Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

vin cu o noua continuare si ma astept sa imi spuneti ce va place si ce nu.
sper sa va placa.

Capitolul VI
Elisabeth

Viata mea s-a transformat intr-un cosmar in clipa in care mama mea a intrat l-a mine in camera si mi-a zis ca doamna Peyrac va veni sa ma controleze. Cand am auzit-o am ramas ca traznita in patul meu. Nici nu ma trezisem bine si primeam o lovitura groaznica. Mintea mea lucreaza iar gura mea formeaza mii de intrebari care vroiau un raspuns, dar vocea m-a tradat. Nici un sunet nu vrea sa iasa, lasandu-ma fara de raspuns. Mama mea s-a uitat la mine apoi mi-a zis sa ma pregatesc ca in doua ore vraciul va veni. Imi arunca niste priviri pline de ura, dandu-mi de inteles ca nu ma mai considera fica ei, deja in mintea ei ma dezmostenise. Stiam ce se intamplase. Niciodata nu m-a scapat din ochi, iar acum cand prima zis din luna noiembrie a aparut, ea a vazut ca nu mi-a venit, asa ca a trimis dupa moasa sa fie sigura daca mai sunt sau nu fata mare. De ce imi este mie cel mai frica nu am scapat. Normal, eu nu am nevoie de cineva care sa imi spuna ca sunt nu mai sunt virgina si ca sunt insarcinata, stiu asta mult prea bine. Iubirea m-a orbit si m-am lasat pacalita, de doua ori. L-am lasat sa isi lase samanta in mine, crezandu-l cand mi-a zis ca nimeni nu ramane din primele doua contacte. Apoi, de parca nu ar fi fost de ajuns ca i-am daruit totul, ma mai si parasit. S-a culcat cu mine dupa care nici nu mai m-a bagat in seama, dar nu conteaza. Ma resemnasem de mult cu soarta mea. Macar sa nu mai adaug inca o rusine pe lista mea.
Cu aceste ganduri care nu imi dau pace ma duc in dormitorul mamei mele. Bat incetisor la usa, sperand ca nu este. Rugandu-ma la Dumnezeu ca ea sa nu ma invite inauntru mai bat o data, dar ca de obicei rugile mele nu au fost deloc ascultate. Trebuia sa ma astept la asa ceva, niciodata universul nu a fost de partea mea. Imi voi duce crucea pana la capat.
-Intra, aud vocea ei cum ma invita inauntru.
-Buna ziua, o salut eu de abia reusind sa fac aceste sunete sa iasa.
Simt un nod in gat care nu ma lasa sa vorbesc, insa trebuie sa il ignor si sa trec si peste acest impediment.
-Da, draga mea. Ce ta aduce in dormitorul meu? Ma intreaba ea cu un zambet fals pe buze.
Imi arunca o singura privire dupa care toata atentia I se indreapta la ceea ce face, si anume isi piaptana parul. Cum poate sa stea cu spatele la mine, sa se uite in acea oglinda, sa zambeasca si sa se prefaca in asemenea momente? Stia de ce am venit. Va continua sa isi vada de toaleta ei asteptandu-ma pe mine sa confesez? De ce ma chinuie in acest fel? Nu merit asa ceva, niciodata nu i-am iesit din cuvant si acum cand am calcat stramb nu poate sa ma consoleze? Cat as vrea in aceste clipe sa fiu si eu ca celelalte fete, sa stiu sa invart barbati pe degete. Sa fiu eu cea care sta acum in fata lui si sa zambesc de parca nimic nu ar fi in neregula, nu m-ar interesa. Dar nu, divinitatea ma blestemase cu o naivitate prosteasca si o timiditate teribila. Nu sunt proasta as fi vrut sa strig de atatea ori ochilor ce nu incetau sa ma judece, dar nu reusesc sa scap de ingenuitatea mea, care de fiecare data ma tragea in jos. Stiu ce inseamna aceasta puerilitate, sfiala dar nu pot scapa de ea. Ma raneste teribil cand imi amintesc ca pana si propria mea mama crede ca sunt proasta, o auzisem cand vorbea cu prietenele ei. Si incep sa cred ca sunt asa cum toata lumea crede.
-Astept un raspuns, zice ea plictisita, lasand peria jos si intorcandu-se cu fata la mine.
Ah! Urasc cand imi vorbeste pe acest ton, insa nu am curajul necesar sa fac ceva, asa ca imi inghit toate acele vrobe care se invart in capul meu si ii ofer raspunsul mult dorit.
-Vroiam sa iti spun ca nu este nevoie de moasa.
-O? Si de ce draga mea? Ai facut ceva sa dezonorezi aceasta familie?
Cat de usor rosteste aceste cuvinte. Cat de lejer pune punctul pe "I". Vorbeste de parca este cel mai normal lucru din lume ceea ce exprima.
-Da, am facut.
Dar din pacate nu este deloc cel mai normal si nici cel mai onorabil.
Nu pot sa ma uit la ea, in ochii ei. Incerc dar nu reusesc, asa ca imi las capul in jos ca o servitoare. De altfel, niciodata nu m-am simtit altcumva in prezenta ei. Totdeauna eu sunt cea care a cedat si s-a lasat supusa.
-Nerecunoscatoare mica ce esti!
Nici nu mi-am dat seama cand a venit in fata mea. Simt cum degetele ei intra in parul meu lung si cret, de culoarea untului, apucandu -l de la radacina si smulgandu-l. Cad in genunchi din cauza dureri, insa nu vreau sa ii ofer satisfactia de a ma auzi cum cersesc indurare, am si eu onoarea mea. O, Doamne, nu am suferit destul? Inca o pata adaugata pe lista de rusini indurate.
-Stai sa auda vicontele ce ai facut! Cum ai putut sa fi atat de proasta? Te-a lasat pe deasupra si cu burta la gura. Nu scapi tu asa usor. Manastirea te mananca! Ma ameninta ea.
Vorbeste intr-una ca o moara stricata ce este, in timp ce, tinandu-ma de par, ma duce in biblioteca. Incerc sa tin pasul cu ea, dar nu reusesc. Ma tot impiedic si raman in urma, moment in care ma trage si mai tare. Niciodata nu mi-am imaginat ca poate sa fie atat de cruda si rea. Ma ingrozesc cand imi aduc aminte ca biblioteca este la parter, iar noi ne aflam la etajul intai. Cum o sa pot sa cobor scara? Eu nu sunt in stare nici sa ma tin bine pe picioare din cauza mamei mele si este drumul drept si neted. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla. Nu am nici o sansa de supravietuire daca nu imi da drumul. Imi calc pe putina onoare care mi-a mai ramas, incepand sa o implor sa imi dea drumul.
-Mama, mama! Spun eu cu disperare. Te rog, da-mi drumul. Vin cu tine orinde vrei, doar da-mi drumul! Nu pot sa cobor scarile in acest mod, te implor ai putina mila… o rog eu fara un pic de speranta.
Nu ma aude sau mai bine zis, se preface ca nu ma aude. Continua in acelasi mod, ba mai mult, ma trage si mai tare. Nu inteleg ce am facut incat sa merit aceasta soarta. Am gresit, dar asta nu inseamna ca trebuie sa imi taie gatul.
Proasta de mine! Niciodata nu voi invata ca nu am pe nimeni pe aceasta lume? Vad treptele. Imi vad sentinta si viitorul. Nu am stat niciodata sa numar cate sunt dar stiu ca sunt destule pentru a ma condamna la moarte. Primele cateva trepte am reusit cumva sa le cobor cu bine dar inevitabilul s-a produs, iar eu m-am impiedicat, cazand. Cred ca mama mea asta astepta, deoarece mi-a dat drumul exact atunci cand mi-am pierdut echilibrul indreptandu-ma fara nici o sansa de a ma opri spre parter. Nici nu a incercat sa ma ajute, sa intinda mana spre mine si sa ma prinda. Nu, doar a stat acolo si s-a uitat la mine cum cad. Intre ceea ce a facut ea si cineva care m-ar fi impins nu exista nici o diferenta. Simt fiecare treapta cum intra in corpul meu, in timp ce eu ma rostogolesc. Este ca si cum cineva ma bate cu ceva din lemn. Inainte sa ajung jos, imi pierd cunostinta. Slava Lui Dumnezeu pentru micile favoruri, nu stiu cat as fi putut sa mai indur.
Ma trezesc peste cateva zile, cred, nici nu stiu cat timp a trecut. Totul in jur este invaluit in ceata si ma doare tot corpul. De abia pot sa ma misc, insa cel mai tare ma doare burta. De fapt, daca ma gandesc mai bine nu stomacul ma doare ci pantecul. Am pierdut copilul! Imediat acest gand isi face loc in mintea mea si ma chinuie. Nu l-am vrut dar nu puteam sa dau vina pe el pentru ceea ce se intamplase, avea sa fie un chemotoc mic rupt din mine. Trebuia sa fiu fericita ca dovada faptei mele a fost distrusa dar nu sunt. In schimb lacrimi fierbinti imi curg siroi pe fata mea. Lacrimi fierbinti este putin spus, sunt mai mult niste rauri de lava ce topesc totul in calea lor si isi scriu povestea pe inima mea. Tristete? Deprimare? Dezamagire? Depresie? Nu stiu ce simt. Ma uimeste faptul ca pot simti ceva cu toata acea durere fizica cerandu-mi atentia. Nu pot sa imi dau seama daca le simt pe toate sau foar pe una. Cu ochii scaldati in lacrimi, vad in ceata pe cineva stand la capul patului meu. Vreau sa ii zic sa plece sa ma lase in pace. Nu vreau sa vad pe nimeni in aceste momente. Imi doresc doar sa imi imbratisez pantecul gol si sa plang, lasand acei stropi de lava sa isi scrie poveste pe inima mea. Nu pot, insa, sa gonesc acea persoana, nu am nici vointa, nici forta necesara pentru a face aceste lucruri.
-Cum te simti draga mea? A fost absolut oribil. Te-ai impiedicat si ai cazut si… imi pare rau sa te anunt, dar…
Cunosteam vocea. Ce spune? M-am impiedicat? Practic m-ai impins, javra ordinara! Vreau sa ii spun asta in fata dar nu pot. Nu am puterea necesara pentru a tipa. Nu am in mine acea energie care sa imi alimenteze furia. Imi amintesc de sufletul ce il purtam in pantece. Stiu ca nu mai este dar nu vreau sa aud. Poate daca nu spun, daca nu aud acele cuvinte… poate nu este adevarat… poate inca pot sa pastrez iluzia ca el traieste in mine… poate…
-… ai pierdut copilul.
Necrutatoare, nemiloasa soarta! Nimic nu scapa degetelor tale lipsite de carne, care nu aduc decat durere si disperare. Viata mea este in mainile tale. De ce nu o iei? De ce nu vrei sa imi curmi chinul? De ce?! Nemernica! Nici macar o secunda nu cred ca i-a parut rau. Si ce tupeu are sa vina aici si sa imi spuna ca am pierdut copilul.
De undeva, din interiorul meu, gasesc ceea ce cautam si de care avea atata nevoie.
-Nenorocito! Esti o ucigasa si o ipocrita! Iesi din camera mea pana nu pun mana pe tine si te strang de gat. Curva ordinara! Iesi! Tip eu la ea.
Stiu ce o sa zica. Cum pot sa fiu atat de nerecunoscatoare? Needucata de mine, tipa la cea care i-a dat viata. Si ce? Ea nu mi-a luat mie ceva pretios? Eu nu am dreptul sa fiu singura si sa nu ii vad moaca de criminala?
O palma poposeste pe obrazul meu, deja mult prea vanat pentru a mai suporta si acea lovitura. Parca m-a lovit un barbat, asa ma simt.
-Sunt mama ta! Cum de imi poti vorbi asa? Eu ti-am dat viata, te-am crescut, nerecunoscatoareo!
-Poate tu m-ai dat viata dar in acelasi timp tu ai fost aceea care m-ai avea putin si mi-o fura. Insa te-ai multumit cu viata copilului meu nenascut! Continui sa tip la ea.
Nu ma mai cunosc. Unde este timiditatea mea? Unde disparuse nodul din gat ce nu ma lasa sa vorbesc? O luna de zile avea dar moartea lui m-a schimbat atat de mult. Cu greu imi duc mana la pantec si mi-l mangai, trista la gandul ca l-am pierdut.
-Foarte bine, daca asta vrei, asta o sa obti.
Am inteles din tonul ei ca ma amenintase. Nu stiu ce are de gand sa imi faca dar intr-un mod ciudat, nu imi pasa. Pentru prima oara in viata mea reuseam sa ma apar, sa ripostez. Insa acum ma intreb cu teama cat de scump ma va costa aceasta insolenta. Am banuit ca ceva groaznic avea sa se intample, atunci cand am vazut-o pe … Catherine, mama nu o mai pot numi dupa ce mi-a facut, cum a intrat lasandu-l, mai apoi, pe tatal meu sa intre. Nu pot sa nu ma intreb daca sentinta de moarte se va duce pana la capat, acum ca tatal meu stia.
-Cine a fost? Intreaba el simplu cu o voce lipsita de inflexiuni.
Nu inteleg ce vrea sa stie. Cine a fost ce? Ma uit la el nedumerita, neintelegand. Daca as fi stiut ce i-a spus aia poate as stii si ce sa ii raspund, cum nu stiu, tac din gura.
-Cine a fost cel care te-a lasat cu burta la gura?
Acum inteleg. Vrea sa stie cu cine m-am culcat. Pai, de ce nu a spus asta de la inceput?
-De ce? Il intreb si eu.
Ce mai conteaza in acest moment? Nimeni nu stie ca eu m-am culcat cu el, nimeni nu are habar de copilul care numai exista. Iubita lor onoare este salvata. Singurul lucru care ramane de facut este fie sa imi gaseasca un barbat, fie sa ma duca la manastire. Nici nu vreau sa aud de alt barbat, numai gadul ca tatal meu ar aduce pe cineva mai batran ca lumea sau urat ca noaptea si deja ma apuca o greata de nedescris. Prefer manastirea, macar acolo voi scapa de toate si voi fi singura. Doar eu si gandurile mele si Dumnezeu.
-Pentru ca te va lua de sotie nemernicul acela.
-Nu il poti obliga.
-Nu imi zici mie ce pot si ce nu pot face!
A iesit din incapere, lasandu-ma sa imi ling ranile in pace.
Urmatoarele zile au fost linistite. Javra de Catherine nu a mai aparut si cand am intrebat-o pe doica mea ce face mi-a zis ca a fost batuta de viconte si este in disgratie. Tatal meu nici nu a mai dat prin dormitorul ei, luandu-si o amanta. Ma bucuram ca si ea sufera la fel de mult cat sufar si eu. Stiu ca nu trebuie sa ma bucur, dar mi-a omorit copilul, scumpul meu iepuras, nu merita mila mea asa cum nu merita nici iertarea mea.
Cand am fost destul de sanatoasa sa cobor jos sa mananc cu familia mea, am observat privirea plina de ura a lui cthaerine si cea dezamagita a tatalui meu. Imi dau seama ca nu va mai fi nimic ca inainte, iar eu sunt de vina pentru asta. Nu mai pot sa fac nici un pas fara sa fiu supravegheata de cineva. Daca as fi avut puterea sa dau timpul inapoi l-as fi dat doar pentru a reparat greselile pe care le-am facut.
Zilele devenisera insuportabile din cauza ca nimeni, in afara de doica mea, nu mai vorbea cu mine. Sunt practic invizibila si nu mai am nici voie sa parasesc castelul. Am devenit o prizoniera in propria mea casa. Asteptam cu nerabdare sa vad care va fi soarta mea, ce hotarise tatal meu sa realizeze.
Ceasul de pe hol batuse ora trei. Eu ma aflu in biblioteca citind o carte destul de interesanta. Nu stiu cine este autorul dar cine a scris aceasta frumoasa poveste de dragoste nu traise sau nu traia in realitate. Realitatea nu este niciodata induratoare si in aceasta nu o sa gasesti finaluri fericite. Sirul gandurilor mele se abate de la ceea ce citesc catre alte lucruri mai importante. Ma gandesc de ce imi ordonase tatal meuu ca in fiecare seara, de azi inainte, sa stau in biblioteca. De obicei nu suporta ca cineva sa fie in camera in timp ce el lucra, dar l-am ascultat. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut-o in incapere si pe Catherine. Oare ce planuise tatal meu? In cateva minute am aflat. Un valet veni pe usa ascunsa de un covor, din peretele nordic si a anuntat vizita ducelui de Wellington. Oare de ce nu l-a anuntat normal? Este ceva la mijloc, insa sunt constienta ca nu o sa pot afla niciodata ce este. Mai important era cum a reusit sa afle tatal meu despre el? I-am aruncat celui care a ajutat la conceperea mea o privire plina de ura. Cine ii zisese? Il iubesc pe Sir Wolf si stiam in ce ma bagasem atunci cand m-am culcat cu el, dar nu ma interesa. Oricat ma duruse comportamentul lui fata de mine, stiam inainte de a o face cu el ce avea sa se intampla dar ignorasem. Nu vreau sa il oblig sa isi petreaca intreaga lui viata alaturi de mine pentru ca stiu ca nu ma iubeste. Ma doare ingrozitor acest adevar, insa asta nu il schimba cu nimic. Pe el nu il interesa soarta mea, imi daduse de inteles acest lucru foarte clar.
-Cum ai aflat? Il intreb eu fara sa imi ridic privirea.
-Cand esti atat de influent cum sunt eu, nimic nu este imposibil draga mea. Desi trebuie sa recunosc mi-a fost foarte greu sa aflu, ai fost extraordinar de discreta cand te-ai culcat cu el, oricum nu mai conteaza. Ce conteaza este ca nu iti va lipsi nimic, ma voi asigura eu de acest lucru.
-Doar dragostea.
-Dragostea nu tine de foame! Se rasteste el la mine.
In acea clipa usa se deschide si in ea isi face aparitia ducele de Wellington.
-Buna ziua, viconte! Il saluta el pe tatal meu.
Acesta se ridica, sta putin inainte sa ii raspunda si zice:
-Bine ai venit, duce! Ce te aduce in umila mea casa?
Cata prefacatorie are si tatal meu in el. Raman uimita cand il vad pe Sir Wolf ignorandu-l pe tatal meu, sarutandu-I mana lui Catherine si apoi se indreapta spre mine. Ma ridic in picioare putin rusinata, asteptand sa vad ce face. Ma va pupa? Ma va saruta? Nu stiu. Ochii lui ma privesc reci si necrutatori, aproape dand vina pe mine pentru ca se afla aici. Sunt dezamagita atunci cand imi pupa mana, atingandu-mi foarte putin degetele, de parca ii este scarba de ceea ce ii fac. Vreau sa ii spun ca nu mai sunt insarcinata, sa ii zic tot adevarul, dar stiu ca tatal meu ma va omori daca as face asa ceva. Fiinta patetica, asa cum sunt, tin la viata mea si nu pot sa ii marturisesc, lasandu-l, astfel, sa se lege pe viata de cineva ca mine.
Dupa ce face aceste gesturi, ii raspunde tatalui meu, dar eu nu aud ce spune. Sunt cufundata in propriile mele idei. De altfel ma intereseaza prea putin ce vorbesc ei doi. De abia astept sa se termine totul, sa plec din acest catsel. O sa ii daruiesc un copil, daca va dori sa aiba un baiat atunci vom incerca pana cand ii voi face un mostenitor, dar il voi lasa liber. Nu vreau sa il oblig sa imi fie fidel. Cand vom ramane singuri o sa ii zic toate aceste lucruri, cerandu-I in schimb doar sa fie discret, sa nu afle nimeni.
In tot acest timp, eu ma uit la duce, asa ca atunci cand se intoarce si se uita la mine stiu ca vrea sa ma intrebe ceva. Incerc sa fiu atenta, sa inteleg ce doreste.
-Vreau sa stiu in ce luna esti.
Nu stiu ce sa raspund. Nu stiu ce ii spusese Catherine tatalui meu. Ii zisese in ce luna eram? Stia el ca eu eram in prima luna cand acel “accident” ingrozitor avusese loc? Dar mai ales isi mai amintea ducele ca acum o luna si ceva s-a culcat cu mine? Imi iau inima in dinti si ii raspund.
-O luna, cel mult o luna jumate, ii marturisesc eu.
Nu am prevazut ce a urmat. Tatal meu s-a ridicat si a venit langa mine gata sa ma plesneasca. Nu stia ca eram in prima luna de sarcina, acum aflase, deduc eu dupa modul in care a reactionat. Din fericire pentru mine, Sir Wolf il opreste inainte ca acesta a apuce sa ma atinga. Poate exista totusi o scanteie de bunatate pe acesta lume.
-Este viitoarea mea sotie. Nimeni, si cand spun nimeni ma refer la absolut nimeni, nici macar parinti ei, nu are voie sa ridice mana la ea. Nu mai zic de a da in ea, afirma el uitandu-se urat la tatal meu, care isi smuceste mana din stransoare.
Ma incantat nespus de mult gestul lui. Ma bucur atat de tare incat nici nu am observat cand a disparut vicontele din peisaj. Mai bine ca a plecat si asa prezenta lui nu era incantatoare. Ii fac semn salvatorului meu sa se aseze langa mine pe canapea. Il ador! O, doamne cat pot sa il iubesc. Jur ca o sa incerc sa il fac fericit, sa ii indeplinesc orice dorinta, oricat de mica. Simt nevoia sa imi asez capul pe umarul lui, dar imi este prea rusine pentru a face acest gest. Si oricum inima mea care deja bate atat de tare incat am impresia ca toti din incapere o pot auzi, nu cred ca ar fi rezistat la o asemenea atingere. Asa ca ma multumesc cu faptul ca sta langa mine, pe canapea, la doar o cativa centimetri distanta.
A inceput sa discute ceva cu Catherine, insa din nou eu nu am inteles ce au discutat ei. Nu ma intereseaza. Tot ce aud sunt bataile inimii mele, spargandu-mi timpanele, dar nu ma plang. Deoarece cauza acestei reactii este atat de dulce, nici nu ma mai intereseaza consecinetele. Normal ca aceasta stare de pura fericire nu dureaza mult. Sunt trezita la realitate de catre adevarul crud al situatiei in care ma aflu. Sunt doar o egoista, stiu asta, dar ce pot face? Po sa ii spun adevarul… Si atunci tatal meu ma va omori, il cred in stare de asa ceva, doar acum cateva clipe era sa imi arda una de aveam sa il tin minte si de fata cu musafiri. Sunt trasa in dou directii si nu stiu ce sa fac. Sa ii zic si sa imi accept soarta sau sa nu ii spun si sa il condamn la o viata alaturi de mine? Chiar ar fi atat de rau daca va trai cu mine? Nu stiu, asta numai el poate spune.
Gandurile imi sunt spulberate de ridicarea rapida a ducelui. Nu stiu ce se intamplase dar el in cateva secunde disparuse din incapere, lasandu-ma pe mine si pe Catherine uitandu-ne una la alta, uluite.
-Unde a disparut? Reusesc eu sa o intreb.
Aceasta da din cap in semn ca nu stie.
Urmatoarele zile au fost un adevarat balamuc. Catherine si tatal meu deja se apucasera sa faca pregatirile pentru anuntarea logodnei. Pe mine ma neglijau si imi spuneau sa stau in camera mea ca se ocupa ei de tot. Nu mai conta ce vroiam sau daca vroiam sa se faca un mare balamuc legat de logodna mea. Nu suportam acest lucru dar ce putea face, in afara de a ma supune? Nimic. Asa ca am tacut si am inghitit.
Zilele au trecut si toate au fost puse la punct si pregatite cand un servitor din casa ducelui de Wellington a venit la noi si ne-a spus ca Sir Wolf lipseste de doua saptamani. Dpua saptamani. Asta inseamna ca lipseste din acea seara cand a venit la noi. Ce s-a intamplat cu el? S-a razgandit si a parasit Londra pentru a scapa de furia tatalui meu? Sau poate a fost omorit de talhari? Nu pot sa ma opresc din aceste ganduri negre care le am. Il vad pe tatal meu cum se inroseste de furie si am stiut ce trebuie sa fac.
Astept sa vina miezul noptii, ca luna sa ajunga in mijlocul acelui cer intunecat, avand ca pistrui milioane de stele. Atunci sigur toata lumea avea sa doarma si nimeni nu avea sa ma opreasca. Gata, orologiul bate ora si eu ma indrept spre locul meu preferat. Castelul are patru turnuri, fiecare asezat catre un punct cartezian. Mie face mare placere sa ma urc in turnul estic, deoarece de acolo se vede cel mai bine rasaritul soarelui. Primele raze ale lui, intotdeauna, reuseau sa ma incalzeasca, sa imi vindece ranile care existau in inima mea. Imi dadea speranta unei zile mai bune. Acum, insa, nu se vede decat o luna plina, splendida. Rochia mea alba din matase, subtire este batuta de vant in toate directiile. Ma uit in jos si nu vad decat natura inghetata si pustie care este pregatita sa ma imbratiseze, sa ma primeasca in sanul ei. O noapte linistita, inghetata in eternitate, moarta care nici nu se compara cu cele de vara cand linistea este sparta de sunetele micilor vietati adapostite de natura bogata. Un fior ma strabate dar incerc sa il ignor. Nu mai conteaza ca imi este frig, oricum nu voi apuca ziua de maine. Si eu, ca si natura din fata mea, voi ramane blocata in eternitate, retraind tragedia vietii mele.
-Te iubesc, dragostea mea. Asa ca m-am decis. Nu o sa te condman la o viata alaturi de mine, daca eu nu mai sunt, tatal meu nu mai are de ce sa se razbune, soptesc eu pentru negura noptii.
Imi indrept ochii catre cerul infinit si am impresia ca luceafarul tocmai a clipit, aproband decizia mea. Si astrele sunt cu mine in aceasta noapte uitata de toti. Inchid ochii si fac un pas… in gol. Atat a trebuit. Cad. Vantul imi ingheata trupul, dar nu imi pasa, nu va dura mult. Sunt prea dezamagita de ceea ce se intampla sa ma mai gandesc si la altceva. Trebuia sa imi revad toata viata, sa retraiesc toate momentele fericite, sa mai simt o data acea minune in pantecul meu cum creste, dar eu nu pot sa ma opresc din a ma gandi la moarte. Incerc sa imi eliberez mintea si sa revad acele clipe, insa nu reusesc. Soarta aceasta pana si in momentul mortii ma distruge si nu vrea sa imi ofere cateva minute de placere. Nemiloasa, cruda mea soarta care a avut grija sa pot duce o cruce nepotrivita pentru umerii mei mici. Esti multumita acum? Cad, mor, vin la tine destinule si nu ma poti opri.
Asta a fost ultimul lucrur pe care l-am gandit. Corpul meu s-a lovit cu putere de pamantul inghetat si am murit instantaneu. Nici macar nu am putut sa imi i-au adio de la viata, de la natura, de la astrii. Sau trebuia sa fac asta inainte sa fac acel pas fatal? Nici nu mai conteaza acum…

