one shot

[Alany Aysee]

P.S.: cadou de craciun pt Lynn >:D<

Cât ai încerca niciodată nu poţi avea încredere în nimeni !

Când Hristos a coborât din infern, dreptcredincioşii întru legea cea veche, Abel, Enoh, Noe, i-au întâmpinat cu neîncredere învăţătura şi n-au răspuns chemării sale. L-au crezut trimisul celul Viclean , de ale cărui mreje se temeau. Numai Cain şi cei din spiţa lui au primit, ori s-au făcut că primesc noua doctrina, l-au urmat pe Iisus şi au părăsit infernul împreună cu el.- Iată ce propovăduia Marcion. <<Izbânda celui rău >>, vecea obiecţie adusă ideii de Creator milostiv sau măcar onorabil- cine a argumentat-o mai temeinic decât acest eretic, cine i-a mai desluşit cu atâta pătrundere caracterul insurmontabil?

*

Dumnezeu ne învaţă să iertam pe orcine ca să fim şi noi iertaţi la rândul nostru, însa viaţa ne învaţa antonimul cerinţei Domnului. La un moment dat te întrebi pe cine să crezi, ce să crezi şi într-un final ierţi, ca orce altă fiinţa umană . Domnul învinge întodeauna, sau poate nu?
Acolo, la periferia inimii tale, un firicel de îndoiala creşte mereu şi mereu până ce acel firicel încolţeşte şi se face din ce în ce mai mare. Aşa este şi ura ce încolţeşte în sufletul omului, până ce sufletul se înegreşte şi îţi pierzi scânteia lăsată prin botez de Duhul Sfânt. Niciun om nu poate să ierte până în adâncul sufletului , fiecare are mândria lui, ura lui, orgoliul lui. Dumnezeu nu a creeat perfecţiunea deoarece a vrut ca noi să alegem pe ce drum să o luăm.

**

Stau şi mă uit la peretele alb din faţa mea şi mă întreb ce am făcut sa merit asta. Zâmbesc forţat şi închid ochii .
De ce încă mai am coşmaruri cu asta? De ce de fiecare dată când închid ochii în întunericul acela intens îmi apar scene ale trecutului? Poate că mă simt vinovată? Îmi pun mâna pe pântec şi simt cum pruncul meu se mişcă, nu ştiu ce simţam cu adevărat pentru copilul care se va naşte din mine, caruia eu îi voi da viaţă, care e sânge din sângele meu, care este o pedeapsă pentru că am umblat cu cine am umblat. Copilul născut din flori este todeauna urât de cei din jur şi batjocorit de duşmani, mereu în suferinţă şi dispreţ şi pentru ce? Pentru că am fost o proastă crezând în ea, crezând că îmi va fi mult mai bine dacă o ascult, crezând că era prietena mea . . .
Sunt credulă şi aşa voi fi mereu, căci aşa e firea mea, aşa m-a lăsat Dumnezeu.
Dumnzeu . . .mereu trebuie să fie cineva de vină, nu? Dar nu e aşa, fiecare are tendinţa să dea vina pe alcineva, încât propria persoană să fie cât mai bine. Noi oamenii suntem foarte ciudaţi, fiecare gândindu-se numai la el, fiecare gândindu-se numai la binele lui, dar cine să se gândeasca la alţi care nu au putere să se apere? Dumnezeu este singurul sprijin pe care îl au acele persoane.
Întodeauna ne întrebam <<de ce eu? >> sau alte întrebări fără sens la care orcum nimeni nu îţi poate răspunde, ei bine, noi oamenii purtăm păcatul strămoşesc, dobândit de la Eva şi Adam, care au murit în flăcările Iadului pentru că l-au sfidat pe Dumnezeu. Şi pentru ce? Pentru că Lucifer e ispita, iar omul e ispitit mereu, de aceea Dumnezeu ne pune la multe încercări ca să ne măsoare credinţa.
Eu am căzut pradă ispitei şi acum plătesc.
Totul a început atunci când mi-am făcut o prietenă nouă. Era tare, era frumoasă , era populară, dar nici nu mă gandeam ce era defapt.
Mi-a promis multe, m-a făcut cunoscută printre toţi prietenii ei tari, m-a dus la multe petreceri, a făcut totul ca să imi placă din ce în ce mai mult pentru a fi greu la sfârşit să renunţ la toate acelea. A fost şireată, a fost o ispită bună, dar eu am crezut totul şi pe deasupra preţuind-o mult ca pe o prietenă adevărată. După legile Domnului prietenul este o persoană foarte imporantă ce ar trebui caracterizată ca pe propriul frate. Toţi oamenii sunt fraţii nostri, dar viaţa ne învaţă ca toţi oamenii sunt duşmanii noştri. Încă o dată am crezut legile Domnului şi am constatat că viaţa are mult mai multă dreptate. După ce a făcut totul perfect, aşa cum şi-a dorit, m-a dus la o petrecere. Mi-a promis că era acolo un băiat care chiar il adoram. Blestemul iubiri e mereu păcătos, iar această boală fără leac te poate distruge instantaneu. M-a dus într-un apartament cu mai multi băieţi, care m-au violat.
Nu am putut să mai fac nimic, tipii aceia erau prea puternici, iar dacă îi denunţam poliţiei mă omorau.
Nu ştiu nici până în ziua de astăzi cine e tatăl, dar cert este că nu voi mai avea încredere în nimeni.
Durerile mă cuprind şi mă simt udă, simt cum copilul se zbătea din ce în ce mai tare, iar corpul mă durea groaznic. Nu aş dorii nici celui mai aprig duşman al meu durerea asta. Trei infirmiere mă pun pe o masă cu rotile şi alearga cu mine pe coridoare. Totul se învârtea în jurul meu, iar ochii mi se închideau.
Ajunsă în sala de operaţii doctorul se agită. Mereu îmi spunea să împing, din ce în ce mai tare.Aud sunetul dulce al unui plânset de copil iar apoi îl aud pe doctor că au apărut complicaţii.
Mi se închi ochii din ce în ce mai mult iar apoi simt ca amorţesc.
<<Îmi pare rău, copilul meu, te-am lăsat fără mamă, fără tată, singur pe lume . . . sper să mă poţi ierta vreodată >>


Copii nu au nici-un păcat de la naştere. Ei sunt protejaţi de Dumnezeu până la şapte ani. Acel copil va avea sprijinul Domnului.