Memento Non Mori

[Ich.]

Am reusit, intr-un final. Scuza-mi melcimea, dar am avut multa treaba, urmata de multa oboseala care nu-mi permitea sa fac mare branza in privinta cititului.
Nu sunt de acord cu cei de deasupra, din doua motive:
Lungimea capitolelor e buna, un capitol scurt si prost scris nu are acelasi farmec cu un caitol lung si bun scris. Stiu cat tii la formatul acesta si nu iti recomand sa renunti la el. Rar si mult, prefer asa. Prefer sa citesc mai mult si sa ma lasi cu sufletul la gura la final.
Revenind la capitol, povestea mi-a placut, am observat ca nu ai mai facut aceleasi gafe, sa-i deosebesti atat de mult de descriere in dialog. Ai pastrat in fiecare cuvant al personajelor si putin din descrierea lor. Bravo, n-a mai fost asa lacrimogen.
Inca ceva, tot ai o problema la descriere, inca ai ceva rigid, ai unele chestii repetative peste tot, de genul "inchiderea ranii" etc, cred ca poti inlocui asta cu un cuvant sau doua, sau poti sa faci sa se inteleaga de la sine pentru a nu deveni terorizanta fraza.
In orice caz, stii cat imi place lucrarea ta, iar cei care vor avea curaj sa patrunda in capitolele acestea lungi vor fi surprinsi placut. Cel putin, ultimul paragraf postat a fost piesa de rezistenta din ce ne-ai prezentat tu pana acum.
Apoi, capitolul nu mi s-a parut nici greoi, nici greu de inteles, citit cu atentie are o logica imbatabila, iar Edan asta, incepe sa ma sperie...

Nu uita, daca tu ai vrea un volum de poezi cu semnatura, daca o publici ca si carte, vreau si eu una cu semnatura.
Fi pe pace ca personajele lu' Dostoievski.

[Lucifer]

@fallen merci my crazy one ca citesti intotdeauna si ca imi intelegi intentiile din spatele replicilor personajelor. apreciez.
@ich la fel si pentru tine:). desigur vei fi printre primele persoane care vor primi un exemplar cu semnatura. si sper ca acest capitol sa te faca sa intelegi de ce i-am ales acele replici Medeei.
@Serenity multumesc pentru ca mi-ai evidentiat greselile. voi fi mai atent pe viitor promit. sper din tot sufletul ca ti-a placut ce ai citit si ca vei mai citi in continuare.
si nu in ultimul rand multumesc celor care mi-au facut in jur de 1600 de vizionari, celor care au avut curajul sa citeasca capitolele lungi pe care le-am postat si care insa nu au considerat ca un mic comentariu ar fi binevenit si apreciat va multumesc.

bun fara a mai lungi:
avertisment+18
textul urmator contine scene nerecomandate minorilor. cititi pe propria raspundere.

Soapte in intuneric

In intunericul noptii chiar si frunzele vorbesc. Trebuie doar sa asculti mutele lor soapte pentru a le afla secretele. Secret. Acel mic adevar ce iti poate schimba viataa.
- Edan


Ce ar fi lumea aceasta fara secrete. Ce s-ar întâmpla oare daca orice om ar cunoaşte cele mai ascunse secrete ale lumii. Sau ce s-ar întâmpla atunci când fiecare om ar spune adevarul şi numai adevarul. Imagineaza-ţi sa şti tot ce se întâmpla în jurul tau fara ca nimeni sa te minta, fara secrete, sa ai în faţa ta toate secretele, sa intri într-un joc de carţi unde toate carţile sunt pe faţa, sa cunoşti fiecare etapa a jocului numit viaţa...

Personal consider ca totul ar fi plictisitor. Fiecare om are dreptul la propriile secrete. Dar daca aflarea secretului unei alte persoane te va ajuta sa îţi atingi scopul, daca un simplu secret, o simpla fapta, un simplu gest, iar în cazul meu o simpla persoana ţi-ar distruge viaţa, visele, pe tine şi pe cei pe care îi iubeşti. Ce ai face? Ai plânge pentru ca viaţa ţi-a fost distrusa? Ai râde de propria neputinţa de a evita acel lucru? Ai încerca sa uiţi totul şi sa mergi mai departe? Te-ai învinovaţii în fiecare zi, în fiecare minut ca nu ai putut face nimic. Ai încerca sa recreezi cea ce ai pierdut, sa recladeşti piesa cu piesa viaţa pe care ai pierdut-o, sau ai alege razbunarea? Tu ce ai alege?

Eu le-am ales pe toate. Pe toate în acelaşi timp. Am plâns, am râs, am uitat, m-am învinovaţit, am recreat cea ce am pierdut iar acum am lânga mine persoane pe care le iubesc şi care la rândul lor îmi împartaşesc acelaşi sentiment, am recladit totul bucata cu bucata pâna când mi-am recapatat viaţa şi m-am razbunat o, da m-am razbunat. Dulce razbunare. Si ne iarta noua greşelile noastre precum şi noi iertam greşiţilor noştrii. De ce am ierta? De ce i-am ierta pe cei ce ne greşesc, pe cei ce ne distrug, pe cei ce ne fura şi ne tradeaza? De ce? Nu... nu merita iertare, merita sa fie distruşi, aşa cum ei ne-au distrus şi tradat pe noi.

Oamenii spun ca viaţa lor e grea, ca oricât ar lupta pentru o viaţa mai buna mereu, mereu apare ceva ce naruie ceea ce ei cladesc prin munca. Hmm, dar se înşala. Viaţa lor e mult prea scurta pentru ca ei sa realizeze într-adevar ce înseamna sa lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Mor prea repede ducându-se în putreziciunea în care sunt destinaţi sa ajunga. Devin gramezi de oase mult prea repede pentru a realiza ca scurta lor existenţa atârna de un fir de aţa şi ca impasurile întâmpinate de-a-lungul acesteia sunt atât de mici şi uşor de trecut. Lupta pentru lucruri frivole precum bani şi faima, hmm daca macar o data în minciuna numita viaţa pe care o au s-ar gândi la ei, la viaţa lor, la persoanele care cu adevarat conteaza pentru ei, la cum sa îşi prelungeasca existenţa, la frumuseţea şi libertatea vieţii, ah cât de...

Am spus într-un capitol anterior ca oamenii sunt fiinţe firave şi slabe ce se lasa înşelaţi de aparenţe asta aducându-le uneori moartea. Am fost şi eu aşa cândva, nu îmi e ruşine sa recunosc. Am fost înşelat, am fost tradat şi mi-au fost luate de lânga mine cele mai preţioase lucruri pe care le aveam. Am fost lasat plutind singur în neant, într-un abis rece în care flacarile cele mai calde ma ardeau chinuindu-ma încontinuu. Am fost legat de propria minte într-o dimensiune creata de propriile mele gânduri de vinovaţie, un vis, un coşmar haotic din care nu puteam ieşi. Singur, încatuşat, secat de viaţa, lipsit de orice dorinţa de a mai trai. Chiar şi acum dupa mult, mult timp înca ma mai doare atunci când ma gândesc, dar m-am razbunat pe toţi cei ce m-au ranit, nu am iertat şi nu îi voi ierta niciodata pe cei ce vor încerca sa îmi ia preţioasele mele lucruri.

Dupa convorbirea mea mentala cu Ariadna, eram în sfârşit gata de plecare. Hektor deja îi explicase Medeei ce se întâmplase în timpul în care ea fusese inconştienta, iar eu îi explicasem lui Godric. Lasasem în urma orice gând anterior, eram concentrat pe lupta simţeam adrenalina alergându-mi prin vene, simţeam energia acumulându-se în mine şi responsabilitatea. Da responsabilitatea, eram responsabil de viaţa lui Godric, trebuia sa îl protejez, aveam nevoie de el. Medeea a facut câteva comentarii la adresa Ariadnei fiindca cele doua nu se suporta, însa atunci când eu i-am spus sa înceteze, drama s-a sfârşit.

Urma ca seara urmatoare sa plecam, în seara zilei de 4 august. Mai erau câteva lucruri de facut înainte de a ne lua ramas bun de la Berlin. Johann trebuia sa se ocupe de câteva afaceri în oraş, sa închida unele contracte şi sa recupereze unele sume de bani, Hektor fusese însarcinat sa afle zvonurile ce se raspândisera în oraş despre dispariţia mea şi a lui Athos, deoarece în cele zece zile cât Athos şi mama sa treceau prin procesul de transformare nu avusese loc nici o execuţie, iar eu ramasesem acasa pentru a le explica celor doi nou nascuţi în ce consta o lupta cu vârcolaci. Ne aflam toţi trei în camera de zi stând lânga şemineu în trei fotolii negre.

- Ce ştiţi despre lobishomen sau licantrop sau vârcolac, spuneţi-i cum vreţi, i-am întrebat eu pe cei doi Medeea a fost cea care a raspuns.

- Nu prea multe, ştiu doar ca sunt creaturi ale lunii pline, oameni a caror înfaţişare se schimba devenind jumatate om jumatate lup, nu mi-a fost dat sa vad unul în ce patru mii de ani, însa cred ca e mai mult decât atât.

- Athos? Mai poţi adauga ceva la ce a spus mama ta sau încep eu sa explic?

- Da! Stiu câte ceva despre puterile lor. Am... chiar daca mama o sa se înfurie pentru ca am ţinut asta un secret... am un prieten care este vârcolac, i-am salvat viaţa cândva şi de atunci a jurat ca va fi în serviciul meu tot restul existenţei lui. L-aş putea chema daca vrei, este destul de puternic şi ne-ar putea fi de ajutor.

- Interesant, nu m-aş fi gândit ca ai fost atât de aproape de unul, dar ma îndoiesc ca un licantrop obişnuit are vreo şansa în faţa lui Dimitri.

- Si când aveai de gând sa îmi spui asta, a întrebat Medeea furioasa.

- Sincer? Niciodata, fiindca imediat ce ai fi aflat l-ai fi capturat şi cine ştie ce ţi-ar fi trecut prin mintea aia bolnava. Edan tocmai de aceea îţi spuneam ca ne-ar fi de folos deoarece nu este chiar obişnuit. Ţi-am spus ştiu destul de mult despre ei, despre puterile lor, slabiciunile, rangurile şi chiar şi despre sigiliul celor noua.

Interesant, si cum ai de gând sa îl contactezi, am gândit, punând gândul în mintea lui Athos, şti doar ca nu îţi mai poţi folosi magia odata ce ai fost transformat prin venin. M-am ridicat apoi din fotoliu plimbându-ma prin camera în aşteptarea raspunsului lui Athos, lasând-o pe Medeea sa creada ca ma gândesc la cele spuse de fiul ei.

Nu am nevoie de magie pentru a îl chema, este pe aproape, a venit cu mine însa se teme enorm de tine. Am un dinte de al lui, odata ce ma voi fi înţepat cu acesta şi sângele meu îl va atinge va veni. Oh, Edan încearca sa fi rezonabil şi sa nu îl sperii prea mult, se teme şi aşa doar când îţi aude numele.

Cheama-l ne va fi de folos. Interesant este ca a avut atât de multa încredere în tine încât sa îţi dea unul din colţii lui, ştiind ca planuiai sa devii un vampir. Nu te teme, daca tu ai încredere în el atunci îţi promit ca nu îi voi face nimic.

Am încredere deplina în el!

Cheama-l atunci! Du-te, adu-l aici, de mama ta ma voi ocupa eu.

Ai grija! Sa nu ai prea multa încredere în ea. Cu aceste cuvinte Athos s-a ridicat din fotoliu facându-se nevazut pe uşa, ieşind afara şi fugind spre padure.

- Athos! Athos, am strigat eu dar în zadar caci acesta era deja departe.

- Nu are rost sa te prefaci Edan, ştiu ca aţi vorbit telepatic, mereu ţi-a placut sa fi misterios, mereu ţi-a placut sa ţi secrete şi sa joci numai în avantajul tau. Deci care e marea lecţie pe care trebuie sa mi-o dai, deoarece sunt aproape sigura ca nu ai sa îmi spui nimic în legatura cu rangurile şi acel sigiliu! Am dreptate?

- Da. Trebuie să ai foarte mare grijă în lupta ce va urma, nu te lăsa muşcată, saliva lor este otrăvitoare pentru noi. Evită pe cât posibil asta căci dacă o vei face nu avem decât cincisprezece minute până când vei muri, şi îmi va fi imposibil să extrag otrava în timpul unei lupte. În al doilea rând va trebui să fi foarte atentă în zilele următoare la antrenamente singurele moduri de a îi omorî sunt fie muşcătura unui vampir, fie decapitarea sau incinerarea.

- Am înţeles!

