29-12-2010, 10:39 AM
Well, cum am citit capitolul ieri când încă - probabil - nu era finisat ( în ceea ce priveşte greşelile, deşi nici nu îmi amintesc dacă ai avut ), nu voi menţiona, lol, nici o greşeală. Nu de alta, dar ar fi penal să recitesc capitolul doar pentru a vedea dacă ai vreo greşeală, waste of time, I don't care.
Aşa că voi comenta, of course, acţiunea.
În primul rând, în sfârşit a apărut XAVIER! Gosh, de când mă ţin de tine să scrii capitolul ăsta doar pentru tipul acesta pe care, deşi de abia a apărut, îl ador, îl iubesc, e genial, e cel mai tare * sfârşitul aberaţiei *. În orice caz, Xavier e atât de bine primit de mine, încât nu am decât cuvinte de laudă pentru el, din simplul fapt că-mi place mie de el, as we talked about this one. Gosh he's so lovely.
Mă bucur că în sfârşit - î n s f â r ş i t - a apărut. Adică, în sfârşit ai scris capitolul ăsta şi sper că următorul nu se va mai lăsa atât de mult aşteptat * yeah, I'm scolding you *.
În ceea ce priveşte descrierea, impecabilă, ca întotdeauna. Nu am găsit nimic care să nu îmi placă din acest punct de vedere, şi nici din punctul de vedere al dialogului, I guess. Partea cu Chace ( parcă aşa îl cheamă, isn't it ? ) a fost atât de idioată. Blonda noastră e chiar blondă, şi pe deasupra şi idioată ( stai, asta cred că se subânţelegea ), nu are nici un sens ce vrea ea să facă, încearcă să pară inteligentă şi să aibă situaţia sub control? Ei, nu prea îi iese. Nu a avut, cum zice şi Rowe, curajul să îi zică prostului ăluia că îşi bagă picioarele în toată relaţia lor, na. Uite, ce urât vorbesc. * takes a deep breathe *
În orice caz, personalitatea ei m-a călcat pe nervi rău de tot în acest capitol. Lottie e prea toantă, de abia am tolerat-o. Cum să nu îl recunoască pe Xavier şi să creadă că are vreo treabă cu Jo? Cum Dumnezeu poate fi atât de idioată şi să nu îşi recunoască din prima vărul şi pe deasupra să spună că are o singură verişoară? E idioată, clar. Dar, bineînţeles, Xavier e prea superb, drăguţ şi extraordinar pentru a pune la suflet. Somehow. I guess. Oricum, m-a enervat rău de tot comportamentul ei din acest punct de vedere.
Şi mai trebuie menţionat faptul că în acest capitol i-ai stricat puţin umorul blondin. Poate pentru că nu ai mai scris de ceva vreme la ea, dar nu era personajul exact din capitolele trecute, ea pare puţin mai rezervată şi mai... hmm, nu am un cuvânt potrivit, însă - în orice caz, nu seamănă perfect cu Lottie aiurita din capitolele precedente ( uite, un motiv în plus pentru care să scrii cât mai repede capitolul următor şi să îţi intri înapoi în mână, ca Lottie să nu fie transformată într-o blondă nesuferită ) - desigur, acestea sunt păreri personale şi nu pot fi sigură, dar aceasta este impresia pe care mi-am creat-o în urma acestui capitol.
În ceea ce priveşte discuţia cu tatăl ei, puţinel seacă, pentru mine. Am înţeles că pentru ei a fost destul de mult şi emoţionant, dar nu ne-ai transmis şi nouă, cititorilor, sentimentul acela pe care îl avea ea. Oricare ar fi fost ăla, pur şi simplu a fost o discuţie oarecare, cel puţin pentru mine şi nu a avut un deep feeling de care era nevoie.
Iar sfârşitul, well, aici nu pot comenta pentru că, este doar un sfârşit. Putea fi mai emoţionant, dar se poate continua cu partea emoţionantă în capitolul următor şi cu impresiile ei asupra lui Xavier, drăguţul de el, so, the ending is ok.