[BloodyInnocence]

Ok, deci stiu ca v-am pus sa asteptati ceva timp...dar acum ma revansez cu un capitol foaaarte mare.
App vreau sa imi spuneti ce credeti pentru ca de acum nu mai pun continuarea daca nu am nici o critica. Imi postez povestile aici pentru a incerca sa ma imbunatatesc si nu pot face asta daca nu stiu unde trebuie sa lucrez...

Capitolul VII
Sfarsit sau poate inceput?

Intuneric. Nu pot sa vad nimic prin aceasta negura care imi acopera ochii si care se incapataneaza sa se dea la o parte. Pe nepregatite simt doua maini mici, delicate si reci care imi maseaza spatele. Imi amintesc de dulcea mea ducesa, dar sunt constient ca nu are cum sa fie ea. Este mai mult ca sigur o alta iluzie pe care o am in timp ce incet ma indrept spre taramul celalalt. Mainile ei coboara in jos si ajung in locul unde sunt ranit. Ma atinge usor iar corpul mi se cutremura din cauza dureri neasteptate. Atunci imi dau seama. Nu este o iluzie, sunt cat se poate de treaza. Cineva ma salvat si acum imi face masaj. Am luat o cazatura pe cinste, asa ca atunci cand incerc sa imi misc mana nu ma mira ca nu prea reusesc. Incet incep sa imi dau seama de ceea ce se intampla in jurul meu. Eu ma aflu gol intr-un pat strain care e ciudat de confortabil pentru a fi intr-o casa de oameni modesti, din popor. Incerc sa ma ridic, dar nu pot. Numai ca de aceasta data nu pot din cauza ca cineva ma tine sa nu ma ridic. Sa fie cea carema maseaza? Sa aibe ea atata putere sau sa fiu eu atat de lipsit de vlaga? Nu imi pot da seama. Parca nu pot sa accept asa de usor ranile care le-am dobandit.
-Nu te mai foi atata. Esti in siguranta, spune o voce atat de cunoscuta de femeie.
-Angelique? Intreb eu incercand sa ma intorc pentru a o vedea.
-Chiar ea, in persoana, zice cu o voce jucausa.
Aporoape ca mi-o imaginez cum scoate limba la mine zambind.
Incerc inca o data sa imi ridic capul dintre perne si reusesc dar foarte putin, nu pot sa vad decat foarte putin din ceea ce ma inconjoara. Sunt intr-o camera mare, in partea stanga se afla niste geamuri imense ce dau spre o campie inghetata iar in cea dreapta se afla un dulap, pe usile caruia se gasesc doua oglinzi. Imi vad reflexia si pot vedea si unul dintre picioarele ei cum se lipesc de pilea mea. Stau intins intr-un pat cu baldachin, care este dat la o parte, dezbracat de tot iar deasupra mea, masandu-mi spatele, se afla ducesa du Solei. Un val de fierbinteala a pus stapanire pe mine. Imi simt membrul cum se trezeste la imaginea ducesei, care este imbracata intr-o camasa de noapte din matase subtire, transparenta si alba. Daca s-ar fi aplecat inca putin m-ar fi atins cu sanii ei superbi. Din pacate nu pot sa ii vad prea bine in oglinda din cauza pozitiei in care stau. Ah, nu mai suport! Vreau sa o ating. Sa o simt. Sa ii simt picioarele cum se strang in jurul coapselor mele primindu-ma inauntru… Incerc sa ma misc si sa ma intorc cu fata in sus fara sa o dezechilibrez pe frumoasa mea si reusesc. Acum ea sta pe mine cu membrul meu aproape tare intre picioarele ei. Misiune indeplinita as putea spune, daca nu ar fi fost pentru acea durere agonizanta care ma lovi cand m-am miscat. Aproape ca mi-a distrus seara trimitandu-l la culcare pe micul “demon” pentru tot restul serii. Oricum nu coteaza, sunt sigur ca o sa reuseasca ea sa il trezeasca. Simt caldura din acel loc minunat iar dansul isi revine imediat, cerandu-si dreptul.
Ma uit direct in ochii ei asteptand rabdator ca ea sa imi dea un raspuns la acea intrebare muta.
-Duce! Exclama Angelique uimita de ceea ce se intampla.
Scumpei mele ii este imposibil sa ignore cat de viril sunt. Si totusi nici un pic de roseata nu ii coloreaza pielea de alabast a obrajilor, ceea ce ma face sa ma intreb cat de experimentata este ingerul meu in arta aceasta a trubadurilor?
Eu ii zambesc dulce si o prind de maini, tragand-o mai aproape de mine pentru a o putea saruta. Ea protesteaza insa o ignor continund sa o sarut. Din pacate nu ma satur cu ceva asa de simplu, de cuminte, asa ca o musc de acele buze rozalii. Protestele sale dispar pierdute prin mangaierile mele iscusite. Acum nu mai aud decat niste gemete infundate, venind din gatul ei. Avand aceasta aprobare aproape muta, ii smulg camasa de noapte de pe ea si imi ingrop fata in sani ei, mari. Imi trec limba peste sfarcurile ei, care imediat se intaresc, apoi o musc de unul dintre ei, inrosindu-l. Isi baga mainile in parul meu si imi trage capul pe spate. Isi trece limba peste gatul meu… In acea clipa un fior trece pe spatele meu, facandu-mi trupul sa tremure. Imi eliberez capul din mainile acesteia si este randul meu sa ma joc cu ea. Asa ca m-am rasucit, stand acum deasupra ei, tanand-o de maini. Nu pot spune ca aceasta miscare a fost fara probleme. Din nou un junghi imi da peste cap planurile pentru cateva minute. Ignor acea durere si continui sa o ling pe gat, pe sani, pe abdomenul plat si intr-un sfarsit ajung in acel loc minunat. Ii desfac picioarele, apoi mi-am bagat doua degete in gura, umezindu-le bine, dupa care am mangaiat-o acolo, introducandu-le foarte putin. Doar atat cat sa o amagesc si sa vina ea singura sa ceara mai mult. Simtindu-mi degetele s-a ridicat putin mai sus, vrand sa scape de acea penetrare. Am lasat-o, dar cand incerc a doua oara, nu I le mai bag incet ci repede si cat mai adanc cu putinta, reusind sa scot o exclamatie din gura ei apetisanta. Incept sa fac acea miscare de dute vino din ce in ce mai repede, iar ea ofteaza si isi misca bazinul in acelasi ritm cu mine. Ii ofer orgasmul in acest fel, insa in clipa cand ii vine ii astup acel loc cu limba mea, introducand-o si lingand-o. Aproape ca lesinase cand mi-a simtit acel muschi intrand in ea. Isi baga din nou mainile in parul meu si ma trage de acesta, soptindu-mi printre gemete, rugaminti fierbinti sa nu ma opresc. Sta gafaind in pat si tocmai ce ma pregatesc sa ii fac cunostinta cu micul “demon”, cand ea se resuceste si se pune deasupra mea. Ma saruta rapid, coborand in jos, oferindu-mi pentru cateva secunde un zambet si apucandu-mi “demonul” in maini, imi ia capul in gurita ei, incepand sa se joace cu el. Este pentru prima oara cand o femeie il ia pe dansul in gura. Este o noua senzatie opentru mine, Vreau sa mi-l ia pe tot nu doar o parte asa de mica, asa ca preiau initiativa si bagandu-mi mana in parul ei o fortez sa il ia pe tot sau atat cat poate in gura. Nu spune nimic ci continua in acel ritm pana simte ca sunt pe punctul de a exploda. Atunci se opreste si ma saruta, muscandu-mi buzele.
-Vrei mai mult? Imi sopteste ispititor la ureche dupa care mi-o musca si pe aceasta.
-Normal, spun eu incercand sa o sarut dar ea se fereste asa ca ma multumesc cu muscatul urechii ei.
Simt cum pune mana pe el si singura, alt lucru pe care nici o alta femeie nu l-a facut, il introduce incet in ea. Apoi in ritmul acelei miscari de dute-vino incepe sa ma calareasca. Si o face atat de bine. O, Domne! Stie cum sa multumeasca un barbat. Stie atat de bine incat nici nu imi dau seama cand mi-a lins gatul si apoi cum si-a infipt coltii in el. Am simtit cum sangele imi este furat si cum eu incet imi pierd stamina si cunostinta.
-Ce faci? Reusesc sa spun cu o voce ragusita.
-Sstt… nu mai vorbi, imi zice ea punandu-mi un dege peste buze.
In cateva minute imi bea sangele lasandu-ma gol. O raceala incredibila imi cuprinde corpul si mi se opreste inima. Lupt cu disperare cu corpul meu pentru a imi metine inima batand, insa pierd lupta. Imi dau seama cu teama ca desi inima mea s-a oprit, eu inca traiesc. Ma uit ingrozit la ducesa. Nu arata deloc asa cum o stiam. Ochii verzii sunt acum rosii, are doi canini lungi ca de pisica, plini de sange si o privire de pradator foarte periculos. Regret acum ca nu am ascultat de acea voce care imi spunea ca ea nu este cineva cu care te poti juca. Intotdeauna platesti pentru greselile tale, asa spunea mama mea si acum imi dau seama cat de multa dreptate avea.
-Ce mi-ai facut?
-Ti-am zis ca esti special. Te-am intrebat daca vrei si ai acceptat. O sa iti explic maine seara. Acum trebuie sa te concentrezi sa treci peste aceasta transformare cu mintea intreaga sau vei muri.
A spus aceste lucruri de parca sunt cele mai normale lucruri din lume, de parca in fiecare seara cineva este muscat si transformat in ceva ce numai Dumnezeu stie. Vreau sa ii raspund dar o durere necunoscuta venind de la gatul meu imi cuprinde trupul, impideicandu-ma sa vorbesc, sa gandesc. Credeam ca mi-a sosit ceasul, durerea aceea este de nesuportat si imi vine sa ma dau cu capul de pereti, sa fac orice numai sa scap de ea. Daca diavolul ar fi venit in acea clipa la mine si mi-ar fi cerut sufletul meu I l-as fi dat fara nici un pic de retinere doar cu condintia de a ma scapa de acea agonie. Este ca si cum o mie de ace imi strapung pielea in acelasi timp si nu se multumesc cu acea intepatura, repeta aceasta actiune la nesfarsit vrand sa faca din mine mici bucati de carne. Nu stiu cat de repede sau cat de incet trece timpul, dar eu am impresia ca trece extrem de incet. Incerc sa imi apar mintea de nebunia care bate la usa, insa imi este foarte teama ca pierd acea batalie. Incerc sa ma gandesc la altceva, dar fiecare vena din corp incepe sa ma arda. Sunt in stare sa cad in genunchi si sa ma milogesc la oricine I se face mila de mine, numai sa se indure si sa ma scape de acest chin. Intr-un sfarsit am adormit.
Nu stiu cat am dormit sau cum am reusit sa adorm cu acel foc care ma ardea, dar atunci cand ma trezesc nimic nu ma mai doare si ma simt mai puternic. Deschid ochii si observ o imensa diferenta. Desi este deja intuneric afara eu vad de parca ar fi zi. Clipesc de cateva ori si nu imi vine sa cred. Modul in care vad s-a imbunatatit considerabil. Este incredibil! Am impresia ca pana in aceasta clipa am avut ceva peste ei, un val cenusiu ce nu ma lasa sa observ toate acele mici detalii din jur. Culorile sunt atat de vii si lucrurile minuscule, detaliile neimportante pe care inainte nu le puteam vedea, acum le observ fara sa vreau. Pun mana pe cearceaful cu care sunt invelit si il dau la o parte. Ma uit fascinat cum acesta se misca in aer de parca cineva l-ar fi aruncat. De la aceasta imagine imi intorc privirea pentru a-mi analiza mana. Singurul lucru care este schimbat este culoarea pielii. Din culoarea ei naturala, putin bronzata acum este de un alb imecabil, intrecandu-se cu albul zapezii. Nu imi vine sa cred, totul este un vis sunt sigur. Oare cat am stat in pat? Nu conteaza. Ma intorc si ma indrept spre oglinda. In nici o secunda ma aflu in fata acesteia. Sunt confuz si nu inteleg ce se intampla cu mine. Ce am devenit? Ce mi-a facut? Cand am ajuns in fata oglinzii? Mai sunt om sau am fost transformat in altceva? Ma uit la reflexia mea si in afara pielii de alabast,nimic nu s-a schimbat. Parul este acum scurt, probabil cineva mi l-a taiat si sta la fel ca intotdeauna ravasit, nimic nu poate sa il faca sa stea aranjat. O pereche de ochi de necitit, negri ma privesc uimiti si o gura cu buze carnoase, se misca incercand sa formeze cateva cuvinte insa fara succes. Corpul mi-a ramas acelasi. Sunt la fel de bine facut si plin de muschi cum eram si inainte deci nu am stat mult timp imobilizat. Ma privesc ca un prost si incerc sa inteleg ce mi s-a intamplat. Ridic mana vrand sa ating ogllinda, numai ca atunci cand o fac aceasta se sparge si cioburi cad la picioarele mele. Fascinat ma uit la ea si nu vad nici macar o zgarietura. Ce mi s-a intamplat? Ca un raspuns la intrebarile mele mute, aud pe cineva pe hol. As fi cazut in genunchi daca as fi putut deoarece in tocul usii aparu ducesa du Solei. Nu imi vine sa cred. Pana in aceasta clipa nu reusisem sa ii aud pantofi pe dalele de piatra, iar acum ii aud atat de clar. Si pentru prima oara observ o muscatura pe gatul ei perfect, imi dau seama ca niciodata cu cohii mei umani nu as fi putut sa vad acele doua puncte mici facute de doi canini. Oare asa arata si muscatura mea? Inconstient imi duc mana in acel loc, mangaindu-l. Vreau sa vad cat de bine pot auzi si ma concentrez putin. Raman uimit cand reusesc sa aud prin geamurile inchise vietuitoarele care isi duc veacul linistite pe campia inghetata. Asa ceva nu este normal! Clar nu mai sunt om! Aceasta afirmatie atat de simpla, de evidenta m-a cutremurat.
-Buna scumpule, ma saluta ducesa.
Ma uit la ea si simt cum furia creste in mine. Ea este de vina pentru tot ceea ce am suferit, pentru tot ceea ce mi se intampla. Mi se pare ciudat ca in acest moment nu sunt capabil sa simt decat furie pentru cea din fata mea, desi cu cateva clipe inainte sau poate chiar ore o iubeam ca un nebun. Oare nu o iubisem niciodata? Nu stiu. Nu mai stiu nimic. Totul este aiurea, totul este pe dos, nu inteleg ce se intampla, Este un vis din care ma voi trezi.
-Nu este nici vis, spune ea uitandu-se direct in ochii mei oparca provocandu-ma sa o atac.
Aude ce gandesc? Dar cum este posibil? Panica pune stapanire pe mine, facandu-ma sa devin paranoic.
-Linisteste-te.
Incearca sa se apropie de mine, sa ma atinga si sa ma calmeze dar se opreste cand imi vede privirea salbatica.
-Esti vampir, ca si mine. Eu te-am transformat. Esti special deoarece stiam din-nainte sa te abordez ca tu vei supravietui transformarii. Daca te calmezi o sa iti zic tot ce ai nevoie.
Nu imi vine sa cred. Trec de la o stare la alta in cateva secunde. Sunt instabil si orice imi poate declansa acele stari. Nu ma pot controla. Nici nu mai stiu care sunt sentimentele mele si care sunt cele provocate de ducesa. Inchid ochi, ma asez pe jos si incerc sa ma calmez. Sper surprinderea mea, reusesc. Cand m-am calmat deschid din nou ochii si ma uit la Angellique.
-Spune tot ce trebuie sa stiu.
Ea ramane cu gura cascata cand ma aude vorbind. Nu am nici cea mai mica idee de ce are aceasta reactie dar sunt sigur ca voi afla in curand.
-Deci… esti vampir, copil al noptii, sugator de sange, pradatorul perfect… avem multe nume, dar toate inseamna acelasi lucru: persoana nemuritoare care se hraneste cu sange uman. Bine, daca doresti te poti hrani si cu sange de animal, chiar nu conteaza atat de tare. Sangele uman iti ofera posibilitatea de a te folosi de toata forta ta, in timp ce celalalt nu iti ofera aceasta posibilitate. Un vampir este rapid, extrem de rapid, puncteaza ea, are vazul dezvoltat, practic ai impresia ca tocmai ti-a luat cineva un val de pe ochi si auzul ascutit. Auzi micile animale de afara, nu?
Stiam ca nu se asteapta sa ii raspund, era doar o intrebare retorica, asa ca m-am multumit sa dau din cap in semn de abrobare.
-Practic toate simturile ti s-au amplificat pentru a fi pradatorul suprem. Nimic nu ne poate ucide sau aproape nimic. Doar sabiile si cutitele de argint pot sa ne taie. Daca suntem raniti de ceva din argint acele rani se vindeca normal. A, apropo uitasem, ne vindecam rapid. Suntem ca si noi in cateva secunde. Suntem nemuritori si teoretic morti. Ai o inima care bate de patru ori mai incet decat cea umana, dar nu te ajuta cu nimic. Daca cineva te injunghie cu ceva din argint nu mori. In schimb daca iti zgarie gatul sau iti taie capul si razele apusului sau rasaritului te ating esti mort fara drept de intoarcere. Asa. Ai inteles?
-Da.
Acum ii raspund stiind ca asta vrea. Nu stiu de unde stiu aceste lucruri, pur si simplu imi apar si eu le urmez. Este ca si cum as avea o persoana in mine care poate simti ce vrea cea cu care vorbesc si imi sopteste sa pot da raspunsul corect.
-Cu cat inaintezi in varsta cu atat devi mai bun si uni chiar isi descopera abilitati diferite si speciale. De exemplu eu am douazeci si trei de ani de cinci sunte patruzeci si sapte de ani, cand am implinit trei sute cinci am descoperit ca pot sa manipulez sentimentele muritorilor. Tu poti sa descoperi maine ca poti arunca foc sau peste nu stiu cati ani sau nu o sa afli niciodata care este abilitatea ta. Poti avea mai multe puteri sau nici una. Depinde de multe variabile. Ok, am lamurit si acest aspect. Nu toti oameni pot deveni vampiri. Foarte multi mor cand constientizeaza ca au fost muscati, iar dinbtre cei care reusesc jumatate mor in timpul transformari sau dupa pentru ca nu pot fi controlati. Ca sa poti transforma pe cineva cu succes trebuie sa il musti in timpul actului sexual, atunci multi nu simt cand coltii le strapung pielea.
Nu puteam sa nu ma intreb cand am auzit-o daca ea se simsese atrasa vreo secunda de mine. Oare nu insemnasem nimic pentru ea? Dar sunt simple intrebari care nu ma afecteaza cu nimic. Ma asteptam sa ma simt ranit sau furios. Adica tocmai ce aflasem ca s-a culcat cu mine doar pentru a ma face vampir si pentru nimic altceva… Parca stia la ce ma gandesc pentru ca se opreste pentru a ma lamuri.
-De fapt… Wolf eu chiar ma simt atrasa de tine si as vrea ca ceva sa existe intre noi, dar momentan trebuie sa te initiez in aceasta noua si necunoscuta viata asa ca vom lasa distractiile pe mai tarziu, bine?
-Ok.
-Un nou vampir se numeste nou-nascut si trebuie sa stea obligatoriu trei ani cu creatorul. In acest timp creatorul este obligat sa il invete pe nou-nascut ce este, cum sa se hraneasca fara sa divulge secretul, cum sa se piarda in multime si legile pe care trebuie sa le respecte. Singurele legi pe care esti obligat sa le respecti sunt cele ale lumii noastre. Cele umane nu exista pentru noi desi multi dintre noi le respecta, este pur o alegere personala. Deasemenea ecxista vampiri nomazi, adica prefera sa traiasca singuri si nu interactioneaza cu ceilalti decat atunci cand este stricta nevoie si cei care prefera sa traiasca in familii sau clanuri. Exista trei reguli pe care trebuie sa le urmezi, daca le incalci vei fi pedepsit, si anume: nu ai voie sa divulgi adevarul despre ceea ce esti umanitatii, nici macar unui singur om; nu ai voie sa transformi copii, deoarece daca supravietuiesc sunt un pericol foarte mare pentru secretul nostru si nu ai voie sa te indragostesti de un om. Desi aici este putin aiurea, deoarece ai voie sa te indragostesti de un om, daca ai de gand sa il transformi daca nu, nu ai voi. Si c-am asta ar fi tot, termina ea cu o voce senina si jucausa.
Am ascultat-o cu atentie, retinand fiecare cuvant ce ii iesea pe buze. Totul facea sens in aceasta clipa. Lucruri pe care le alungasem in trecut imi apareau acum ca normale si deloc interesante. Imi aduc aminte fiecare cuvant si gest facut in timpul vietii mele umane, doar ca totul este invaluit intr-o ceata de parca nu le vazusem bine. In timp ce ma gandesc la aceste lucruri, imi pica fisa. Cine avea sa ne pedepseasca daca vom incalca legile? Ma uit la ea intrebator. Angelique statea si astepta rabdatoare ca eu sa o intreb ceva, orice. Incurajat de atitudinea ei, vorbesc.
-Cine ne va pedepsi?
-Oh, buna intrebare. Inca nu se stie.
Ma uit la ea, neintelegand.
-Imediat iti explic, spune ea repede si dispare.
O astept calm, fara sa misc un deget. Mi se parea atat de normal sa nu ma misc, nu ma deranja cu nimic. Nu amorteam, nu ma dureau picioarele… si nici sa respir nu aveam nevoie. Respiram pentru ca asa ma obisnuisem o viata intreaga, dar cred ca daca ma chinuiam putin puteam sa stau si fara aer. Este totusi greu sa renunti la a face un lucru pe care il executai inconstient. Simt vantul cum imi mangaie pielea si imi dau seama ca a aparut Angelique. Ciudat. Desi simt ca este rece acea briza nu ma deranjeaza cu nimic. Pur si simplu am constientizat ca este rece si gata. Actiunea lui asupra mea s-a terminat.

