Memento Non Mori

[Lucifer]

primul memoriu

memoria este jurnalul pe care noi toti îl ducem peste tot cu noi.
-

oscar wilde-

Ce este viața dacă nu o aventură? O aventură a cunoașterii propriului eu. Viața! Acea stare în care sufletul tau coboară din astral pentru a cunoaște umanul. Sufletul tau începe să iubească, să simtă și să înțeleagă lumea odată cu tine. Dar ce se întâmplă atunci când dorințele tale devin și dorințele sufletului tau. Ce se întâmplă atunci când amândoi doriți ca viața să continue, ca ea să nu se termine. Când și tu și el plângeți pentru încă o zi , încă o bucurie, încă o iubire, încă o lacrimă, încă o inimă frântă. Ce se întâmplă atunci când sufletul refuză să te parasească pentru a se întoarce în astral, când tu ți strâns cu dinții de el refuzând să îi dai drumul de teama morții.

Dar ce este moartea? Cel mai cumplit lucru! Este starea în care totul te parasește, sufletul îți pleacă, ochii refuză să se mai deschidă, mintea ta nu mai visează, gura ta nu mai graiește, inima nu-ți mai iubește. Ah îngrozitor! Dar de ce ni se ia darul numit viața? De ce suntem pedepsiți? De ce murim? Oare? Oare de ce? Traim oare pentru a muri? Ne naștem oare pentru a sfârși în pamânt, pentru ca trupul nostru să putrezească, pentru ca dorințele noastre să se piardă în neant? Refuz, refuz să cred, am refuzat să cred!

Dar te-ai gândit vreodată că dincolo de moarte există renaștere? Te-ai gândit că dincolo de ființa umană există umbră? Te-ai gândit vreodată că dincolo de aparențe există cu totul o altă lume? Nu lua în seamă aceste întrebari, nu încerca să dai un raspuns, încearcă doar să reflectezi asupra vieții umane, asupra ființei tale.

De ce existam... de ce disparem... de ce suntem uitați? Mulți se întreabă asta însă sunt puțini cei care într-adevar gasesc raspunsul. Raspunsul existenței lor, raspunsul genezei. Sunt atâtea teorii, însa aproape nici una credibilă. Petrecem o viață în această lume și realizam la sfârșitul ei că nu știm de fapt nimic despre noi, nimic despre lume. Viața se scurge repede și cu fiecare zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de moarte. Realizam prea târziu când mâna ei rece ne atinge obrazul și stoarce viața din noi, lasând în urmă doar un corp fară vlagă, nefolositor.

Am fost creați din lut și suntem destinați să sfârșim la fel! Este un cerc haotic am putea spune. Un cerc pe care îl putem controla, îi putem mari dimensiunile, însă niciodată nu vom ști când cercul va fi complet. Care este lucrul, ființa, sau forța ce închide acest cerc, terminând odată cu cercul și viața noastră? Mereu mi-am pus întrebarea aceasta, însa de fiecare dată sfârșeam prin a mă încurca în propriile idei. De ce? Nu este atât de greu, sunt de parere că îți ajunge o viață de om, o viață, fie ea de scurtă durată... o oră, o zi, o lună, un an sau de ce nu un veac. Nu este atât de greu... trebuie doar să vrei, dar nu vei ști niciodată dacă concluzia la care ai ajuns este una bună, sau din potrivă una rea.

Unii spun ca viața nu este deloc frumoasă, și o irosesc, lasând-o să treacă ca un val ce trece de-a lungul unei plaje. Uită să aprecieze valorile și bucuriile ei, uită că dincolo de valul negru ce se așterne peste gândurile lor există totuși o rază de lumină. Uită că dincolo de probleme există speranță. Speranță, un cuvânt frumos, plin de sentiment, cu înțelesuri diferite. Speranța că într-o zi va fi mai bine, speranța la viață, speranța la iubire. Aceste nuanțe ale speranței vin în culori diferite însa ele formează un tot, un tot ce reprezintă de fapt ideologia vieții noastre.

Dar cum e atunci când mori, oare regreți că nu mai ești sau poate că ești mulțumit și fericit că ai dus o viață frumoasă, plină de sentimente și amintiri placute, pline de clipe calde ce contrastează cu cele reci, dar din care ai putut trage o învățătură, o învățătură ce a contribuit la formarea ta ca om, ca ființă rațională. Tu ce înțelegi prin toate astea? Eu unul am renunțat de mult să mă gândesc. Era un timp în care mereu mă întrebam oare cum e, dar negasind un raspuns care să mă satisfacă renunțam. Nu îmi repeta greșeala, și încearcă să gasești aceste raspunsuri. Un sfat mic ce poate fi interpretat, tu să alegi, caci eu am ales la timpul meu.
Am ales dorința, dorința de a trai, dorința de a cunoaște lumea în care traim.

De multe ori am auzit expresia ”Cine suntem noi să punem la îndoială judecata lui dumnezeu?” dar mă întreb oare cine este acest ”dumnezeu” și cine este el să se joace cu viețile noastre. Încă din clipa în care vedem pentru prima dată lumina, încă de la prima respirație, primul sunet scos, suntem urmariți de umbra morții ce se hranește cu energia ce noi o emanam. Suntem sortiți pieririi încă de la primul zâmbet. M-am întrebat de multe ori oare de ce, de ce este așa, de ce nu putem schimba nimic? Dar dacă tot cea ce ști despre viața și moarte nu este adevarat? Ce ai face în momentul în care ai afla că tot cea ce ști despre oameni, despre tine, viața și moartea ta este doar o șaradă murdară. O minciună deghizată, ascunsă de ochii tai?

Nu vei cunoaște aceste lucruri, nu le vei realiza valoarea decât atunci când vei ucide. Doar în momentul în care vei simiți sângele adversarului prelingându-se printre degetele tale, când sângele roșu aprins iți va pata hainele, când îi vei simți gustul încântator, când îi vei simți caldura pe buzele tale. Doar atunci vei putea să realizezi cu adevarat ce este viața și ce este moartea. În momentul când ucizi devii conștient de valoarea propriei vieți și realizezi că ucigând un altul tu devii mai puternic, cu un pas mai aproape de a afla secretul vieții. Însă nu vei cunoaște cu adevarat aceste lucruri decât dacă vei fi tu însuți la un pas de moarte.

Spun aceste lucruri din propria experiență. Este o poveste veche de mii de ani, de pe vremea când lumea se închina și venera nu doar o zeitate, ci zeci. O vreme în care supranaturalul era ceva de temut nu doar povești de groază. O vreme în care dacă nu luptai pentru propria-ți viață mureai.

Timpul este patronul vieții. Este cel care îți decide sfârșitul. Dar, ce se întâmplă atunci când sfârșitul nu mai vine. Când timpul trece, scurgându-se tot mai mult, iar tu... Tu ramâi înghețat în timp fară să îmbatrânești fară să mori! Ție cine îți decide moartea? Nu este un mit, nu este un basm, totul este real, real ca soarele ce stralucește dimineața pe cer, luna și stelele ce ne veghează noaptea. Viața veșnică este un dar pe care doar cei puternici și curajoși îl pot primi. Trebuie doar să știe unde să caute și sa poată înfrunta pericolele ce îl așteaptă. Nu contează cât de greu este sau cât de mult trebuie să aștepți, rasplata va fi pe masură.

Cuvintele mele par probabil lipsite de sens, simple ideologii, gândurile unui fanatic, unui ateu ce nu ține cont nici de religie nici de principii. Poate că este adevarat, poate că nu, însă acestea sunt concluziile la care am ajuns traind o viață lungă plină de placeri pe acest pamânt. Nu, nu sunt un batrân decrepit care își aduce aminte întâmplari din trecut. Sunt un barbat tânar, însă posed cunoștințele și înțelepciunea unui batrân. Sunt un suflet vechi prins în corpul unui tânar.

Aberații! Minciună! Cum este posibil așa ceva? Acestea îți sunt probabil gândurile după tot ce ai citit, însă nimic din cele spuse mai sus nu e minciună. De ce aș minți? Ca să fiu sincer nu mai vreau să mint mi-au fost de ajuns sute de ani de minciună. Da sute, chiar mii. Mii de ani în care, m-am ascuns, în care m-am ferit să spun lumii ce sau cine sunt cu adevarat. Decenii de secrete și crimă pentru pastrarea acestora. Da am ucis, am ucis și ucid zilnic pentru a traii. Aș minți dacă aș spune că am ucis numai din nevoie. Nu, am ucis și din placere, placerea de a vedea culoarea stacojie a sângelui, placerea de a vedea cum victimele mor în mâinile mele.

Deja cred că ai facut legatura între viață, sânge și crimă, așa că ști deja cea ce sunt. Un vampir! Incredibil! Aceasta a fost și reacția mea în urmă cu mii de ani când am aflat de existența acestor creaturi. Monștri ce se hranesc cu sângele oamenilor nevinovați, ucigași nemiloși ce nu țin cont de lege sau principiile societății. De-a dreptul inuman! Însă este o concepție total greșită. Nu noi suntem adevarații criminali, nu noi suntem cei ce aducem suferința. Natura este cea care ucide zilnic, fară resentimente, fară a respecta dreptul la viață.

De ce ar trebui să acceptam ca viața noastră să se termine, de ce să acceptam și să îmbrățișăm moartea. Nu e oare un sacrilegiu să putrezești în pamânt, să fi hrană pentru micile vietăți ce traiesc în întuneric, ce se hranesc cu carnea din cadavrul tau. Nu e glorios să mori, nu e nici corect si nici nu face parte din soarta ta. Florile, lacrimile și amintirile nu te aduc înapoi și nici nu iți folosesc odată ce ai murit.
Aparențele înșeală și de multe ori miturile și legendele sunt minciuni. Când te gândești la un vampir îți imaginezi probabil o creatură cu urechi ascuțite, colți, unghii lungi, cu o piele extrem de palidă și ochi albicioși. O creatură ce nu poate ieși decât noaptea ce ucide in umbră și se teme să iasă in lumina soarelui. Sunt simple povești pe care eu sau alții asemenea mie le-au raspândit printre oameni pentru a ne pastra secretul.

traim printre voi, respiram același aer pe care voi îl respirați, ne bucuram de caldura soarelui la fel cum o faceți și voi și adoram precum voi să stam noaptea la lumina lunii.
Voi sunteți specimene atât de simple! Vă lasați înșelați de aspectul fizic și uitați să analizați totul in profunzime. Ne gasiți frumoși, irezistibili, încântatori și seducatori însă omiteți aspectul interior. Frumusețea adevarată stă în suflet, frumusețea fizică în cazul vostru este trecatoare, în cazul nostru este un dar menit să vă facă pe voi să vă simțiți atrași de noi.

Când spun frumusețe spirituală nu mă refer la un suflet curat, un suflet ce nu a cunoscut nici iubire, nici placere, nici dorință. Acela este un suflet slab. Mă refer la acea frumusețe interioară ce ne face să fim buni, să iubim, sa avem dorințe. Mă refer la acea parte din noi ce tânjește după minunile vieții. Chiar și un criminal, poate avea un suflet frumos atâta timp cât își respectă șansa la viață, șansa la fericire.

