru el, pentru puterea pe care o emana dar imi este si teama de acesta si sunt intrigat de personalitatea lui misterioasa, toate trei in acelasi timp. Nu imi dau seama decat prea tarziu ca Fabrizio se uita la mine de ceva timp, cred.
-Ce este? Il intreb intorcandu-mi privirea pentru a-l privi direct in ochi.
-Pari interesat de aceasta posibilitate de a sta cu mine, zice zambind diabolic.
-Nu neg ca sunt interesat, insa nu sunt bucuros deloc ca m-ai obligat sa plec in aceasta seara si unde mergem?! Intreb exasperat de faptul ca fugim de cateva ore bune fara a ajunge la destinatie.
-La conacul meu din New Orleans. Vom dormi acolo pe timpul zilei, iar maine noapte plecam spre Transilvania, un loc foarte magic si miraculos. Carpatii sunt niste munti cum nu mai exista alti in intreaga Europa, povesteste Fabrizio.
Nu stiu despre ce vorbeste. Niciodata nu m-a interesat geografia, dar modul in care povesteste, modul in care ochii sai traverseaza timpul si spatiul si numai vad drumul din fata lor este fabulos. Acum se vede cu adevarat varsta sa. Imi este teama pentru viitorul meu alaturi de el, presimt o viata grea alaturi de acest demon.

#37
Sper ca de data asta sa nu fiu nevoita sa rescriu, si imi cer scuze ca iti la comm la o saptamana dupa ce am citit noul capitol, dar sunt aici. O sa incep cu cateva greselute de tastare :D
propria mi-a piele - cred ca e "propria mea piele"
telas - te las
-stai - litera mare la inceput
m-am departata de - indepartat
imi c-am pierd - cam
Siii..am gasit cateva fraze care suna ciudat:
Citat:lupta ce va avea loc in cateva minute, asta daca nu cumva incepuse deja. Si la fandul ca mi-a lasat familia si camarazi sa se confunde cu acele amenintari. Ma simt ca un las, fugind in acest mod.
1. Gandul ;)
2. mi-am, cred
3. Mi se pare ca propozitiei "Si la gandul...." ii lipseste ceva. Tie nu?

Citat:Transilvania, un loc foarte magic si miraculos. Carpatii sunt niste munti cum nu mai exista alti in intreaga Europa, povesteste Fabrizio.
"foarte magic si miraculos" prefer sa cred ca o greseala de tastare, si si la faza cu Carpatii e ceva ciudat.

Cam atat, de poveste si mod de a scrie nu ma mai leg, din nou micuta diferenta intre ultimul capitol si restul, dar sunt sigura ca in scurt timp o sa devii chiar mai buna decat acum (desi nu stiu daca asta e posibil)
Spor la scris, si sa pui repede next-ul>:D<
[Imagine: blooddressredsnowemotiv.jpg]

#38
ugh...nici nu mi-am dat seama ca a trecut atata timp de cand nu am mai postat. gomen nasai.
oricum acesta nu este tot capitolul, mai exista un eveniment care face parte din Pagini de jurnal si pe care il voi posta mai incolo.
Thx Dark Blue inseamna mult pentru minte comentul tau>:D<



Capitolul XIX
O altfel de viata – Pagini de jurnal

Ganduri scrise in jurnalul meu in care am ajuns sa scriu o data la cativa ani si atunci cand scriu este numai pentru a puncta niste evenimente importante din viata mea. Dar in aceasta seara nu o sa scriu, nu o sa descriu acest moment.
Stau pe nisipul ud uitandu-ma la Fabrizio cum se indeparteaza incet de mine, ducandu-se spre nava ce il asteapta special pe el pentru a pleca spre cine stie ce locuri inca necunoscute omului. Este ultima data cand am sa il vad, poate, pentru ca nu mai sunt copilul lui. Si-a gasit pe altul pe care sa il invete. Nu ma deranjeaza dar este o schimbare atat de mare, sa fiu singur pe lume, fara un companion, incat simt ca ar trebui sa marchez acest moment cumva. De altfel, de aceea si stau cu jurnalul vechi de cateva sute de ani in mana. O sa rup toate foile din acesta una cate una si o sa le las sa fie purtate de vant o data cu toate amintirile mele, cu toate sentimentele pe care le-am simtit atunci. Se incheie o etapa din viata mea in aceasta seara, facand loc unei etape noi, unui drum plin de necunoscut.