- Nu nu ai înţeles. Nu este o joacă, în mod clar nu este o joacă, ca atunci când tu încercai să mă omori pe mine, va trebui să fi precisă şi rapidă sau vei muri. Sunt rapizi şi au instincte foarte bune însă ca vampir eşti mult mai rapidă, însă mirosul, văzul şi auzul lor sunt mult mai bune, va trebui mereu să gândeşti şi să ataci înainte ca ei să atace. Vei fi singură în luptă nimeni nu te va ajuta fiindcă toţi vom lupta, nu îţi întoarce spatele nici o clipă.

- Faci totul să pară atât de periculos, înţeleg că sunt puternici dar să fim serioşi fiul meu s-a împrietenit cu unul, nu prea par genul care să gândească prea mult.

- Nu fi proastă, căci îţi vei pierde viaţa, Dimitri şi haita lui trebuie luată foarte în serios. În plus nu confunda un jurământ făcut de vârcolac cu bunătatea sau slăbiciunea. Sunt sigur că prietenul lui Athos nu trebuie nici el subestimat, însă jurământul făcut fiului tău e sacru pentru el, o legătură între el şi Athos ce nu poate fi ruptă decât de moartea lui sau a lui Athos, nici cea mai puternică vrajă făcută de cel mai puternic vrăjitor nu poate rupe o asemenea legătură. Acum lasă-mă, am nevoie de linişte, te sfătuiesc să faci acelaşi lucru, relaxează-te, odihneşte-te, fă cea ce îţi place de mâine seară totul se va schimba, vom începe antrenamentele şi nu ştiu de câtă odihnă vei avea parte.

Pe zi ce trecea mă îndoiam tot mai mult de intenţiile Medeei, până şi fiul ei Athos mă avertiza să am grijă. Mă gândeam dacă nu cumva fusese o greşeală să o transform. Medeea mă trădase o dată, încercase de nenumărate ori să mă omoare pentru că refuzasem să îi fac pe plac. Atâtea dubii, până şi Johann a cărui încredere poate fi uşor câştigată presimţea că ceva nu era în regulă cu aceasta. Timpul trecea cu repeziciune în timp ce îi aşteptam pe Hektor, Johann şi Athos.. Trecuseră aproape patru ore de la discuţia cu Medeea, era ora patru după amiază, timp în care am stat singur în sufrageria enormă, în fotoliul meu negru, sorbind din când în când din paharul de vin roşu, înconjurat de cărţi şi manuscrise pe care le puteam recita oricând în cel mai mic detaliu.

Ce loc mai bun să te afunzi în gânduri decât acela? Aveam ochii aţintiţi asupra unui tablou aflat deasupra şemineului, un portret a lui Johann, pictat chiar de mine în urmă cu câţiva ani, imortalizându-i chipul pe pânză. Blond cu părul creţ până la urechi, o privire rece, cu ochii lui albaştri de lapis lazuli, buze fine subţiri, nasul mic, chipul oval, semăna atât de bine cu tatăl său, Roland, bunul meu prieten uman. Fiul tău este bine, drag prieten, ultima dorinţă ţi-a fost îndeplinită. Aş vrea să poţi să îl vezi acum! Afundat în gânduri, despre moartea bunului meu prieten, gândurile mi-au zburat la Louis, reluând apoi în mintea mea toate evenimentele petrecute în ultimele săptămâni oprindu-mă asupra zilei în care sigilasem puterile Medeei în mine, la acel vis.

De ce nu mai avusesem înainte acel vis, de ce fusese acesta declanşat de magia Medeei. Nu puteam înţelege. Crudele mele amintiri îmi veniseră de multe ori în vise înainte, amăgindu-mă, cauzându-mi durere, făcându-mă să plâng în mine, deoarece refuzam cu desăvârşire să îmi arăt slăbiciunea în faţa celorlalţi. Dacă aş fi putut da timpul înapoi, măcar pentru o clipă, măcar pentru un minut, pentru a putea evita acel dezastru... Imagini, memorii, gânduri, toate se învârteau în capul meu, chinuindu-mă, bătându-şi joc de mine, râzând parcă de durerea mea. Lacrimile mele sângerii au început să curgă fără să îmi dau seama că rezultat al acelor amintiri. Pierdusem de mult noţiunea timpului, nu mai vedeam nimic în faţa ochilor decât pânza roşie ca de păianjen ţesută de lacrimile mele, nu mai ştiam unde eram sau de ce, sau cum ajunsesem în acea stare. M-ai fi putut decapita în acel moment fără ca eu să realizez.

Edan, de ce plângi? Am fost trezit din acea stare de vocea mentală familiară a lui Hektor care se întorsese.

Mă gândeam... la mine... la trecut... Hektor, răspunde-mi sincer... mă urăşti pentru că... pentru că... Am gândit eu în timp ce îmi scoteam batistă de mătase din buzunarul hainei negre ce o purtăm.

Nu, nu, Edan, de ce te-aş urî, de ce aş face-o, nu ai avut nici o vină.

Oare...? Am spus eu uitându-mă pierdut la E-ul cusut cu fir de aur de pe batista mea al cărei alb era acum pătat de roşu.

Ajunge, Edan nu mai te gândi la acel vis. Îţi promit că te voi ajuta, că voi face tot ce îmi stă în putere să aflu semnificaţia lui. În plus şti foarte bine că va veni şi clipa răzbunării noastre, însă până atunci vreau ca tu să fi bine şi să fi puternic, să fi acel Edan de care toţi se tem, acel vestit Edan care şi-a făcut un renume pentru puterea care o deţine, încă din primele luni ca vampir.

Ai dreptate, iartă-mă, nu ştiu ce m-a apucat.

Am o singură întrebare şi vreau ca tu să îmi răspunzi cu aceiaşi sinceritate de care am dat dovadă eu. Stiu deja răspunsul însă vreau să aud totul din gura ta. I-ai luat magia Medeei?

Da. Îmi imaginam că ţi-ai dat seama, am încercat să ascund totul înlăturând sângele şi mirosul acestuia, însă presupun că m-au dat de gol arsurile din piatră.

Nu e decât o vrajă în lume care să poată face acele arsuri, şi nu e decât o persoană în lume care o poate face. Nu te teme şti foarte clar că nu îţi pot refuza nici un capriciu, dar vreau să ştiu de ce, ce te-a făcut să acţionezi aşa, nu îţi stă în fire să trădezi persoanele pe care le iubeşti, şi poate că îi poţi minţi pe Johann, Medeea şi Athos, însă pe mine nu.

La dracul cu iubirea, căci e trecătoare, azi e mâine nu. Nu mai am încredere deplină în ea. Să fiu sincer o parte din mine niciodată nu a avut. Nu îi puteam lăsa atâta putere la îndemână, a avut stăpânire peste sufletul ei timp de patru mii de ani, iar asta mă împiedică să o pot controla, puterile mele în calitate de creator sunt nule în faţa ei. Si după toate dubiile pe care le aveam exact în ziua când i-am sigilat magia în mine, am acel vis şi ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, Athos mi-a spus acum câteva ore să nu am încredere în ea. Nu ştiu ce să mai cred.

Crezi că este într-un fel implicată?

Nu ştiu, voi aştepta şi voi vedea, voi decide pe parcurs ce trebuie să fac. Hektor, jur că dacă e implicată îmi voi încălca orice jurământ şi o voi ucide fără milă.

Te înţeleg! Sunt cu tine, vreau doar să mă laşi să te ajut în acel caz. La fel ca şi tine vreau răzbunare.

După puţin timp, de la discuţia dintre mine şi Hektor, Johan şi Godric au apărut împreuna. După ce Johann mi-a explicat că afacerile noastre merg excelent, spunându-mi în detaliu despre fiecare, l-am chemat pe Godric să se aşeze lângă mine pentru a face schimbul de sânge. Băiatul s-a aşezat pe mânerul fotoliului meu, întinzându-mi mâna dreaptă, colţii mei au pătruns apoi uşor în carne, până când înţepăturile au fost destul de mari încât sângele să înceapă să curgă cu putere. Nu mă puteam sătura de gustul sângelui lui, m-am gândit la ziua când îl voi transforma şi acel gust va pieri, însă m-am consolat repede cu ideea că atunci acesta va fi şi mai bun. Nu am luat mult, căci nu aveam nevoie de mult, eram proaspăt hrănit. Când am terminat mi-am muşcat încheietura mâinii stângi pentru ca el să bea sângele meu. La fel ca şi mine el a luat decât câteva înghiţituri, timp în care rana provocată de mine s-a vindecat.

La scurt timp după aceea a apărut şi Athos, aducând cu el un miros puternic de lup. Când acesta a intrat în casă eu, Hektor şi Johann, am mârâit puternic, făcându-l pe Godric care încă stătea lângă mine să tresară, era pentru prima dată când mă auzea mârâind. Acel sunet gros, feroce şi gutural specific noua. Vampiri urăsc mirosul de lobishomen, la fel cum ei îl urăsc pe al nostru. Asta desigur nu însemna că ne urăm între noi ca persoane întotdeauna. Nu este aşa cum spun unele legende sau cum scrie în unele cărţi.

- Deci unde este prietenul tău cu coadă, l-am întrebat eu pe acesta râzând.

- Ce? Au întrebat Hektor şi Johan în acelaşi timp.

- Athos e plin de surprize se pare că este prieten foarte bun cu un vârcolac, unul care i-a făcut chiar un jurământ.

- Jurământ... este cu adevărat o surpriză, a spus Hektor care ştia foarte bine ce însemna acel jurământ.

- Edan, Hektor, ni s-a adresat Athos ignorând privirea plină de îndoială de pe faţa lui Johann, vreau ca voi doi să vă comportaţi normal, nu ştiu ce a auzit despre voi dar se teme, în special de Edan.

- Nu îi vom face nimic orice prieten de al tău e şi al nostru, a spus Hektor zâmbind. Eu unul m-am mulţumit dând din cap în semn de aprobare. După ce a primit aprobarea mea şi a lui Hektor, Athos s-a făcut repede nevăzut pentru a îşi aduce prietenul care îl aştepta într-un alt loc departe de casa lui Johann. Eram într-o dispoziţie bună în acel moment, trecusem din nou peste criza mea de sentimente datorită lui Hektor şi simţeam nevoia să beau un pahar de vin. Cum Martha avea liber zilele acelea, urmând să vină abia următoarea zi pentru a ne ajuta cu pregătirile pentru călătorie, m-am dus singur în crama pentru a îmi lua o sticlă de vin roşu, vechi de cincizeci de ani. În timpul în care eu eram în cramă pentru a lua vin, Athos şi prietenul său se întoarseră.

Când am ajuns în sufragerie, am fost întâmpinat de către faţa plină de uimire a lui Hektor şi de o persoană pe care o credeam de mult moartă. Aşa cum o oglindă copiază imaginea persoanei care se reflectă în ea aşa am copiat şi eu expresia de pe faţa lui Hektor la vederea vârcolacului ce stătea lângă Athos. Înţelegeam acum de unde se trage acea teamă faţă de mine, nu era pentru că auzise zvonuri despre mine, despre faptul că ucideam orice vampir, vârcolac, sau vrăjitoare care avea nesăbuinţa de a mă provoca, se temea de vârsta mea... nu acesta mă cunoştea ştia cine sunt, era o veche cunoştinţă, un vechi prieten pe care îl crezusem cândva mort.

- Era el este, Z...

- Zein, am spus eu cu jumătate de gură, incapabil să îmi şterg expresia de pe faţă.

- Vă cunoaşteţi? Asta explică frica lui faţă de tine, a spus Athos ţintuindu-mă cu o privire întrebătoare.

- Nu şti nici măcar un sfert din poveste, am spus eu pe acelaşi ton pe care îl avusesem înainte.

- Normal că nu ştiu, la fel ca şi tine Zein, ţine foarte bine de secretele lui.

- Unele lucruri nu trebuiesc spuse, e mai bine ca ele să rămână îngropate în trecut. Vocea lui Zein era aşa cum mi-o aminteam rece, groasă şi puternică. Ultimele raze de soare s-au reflectat în ochii lui galbeni, culoarea specifică vârcolacilor, culorile apusului făcându-i acum o nuanţă puternică de portocaliu. Puteam jura după schimbarea expresiei de uimire ce se creionase pe faţa lui atunci când mă văzuse că se gândea la trecut. Trăsăturile fine ale feţei lui deveniseră dure odată ce muşchi feţei se contractaseră. Buzele lui pline se desenaseră într-o linie dreaptă, iar privirea lui se fixase asupra mea, insă era ca şi cum privirea sa ar fi putut pătrunde dincolo de mine, ca şi cum ar fi putut vedea prin mine.