Mi-a plăcut, of course, capitolul şi mi-era dor de Lottie-nebuna-aiurită-toantă-blondă, enfin, chiar dacă m-a călcat pe nervi capitolul ăsta. Still like her, I think.
Aşa că, spor la scris >:d<.
Aşa că voi comenta, of course, acţiunea.
În primul rând, în sfârşit a apărut XAVIER! Gosh, de când mă ţin de tine să scrii capitolul ăsta doar pentru tipul acesta pe care, deşi de abia a apărut, îl ador, îl iubesc, e genial, e cel mai tare * sfârşitul aberaţiei *. În orice caz, Xavier e atât de bine primit de mine, încât nu am decât cuvinte de laudă pentru el, din simplul fapt că-mi place mie de el, as we talked about this one. Gosh he's so lovely.
Mă bucur că în sfârşit - î n s f â r ş i t - a apărut. Adică, în sfârşit ai scris capitolul ăsta şi sper că următorul nu se va mai lăsa atât de mult aşteptat * yeah, I'm scolding you *.
În ceea ce priveşte descrierea, impecabilă, ca întotdeauna. Nu am găsit nimic care să nu îmi placă din acest punct de vedere, şi nici din punctul de vedere al dialogului, I guess. Partea cu Chace ( parcă aşa îl cheamă, isn't it ? ) a fost atât de idioată. Blonda noastră e chiar blondă, şi pe deasupra şi idioată ( stai, asta cred că se subânţelegea ), nu are nici un sens ce vrea ea să facă, încearcă să pară inteligentă şi să aibă situaţia sub control? Ei, nu prea îi iese. Nu a avut, cum zice şi Rowe, curajul să îi zică prostului ăluia că îşi bagă picioarele în toată relaţia lor, na. Uite, ce urât vorbesc. * takes a deep breathe *
În orice caz, personalitatea ei m-a călcat pe nervi rău de tot în acest capitol. Lottie e prea toantă, de abia am tolerat-o. Cum să nu îl recunoască pe Xavier şi să creadă că are vreo treabă cu Jo? Cum Dumnezeu poate fi atât de idioată şi să nu îşi recunoască din prima vărul şi pe deasupra să spună că are o singură verişoară? E idioată, clar. Dar, bineînţeles, Xavier e prea superb, drăguţ şi extraordinar pentru a pune la suflet. Somehow. I guess. Oricum, m-a enervat rău de tot comportamentul ei din acest punct de vedere.
Şi mai trebuie menţionat faptul că în acest capitol i-ai stricat puţin umorul blondin. Poate pentru că nu ai mai scris de ceva vreme la ea, dar nu era personajul exact din capitolele trecute, ea pare puţin mai rezervată şi mai... hmm, nu am un cuvânt potrivit, însă - în orice caz, nu seamănă perfect cu Lottie aiurita din capitolele precedente ( uite, un motiv în plus pentru care să scrii cât mai repede capitolul următor şi să îţi intri înapoi în mână, ca Lottie să nu fie transformată într-o blondă nesuferită ) - desigur, acestea sunt păreri personale şi nu pot fi sigură, dar aceasta este impresia pe care mi-am creat-o în urma acestui capitol.
În ceea ce priveşte discuţia cu tatăl ei, puţinel seacă, pentru mine. Am înţeles că pentru ei a fost destul de mult şi emoţionant, dar nu ne-ai transmis şi nouă, cititorilor, sentimentul acela pe care îl avea ea. Oricare ar fi fost ăla, pur şi simplu a fost o discuţie oarecare, cel puţin pentru mine şi nu a avut un deep feeling de care era nevoie.
Iar sfârşitul, well, aici nu pot comenta pentru că, este doar un sfârşit. Putea fi mai emoţionant, dar se poate continua cu partea emoţionantă în capitolul următor şi cu impresiile ei asupra lui Xavier, drăguţul de el, so, the ending is ok.
Mi-a plăcut, of course, capitolul şi mi-era dor de Lottie-nebuna-aiurită-toantă-blondă, enfin, chiar dacă m-a călcat pe nervi capitolul ăsta. Still like her, I think.
Aşa că, spor la scris >:d<.