-Imi amintesc toate aceste amanunte, deoarece eram fascinat de tot ceea ce se intampla in jurul meu, altfel nu dadeam nici o importanta. Nu eram genul care sa se opreasca si sa miroasa trandafiri. Pur si simplu luam ce imi oferea viata fara a pune prea multe intrebari, dar atunci cand m-am transformat totul era atat de nou, atat de interesant de simteam nevoia de a analiza totul. Asa ca eram atent la toate simturile mele, inregistrand si analizand cel mai mic detaliu, le explic eu celor din jur, desi sunt sigur ca intelegeau si fara aceste explicatii. Doar au trecut si ei prin aceeasi transformare. Sa revin.

Angelique s-a intors relativ repede. Oare unde s-o fi dus? Eh, nu ma intereseaza asa de tare. Oricum sunt sigur ca voi afla destul de curand.
-Deci… zice ea serioasa. Fi foarte atent. Exista multi vampiri, uni nomazi, altii care constituie clanuri. Printre aceste clanuri, trei sunt cele mai puternice: Veron din Italia, Carpatic din Romania si Petersburg din Rusia. Cel Carpatic si cel Petersburg se inteleg extraordinar de bine, daca ar sta intr-un oras impreuna atunci ar fi un singur clan. Ei bine, pana acum trei sute de anii, familia Carpatic si cea Petersburg conduceau lumea noastra si ei reprezentau legea, dar in acea perioada italieni s-au razvartit si au vrut ei sa faca legea. De atunci lumea noastra s-a impartit in doua: cei care tin cu italieni si cei care tin cu romani si rusii. Este o continua lupta care dupa cat se pare nu mai are nici un sfarsit. Clanul Veron este alcatuit din : Ilius, sotia lui, Evrika, Brutus, iubita lui, Eveline, Andreas, Iustin, iubita lui, Iris si Augustus. Ei au creat un fel de garda care sa lupte pentru acestia si din aceasta garda fac parte multi vampiri cu puteri, cei mai puternici sunt: Kat von Gunderberg si Ian. Kat poate sa te imobilizeze cu privirea, iar Ian creaza un fel de scut protector, insa trebuie sa te atinga in continuare pentru a fi aparat, asa ca scutul lui are o limita. Practic italieni fac colectie de animalute de companie. Clanul romanesc este alcatuit din: Vlad si Irina, Stefan si Catalina si Mihai, erau mai multi, dar au fost omoriti de Veroni. Cat despre cel rus, din el fac parte urmatori: Petru Romanov, Vladimir, Floris, Demetri si Tamara. Din pacate situatia nu este deloc roz pentru ei. Pana acum si-au mentinut pozitia, dar de ceva timp incep sa piarda c-am multe lupte si automat si razboiul.
-Deci sa inteleg ca tu m-ai creat pentru a te ajuta?
-Da… Ceva de genul acesta, pentru a-I ajuta, o sa iti explic mai incolo mai multe. De azi vei face parte din familia mea, numita du Solei. Suntem o familie respectata si stimata de ceilalti. In afara mea vei face cunostinta cu Margot, este un fel de sora pentru mine, adica am fost create de acelasi vampir, Frederic, l-am adunat de pe drum, Jeoffrey, un vampir pe care l-a creat Margot din greseala si Christine, un vampir nomad. Ii vei cunoaste atunci cand vei fi pregatit. Noi suntem foarte posesivi si nu prea acceptam musafiri, dar atata timp cat nu iti vei pleca privirea totul va fi in regula.
-Si cu viata mea ce fac? Soarele nu ma va ucide?
-Viata ta nu mai exista. Vei vinde tot si vei veni sa stai aici, cu mine. Nu putem risca sa afle cineva ce suntem si nu, soarele nu ne ucide. Este enervant deoarece ne raneste ochii dar in afara de acest lucru nu iti poate face nimic.
-Si daca nu vreau?
-Nu ai de ales. Ori vei asculta de mine, ori te voi omori. Nu poti sa traiesti printre oameni, inca. Trebuie mai intai sa inveti sa te porti ca unul si este foarte greu pentru ca pana acum ca muritor faceai lucruri de care nu erai constient, pe cand acum vei fi constient de fiecare miscare, oricat de mica si apoi trebuie sa inveti sa te misti incet, deoarece acum mergi normal pentru un vampir care este foarte rapid pentru oameni. A si maine eu voi fi plecata cu ceilalti, iar poimaine vei invata sa vanezi. Acum nu ai nevoie de sange pentru ca sangele meu inca nu a fost asimilat de organismul tau si nu simti nevoia, dar poimaine vei innebuni teoretic dupa acest lichid.
-Pai si de ce nu mergem acum, ca poimaine sa nu ies de sub control? O intreb eu uimit de ceea ce aflu.
-Nu poti. Nu te poti transforma acum. Ai nevoie de gheare si de colti pentru a vana si a te hrani. Poimaine o sa iti apara acestea cu sau fara voia ta si atunci te voi invata cum le poti ascunde si cum le poti face vizibile. Oricum nu te astepta sa fie usor. Este mult de munca si ti-am zis, in trei ani te vei perfectiona. Dupa aceasta perioada vei putea pleca, daca vrei. Din pacate trebuie sa te parasesc. Avem o misiune de indeplinit.
-Stai asa! O singura intrebare. Pot manca mancare umana?
-Da, nu este nici o problema, dar corpul nostru nu mai are nevoie de ea desi o prelucreaza la fel ca orice organism uman.
Veni langa mine si ma pupa rapid pe buze, apoi disparu lasandu-ma singur, evitand astfel alte intrebari care mi-ar fi aparut.
Continui sa stau pe jos gandindu-ma la tot ceea ce am afkat. Nu imi venea sa cred dar tot ceea ce mi s-a intamplat sustinea ca este adevarat. Nu am dormit in acea seara.

Sper sa va placa!

[BloodyInnocence]

stiu, stiu ce am spus dar acum chiar ma tin de ceea ce am zis mai sus si nu mai pun continuarea decat daca o sa critice cineva...