- Ce e cu expresia acea pe faţa ta Zein, erai mai amuzant înainte şi în plus aşa întâmpini tu un vechi prieten? Am pus sticla de vin pe masa din centrul sufrageriei, deschizându-mi apoi braţele pentru a îmi îmbrăţişa prietenul.

- Azim, a spus aceasta venind repede lângă mine strângându-mă cu putere în braţe. Nu îşi pierduse deloc puterea ce o avea cândva, ba chiar această se mărise considerabil. Te-ai schimbat, atât de mult!

- În timp ce tu ai rămas acelaşi, am spus eu zâmbind. Oh, acum sunt Edan, aş aprecia dacă m-ai numi aşa de acum înainte, iţi poţi imagina motivele.

- Desigur. Am... am crezut că totul a fost pierdut... te-am crezut... oh cât mă bucur să te revăd.

- Si eu prieten drag, şi eu! Sunt atâtea lucruri pe care vreau să ţi-le spun, şi încă atâtea câte vreau să te întreb, dar... cum adică îţi este ţie frica de mine, ţie frică de cineva, am spus eu râzând îmbrăţişându-l încă odată.

- Sau întâmplat multe lucruri de când şti tu... Athos mi-a povestit despre tine, însă cea ce ştie el nu era de ajuns să îmi dau seama cine eşti cu adevărat, te-ai schimbat, iar descrierea pe care acesta mi-a dat-o nu m-a ajutat deloc. Abia acum când am putut simţi mirosul sângelui tău, când am putut fi aproape de tine am realizat că eşti tu. Trebuie să înţelegi că mă temeam, ca unul asemenea ţie m-ar putea urmări, ca însfârşit, ei s-au hotărât să trimită pe urmele mele un adversar pe măsură.

- Înţeleg, era o glumă, îmi imaginam că te-au urmărit şi că au încercat să te atragă de partea lor, iar refuzul însemna moartea.

Eram atât de bucuros pentru că îmi recuperasem vechiul prieten încât uitasem de tot. Cel puţin pentru moment. Zein era un bun prieten, un puternic aliat şi mai presus de toate una din persoanele în care puteam avea deplină încredere. După ce prezentările s-au făcut, ne-am aşezat toţi la masa din salon, eu stăteam în capul acesteia avându-l la stânga pe Hektor şi la dreapta pe Godric, Johann era în celălalt capăt al mesei avându-l la stânga pe Zein şi la dreapta pe Athos. Am stat acolo câteva ore bune în timp ce Hektor ne-a spus ce aflase în oraş despre Sanzzio. Avusesem dreptate când îl trimisesem pe Hektor, doar el putea strânge acele informaţii fără a stârni atenţia autorităţilor. Si eu aş fi putut face acelaşi lucru însă îmi lipsea răbdarea de care acesta dădea dovadă.

Sanzzio dispăruse, cardinalul pe care eu îl atacasem însă care nu îşi mai aducea aminte incidentul deoarece fusese hipnotizat chiar în acea noapte de către Hektor, îi spusese că Sanzzio se plecase în Italia, dându-i ordine să înceteze orice activitate până la întoarcerea lui sau până când el îi va trimite o scrisoare. Dar ceva îmi spunea că nu era ultima dată când eu şi Sanzzio ne vom întâlni. Însă Sanzzio nu conta în acel moment, era bine de ştiut că dispăruse pentru o vreme, dar cel mai important în acel moment era lupta care ne aşteptam, noi eram unsprezece împreună cu Ariadna, Damon, Eric, Katherina şi Damian, iar Dimitri probabil avea de partea lui cel puţin cincizeci de vârcolaci înafară de cei doi fraţi ai lui. Apariţia lui Zein nu făcea decât să mă bucure deoarece ceilalţi nu i-ar fi putut învinge pe Dimitri, Ivan şi Alexei. Dimitri era al meu, Hektor îl alesese pe Alexei, iar Zein era foarte bucuros că el era cel care se lupta cu Ivan se pare că avuseseră multe dispute în trecut.

Seara se lăsase, soarele fiind absorbit de întunericul nopţii fiind înlocuit de o frumoasă semilună. În casă discuţiile se stinseră, fiecare făcea câteceva pentru a se relaxa, Johann citea, Athos şi Zein jucau şah, Hektor se dusese din nou în oraş pentru a o aduce pe Martha, iar Medeea din câte îmi spusese Athos încerca din răsputeri să invoce orice fărâma de magie rămasă în corpul ei, însă era imposibil, ea nu mai avea aşa ceva, în plus un vampir transformat prin venin nu poate folosi magie. Eu eram la subsol, într-una din camerele de acolo unde ţineam armele. Camera nu conţinea decât rafturi pe care se aflau arme, unele datând de pe vremea romanilor, altele având mânere din aur, altele aparţinuseră cândva unor personaje importante din istorie, însă nu acele arme mă interesau, acelea erau simple trofee sau cadouri primite de-a lungul anilor de la prieteni. Cele mai de preţ arme de acolo erau cele pe care eu însumi le vrăjisem. Nu puteam omorî vârcolacii cu arme obişnuite. Am luat toate armele vrăjite din acel depozit pentru a le duce în salon de unde fiecare avea să îşi aleagă arma.

Medeea se întorsese, când m-am întors am găsit-o în fotoliul meu sorbind uşor dintr-un pahar de vin roşu. Făcuse cumpărături în oraş căci acum purta o minunată rochie de un roşu aprins, al cărui corset nu făcea decât să scoată şi mai mult în evidenţă şi mai mult formele corpului ei. Hektor se întorsese şi el, era în bucătărie cu Martha explicându-i de ce plecam. Am lăsat armele pe masă şi m-am îndreptat spre bucătărie pentru a îmi lua la revedere de la Martha, Johann a venit şi el în urma mea. Martha era singurul muritor din Berlin care ştia secretul nostru, singurul în care aveam încredere în acel oraş. La fel ca şi mama ei jurase să ia secretul cu ea în mormânt.
- Martha, am spus eu atunci când am intrat în bucătărie, iţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru noi toţi, o să îmi fie dor de tine şi de sfaturile tale.

- Nu ai de ce să îmi mulţumeşti, Edan, mi-am făcut datoria şi o voi face până la sfârşit. Dacă îmi permiţi indiscreţia aş vrea să îţi dau un ultim sfat, ceva se va întâmpla după lupta pe care o veţi da. Aseară am întins cărţile şi ce am văzut nu mi-a plăcut deloc. Ai mare grijă la deciziile pe care le vei lua în zilele ce urmează, ceva nu e în regulă, nu ştiu ce este nu pot vedea deoarece vârcolacul pe cu care vă veţi lupta e implicat şi îmi blochează vederea dar patru cărţi mi-au atras atenţia: Preoteasă, Diavolul, Moartea şi Omul spânzurat. Sunt forţe puternice implicate în acest joc, ai grijă, Johann, Hektor aveţi grijă voi trei va trebui să aveţi grijă unul de celălalt şi să vă sfătuiţi în deciziile ce le veţi lua.

- Nu ai de ce să îţi faci probleme Martha, acum că Zein ni s-a alăturat lupta e ca şi câştigată, am spus eu zâmbind. Si chiar dacă tu nu îţi dai seama ce înseamnă acele patru cărţi, eu unul cred că ştiu ce înseamnă.

- Nu fi naiv, Edan şi ia în serios avertismentele Marthei, şti foarte clar că mereu sunt adevărate. Vocea lui Hektor era necontrolată şi acompaniată de un mârâit gutural, semn că ceva îl neliniştea. Atât el cât şi Martha mă priveau cu suspiciune, vorbisem mai mult decât trebuia, îngrijorându-i pe amândoi şi dându-le de bănuit.

- Martha, spuse Johann, şti doar că atâta timp cât Edan şi Hektor luptă împreună vom câştiga cu siguranţa, căinii ăia urât mirositori şi fără minte nu ne pot învinge.
- Să sperăm că ai dreptate, Johann, spuse aceasta uitându-se pe rând la noi trei. Aveţi grijă şi nu vă faceţi probleme, mă voi ocupa eu de casă şi de toate celelalte până la întoarcerea voastră.

- Asta nu va fi prea curând, stăm aici de douăzeci de ani, lumea începe să bănuiască. Cel puţin cinci ani va trebui să dispărem, însă vom ţine legătura. Când vom termina cu problemele din Spania ne vom duce la Paris, te vom informa imediat ce vom ajunge acolo.

- Înţeleg!

După încheierea discuţiei m-am întors în sofragerie nu am găsit-o decât pe Medeea care studia cu atenţie o sabie lungă. În timpul în care eu eram în bucătărie vorbind cu cei trei, Athos şi Zein plecaseră afară pentru a se antrena. Zein era un luptător formidabil şi ar fi putut ţine uşor pasul cu mine sau cu Hektor, însă personal aş fi preferat ca Athos să înveţe să lupte ceva mai subtil, să înveţe să atace rapid şi cu precizie înainte ca adversarul să îşi dea seama de intenţiile lui. Deşi Zein a încercat din răsputeri să înveţe să lupte în acest mod nu a reuşit niciodată, instinctele lui animalice sunt foarte greu de controlat, chiar dacă este unul dintre vârcolacii privilegiaţi cei care îşi pot păstra raţiunea atunci când se transformă. În luptă acea parte este încătuşată, fiind incapabil să mai gândească altceva decât cum să îşi sfâşie adversarul.

Eu şi Medeea ne-am privit timp îndelungat fără a ne spune nimic. O gură de vin, o privire furişă şi... nimic. Însă gândurile mele o luaseră razna, pielea mea vibra la gândurile mele. Nu mă puteam abţine să nu mă gândesc la sânii ei rotunzi ce se ascundeau sub acea mătase roşie a corsetului, la legăturile acestuia filigranate cum cedau una după alta presiuni degetelor mele, la pielea ei catifelată ce se topea precum untul la atingerea mea, la mirosul răcoros al acesteia, la buzele ei moi şi savuroase, la limbile noastre prinse într-un război pasional. Doar gândindu-mă simţea o anumită parte a corpului meu prinzând vigoare. Încă o gură de vin, încă o privire, încă puţină vigoare.

- Îmi place rochia, am spus eu zâmbind, luând apoi încă o gură de vin

- Mersi, tu ai plătit pentru ea, a spus aceasta jucându-se cu sabia.

- Am ceva în camera mea care va accentua şi mai mult acel roşu minunat al rochiei, dacă vrei să vi... sunt sigur că iţi va plăcea.

- Nu eşti deloc subtil. Un zâmbet parşiv a apărut în colţul buzelor ei.

- Nu te teme, nu muÅŸc!

- Ah, pierderea ta, am spus eu ridicându-mă apoi de pe fotoliul meu şi levitând până la scara ce ducea la etaj, ajungând în câteva secunde la camera mea. Am deschis unul din sertarele noptierei din stânga patului uriaş cu baldachin scoţând de acolo un pandantiv cu un rubin de zece centimetri prins într-un lănţişor de aur cu lucrătură manuală. După puţin timp am auzit o bătaie în uşă. Stiam că va veni era mult prea curioasă pentru a sta jos. Intră este deschis! M-am lipit de perete lângă uşa lăsând-o să intre, furişându-mă apoi în spatele ei pentru a îi pune pandantivul. I-am sărutat gâtul puţin câte puţin până am ajuns la urechile ei pe care le-am sărutat pasional, luându-le între buze şi masându-le uşor cu limba formând cercuri fine cu vârful acesteia.

- Ai spus că nu muşti!

- Dar nu muşcă, e doar un joc. O să te fac şi pe tine să te joci. O să îmi strigi numele în această seară de nenumărate ori! O să mă implori să te las să respiri, să te las să atingi orgasmul. Ah nici nu şti ce te aşteaptă! Fără a mai aştepta aprobarea ei am închis uşa cu piciorul şi folosindu-mă de telekinezie am răsucit cheia în uşă închizând-o. Am început apoi a desface legăturile corsetului, acestea au cedat uşor atingeri mele cu fiecare legătură care cedă puţin câte puţin din pielea Medeei se arăta, în acel moment acaparam acea părticică de piele cu săruturi, aplicând din loc în loc mici muşcături.

- Deci care este jocul? Care sunt regulile?

- Reguli... nu există reguli, cât despre joc... hmm... ce ai zice de un joc în care eu sunt stăpânul şi tu sclava care trebuie să îmi îndeplinească fiecare dorinţa şi fantezie?

- Să ţi-o trag!

- Eventual... dar acum vreau disciplină. I-am prins sânii în mâini jucându-mă în acelaşi timp cu sfârcurile ei care au răspuns imediat la atingerea mea, întărindu-se. Judecând după modul în care răspunzi atingerii mele, iţi place să fi o sclavă, am adăugat eu întorcând-o cu faţa spre mine pentru ai gusta buzele. Mi-am trecut repede limbă peste acestea pentru a o amăgi, pentru a o domina, era jocul meu, eu deţineam controlul.