1648
Ma aflu de douazeci de ani, deja, cu Fabrizio si in toti acesti ani nici macar o data nu m-am uitat inapoi, nu m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca as fi ramas cu Angelique. Dar toate au un inceput, asa cum el imi spune tot timpul...
Este o zi normala sau aproape normala. Pentru prima data de cand ma aflu in prezenta lui Fabrizio, acesta m-a lasat singur in casa modesta care se afla undeva in mijlocul nicaieri in Transilvania. Este un tinut magic in adevaratul sens al cuvantului. Locuitorii de prin partile acestea cred din adancul sufletului in existenta monstrilor ca mine asa ca face supravietuirea foarte grea. Nu inteleg de ce Fabrizio a ales acest tinut in care trebuie sa ne mutam la fiecare cinci ani din cauza ca satenii ar observa tineretea noastra inghetata si ar iesi cu tortele si furcile sa ne omoare. Ma uimeste modul in care reuseste sa se descurce, adica eu, care am douazeci si trei de ani, inca trezesc suspiciunea acestor oameni pentru ca sunt tanar si calatoresc cu un el care este un copil in ochii lor si totusi le castiga increderea mult mai usor decat o fac eu. Poate din cauza ca pare atat de inocent, iar eu inca mai lucrez la a reda anumite sentimente pe care nu le pot experimenta ca vampir.
In orice caz, sunt in aceasta casa cu un singur etaj din lemn, singur atunci cand cineva bate la usa. Initial, cred ca ma insel deoarece nimeni nu ne vizita si mai ales acum, dupa apusul soarelui, dar atunci cand a mai batut o data sunt sigur ca nu mi s-a parut. Ma duc la intrare si deschid nestiind exact la cine sa ma astept. Fabrizio nu batea niciodata la usa, intrand fara nici o problema, deoarece stia ca nu tinem incuiata usa. Satenii fiind foarte superstitiosi in nici un caz nu ii prindeai aventurandu-se atat de departe de sat dupa lasarea intunericului. Sigur mai aparea din cand in cand cate o tarancuta nemultumita de viata simpla sau care se indragostea de mine, insa si acelea erau foarte rare printre aceste parti.
In nici un caz nu ma asteptam la cel care statea in fata usii rezemat de stalpul din lemn. Este elful Menres, liderul clanului Kha`ri, iar in spatele lui se afla Nathel cu inca cineva. Nu imi pot da seama ce este, fata sau baiat, deoarece este imbracata intr-o pelerina neagra, iar gluga si-o trasese peste cap, ascunzandu-si chipul de ochii mei. Nici chiar vampiri nu pot sa vada prin abis sau material. Insa imi dau seama ca nu este un elf, se apropie foarte mult de o zana. Parfumul care vine din directia ei este absolut... delicios.
-Ce cauti aici? Il intreb eu de abia reusind sa rostesc cuvintele deoarece deja incepusem sa salivez dupa sangele zanei.
Menres nu arata surprins sa ma vada insa este pe departe multumit de aparitia mea.
-Baiete, ar trebui sa fi mai respectuos. Nu ai invatat aceasta lectie inca? Intreaba el fara sa se miste din locul in care sta.
-Nu stiu pe cine cauti, insa nu esti bine venit aici. Nici tu, nici ceilalti doi, zic eu aratand spre cei din spatele sau.
-Avem nevoie de un adapost pentru cateva zile. Am fost atacati de italieni. Ne ajuti sau nu? Intreba Menres iritarea citindu-i-se in glas si nemultumirea ca trebuia sa ceara ajutorul unui vampir.
Nu stiu ce sa fac. Ii cunosc, stiu, in mare, care este situatia insa trebuie sa ma despart de acea lume din care am facut parte, iar ajutandu-i numai asta nu fac. Totul pare o inscenare. Faptul ca tocmai in ziua in care Fabrizio pleaca, acestia trei apar la usa cerand azil nu este tocmai o coincidenta sau poate este?
Pana la urma, fie ce o fi eu ii ajut. Ce poate sa imi faca Fabrizio?
-Hai, intrati, dar trebuie sa imi spuneti cum ati gasit acest loc, zic lasandu-i inauntru.
-Baiate, ai picat, sopteste Menres in timp ce trece pe langa mine.
Ma intorc cu fata spre acesta si il vad pe Fabrizio stand in spatele lui, aratand foarte furios.
-Firenze, nu inteleg de ce trebuia sa ne alegi tocmai pe noi, zise Nathel plictisit.
-Macar nu m-a atacat, se auzi vocea melodioasa asemanatoare unei privighetori venind dinspre cel care era ascuns in pelerina.
-Wolf.
Ma intorc spre cel care m-a strigat pentru a-l privi. Nici nu apuc sa il vad ca ceva ma plesneste peste fata. Imi vine sa il atac dar ma opresc, obligandu-mi colti sa se retraga. Sunt „ucenicul” lui, am dat-o in bara, trebuie sa suport consecintele. Stiu ca acesta este doar inceputul, ma vor astepta niste pedepse mult mai dureroase dupa plecarea oaspetilor.
-Macar are destula stapanire de sine sa nu atace, afirma Menres.
-Puteti sa va duceti in camerele voastre, vorbi Fabrizio cu ei, iar acestia disparura.
Sunt de-a dreptul socat si nu stiu cum sa reactionez, insa inteleg ca totul nu a fost decat un test. Fabrizio a vrut sa vada cum voi reactiona, iar eu l-am picat mizerabil. Stiam ca nu este o coincidenta, insa m-am lasat pacalit, inchizand ochii la semnele izbitoare.
-Data viitoare nu voi mai fi atat de bland. Invata lectiile si regulile. Nu te mai implica. Nu are rost, spuse inainte sa dispara.
Insa pedeapsa mea nu s-a terminat acolo. Peste doua zile, dupa ce cei trei au plecat, Fabrizio m-a legat cu lanturi de argint si mi-a smuls coltii. M-a infometat pana cand mi-au crescut la loc. Nici nu pot sa exprim in cuvinte chinul prin care am trecut in acele doua luni. Inca ma mir ca am mintea intacta, dar banuiesc ca vampirii nu scapa atat de usor de durere, ramanand constienti pana in ultima clipa.