Este un pacat să ucizi, însă este un pacat și mai mare să nu lupți pentru propria viață. Nu te resemna. Nu lasa moartea să îți dea sarutul ei negru si dureros. Nu accepta veninoasa ei îmbrățișare. Odată ce te-ai dat batut totul este pierdut, pe vecie, nici cei dragi, nici preotul, nici macar propriul suflet nu te mai poate aduce înapoi. Doar oamenii slabi își așteaptă sfârșitul, doar cei ce nu au cunoscut viața, doar cei ce au trecut prin aceasta ca o frunză în bataia vântului.

Lacomia. Avariția, dorința, invidia, mânia și vanitatea iți sunt cele mai de preț calități, nu renunța la ele doar pentru că cei din jurul tau nu sunt de acord cu tine. Nu sunt pacate, sunt arme, arme ce te ajută să îți învingi soarta. Nu-i asculta pe cei slabi nu vor decât să te atragă de partea lor, să te facă să te simți inferior, muritor, un alt om printre alte milioane. Secretele lumii îți sunt ascunse, credința a devenit un mijloc de manipulare. Este ca un val negru ce îți întuneca vederea. Vorbele unui nebun vei spune, însă nu mă aștept să mă crezi după tot cea ce ai citit. Nu vreau să te conving să îmi copiezi filosofia.

dacă deja după doar câteva rânduri ai fost convins înseamnă că ești slab și nedemn să lupți cu tine și ceilalți pentru existența ta. Citește în continuare și vei afla de unde vine această filosofie și cum a luat ea naștere. Este o poveste veche de mii de ani, ce nu poate fi spusă prin vorbe ci doar prin cuvinte scrise.

Numele meu este Edan! În rândurile ce vor urma îmi voi așterne întreaga mea viață. Voi pune în fața ta o poveste lungă, plină de mister, dragoste, pasiune și crimă. Voi dezvalui secrete ce au fost pastrate milenii, voi încalca regulile nescrise după care cei asemenea mie s-au ghidat tot acest timp. Fac toate acestea din pura placere și pentru ca vreau ca lumea să știe ca noi existam. Nu noi suntem cei ce trebuie să se teamă, noi suntem cei puternici, noi suntem vânatorii, iar voi sunteți slabi, o pradă ușoară ce se lasă cucerită de priviri și vorbe dulci.

Nu voi începe această poveste prin a îți spune cum am fost creat sau de ce sau cine îmi este creatorul. Aceasta este una din legile nescrise ale vampirilor. Atunci când spui altcuiva cine îți este creatorul sau numele persoanelor dragi, aceste secrete se transformă în arme împotriva ta. Dar nu mă tem de aceste lucruri, nici un vampir în viață nu este îndeajuns de nebun încât să mă provoace, toți se tem de mine, iar deciziile mele sunt lege. Consider doar că dezvaluirea acestui secret trebuie să o fac mai târziu într-un alt capitol. Dacă vrei să îmi ști cel mai ascuns secret - originile mele, atunci va trebui să îmi suporți narcisismul, sarcasmul și vanitatea.

Vreau ca tu să realizezi că tot cea ce citești este adevarat și nu o simpla poveste, vreau ca tu să cunoști suferința prin care cei ce mă întâlneau au trecut, durerea prin care victimele mele au murit.
Fară milă, fară scrupule, fară suflet, fară a privi înapoi. Distruge sau vei fi distrus. Acestea sunt învățăturile pe care le-am primit încă de la vârsta de cinci ani. Fi întotdeauna cu un pas înaintea adversarului, ucide înainte să fi ucis, indiferent de mijloace trebuie sa îți atingi scopul. Acum un copil de cinci ani abia învață să distingă placerea de durere și nu are nici cea mai vaga idee ce înseamnă viața sau prin ce va trebui să treacă pentru a trai. În acele timpuri trecute la cinci ani începeai pregatirea spirituală spre a deveni un soldat, urmând ca mai târziu să îți dai viața pentru poporul tau.

La șapte ani ajungeai deja la stadiul în care ți se permitea să folosești o sabie adevarată. Lungă de un braț, în așa fel încât să joace rolul unei prelungiri a brațului și nimic mai mult. Puteai astfel să îi simți respirația adversarului atunci când îl ucideai.
În acea vreme aceste lucruri faceau parte din sfera normalului. Era normal, în ciuda suferinței, atunci când un copil de numai șase ani murea în timpul unui antrenament. Era normal ca moartea acelui copil să aducă rușine în familia sa. Victoriile, curajul și puterea erau monede de schimb pentru a câștiga aprecierea celor din jur.

Nu eram învățați să luptam pentru o cauză sfântă, sau să ucidem în numele zeilor, așa cum nu cu multe secole în urma voi oamenii v-ați omorât între voi. Inquisitio haereticorum, pata neagră din istoria voastră, în care oamenii ce se opuneau dictaturii bisericii erau torturați și arși de vi. Femei, barbați și copii de-o potrivă, cei ce nu se supuneau, erau acuzați de erezie. Unuia care s-a ratacit, arată-i la calea cea bună, dacă el refuză să o urmeze, atunci obligă-l ca o dovadă de iubire creștinească a aproapelui tau. Ereticii sunt oi ratacite pe care pastorul creștin cu toiagul și ciomagul aduce copii înapoi în turmă. Tortura este legitimă, pentru că ea nu strică sufletul ci numai carnea pacatoasă. Care sunt animalele, fiarele în acest context noi, cei ca mine sau cei ca voi.

Nu știți nici macar jumate din poveste. Nu a existat nici o grațiere, nici o pedeapsă ușoară, toți așa zișii eretici au fost uciși voluntar sau involuntar. Tortura la care preoții îi supuneau era cumplită. Oameni nevinovați au fost obligați să meargă încalțați în sandale de tortură, în talpa carora erau batute cuie, erau forțați să meargă kilometrii întregi pentru ca sufletul lor să fie purificat. Am vazut femei și copii suspendați de picioare cu capul în jos si lasați așa ore, zile întregi. Femei nevinovate acuzate de erezie sau vrajitorie închise în așa zisa fecioară de fier. Imaginează-ți o femeie supusă la o astfel de tortură, strapunsă de zeci de piroane în mâini, picioare, stomac, chiar și ochi si lasată să agonizeze ore întregi până când trupul ei ceda în fața morții.

Crud! Dar este purul adevar. Imaginează-ți copii ce încercau să își salveze parinții de la focul rugului și care sfârșeau în același mod ca și parinții. Nu și-au putut îndeplini cauza, nu au putut ajunge la cei pe care vroiau să îi extermine. Nu se puteau atinge de un vampir sau de o vrajitoare adevarată, așa că s-au folosit de legaturile ce îi țineau legați pe aceștia, familia umană. Au inventat o scuza patetică spunând că toți sunt eretici, ca aceea este voia ™ ™domnului ™ ™. Secole de tortură, de sânge nevinovat varsat doar în speranța că un vampir sau o vrajitoare se va duce de bunavoie și va accepta moartea. Rezultatul a fost cu totul altfel. Cei tineri, vampirii ce își pierduseră familiile în urma inchiziției au ucis fară milă și fară regrete conduși de ură și dorința de razbunare.

Au ucis membrii ai bisericii, oameni de rând ce au ajutat la prinderea celor torturați, sau care au simțit o placere enormă vazând acele suflete murind pentru nimic. Unde este dreptatea în toate acestea, unde este umanitatea și rațiunea pe care voi pretindeți că o aveți? Una din legile primordiale spune: să nu ucizi!  preoții și cardinalii au încalcat aceasta regulă de sute de ori, mințindu-i pe alții și pe ei înșiși că este în numele domnului. Amin!  spuneți că cei ca mine sunt creaturi fară suflet, ucigași fară milă, fară regrete, care nu se gândesc decât la sânge și crimă, dar oare preoții voștri ce erau în acele timpuri dacă nu criminali, monștri fară milă, fară regrete. Lasă-mă să îți spun un adevar despre suflete.

Sufletul fiecarui om are voință și gândire proprie, el simte, cunoaște, vede, iubește și vorbește prin tine, îți șoptește gândurile lui, în timp ce tu ești inconștient de acest lucru. Sufletul este acel ceva ce face o ființă puternică, în suflet se regasește adevarata forță și inteligență a unui individ. Fară el cu toții am fi precum o scoică fară perlă, o simplă scoică printre alte câteva milioane. Sufletul ne face unici pe fiecare în parte. Ai facut vreodată ceva rau, iar apoi te-ai simțit vinovat, ai regretat acel lucru? Aceea este conștiința, vocea sufletului tau. În mare parte sufletele sunt bune însă sunt și acele suflete rele din care se nasc criminalii, hoții și alți asemenea oameni. cei ca voi!  la asta te gândești.
Însă nu sufletele depind de noi ci noi de ele, noi suntem pamântul, iar ele sunt apa. Noi nu putem trai fară ele, însă ele fară noi pot.

Eternitatea și singuratatea sunt cele care determină un suflet să aleagă un om spre a îi fi partener.. Ele caută înțelegere, caută un loc unde să se refugieze, un loc cald, tânjesc după carnea ce ne da nouă viață. Cum am spus un suflet este etern și poate da acest dar unui om doar atunci când cei doi sunt în deplină armonie, când și sufletul și omul își doresc și iubesc același lucru.

Religia veche, religia despre care el vorbea, cel care a murit și a primit darul celor stinși, era o religie a sufletelor, o religie ce vorbea despre puterea de decizie a unui suflet asupra ființei umane, cum suntem cu toții simple învelișuri în așteptarea lor. Dar, cu mult timp în urmă această religie a fost alungată și odată cu ea și șansa la divinitate a ființei umane. Omenirea a creat zei, le-a dat nume, și sa închinat lor din nevoia de a aparține unui grup. Dar servind acești idoli adevarata religie, adevaratul divin a început să se stingă ușor până când doi oameni necugetați și-au riscat tot ce le era mai de preț: viața și sufletul în speranța că vor putea vorbi cu acești zei și că vor putea ascende la divinitate, devenind astfel zei.

Și așa au aparut cei ca mine, creaturile divine, pazitorii vechii religii, cei trimiși să aducă mânia celor stinși asupra omenirii. Apocalipsa a început cu mult timp în urmă, cu mii de ani înainte ca dumnezeul  vostru să apară. Dacă am fi vrut cu toții să vă facem să vă închinați în fața noastră să ne considerați zei am fi reușit caci vă suntem superiori. Noi nu murim, avem de zeci de ori forța unui om și viteza acestuia, unii dintre noi pot citi gânduri doar uitându-se la voi, alții vă pot pune în transă, alții vă pot paraliza sau vă pot induce senzația de durere doar cu un simplu gând, sau în cazul meu să vă ard de vii cu o simpla privire. Nu ați fi avut nici o șansă.

De-a lungul timpului au existat sute de vampiri care au vrut să vă transforme în sclavi sau în saci de sânge care erau gata să își dea viața la orice ora pentru a îndeplini voia zeului. Dar mereu au existat cei ca mine care s-au opus și care s-au luptat cu propria lor rasă, sau în multe cazuri cu proprii copii , pentru a îi salva pe cei ca voi. De ce am facut asta? Nici noi nu știm. Probabil pentru faptul că vă gasim fascinanți uneori, cum încercați să supraviețuiți fiecarei zile, cum vă încapățânați să negați orice lucru ciudat de natură paranormală, cum vă temeți de lucruri minore în timp ce nu vă temeți de adevaratul pericol, spunând: e doar un mit! 

Nu am știut niciodată de ce ne-am opus și de ce v-am salvat. O alta teorie pentru a ne justifica acțiunile este faptul că ne place vânatoarea, ne place sunetul pe care îl scoateți atunci când realizați cu adevarat cea ce suntem, ne plac spasmele voastre, ochii voștri stralucind, plini de lacrimi, de frică. Ne place cum vă dați ultima suflare.