- Eşti un nebun, un sadic şi un... I-am pus un deget pe buze oprindu-i cuvintele vulgare pe care urma să mi-le spună.

- Nu aşa vorbeşte o sclavă cu stăpânul ei, Medeea. Văd că încă nu ţi-ai înţeles rolul. Foarte bine atunci! O să te fac să îmi cerşeşti milă draga mea, am spus zâmbind. Am chemat prin telekinezie dintr-un sertar al noptierei din dreapta patului o sfoară şi o panglică de mătase neagră. Am legat-o la ochi cu acea panglică, împingând-o apoi în patul cu aşternuturi de satin roşu, legându-i apoi mâinile de capătul patului cu sfoară.

- Edan, nu e amuzant, a spus ea în timp ce eu îmi dădeam jos hainele.

- Sclavii nu îi spun stăpânului pe nume, draga mea, mi-te vei adresa cu Stăpâne! De câte ori îmi vei spune pe nume iţi voi aplica două tăieturi de cuţit. Fără a o avertiza am scos cuţitul ce îl purtam la pantaloni şi i-am crestat destul de adânc două tăieturi de cinci centimetri pe abdomen. Când lama crestat în carnea ei un ţipăt înfundat de durere a ieşit pe buzele ei, însă a fost în scurt timp înlocuit de un geamăt de plăcere atunci când limba mea a început să deseneze cercuri în jurul sfârcurilor ei. Am continuat apoi pe abdomen, sărutând din loc în loc până am ajuns la locurile unde cu puţin timp în urmă sângele cursese, acel loc mirosea acum a sânge şi lăsându-mă prada instinctelor, colţii mei au apărut muşcând locul din unde fuseseră înainte rănile. Am supt o gură de sânge din acel loc, lăsând un mârâit să îmi iasă imediat ce sângele mi-a traversat gâtul, iar în acelaşi timp geamătul Medeei m-a acoperit. Mi-am continuat coborârea şi adorarea corpului ei care era acum al meu, servit, întins pe pat, gata pentru a fi devorat şi dominat.

Eram intoxicat de mirosul sângelui care se împrăştiase în întreaga cameră şi de gustul pe care acesta îl lăsase în gura mea. Mi-am trecut limba peste propriile-mi buze în încercarea de gusta şi ultima picătură de sânge de pe acestea. Sărutând din loc în loc abdomenul Medeei în scurt timp am ajuns la vaginul ei. I-am desfăcut picioarele îngropându-mi faţa între acestea, un geamăt lung a ieşit pe buzele ei savuroase. Am început să ling partea de sus a vaginului în timp ce două din degetele mele o penetrau făcând mişcarea de dute-vino, înnebunind-o. Nu mai gândea nici ea raţional, asemenea mie se lăsase pradă pasiunii sexuale şi savură fiecare atingere a mea, mi se dăruia toată. Am continuat aşa preţ de câteva minute, până când am simţit că se apropia de orgasm, în acel moment m-am oprit, începând din nou să îi sărut abdomenul, de data aceasta am început să urc până când am ajuns la sânii ei, limba mea să jucat puţin cu aceştia, muşcând sânul stâng atât de tare încât colţii mei au străpuns pielea şi sângele a început să îmi inunde gura.

Am sărutat-o apoi pe buze limbile noastre prinzându-se într-un duel al plăceri, amândoi încercam să îl savurăm cât mai mult pe celălalt, încercând să cucerim plăcerea celuilalt cu a noastră. Am rupt după ceva timp sărutul lipindu-mi buzele de urechea ei dreaptă.

- Te voi dezlega acum dacă promiţi să te comporţi ca o sclavă cuminte, i-am şoptit eu în ureche. Glasul îmi era înfundat şi respiraţia grea.

- Promit. Glasul ei era la fel ca al meu. I-am desfăcut ambele legături, îndepărtându-mă apoi de ea aşezându-mă pe scaunul de lângă geamul de lângă pat înainte ca ea să se ridice.

- Acum sclavo e timpul să îi oferi stăpânului tău plăcere am spus eu depărtându-mi picioarele. Membrul meu a tresărit la gândurile care îmi treceau prin minte. În genunchi, şi vino spre mine în patru labe ca o căţeluşa cuminte ce eşti şi arată-i jucăriei dintre picioarele mele afecţiunea ta.
Îşi intrase atât de bine în rol, punând toată pasiunea în cea ce făcea, vrând să mă facă să simt în al nouălea cer. Până la urmă motivul pentru care acceptase acest joc nu conta acum că era prinsă în el, îi plăcea la fel şi mie şi doar asta conta. Buzele ei pe mădularul meu îmi trimiteau fiori de plăcere în tot corpul, îmi simţeam fiecare fir de păr din cap vibrând. În timp ce buzele ei maşau lungimea membrului meu limba ei forma rotocoale pasionale în jurul capului acestuia.

Orgasmul se aduna puţin câte puţin în corpul meu, simţeam că încurând un val cald din lichidul creaţiei va ieşi din mine, însă vrând să prelungesc acest moment magic cât mai mult am oprit-o pe Medeea, deoarece acum era rândul ei să fie cea chinuită. Voiam să o fac să mă implore să o pătrund, să mă implore să o fac fericită, să îmi strige numele aşa cum îi promisesem.

- Acum e rândul meu, am spus eu ridicând-o în picioare, ridicându-mă şi eu în acelaşi timp de pe scaun. Am început să o sărut, încurând prinzându-ne amândoi într-un sărut lung şi fierbinte. Limbile noastre erau din nou prinse în lupta aprigă de cucerire, de impunere a pasiunii, de dominare a celuilalt. Îmi puteam simţi gustul pe limba ei care în urmă cu câteva clipe mă adusese în pragul extazului. Mâna mea stângă a ajuns intenţionat pe sânul ei stâng, prinzând-o de sfârcul acestuia, întărit şi jucându-se cu el trimiţând în corpul ei plăcere şi durere în acelaşi timp. În tot acest răstimp sărutul nostru a continuat, cealaltă mână alunecând uşor între picioarele ei, pentru ca în final două degete neastâmpărate să îşi croiască drumul în ea, mi-am continuat jocul cu sânul şi vaginul ei, fără a rupe nici o secundă sărutul, până când am putut mirosi în aer faptul că şi ea se apropia de orgasm. Mi-am retras degetele şi mâna de pe sânul ei, rupând în acel moment şi sărutul nostru. Amândoi respiram greu şi sacadat. Refuzând să îi fac pe plac înainte ca ea să mă implore să o penetrez, mi-am trecut degetele ce se jucaseră cu vaginul ei peste buzele ei apetisante, ea primindu-le de bunăvoie în gură pentru a le gusta.

- Edan, aaah... Stăpâne, a spus ea muşcând uşor degetul mijlociu al mâinii mele, pătrunde-mă, fă-mă a ta cu totul, vreau să simt mădularul tău intrând în mine până la refuz... Edan, te rog.
Asta am aşteptat am prins-o de talie aşezând-o apoi repede în pat, i-am desfăcut picioarele şi am pătruns-o, membrul meu lung a intrat în ea cu totul, iar în acel moment buzele eu s-au desfăcut pe ele creionându-se un geamăt mut. Stăteam în genunchi în pat, iar ea întinsă pe acesta cu picioarele încrucişate pe fesele mele împingându-mă în ea în timp ce eu împingeam la rândul meu, creând astfel o penetrare lungă şi puternică.

Două minute bune în acea poziţie am prins-o din nou de talie ricanând-o spre mine pentru a o putea săruta, ea a rămas cu picioarele încrucişate la spatele meu tot acest timp. Am strâns-o în braţe ţinând-o bine apoi am sărit repede din pat, lipind-o de uşa camerei unde am continuat mişcarea de dute-vino, gemetele noastre erau precum un cor ce cânta un imn al pasiuni şi al plăcerii imense ce corpurile noastre o emanau prin prii pielii noastre. Foamea ce o aveam unul pentru celălalt a ajuns la cote maxime atunci când eu am început să levitez ţinând-o în braţe până când spatele ei a atins tavanul camerei unde jocul nostru murdar şi pervers a continuat minute în şir până când amândoi am ajuns la un incredibil orgasm simultan, în acel moment eu mi-am înfipt dinţi în gâtul ei luându-i sângele în timp ce membrul meu îi oferea lichidul vieţii.

- Aaah, Edan! Edan! Edaaan!

Amândoi am adormit epuizaţi după acele momente eu întins pe spate în pat iar ea cu capul pe pieptul meu. Nu ştiu cât timp am dormit, însă am fost trezit de vocile ce se auzeau de pe hol. M-am ridicat repede din pat pentru a înţelege mai bine şoaptele ce mă treziseră. Medeea şi fiul ei se certau, iar eu eram din câte se pare subiectul acestei discuţii. Am devenit curios atunci când mi-am auzit numele rostit, însă din păcate nu am prins toată conversaţia ci doar finalul acesteia. Am rămas în acel moment cu şi mai multe dubii şi zeci de întrebări fără răspuns.

- Uită-te la tine eşti patetică! Crezi că dacă te vei culca cu el şi îi vei câştiga încrederea vei reuşi să iţi pui planurile tale nebuneşti în aplicare. Crezi că te voi lăsa să te foloseşti de el aşa cum te-ai folosit de mine când eram copil?

- Sunt mama ta, nu îţi permit să îmi vorbeşti aşa! Nu şti nimic despre mine, tot ce am făcut şi fac în viaţă este pentru binele meu şi al tău. Crezi că alegându-l pe el în locul meu îţi va fi mai bine? Nu ai idee cine este Edan sau cât de periculos este. Tu nu îi cunoşti decât faţa mascată şi eşti vrăjit ca un prost de ea însă cea de sub mască este un oribilă pe care nu doresc nimănui să o cunoască. Vei vedea în Spania cine este el cu adevărat, iar atunci îmi vei da dreptate.

- Tu vorbeşti de afecţiune şi dreptate? Cred că visez! Cine eşti tu să îl judeci pe el, tu care m-ai ţinut închis încă de la vârsta de patru ani într-o cameră pe tavanul căreia desenaseşi o pentagramă pentru a îmi canaliza puterile şi a le folosi în scopuri numai de tine ştiute. Crezi că m-am lăsat minţit de teatrul pe care l-ai jucat în noaptea când Edan m-a salvat? Nu tu ai fost lângă mine atunci când am călărit primul meu cal, sau atunci când copil fiind aveam nevoie de afecţiunea unui adult. Zilele în care mă foloseai sau terminat acum şapte ani însă nu ai ştiut niciodată să iţi admiţi înfrângerea. Ai pierdut din clipa în care am fugit de acasă şi l-am întâlnit pe Zein şi am aflat totul despre tine, ţi-ai sigilat secretele bine de frică să nu îţi fie citite de Edan, însă ai fost prea îngâmfată şi nu te-ai gândit că mai poate există cineva care să ştie ce ai făcut. Ţine minte dacă vei călca greşit Edan va afla totul.

- Nu mă ameninţa! Nu şti nimic, eşti o altă victimă inocentă orbită de farmecele lui şi de vorbele mieroase dar vei realiza încurând că nu eu îţi sunt duşmanul.

- stiu totul mama, totul despre tine şi totul despre Edan, eu mi-am ales tabăra rămâne să ţi-o alegi tu. Decizia e a ta uita orice plan nebunesc ai şi eu voi ţine secretul tău pentru mine şi îl voi obliga pe Zein să facă la fel. Alege greşit şi Edan află totul şi atunci sunt sigur că sub orice piatră te vei ascunde te va găsi şi atunci când te va găsi şi el şi Hektor te vor face să iţi doreşti să nu te fi născut.

- Nu ai îndrăzni! Sunt mama ta!

- Pune-mă la încercare! A şi ca să şti... eu nu am mamă, tu nu ai ştiut niciodată să fi o mamă.

- Athos, vino aici! Athos!
_______________________________________
in cazul in care va intrebati cum arata Edan sau dupa ce m-am ghidat in crearea portretului fizic aici aveti sursa:
Edan

[Ich.]

"Here I am, rock you like a hourigane"

Imi place ca ai pastrat numarul paginilor, e ceea ce pot citi intr-o jumatate de ora la un roman obisnuit, asta ma bucura.
Am observat, dragul meu, ca ai problema clasica cu "doar" si "decat" ai grija, cred ca stii si singurel regulile, dar atentia...
Inca ceva, m-au deranjat unele lucruri la capitol:
Felul cum a plans Eden => cel mai tanc dintre tancii de pe ulita. Imi amintea de "amintiri din copilarie, diferenta?: lipsea amuzamentul
Urcatul pe tavan => serios, serios, omule? Eu ma intreb cum de nu a levitat crucis, sa urci cu cineva-n membru si sa te si misti pana pe tavan, e greu. M-a deranjat felul cum au mutat locatiile.