Capitolul VIII
Un nou inceput

A doua zi a venit foarte repede. Eu m-am plictisit, stand in acea camera si gonit de acea stare deplorabila, am iesit din camera pentru o scurta si rapida vizita a castelului. Nu am gasit nici o urma de servitor in tot palatul, ma intreb curios daca aveau sau nu servitori. Eu, unul, nu pun mana sa fac treaba servitorilor, pana la urma de aceea exista ei pe aceasta lume. Sa faca toate acele treburi murdare si injositoare. Si totusi, ma uimeste curatenia care domneste peste tot, nici un fir de praf nu manjeste nimic in tot palatul. Dupa o cautare amanuntita peste tot, in fiecare coltisor, imi dau seama ca sunt singur si am fost singur in toata casa pana a doua zi la ora trei. Atunci s-au intors, iar eu am intrat in camera mea, nevrand sa ii cunosc inca pe ceilalti. Nu stiu cum aveau sa reactioneze cand aveau sa ma intalneasca, insa nu sunt dispus sa aflu acest amanunt. Oricum, stiu ca ei sunt constienti de prezenta mea in aceast palat. Asa cum eu am simtit mirosul celor care locuiesc aici si ei pot sa imi simta mie mirosul. Insa nu imi pasa de ceilalti, Angelique este cu ei, ea conteaza, ea e singura care conteaza. Gatul incepuse sa ma arda de ceva timp si o sete ma chinuie. Am baut cateva cani bune de apa, dar nu m-au ajutat cu nimic. Am inteles tarziu ca singurul lucru care putea sa stinga acea sete este sangele. Ma duc la oglinda pentru a vedea daca s-a produs vreo schimbare si vad ca, acum, ochii mei sunt de un rosiu sangeriu, iar dintii sunt putin mai lungi si ascutiti, dar nu este ceva ce poate sa vada un muritor. Muritor… cuvantul acesta lasa un ecou in mintea mea. Si eu am fost muritor, am fost om… acum nu mai sunt, sunt un vampir si de aceea vad aceste mici detalii, invizibile pentru oameni. Este atat de ciudat sa ma gandesc la ei ca la altcineva, avand in vedere ca nu de mult si eu faceam parte din acea grupa. Ceva imi atrage atentia si imi schimba sirul gandurilor. Imi dau seama ca este Angelique inca din-nainte ca aceasta sa deschida usa. Asa ca imediat ce o crapatura apare, eu o salut.
-Buna, Angelique.
-Oh, buna, spune ea uimita.
-De ce te miri?
-Nu ma asteptam sa intelegi asa de repede cum sta treaba. Esti al doilea vampir care a rezistat doua zile, iar primul a fost destul de greu de cap.
-Te deranjeaza ca ma prind repede? O intreb eu uitandu-ma in ochii ei insistent.
-Nu. Chiar ma multumeste ca nu esti greu de cap.
-Putem sa plecam? Spun nerabdator.
Simt ca nu mai imi pot controla corpul. Ma ardea fiecare vena de parca inima imi pompa acid prin ele, nu sange. Cat despre colti, incepusera sa ma doara in incercarea lor de a scapa din inchisoarea lor muritoare.
-Da, sigur. Ce vrei sa mananci, sau mai bine zis, sa bei?
-Poftim?
Intrebarea ei m-a luat prin surprindere. Nu inteleg la ce se refera.
-Poti alege. Vanezi oameni sau animale.
-Tu ce vanezi?
-Noi nu avem preferinte. Bem ce putem si ce gasim. Asta din cauza razboiului este foarte greu sa te duci sa vanezi sigur asa ca din pura supravietuire ne ducem in grupuri. Atunci cand te hranesti esti vulnerabil, de aceea ai nevoie de cineva care sa te apere insa daca sunt mai mult de doi oameni disparuti bate la ochi, asa ca suntem obligati sa bem sange de animal, dar tu poti alege.
-Tu ce zici?
-Eu as alege om, daca as fi in locul tau, desi nu am nimic cu animalele doar ca nu au deloc un gust bun. Dar nu poti fi mofturos in timp de razboi, altfel mori.
-Atunci om sa fie.
Imi dau seama cat de ciudat de normal vorbesc despre moartea unui om. Daca as fi fost eu in locul acelei persoane? Cum pot sa fiu atat de dezinteresat de acest aspect? Ma intereseaza si sunt curios sa vad cum ma simt odata ce sangele imi potoleste setea, dar cu oroare constientizez ca nu ma afecteaza cu nimic moartea viitoarei mele victime. Asa o sa fiu de acum incolo? Oare o sa simt vreun pic de regret ca am luat viata cuiva? Nu stiu, dar voi afl;a destul de repede acest amanunt. Sunt dispus sa omor un om doar pentru a-mi satisface curiozitatea sadica. Sunt si entuziasmat, pe deasupra, de aceasta noua perceptie asupra vietii. Totul pana acum a fost un adevarat uragan, iar eu incerc sa absorb cat mai mult. Sunt fascinat de ceea ce se intampla in jurul meu. Nici nu am timp sa ma opresc si sa imi analizez sentimentele. In afara de furie si regret nu am mai simtit nimic. Este ca si cum nu mai stiu cum sa alimentez acele simtaminte. Gonesc pe campia inghetata, indreptandu-ne spre periferia Londrei. Sunt constient ca este extrem de frig, dar eu frigul nu ma afecteaza deloc. Este ca si cum as fi intr-o camera calduroasa. In mod normal as fi facut trei ore de la castelul meu pana in Londra si patru de la al ei, insa de aceasta data nu am facut decat o ora. Ajungem in centrul unui cartier rau famat si sarac de la periferia orasului, cand Angelique pune mana pe umarul meu si ma opreste. Nu imi vine sa cred ce putere are. Ceva imi spune ca eu sunt si mai puternic decat ea si daca as vrea as putea sa scap usor de atingerea ei.
-Uite! In acel bar vom gasi ce cautam, zise ea aratand spre o casa darapanata, cu cateva geamuri sparte prin care vad niste grupuri de oameni.
-Acolo?
-Da. Intram impreuna, iar tu te uiti la mine cum atrag pe cineva afara si faci si tu la fel. Acum concentreazate si inchipuie-ti cum pui un picior in fata celuilalt foarte incet. Bine?
-Dar… daca nu o sa fiu in stare sa o conving?
-In primul rand ai face bine sa te ingrijorezi cum ajungi sa o convingi, ca pana la acel pas trebuie sa inveti din nou sa mergi. Si in al doilea rand, crede-ma, nimeni nu iti, de fapt, ne poate rezista. Deci nu trebuie sa isi faci probleme ca nu vei putea sa o convingi. Vor veni ele la tine.
Indoiala pune stapanire pe mine. Nu sunt sigur ca voi fi in stare sa atrag o muritoare, sa o fac sa vina cu mine. O vad pe Angelique cum intra fara sovaiala in bar. Arata ca un muritor, asa cum merge incet, si imi nu prea imi vine sa cred ca eu voi reusi sa invat atat de repede sa ma prefac. Nu pot da inapoi acum. Setea ma chinuie prea tare pentru a ma intoarce. Ori o fac ori renunt pentru totdeauna, punand astfel un cutit in mana sortii. Dar ce fel de vampir as fi fost daca nu as fi incercat, de fapt, ce fel de om as fi? Chiar atat de penibil sa fiu incat sa nu fiu in stare sa ma hranesc? M-am concentrat si fac un pas spre destinatie. Am reusit! Inca un pas in fata celuilalt. Ma scoate din minti aceasta viteza, nici melcul nu se tara atat de incet, dar trebuie sa ma pierd in multime si cu siguranta cineva ar fi observat un om care fugea ca vantul. Desi daca ma gandesc mai bine, nu cred ca m-ar fi observat cineva daca as intra rapid in acel local. Adica, mirosul de alcool este insuportabil si se amesteca si cu alte miresme dezgustatoare pe care prefer sa nu le enumar. Este atat de puternic incat ma face sa vreau sa ma intorc. Oricum incet si cu grija intru in bar. Raman uimit cand observ privirile pofticioase ale femeilor. Sunt chiar asa de frumos? Nu pot sa imi dau seama. Mi se pare ca arat asa cum am aratat de o viata. Aceasi ochii negrii rai, acelasi par incapatanat, aceleasi buze ce formeaza un zambet cinic, acelasi corp plin de muschi. Sa vada ele ceva ce eu nu vad? Oare este posibil?
-Da, esti un Adonis in ochii lor, imi sopteste la ureche.
Ma dau un pas inapoi, speriat de aparitia ei din neant.
-Oh, Angel! Nu ma m-ai speria asa.
-Trebuia sa te testez. Sa vad daca ai invatat ceva, zice ea zambindu-mi si aratandu-si coltii in acelasi timp.
Sa invat? Imi dau seama ca atunci cand m-am speriat eu am continuat sa mentin acea viteza umana si in loc sa ajung la capatul celalalt al localului, ma aflu la un pas departare de ea.
-Respira! Imi ordona ea.
Ops! Uitasem. Dar mirosurile sunt atat de oribile incat imi ranesc nasul. Niciodata nu sesizasem asemenea arome atat de daunatoare ca acestea de aici. Din pacate nu am alta solutie. Trebuie sa respir, altfel cineva ar putea observa ca sunt un mort umblator. Apoi dispare de langa mine si o vad cum se indreapta spre un barbat ceva mai rasarit decat ceilalti. Vorbeste cu el si ii zambeste cuceritor, dar in acelasi timp incearca sa nu isi arate deloc dintii. Privirea imi este atrasa de doua mici stele ce sclipesc in ochii ei verzi, tradand o nerabdare ce ma speria. Nu discuta decat cateva minute cu acela, luandu-l de mana si iesind afara. Opresc un marait in mijlocul gatului meu si incerc sa nu imi incretesc buza de sus, sa imi tin coltii departe de privirile distruse de bautura a celor din jur. Nu inteleg de ce ma comport asa. Sa fiu gelos? O sa o intreb mai tarziu pe creatoarea mea.
Un parfum de iasomie cu flori de tei imi incanta pentru cateva clipe simtul mirosului. O fata tanara, de vreo saisprezece ani, imbracata sumar, cu un par saten atat de lung incat aproape ca atingea pamantul, a trecut prin fata mea si-a intorsc capul, aruncandu-mi o scurta privire pe sub gene. Ochii ei caprui atat de incantatori m-ar fi fermecat intr-o clipita, asta daca as mai fi fost uman… Acum ma lasa rece, de fapt, sa nu fiu atat de dur, nu ma lasa atat de indiferent. Ma atrage sangele ei cald care ii curge prin vene. Este singurul lucru care ma atrage. Inima ei ce pompeaza lichidul vietii, al nemuririi mele, canta o dulce melodie ce ma striga, ma cheama, ma vrajeste. Numai gandul la acesta si imi lasa apa in gura, nici nu vreau sa imi inchipui ce s-ar intampla daca mi-as imagina cum va fi cand imi voi infige coltii in acea piele catifelata. O urmez, ajungand intr-o incapere intunecoasa, sau cel putin este intunecoasa pentru muritori. Eu vad foarte bine in aceasta negura. Tanara fata se apropie de mine si ma prinde de mana, ghidandu-ma spre singurul mobilier din incapere, un pat cu cearceafuri ce au fost o data albe. Se arunca in acesta, invitandu-ma si pe mine sa fac la fel. Odata langa aceasta incep sa ma doara dintii si degetele ingrozitor. Transformarea a inceput. Nu mai suport! Deschid gura, imi simt caninii cum se lungesc. Sunt gata sa imi satisfac setea. Din cauza durerii mi-am inchis pentru cateva secunde ochii, iar cand mi i-am deschis din nou, vedeam in tonuri de rosiu. Insa nu aici s-a terminat aceasta noua... nici nu stiu cum sa o numesc. Ceva incearca sa puna stapanire pe corpul meu si ma obliga sa nu mai pierd timpul, sa imi infig dintii in pielea fina a gatului ei. Monstrul, altfel nu stiu cum sa ii spun, isi cere dreptul, insa eu nu am de gand sa i-l dau. Vreau sa savurez momentul. Sa imi intiparesc in minte fiecare detaliu. Asa ca incerc sa ma stapanesc, sa il stapanesc. Ascunzandu-mi caninii, o incercare sortata esecului, o sarut si din greseala ii dau sangele. Doar de atat a fost nevoie. O mica intepatura face creatura sa innebuneasca, iar eu pierd putinul control pe care il am. Imi bag mana in acea claie satena si tragandu-i capul pe spate, imi infig fara pic de mila coltii in gatul ei. Aud si simt cum ii penetrez pielea, muschii si ajung in artera. Un mic tipat imi incanta urechile pentru cateva secunde, un al doilea urmeaza sa se auda, dar s-a stins inainte sa apuce sa il elibereze. Cu ghearele smulg ce a mai ramas din gatul ei, astfel reducand-o pentru totdeauna la tacere. Imi potolesc setea cu sangele ei. Cu cat beau cu atat bestia din mine se linisteste si imi reda controlul asupra trupului meu, numai ca mintea nu imi mai sta la el ci la gustul dulce-amarui pe care il poseda lichidul vietii. Este mai bun decat imi inchipuiam, decat mi-as fi putut inchipui vreodata. Nu ma m-ai puteam satura. Vreau sa fac baie in acesta, sa nu mai m-a despart niciodata de acest gust, de aceasta putere pe care mi-o ofera. Sunt pe cale sa alunec intr-o prapastie periculoasa fara cale de intoarcere si nu imi pasa.
Din senin o prezenta straina apare in incapere. In secunda urmatoare sunt in picioare, pregatit de atac. Tin corpul neinsufletit al fetei in brate, in timp ce un marait imi iese printre dintiii inclestati, pe care ii arat amenintator oponentului meu. A trebuit sa ii aud vocea pentru a-mi da seama cine este.
-Hei, calmeaza-te, sopteste ea ridicand mainile in semn de pace.
-Angelique? intreb eu nedumerit, semanand mai mult cu un marait vocea mea.
O vad, stiu ca ete ea, dar instinctul meu imi spune ca reprezinta dusmanul, inamicul. Nu reusesc sa imi retrag coltii oricat as incerca. Continui sa ii arat amenintator, desi nu asta imi este intentia.
-Ce se intampla?
-Este normal. Eu am intrat peste tine in timp ce te hraneai, iar tu, acum, iti aperi prada. Trebuia sa te opresc. Nu ai voie sa ii bei tot sangele.
-Puteam sa o las in viata?
Sentimentul de vinovatie se instaleaza. Da sunt un nemernic. Da, am dorit moartea tatalui meu. Dar nu acestea nu ma faceau un ucigas! Tocmai ma loveste adevarul crud al situatiei. Impactul faptelor mele ma da peste cap. Sunt un ucigas. Tocmai am omorit pe cineva. Ii asez trupul transfigurat pe patul murdar si apoi cad in genunchi langa acesta. Imi intorc privirea de la acel tablou morbid pe care il crea satena, insa nu pot rezista tentatiei de a ma uita la mainile mele. Sunt pline de sange. Asa o sa fie de acum in colo? Aflu raspunsul la intrebarea mea. Intrebare pe care am pus-o cu atat usurinta, cu o curiozitate ce in acest moment mi se pare atat de sadica. Nu sunt insensibil, sau cel putin cand este vorba de a omori pe cineva nu sunt. Nu pot sa nu ma intreb cu groaza la numarul de victime, la oameni pe care aveam sa ii sacrific pentru ce? Pentru nemurirea mea. Pentru prima oara ma intreb daca nu cumva sunt mort. Da, trupul imi este nemuritor, etern dar sufletul? Nu cumva mi l-am daruit Diavolului? Nu cumva sufletul acestei fete este si el in mainile lui? Ma uit cu o privire indurerata la cea care m-a condamnat la aceasta viata, daca intr-adevar o pot numi viata.
Ea ma intelege si incearca sa ma linisteasca.
-Nu pot sa iti spun nimic. Nu te pot ajuta. Este greu sa iei o viata, este si mai greu sa accepti ca asta vei face de acum incolo. Dar daca vrei sa traiesti trebuie sa accepti, altfel vei muri sau vei fi omorit. Singurul lucru pe care ti-l pot zice, este acela ca nu aveai cum sa o lasi in viata. Nici chiar eu nu pot sa ii las. Sunt foarte putini vampiri care detin aceasta putere. Ca victima ta sa supravietuiasca, trebuie ca tu sa iti controlezi bestia din tine si asta inseamna a dai dovada de o vointa extraordinara si apoi trebuie sa faci ca totul sa para un vis. Este foarte complicat. Nu trebuie sa te simti vinovat pentru ceea ce ai facut. Asta esti de acum incolo. Vei invata sa ucizi mai rapid, sa fi mai meticulos, nu te vei mai murdarii in acest hal de sange.
-Dar...
-Nici un dar! Un vanator care nu poate sa isi ucida prada devine vanat. Cea mai importanta lectie. Lumea este terenul tau de vanatoare. Doar de tine depinde ce vei deveni. Tine minte ce iti zic. Asta si daca nu te adaptezi evolutiei lumii umane atunci vei muri. Credema. Am vazut multi vampiri care au ramas cu acele vechi concepti cu care s-au nascut si au avut o viata scurta, plina de singuratate si dezamagire. Nu face aceleasi greseli. Regretul, parerile de rau nu au ce cauta, Edward, zice ea pe un ton de profesoara.
-M-ai oprit. De ce?
-Daca bei tot sangele, pana la ultima picatura, atunci nu te vei mai putea opri. Vei innebuni si vei incepe sa omori din ce in ce mai des, cautand gustul acelei ultime picaturi. Sangele este extrem de periculos, sa stii.
A venit spre mine si mi-a atins caninii, dupa care mi-a luat prin surpriza sarutandu-ma. Limbile noastre se ciocneau, luptandu-se intre ele, incercand sa se supuna una pe alta. Ii pun mana pe talie si o las pe spate atat de mult, incat este nevoita sa isi puna bratele in jurul gatului meu pentru a se sustine, dar pentru a fi sigur ca nu cade, desi sunt constient ca acest lucru este aproape de imposibil, o strang mai tare in brate. Batalia este castigata de mine. Printr-un simplu gest, si anume: m-a prins de gat pentru a se sustine, a pierdut lupta. Am simtit ca vrea sa se indeparteze de mine. Nu vreau sa ii dau drumul, imi doresc sa repet ceea ce s-a intamplat in seara cand m-a transformat. Este foarte usor sa alung acele remuscari undeva departe si sa uit de ele. Acum am altceva de facut. Se desprinde de mine, insa eu o strand din nou in brate, de data aceasta ea nu se opune. Imping cu piciorul trupul neinsufletit al victimei mele, dandu-l jos dinj pat, si o asez pe Angel in locul ei. Doua secunde am lasat-o din mana. Doua amarite de secunde, in care am simtit cum se rupe ceva din inima mea, cum pierd inca putin din umanitatea care mi-a mai ramas, atat i-a trebuit sa isi reia locul in dreptul usii.
-Trebuie sa ma inveti sa fac asta intr-o zi, spun eu destul de enervat din cauza planului esuat.
-Poate... imi zice ea zambindu-mi dulce. Hai, este vremea sa plecam acasa.
Nu a terminat bine de spus ca eu ma aflam langa ea, oferindu-i un mic pupic pe acele buze care odata le vedeam rozalii, dar sunt, de fapt, mai mult albe decat roz. Drumul spre casa a fost linistit si la fel de scurt. Timpul nu m-ai avea nici o insemnatate, nici o putere asupra mea. Aveam tot timpul din lume la picioarele mele.

-Nu stiu cum a fost pentru voi prima data cand ati baut sange. Daca dupa ati simtit vina, regretul, dar eu nu am reusit sa trec foarte repede peste acel eveniment. M-a marcat mai mult decat vroiam sa recunosc sangele care imi murdarea mainile, sunetul facut de trupul satenei aterizand pe podea. Cativa ani mai tarziu de la acea intamplare cand am citit Macbeth, ma regaseam in acel personaj si m-a speriat, si inca ma sperie, cat de mult ma asemanam cu ea in acele clipe cand mi-am dat seama de faptele mele.

[BloodyInnocence]

chiar asa, nimeni nu citeste? daca nu spune nimeni nimic, nu mai continui.