După toate acestea încă ne consideri animale, atunci acei preoți despre care vorbeam ce sunt? Ei au ucis mii fară să le pese, iar noi am salvat din mâinile lor zeci, sute de oameni nevinovați și demni să primească sarutul nostru rece și să devină puternici pentru a își gasi razbunarea. Încearcă să accepți asta traim într-o lume în care crima a devenit o moneda de schimb pentru a ne pastra propria viață. Oricine s-ar transforma într-un animal dacă ar trebui să își salveze viața. Dacă ai avea o arma și ai fi atacat de o persoană ți-ai accepta moartea în loc să folosești arma pe care o ai și să îți ucizi atacatorul, să îți salvezi viața ta în schimbul vieții lui. Acest lucru îl facem noi. Facem cea ce este necesar pentru noi, pentru viața noastră.

Dar ajunge cu latura întunecată a umanității, nu acesta este scopul meu, nu vreau să demonstrez superioritatea noastră, nu vreau să critic ci doar să povestesc cea mai veche și mai palpitantă aventură pe care am parcurs-o și încă o parcurg, viața. Vreau ca tu să fi martorul memoriilor mele, vreau ca tu să ști de ce mi-am vândut sufletul lunii și soarelui, de ce mi-am vândut trupul sângelui și eternității și ce am primit în dar pentru acest schimb.

Viața mea poate fi descrisă de un simplu cuvânt: dorință. Da, mereu m-am lasat condus de dorință și am facut întocmai cum mintea și sufletul îmi dictau, niciodată nu m-am gândit la consecințe sau la ceilalți, doar eu contam. Am luat din copacul vieții fructele cele mai frumoase, am cules din vârful acestuia frunzele cele mai verzi și mi le-am facut cunună.

Nu am ascultat de nimeni, muzica lor nu ajungea la urechile mele caci acestea ascultau deja melodia dorinței. Nu am ascultat nici de creatorul meu, care în ciuda încapățânarii mele m-ar fi putut opri, dar mă iubea prea mult. Și-ar fi blestemat întreaga existență dacă știa că forțându-mă să fac ceva mă va face nefericit. Dar nu mi-a interzis niciodată în cei doua mii șase sute de ani să fac cea ce îmi doresc, dorințele mele erau pentru el porunci, se transformau imediat ce le auzea în dorințele lui. Gasea încapățânarea și vanitatea mea amuzante și placute privirii.
Un foarte bun exemplu este inchiziția.

În ciuda evenimentelor ce se petreceau în jurul meu eu eram într-un extaz total. Știam că acțiunile bisericii nu vor fi trecute cu vederea, știam că cei vânați se vor transforma în vânatori și că fiecare om, femeie sau copil, că fiecare preot, cardinal sau inchizitor va suferi înzecit durerea pricinuită oamenilor nevinovați. Mă hotarâsem să nu intervin orice s-ar fi întâmplat.

Când copii își plângeau parinții, când femei și barbați de-o potrivă ardeau pe rug și mureau în chinuri groaznice eu gustam în fiecare minut din placerile vieții. Vedeam în fiecare zi soarele în adevarata lui splendoare așa cum doar ochii unui vampir pot, îmi alegeam cel mai apetisant și cel mai frumos mirositor vin al vieții, hranindu-mă cu el, lasându-l să îmi curgă prin vene să-mi încalzească pielea rece, să mă facă să îmi simt fiecare celulă din corp tremurând în timp ce el se plimba prin acesta facându-mă mai puternic și prelungindu-mi viața.

Dar urma să îmi rup juramântul cum că nu voi interveni în ziua de 24 iulie 1567 când o persoană dragă mie urma să fie arsă pe rug. Eram în Germania în acea perioadă împreună cu creatorul meu, Hektor și cu un alt vampir pe nume Johann în casa caruia stateam. Toți trei cazusem de acord că noi nu aveam nici un rol în acest macel, nici o rudă de-a noastră nu mai era în viață pentru a o salva, iar familiile celorlalți vampiri nu erau problema noastră.

În zilele în care erau execuții, ne duceam să urmarim spectacolul, pentru a vedea cât de inventivi erau oamenii. În fiecare saptamână vedeam noi zone torturate, noi metode. Prea multă muncă spunea Johann œde ce se chinuie cu tortura când ar putea pur și simplu să îi decapiteze. Ah, nu fac decât să dea sângelui un miros de putred, aceștia nu mai sunt oameni sunt cadavre vii! mereu facea glume pe seama mea spunând că seman foarte mult cu acești inchizitori. œ Și tu și ei, dragul meu Edan, mutilați corpul victimei, ei o fac pentru a obține raspunsuri și fac asta într-un mod neelegant și demn de dispreț, iar tu o faci din placere, dar cel puțin tu îți torturezi victimele într-un mod elegant oferindu-ie placere în timp ce le omori! Ai fi un excelent inchizitor, tată, și încă unul foarte chipeș, femeile condamnate probabil ar muri fericite.

Puteai conta pe Johann când venea vorba de a destinde atmosfera, numai el putea transforma haosul în ordine și să te facă să râzi. Era 23 iulie 1567 ziua urmatoare pe 24 urmau să fie cinci execuții simultane toate prin ardere pe rug. Cu toții erau acuzați de erezie, vrajitorie și satanism. Înafara de noi în Berlin mai veniseră alți patru vampiri tineri ce nu aveau mai mult de douazeci de ani de când fuseseră transformați. Ne simțiseră pe noi și realizaseră că Johann era cel ce deținea controlul asupra Berlinului. Vânau prin satele din apropiere stând departe de oraș. Sosirea lor cu doar o zi înainte de execuție dovedea faptul că cel puțin patru dintre condamnați urmau să fie salvați. Ziua urmatoare se anunța a fi interesantă.

Cu puțin noroc vom vedea vampiri tineri arzând sau eu și Hektor va trebui să dam foc Berlinului. Mă întrebam în sinea mea care îmi surâdea mai mult. Hektor râdea de fiecare dată când trecea pe lângă mine, nu se putea abține să nu îmi citească gândurile. ești incorigibil, chiar ai de gând să nu faci nimic? Chiar ai da foc Berlinului!  Îmi placea atunci când Hektor râdea, avea un râs cristalin și molipsitor, nu te puteai abține să nu râzi odată cu el. Însă focul meu de vampir sau Berlinul arzând nu au avut loc din cauza unui oaspete surpriză, cineva pe care nu mi-aș fi dorit în acel moment să vad.

Numele ei era Medeea și era una dintre cele mai frumoase femei din câte întâlnisem, însă și una dintre cele mai puternice. Dacă avea timpul necesar pentru a se pregati putea ucide fară prea multe probleme un vampir obișnuit. Vizita ei nu aducea niciodată vești bune. Chiar dacă era umană pielea ei era de un masliniu deschis însă avea acea stralucire acea culoare, acel parfum specific unei ființe batrâne. Era om, dar unul foarte batrân. Era mai batrână decât mine. Era probabil cea mai puternică vrajitoare prima dintre cele șase ce reușiseră să stapânească moartea.

În trecut avusesem parte de iubirea ei, chiar dacă știa cea ce sunt nu se simțea inferioară, nu ii era frică ba din potrivă era tot mai atrasă de mine. Asta până când eu am refuzat să îi îndeplinesc cea mai arzatoare dorință, aceea de a purta în pântecele ei un copil al meu. Nu am vrut, ideea de a avea copii după cea ce se întâmplase cu copilul meu în trecut când încă eram om mă îngrozea. Și în plus un copil al carui tată este un vampir este destul de periculos, nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă noi doi am fi facut așa ceva . Am tradat-o facând-o să creadă că face dragoste cu mine, hipnoza e una din preferatele mele atunci când vine vorba de înșelat o persoană.

O simplă privire adânc în ochi și vorbe spuse pe un glas fin și pot face pe oricine să creadă tot cea ce spun.
Când a realizat în sfârșit că nu purta în pântece copilul meu a jurat că va gasi o cale să platesc pentru asta. A spus că nu va conta cui va trebui să își vândă sufletul pentru a mă omorî. Prezența ei aici era oarecum tulburatoare, Medeea nu era persoana care să uite ușor și nici persoana care să ierte sau să ridice un blestem. Fața ei mică și ovală încadrată perfect de parul negru ondulat lung până la umeri, bogat precum coama unui leu, ochii de un albastru perfect, buzele rotunde o faceau să pară un adevarat demon, gata să ucidă. Nu puteam să îi citesc gândurile, gasise o cale să mă oprească, iar tacerea mă înnebunea. Statea în dreptul ușii privindu-mă adânc în ochi fară a spune nimic.

-Medeea, o vizită... Neașteptată, nu îți stă în fire! Ce te aduce pe aici? Mi-a sosit oare în sfârșit ceasul? Am spus eu mișcându-mă repede din calea ei pentru a o invita înauntru. Ar trebui să îmi fie frică, sau trebuie să fiu calm sau poate ar trebui sa mă panichez nu-i așa. Oh, Medeea dulcea mea Medeea tu nu obosești încercând în zadar să mă omori?

-Nu! Taci, taci ah, Edan nu... nu e vorba despre tine... ah am să regret asta. Vocea îi era palidă, moale și de nerecunoscut, nu mai era seductivă cum era odată nu mai era la fel de caldă. Era rece și oarecum în spatele ei se ascundea teamă. Dar era absurd! Medeea nu a știut niciodată ce înseamnă frica. Sunt martorul acestui lucru. Era rece și calmă în fața oricarei provocari. Am venit să... Am venit să te rog ceva. Cuvintele au venit la început cu ezitare dar când a terminat cea ce avea de spus am fost surprins nu o mai recunoșteam. Nu ar fi cerut niciodată ajutor nimanui nici macar dacă viața ei ar fi depins de asta, și în nici un caz mie, mă ura prea mult.

-Tu îmi ceri mie ajutor? Ultima dată când ne-am întâlnit ai încercat să îmi strapungi inima cu un cuțit. De ce te-aș ajuta. Cred că totul face parte dintr-un plan al tau. Țin să te anunț de pe acum că nu va reuși. Când vei obosii oare? Când vei accepta oare că eu nu sunt precum alții asemenea mie, pe care îi poți distruge când dorești? Medeea, dulcea mea Medeea uită trecutul uita ce s-a întâmplat acum douazeci și cinci de ani, de ce continui să te torturezi traind în trecut? Înțelege odată pentru totdeauna, m-am saturat să îți repet, eu nu voi muri decât atunci când eu îmi voi dori asta.

-Ai meritat totul și as face orice dacă aș ști că așa vei muri, dar nu... nu pot am nevoie de tine... el are nevoie de tine.

-El? Athos? Despre ce vorbești? De ce îl implici pe Athos în asta.

-Athos va fi executat mâine. Edan te rog, el este pentru mine motivul pentru care continui să traiesc. Salvează-l și voi uita tot ce a fost între noi, totul va fi ca înainte. Te rog. Nu o vazusem niciodată plângând, era puternică și mereu dură, însă Athos fusese pentru ea ancora ce o ținea legată de lume singurul lucru ce o ținea în viață, pierduse totul în afară de el.

-Dar, dar ...ce caută Athos în Germania? Cum a ajuns aici? Cum a dat de mine?