1672-1725
O mie sase sute saptezeci si doi este anul in care am aflat de urcarea pe tron a lui Petru Romanov. Nu stiu cum a facut-o, dar vampirul a devenit tarul Rusiei, tarii lui de origine, iar Floris a devenit peste cativa ani bastardul lui. Era un joc sucit, traznit pe care numai cei doi puteau sa il puna in aplicare.
Rusii si romanii pierdusera razboiul cu italienii, iar rusii se reprofilasera in a se amesteca in viata oamenilor. Aceste informatii le-am aflat doar pentru ca Fabrizio a dorit ca eu sa le aflu. Inca ma sperie puterea pe care o detine acesta, fara sa faca nimic. Doar apare in anumite locuri speciale unde se aduna creaturile supernaturale si obtine tot ce isi doreste, absolut tot ce isi doreste. A vrut sa imi arate ce se intampla atunci cand monstrii se amesteca in lumea muritorilor, asa ca in iarna acelui an ne-am mutat in Moscova, urmarind de aproape actiunile celor doi.
Nu eram sigur daca ei stiau sau nu de existenta noastra in Moscova, dar daca erau constienti nu au dat niciodata de inteles in toti cei cincizeci si trei ani in care ne-am tinut dupa acestia.
Fabrizio chiar mi-a ordonat o data sa trec pe langa Floris pentru a-i demonstra ca mi-am invatat lectia si a-mi demonstra ca m-a uitat. Si am facut-o si nu m-a recunoscut, iar eu nu l-am bagat in seama. Nu m-am intors sa ma uit dupa el, nu nimic. Fabrizio a fost atat de incantat in acea zi de cat de ascultator am fost incat in acea seara a adus doua fete, una roscata cu ochii verzi iar cealalta blonda cu ochii caprui. Erau frumoase dar mai important era faptul ca erau virgine.
Sangele virginelor este atat de bun, nepoluat de nimic. Nu inteleg acest fapt. Cum sangele lor poate fi atat de divin?
Adevarul este ca nici nu prea imi pasa.
Pe roscata a aruncat-o spre mine iar eu am prins-o, uitandu-ma direct in ochii ei plini de groaza. Nu stia in ce se bagase, o puteam citi in acea mare verde si era ingrozita de ceea ce putea pati. Nu vroiam sa moara inainte sa pot termina, asa ca am incercat sa o linistesc.
-Nu te ingrijora, totul va fi bine, i-am soptit la ureche si normal ca ma crezut.
Cum ar putea sa reziste, mai ales atunci cand imi folosesc puterile?
I-am dat parul lung si matasos a o parte pentru a-i dezveli gatul. Mi-am apropiat nasul de pielea gatului ei pentru a ma bucura de mirosul dulce care il emana fiecare por. Se daduse cu parfum de liliac. Apoi mi-am lasat coltii sa iasa incet si am zgariat-o usor lasand sangele sa curga alene pe gatul de lebada. Mi-am trecut limba peste cele doua zgarieturi, inchizand ochii in timp ce lasam gustul sa imi inunde toate simturile.
Oh, Doamne!
Era atat de bun, putin metalic, dar perfect. Mi-a ajuns aceasta amanare, acest chin prin care m-am obligat singur sa trec. Vroiam sa ma infrupt, asa ca mi-am infipt coltii in jugularea ei lasand sangele sa imi inunde gura. Simteam cum mi se intareste in pantaloni, dar nu aveam de gand sa fac sex cu ea. Nu, de aceasta data aveam sa ma bucur doar de sangele ei. Dupa ce am secat-o de tot am lasat-o sa cada pe covorul din piele de tigru fara nici un fel de eleganta, de considerare pentru trupul lipsit de viata.
-Esti un copil pe cinste, zise Fabrizio disparand.
Asta a fost cel mai important eveniment din toti cei cincizeci si trei de ani cat am stat in Rusia. Atat a domnit Petru. Nu stiu cum a facut-o, dar nici nu imi pasa. A intrat in istorie ca cel mai mare tar pe care l-a avut Rusia vreodata, dar dupa ce a plecat a lasat in urma haos. Si asta a dorit sa imi arate Fabrizio. Ca vampir avem un avantaj si putem sa schimbam istoria daca ne amestecam in viata muritorilor.
Nu este interzis, dar este de preferat sa ramanem doar niste umbre. Si asta am invatat sa devin: o umbra.