Capitolul IX
Angelique du Solei – Partea I

Nu avem nici o sansa! Noi suntem doar sase iar ei sunt douazeci. Ce are de gand sa faca Louis? O sa murim cu toti aici! Ma gandesc ingrozita. Daca o sa supravietuim acel nemernic o sa plateasca pentru ca ne-a trimis intr-o capcana. Ma agat de bratul lui Louis, incercand sa imi gasesc speranta in curajul lui.
-Louis, ce ne facem? Il intreb eu.
-Luptam, Angel, ma cherie, imi raspunde el punandu-si mana pe umarul meu.
Atingerea si prezenta lui ma m-ai linistesc. Poate totusi avem o sansa. Atata timp cat il am pe scumpul meu rege langa mine, nimeni nu ma poate rani.
-Fi atenta. Eu ii atac si voi fugiti, mi-a soptit in ureche.
Nu imi venea sa cred. Ce vroia sa fac? Sa plec? O, nu scum[ul meu, ti-am promis ca nu voi pleca niciodata de langa tine. In acesti patru sute patruzeci si sapte de ani, de existenta ca vampir, nu mi-am incalcat niciodata promisiunea, nu o sa incep acum. Este pentru prima oara cand voi nesocoti un ordin de la el si sper ca este si ultima, mi se frange inima ca trebuie sa o fac, dar nu il pot lasa singur.
-Ai inteles? Ma intreaba.
-Nu.
-Poftim?
Deja l-am enervat. Ochii I s-au inrosit instantaneu la auzul refuzului meu. Vreau sa imi intorc privirea, sa nu mai vad acei ochi rosii care ma chinuie, dar nu o fac. Nu pot sa imi arat slabiciunea in aceste momente. L-am refuzat, trebuie sa imi sustin refuzul pana la capat, altfel nu are nici un rost.
-Angelique, vei fugi si daca mor imi vei lua locul, spune el pe un ton atat de hotarit si cu atata forta care sa sustina acele cuvinte incat un fior imi strabate trupul.
Stiu ca vorbeste serios. Nu mi-a mai zis “Angelique” de atatia ani… nici nu imi m-ai aduc aminte cand mi s-a adresat dupa acest nume. Din pacate nu pot sa il ascult. Pur si simplu nu pot!
-Louis, stii ca nu pot face asta. Nu pot risca sa te pierd. Daca mori tu, mor si eu. Nu pot trai fara tine!
Uite ca am spus-o, multumit? Ti-am marturisit ca viata mea nu poate continua fara tine in ea, desi nu aveai nevoie de aceste vorbe. O stiai mult prea bine. Ma urasc! De ce trebuie sa iti zic asemenea lucruri in momente ca acestea? De ce nu am putut sa recunosc cand m-ai intrebat? Daca as fi putut plange, ochii mi-ar fi fost incetosati de mult timp de panza sarata a lacrimilor. Numai ca nu mai pot.
Il vad cum se intoarce spre inamic si face un pas in fata. Isi i-a mana de pe mine, iar eu simt deodata o greutate apasandu-mi inima. El poate mi-a dat drumul, insa eu nu ii dau lui. Refuz! Il apuc de acea mana si incerc sa il trag inapoi. Varsta isi spune cuvantul. Iese din acea incercare patetica a mea de a-l pastra langa mine, de parca nu il tine nimic.Ma uit la ceilalti disperata. Nu pot face nimic singura. Daca m-ar ajuta si ei am putea scapa cu toti. Nimeni nu ar trebui sa ramana in urma, insa nici unul dintre ei nu se uita la mine. Toti au ochii indreptati la inamic, dar eu stiu mai bine. Stiu ca au auzit si acum imi evita privirea, isi astupa urechile la rugamintile mele aproape mute de a nu il asculta. Louis, Louis, de ce faci asta? Nu stii ca ma omori? Lasa-ma sa lupt in dreapta ta. Sa fiu scutul tau!
-Margot, Jeoffrey luati-o pe Angelique si plecati imediat ce eu ii atac. Zece sunt nou-nascuti deci va veti putea ocupa de ei daca va urmaresc. Eu o sa incerc sa ii retin pe ceilalti.
Ii aud vocea, inteleg ce zice, dar nu cred. Creierul meu nu vrea sa accepte aceasta realitate si de ce ar face-o? Durerea care sta la granita constientului meu de abia asteapta sa ma atace ca un vultur. Singurul care tine acea bestie in frau este Louis, iar acum vrea sa ma paraseasca. Vrea sa o lase sa puna stapanire pe mine si ma forteaza sa plec de aici. Ma zbat ca un animal salbatic si ii musc, dar ei refuza sa imi dea drumul, rezistand cu stoicism ranilor pe care I le-am provocat.
-Nu! Louis! Dati-mi drumul! Tip eu cu disperare.
Dintr-o data totul s-a intunecat si mi-am pierdut cunostinta. Cineva din grupul meu ma lovise, trimitandu-ma in inconstienta.
Cand m-am trezit mi-am dat seama ca ma aflu in palatul nostru din Paris, Franta. Sunt in camera mea si a lui Louis. O, doamne! Louis. In cateva secunde sunt in sufragerie, unde am auzit zgomote.
-Unde este?
Liniste. Cu toti tac si nici unul nu indrazneste sa se uite la mine. Margot are o rana urata la gat, cred ca cineva a incercat sa ii desparta capul de trup si Frederic care este si el ranit, doar ca el are doar niste zgarieturi nevinovate. S-au luptat cu acei vampiri si au castigat, dar Louis? Unde este scumpul meu?
-Ce s-a intamplat cu el?!
Nu pot sa nu sper. Sa nu ma mint ca poate a supravietuit. Cum o sa pot sa traiesc fara iubirea mea? Fara salvatorul meu. Christine este cea care imi raspunde.
-Este mort.
Intotdeauna a fost rece, dar niciodata nu a fost cruda. Cel putin nu a fost pana in aceasta seara. A zis acele cuvinte atat de usor. A acceptat situatia de parca nici nu o afecta. Si imi dau seama cu oroare ca nu avea de ce sa o afecteze. Ea fusese un vampir nomad. A intrat in aceasta familie din cauza ca tinea cu cele doua mari clanuri si vroia sa ii ajute, altfel Louis nu ar fi acceptat niciodata sa o ia. Doar eu si Margot suntem afectate de moartea lui prematura. In primul rand a fost creatorul nostru, al meu si apoi a devenit iubitul meu. Nu am crezut nici o secunda ca as putea sa il pierd, iar acum, cand l-am pierdut in fata mortii, nu stiu ce voi face. Stiu doar ca nu pot sa traiesc, sa imi continui drumul prin nemurire fara el. Cat de mult imi doresc ca trupul meu sa sufere, sa isi arate si el slabiciunea, dar nu. Acesta refuza sa faca acest lucru, scotand, astfel, in evidenta slabiciunea sufletului. Cat de mult vreau sa cad jos, sa nu imi pot misca trupul, sa stiu ca nu numai sufletul este cel slab ci si corpul, insa continui sa stau in picioare, uitandu-ma cu raceala la cei din jur. Nu vor cunoaste niciodata durerea ce domneste acum peste sufletul meu. Gardianul ce impiedica acel chin sa treaca, sa cucereasca si sa otraveasca totul era ingerul meu intunecat. A cazut pe frontul de lupta. A fost omorit din cauza acelor italieni, dar jur ca vor plati. Voi trai numai ca sa ii vad moaca nenorocitului aluia cum arde cand razele soarelui il ating. Voi avea grija sa sufere la fel de mult cat sufar si eu in aceste clipe, chiar mai mult. Cat despre ceilalti, nu ii voi lasa sa stie cat ma doare pierderea lui Louis. Sunt de azi conducatoarea lor, dar mai intai trebuie sa fac ceva.
-Eu plec, le zic eu camarazilor mei.
-Unde? Ma intreaba Jeoffrey.
-Nu te intereseaza, ii raspund.
-Sper ca nu vei incerca sa te sinucizi, nu ca mi-ai lipsi, zise Christine fara sa se oboseasca sa se uite la mine.
Christine o adevarata scorpie ca intotdeauna. O sa am ceva probleme de subordonare cu ea, insa o sa ii vin de hac.
-Sper ca o sa iti cada capul de pe umeri si o sa mori, numai ca la fel ca si speranta ta si a mea este imposibila.
Ies din incapere, mergand ca un muritor. Nu vreau sa ma grabesc. Nu am de ce sa ma grabesc. Acolo unde ma duc eu nu este un loc frumos sau placut, din contra este un loc plin de durere, dar am o dorinta sadica de a intensifica acele mii de cutite mici ce se infig in corpul meu, rasucindu-se incet. Cu coada ochiului o vad pe Margot cum trece pe langa mine si se posteaza in fata mea.
-Angelique.
-Margot.
Pentru cateva momente ne privim in ochii. Nici eu, nici ea nu incercam sa o supunem pe cealalta. Nu avem de ce. Desi fusese creata prima de Louis, ea nu se obisnuise cu aceasta viata. De fapt, ura ceea ce devenise,insa din cauza ca este credincioasa nu poate sa se sinucida, altfel sufletul ei ajungea in Iad. Imi aduc aminte cu claritate discutia ei cu Louis.

“-Lasa-ma in pace, Louis! Cand m-ai creat, cand aveam doar o zi mi-ai zis ca pot sa beau sange de animal. De ce ma tot seci sa merg cu tine la vanatoare de muritori? Trebuie sa avem grija cu numarul de oameni pe care ii ucidem, sa nu bata la ochi, zice ea, intorcandu-I spatele frumosului saten.
Parul lui scurt, catifelat sta perfect aranjat, iar ochii caprui care sunt primitori si calzi, de obicei, acum fierb. Aproape ca reusesc sa vad cum in jurul irisului apare un cerculet rosiu. In curand vor deveni sangerii si atunci sa te tii. Sper ca stie ce vrea surioara mea, altfel nu o vad bine deloc.
-Margot, ma aduci la exasperare. Am inteles cand te-am creat ca din cauza religiei tale refuzi sa omori oameni, dar fi te rog frumos realista. Dupa o suta patruzeci si sase de ani tu continui sa bei sange de animal. Avem nevoie de tot ajutorul pe care il putem procura. Daca tu te vei hrani cu sange uman vei fi mult mai puternica, asa nu ai decat o zecime din adevaratul tau potential.
-Dar nu imi pasa. Imi pasa de sufletul meu. Nu vreau sa ajung in Iad…
-Scumpo, nu mai ai suflet. Cat despre cealalta problema, ce te face sa crezi ca nu esti deja in Iad? Crede-ma cand iti spun ca nu mai ai cum sa ajungi acolo, deoarece esti deja!
-Da, tu mi l-ai furat!
-Te-am salvat!
-Asa cum ai salvat-o si pe ea? Tipa furioasa aratand spre mine.
Oare ce vroia sa zica? Nu ma salvase? Of, de ce trebuie intotdeauna sa ma implice si pe mine in aceste certuri ale lor? Daca nu as stii, as spune ca sunt ca doi indragostiti, dar el ma iubeste pe mine, nu pe ea. Dar aceste lucruri marunte sunt neinsemnate. Eu sunt tot nedumerita, ma salvat sau nu ingerul meu negru? Louis ghiceste nedumerirea mea si se simte obligat sa ma lamureasca.
-Nu ai fost in pericol de moarte, asa cum ti-am zis.
-Poftim?!
-Da. Erai atat de frumoasa si trista… Eram atat de singur… Aceste doua lucruri amestecate impreuna m-au indemnat sa fac ceea ce am facut. Am vrut sa te am langa mine, sa te scap de blestemul mortii, sa iti ofer nemurirea, imi zice el.
M-a mintit, dar cumva acest lucru nu inseamna nimic. A dorit sa fiu langa el si asta era de ajuns pentru mine. Nu conteaza restul, daca pentru altii viata de vampir inseamna un chin, pentru mine este o adevarata binecuvantare, atata timp cat Louis este langa mine. Ii ofer o privire plina de intelegere si de dragoste si el imi ofera mie un zambet atat de dulce incat ma face sa devin nerabdatoare. Vreau ca noaptea noastra sa inceapa in aceasta clipa. Ei doi isi reiau discutia, uitand inca o data ca mai sunt si eu in incapere.
-Daca ea este multumita cu aceasta viata de criminal, de demon este treaba ei. Eu nu sunt!
-Si atunci de ce nu te omori? O intreba Louis.
-Pentru ca asta ar insemna sa imi condamn sufletul la o eternitate plina de suferinta, raspunde ea.
-Este inutil sa vorbesc cu tine. Fa ce vrei, esti libera. Renunt! Spuse el ridicandu-si mainile in sus in semn de exasperare.
Louis iesi furios din camera, iar eu il urmez, lasand-o singura pe Margot cu conceptiile sale.”
Nu am nici cea mai mica idee ce vroia de la mine. De cand o stiu eu il urase pe Louis, asa ca acum ce ar putea sa imi zica? Imi dau seama ca singurul lucru pe care eu il pot face este sa duc mai departe visul lui. Acela de a fi iar pace in lumea noastra cu cele doua caste ca si suverani. Nu are ce sa imi spuna pentru a ma face sa ma simt mai bine. Oare nu stie asta? Stiu ca o sa trec peste, dar in sufletul meu intotdeauna va exista un loc care sa ii aduca cinste si care va pastra in viata amintirea lui.
-Angelique sunt constienta de faptul ca orice ti-as zice nu te ajuta cu nimic, de aceea nici nu o sa iti spun pareri de rau sau ceva asemanator.
-Dar atunci, ce vrei de la mine?
-Vreau sa stii ca voi fi aici pentru tine. Daca ai nevoie de ceva, orice.
-Multumesc, raspund eu si incerc sa plec, insa ma opreste din nou.
-Te-a iubit. Te-a iubit enorm de mult si ti-a frant inima aseara cand a dat acel ordin, dar sa stii ca l-a dat pentru tine, pentru ca tu sa traiesti in continuare.
-Stiu, Margot. Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca el este mort.
-Nu, nu schimba, dar te ajuta pe tine sa mergi mai departe.
De aceasta data cand mi-am reluat drumul, nu m-a mai oprit. O las sa stea pe hol, uitandu-se dupa mine. Nu stiu cat mi-a luat sa merg pana acolo. Nu am mai mers ca un om normal de secole si aproape ca am uitat cat de mult le i-a acestora sa se deplaseze, dar nu conteaza, deoarece am ajuns la destinatie. Aleea unde totul s-a petrecut. Ma uit in jur si ma intrisetez cand vad ca totul este neschimbat. Moartea lui nu a lasat nici o urma in aceasta lume. Ma pot consola, insa, cu faptul ca viata lui a lasat, ca faptele lui nu se vor uita niciodata si vor fi tinute minte multe generatii de acum incolo.
Cad in genunchi pe pietrele reci si dure in locul unde cu cateva ore a stat, am stat amandoi. Ating cu degetele acele cateva pietre care au avut norocul de a-l sustine. Prezenta lui nu a ramas imprimata in acestea. Nu am nimic de care sa ma pot agata, sa ma poata sustine. Ma intind pe jos incercand sa gasesc ceva care sa imi aduca aminte de el. Imi doresc sa il mai simt inca o data mangaindu-ma, sarutandu-ma, facand dragoste cu mine. Vreau sa imi infig coltii in gatul lui si sa ii mai gust pentru o ultima data sangele. Intre doi vampiri este cea mai mare intimitate, aceea de a-ti lasa partenerul sa te muste si sa iti bea sangele. Practic, in acele secunde viata ta este in mainile lui, depinzi de el. Vreau sa ma ridic, crezand ca totul este pierdut, ca nimic nu a mai ramas care sa imi aminteasca de el. Dar simt mirosul sangelui sau venind de undeva din fata mea. Este slab, dar este acea aroma specifica sangelui sau. Ma tarasc cativa metri in fata si gasesc provenienta mirosului. Vine dintr-o crapatura din strada. Intorduc doua degete acolo si gasesc ceea ce caut. O sa vad la ce se gandea el inainte sa moara. Se gandea la mine sau la altcineva? Lichidul ce imi murdareste degetele imi va oferi raspunsul. Mi le bag in gura si le ling, inghitind acel lichid. Ma las purtata de amintiri pana ajung la una specifica, speciala. Niciodata nu as fi putut sa imi inchipui ca acea intamplare putea sa insemne atata pentru el.
“Stau ca un pervers si ma uit pe geam, pe furis in timp ce se spala. Este atat de magnifica! Parul ei rosiu arata atat de fluid si splendid cand este in apa si ochii… Atat de verzi si intensi. Nu am mai vazut asemenea culoare la oameni pana acum, iar buzele ei sunt asemenea florilor de cires. Raman uimit cand se ridica din cada. Sanii ei sunt ca doua mere cu sfarcuri apetisante, incat ma fac sa intru acum peste ea sa o cuceresc, ma rog, sa o cuceresc nu este tocmai corect, mai mult as vrea sa imi invig coltii in pielea aceea fara de cusur si sa ii gust sangele ce parca ma cheama. Nu pot. Trebuie sa ma stapanesc, ma comport de parca nu am m-ai vazut pana acum fete. Trebuie sa astept, asa cum am facut si in celelalte nopti, ca ea sa adoarma si de abia atunci o pot vizita. Nu sunt nevoit sa astept mult si o data ce ea a adormit, eu intru in camera sa. Nu stiu de ce sunt atras de aceasta fata. Nu este doar frumusetea ei. Ochii verzi care intotdeauna sunt tristi, ma atrag mai mult decat vreau sa recunosc. Nu pot sa nu ma intreb cine ar putea sa fie atat de crud incat sa o intristeze pe aceasta Afrodita a Frantei? Ma asez pe pat langa ea, fara sa o deranjez. As vrea sa stau aici la nesfarsit, sa o apar, dar din pacate nu pot. Nu vreau sa fac aceasi greseala pe care am facut-o cu Margot, plus nici nu sunt sigur daca va supravietuii transformarii. Deodata se misca, ceea ce ma obliga pe mine sa ma duc in coltul cel mai intunecat al camerei.
-Te rog, salveaza-ma, zice ea.
In clipa urmatoare sunt din nou langa aceasta. Nu ma astept sa vad cum mici perle sarate ii pateaza frumosii obraji. Ma distruge tristetea ei. Ma distruge si mai tare neputinta mea. Nu ma simt in stare sa ii ofer sarutul nemuririi. Nu pot sa nu ma intreb acum, dupa Margot, daca ceea ce ii ofer este mei bun decat ceea ce are. Oare nu ii fur sufletul oferindu-I eternitate? Cand am acceptat, niciodata nu m-am intrebat care a fost pretul. Si daca o transform va fi fericita? Daca tristetea nu va disparea din sufletul ei, o data ce va deveni vampir si va disparea din aceasta lume in care a crescut?
In cautarea mea pentru raspunsul, pentru alegerea corecta nu imi dau seama ca ea s-a trezit. Isi trasese cearceaful pana la gat si se uita cu interes la mine.
-Buna, zic eu.
<Buna?> Altceva mai bun nu am gasit si eu? Si ce altceva as putea spune? Sa dispar din viata ei, lasand-o sa se intrebe daca am fost un vis sau realitate? Nu. Vad o perla sarata stand pe obrazul ei, sclipind in lumina rece a lunii. Asta ma face sa ma hotarasc. Imi las foamea sa creasca. Las Monstrul sa iasa afara si sa imi schimbe ochii mei umani cu cei de criminal si dintii mei perfecti cu cei de pradator. Nu dureaza mult. Ea continua sa se uite la mine fermecata. Este perfect. Nu va constientiza ce se intampla decat cand va fi prea tarziu. Imi musc buza dand drumul sangelui sa curga si apoi ma duc langa ea pentru a-I oferi sarutul nemuririi.”
Ultima lui amintire. Cea mai pretioasa memorie era despre noaptea in care m-a transformat. Ultimul lui gand a fost indreptat spre mine. As vrea sa am lacrimi din nou. Sa ii ofer acele mici perle sarate pentru a stii, acolo unde este, ca ma raneste lipsa lui. Acum stiu ce l-a facut sa ma transforme, dar nu mai conteaza. Este prea tarziu sa ii multumesc. Regret enorm ca nu l-am apreciat la adevarata lui valoare cand traia. Ca de abia acum imi dau seama cat de mult mi-a influentat stilul de viata. Ca nu i-am zis niciodata ce simt cu adevarat.
Mi-am petrecut restul noptii pe acea strada. Gandindu-ma la Louis, apoi chiar inainte ca zorii sa apara l-am cautat pe cel care ne-a intins capcana. Cu greu l-am gasit. Nu se astepta ca noi sa scapam, dar prevazator cum era intotdeauna, se ascunsese bine. De cand l-am cunoscut aveam impresia ca este un soarece si nu sunt departe de adevar. Este pentru prima data cand ii vad fata si spre surprinderea mea are o moaca ce seamana cu cea a unui sobolan.
-Buna, rozatoareo.
Nu mai vad rostul cuvintelor frumoase si respectuase. Este un turnator amarit, un nimic cu doua fete.
-B… buna, Angel.
-Nu ma lua pe mine cu Angel, amaritule! Ii zic luandu-l de guler si ridicandu-l in sus.
-Dar… dar ce s-a intamplat? De ce esti asa furioasa?
Teama lui intoxica aerul din jur si ma dezgusta peste masura. Este cel mai patetic vampir pe care l-am intalnit vreodata.
-Am venit sa imi i-au razbunarea. L-ai omorit pe Louis, italian nemernic ce esti! Nu iti ajungeau banii pe care ti oferea? Nu te platea bine, sobolane?
Incerca sa scape, insa nu reuseste. Nici nu se compara cu mine. Louis era printre cei mai puternici vampiri, sangele lui imi curgea prin vene, ceea ce ma facea si pe mine un adversar de temut.
-Nu putem sa facem o afacere, ceva?
Ma scarbeste. Incearca sa isi cumpere viata. Nici nu ma intereseaza cat valoreaza viata lui din punctul sau de vedere.
-Da. Viata ta pentru cea a lui Louis si tot nu ar fi indeajuns. Dar e mai bine decat nimic. Alta intelegere nu este acceptabila.
Nu mai astept sa imi dea vreun raspuns. Imi las ghearele de la mana dreapta sa iasa si il zgarii pe fata, apoi il arunc de partea cealalta a camerei.
-Nu ma poti omori asa, curva proasta ce esti! Zice el triumfator, crezand ca a scapat.
-Stiu. Ai fi surprins cate poate indura corpul tau inainte sa te lase sa treci in partea cealalta.
Ii raspund eu, aparand in fata lui. Imi infig degetele in gatul lui. Ma uit direct in ochii acestuia aproape iesiti din orbite si ii zambesc diabollic. Il arunc in singurul scaun din incapere, legandu-l inainte sa se ridice de pe el.
-Acum ca stai comfortabil, sa incepem.
Scot un cutit din argint din husa lui care sta legata pe piciorul meu drept, ascuns sub fusta si incep sa il scalpez. Ma incanta la nebunie rugamintile lui. Nu ma m-ai implora sa ii dau drumul ci sa il omor, insa nu am de gand sa il las sa scape atat de usor. Vreau sa vada apusul soareleui. Sa isi dea seama in timpc ce vede cum soarele se duce la culcare ca viata va lua sfarsit doar ca el nu va renaste a doua zi. Il scot afara pe la ora patru and am ramas fara piele de curatat si cand m-am saturat de tipetele lui. Imi parea bine ca alesese sa se ascunda intr-o casa in afara orasului. Este un loc izolat si nu aude nimeni tipetele sale.
-Angelique, scumpa mea… chiar trebuie sa recurgi la asa ceva? Iti pot da orice iti doreste inima. Diamante, rubine, smaralde din orient sau poate matasuri fine…
-Sobolane, nimic nu te poate scapa de soarta ta. Nu poti rupe lanturile de argint, esti ca si mort.
Ca o adevarata asasina ce sunt ii tai beregata. As vrea sa ii tai de tot gatul, sa ii pun capul pe un tepus, dar in acest fel nu mai poate sa isi dea seama ca moare. Asa cum doar l-am crestat putin, va fi constient in timp ce arde incet, transformandu-se in cenusa. Nu am inteles niciodata de ce noi, vampirii, putem murii doar daca avem o rana la gat facuta cu ceva din argint si doar daca primele sau ultimele raze ale soarelui ne atinge. Nici nu cred ca o sa pot intelege acest lucru vreodata. Ma uit la acel sobolan cum arde si nu simt nimic. Vreau sa ma simt mai bine. Sa dispara acea durere, sa ramana doar dragostea mea pentru Louis dar nu. Razbunarea nu m-a ajutat cu nimic. Cine a zis ca razbunarea este dulce, nu stia ce vorbeste. Nu este nici dulce, nici amara, nu ma ajuta cu nimic. Ma uit cu tristete la soarele ce apune si practic simt cum eu, cea de ieri mor facand loc unei persoane necunoscute de maine. Problema este ca durerea si chinul de azi, maine nu vor fi mai mici. Eu voi suferi la fel de mult si nu exista ceva pe lumea asta care sa poata schimba cu ceva aceasta situatie. Imi intorc spatele, constientizand ca nici macar caldura soarelui nu imi mai poate incalzi sufletul. Pentru mine soarele a apus inca de aseara.
Observ cu tristete ca locurile indragite de mine nu mai au aceeasi stralucire. Nu stiu cum sa explic sentimentele care ma chinuie. Sunt incapabila sa dau glas ramasitelor inimii mele. Sunt o carcasa goala a ceea ce eram o data. Un cadavru ce si-a pierdut viata. Ajung acasa si ma indrept spre biroul unde Louis isi petrecea cea mai mare parte din timpul sau. Ezit putin inainte sa pun mana pe clanta. Mirosul lui este atat de puternic, incat imi invadeaza narile, desi inca nu am intrat in incapere. Ma gandesc ca poate daca nu intru aici, inca o sa mai pot sa pastrez iluzia ca traieste. Ca isi duce viata linistit dupa aceasta usa ordinara. Speranta aceasta nu isi are locul. O iluzie rautacioasa menita sa mai bage un cutit in inima mea. Deschid usa, intru in camera si ma indrept spre scaunul tapitat cu piele de caprioara ce troneaza in incapere. Camera este impunatoarea. Toti pereti sunt acoperiti cu carti, doar unul a scapat, dar acesta sustine o fereastra imensa ce ofera o priveliste magnifica asupra gradinii. Ii simt prezenta peste tot, in acest loc inchis. Acel parfum al lut atat de tare este impregnat in fiecare coltisor. Ma scufund in acel scaun care este mai repede un fotoliu si inchid ochii, incercand sa retraiesc toate clipele petrecute cu el. Clipe pe care nu le-am apreciat cum a trebuit decat dupa ce au disparut ramanand doar simple amintiri, mici pumnale ce acum imi injunghie inima, daca mai am asa ceva. Ma simt ca o pala de vant ce nu reuseste sa isi lase amprenta pe frumosul trandafir pe care il intalneste in drum. Imi continui drumul fara sa pot uita vreodata floarea unica intalnita in cale.
Nu stiu cat timp am stat acolo. Am vazut de atatea ori soarele rasarind si apunand, incat am pierdut sirul. Frederic, Jeoffrey si Margot au incercat sa ma scoata din aceasta stare, insa incercarile lor au fost inutile. Nu faceau decat sa otraveasca si sa distruga ultimul lucru care supravietuise mortii lui. Margot a renuntat ultima. Vad de mult cat o ranesc prin refuzul meu de a trai. Asa ca nu pot sa nu ma intreb ce inseamna, de fapt, “a trai”. Nu sunt moarta? O statuie eterna ce este condamnata sa isi vada persoanele dragi cum mor. Rezist cu stoicism monstrului care isi cere dreptul, dar intr-un sfarsit cedez si ma duc sa ma hranesc. Patru oameni au murit in aceasta seara, in care eu am cedat naturii mele deplorabile, pentru a satura bestia. Apoi in timp ce sangele ultimei victime imi unge gatul renunt la imobilizarea mea, la refuzul meu de a parasi protectia acelei camere. O sa incerc sa ii indeplinesc visul si apoi, daca nu cumva o sa mor, dand gres, o sa ma sinucid, sperand ca o sa ajung in acelasi loc in care scumpul meu s-a dus.
Ma intorc acasa si le comand sa stranga tot deoarece ne mutam in Anglia. Nu o sa pot sa ma tin de ceea ce am promis daca mai raman in aceasta casa, unde amintiri dureroare ma pandesc dupa fiecare coltisor mai rau decat pradatorii ce isi urmaresc prada. Sunt atat de eficiente incat cu greu reusesc sa ies din acel abis in care ma trimit de fiecare data.
Si uite asa am plecat din Franta. Nu este prima data cand parasesc aceasta tara plina de dragoste, trubadurii si pasiune. Simt cum ceva curge pe fata mea. Sunt in sfarsit lacrimile mele amare care au revenit? Nu. Sunt doar mici picaturi pline de tristete, pe care cerul le elibereaza. Si tocmai azi. Vezi, Louis, si cerul plange din cauza lipsei tale.