-Te caută pe tine, vrea să îl transformi, poartă până și pandantivul tau, îl ține aproape de inima lui. Până la urmă pandantivul este și motivul condamnarii lui. Dintre toate pandantivele din lume tu i-ai dat o pentagramă. Si nu mă întreba cum te-a gasit, nici eu nu știu, niciodată nu l-am învățat sa folosească vraji puternice precum una de urmarire. Dar nu mă miră, este până la urmă fiul meu. Spuse aceasta râzând sec, ca și cum un simplu zâmbet i-ar fi rupt inima în bucăți.

-Voi face tot ce pot, dar nu azi nu putem face nimic azi. În oraș au sosit azi dimineață alți patru vampiri. Se pare că planuiesc același lucru ca și noi. Sunt cinci execuții, dacă cea ce spui este adevarat unul din ei este Athos restul sunt rudele acelor vampiri. Îi vom lasa pe ei să fie momeala în timp ce eu îl voi lua pe Athos. Tu va trebui să faci ceva cu mulțimea, o iluzie ar fi perfectă. Nu îți face griji voi face tot ce îmi stă în putință pentru Athos, dacă va trebui să dau foc mulțimii pentru a îl salva o voi face.

-Edan, se auzi vocea lui Johann, planul tau nu mai are nici o valoare, trei dintre acei vampiri sunt morți, cel mai batrân dintre ei, cel cu parul lung i-a omorât pe ceilalți. Se pare că acum așteaptă, defapt te așteaptă pe tine, știe cine ești.

-La dracu, dracu să îi ia de tineri de ce dintre toți batrânii ei trebuie să mă aleagă pe mine de ce? De ce mereu atunci când am lucruri importante de facut apare câte unul și îmi dă toate planurile peste cap. Dracu să îl ia, dacă vrea să moară atunci îi voi îndeplini dorința bucuros, oricum planuiam să îi omor pe toți patru.

-Mă simt jignit, Edan, spuse Johann accentuându-mi ironic numele.
-Tu dragul meu ai fost special, si vei ramâne mereu special, nu te-aș fi lasat să mori, nu mi-aș fi putut niciodată ierta asta. Ai fost copilul meu cu mult înainte de a lua decizia de a te transforma. Pentru mine ești și vei ramâne mereu acel mic copil cu parul lung și creț, prins la spate cu o panglică verde. Ești baiatul meu cu ochi ca marea, copilul meu cu ochii de lapis lazuli. Nu te mai pune niciodată la același loc cu toți nou nascuții, ei nu se compară cu tine sau creatorul lor nu se poate compara cu mine. Ești copilul meu, iar copii mei sunt mereu speciali.

-Modest ca de obicei... tată, spuse acesta zâmbind ironic.

-Edan! Athos! Spuse Medeea agitată.

-Se pare că totuși voi face ceva nebunesc! Chiar nu îmi placea ideea de a îi lasa pe cei patru să fie momeală, nu ar fi fost palpitant. Dacă nu pot să dau foc întregii mulțimi atunci macar să îl salvez pe Athos cu stil.

-Nu! Se auzi vocea fermă a lui Hektor. Nu te voi lasa să faci asta , ți-ar putea da foc chiar în clipa când te-ai apropia de cardinal. Nu face asta!

-Hektor, tată, liniștește-te nu mă pot rani, focul lor nu poate ucide unul ca mine, e mult prea rece pentru a mă rani ști asta. Și nu îți face griji nu vor avea ocazia să spună ceva în cazul în care își vor da seama că sunt un vampir, am spus eu pentru a îmi calma parintele.

Nu suportam să îl vad pe Hektor suparat, nu doream să îl fac să sufere, însemna prea mult pentru mine, eu însemnam enorm pentru el. Era de ajuns să îmi imaginez chipul lui trist pentru a mă calma atunci când urma să fac ceva de-a dreptul nebunesc. Suferise destul înainte să devin copilul sau, eu eram ultimul lui copil, singurul la care e ținut și ține în continuare, singurul care reușise să îi aline durerea lasată în urmă de pierderea propriului sau creator.

Tristețea îi transformă complet chipul, dispare de pe acesta zâmbetul acela divin ce iți unge inima și îți umple sufletul de fericire, ochii aceia verzi încep să palească capatând o nuanță stranie de verde murdar neplacut. Buzele lui pline se încleștează într-o linie perfect dreaptă, dând impresia unui trup gol fară suflet, chinuit de sentimente și vinovăție.

Urasc aceasta imagine a lui și încerc mereu să îl fac să se simtă bine, să fie fericit și mândru de mine. Vreau să pot vedea mereu acel verde sclipitor din ochii lui, acel zâmbet molipsitor, acea privire caldă și plină de afecțiune. Chipul lui deschis privindu-mă cu mândrie, încercând să îmi imite gesturile doar pentru a mă face să râd. Îmi place enorm atunci când își dă cu mâna în parul lui negru lung până la umeri și fin ca matasea. Vorbesc de parca abia ieri am fost renascut, de parcă aș fi un nou nascut ce doar în urmă cu câteva ore ar fi primit darul nemuririi. Dar contrar aparențelor, între noi mereu a existat respect, prietenie și înțelegere, afecțiune și dragoste.

așa cum mi-a șoptit la ureche în ultimele mele clipe umane ™ ™ de azi înainte eu îți voi fi tată, frate, copil și prieten, vom fi împreună mereu caci legatura dintre noi nu va putea fi ruptă de nimeni fie el vampir sau om. Fi mândru caci tu vei fi unic printre cei ca tine, tu ești al treilea dintre cei creați prin sânge. Fi mândru caci reușești prin prezența ta să faci un suflet trist și blestemat, batrân și vinovat să simtă din nou mângâierea fericirii. Dormi acum copilul meu, bea din sângele meu și îmbrățișează eternitatea ™ ™

-Deci care este marele tau plan, tată, adaugă Johann zâmbind ironic. Lasă-mă să ghicesc e ceva nebunesc daca ai reușit să îl enervezi pe Hektor.

-Ai putea spune și asta! Da e nebunesc, iar tu mă vei ajuta. Te simți destul de puternic încât să te lupți cu mine astazi în fața bisericii? Va trebui doar să încerci să mă oprești, apoi eu îl voi ataca pe cardinal pentru a fi prins și întemnițat. Pentru o asemenea faptă sigur mă vor condamna direct la ardere pe rug mâine alaturi de cei cinci. Cu puțin noroc mă vor întemnița împreună cu Athos, și chiar dacă nu se va întâmpla îmi va fi extrem de ușor să evadez și să îl iau și pe Athos. Medeea aici apari tu. Va trebui să te asiguri că nimeni pe o rază de doi kilometri nu mă va vedea pe mine și pe ethos ieșind din închisoare. Am spus eu repede intr-o rasuflare.

-E ușor, spuse femeia.

-Edan, spuse Hektor venind aproape de mine prinzându-mi capul în mâinile lui, uitându-se insistent în ochii mei, vorbind cu mine telepatic. te rog fi rapid și concentrează-te pe Athos, ceilalți nu contează. Ai grijă, nu spun că oameni ar fi în stare să îți facă ceva dar, acel vampir cu parul lung chiar dacă e tânar pare destul de puternic. Dacă te va ataca nu ezita nici o clipă, nu îl întreba ce vrea nu poți ști ce ascunde, ucide-l. Te voi urmarii din umbră, nu voi intervenii decât dacă e cazul. Te rog, ai grijă fă asta pentru mine, a spus acesta sarutându-mă pe frunte, nu vreau, defapt nici nu vreau să mă gândesc la asta...

-Hektor, nu mă vei pierde, voi fi mereu alaturi de tine, amintește-ți ce mi-ai spus în acea seara. Nu se va întâmpla nimic, am spus eu batându-l pe umar, ai încredere în mine.

-Am, Edan, am dar... Nu pot să uit, nu pot chiar și după atâția ani nu pot, de aceea chiar dacă sunt conștient că nu poți fi ranit ușor, că nu mulți sunt cei care se pot lupta cot la cot cu tine, totuși mi-e teamă, mie teamă pentru tine, mi-e teamă ca voi ramâne singur...

-Urasc când faceți asta, mereu vorbiți așa, chiar e atât de greu să folosiți cuvinte, spuse Johann. Hektor, probabil e o povară să îl ai pe Edan mereu în mintea ta, să îți poată citi fiecare gând, fiecare reacție.

-Hmm, nu e chiar atât de rau, cuvintele pot fi false uneori, pe când gândul e pur și nemincinos, spuse Hektor.

-Medeea, am spus eu, ești pregatită, Johann?

-Da, spuse Johann entuziasmat.

-Desigur! Edan... vreau să ști că îți sunt recunoscatoare pentru cea ce faci pentru Athos. Înseamna foarte mult pentru mine. Încep să înțeleg de ce m-ai tradat atunci, încep să vad motivele din spatele faptelor tale. Nu m-ai înșelat din placere sau orgoliu, ai facut asta pentru că așa era cel mai bine, știu asta acum, mi-ai dovedit-o acceptând atât de repede să mă ajuți, mi-ai dovedit prin afecțiunea ce i-o porți fiului meu, știu cum îl privești, știu ca îți aduce aminte de trecut. Vreau să ști că dacă dorința lui este să devină un vampir nu mă voi opune, știu că în mâinile tale se va transforma într-un barbat minunat. Îți mulțumesc din tot sufletul și îți cer iertare!

-Medeea...
===========================================
Aștept criticile voastre si chiar va rog sa va spuneți parerea sincera deoarece contează enorm de mult pentru mine.

[BloodyInnocence]

Parerea mea sincera? pai, ea este: WOOOOOOOWOOOOOW!
Deci cat ai stat sa scrii acea filozofie de la inceput?
Este a doua oara cand intru pe povestea ta si initial nu am vrut sa o citesc pentru ca este atat de lunga si pentru ca este tot cu vampiri, dar astazi din lipsa de ocupatie si pentru ca nu pot sa adorm am zis sa vad ce ai putut tu scrie si sunt placut surprinsa. Deci nu ma asteptam la asa ceva. Ma asteptam la vechile povesti deja rasuflate cu vampiri in care fie vampirul fie omul se indragosteste si au parte de o dragoste imposibila si bla bla bla. presupun ca stii foarte bine la ce ma refer, dar la tine nu am gasit absolut nici un cliseu. M-ai legat pur si simplu de monitor si nu mi-am mai putut dezlipi ochii de acesta decat dupa ce am terminat tot de citit, atat de interesanta este mica ta povestire. Imi place ca vorbesti despre Inchizitie, este prima data cand vad ca cineva povesteste despre lucrurile groaznice care s-au intamplat si si eu aveam de gand sa spun despre ea in povestea mea, dar acum ma mai gandesc;))
Greseli de tastare, de exprimare nu am vazut dar nici nu am cautat. AI un vocabular bogat si un mod de exprimare care il face pe cititor sa uite de realitate inconjurat de cuvintele folosite de povestitor.
Astept next-ul.Bafta in continuare la scris.

[Summer]

La fel ca si FallenAngel am tras concluzii pripite despre capitolul acesta , din cauza lungimii , dar cand am inceput sa citesc , a fost pur si simplu minunat .
Iata in sfarsit un vampir care gandeste matur , cel putin la inceput capitolului . Din cate mi-am dat seama nu a fost asa de la inceputul vietii sale de vampir.. Oricum personajul principal e gen vampirul cu toate calitatile pozitive si negative , care se imbina cum nu se poate mai bine . E chiar fascinant comportamentul sau , ideile sale pornesc de la ceva logic , dar apoi devin nechibzuite.
Foarte interesanta si ideea povestii , chiar ceva ce nu am mai intalnit. Ma intriga foarte tare acea relatie cu vrajitoarea Medea, este fascinanta combinatia dintre vrajitor si vampir . Cum ar iesi copilul?
Deabia astep continuarea povestii ...parerea mea sincera :Super tare.