#39
Buna! Am citit si sunt la Cap XIII. Nu trebuie sa te superi daca vezi ca nimeni nu a comentat. Vroiam sa-ti las un comment cand termin, dar m-am gandit sa scriu acum.
Imi place pana acum si mi se pare foarte interesant, ca de obicei. Am vazut totusi cateva greseli, dar nu sunt ceva ce se observa. In rest e foarte bine.
Spor la scris. Cand termin iti mai dau un comment.

So see you later!
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym

#40
Buna din nou! Am citit tot si mi se pare minunat. Imi place cum scrii, descrierea a fost foarte buna, povestea in sine incredibil de ... cum sa zic, geniala si originala. Am vazut cateva mici greseli si cam lipsesc o gramada de virgule. Deci, la nivelul greselilor nu e grav.
Dar as avea o intrebare: Cand pui NEXT -ul? Nu ne lasa cu ochii in soare!
Te rog, pune-l cat mai repede ca nu mai pot astepta.

Apropo, am mai pus doua parti la povestea mea. Sper ca le vei citi, cand ai timp desigur.

So, see yo later si mula inspiratie!
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.

Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat
.

Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Imagine: chibi_5539.gif]
Iasym



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Albastru appuru 16 7.522 11-05-2013, 11:00 PM
Ultimul răspuns: appuru
  Sarutul trandafirului [ YAOI ] Hasamy lost vampire 118 53.468 05-08-2011, 12:06 PM
Ultimul răspuns: LoLix
  [ Twilight ] - Un trandafir albastru robsten 8 6.798 06-03-2011, 11:42 AM
Ultimul răspuns: Flash
  Trandafirul albastru Hope:) 1 2.314 02-01-2011, 02:49 AM
Ultimul răspuns: Akie
  Rasarit patat cu sange albastru [yaoi by Akadella & BL Forever] akadella 4 3.800 30-08-2010, 02:23 PM
Ultimul răspuns: Mitsukai Yoru
  Ocean albastru .mefistofelica.nihil. 2 3.595 26-01-2009, 09:42 PM
Ultimul răspuns: .mefistofelica.nihil.


Utilizatori care citesc acest subiect:
3 Vizitator(i)