[A'Svear]

HeLLo There...
Deci in primul si in primul rand...sa fereasca Sfantu' sa nu continui...Incep sa plang daca te lasi de fic`ul asta serios!!!
Asa, acum sa vedem comentariul in sine:
Deci nu exagerez dar imi place...de fapt ador...IUBESC modul in care descrii. Atat de detaliat si plin de sentiment. Si cuvintele care le folosesti in descrieri se potrivesc de minune in text...ca sa ma leg de toate capitolele trebuie sa spun ca mi`au dat lacrimile. Sper sa continui tot asa!
Actiunea este narata cu atata clam...Deci iubesc cand lucrurile se desfasoara atat de calm si frumos [mda' pacat ca eu alerg actiunea in ficurile mele]. Oricum povestesti superb la persoana I eu ador felul in care scrii serios.
Dialogul nu este abundent, ceea ce nu ii da sanse sa fie sec. Este bine alcatuit si bine plasat.
Am observat cateva greseli depunctuatie, dar nu mi le ami ntesc, fiindca nu erau cine stie ce erori or stuff.
Acum abia astept netxul...sper ca il vom avea repede da?;;)..Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3

[Denny]

Hm, mi-ai cerut o parere despre poveste, well acum o sa o scriu :>.
In primul rand, ideea cu vampirii mi se pare super, mirifica, bla bla bla toate adjectivele alea:> faine :)). E interesant felul in care descrii din perspectiva barbatului. Mi-a placut ca ai facut si niste capitole 'extra' sa spun asa din perspectiva celor doua fete.
Evolutia ta fata de primul tau fic este una uimitoare. Modul in care descrii aici este foarte bun, nu te plictisieste actiunea. Ai cateva scapari la tastare dar nimic grav, oricine face greseli. Ai o marime foarte buna la capitole ceea ce e foarte bine.
Ai niste personaje bine conturate, insa nu stiu de ce, eu nu tin minte ca tu sa fi pus numele vampirului care nareaza, poate mi-a scapat mie, insa nu sunt sigura.
Nu pot sa mai spun altceva despre ficul tau deoarece mie mi se pare unul foarte bun, ai talent la scris si ti-ai dezvoltat stilul intr-un mod care m-a lasat complet uimita.
Desi, felul in care se povesteste, adica etapele, asa la prezent, dupa la trecut mi se pare putin luat din Interviu cu un vampir, ma refer la faptul ca asa-i povestea si Louis ziaristului. Dar poate ca ma insel.

Bafta in continuare si multe capitole lungi :>

[BloodyInnocence]

multumesc pentru comentari. Sper ca veti citi in continuare si ca veti lasa parerea voastra.