[Lucifer]

Fantasme din trecut

Scormonesc trecutul cu batrânii mei ochi și întotdeauna realizez că acesta ma urmarește la tot pasul.


Sunt lucruri în viața care ar trebui să ramână uitate, dar nu se întâmplă niciodată așa, trecutul ne bântuie pe toți mereu. Nu putem scapa de el, deoarece deciziile luate în trecut își rasfrâng rezultatele în prezent. Sunt lucruri în trecutul meu de care nu sunt mândru, lucruri , persoane și decizii pe care le-aș îndrepta daca aș putea, le-aș distruge. Dar nu regret nici o decizie luată, chiar dacă toate au fost luate pe moment, nu regret. Însă detest faptul că mereu mă lovesc de trecut, vreau să privesc catre viitor, dar ochii îmi sunt mereu acoperiți de valul trecutului, fantasmele propriilor decizii îmi traversează corpul lasând în urma lor atingerea lor prafuita și rece și mirosul acela putrezit al carnii și al oaselor.

Am transformat de-a lungul celor două mii șase sute de ani mulți oameni, le-am dat sarutul meu rece și veninos, le-am dat cel mai prețios dar, cel mai râvnit, acel cadou ce nu poate fi cumparat cu bani ci doar câștigat de cei care îl merită. Am aprins fitilul ce leagă sufletul de trup, carnea de eter pentru totdeauna. Am transformat oameni din toate categoriile sociale de la oameni simpli la cei bogați sau cei cu sânge albastru. Am transformat din placere sau pentru că am fost rugat sau am facut-o pentru a-mi tortura dușmanii. Aș putea spune că acestea sunt singurele mele defecte pe care mi le recunosc. Nu am defecte nenumarate precum alții ci doar două.

Primul defect ar fi faptul că nu rezist niciodată nevoii de a fi în centrul atenției, de a îmi dovedi superioritatea chiar dacă asta înseamnă să ofer darul nemuririi persoanelor pe care le detest sau pe care aș prefera să nu le mai vad niciodată. Al doilea ar fi faptul că nu am fost niciodată în stare să îmi ucid plopii copii chiar dacă aceștia m-au tradat sau au jurat să mă distrugă. Am preferat să îi torturez, să îi fac sa se simtă mizerabil, dar niciodată nu am atentat la viața lor.

Mereu am privit transformarea în vampir ca pe un contract pe care trupul îl semnează cu propriul suflet. Mereu m-am uitat la mine ca și cum aș fi lucifer din religia creștină. Cel ce aduce lumina, cel ce daruiește placerea, cel ce a ispitit omul la cunoașterea pacatului, ah frumosul pacat cu al sau gust dulce acrișor. Întotdeauna am considerat acest contract permanent și l-am sigilat cu propriul venin, cu propria mușcatură. Până la urmă asta reprezintă o transformare, un contract, o dovadă de curaj, o sentință, un pariu cu propriul suflet. Legendele pe care voi le cunoașteți spun că e de ajuns o mușcatură sau schimbul de sânge cu un vampir, dar în realitate nu este așa. Defapt un om poate deveni un vampir prin ambele cai, atât prin sânge cât și prin mușcatură. Transformarea prin mușcatură, prin venin nu reușește mereu, iar rezultatul poate însemna moartea.

Nu mă refer la moartea vampirică ci la adevarata moarte, aceea din care nu mai poți fi trezit de nimeni și nimic.
Consider că odată ce cineva reușește să treacă termenul de zece zile cât durează transformarea prin venin, timp în care acesta lucrează vraja sa asupra omului încercând să unească sufletul și trupul într-un tot, oferindu-le acestora putere și nemurire, și-a câștigat dreptul la viață. De aceea ucid foarte rar vampiri. Desigur acest lucru nu se aplică celor care vor să mă ranească pe mine și pe cei din clanul meu, aceștia merită striviți, arși de vii până când ramâne doar cenușa și fumul cu al lor miros de mosc.

Această viață prelungită mi-a dat o lecție importantă în cea ce privește viața și moartea, timpul si spațiul. Nimic din cea ce știam înainte de a deveni un vampir nu a mai avut sens atunci când am devenit unul. Viața pentru mine încetase și totuși eram viu, moartea fugise de mine, dar totuși eram catalogat drept mort. Eram înghețat în timp, nu îmbatrâneam, nu muream, eram veșnic, eram etern, eram un zeu, și totuși timpul în jurul meu se scurgea. Cea ce iubeam cândva devenise trecut, persoanele care le cunoșteam azi, mâine îmbatrâneau și deveneau trecut în timp ce eu eram blocat în lumea mea, aceea a ființelor binecuvântate să știe secretul timpului și al vieții.

Dar atunci când traiești mult așa cum o fac cei ca mine, trecutul îți poate fi atât prieten cât si dușman. Teoretic memoria ne este strâns legată de trecut. Tot cea ce știm, fiecare vorbă, cunoștințele pe care le avem le avem din trecut. Ceea ce învățăm azi și repetam mâine este cunoștința din trecut. Trecutul și memoria se împletesc, și ori de cate ori avem nevoie de ele acestea ne împartășesc cunoștințele de care avem nevoie.

Dar nu întotdeauna trecutul este frumos. Orice om regretă ceva din trecutul sau. Nimeni nu este perfect, toți avem conștiința patată cu ceva. Vei spune ca cei ca mine au conștiința patată de crimele comise... Dar lasă-mă să îți spun că greșești. Noi nu consideram moartea victimelor noastre un pacat, caci în realitate nu este un pacat. Ei mor pentru ca noi să supraviețuim, la fel ca în natură, animalele inferioare mor pentru ca cele superioare să traiască. Când vorbesc de conștiință patată mă refer la deciziile luate și la acei oameni pe care în cazul meu ar fi trebuit de mult să îi omor.

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, dar mereu am contrazis aceasta zicală. Ochii sunt oglinda timpului, ei vad și proiectează în mintea noastră timpul. Sunt martorii evenimentelor ce se petrec în fața lor. Ei vad trecutului, prezentul și viitorul. Dar ce se întâmplă atunci când ochii noștii vadan același timp și trecutul și prezentul? Ce se întâmplă atunci când și prezentul și trecutul pe care îl vad în acea clipă sunt nedorite și provoacă ură? Se formează haos și stralucirea lor de diamant dispare. Culoarea lor prețioasă devine ștearsă, capatând culorile furiei, culorile supararii.

Vă întrebați probabil ce legatură au toate acestea cu cea ce vă povesteam în capitolul trecut când vă vorbeam despre Athos! Totul are legatură! Î n acea dimineață de 23 spre 24 iulie, trecutul împreună cu unul din copiii mei au venit să îmi rascolească amintirile și să aducă în inima mea durerea, iubirea trecută, lacrimile de mult varsate, suspinele și mâhnirea.

După cum spuneam în capitolul anterior planul era simplu, trebuia doar să fac în așa fel încât să fiu arestat și întemnițat, urmând ca după aceea să îl eliberez pe Athos și să ieșim, pentru a ne întâlni în padure cu ceilalți. Însă atunci când sunt eu implicat, nimic nu e simplu, totul se complică. Dar îmi place, face totul să fie mai palpitant, mai viu. Planul era trasat, atât eu cât si Johann, respectiv Medeea știam ce aveam de facut. Era ora trei dimineața când am intrat în casa cardinalului încercând să îl asasinez. Johann a facut întocmai cum ii cerusem jucând rolul unui bun credincios și încercând să salveze viața cardinalului. Planul a mers perfect până în acel punct.

Johann m-a imobilizat cu ușurință, având în vedere că nici nu încercam din tot sufletul să mă opun. Garzile personale ale cardinalului m-au încercuit și încatușat, la ordinul cardinalului. Am fost dus apoi în temnițe urmând ca în urmatoarele câteva ore să fiu ars pe rug împreună cu ceilalți cinci condamnați.
Temnițele se aflau la subsolul castelului ce servea drept reședință cardinalului . Încă din prima clipă când am pășit în acel subsol mirosul de sânge uscat, de oase putrezite și al torțelor ce îl luminau din loc in loc mi-au cauzat un moment de neliniște. Mirosul era incredibil de puternic, mirosea a tortura și moarte. Am pășit intr-un hol lung luminat slab de câteva torțe puse din loc în loc pe pereți. De-o parte si de alta a holului se aflau temnițe în care zaceau oameni pe jumatate morți, unii dintre cei înlanțuiți erau chiar morți, însă au fost lasați acolo să putrezească pentru a servi drept exemplu.

Femei și barbați deopotrivă zaceau pe pamântul murdar, ud și rece agonizând. Unii aveau unghiile smulse, alții fuseseră flagelați, altora le fuseseră smulși ochii fiind condamnați pe vecie unei vieți fară lumină. Oriunde te uitai vedeai suferința, lacrimi, durere și moarte. Nu mai suportam să vad atâta suferință, îmi doream să omor întreg consiliul de inchizitori, fiecare om care simțise placere în timp ce aceste biete suflete sufereau, agonizau în timp ce erau torturați. Le puteam auzi gândurile mute, vocea minții lor vorbea despre durere și chinuri inimaginabile. Vorbeau despre nevinovăție și despre iubirea fața de cei pe care nu îi mai vazuseră de mult, de cei pe care nu îi vor mai vedea niciodată. Durerea lor devenea durerea mea, atunci gând gândurile lor mă loveau rând pe rând, puteam simți pe pielea mea loviturile biciului, puteam simți înțepaturile cuielor. Era cumplit.

Știam că spun adevarul, simțeam asta în gândurile lor. Erau nevinovați, erau martiri, erau momeala pentru cei asemenea mie, erau momeala pentru vampiri și vrajitoare deopotrivă. Nu mai puteam citi asemenea gânduri trebuia să mă opresc. Î n încercarea mea de a bloca gândurile am auzit un ultim gând ce venea din mintea unuia din barbații ce mă conduceau prin acel hol:

În curând prostul ăsta va avea parte de același tratament ca și ceilalți!
Era de ajuns nu mai rezistam, gândurile lor erau de-a dreptul enervante, îmi doream să le aplic același tratament pe care îl primiseră acești oameni nevinovați, apoi să le smulg capetele de pe umeri. Nimeni care mă amenință, fie chiar și în gând , nu mai traiește pentru a pune planul în aplicare. Cu o mișcare bruscă am rupt lanțurile ce mă țineau încatușat, repezindu-mă la gâtul barbatului al carui gând îl auzisem. Am mușcat fară milă, cu ferocitate, smulgându-i o bucată din carne. Sângele a început să curgă violent, cu forță în gura mea.