Esti sadic, imi place, totusi mi s-au parut descrise mult prea fugitic si lipsite de esenta, dar in mintea mea totul prinde....eeeh.
Unele parti le-ai scris furios, se pare, sau asa am avut eu senzatia.
Imi place ca aici regasesc perversiunea, perfectiunea, narcisismul, pasiunea, crimele, dorintele, jocurile, ce apar despre vampiri.

Inca ceva descrierile si reactile par desprinse de legende si culmea ca tu nu ar fi trebuit sa te bazezi pe ele; mi-ar fi placut ca varcolacul sa fie din mintea ta

In rest mi-au placut unele pasaje, imi place ca tu inca combini filosofia cu actiunea, ceea ce e greu, dar incearca sa te bazezi pe actiune si amintiri, filosofia in exces strica.

In rest...stii tu urarile.
Pace .

[BloodyInnocence]

ich m-a batut si a postat inaintea mea....eh lasa ca data viitoare eu voi fi prima! muahaha
deci iubesc aceasta fraza:
Imaginează-ţi să şti tot ce se întâmplă în jurul tău fără ca nimeni să te mintă, fără secrete, să ai în faţa ta toate secretele, să intri într-un joc de cărţi unde toate cărţile sunt pe faţă, să cunoşti fiecare etapă a jocului numit viaţă...
e absolut minunata!:X

Seara se lăsase, soarele fiind absorbit de întunericul nopţii fiind înlocuit de o frumoasă semilună.
fraza aceasta suna foarte ciudat cu doi de fiind in ea, ai grija pe viitor... nu stiu ce ai putea sa ii faci...ori pui virgula dupa noptii ca sa fie clar ca te referi la soare ori reformulezi.;)

şi mai mult în evidenţă şi mai mult formele corpului ei, te repeti cu acel si mai mult si e inutil.:) alege unul dintre cele doua si renuta la celalalt.

mai ce sa iti spun altceva decat imi place la nebunie cum ai continuat:)
imi place ca edan nu este chiar atat de dur pe cat pare, ca are niste demoni de infruntat care mai mult ca sigur o data ce ii va infrunta va deveni si mai puternic decat este in acest moment. De abia astept sa aflu exact ce s-a intamplat in trecut, de ce l-a facut pe edan sa reactioneze in acest mod acea amintire. Este personajul perfect nu pot si nici nu vreau sa schimb nimic la fel. personalitatea si caracterul sau sunt definite atat de bine incat nu am cum sa ma leg de el din nici un punct de vedere.
Ce pot sa iti mai zic? Intriga se adanceste, noi intrebari apar in mintea mea uitandu-le pe cele vechi care multe dintre ele nu si-au primit raspuns. Cine e Zein? Ce este pentru Edan mai exact, cum s-au cunoscut, d ece sunt atat de buni prieteni, de ce are atata incredere in el...etc
de abia astept sa faci putina lumina in acest intuneric pe care il lasi in urma cu asemenea continuari.:X
I love you, you know that right? So move ur ass and come up with the next as soon as posible! And yes it is an order.

[Lucifer]

@ich:please is Edan not Eden:P. bun legat de legende ai tras concluzii pripite ma bazez foarte putin pe legende, am luat doar bazele nu si detaliile, vei vedea si in acest capitol si in urmatoarele acest lucru.
@fallen, lethalin ma bucur ca iti place :d well sper ca acest capitol sa mai descalceasca putin misterul din jurul lui Zein si sa il incalceasca si mai mult pe cel al lui Edan.
__________
Pledoaria mincinosului

Nu mint niciodată! Spun doar un adevăr pe care mai târziu îl voi trăda..
- Athos

Când viaţa te forţează să te maturizezi forţat devii ce ce unii ar numi un monstru fără scrupule. O fiinţă pentru care sentimentele celor din jur nu sunt decât firele unei marionete, mijloace prin care poţi manipula sau distruge un om. Un demon ce nu cunoaşte onoarea sau adevărul, iubirea sau afecţiunea ci doar minciuna şi trădarea, plăcerea şi dorinţa. Dar ce ştiu ei? Sunt doar nişte ignoranţi orbiţi de aparenţe. Un demon? Ei nu ştiu decât jumate din adevăr şi rostesc cuvintele ca pe nişte gunoaie fără folos, insulte fără esenţă, ah... vorbe-n vânt.

Eu sunt o asemenea persoană! Ha, dacă mă mai pot numi persoană, am renunţat de mult la calităţile umane căci sunt doar o minciună murdară deghizată în realitate de zeloţi nebuni. Am devenit ceva mai mult, mi-am ucis umanitatea şi slăbiciunile devenind astfel nemuritor, am sfidat legile firii, amăgind tipul cu dulci minciuni. Viaţa m-a învăţat că onoarea este o calitate pe care puţini o au, la fel şi încrederea, acel sentiment divin ce nu îl poţi împărtăşi oricui. Am învăţat să mint atât de bine încât uneori şi eu îmi credeam vorbele, am învăţat să îmi manipulez păpuşarul ce m-a tratat ca pe o marionetă timp de optsprezece ani.

Am devenit un maestru al înşelătoriei, minciunile cântă indolenţe pe buzele mele şi creează decepţie în gândurile celor din jur. Citindu-le minţile ştiu exact ce gândesc şi cea ce îşi doresc să audă, le ştiu cele mai întunecate secrete ca şi cum ar fi ale mele îi citesc ca pe nişte cărţi deschise. Îi pot face să îmi împărtăşească gândurile, e de ajuns să îmi doresc ca acestea să fie şi ale lor şi în curând mintea lor e legată de aţele invizibile ale minţii mele, apoi teatrul de păpuşi începe. Însă acest lucru nu mă face nicicum mai fericit, din contră nu face decât să mă amăgească spunându-mi că pot fi stăpân pe minţile altora însă a mea îmi va fi pe veci străină. Aş vrea să îmi pot controla propria minte să şterg, să sparg, să rup şi să vandalizez fiecare parte neplăcută din această, fiecare amintire chinuitoare... dar nu petele de sânge sunt încă pe mâinile mele, mintea mea încă este infectată de ciumă amintirilor murdare, ea încă strigă cu neruşinare că am fost cândva... prizonier.

Povestea mea începe cu mulţi mulţi ani în urmă, atât de mulţi încât nici nu vreau să îmi amintesc, sunt bătrân chiar dacă sunt pe veci îngheţat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. Sunt fiul unei vrăjitoare al cărei nume îmi este scârba să îl pronunţ căci trezeşte în mine ură pură şi al unui simplu fierar care în seara când eu am fost conceput avea în venele sale sângele unui vampir, nu îi ştiu nici măcar numele, cea care îmi e mamă l-a ucis imediat ce hipnoză vampirului a fost înlăturată. Sunt fructul unui joc şi al unei crime. M-am născut cu abilităţi supraomeneşti pe lângă magia moştenită de la mama, sângele vampirului din corpul tatălui meu mi-a oferit abilitatea de a citi gânduri, însă în ciuda darurilor mele am fost ţinut ascuns şi închis precum o ruşine sau un sclav, folosit de propria mamă ca o sursă de energie magică până la vârsta de optsprezece ani.

Am încercat să ignor ani la rândul realitatea crudă ce mă înconjura, am încercat să o înţeleg pe acea femeie, să înţeleg de ce eram ţinut închis. Mă minţeam spunându-mi că mă protejează de lumea de afară, mă amăgeam forţându-mă să cred că fărâmiturile de iubire ce mi le arată din când în când erau reale. Dar iluzia ce o creasem în mintea mea s-a destrămat la vârsta de şapte ani când abilitatea mea de a citi gânduri s-a activat. Atunci totul să luminat vălul negru ce îmi bloca mintea şi ochii a fost ridicat. Am aflat atunci că tatăl meu fusese ucis cu sânge rece de propria-mi mamă, i-am văzut expresia acestuia atunci când viaţa se curgea picătură cu picătură prin ochii şi gura lui. Mama îi spărgea fiecare vas de sânge din creier, ochii tatălui meu deveniseră roşii, privirea era plină de agonie, glasul îi fusese luat de intensitatea durerii, era o moarte lentă şi dureroasă pe care nu aş dori-o nimănui.

Sângele curgea pe faţa acestuia sub forma de lacrimi din ochii lui, cu fiecare secundă petrecută sub tortura mamei funcţiile corpului său se opreau, mai întâi cele motorii, paralizie incapabil să se mişte sau să riposteze, apoi uşor, uşor fiecare parte a corpului îşi pierdea viaţa până când într-un final sângele ce înainte curgea doar prin ochi curgea acum şi pe buzele larg deschise în ţipătul mut al morţii iminente. Inima şi creierul cedează ultimele însă numai după lungi, lungi minute de tortură. Fiinţa pe care ar fi trebuit să o iubesc şi de care depindeam era un monstru. Însă nu totul a fost negru, din când în când albul luminii pata abisul rece transformându-l într-un gri plăcut cald care îmi amintea că trebuia să lupt. Acel alb! Ah, acel alb era chiar vampirul ce o hipnotizase pe mama, era cel ce îmi dăruise darul de a citi gânduri, era Edan.

O urmărea pe mama, aşteptând ca ea să plece de acasă şi atunci apărea, colorându-mi viaţa cu câteva ore, uneori chiar zile de fericire. Am călărit pentru prima dată împreună cu el la vârsta de opt ani, am văzut pentru prima dată natura înconjurătoare şi m-am putut căţăra în copaci ştiind că el este acolo protejându-mă. Nu era monstru pe care mama îmi spusese să îl urăsc, era bun şi iubitor cu mine şi era cel pe care eu îl consideram tata. A fost cel care m-a învăţat ce este viaţa, m-a instruit în tainele adevăratei magii nu nivele unu doi şi trei aşa cum făcuse mama. El m-a învăţat cum să îmi folosesc puterile, cum să alung coşmarurile pe care acestea mi le dădeau. A fost acolo instruindu-mă şi pregătindu-mă pentru ziua când mă voi putea elibera singur, pentru ziua când lanţurile intangibile ce mama le legase la picioarele şi mâinile mele vor fi distruse.

Mereu îmi spunea atunci când îl rugăm să mă scape de acel calvar ca doar atunci când eu singur voi avea forţa de a mă elibera doar atunci mă voi simţi cu adevărat liber, doar atunci când voi fi stăpân pe puterile mele o voi putea înfrunta pe mama.

Aş putea să te iau acum cu mine şi ai fi liber, însă doar fizic căci mental vei rămâne pe veci plin de răni ce vor sângera amărăciune. Doar atunci când tu singur îţi vei înfrunta coşmarurile, doar atunci rănile mentale se vor cicatriza, rămânând dor urme nedureroase.

La optsprezece ani mi-am schimbat soarta fugind distrugându-i mamei toate planurile şi toate cunoştinţele ce le acumulase folosindu-se de mine. Am fugit bazându-mă pe nimic altceva decât instinct, nu aveam nici un plan, iar lumea ce mă înconjura era o mare imensă de pământ, păduri, oraşe şi oameni pe care nu o cunoşteam. Nu m-am gândit nici o clipă ce voi face odată ce voi fugi, nu avem cum să îl contactez pe Edan, eram singur într-o lume pe care nu o cunoşteam. Multă vreme m-am plimbat fără un ţel anume prin insulele Greciei căutând informaţii despre Edan în minţile oamenilor, dar totul era în zadar. Era o prostie.

De câteva ori am vrut să mă întorc la mama, deoarece în grăbita mea fuga uitasem singurul obiect ce mă putea aduce aproape de Edan, medalionul primit de la acesta, ouroboros înconjurând o pentagramă. Cu medalionul în mâna şi vraja potrivită l-aş fi putut găsi pe Edan. Însă am renunţat fiindu-mi teamă că infernul să nu mă cuprindă din nou, de data aceasta mult mai adânc ca înainte.