Capitolul X
Angelique du Solei – Partea II

O suta de ani au trecut de atunci. O suta de ani in care am invatat sa imi inchid sentimentele undeva departe, in sufletul meu, dar asta nu inseamna ca nu ma mai afecteaza atunci cand ii aud numele sau cand ceilalti vorbesc despre el. Ba din contra. Numele lui a devenit un tabu pentru mine, iar amintirile cu el au devenit niste paznici cruzi care de abia asteapta sa ma imobilizeze si sa ma traga inapoi in abis. Insa nu mai conteaza. Moartea lui a facut din mine o conducatoare de temut si acum eu sunt lidera clanului du Solei. Nu a fost deloc usor sa ma impun in fata lui Christine, dar intr-un final vazand ca nu are nici un sustinator a acceptat sa primeasca comenzi de la mine, desi de multe ori facea nazuri.
Suntem in anul 1491, cand regele Henry al VII-lea a urcat pe tronul Angliei. Este pace in lumea oamenilor, numai in lumea monstrilor razboiul vampirilor continua. Numai ca acum s-au implicat si varcolaci si elfi, singuri care au ramas impartiali sunt servitorii Abisului si ai Luceafarului si toata lumea monstrilor ar fi fost in razboi. Acum aceasta a devenit mai periculos, mult mai periculos. Varcolacii ii putem simti, dar elfi sunt atat de aproape de oameni incat multi vampiri si-au gasit sfarsitul ignorand prezentele umane. Multumesc divinitati pentru ca nu i-a implicat pe Abis si Luceafar in acest razboi, altfel ar fi fost foarte rau. Doi astri implicati intr-un razboi pamantean nu era un lucru bun.
Ma aflu in sufragerie si astept ca toti ceilalti camarazi ai mei sa isi faca aparitia. Ca de obicei cea care intarzie, cea care ma sfideaza este Christine. Intr-una din zilele acestea o sa o primeasca ea. Vine! Ii aud mersul apasat si hotarit. Are niste impresii de mare regina, incat toata lumea nu o poate suporta.
-Ma bucur ca te-ai decis sa ne onorezi c prezenta ta, Christine, ii spun eu stand cu spatele la ea imediat ce aceasta paseste in incapere.
-Cine a murit si te-a facut pe tine regina? A, da. Asa-i. Louis a murit...
Deci avea sa fie una din acele discutii. Nu o las sa termine ce avea de spus deoarece in clipa urmatoare ma aflu in spatele ei si cu un mic cutit de buzunar, ii distrug corzile vocale. Nu va mai putea sa scoata un singur cuvant pentru urmatoarele cateva ore. O las incremenita, uitandu-se furioasa la mine.
-Zi mersi ca nu ti-am taiat gatul! Acum ai face bine sa stai jos si sa ma asculti.
Se aseza pe jos, continuand sa imi arunce priviri ucigase. Ceilalti ma privesc cu interes, nescapandu-ma o singura milisecunda din ochi.
-Deci avem o foarte mare problema. Peste cateva luni va avea loc o batalie importanta, chiar aici in Londra. Vor veni si cele doua clanuri Petersburg si Carpatic. Va fi si haita de varcolaci Alfa si o adunare a elfilor Kha`ri, nu mai vorbesc de mercenari platiti pentru a participa de partea noastra. In momentul de fata suntem printre cele mai puternice si vechi familii, dar avem o problema. Conducatorul clanului Kha`ri nu accepta o femeie ca si lider, asa ca eu va trebui sa numesc un reprezentant al clanului.
-Angel dar stii ca nici eu, nici Jeoffrey nu putem fi reprezentantii tai. Si-ar da seama ca nu avem sangele lui in vene, imediat... zice Frederic ingrijorat.
Cat de patetic putea sa fie Frederic, ii pot simti frica iesind prin masca lui prost compusa. Dar pana la urma, vampiri sunt la baza oameni, asa ca de ce ma mai mira inferioritatea unora, cand de fapt un vampir nu este decat o imbunatatire a corpului uman, nu si a modului de gandire si a personalitati. Un las muritor va continua sa fie un las si dupa transformarea lui in nemuritor.
-De fapt, Jeoffrey are foarte putin sange de-al clanului du Solei in vene... spune si Margot.
-De aceea eu m-am gandit la el , Margot. Il pot numi reprezentantul meu si ii pot oferi sangele meu, stii ca eu am mult mai mult sange de-al lui Louis circuland prin vene, decat ai tu... nu am apucat sa termin.
Margot venea spre mine gata sa ma atace. Din fericire am reusit sa evit lovitura ei si sa o imobilizez. Insa nimic nu o putea opri sa maraie si prin acele sunete joase pot simti amenintarea si frustrarea ei.
-Am inteles. Orice fel de schimb de fluide este inacceptabil.
O inteleg pe sora mea. Si eu eram la fel de posesiva o data, de mult. Nu suportam sa il vad impartasindu-si sangele cu altcineva. Noi, vampiri asa suntem cu cei iubiti. O data ce le-am oferit si ni s-a oferit acea posibilitate de a ne hrani de la gatul partenerului, atunci legatura ce se formeaza dureaza o eternitate.
-Imi pare rau Angel, dar nu pot accepta, zice si Jeoffrey luand-o pe Margot din mainile mele.
-Atunci ne ramane doar o singura solutie.
-Si care este aceea?
-Va trebui sa devin creatoare.
-Nu ai experienta necesara pentru asa ceva...
-Trebuie sa invat. Daca stau dupa asta, pai atunci nu o sa am niciodata experienta necesara pentru asa ceva.
-Bun, sa zicem ca reusesti sa duci pana la capat transformarea si ca il vei face sa inteleaga, ca nu va trebui sa il omori, crezi ca va reusi sa isi sustina punctul de vedere? Adica, va fi un nou nascut printre vampiri mai batrani decat lumea. Este ca si cum ai duce un miel la taiat.
-Promit ca daca nu este pregatit pana atunci, ne retragem din lupta.
Spun eu si ies din incapere cautandu-mi urmatoarea victima care va avea norocul sa devina nemuritor.
Au trecut doua luni ingrozitoare. Doua luni in care zece oameni au murit degeaba. Sase nu au supravietuit transformarii, ceilalti patru care au supravietuit a trebuit sa ii omor pentru ca mi-au scapat de sub control. Nu mai am decat sase luni la dispozitie sa gasesc si sa educ pe cineva care va fi capabil sa ne reprezinte, altfel familia du Solei isi va pierde respectul si faima.
Ma aflu, din nou, in sufragerie asteptand-o pe Christine sa isi faca aparitia. Senzatia de deja vu nu are cum sa ma ocoleasca de aceasta data. Promit ca dupa aceasta lupta, daca nu cumva va muri in razboi atunci va muri de mana mea. Mi-a ajuns. Nu ii mai pot suporta fitele de mare regina. Intr-un sfarsit apare. Nu spun nimic, astept doar sa se aseze. Prefer sa o ignor decat sa ma apuc sa ma cert cu nebuna. Am avut o dimineata asa de frumoasa incat ar fi pacat sa imi strice ce a mai ramas din zi.
-Am gasit un potential conducator, le spun eu.
Ochii imi sclipesc, tradandu-mi incantarea. Si pana la urma de ce nu as fi incantata? Un tanar de douazeci de ani, de abia devenit duce de Wellington, cu o minte sclipitoare si un trup remarcabil. Pentru prima data in atatea secole ma simt atrasa de un barbat. Are parul lung, rosu si matasos asemenea unei nopti fara de stele, iar ochii negri fara de speranta imi amintesc de Louis. In afara de aceste trasaturi neimportante, ma impresionase fizicul lui. Are un corp lucrat, plin de muschi care il fac sa fie masculul alfa, de altfel, din aceasta cauza femeile ii cadeau la picioare. Ar fi facut un vampir extraordinar, un adevarat adversar de temut.
-Pe cine? Ma intreaba Margot curioasa.
-Ducele de Wellington.
-Esti sigura ca este un candidat potrivit? Spuse si Jeoffrey.
-Da.
-Ce ai vazut la el? Este atat de infumurat si cu nasul pe sus... nu cred ca il vei putea invata vreodata ceva, zise Margot nemultumita de alegerea mea.
-Stiu ca asa se comporta in societate, dar eu sunt convinsa ca exista ceva mai mult dupa acea masca pe care o poarta.
-Da... o alta masca. Este un nenorocit ipocrit Angel, nu poti sa inveti un asemenea om nimic. Doar stii ca doar corpul ni se schimba nu si personalitatea. Un nenorocit cu nasul pe sus va ramane un nenorocit cu nasul pe sus si dupa ce il vei transforma, continua Jeoffrey sa isi exprime nemultumirile.
-Este alegerea ta in final. Noi nu putem decat sa iti dam niste pareri de care poti sau nu, tine cont, zise Frederic uitandu-se direct in ochii mei.
-Am de gand sa ma duc la el in aceasta seara, le spun eu hotarita.
-Trebuie sa te hranesti mai intai, striga dupa mine Christine.
De cand ii pasa ei cand trebuie sa ma hranesc eu? Nu conteaza. Nu am timp sa ma hranesc si in plus nu pot sa o fac singura, o sa o fac cand ma intorc de la mica mea vizita, atunci cand o sa ma intalnesc cu un spion de-al nostru. Trebuie sa am pe cineva care sa imi acopere spatele, altfel eu pot deveni prada.
In cateva secunde sunt in camera mea, facand o dezordine monstruoasa in cautarea unei tinute potrivite. Vreau sa ii las o impresie buna, sa nu ma uite niciodata. Imi doresc sa il fac al meu pentru restul eternitatii. O rochie de un verde inchis imi atrage privirea. O dantela fina acopera materialul din matase al rochiei si smaralde micute sunt cusute in aceasta. O ridic de pe jos si ma uit bine la ea. Are un decolteu adanc pe care il pot pune in evidenta cu un pandantiv cu rubin rosu. Aceasta este tinuta perfecta. Bine, ca daca stau putin si ma gandesc nu am nevoie de aceste lucruri. Ii pot manipula sentimentele, il pot face sa creada ca s-a indragostit de mine si imbracata in zdrente, dar vreau sa existe ceva intre noi dupa transformarea lui. Nu pot manipula sentimentele vampirilor, asa ca o data transformat nu va mai simti nimic pentru mine. Poate o sa ajung sa tin la el. Am nevoie de bratele puternice ale unui barbat care sa ma protejeze. Sa ma faca sa ma simt ca nu sunt singura. Acum, in aceste clipe inteleg ce simtea Louis inainte sa ma transforme pe mine. O boala grea si aproape incurabila este aceea a singuratatii. Aceasta boala ii innebuneste pe vampiri facandu-i sa se sinucida, sa isi piarda dorinta de a trai. Dar nu conteaza. Ceva imi spune ca mi-am gasit partenerul, desi el niciodata nu o sa poata sa il inlocuiasca pe Louis este un balsam potrivit. Jeoffrey este iubitul lui Margot, cat despre Frederic stiu ca si-ar dori sa fie cu mine, dar este prea slab pentru ca eu sa il accept. In fond suntem doar niste animale care isi cauta cel mai puternic partener care sa ii ofere protectie si siguranta.
Sunt gata. Le spun singurilor servitori din casa sa imi pregateasca trasura. Nu pot sa apar asa de nicaieri, in fata castelului sau. Este un mod plictisitor si lent de a calatori, dar necesar. Era ora patru dipa masa cand am plecat de acasa. Doua ore mi-au trebuit pentru a ajunge la castelul ducelui. Cobor din trasura, ajutata de un valet care ma duce in sala de asteptare. Ce pot spune despre servire? Este perfecta. Desi nu sunt asteptata, valetul a aparut de undeva din spatele trasurii si si-a oferit bratul, ducandu-ma in acea incapere. Un alt servitor apare si ma intreaba cine sunt pentru a-l anunta pe stapanul sau de aparitia mea.
-Prefer sa ma prezint atunci cand sunt in prezenta ducelui. Nu ma cunoaste, dar am niste lucruri de discutat cu dansul.
Valetul face o reverenta impecabila si dispare, aparand peste cateva minute si conducandu-ma in sala de oaspeti, acolo unde se afla ducele de Wellington.
Intru in incapere fara sa fac nici un zgomot si ma folosesc de viteza mea pentru a ajunge in cateva secunde in spatele lui. Sta pe singura canapea din incapere, cu fata spre semineul masiv. Este nelinistit. Nu stiu care este motivul, dar sper ca voi afla. Nu stiu cum sa imi fac cunoscuta prezenta. Sa il salut? Sa il ating usor pe umar? Dar nu, o simpla atingere in fuga nu ar face decat sa il sperie si sa il indeparteze. Ma decid cu greu sa imi pun mainile pe umerii sai. Se ridica sperit si ramane uimit atunci cand ma vede. Dupa cum se plimba ochii lui de sus in jos si invers, imi dau seama ca imi face o mica descriere. Un zambet strebgar ii apare pentru cateva secunde pe chip, dandu-mi de inteles ca ii place ce vede. De altfel, de ce nu i-ar placea? Prin natura noastra noi, vampirii, suntem facuti sa fim extraordinari de frumosi, astfel prada noastra nu ne poate scapa. El, insa, este putin neingrijit, dar nu pot spune ca acest fapt imi displace. Parul negru este ravasit, o suvita cazandu-i pe ochi deranjandu-l. Se vede ca nu s-a mai barbierit de cateva zile, deoarece un puf negru ii acoperea barba pe alocuri. Este imbracat intr-o camasa verde pal, avand pe deasupra o haina de un verde inchis lunga pana la genunchi cu doi nasturi din aur pe fiecare umar si un lantisor fin, tot din aur, unind cele doua parti ale costumului si o pereche de pantaloni putin bufanti jos, din stofa de aceasi culoare. Ii sta bine si este atragator, chiar si asa, neingrijit si apoi, s-a intamplat. Am vazut vena ce pulsa linistita. Mi s-a umplut gura cu apa instantaneu. Daca reusisem sa ignor pana acum acel parfum apetisant de tanar mascul, in acest moment nu stiu daca voi rezista. Nu trebuie sa imi pierd cumpatul. Monstrul trebuie tinut in lesa pana cand voi putea sa ma hranesc. Nu am habar cat a durat acea liniste, acel schimb de priviri care a avut loc intre noi doi. Imi dau seama cu groaza ca stau nemiscata cu un zambet impietrit pe fata cand s-a ridicat. Ma misc de pe un picior pe altul si apoi imi trec mana prin par doar pentru a parea umana, pentru a il face sa creada ca nu a observat micile miscari pe care le-am facut.
-Buna seara, domnisoara...? ma saluta el respectuos sau cel putin aceasta ii este intentia, numai ca nu imi stie numele.
-Ducesa du Solei. Angelique du Solei, spun eu repede.
-Ducesa du Solei. Ce nume frumos aveti, ducesa. Un nume frantuzesc, veniti din Franta?
Ce intrebare stupida. Cred ca totusi trebuie sa imi slabesc controlul asupra sentimentelor lui. Nu vreau sa devina atat de emotional incat sa nu poata rosti un cuvant fara sa roseasca.
-Da, monsieur.
-Ciudat, nu aveti accentul specific limbi dumneavoastra, observa el putin intrigat.
Poate ca totusi nu este bine sa ii las atata libertate. Este prea constient de ceea ce se intampla. Totusi este ciudat. Nu mi s-a intamplat pana acum asa ceva. De obicei nimeresc din prima atmosfera, controlul pe care trebuie sa il exercit pentru a-i lasa impresia ca totul a fost un vis.
-Stau de mult timp in Londra, mosieur.
-Ce va aduce in umila mea locuinta? Ma intreaba.
O intrebare justificata. Problema este ca pe cat de simpla este aceasta pe atat de complicat si absurd pentru muritori este raspunsul. Ma indrept spre semineul, ce este incadrat de diverse trofee de vanatoare si capete de animale impaiate. Nu mai pot sa ma lupt cu monstrul hamesit ce isi cere dreptul. Pun mana pe partea de sus a semineului, mangaind lemnul cu varfurile degetelor. Cu greu reusesc sa ii dau un raspuns. Ma gandesc foarte bine inainte de a i-l oferi.
-Vreau sa va arat o alta perspectiva a vietii, aceasta daca doriti, normal... o fraza ambigua, plina de mister care promite multe.
Nu pot sa nu ma intreb: oare va cadea in plasa? Va accepta aceasta propunere? Sirul gandurilor imi este intrerupt de monstrul ce pentru cateva secunde reuseste sa iasa afara. Mana mea cu care mangai semineul, se contorsioneaza, transformandu-se in acea gheara, dar reusesc sa imi revin, sa pun stapanire din nou pe acea bestie insetata. Dupa ce il supun, imi indrept atentia spre duce, observand cu tristete ca acesta a vazut aceasta iesire a mea.
-Care este acea perspectiva ducesa?
-Nu pot sa ti-o spun, trebuie sa o traiesti, zic cu o voce lipsita de inflexiuni.
Pierd incet controlul si uit de micile detali pe care ar trebui sa le fac. Stiu ca si-a dat seama ca ceva este in neregula in aceasta minunata pictura. Simt prin ceea ce trece si ma roade pe dinauntru ca trebuie sa ii supun mintea acestui chin. Ramane de vazut daca va fi destul de puternic sa reziste acestor atacuri.
-De ce? De ce ai venit? Ce vrei de la mine?
-Esti special. Te-am cautat mult. Nici nu stii cat de mult. Intr-un sfarsit te-am gasit, zic cu aceasi voce rece si goala.
Panica a pus stapanire pe el, facand loc fricii. Simte pericolul ce pluteste deasupra lui. Este cu adevarat special, chiar cred ca el va fi cel care va supravietui. Va fi cel care va turna balsam peste inima mea distrusa. O durere ingrozitoare ma acapareaza. Coltii imi ies la iveala si de aceasta data nu ii mai pot retrage. Of, natura ma tradeaza din nou! Bestia devine din ce in ce mai agresiva, iar eu nu o mai pot tine in lesa. Aceasta intalnire trebuie sa i-a sfarsit, altfel o sa fac baie in sangele lui atat de frumos mirositor si dulce.
-Eu? Special? M-a intreaba cu vocea sugrumata.
-Da. O sa fim buni prieteni, o sa vezi. Asta daca vrei sa afli mai multe... fac o mica pauza pentru a elibera un sunet infundat de durere. Daca vrei atunci ma vei primi si maine in casa ta.
Ma tine in suspnas. Nu raspunde imediat, iar sentimentele lui imi sugereaza ca are de gand sa refuze. Apoi ma ia prin surprindere raspunsul sau. Un raspuns care m-ar fi facut sa cad pe jos daca inca as fi fost om.
-Da, vreau, simplu si la subiect.
Vrea? Nici mie, nici chiar lui nu ne vine sa credem ca tocmai a acceptat. O sa aflu candva ce l-a impins sa accepte.
-Foarte bine, in acest caz ne vedem maine seara, mon cher, zic eu indreptandu-ma incet spre el.
Ma apropii de el, oferindu-i un zambet si il las sa imi vada dintii, dar in special coltii lungi si ascutiti. Nu isi i-a ochii de la canini mei nici macar atunci cand imi saruta mana ca un adearat gentelman ce este. Eu ma multumesc sa ii ofer un scurt pupic pe obraz. Plec lasandu-l in sala de oaspeti impietrit. O sa vad maine daca intalnirea aceasta a fost sortata cu o victorie sau nu.
Ma urc in trasura si ma intorc inapoi la castelul meu, dar pe drum ma strecor afara din caleasca si dau o fuga pana la primul sat pe care il gasesc. Este periculos dar nu vreau sa ma hranesc cu sangele servitorilor mei. Ma hranesc repede cu sangele animalelor, intorcandu-ma in caleasca in doar cateva minute. Sangele mi-a redat controlul asupra bestiei, maine voi rezista mai mult, mult mai mult langa ducele de Wellington. Ajung acasa unde sunt asteptata de scumpi mei prieteni.
-Deci... cum a fost? Ma ia la intrebari Margot nerabdatoare.
-A acceptat, dar nici el nu stie exact ce a acceptat, raspund eu cu ochii sclipind a dorinta incantata, nerabdatoare.
-Il tradezi pe Louis, Angelique? Ma intreaba Christine cu un zambet rautacios afisandu-i-se pe fata.
-Nu tradez pe nimeni, Christine, raspund eu apasand pe fiecare cuvant incercand sa ma controlez sa nu sar la gatul acesteia.
-Pai, dupa cat se vede ti-au gasit un alt partener, este ca si cum l-ai parasi pe Louis.
-El m-a parasit pe mine! A imbratisat Moartea! Tip eu la ea, aratandu-i coltii care mi-au aparut instantaneu.
-Atata iti zic, ai grija de acel duce al tau, ca altfel s-ar putea sa il pierzi.
-Este o amenintare, Chris?
Vreau sa o atac, dar ea fuge ca o lasa ce este. O las in pace, cel putin acum. Nu stie ca si-a semnat condamnarea la moarte, dar va afla dupa batalie. Toate la timpul lor.

[A'Svear]

Heya ^_____^
Sooo, I`m here again :>
Yeah...right...am avut din parte de un capitol luuuung @-)
Ti`am mai zis si o spun din nou. Punctul tau forte este descrierea. Incepand cu despcreiera locurilor si terminand cu cea a sentimentelor si in acest capitol acest mod de expunere a fost foarte dezvoltat si detaliat.
Ce m`a deranjat a fost faptul ca sunt cateva momente in care prea multi bati intr`un singur loc, adica insisti pe acel lucru de cate ori ai ocazia, sau il descrii prea mult. In schimb greseli de exprimare nu pot fi intalnite, lucru care este grozav. In conclizie...me wants next :3
Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3

[angeliqueVampire]

Mi-am respectat promisiunea, sunt aici. :P

First, incepem cu greselile:
La inceput, ma urmarea sentimentul ala idiot cum ca as citi Twilight. Apoi parca linia narativa si-a mai revenit, dar am mai intalnit pasaje ce exista si in alte carti cu vampiri si, la final, revenim la Twilight frate! Practic, ce ai tu aici este un mix al cartilor cu vampiri.
Acum cateva capitole, am citit ceva injuraturi pe acolo, gen : "cu**a", si acum vin sa te intreb: Chiar crezi ca in anul 1914 (sper ca l-am nimerit) Astia se injurau astfel? Eu nu cred...
Mai era ceva, acum vreo 2 capitole. Te-ai apucat sa-mi insiri nume la toate clanurile si membrii lor. Sper ca nu te asteptai sa ii scriu pe o hartiuta sau, mai rau, sa ii retin. Poate era mai bine sa ni-i prezinti pe toti de-a lungul povestii.
Descriere ai, har Domnului! Totusi, nu se prea intampla nimic.
Din pacate, eu am vazut greseli de exprimare, si inca evidente, dar sper ca te vei corecta si vei fi mai atenta la pleonasme.

Si totusi, sunt si niste chestii bune la ficul tau:
Stii sa construiesti o descriere, si asta imi place. Bine, ai si tu greselile tale, dar, per ansamblu, cred ca ti-ai citi ficul numai pentru descrieri.
Capitole lungi, e bine.

Hmm... as vrea sa vad continuarea cat mai repede, si sper ca de data asta sa fie ceva mai dinamic.
Spor la scris!

~Angelique~

[BloodyInnocence]

Mersi A`svear si AngeliqueVampire pentru parerea voastra. Angelique spre ca iti vei schimba parerea mai tarziu.;))
Sper sa va placa continuarea. App este si ultimul capitol din perspectiva lui Angelique. Nu vor mai fi capitole din alte perspective decat muuuult mai incolo.