Venele mele începuseră să pulseze, să vibreze în timp ce sângele le dadea viață. Pulsul barbatului începuse să scadă, bataile inimii erau din ce in ce mai rare, respirația ii devenise spasmatică, semn că sfârșitul îi era aproape.
Celalalt barbat ramasese fară glas, lipit de unul din pereți incapabil să se miște. Frica se citea pe fața lui, în ochii și în mintea lui. Tocmai își vazuse fratele murind într-un mod de-a dreptul înfiorator. Ah, cât de frumos, mă simțeam mai bine știind că erau frați. Știa că animalul, monstrul, așa cum mă numea, nu se saturase, că va sfârși în același fel ca și fratele sau, și avea dreptate nu eram nici pe jumatate satisfacut, îmi doream mai mult. Î n mod normal m-aș fi jucat cu el aplicându-i mușcaturi mici, injectându-i venin, paralizându-l, lasându-l să agonizeze, lasând sângele să se amestece cu veninul devenind astfel mult mai gustos, mai fin și mai amețitor. Însă acum mă grabeam, trebuia să îl gasesc pe Athos.

I-am aplicat și acestuia același tratament ca și fratelui sau, hranindu-mă cu sângele lui până când corpul i-a fost golit. Nu m-am obosit să incendiez cadavrele așa cum procedam de obicei cu victimele mele. Le-am lasat întinse pe pamântul rece. Timpul se scurgea repede, iar acum fiecare secundă conta. Pierdusem destul timp. Soarele era pe punctul de a apune, iar execuțiile aveau sa înceapă la ora opt a dimineții. Am cercetat fiecare celulă în speranța de a îl gasi pe Athos însă fară nici un rezultat.

Eram conștient că ceilalți mă așteptau afară gata să își îndeplinească sarcinile atunci când mă vedeau ieșind împreună cu Athos, însă acesta nu era de gasit. Nu îl puteam gasi după miros, peste tot mirosea la fel, a sânge și a putred, mirosul meu fin era nefolositor în acest moment. Nu îmi ramânea altceva de facut decât să folosesc puterile. Am închis ochii pentru a mă concentra asupra chipului lui Athos, m-am concentrat asupra întregi cladiri în speranța că îl voi gasi.

Am simțit cum sângele din venele mele începe să se încalzească, îmi simțeam fiecare centimetru de piele vibrând, arzând în timp ce puterile acționau. Este un sentiment greu de descris ca și cum spiritul meu se extinde, își marește dimensiunile cuprinzând întreaga cladire. Puteam auzi fiecare gând, fiecare respirație din castel, fiecare bataie a inimii. Tot ce trebuia să fac era să blochez rând pe rând fiecare minte până o gaseam pe cea a lui Athos. Am blocat ușor, ușor fiecare minte, stingându-le asemenea unor lumânari, imediat ce flacara disparea prezența persoanei, împreună cu mintea devenea invizibilă.

Athos se afla la un nivel mai jos într-o cameră de tortură împreună cu cineva care ar fi trebuit ucis cu mult timp în urmă. Merita să moară doar pentru a reînvia, urmând ca apoi să fie ucis încă o data. Ah, îl uram, clipa când l-am cunoscut, uram momentul când l-am privit în ochi, detestam imaginea lui. Am alergat cât de repede am putut spre acea camera subterană, ajungând acolo în mai puțin de zece secunde. Urma să îi fac viața un iad, un iad mai dureros și mai fierbinte decât cel în care traia acum. Pentru fiecare rană pe care i-o provocase lui Athos, pentru fiecare minut de tortură avea să platească înzecit. Am intrat în acea încapere în forță, spargând ușa din lemn.

Ah, nu o să uit niciodată fața lui atunci când m-a vazut, atunci când mi-a citit furia de pe față, când m-a vazut pentru prima oara cu colți , când a vazut culoarea ochilor mei schimbată. Nu mă vazuse niciodată așa, proaspat hranit. Ochii mei perfect verzi, acel verde smarald ce iese în evidență datorită tenului meu alb își schimbă culoarea într-un roșu rubiniu, stralucitor ce imită aspicul unui monstru minunat, un asasin fară arme ce folosește dinții pentru a ucide. Era prima dată când vedea aceasta imagine de aproape. Atunci când îl transformasem ochii lui erau închiși, corpul îi era mult prea slabit pentru a vedea frumosul meu chip transformat în chip de diavol.

Mintea îi era goală, pentru câteva clipe nici un gând nu se putea auzii, ca și cum acestea ar fi fost înlanțuite, ca și cum în fața lor fusese ridicat un zid gros. Uimirea și frica ce se citea în ochii lui, m-au facut pentru un moment să uit de ce eram defapt acolo. Îmi aduceam cu placere aminte acele clipe din trecut când degetele mele albe și reci se plimbau pe abdomenul lui gol, însângerat. Îmi aducem aminte trupul lui chinuit ce pierduse mult sânge datorită torturii la care îl spusesem. Aveam în minte și încă am, imaginea gâtului sau mușcat, ce purta urma dinților mei din care încă mai curgea sânge chiar si după ore întregi de tortură.

Dar momentul meu de placere s-a sfârșit repede atunci când mirosul de sânge de șobolan a început să emane din corpul lui. Brusc, ca un fulger prin mintea mea a trecut gândul de a îl ucide chiar acolo. Cum putea să profaneze într-un asemenea fel veninul meu, veninul ce ii daruise viață și putere veșnică. Gaseam și încă mai gasesc înjositor, umilitor si demn de dispreț ca un vampir să se hranească cu sângele acelor mici vietăți ce se târasc pe pamântul pe care toți calcă, ce poartă boli și sunt inferioare chiar și oamenilor. Facuse două greșeli fatale în acea seară. Îl torturase pe Athos și îmi patase onoarea, îmi calcase orgoliul în picioare hranindu-se cu sângele acela dezgustator. Furia aproape că se vedea ieșind din mine, nu mă mai puteam controla, fară să mă gândesc la ceva corpul meu a acționat instinctiv, într-o fracțiune de secundă, palmele mele erau lipite de pieptul lui împingându-l cu o forță uimitoare în zidul din spatele lui. Am auzit sunetul specific al caramizilor care s-au fisurat la contactul cu corpul lui.

-Sanzzio, ești ultima persoană pe care îmi doream să o vad în aceasta noapte. Dintre toți copiii mei, tu ești cel pe care îl urasc cel mai mult, te disprețuiesc. Cum îndraznești să îmi încalci teritoriul? Ce dorești, de ce continui să mă urmarești la nesfârșit? De ce mereu, vrei să distrugi fiecare ființă umană la care țin? Nu profita de slabiciunea mea în fața ta. Dacă nu te ucid eu, atunci Hektor sigur o va face, și asta fară nici un regret dacă știe că asta mă va face fericit. E de ajuns doar să îi spun ca îmi doric ca tu să dispari, și te va cauta orânde te-ai afla.

- Am știut mereu ce am vrut, încă din clipa când am aflat ce monstru fară sentimente se ascunde în spatele acestei măști cu chip de înger și a acestei voci cristaline. Te-am vrut pe tine, mort, ars, pe toți ce ca tine. Am jurat în acea noapte în care te-a vazut din întâmplare hranindu-te din corpul acelei biete femei. M-am uitat la chipul tau atunci când ai aruncat corpul în canalele Veneției, la ochii tai rautacioși ce aveau o culoare ștearsă închisă, privirea îți era demonică. Frica pusese stapânire pe mine, mă temeam că mă vei vedea, mă temeam că îmi voi pierde viața înainte de a te ucide. Vazusem chipul unui monstru cu aripi de înger și zâmbetul unui demon, am știut imediat ce erai. Cum am putut să fiu atât de prost, m-am întrebat atunci... Înșelase un întreg oraș, minciuna ta și farmecul tau ne vrajise pe toți, nimeni nu te-ar fi banuit vreodată, caci nici-un mit despre vampiri nu parea să se aplice în cazul tau. Umblai fară probleme în lumina soarelui, reflexia ta se putea vedea în oglinzi., aratai precum un om perfect normal, dar totuși... Ar fi trebuit să îmi dau seama caci odată cu venirea ta în oraș totul s-a schimbat. Valul de crime și dispariții misterioase ce se abatuse asupra Veneției începuse când tu ai venit. Nimeni nu știa nimic despre tine, însă dețineai numeroase proprietăți iar numele tau și al stramoșilor tai aparea peste tot în arhive. Crasei o minciuna perfectă, o piesă excelentă de teatru în care tu erai actorul principal.

Vocea îi era slabă în mod clar lovitura ce i-o dadusem îl slabise, caci corpul lui nu era îndeajuns de puternic pentru a face față unei asemenea tensiuni.

- Știu asta! Din acest motiv te-am transformat, am spus eu râzând ironic, am știut încă din acea seara că m-ai vazut, îți citeam gândurile fară ca tu să îți dai seama, te ascundeai ca un laș după acel bordel ieftin. Din acest motiv te-am transformat, știam că urăști vampirii, știam că vrei să mă omori, însă nu aveai nici cea mai mică șansă ca om, așa că ți-am oferit șansa să mă ucizi sau cel puțin șansa de a încerca. Dar... Nu înțeleg de ce te încapățânezi să te legi de acei oameni pe care îi iubesc. Ei sunt nevinovați, eu sunt cel pe care îl vrei.

- Nimeni nu e nevinovat odată ce a fost atins de tine, odată ce a simțit placere privindu-te, odată ce tu i-ai considerat prieteni și ei la fel. Aceia nu mai sunt oameni nevinovați aceia sunt tradatori și merită să moară. Am ucis fiecare târfă din Veneția care ți s-a daruit. Le-am strâns de gât până când ochii lor s-au umplut de sânge și au murit uitându-se în ochii mei. Deocamdată durerea spirituală este singura mea arma împotriva ta, dar cu timpul când aceste forțe vor crește, când acest blestem pe care l-ai aruncat asupra mea se va raspândi în corpul meu atunci te voi ucide, apoi mă voi ucide pe mine.

- Nu mă face să râd Sanzzio, crezi că hranindu-te cu șobolani și alte animale vei putea vreodată să concurezi cu mine? Cu mine? Un vampir pur sânge, care timp de mii de ani exist pe acest pamânt și m-ă hranesc zilnic cu sânge uman sporindu-mi puterile atât de mult încât tu niciodată nu mă vei putea ajunge din urmă. Nu fi ridicol! Uită-te la tine tremuri de frică doar privindu-mă. Nu au reușit alții mai batrâni ca tine și mult mai puternici și vei reuși tu? Un preot nebun, un vampir care încă mai crede în judecata divină? Ești ridicol, Sanzzio, am spus eu lovindu-l încă o dată în piept de data asta cu și mai multă forță încât acesta a cazut la pamânt, incapabil să se mai ridice. Ești un vampir! Un vampir, un vânator ce ar trebui să vâneze în orașe, să vâneze oameni, nu șobolanii din canale. Ești un vampir Sanzzio, un vampir! Îți stă în natură să ucizi, nu uita asta!

- Niciodată, niciodată, a supus acesta printre spasme încercând în zadar să se ridice. Cuvintele ți-au ramas la fel de veninoase. Tot ce atingi moare sau devine asemenea ție un monstru. Oriunde te duci, în orice oraș sau țară lași în urma ta moarte și foc. Te urasc, te urasc pentru că exiști, te urasc pentru că respiri aerul pe care eu îl respir, te urasc pentru că m-ai transformat într-un monstru, te urasc pentru setea continua ce o am, te urasc pentru că datorită ție ea... E moartă.