Singur într-o lume străină, în care eu însămi eram un străin printre oamenii normali care habar nu aveau cine sunt, pierdusem orice speranţă până când l-am întâlnit pe el. Era o dimineaţă rece de noiembrie, iar eu mă plimbam pierdut în gânduri prin pădurea din apropierea oraşului unde stăteam când l-am văzut întins pe pământul rece plin de sânge şi nămol. Un bărbat înalt cu un corp puternic şi o piele măslinie, cu un păr negru nearanjat şi plin de noroi întărit. Era aproape mort, nu îmi puteam imagina cum un om poate supravieţui cu asemenea răni şi în acele condiţii, aerul era atât de rece încât gâtul te ustura atunci când inspirai, iar el avea tot abdomenul sfâşiat, bucăţi de piele fuseseră smulse parcă de un animal sălbatic, gol fără nimic care să îi ţină de cald. M-am grăbit să îl ajut reuşind într-un final cu ajutorul magiei să îi vindec rănile salvându-i astfel viaţa. L-am cărat inconştient până într-o peşteră din munţi unde am aprins un foc lăsându-l pentru câteva minute singur pentru a îi aduce ceva de mâncare şi haine pentru a se îmbrăca.

M-am întors cât de repede am putut, nu am lipsit mai mult de o jumătate de oră. Când am ajuns la peşteră el se trezise stătea nemişcat cu mâinile prinse în jurul genunchilor uitându-se pasiv la la focul ce încă ardea.
Ţi-am adus de mâncare şi haine să te îmbraci, i-am spus eu întinzându-i cele două săculeţe cu mâncare şi îmbrăcăminte. M-a privit intens în ochi ca şi cum ar fi vrut să îmi citească gândurile. Eram oare acolo pentru a îl amăgi pentru ca mai târziu să îl ucid? Atunci i-am văzut pentru prima dată ochii. Fata mi s-a umplut de uimire era o culoare neomenească, un galben intens şi rece. Îmi pierdusem cuvintele, eram scufundat în gânduri încercând să îmi dau de unul singur seama ce era el.

-Mulţumesc... a spus el pasiv pe o voce joasă şi răguşită.M-am aşezat pe o piatră în faţa lui studiindu-l cu atenţie în timp ce mânca. Aveam atâtea să îl întreb... ce era el? Ce ştia despre lume? Dacă era o fiinţă supranaturala îl cunoştea oare pe Edan? Când a terminat de mâncat mă privit pentru o clipă cu frica apoi al luat sacul cu haine pentru a se îmbrăca. Odată îmbrăcat şi-a reluat poziţia în faţa focului fără a scoate o vorbă. Era o linişte profundă ce era din când în când spartă de suetele lemnelor arzând.

- Mă numesc Zein... a spus el pe aceiaşi voce joasă pe care o avusese înainte

- Athos, am spus eu calm şi formal. Au urmat alte câteva minute bune de linişte cărora într-un final eu le-am pus capăt deoarece curiozitatea mă măcina. Ce eşti tu? Nu eşti uman!

- Nici tu!

- Presupun că ai dreptate, am răspuns eu schiţând un zâmbet fin.

- Miroşi a vrăjitor, dar nu în totalitate mai e ceva... apoi am auzit acel mârâit gutural şi feroce ce venea din gâtul lui, am înţepenit, inima a început să îmi bată nebuneşte în piept, curiozitatea mea crescuse şi mai mult fiind acompaniata de frică, apoi a continuat... vampir, cine te-a trimis!?

- Nu m-a trimis nimeni şi tocmai ţi-am salvat viaţa, poţi să începi să îmi fi recunoscător în orice clipă. Dacă aş fi vrut să te omor nu m-aş fi obosit să îţi vindec rănile.

- Trebuie să fiu precaut copile, când m-ai găsit viaţa mea atârna de un fir de aţă, nu mă poţi învinovăţii pentru asta.

- Încă nu mi-ai spus ce eşti, am spus eu zâmbind.

- Sunt un licantrop. Apoi totul s-a schimbat acela fiind momentul ce mi-a schimbat viaţa. Zein a căzut la pământ secerat de o durere cumplită cu mâinile încrucişate în jurul abdomenului, picioarele aduse la piept, urlând de durere. Nu puteam înţelege de ce, rănile lui se vindecaseră complet şi mă asigurasem că în corpul lui nu erau urme de infecţie, însă cu toate acestea el suferea dintr-o cauză necunoscută mie, iar eu eram neputincios ascultându-i urletele ce ar fi săpat şi în cea mai rece inima. Am încercat fiecare vraja de vindecare pe care o ştiam însă totul era în zadar, durerea prin care el trecea devenea tot mai intensă, corpul lui devenea tot mai fierbinte, iar hainele cu care se îmbrăcase se udaseră de transpiraţia ce curgea necontenit din corpul lui. Nici o vrajă din lume nu... aaaah... poate să vindece aşa ceva... aaarh... dacă vrei cu adevărat să mă salvezi... atunci doar sângele tău o poate face.

Fără a mai sta pe gânduri, am luat o piatră mai ascuţită de pe pământ şi m-am tăiat la încheietura mâinii stângi, ducând-o apoi la cura lui pentru ca el să poată să bea. Durere, teama, frenezie, sângele alerga nebuneşte prin vene, corpul stătea să îmi ia foc, ochii parcă îmi ieşeau din orbite, fiecare os, fiecare centimetru din corpul meu urla ca totul să înceteze. În momentul când sângele meu a atins buzele lui şi prima picătură din acesta a alunecat pe gâtul lui am putut simţi ce simţea el, atâta durere încât orice persoană obişnuită ar fi murit în primele zece secunde. După un minut totul a încetat, mă simţeam plin de energie şi la fel era şi Zein, totul părea doar un vis urât din care tocmai mă trezisem. Nici măcar rana de la mâna mea nu mai era acolo, iar rănile mele nu se vindecau precum cele ale vampirilor sau ale vârcolacilor, eram practic om dacă ignorai magia şi cititul gândurilor. Atunci ce se întâmplase cu adevărat? Visasem? Zein folosise vreo abilitate psihică pentru a mă testa sau tortura? Aveam să aflu adevărul câteva minute mai târziu, adevărul care era în acelaşi timp o binecuvântare dar şi un blestem.

- Ce s-a întâmplat? Explică-mi ce mama dracului a fost aia, am spus eu înfuriat.

- De azi înainte noi doi suntem legaţi, a spus el pe un ton calm, cu aceiaşi rezonanta în voce ignorându-mi furia ce mi se citea fata.

- Legaţi! Am înţeles! Ce dracul înseamnă asta, agonizai, iar în secunda următoare eu treceam prin aceleaşi dureri ca şi tine...

- Este un blestem pe care un vrăjitor la aruncat asupra rasei mele. Dacă unul din noi este între viaţa şi moarte şi este salvat de către o altă persoană atunci se întâmplă asta. Nu contează dacă salvatorul este om, vârcolac, vampir, vrăjitoare, demon sau orice altceva, imediat ce durerile noastre încep are de ales fie ne salvează încă odată viaţa lăsându-ne să bem puţin din sângele lor fie să ne lase agonizând, cea ce duce la moartea noastră în câteva ore. Acum că ai acceptat, noi doi suntem legaţi pe veci până când unul din noi moare. De acum înainte eu voi fi cel ce te va salva pe tine. Din acest moment sunt un... sclav al dorinţelor tale... nu pot să ignor un ordin primit de la tine chiar dacă este împotriva firii mele...

- Nu pari prea fericit, tocmai ţi-am salvat pentru a doua oară într-o zi viaţa...

- Tu ai fi fericit să şti că în orice moment voinţa ta poate dispărea, ca în orice clipă ai putea face ceva ce urăşti? Ţi-ar face plăcere să fi un sclav, un prizonier? Nu şti nimic...

- Te înşeli, am spus eu în şoapta încât cuvintele abia s-au auzit.

- Ce ai spus?

- Te înşeli... ştiu ce înseamnă să fi un... sclav... un prizonier de aceea, eşti liber să pleci, nu vreau prostia asta de legătură dintre noi, nu vreau ca tu să fi o marionetă în mâinile mele, am vrut doar să îţi salvez viaţa, să simt o mică satisfacţie folosindu-mi blestemul ce îmi curge prin vene, aceasta magie nenorocită ce mi-a făcut viaţa un iad... eşti liber să pleci...

- Această legătură, acest jurământ, nu este ceva ce poţi arunca sau da la o parte, odată ce ai acceptat să îmi oferi sângele decizia a fost făcută pentru tine, chiar dacă vrei sau nu jurământul exista şi nu poate fi rupt decât de moarte unuia dintre noi.

- Nimeni nu ar trebui să fie un sclav... nu vrau ca tu să fi un sclav, iţi promit, iţi jur că niciodată nu te voi obliga să faci ceva ce stă împotriva firii tale, iţi voi asculta mereu dorinţele şi sfaturile, eu voi fi cel ce se va lăsa îndrumat de tine, atunci când pericolul ne va găsi vom lupta împreună apărându-ne unul pe celălalt... Vreau să te întreb un lucru, mă vei ajuta să caut o anumită persoană.

- Sunt obligat să te ajut!

- Eu nu oblig pe nimeni! Eu îţi cer ajutorul, aşa cum tu ai făcut atunci când mi-ai cerut sângele.

- Desigur, te voi ajuta.

- Aşa pur şi simplu? Nu mă întrebi cine este acea persoană, ce este om sau fiinţă supranaturală!

- Da, nu contează atâta timp cât tu iţi doreşti asta, a spus el pe un ton plin de sinceritate.

- Dar dacă ţi-aş spune că această persoană este un vampir, unul bătrân şi foarte puternic, care ne-ar putea ucide pe amândoi dacă şi-ar dori asta.

- Un pur sânge? Care îi este numele? Cel adevărat nu unul din numele pe care vampiri slabi şi muritorii le ştiu?

- Aaa, deci ţi-am trezit curiozitatea, numele lui este Edan şi da este un pur sânge, nu ştiu dacă edan este adevăratul lui nume sau cât de bătrân este cu adevărat, nici măcar mama nu ştie cu adevărat câţi ani are.

- Te voi ajuta să îl găseşti însă atunci când îl vei găsi eu nu voi fi cu tine, voi sta departe eu şi vampiri pur sânge ne purtăm o ura reciprocă.

Au trecut şapte ani de zile până când eu şi Zein am auzit un zvon despre un vampir care se stabilise într-un sat din apropiere, luni în care relaţia dintre noi doi a devenit una strânsă, acum îi câştigasem încrederea iar răceala lui faţă de mine dispăruse complet. Era convins acum căci eu nu eram ca ceilalţi oameni, că îl înţelegeam şi ştiam ce înseamnă libertate şi cât de dulce este aceasta. Un lucru amuzant în viaţa mea este ironia cu care aceasta mă loveşte la tot pasul, Zein ţinea foarte bine de secretele lui şi oricât de mult mi-aş fi dorit să le aflu nu aveam de gând să apelez a legătura dintre noi.

Unii ar descrie relaţia dintre noi ca fiind un păcat, o iubire damnată intre doi bărbaţi dar oamenii sunt fiinţe ignorante ce nu cunosc decât falsa prietenie sau falsa dragoste şi au ajuns să o confunde la tot pasul pe cea adevărată cu blasfemia. Respectul reciproc dintr noi şi devotamentul nu aveau limite nici unul din noi nu ar fi făcut ceva pentru a îl rănii pe celălalt. Alături de Zein am aflat încă odată ce înseamnă să trăieşti cu adevărat, însă acum eram nu mai eram un copil, acum puteam gusta din acele fructe ce îmi fuseseră interzise până acum.

Totul era nou pentru mine, iubirea, sexul, prietenia, sarcasmul şi ironia. Erau droguri ce mă intoxicau cu bucurie, îmi pătrundeau în minte şi în corp asaltându-mi întreaga fiinţă. Vibrau şi cauzau în mine un cutremur mut se îmi fredona în minte oda fericirii. După ani de singurătate, sclavie şi tortură aveam în sfârşit pe cineva lângă mine, eram liber şi puteam la rândul meu să îi torturez pe cei ce mă sfidau.

Căutarea mea se dovedise a fi grea cu fiecare zi ce trecea mă îndepărtam şi mai mult de locaţia lui Edan. Am întâlnit şi alţi vrăjitori sau vrăjitoare pe care le-am întrebat dar totul era în zadar nimeni nu auzise nimic şi fugeau atunci când auzeau numele lui. Vampirul peste care dădusem ne lăsase cu şi mai multe întrebări fără răspuns. Nu îmi rămânea decât o singură soluţie, să mă întorc acasă pentru a îmi recupera medalionul, vraja de căutare era singura soluţie.

Era o noapte răcoroasa de vară când l-am întâlnit pe Mikhail. Îl urmăream de zile întregi, iar el ştia că îl urmăream însă atunci când a vrut să fugă a căzut în capcana mea şi a lui Zein. În timp ce Zein se juca cu el alergându-l prin negura pădurii eu aşteptam la marginea acesteia, pregătindu-mi vraja pentru a îl imobiliza. Pentagrama desenată pe pământ şi simbolurile de sigilare aplicate în cele cinci colţuri ale acesteia. Şi atunci a făcut greşeala, imediat ce a călcat în centrul pentagramei am apărut din întunericul nopţii.