Capitolul XI
Angelique du Solei - Partea a III a

Este absolut uimitor cum trece timpul atunci cand ai ce face. A doua zi a venit repede, mult prea repede. Poate pentru ca acum am ce face, am un scop pe care trebuie sa il indeplinesc. Primul lucru pe care il fac este sa ma asigur ca ceea ce s-a intamplat aseara nu se va mai repeta, asa ca il iau pe Jeoffrey si ma duc sa ma hranesc. Doua ore imi i-a sa ma hranesc so este de abia ora zece atunci cand termin. Ce sa fac pana la sase seara? Nu stiu. Nu am nimic de facut in aceasta zi, nici o sarcina de indeplinit, nici o lupta de purtat. De fapt... daca stau sa ma gandesc mai bine trebuie sa ii pregatesc pe ceilalti pentru maine, avem o misiune de recunoastere. S-ar putea totusi sa imi ocup patru-cinci ore cu asa ceva si chiar atat imi i-a sa ma antrenez si o data cu mine sa ii antrenez si pe ceilalti. La ora trei dupa masa ii epuizasem pe ceilalti si ma indrept spre camera mea pentru a ma pregati pentru intalnire. Cu greu gasesc ceva care sa ma multumeasca. In final ma imbrac cu o crinolina rosie si cobor jos sa ma urc in trasura.
-Este ultima seara in care lucrati aici, le zic eu servitorilor. Voi continua sa va platesc, dar cu conditia urmatoare: atunci cand voi avea din nou nevoie de voi, veti veni.
Am de gand sa il transform in castel asa ca nu pot risca sa am oameni cat timp el se va afla aici. Ii voi angaja cand acesta va putea sa se stapaneasca, asta daca va supravietuii transformarii.
La patru ma aflu in trasura care ma duce la castelul ducelui. De aceasta data imi i-a doua ore jumate sa ajung la destinatie, din cauza drumurilor de tara proaste care au inghetat devenind aproape necirculabile. Imi este atat de dor de drumurile pavate cu piatra din Franta...
La sase jumate ajung la castel, iar majordomul ma conduce in sufragerie unde el sta non-salant pe canapea. Ma indrept spre acesta pentru a-l saluta.
-Buna seara, scumpul meu duce, zic eu cu o voce mai dulce decat mierea.
-O foarte buna seara se dovedeste a fi, acum ca a venit ducesa mea preferata, zice el ridicandu-se in picioare si sarutandu-mi mana, neluandu-si ochii de la mine.
-Termina! Altfel o sa ma inrosesc toata, raspund eu cochetand cu Wolf, in ciuda imposibilitatii celor sustinute de mine.
Rand cand imi dau seama de cat de buna actrita sunt, sentimentele lui imi confirma faptul ca acesta se indragosteste incet de mine. Ma maguleste acest fapt.
-Si ce daca te inrosesti? In ochii mei vei fi si mai frumoasa. Afrodita ar muri de ciuda daca te-ar vedea.
Infierbantat, pune mana pe talia mea si il las sa ma lipeasca de corpul lui plin de muschi. Ah! Cat as vrea sa il am! Dar trebuie sa am rabdare, inca putin timp si voi avea tot ce imi doresc.
-Ntz, ntz, ntz, duce. Ce ar spune servitorii tai daca ne-ar vedea? Eu sunt femeie serioasa, te rog, da-mi drumul, zic eu constienta ca ochii ma tradeaza.
Imi place si stiu sigur ca el a inteles mult prea bine acest lucru.
-Si daca nu vreau? Ce o sa faceti ducesa? Ma intreaba cu cea mai inocenta voce posibila.
-O sa strig dupa ajutor?
-Cum o sa mai strigati dupa ajutor daca eu pun stapanire pe aceste buze rozali?
Nu m-a mai lasat sa scot un cuvant ca mi-a si acaparat gura. Si-a strecurat limba in locul acela umed si misterios si a avut o reticenta cand a simtit temperatura scazuta a corpului meu, insa nu a durat decat cateva secunde, nu indeajuns de mult pentru a fi constient el de aceasta pauza. Continua sa imi exploreze gura pana cand intr-un final eu intrerup sarutul deoarece simt cum bestia se trezeste, cerandu-si dreptul. Nu inteleg de ce se intampla asa ceva, doar m-am hranit cu cateva ore inainte! Ii ofer un zambet jucaus si ma strecor afara din bratele sale, ducandu-ma la semineu. Monstrul a reusit cumva sa iasa si mana mi s-a contorsionat, iar ochii mi-au capatat o culoare sangerie. Imi intorc fata spre el si imi dau seama ca sangele lui face bestia sa iasa de sub controlul meu. Nu conteaza cat sange beau, cate suflete sacrific, el vrea sangele acestui duce, sper ca nu l-am speriat prea tare... dar dupa expresia de teama de pe chipul lui imi dau seama ca a vazut.
-Ce s-a intamplat? Il intreb. Aratai de parca te uitai la un monstru...
-Monstru? O, niciodata scumpa mea ducesa... dar inainte sa termine, l-am intrerupt.
-Spune-mi Angelique.
Incerc sa imi fac vocea, tonalitatea si privirea sa fie cat mai inocente si dulci, astfel sa ii sterg din memorie acele momente.
-Angelique... un inger cazut din ceruri... cum de te-au lasat sa pleci?
-Hm... multi cred ca nu ar fi de acord cu aceasta comparatie, ba cred ca ar spune ca sunt un demon venit din Iad, spun putin trista.
Il vad ca vinse spre mine si vreau sa ma indepartez, dar nu o fac. Nu doresc sa creada ca il resping. Isi pune mainile pe fata mea, obligandu-ma sa ma uit in ochii sai. Este periculoasa aceasta apropiere, mai periculoasa decat poate intui el.
-Nu este adevarat! Esti cea mai frumoasa femeie din aceasta lume. Un adevarat inger coborit pe Pamant! Imi spune pupandu-ma pe buze, pe obraji, pe frunte.
Cu toata puterea mea incerc sa tin bestia sub control, apoi simt mirosul unui intrus si un marait slab mi se formeaza in gat. Bine ca orologiul a batut ora opt, astfel pot pleca inventand cine stie ce scuza.
-Trebuie sa plec, scumpul meu duce. Imi pare rau dar nu mai pot sta, zic in graba luandu-mi haina si plec, lasandu-l cu ochii in soare.
Ma urc in trasura si le spun servitorilor sa plece. Cinci minute astept dupa care ma strecor afara, intorcandu-ma la castelul ducelui. Caut acel intrus peste tot si chiar atunci cand sunt pe cale sa renunt il gasesc in dormitorul scumpului meu, intoxicand totul in jur cu mirosul lui de vampir.
-Ce cauti aici, javra? Ma rastesc eu la el, dar pe un ton atat de poruncitor incat il fac sa se intoarca pe calcaie instantaneu.
-O, nu stiam ca el este alesul tau. Nu ai gusturi proaste deloc, spune Christine.
Nu imi vine sa cred ca are tupeul de a se arata aici. Oare ce a facut? Oare ce avea de gand sa faca?
-O, stai calma ca nu l-am omorit. M-am jucat putin cu sanatatea lui mintala...
Nu o las sa termine, deoarece in secunda urmatoare imi pun mainile pe gatul ei, incepand sa o sugrum. Strang atat de tare incat nu mai putea sa respire, dar nu este nimic. Vampirii pot trai fara sa respire fara nici o problema.
-Da-mi drumul... se chinuie ea sa vorbeasca.
-De ce? Da-mi un motiv pentru care sa te las sa traiesti, nu numai sa iti dau drumul.
-Ai nevoie de mine pentru misiunea de maine.
-Ma pot descurca si fara o pacoste ca tine.
-Ai nevoie de sase persoane care sa apartina clanului pentru a putea sa ne impunem in planurile de lupta.
-Mrr..
Ii dau drumul si ma intorc cu spatele. O aud cum cade pe podea, luptandu-se cu gatul care aproape ii este distrus.
-Nu este prima ta vizita aici, nu este asa?
-Asa este.
-Cand ai mai fost si cum te-ai aratat.
-Am fost azi de dimineata in padure. L-am facut sa creada ca a vazut vceva de un rosiu aprins.
Ii dau o palma de se loveste de perete, cutremurandu-l.
-Nu te-am batut, dar am impresia ca doar in acest fel intelegi de cine trebuie sa asculti, ii spun aratandu-i colti.
Un firicel de sange ii aparu in coltul gurii, apoi tusi de cateva ori, murdarindu-se cu sange. Se pare ca am afectat cateva organe interne. Oh, nu este nimic, nu o sa moara.
-Nu mai ai voie sa te atingi de el. Ai inteles? O intreb punand mana pe barbia ei si fortand-o sa ma priveasca...
-Da...
-Da si mai cum?
-Da stapana, spuse ea aproape scuipand cuvintele.
-Foarte bine, acum fa ca o pasare si zbori.
Deschid geamul si apucand-o de par o arunc pe acesta de la etajul intai. Se aude o bufnitura care imi incanta urechile. Terminand cu lectia pe care trebuia sa o predau lui Christine, ma intorc in trasura si astept sa ajung acasa. Aproape adorm pe bancheta, atat de plictisitor si lung este drumul.
-Frederic! Margot! Jeoffrey! Tip eu imediat ce ajung acasa.
Acestia apar si ma inconjoara uitandu-se la mine ingrijorati.
-Ce sa intamplat? De ce strigi? Ma intreaba Margot.
-Unde este Christine? Il intreb eu zambind diabolic.
-Pe aici, pe undeva.
-Margot, nu credeam ca mai trebuie sa iti spun sa fi atenta la ea, mai ales dupa ce l-a omorit pe primul meu candidat! Tip eu furioasa la ea.
-Dar...
-Nici un DAR. Era in camera ducelui de Wellington acum doua ore. Acum cred ca inca se taraste pe jos, pe undeva incercand sa se intoarca aici. A avut o sedinta particulara de zbor. Nu a reusit sa treaca testul.
-Sper ca va putea sa vina maine cu noi in misiune, nu?
-Banuiesc ca da, nu sunt sigura, spun eu indiferenta.
Pana la urma o sa gasesc eu ceva sa putem sa participam ca o familie importanta in lupta ce va urma. Razbunarea mea de abia a inceput si va fi crunta cand se va termina. Ies din incapere si ma duc in dormitorul meu pentru a ma oidihni. Nici nu ma invelesc bine cu cearceaful din matase alb, brodat cu floricele ca in incapere intra Frederic. Aceasta zi incepe sa devina din ce in ce mai lunga si mai enervanta. In afara de intalnirea cu ducele, care mi-a adus un zambet pe fata, restul au fost ingrozitor de enervante. Acum ma uit la blondul cu cohi caprui ce tocmai a intrat pe usa. Ochii lui blanzi imi spun din-nainte ce are pe suflet. Nu ii convine ideea mea, aceea de a ma culca cu Wellington pentru a-l face vampir.
-Zi Frederic, ii spun eu plictisita.
-Angel...ique, imi pronunta el numele intreg cand vede ce privire ii arunc. Stiu ca avem nevoie de un reprezentant, dar... chiar trebuie sa te culci cu el? Ma intreabva Frederic uitandu-se in ochii mei.
-Sincer? Nu trebuie sa ma culc cu el, dar este atragator si ma intriga. Este primul care si-a dat seama ca este ceva suspect in legatura cu mine si desi stie acest fapt, continua sa se minta doar pentru a fi cu mine.
-Stii ca te iubesc. La naiba Angelique! Te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. Am stat cu voi doar pentru tine, marturiseste el venind langa mine, in pat si luandu-mi mana in a sa.
Eu incet mi-o retrag, gandindu-ma cum sa fac sa il refuz, sa nu ii ranesc sentimentele. In timp ce eu incerc sa gasesc o modalitate de a-l refuza, simt mana lui cum mi se strecoara prin par si imi apropie capul de al lui. Singurul lucru pe care il vad sunt ochii lui pamantii, plini de viata. Pentru o secunda clipesc, iar el profita de aceasta pentru a incerca sa ma sarute. Limba lui isi face loc printre buzele mele, patrunzand in gura mea si explorand-o. Imi pun ambele maini pe pieptul sau si il imping dandu-l jos din pat. Acesta se loveste cu capul de peretele din piatra, lasand o amprenta pe acesta. Asa ii trebuie, cine i-a dat voie sa ma sarute? Ma priveste indurerat, neintelegand de ce l-am respins. Nu sta in caracterul meu sa fiu rea, dar Frederic chiar nu intelege ca intre noi nu va fi niciodata nimic. Nu pot sa imi dau seama ce l-a indemnat sa creada ca are vreo sansa sa fie cu mine. Nu vreau sa par cu nasul pe sus, dar el este atat de slab... adica eu am putut sa il indepartez atata de usor... am nevoie de cineva la fel, daca nu mai, puternic decat mine.
-Frederic, noi doi nu vom fi niciodata impreuna. Daca vrei sa pleci, esti liber. Nu te oblig sa stai pe aici, ii spun fara sa ii arunc o singura privire.
-Daca nu te superi, prefer sa stau. Asa slab cum sunt iti pot fi de ajutor.
Dupa ce termina ce are de zis, se ridica si iese din incapere. As minti daca as spune ca imi pare rau pentru ceea ce am facut. Nu imi pare, deloc. O singura persoana am iubit si acesta era Louis. Acum nu imi doresc decat un camarad cu care sa pot sa imi petrec noptile si cu care sa impart un pat. Nu vreau iubire sau declaratii de dragoste. Vreau loialitate si putere. Puterea si impredictibilitatea oferita de un vampir nou. Daca Wolf se va dovedi a fi un bun lider si un vampir curajos si neinfricat poate il voi face mana mea dreapta, daca nu atunci va deveni doar un membru al acestei familii. Oftez, amintindu-mi de misiunea de recunoastere pe care o am mainde de dus la bun sfarsit. M-am saturat de acest razboi. Inchid lumanarea din dreapta mea ce oferea prea putina lumina pentru un om, dar total nefolositoare pentru un vampir, insa ce nu facem noi pentru a pastra aparentele? Ma bag sub patura si adorm. Noi vampiri nu avem nevoie de somn la fel de mult ca oamenii, doar ca dormim de doua ori pe saptamana, ceea ce este mai mult decat de ajuns.
Ma trezesc a doua zi la ora patru. Stiu ca este tarziu si ca Margot o sa ma certe, dar se pare ca am aproximat gresit nevoia mea de odihna. Imi iau hainele speciale pentru asa ceva, o bluza din bumbac neagra si o pereche de pantaloni din acelasi material si aceeasi culoare. Imi prind parul intr-un coc si ma duc in sufragerie unde sunt asteptata.
-Ai intarziat, Angelique, ma ia in primire Margot.
-Scuze, scuze. Stii ca nu pot sa controlez cat dorm... ma scuz eu.
Ma uit in incapere si observ ca este prezenta si Christine, care arata destul de bine pentru cineva care a zburat de la etajul unul, aterizand cine stie unde si in ce.
-Esti in stare sa vi in misiune? O intreb eu, nu ca mi-ar pasa prea mult de sanatatea ei, nu vroiam sa murim din cauza unei greseli de amator.
-De parca ti-ar pasa.
-Poti sa ramai aici, chiar nu vreau sa mor din cauza ta.
-Poti sa taci.
Foarte bine. Daca asa vrea sa se poarte, nu are decat. Fac cativa pasi inspre ea, iar aceasta se ascunde dupa Frederic, care nu face nici o miscare, doar maraie la mine. La mine! Baiatul a prins tupeu, dupa faza de aseara. Ma pregatesc sa il invat minte, insa Jeoffrey se pune in fata mea, oprindu-ma.
-Angelique nu are rost. Lasa-l in pace.
Ma retrag continuand sa marai, in timp ce Jeoffrey se intoarce cu spatele la mine cu scopul de al privi pe Frederic.
-Te joci cu focul, o sa te arzi, iar eu pentru tine nu ma m-ai bag a doua oara sa te scap, apoi intorcandu-se spre mine pentru a ma privi in ochi, imi zice: Putem pleca?
-Desigur. Nici o problema.
Patru ore ne-a luat sa cercetam Londra si toate imprejurimile. Nu am gasit nici un spion inamic, nici macar o javra, ceva, orice care sa justifice aceasta misiune de recunoastere. Pe la sfarsitul misiunii eu simt mirosul sangelui si le spun celorlalti ca ma duc sa investighez. Nu este ceva neobisnuit. Oameni sunt atacati si omoriti tot timpul, insa imi este atat de familiar si cunoscut acest miros si in ciuda incercarilor mele de a-mi da seama al cui ii apartine, nu reusesc. Vad un barbat intins pe jos. Este cu fata in sus, stand intr-o balta de sange cu un tepus aflat in umarul sau, iar langa el, linganu-i sangele este un copil al lunii. Oh, de ce nu putea sa fie un lup sau macar un varcolac? Copii lunii sunt cei mai rai dintre toti. Pentru o secunda chiar ma gandesc sa plec si sa il las pe saracul nefericit sa moara, numai ca cel care sta pe jos este nimeni altul decat ducele de Wellington, viitorul meu „copil”. Copii lunii desi sunt inruditi si cu lupii si cu varcolaci sunt mai periculosi decat aceia impreuna. Lupii se pot transforma cand vor, numai ca nu sunt foarte puternici, in timp ce varcolacii nu se pot transforma in oameni deloc, acestia sunt fosti oameni sau elfi care au fost muscati de un varcolac si sunt, de fapt, cele mai vechi fiinte supernaturale, sunt la fel de vechi ca si vampiri. Noi, cei ca mine, avem o legenda despre aparitia noastra, in aceasta se spune ca Lilith, prima sotie a lui Adam, innebunita din cauza ca a fost respinsa de acesta a baut sangele lui Lucifer, devenind jumatate demon. Pretul pentru sangele ingerului decazut a fost sufletul ei. Asa sa nascut primul vampir. Cat despre varcolaci, se spune ca primii varcolaci au fost Romulus si Remus, cei doi fratii care au fost crescuti de lupii si care au construit Roma. Copii lunii, insa, sunt varcolaci care au jurat credinta si loialitate astrilor pentru puterea de a se transforma in oameni. Datorita devotamentului lor, astrii i-au inzestrat cu o putere incredibila. Tocmai de aceea nici nu imi acorda nici o atentie. Sunt un nimic pe langa el. Of, ce fac eu pentru tine, Wolf.
-Hey! Tu, corcitura! Tip eu la el, incercand sa tin sub control bestia ce la mirosul sangelui devinde nelinistita.
Se uita la mine, ma priveste de sus in jos si sufla in directia mea, apoi se intoarce la masa sa.
-Hey! Cu tine vorbesc, sclavule! Ti-ai vandut libertatea pentru un pic de putere in plus. Esti patetic, de fapt toti sunteti patetici.
Incepe sa maraie la mine si il lasa pe duce in pace, incepand sa inainte spre mine. Vad cum dintr-un om in toate regula cu parul scurt saten si ochii negri se transforma intr-un monstru de doi metri si ceva. Botul cu dinti mari si ascutiti arata infricosetor acum cand maraie si cand balele i se scurg incet pe jos. Nu reusesc sa ii vad ochii din cauza parului care ii acopera, insa modul in care maraie si pielea incretita de pe bot sunt mai mult decat suficiente pentru a ma face sa imi dau seama de cat de nervos este. Este prea tarziu sa dau inapoi acum. Imi las coltii sa iasa si bestia sa isi mareasca putin controlul asupra mea. Ma apropii de el si il lovesc eu prima. Il zgarii pe fata, reusind sa ii zgarii ochiul. Acesta se da inapoi un pas, doar ca sa isi ia avant si sa vina spre mine cu intentia de a ma musca de gat. Nu sunt atat de proasta incat sa il las. Ma feresc, el ma urmareste. Pentru cateva momente amandoi suntem angajati intr-o cursa, in care fiecare incearca sa il raneasca pe adversar. Reuseste sa imi ofere o rana destul de adanca pe picior, moment in care eu schimb tactica. Ma intorc o suta optzeci de grade si il atac venind din fata sa. Ii prind labele din fata si inainte ca acesta sa ma muste eu il musc pe el de gat. Las bestia sa puna control pe mine, deoarece sunt mult mi puternica atunci cand bestia ma controleaza, insa si vulnerabila. Ii las corpul sa cada pe jos, dupa ce ii distrug jugulara. Nu mai are ce sa faca, o sa moara din cauza pierderii de sange. Nu a fost o lupta asa cum ma asteptam. Ma asteptam sa fie mai dura si sa am mai multe rani, decat una pe picior si una pe spate. Se pare ca nu era atat de batran si nu avea destula experienta pentru a castiga.
Ma intorc inapoi la locul unde ducele sta inconstient si ingenunchiez cu greu langa el pentru a-i verifica pulsul. Slava domnului, inca nu a murit, dar nici nu mai are mult. Ii scot tepusul din umar si durerea il scoate din inconstienta. Isi ridica incet capul, cautand ceva pana cand imi intalneste ochii. Stiu ca nu poate sa imi distinga trasaturile fetei, dar privirea si expresia sa sunt atat de usurate cand ma vede, ca ma face sa cred ca poate sa ma vada cu adevarat. Zambeste stins si imi atinge obrazul, soptind ceva.
-Angelique, ingerul meu, reusesc sa disting eu.
Daca as fi putut as fi plans, dar in loc sa imi pierd timpul cu aceste lucruri marunte, lupta cu copilul luni a durat si asa mult prea mult, il iau in brate, incepand sa fug cat puteam eu de tare spre castelul meu. Durerea de la rana din picior ma termina, fortandu-ma sa reduc viteza considerabil pe la jumatatea drumului. Urasc ranile oferite de caini, sunt al naibii de dureroase si se vindeca mult mai greu decat cele facute de argint. Cu toate acestea, singura mea preocupare este salvarea vietii ducelui. Ceva imi spune ca el este cel pe care il cautam. El ma va ajuta. Poate chiar ma va salva. Este atat de usor si de fragil. Viata lui puternica altadata, se lupta acum pentru ultima farama de energie pentru inca o gura de aer, inca o bataie a inimii, inca un minut de viata. Mi-e frica si nu stiu cum sa fac sa ajung mai repede la castel, unde va primi ingrijiri. Ce bine ca Margot a fost asistenta unui vraci. Ea stie ce trebuie sa ii faca. In clipa in care ajung in sufragerie nu imi vine sa cred ca a reusit sa ramana in viata. Stiu ca este puternic, dar niciodata nu mi-am imaginat ca este atat de puternic. Are o dorinta de viata atat de mare. Nu va muri in curand sunt sigura de asta. Ma face sa ma intreb cat de justificat este planul meu, daca am dreptul de a-i lua viata, identitatea si de a-l blestema cu una in intuneric, in uitare. Sunt plina de sangele lui, dar nu imi pasa, nici macar nu il simt, fiind prea ingrijorata de soarta lui pentru a ma lasa prada bestiei.
-Ce faci? Ma intreba Margot furioasa, atunci cand simte mirosul de sange uman proaspat varsat amestecat cu mirosul sangelui meu.
-Trebuie sa il ajuti, Margot, te rog. Este ducele. Nu stiu ce a patit, dar l-am gasit pe jos, cu un tepus in umar si un copil al lunii lingandu-i sangele.
Nu apuc sa termin bine ca simt prezenta unei amenintari. Frederioc vine spre mine pentru a-l omori pe Wolf, iar eu nu pot sa fac nimic cu el in brate. Ma pregatesc sa fug cand apare Jeoffrey care ii da un pumn in burta, trimitandu-l in usa ce tocmai se deschidea. Cred ca a lovit-o pe Christine, ca altcineva nu are cine sa fie. Frederic vrea sa se ridice, dar brunetul il strange de gat, infigandu-si unghiile in gatul blondului.
-Linisteste-te! Zice Jeoffrey, privind adanc in ochii caprui ai blondului.
-Margot, azi te rog! Zic eu disperata.
0Bine, bine. Vino cu mine.
O urmez intr-un dormitor, unde il asez pe pat si ma uit la ea cum se foieste de colo-colo, incercand sa il salveze. Dupa trei ore groaznice termina. O privesc cu ochii plini de speranta, insa ea refuza sa ma priveasca. Este de rau, dar stiam de mult cat de firava este viata omeneasca, o clipa efemera in ciclul de neoprit al eternitatii. Si totusi... aceasta viata ar schimba multe daca va fi salvata. Asa numita mea sora blonda ca razele soarelui si cu ochii adanci ca insasi marea, vine langa mine si punandu-si mana pe umarul meu imi sopteste ceva la ureche.
-Imi pare rau...
Inainte ca ultimul sunet sa se piarda in uitare, aceasta dispare din incapere lasandu-ma singura. Si uite cum inca o data soarta loveste, facandu-ma sa imi doresc sa pot varsa lacrimi, sa pot fi din nou umana. Sa imi arat regretul, tristetea, durerea. Stau ca o statuie si ma uit la el. Atat de tanar, atat de promitator... oftez ducandu-ma spre patul sau pentru a-l lua de acolo si a-l duce inapoi in castelul sau. Daca eu nu pot sa vars fie si o singura lacrima, atunci poate cineva care in cunostea va varsa. O raza de speranta apare in inima mea cand ii aud bataile inimii. Nu sunt puternice, dar ele exista si atata timp cat bate, exista speranta.