- Incă mă mai învinovățești pe mine pentru moartea lui Anais? Tu ai fost cel care a uciso, tu ai fost cel care a înfipt în inima ei un cuțit oprindu-i acele dulci batai ale inimii. Am știut de la început că transformându-te îți voi face viața un iad. Aceasta a fost pedeapsa pe care ai primit-o pentru moartea ei, iar acum pedeapsa se va dubla, astazi voi termina ce am început acum o sută de ani în Veneția în acea noapte de decembrie.
Mi-am mușcat încheietura mâinii lasându-mi sângele să curgă în timp ce mirosul acestuia umplea încaperea. Sângele meu era batrân, antic și puternic. Era ambrozie, era precum stralucirea lunii, era lichidul puterii, lichidul iubirii, al pasiunii, al curajului pentru oricine îl bea fie om fie vampir, era foc lichid ce alerga prin venele arcui îl bea.

Imediat ce parfumul îmbietor al sângelui meu a cuprins întreaga camera am putut vedea în ochii lui Sanzzio dorință, poftă! Râvnea sângele meu, își dorea să simtă gustul din spatele mirosului îmbietor. Am fost uimit de taria de care dadea dovadă, de forța pe care o avea. Se opunea dorinței de a se hranii, refuza să se lase condus de instincte și să vină să ia cea ce corpul lui cerea. M-am concentrat asupra ranii ce mi-o provocasem aceasta închizându-se treptat fară a ramâne nici o cicatrice.

Folosindu-mă de aligitatea vampirică am ajuns lângă el într-o fracțiune de secundă. Eram atât de aproape încât îi puteam simți respirația pe pielea mea. Mâna mea stânga s-a încleștat din reflex pe gâtul lui ridicându-l în aer și lipindu-l de perete. Puteam simți cum mâna mea se strângea tot mai tare pe gâtul lui, puteam simți sub aceasta cum gâtul lui se mișca în tip ce el înghițea în sec, îi simțeam corpul tremurând din fiecare încheietură. Mâna mea dreaptă s-a strâns în pumn lovindu-l de doisprezece ori puternic în abdomen și în coaste. Am auzit sunetul fin al coastelor lui cedând sub puterea loviturilor mele.

Sanzzio trecea prin dureri cumplite având coastele rupte, rezistența lui și abilitatea de a se vindeca nu funcționau așa cum ar fi trebuit datorită sângelui cu care se hranea, acesta nu era îndeajuns de puternic. I-am rupt oasele ambelor mâini, acestea ieșind prin pielea lui. Țipetele lui erau asurzitoare, iar durerea cumplită. Nu avea forța necesară pentru a se opune. Diferența dintre noi era uriașă. Creatorul este aproape întotdeauna mai puternic decât copilul, iar în cazul meu, eram foarte puternic, cu mii de ani mai batrân ca el și superior celorlalți vampiri de pretutindeni.

Țipetele și durerea lui mă amuzau. Dar tot nu era de ajuns îmi doream mai mult. Trebuia să îl aduc în stadiul în care doar sângele meu îl mai putea vindeca. Știam că dacă îl raneam îndeajuns de mult acea forță cu care se opunea dorinței de a bea sângele meu va slabi drastic. Îmi doream ca el să guste sângele meu, caci atunci când avea să simtă textura cremoasă a acestuia totul avea să se schimbe. Sângele animalelor nu îl va mai satisface ci doar cel uman, iar acest lucru avea să devină o tortură zilnică pentru el, până când corpul lui va ceda în fața dorinței și a instinctelor. Urma să se transforme în ceea ce el ura, într-un monstru ce ucide zilnic pentru a trai, într-un demon ce se hranește cu sânge uman. L-am mușcat cu ferocitate de gat, hranindu-mă cu sângele lui care în ciuda mirosului oribil era cu mult superior sângelui uman fiind sânge vampiric.

L-am mușcat de mai multe ori de gât. Î n timp ce buzele mele erau lipite de pielea lui sugându-i sângele, îi simțeam spasmele, simțeam cum venele lui se goleau, iar asta îmi provoca placere.
Într-un moment de extaz, în timp ce mă bucuram de durerea ce i-o provocam, am uitat să înghit, gura mea umplându-se cu sângele lui. Camașa mea albă din matase venețiana devenise acum roșie în timp ce sângele lui Sanzzio se prelingea pe pielea mea. Viața lui atârna în acel moment de un fir de ață. Acum viața lui era din nou în mâniile mele așa cum fusese cu mult timp în urmă în Veneția după o lungă noapte de tortură. L-am eliberat din strânsoare, el a cazut la pamânt incapabil să își revină fiind cu un picior în abisul morții.

Mi-am mușcat din nou încheietura mâinii stângi lasând sângele să își lucreze vraja asupra lui Sanzzio. Raspunsul a venit imediat! Sanzzio și-a ridicat capul cautând cu ochii lui gri, acum aproape albi sursa acelui miros îmbietor. Colții lui nu au întârziat să apară, iar limba lui aproape că gusta aerul atunci când s-a atins de colții lui. Mi-am lipit mâna de buzele lui, și imediat am simțit mușcatura lui. Am simțit cum veninul îmi curgea prin vene, am simțit durerea cauzată de acesta. Venele mele tremurau în timp ce el se hranea cu ardoare cu sângele meu.

Mâna îmi amorțise fiind paralizată de venin. O durere cumplită îmi strabatea tot corpul în timp ce Sanzzio sugea cu ferocitate focul lichid din venele mele, focul ce avea să aprindă încă odată fitilul vieții lui. Deși în acea noapte mă hranisem suficient, secasem cele două garzi și bausem aproape tot sângele lui Sanzzio, începusem să mă simt slabit. Nu îmi imaginasem că Sanzzio se va lasa dus de val și că își va elibera instinctele în acest mod. Am tras cu forță mâna din strânsoarea acestuia care primise acum mai multă putere decât visa vreodată că va avea și l-am luat pe Athos care zacea inconștient pe o lespede de piatră și am ieșit cât am putut de repede din acel loc.

Eram slabit, nu îmi dadusem seama că Sanzzio bause atât de mult sânge. Am încercat să îl contactez telepatic pe Hektor însă fară nici un rezultat. Aveam nevoie urgenta de sânge. Aveam nevoie de sângele lui Hektor. Când am ajuns în sfârșit la locul de întâlnire din padure unde eram așteptat, l-am lasat pe Athos rezemat de un copac, prabușindu-mă apoi în brațele lui Hektor.

Mă simțeam gol și fara viața ca și cum tot sângele din venele mele se evaporase. Dar... Eram conștient că acest lucru nu se întâmplase. Îmi simțeam fiecare parte din corp golită de forță, îmi simțeam plamânii luptând atunci când aerul pe care îl respiram intra în ei. Nu mi se mai întâmplase niciodată așa ceva. Daruisem sângele meu multor vampiri și niciodată nu avusesem simptomele acestea. Ceva se întâmplase cu mine, ceva se întâmplase cu Sanzzio. Dar, nu era posibil el era mult prea slab pentru a avea o asemenea putere specială.
Am simțit mâna fermă a lui Hektor ghidându-mi capul spre gâtul lui, am simțit forța pe care acesta o punea lipindu-mi buzele de gâtul lui, lasându-mi nasul să inhaleze mirosul fin al pielii lui, mirosul îmbietor de sub aceasta ce venea de la sângele lui. Am mușcat cu grijă, caci nu îmi doream să îi cauzez durere.

El ar fi fost ultima persoană pe care aș fi ranit-o. Sângele lui mi-a inundat gura, iar în timp ce înghițeam aceasta lasa în urma lui gustul desavârșit. Era sublim și delicios. Simțeam cum sângele curgea prin mine, cum corpul mi se încalzea, cum fiecare celulă din mine vibra. Eram într-un extaz total ca și cum aș fi atins soarele cu mâna fară să mă ard, că și cum razele lunii ar fi aruncat asupra mea o vrajă. Era sângele de care nu m-aș fi saturat niciodată. Era sângele ce îmi fusese daruit doar mie. Era al meu. Era al lui și era de o mie de ori mai bun și mai puternic decât al meu. Când amețeala a disparut și forța mea a revenit m-am oprit. Mi-am retras colții uitându-mă fix în ochii lui Hektor mulțumindu-i din priviri.

data viitoare când vrei să faci pe eroul voi veni cu tine. Dacă se va mai întâmpla vreodată ce s-a întâmplat în această seară, jur că... O voi face chiar dacă îmi va face inima bucăți.

nu spune asta! Mă iubești prea mult pentru a face asta! Hektor, tată, îmi pare rau! Iartă-mă! Nu am luat în calcul posibilitatea ca Sanzzio să fie în spatele inchiziției. Ar fi trebuit să îmi dau seama! Am fost un...

nu! Ești! Doar cel mai arogant, cel mai afurisit, cel mai nebun, cel mai frumos și cel mai potrivit vampir din lume. Oricât aș vrea să fiu suparat pe tine îmi este imposibil. Nu reușesc! Verdele ochilor tai nu mă lasă, privirea ta blândă și nevinovată îmi șterge orice urmă de suparare!

Î n ochii lui Johann puteam citi multe întrebari, iar gândurile lui deveniseră adevarate urlete de disperare ce îmi asaltau mintea. Cauta raspunsuri pe care doar eu i-le puteam da, dar nu era momentul pentru întrebari, Athos avea nevoie de ajutor. Î n mai puțin de o secundă Johann o ținea pe Medeea în aer.

- Tu, tu ești vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat cu Edan, vrajitoareo. Am știut că nu pot avea încredere în tine, dar te-am acceptat pentru că Edan a vrut asta. Furia de pe fața lui era vizibilă, iar forța pe care o punea în acea strânsoare putea fi dedusă. Cineva îndraznise să mă atace, cineva mă ranise, cineva îi atacase creatorul, iar pentru el asta era o blasfemie. Dar, continuă acesta pentru ea ce i-ai facut vei plati cu viața ta. Mânia lui Johann nu are limite, ar face orice pentru mine și pentru a mă proteja chiar și atunci când nu este nevoie. Însă de data aceasta facuse o greșeala ce îl putea costa propria viață, Medeea nu raspundea bine la amenințări, mai ales dacă acestea veneau de la cineva pe care ea considera inferior. Mă uitam chiar în ochii Medeei și știam ce avea de gând să facă. Johann a cazut la pamânt secerat de atacul Medeei.

A-mamă, oprește-te acum! Adunându-și forțele ramase Athos a încercat să o oprească pe Medeea însă fara nici un rezultat, aceasta era încapățânată și nu avea să se oprească decât atunci când Johann avea să își ceara iertare. Dar, ceva sa întâmplat chiar în momentul când eu mă pregateam să o oparesc, Johann s-a ridicat de la pamant ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Medeea încă se concentra asupra atacului însa acesta își pierduse toata patera asupra lui Johann. Ce se întâmplă mamă cumva puterile te-au lasat?

- Dar... Dar... Cum niciodată nu te-am învățat magie atât de puternică. Edan presupun că nu ai...

- Nu, nu, mamă ceea ce tocmai am facut nu are nimic de a face cu ceea ce mai învățat tu sau Edan. Crezi că sângele lui Edan din corpul lui tata nu a avut nici un efect? Cum crezi că am învățat atât de repede ceea ce m-ai învățat, cum crezi că reușeam din prima fiecare vrajă înainte ca tu să îmi spui detaliile? Îți puteam citi fiecare gând și gaseam în mintea ta detaliile necesare. Nu am avut niciodată nevoie de tine să mă înveți. Ceea ce tocmai am facut a fost simplu, a trebuit doar să gasesc în mintea ta o modalitate de a te opri si restul a fost o joacă de copii. Lasă-l pe Johann în pace! Acum, mamă! Nu mă obliga să îți întorc propriul atac împotriva ta.