- Exuro, Abyssus Incendia Curator*, am rostit eu puternic pe un ton rece ÅŸi grav.

- Ce dracu’! Acestea au fost primele cuvinte pe care Mikhail le-a spus într-o greaca stâlcita cu un puternic accent rusesc. Imediat după aceea pentagrama s-a aprins, pe pământ acum fiind flăcări albastre ce l-ar fi ars imediat ce le-ar fi atins.

- Sigillum Dei Aemeth! Au fost a doua serie de cuvinte rostite şi a doua vraja, simbolurile din cele cinci colţuri ale pentagramei s-au înroşit dispărând apoi în pământ în jurul pentagramei de foc formându-se apoi cel mai puternic sigiliu, Sigillum Dei, format din două cercuri ce leagă victima de locaţia respectivă şi două heptagoane ce sigilează complet puterile acesteia.

- La dracu’, la dracu’, dă-mi drumul! Ah când o să ies de aici o să te omor copile! Nu şti cu cine te pui!

- Oh dar ştiu cu cine mă pun, cu un vampir slab şi patetic care a căzut într-o cursă întinsa de un copil aşa cum mă numeşti tu. Cât despre ieşit, vei ieşi doar atunci când voi obţine cea ce îmi doresc, dacă vei minţii atunci vei muri arzând încet, pot controla acel foc ce te înconjoară şi îl pot face să se apropie de tine. Acum că am stabilit cine deţine controlul putem începe interogatoriul, am spus eu pe un ton ironic.

- Du-te dracului, copile! Expresia de pe fata lui era de nepreţuit, în spatele măştii ce o afişa tremura precum un copilaş în fata câinelui mare şi rău ce era gata să îl atace. Părul lui negru şi lung ce îi acoperea umerii se udase de la transpiraţia ce curgea pe fruntea şi corpul lui, buzele lui medii se uscaseră complet, iar ochii lui negrii erau o oglindă către frica ce pusese stăpânire pe el. Îmi puteam da seama după comportamentul lui şi corpul lui atletic că era foarte mândru de el, iar faptul că se lăsase prins de un copil şi un vârcolac îl înnebunea.

- Cum merge, a întrebat Zein atunci când a intrat în lumina focului.

- E prins însă nu e prea cooperant, crezi că ai putea face ceva în legătura cu asta? Acel atac mental pe care voi vârcolacii îl aveţi împotriva vampirilor suna destul de interesant aş vrea să îl văd în acţiune, am sus eu aruncându-i lui Zein un zâmbet jucăuş.

- Cum doreşti, domnul meu, cu siguranţă va fi mult mai cooperant după asta, a spus Zein întorcându-mi acelaşi zâmbet jucăuş. Zein şi-a fixat privirea în ochii lui Mikhail privindu-l insistent apoi totul a început. Mikhail a început să ţipe de durere ducându-şi mâinile la urechi şi astupându-le în curând ţipetele lui au fost însoţite de lacrimi sângeri şi scurgeri de sânge din urechi. Mintea lui era asaltată de urletul lui Zein. Îmi plăcea ce vedeam, l-am auzit pe Zein urlând în zilele cu lună plină când dorea să se transforme şi pot să spun că este de-a dreptul înfricoşător, iar pentru un vampir este extrem de dureros mai ales pentru unul atât de slab precum Mikhail.

- Aaah, fă-l să se oprească promit să îţi spun tot, aaah, numai te rog fă-l să se oprească!

- Zein ajunge. Acum ce ar fi să începem prin a ne spune numele tău, cel real, acel cerc îmi va spune când minţi iar atunci când vei minţi Zein te va face să te răzgândeşti.

- Mă cheamă Mikhail!

- Bravo! Nu a fost aşa greu, acum Mikhail iţi voi pune câteva întrebări... în funcţie de răspunsurile tale voi decide dacă vei trăi sau muri.

- EÅŸti nebun!

- Nu e răspunsul pe care îl aşteptam, Zein te rog! Pentru a doua oară în acea seară Mikhail a trecut prin cea mai groaznică tortura. Urletul unui vârcolac antic precum Zein este dureros atât pentru corp cât şi pentru minte, atunci când urletul se opreşte mintea este afectată, iar panica şi frica se instalează slăbind moralul celui torturat. După câteva minute bune de tortură i-am făcut semn lui Zein să se oprească, Mikhail era căzut în genunchi cu ochii ieşindu-i din orbite aţintiţi spre cer şi mâinile la urechi, acestea fiindu-i pline de sânge. Acum a doua întrebare şi probabil ultima deoarece încep să mă plictisesc, răspunde fără a minţii şi vei trăi în caz contrar focul ce te înconjoară te va înghiţi. Cunoşti un vampir pe nume Edan, sau cel puţin ai auzit de acest nume?

- Esti nebun copile, nebun iţi spun! Dacă plănuieşti să îi faci lui Edan cea ce mi-ai făcut mie atunci îţi vei semna sentinţa, tu şi câinele tău împuţit veţi muri. Da îl ştiu pe Edan, dar nu îţi voi spune unde este, şi aşa a jurat că mă omoară, dacă iţi voi dezvălui unde este înainte să mă omoare mă va tortura luni de zile până când eu însumi îi voi cere să îmi sfârşească suferinţa, aşa că omoară-mă copile, omoară-mă şi spune-i lui Edan dacă îl vei întâlni că nu am mai comis încă o dată greşeala de a îl trăda.

- Cum doreşti. Am întins mâna dreaptă în fata apoi am strâns-o brusc în pumn, în acel moment flacările ce formau pentagrama au început să se îndrepte spre Mikhail, în câteva secunde acestea l-au cuprins, corpul lui a început să ardă precum o bucată de lemn, laşând în urmă un miros fin e tămâie şi mosc. Nu a scos nici un sunet atunci când flacările l-au cuprins a închis ochii aşteptându-şi sfârşitul, aşteptând ca trupul lui să se transforme într-un morman de cenuşă ce va fi purtat de vânt spre infinit.

Refuzul lui Mikhail de a îmi dezvălui locaţia lui Edan nu îmi lăsase decât o singură soluţie, trebuia să îmi recuperez medalionul cu orice preţ chiar dacă asta însemna să o revăd pe mama. În ziua următoare eu şi Zein eram îmbarcaţi pe o corabie care se îndrepta spre Creta. După trei zile şi trei nopţi am ajuns în portul din Heraklion, oraşul ce îmi fusese pentru optsprezece ani închisoare, oraşul unde se aflau cele mai dureroase amintiri din viaţa mea. Mă rugam în mintea mea ca mama s fie plecată într-una din expediţiile ei, să pot intra în casa acea pe care o uram din tot sufletul şi să iau medalionul fără a o vedea. Nu ştiu dacă m-aş fi putut controla în acel moment. Probabil aş fi atacat-o, iar cu ajutorul lui Zein poate aş fi omorât-o. Oricât de mult îmi greşise nu aş fi fost în stare să port vina pentru moartea ei, păcatele ei mi-ar fi corupt sufletul cu ură şi mi-ar fi mâncat din acesta puţin câte puţin până când acesta ar fi distrus.

Norocul a fost de partea mea, iar mama a fost plecată. Imediat ce am intrat în acea casă, şi am văzut acei pereţi decoraţi în acel stil antic atât de familiar, imediat ce mirosul tămâiei mi-a inundat nările amintirile au năvălit precum un demon malign îmbolnăvindu-mi mintea cu durere. Picioarele mi s-au înmuiat, iar respiraţia mi s-a oprit simţeam un gol în piept ce nu îmi dădea voie să respir. Mi-au trebuit minute bune până când mi-am revenit pentru a mă ridica de pe scaunul pe care Zein mă aşezase. Am început a căuta prin camera mea după medalion însă căutările mele au fost în zadar căci nu mai era acolo. Am început apoi a căuta prin restul casei, găsindu-l într-un final la subsolul acolo pe altarul mamei mele alături de un bilet de la aceasta.

“Athos,

Ştiam că te vei întoarce într-o zi după acest medalion, am ştiut de la bun început încă de când am aflat că te port în pântece ca va veni o zii când Edan te va lua de lângă mine din acest motiv nu am încercat niciodată să mă apropii de tine, însă totul a fost în zadar. Eu am fost sinceră cu tine folosindu-te încă de la început fără a te amăgi cu dulci nimicuri aşa cum face el. Eu şi cu el nu suntem foarte diferiţi amândoi suntem obişnuiţi să ne folosim de alţii pentru a ne atinge scopurile, însă el trădează la sfârşit iar în urma lui lasă durere şi moarte.

Nu încerc să îmi scuz faptele şi nici iertarea nu ţi-o cerşesc, vreau doar să îţi dau un sfat, probabil primul meu sfat ca mama şi probabil ultimul, odată ce Edan te va transforma se va asigura că nu te voi mai vedea niciodată. Ţine minte, atunci când el îţi va face inima bucăţi să şti că mereu vei avea un loc lângă mine. Am avut un scop atunci când te-am folosit, iar acum vreau să împart totul cu tine dacă iţi vei dori asta. Mai sunt doar doi paşi până când îmi voi îndeplini visul să renunţ la nemurire şi să îmi recunosc greşelile, cea ce tocmai am făcut. Probabil ar fi trebuit să îţi spun adevărul, să îţi cer ajutorul în loc să te folosesc, să mă comport ca o mamă adevărată, dar toate acestea sunt lucruri imposibile pentru mine pe care nu am habar cum să le fac.

Nici nu ştiu dacă vei citi acest bilet, probabil că îl vei arunca în foc înainte să îl citeşti, însă am simţit nevoia de a îţi explica motivele mele şi de a te avertiza. Edan este cel mai rău coşmar al tău, este un demon fără scrupule ce te-a atras în plasa lui. Ai grijă şi mereu păzeşte-ţi spatele, Edan nu iubeşte pe nimeni înafară de el însuşi şi Hektor restul sunt doar unelte.
Ai grijă în deciziile pe care le vei lua şi nu iţi lăsa niciodată garda jos în faţa lui Edan.

Medeea

"
Numai minciuni şi ura chiar şi atunci când încearcă din răsputeri să fie sinceră. Mă folosit optsprezece ani pentru un vis pe care nu îl va realiza niciodată, ea chiar crede că va reuşi vreodată ce şi-a propus? Va muri înainte ca planul ei măreţ să fie dus la bun sfârşit, iar eu aveam să mă asigur de asta.

- Athos, numele mamei tale, Medeea, nu mi l-ai spus niciodată, a spus Zein atunci când a văzut biletul pe un ton grav cu o expresie plină de uimire şi ranchiuna pe fată. Este aceiaşi Medeea, prima vrăjitoare cre a reuşit să obţină nemurirea, cea care a furat Aranth-andil pentru a sii sigila sufletul în corp?

- Exact. Nu ştiam că eşti atât de familiarizat cu lumea magiei încât să şti despre anathema sigilarii sufletelor, dar de ce mă întrebi s-a întâmplat ceva, scorpia ţi-a făcut ceva în trecut?

- Ea este motivul pentru care am umblat singur prin lume timp de patru mii cinci sute de ani. Am jurat că într-o zi va muri pentru răul ce l-a provocat şi pentru singurătatea ce a trebuit să o îndur toţi aceşti ani. Spune-mi unde este dacă şti, foloseşte-ţi magia şi găseşte-o şi lasă-mă să o ucid, deschide-ţi mintea şi creşte-mi gândurile, află-mi toată povestea, cunoaşte-mi durerea şi înţelege-mi ura ce i-o port acelei femei.

Am făcut ceea ce a spus Zein, mi-am deschis mintea şi am încercat să pătrund în mintea lui pentru a îi citi gândurile. Acum ca scuturile lui mentale fuseseră doborâte era foarte uşor să înot prin mare de gânduri şi amintiri ce se adunaseră ani de-a rândul în mintea lui. Atunci când mă aşteptam mai puţin cele mai dure şi mai crude momente din viaţa lui Zein mi-au trecut prin minte, gânduri, imagini şi sunete ce m-au lăsat stupefiat, atâta durere şi distrugere din cauza mamei mele şi pentru ce pentru o prostie de vis. Acum totul se lega, eram singurul care ştia întregul adevăr, acum eu deţineam toate secretele, eu eram cel care avea să îi decidă soarta, eram judecătorul, trebuia doar să găsesc al doilea calau căci unul deja îşi ascuţea arma.

- Imediat ce îl vom găsi şi întâlni pe Edan iţi promit că o vom găsi şi pe mama. Edan e singurul care poate să o găsească, cunoştinţele mele în magie sunt nule în comparaţie cu cea ce ştiu ei amândoi. Mama foloseşte mereu o vrajă de anulare asupra ei care nu poate fi sparta decât de o vrajă de nivel treisprezece şi nu cunosc decât două persoane care pot face asemenea minuni, ea şi Edan.

- Acest Edan, ştiu că vrei să îl găseşti şi că vrei să fi alături de el, dar zvonurile despre el nu sunt deloc încurajatoare. A exterminat un clan de vârcolaci din Rusia lăsând doar cei trei fraţi ce îl conduceau în viaţa doar pentru că nu au acceptat să lucreze pentru el. Toţi vampirii care l-au întâlnit fie au dispărut fără urmă fie au murit. Nu îl cunosc însă un singur clan de vampiri lucrează în acest fel, doar ei căuta putere şi încearcă de mii de ani să strângă armate, Protectorii, dacă acest Edan face parte din acest clan eu voi sta departe, trebuie să înţelegi asta, dacă descrierea ta asupra puterilor lui este adevărat atunci acest Edan este un vampir pur sânge cu abilităţi magice m-ar putea ucide, şi încă nu îmi doresc acest lucru.

- Edan îi urăşte pe protectori la fel ca şi tine, nu îi ştiu motivele dar am fost martor atunci când l-a ucis pe Gabriel acum nouă ani, crezi că Protectorii ar mai vrea ceva de la cel care l-a ucis pe Gabriel?

- Probabil că nu dar te rog nu mă obliga să îl întâlnesc până nu voi fi sigur de intenţiile lui faţă de tine şi de cine e cu adevărat.

- Desigur înţeleg, am spus eu apoi am căzut pe gânduri pentru câteva momente pentru a gândi strategia perfectă pentru a prinde trei iepuri dintr-o lovitură. Trebuia să fac în aşa fel încât Edan, Zein şi mama să se întâlnească însă totul trebuia să pară întâmplător, cel puţin sosirea mamei. Dacă scrisoarea ei ar fi avut cel puţin o urmă de adevăr şi dacă planul ei cerea ca ea să cunoască regretul atunci era momentul ca mama să fie testată.

- La ce te gândeşti?

-Ştiu cum te poţi convinge de intenţiile lui Edan. Într-adevăr Edan nu are scrupule aşa cum spune mama, poate este nebun aşa cum spun mulţi dar personal ştiu un lucru, Edan îşi alege prietenii şi duşmanii cu grijă. Pentru el prietenii sunt mai presus de propria viaţă şi ar face orice, absolut orice pentru a îi proteja, chiar dacă ar trebui să spună lumii întregi ce e, chiar dacă ar trebui să bată la porţile protectorilor şi să îi măcelărească pe toţi pentru a salva un prieten.

- Nu înţeleg unde vrei să ajungi.

- Îţi voi spune imediat ce voi afla unde este. Am luat medalionul între palme concentrându-mă asupra acestuia, golindu-mi minte de orice alte gânduri. Alaleye lalenah ouloq lateh na vamleienil Edan atesh delnah abialen**. Mintea mea a devenit goală imediat ce am rostit acele cuvinte magice, negura totală apoi brusc am putut vedea imagini cu Edan, iar în mintea mea s-a auzit în melodica limba pe care o folosisem locaţia lui. Ştiam unde era, în sfârşit aflasem după ani şi ani de căutare. L-am găsit! Germania, Berlin, este perfect!

- Athos, limba aceea...

- Ştiu, iţi voi explica altădată. Acum, cred că eşti pus la punct cu evenimentele petrecute în Germania, vânătoarea de vrăjitoare şi execuţiile. Ţi-se va părea nebunesc dar mă voi lăsa prins, pentru cineva ca mine tortura lor nu va avea prea mult efect îmi pot vindeca rănile fără prea mult efort.

- În nici un caz, nu te voi lăsa să...

- Nu ai de ales, am luat o decizie deja vom merge în Germania, îl cunosc foarte bine pe Edan şi ştiu cât de mult îi place să râdă de prostia oamenilor ce nu cunosc nimic despre lumea supranaturală. Va fi acolo la execuţia mea şi mă va salva, va risca totul şi iţi va dovedi ţie că are intenţii bune.

- Eşti nebun, ai putea muri înainte să fi ars pe rug în nici un caz nu te voi lăsa să faci asta!

- Tortură lor e făcută pentru oameni simpli, chiar dacă voi simţi durerea rana o voi vindeca, durerea ce mi-o vor provoca ei va fi nimic în comparaţie cu ce am suportat când mama îmi canaliza magia. Vei face cum îţi spun. Ai încredere în mine.

- Bine, dar...

- Nici un dar, nu vei face nimic până când eu nu te voi chema, orice s-ar întâmpla! Jură-mi, am spus eu pe un ton poruncitor, însă nu am primit nici un răspuns de la Zein. Linişte totală, nimic doar o privire rece plină de frica şi o urmă de regret. Zein jură-mi că vei face ce îţi cer oricât de greu îţi este să şti că voi suferi!

- Jur! Jur! Jur, la dracu’ voi înnebuni în acele zile ştiind că vei fi schingiuit de nerozii aceia, îi voi omorî cu mâinile mele imediat ce acest Edan te voi salva şi de data aceasta nu te voi lăsa să mă opreşti!

- Nu am zis că vor mai trăi după ceea ce îmi vor face.

Planul era pus în aplicare începând din acea clipă. Nu îi spusesem lui Zein întregul plan ci doar partea în care intra el. Mesajul pentru mama fusese înregistrat în pereţii subsolului, ştiam că o să verifice dacă am fost şi va vrea să fada imagini cu mine, însă acum i-am lăsat şi un mesaj, iar Edan ei bine Edan va avea surpriza vieţii sale. În sfârşit puteam să îi mulţumesc pentru cea ce făcuse pentru mine şi să îi dovedesc în acelaşi timp loialitatea mea dându-i cea ce îşi dorea magia mamei mele şi pe ea pe tava pentru a fi omorâtă.
____________________________
*Exuro, Abyssus Incendia Curator(lat.) Sunt gardianul flacarilor din abis(infern)
**Alaleye lalenah ouloq lateh na vamleienil Edan atesh delnah abialen(se citeste: Alaliyi lalinah uloc lati na vamlieinel Edan atiÅŸ dilna abealin=Gandul meu sa zboare si sa il gaseasca pe vampirul Edan.

[BloodyInnocence]

deci este absolut minunat!:X desi trebuie sa iti spun ca am putut vedea dovezi ale faptului ca te-ai grabit sa postezi acest capitol. Ai putin mai multe greseli de tastare decat de obicei si in unele locuri chiar ai mancat unele cuvinte de legatura, dar nu este nimic foarte grav.
adevarul este ca nu am ce sa iti comentez deoarece eu deja citisem mari parti din acest capitol:P
este interesant acest capitol pentru ca raspunde la intrebarea cea mai importanta din capitolul din urma cand Edan il salveaza pe Athos si anume: cum niste amariti de oameni au putut sa il prinda pe Athos? Si uite ca acum aflam cum si aflam ce relatie exista intre Zein si Athos. Imi place in ce directie se indreapta povestea si de abia astept sa aflu care este povestea acestor Protectori pe care Edan ii uraste atat de mult.
lethalin, te astept cu urmatorul capitol cat mai repede>:D<
ps: ma bucur nespus ca am avut ocazia sa fiu prima.

[Ich.]

Pot sa zic ca e printre cele mai bune capitole ale tale.
Ai lasat personajele sa fie asa cum sunt si in dialog, descrierea a fost buna, povestea bine facuta. De data asta ai reusit sa ma surprinzi cu adevarat, spun eu. Ai lasat personajele sa aiba misterul lor, sa ne arati ca au o gandire dincolo de limitele ce le afiseaza si ca au un caracter puternic si placut. Pot spune ca fragmentul a fost bun, nu ma apuc de polilologhia greselilor, te cunosc, stiu ca nu ai probleme la gramatica, doar la atentie:)).
Scuza-mi incoerenta, dar stii bine de ce exista.
Bafta si alea alea, pace.

[Dark Blue]

Hey:-h
Am terminat de citit in sfarsit. In mare, e grozav, ador lungimea capitolelor si modul in care sunt scrise. Probabil ca nu e deloc usor sa scrii capitole de o asemenea marime, si foarte greu sa corectezi greselile de tastare. Am gasit cateva, insa, si lipsa unor semne de punctuatie pe alocuri, insa modul in care scrii cumpenseaza majoritatea acestora, iar faptul ca reusesti sa scrii capitole atat de lungi, si in acelasi timp sa respecti regulile de baza ale unei povesti si sa fii atent si la detalii e pur si simplu o demonstratie de talent. Si rabdare.

Imi place calmul cu care ai relatat acele acte pline de cruzime, si in acelasi timp faptul ca ai reusit sa transmiti teroarea oamenilor acelor timpuri, desi dupa parerea mea ai descris cam prea putin acea inchisoare, si aproape deloc modul in care Edan si Athos au evadat, mi s`a parut prea usor. Imi place de asemenea faptul ca scoti in evidenta legaturile dintre creator si copil si sentimentele puternice dintre Edan si Hektor, increderea, si prietenia dintre cei trei vampiri. O singura intrebare ma macina in aceasta privinta: Cati copii are Edan? Cateva sute, banuiesc, deoarece am observat ca in ciuda puterii pe care o are sangele sau el nu sfieste sa si`l ofere persoanelor la care tine mai mult sau mai putin, sau sa`si foloseasca acel sange pretios ca arma impotriva oamenilor ca Sanzzio. Imi place paralela care ai facut`o intre cele doua lumi: cea plina de sange si cruzime fata de muritori a lui Edan, si cea a lui Athos plina de pentagrame si inchisori formate din juraminte sau autoritatea parintelui.

Imi place modul in care Edan priveste lumea, usurimea cu care se ataseaza de unele persoane, avand in vedere faptul ca le poate citi gandurile, modul in care s`a purtat cu Athos si uneori (mai rar) chiar si setea lui de putere. Nu imi place narcisismul lui, nu imi plac in general persoanele de acest gen, prostia de care da dovada uneori, mai ales atunci cand continua sa se apropie de Medeea, in ciuda avertismentelor lu Athos si ale lui Johann, nu imi place superioritatea cu care ii priveste pe cei din jur si modul in care abuzeaza de sentimentele lui Hektor.

Imi mai place si faptul ca ai sarit peste descrierea hainelor si a camerelor, insa am observat ca ai sarit peste mai multa descriere. Chiar daca te axezi mai mult pe naratiune si dialog, ficul nu arata ca ar duce lipsa de al treilea component, insa ar arata mult mai bine cu el.

Cam atat am avut de spus deocamdata, spor la scris si multa, multa imaginatie.>:D<

[Katniss]

Hello.
După cum ţi-am spus am reuşit să termin de citit aşa că am venit cu un reply, după cum ţi-am mai spus îmi palce foarte mult stilul tău, de-a dreptul impresionant. Îmi place că te axezi pe descriere şi implicit pe detalii şi sentimente, chiar reuşeşti să transmiţi totul într-un mod intens şi plăcut. Modurile de expunere se îmbină într-un mod plăcut, după cum a spus şi Falen îmi place în ce direcţie se îndreaptă povestea. Apreciez faptul că faci capitolele atât de lungi, aş zice că asta e un plus. Personajele, sunt complexe şi învăluite în mister, iar fiecare dintre în parte este bine conturat. Am văzut câteva greşeli, dar probabil au fost din neatenţie aşa că nu mă voi lega de ele acum, un singur lucru te-aş ruga şi anume, să laşi spaţiu între linia de dialog şi începutul propziţiei, ar arăta mult mai bine. A da uitasem, titlul mi se pare foarte interesant. Cam atât aştept nextu, sper să mă anunţi.
P.S. Ador acest fic.

[BuBuLiNa]

Hello.
Recunosc că am început să îţi citesc ficul acum ceva timp, iar acum am reuşit să ajung la zi aşa că m-am gândit să îţi las şi un comentariu. Îmi place ideea şi complexitatea cu care descrii, adică reuşeşti să surprinzi sentimentele şi trairile personajelor, fară a neglija detaliile, care după parerea mea sunt destul de importante într-un fic, în cazul tau aş putea să îl numesc deja roman, datorită capitolelor atât de lungi, dar mă bucur că sunt aşa, adică mă pot delecta cu această lectură. Personajele, complexe cu personalităţi puternice şi foarte misterioase. Chiar sunt curiosă să vad ce se va întâmpla în continuare. Greşeli după cum au spus şi ceilalti au fost câteva, dar nu îmi mai amintesc exact pe unde, pentru că am citit capitolul acum două zile. So, chiar dacă nu voi reuşi să comentez să ştii că voi continua să citesc. So, baftă. Bye.