Rapusă de cele spuse de Athos și de privirile mele amenințătoare, Medeea a oprit atacul asupra lui Johann. Ochii îi erau plini de uimire, fața ei mică era precum cea a unei statui. Tocmai își vazuse fiul pe care încercase timp de douazeci și opt de ani să îl protejeze de magia antică folosind-o. Tocmai realizase că încercase în zadar să își mintă fiul în legatură cu tatal sau. Athos o facuse să se simtă așa cum cu mult timp în urma eu o facusem, o facuse să se simtă folosită și mințită. Știuse tot timpul adevarata poveste, știuse tot timpul cine eram eu și știuse cel mai ascuns gând, cel mai ascuns sentiment al mamei sale, iubirea pentru mine.

Chiar și după tradarea mea, chiar în pofida falselor amenințări, Medeea nu încetase niciodată să mă iubească. Eram primul vampir în fața caruia cedase, primul pe care imensele ei puteri nu îl manipulaseră. Eram la fel ca ea, știam tot ce știa ea, fiecare secret antic, fiecare ritual interzis, și chiar unele pe care nici ea nu le știa. Vazuse în mine un maestru, un companion, un iubit și un amant. Eu eram focul în timp ce ea era vântul ce mă aprindea sporindu-mi forțele. Eram un dar divin pentru ea și tot odată un blestem. Pasiunea noasta îi aducea placere dar în același timp o punea în pericol, caci orice ființă ce se apropia de mine devenea marcată, devenea o țintă pentru ceilalți vampiri.

Vraja ce îi bloca gândurile se rupsese odată ce ea pierduse controlul asupra puterilor sale, iar acum gândurile ei erau ale mele. Erau pe cât de amuzante pe atât de triste, putând pentru un moment să simt dezamagirea din inima ei, regretul și sentimentul de vinovăție. Pentru prima oara aveam în fața mea o cu totul alta Medeea. O Medeea goală, lipsită de viață, plină de vinovăție, secată de orice putere și dorință.

Tocmai realizase că sentimentele și gândurile în jurul carora ridicase de-a lungul anilor ziduri nu fuseseră niciodată numai ale ei. Erau sentimente suprimate pe care ea încercase să le uite, pe care ea le nega pentru a nu parea slabă, însă Athos tocmai îi dovedise contrariul. Nu puteam să mai rezist gândurilor sparte ce mă asaltau, nu mai rezistam vocii stinse a minții Medeei. Î n mai puțin de o secunda am fost lângă ea ținând-o în brațe, lipindu-i capul de pieptul meu. Nici macar nu a tresarit atunci când a simțit atingerea de gheata a pielii mele, atunci când a simțit textura fină și dură a acesteia pe pielea ei maslinie, caldă si catifelată.

A-știu totul, mamă, spuse Athos accentuând ultimul cuvânt, știu totul! De ce nu îi spui lui Edan ce ai facut, de ce încă te mai ascunzi? Ai trait în minciună mii de ani de ce nu încerci macar acum când sfârșitul îți este aproape să spui adevarul. Cu aceste ultime cuvinte, Athos se prabuși la pamant, slabit din cauza torturii la care fusese supus și datorită energiei ce o folosise pentru a îl ajuta pe Johann. Nu era mort însă era pe aproape, respira greu, iar singura cale de a îl salva la timp era ca el să bea sânge de vampir. Dar nu al meu! Î n nici un caz al meu, cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. I-am facut semn lui Johann să îi dea o parte din sângele lui, iar acesta a facut așa cum i-am zis fara a se opune.

-Medea, am spus eu în timp ce Johann îl hranea pe Athos cu sângele lui, cum adică sfârșit? Despre ce vorbește Athos? Doar nu ai fost în stare să rupi legatura! Aceasta nu a scos nici un sunet, chipul ei era cel al unei statui, ochii îi erau ațintiți aspira fiului ei, care acum începea să își revină, același fiu care o tradase aparând un vampir care încercase să îi facă rau. Medeea, raspunde-mi, am început să strig eu întorcând-o pe aceasta cu fața catre mine astfel încât ochii noștii s-au întâlnit. Medeea, ce ai facut, ce prostie ai facut? De ce? De ce ți-ai aruncat viața de ce ai rupt acea sfântă legatură cu sufletul tau?

A-sfânta, rosti aceasta pe o voce joasă asemenea unei șoapte. Buzele ei tremurau în timp ce vorbeau, iar privirea îi ramasese la fel de goală și transparentă, ca și cum ar fi vazut prin mine, ce era sfânt în acea legatura? Î n ultimii douazeci și cinci de ani... A facut o pauză ca și cum aducerea aminte a acelor ani trecuți ar fi ranit-o profund... Te-ai uitat vreodată de curiozitate în sufletul meu? I-ai vazut culoarea neagră-verzuie? Te-ai gândit vreodată ce fel de monstru vedeam de fiecare dată când mă uitam la propria reflexie în oglindă? Dintre toate ființele din lume tu ești singurul ramas în viață care poate să înțeleagă. Cum poți să spui că acel legamânt era sfânt? Era orice altceva dar numai sfânt nu! Ochii ei s-au umplut de lacrimi cristaline, ce curgeau pe obrajii ei capatând o culoare ușor argintie în lumina magică a lunii. Crezi ca eu nu îmi doresc să traiesc, crezi că mă bucur că peste câteva luni corpul meu va ceda și că sufletul meu mă va parași, spuse aceasta înecându-se în suspine, vreau să traiesc Edan mai mult decât orice pe lume, dar nu așa, nu chinuindu-mi sufletul, a trebuit să rup acel legamânt, l-am chinuit destul patru mii de ani. Aceasta îmi va fi rasplata pentru crima ce am comis-o! Am să mor singură, fară cei doi barbați ce i-am iubit încă din prima clipă când ochii mei i-au întâlnit pe ai lor. Am să mor cu gândul că sufletul meu mă va blestema pentru eternitate, pentru faradelegea mea. Îți mulțumesc Edan, îți mulțumesc pentru tot, îți mulțumesc că l-ai salvat, a spus ea uitându-se catre Athos, caldura din ochii ei revenise se uita cu dragoste la fiul ei, cu o dragoste dureroasă, ca pentru ultima dată, îți mulțumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru tot ce mai învățat, a spus întorcându-se spre mine, fară ajutorul tau fară învățăturile tale despre magia antică nu aș fi fost niciodată în stare să rup legamântul. Aceasta va fi ultima dată când mă vei mai vedea , dar înainte ca drumurile noastre să se despartă, înainte ca eu sa mor mai am o ultimă dorință!

Lorice, am spus eu uitându-mă în frumoșii ei ochi albaștrii, orice, Medeea!
A-vreau să iau cu mine în mormânt, sarutul tau, vreau să îmi dai un ultim sarut, ce îmi va fi alinare în infern atunci când voi arde. Îmi va ține de racoare atunci când focul îmi va arde sub talpi și îmi va cuprinde tot corpul, îmi va ține de cald când corpul meu va fi înghețat, îmi va calma durerea atunci când trupul îmi va fi flagelat! Fară a mă mai gândi am sarutat-o pe buzele ei moi și calde. Era o senzație placuta, plină de amintiri de mult uitate într-un colț al minții mele. Îmi simțeam sângele cum alerga prin vene, îi simțeam venele ei pulsând sânge, simțeam cum buzele ei se umpleau cu sânge în timp ce se atingeau de ale mele. Era ceva firesc, buzele mele reci le atingeau pe ale ei, iar corpul încerca să le mențină caldură pompând sânge, dar era o senzație magică. Curând am uitat că sarutam un om, o priveam în mintea mea ca pe o partenera de viață, o vedeam ca pe una de-a mea.

Lasându-mă purtat de val colții mei au ieșit la suprafață, iar limbile noastre jucaușe s-au taiat în acestea. Sângele nostru sa amestecat între buzele noastre, facându-ne pe amândoi să simțim cum corpurile noastre vibrează sub atingerea mâinilor noastre. Simțurile și instinctele ne-au fost trezite de amestecul de sânge. Trupurile noastre deveneau din ce în ce mai pline de pasiune în timp ce mâinile noastre se mișcau fară ca vreunul din noi să își dea seama. Degetele noastre nu se mai saturau, își doreau tot mai mult gustul catifelat și fin al pielii noastre. Din noi emana energie care ne traversa corpurile lasând în urma o senzație placută de racoare ce ne dubla placerea.

Gândurile noastre erau interconectate, iar mințile noastre uitaseră pentru un moment de problema curentă, zburând pe meleagurile fanteziilor. Ne gândeam la pasiunea dragostei , la dorința salbatică ce se adunase în noi, la sex salbatic pe tavanul camerei în timp ce lumânari aprinse încoronau patul gol. Medeea își aducea aminte ultima noastră noapte de dragoste pe o insulă în Marea Egee. Noaptea veghea asupra noastră, iar lumina lunii înghețase pe trupurile noastre fierbinți. Eram doar noi și marea, nu se auzea nici macar muta melodie a unui greiere, se auzea doar vocea puternică a marii și sunetele produse de gurile noastre vrajite de magia lunii și a atracției sexuale ce amândoi o simțeam unul pentru celalalt. Pasiunea dintre noi, dorința și schimbul de sânge dintre mine și ea ne aduceau tot mai aproape de momentul orgasmului. Când sarutul nostru s-a încheiat amândoi ne-am trezit din acea amintire. Respiram greu, iar buzele noastre erau roșii precum sângele ce ne daduse acel moment de placere.

-Mulțumesc Edan! Acum pot muri liniștită, sarutul tau mă va proteja de cele mai cumplite torturi. Îți mulțumesc încă odată și te rog, te rog, ai grijă de el, a spus femeia uitându-se spre fiul ei care acum era în picioare, iar ranile lui se închiseseră. Sa îndepartat de mine cu pași mici și nesiguri, îndreptându-se catre fiul ei însă eu am prins-o de mâna stângă refuzând să îi dau drumul. Nu îmi doream ca ea să plece niciodată, mai ales că ea să moară. O iubeam chiar dacă nu recunoșteam asta în fața nimanui, o iubeam chiar dacă îmi mințeam propriul suflet spunând că nu.

-Medeea... Ști că îți pot oferi nemurirea oricând dorești, am spus eu cu voce tare încât Athos și ceilalți să mă poată auzi pentru a mă susține în cazul în care Medeea refuza oferta mea. Îți pot oferi o nouă viață, una mai frumoasă decât cea de până acum. Lasă-mă să mă lupt cu durerea din inima ta și te asigur ca o voi învinge, lasă veninul vampiric să curgă în corpul tau și să îți ofere divinul dar al vieții eterne.
-Nu! Edan, ști mai bine că oricine ce presupune o transformare în vampir, chiar tu m-ai învățat asta. Crezi că sufletul meu se va lasa din nou prins și înlanțuit? Crezi că m-ar putea ierta după ce l-am ținut sigilat în mine timp de patru mii de ani, lasând-l să putrezească în timp ce eu îmi foloseam magia pentru propria placere și pentru bani? Eu...

-Mama, nu comite cea mai gravă greșeală, aceea de a renunța la nemurire, doar pentru că te simți vinovată ca m-ai mințit pe mine sau pentru că vezi un monstru în oglindă atunci când te uiți în ea, e doar o iluzie. Cât despre mine, ei bine suntem chit și eu te-am mințit așa că nu mai fi încapățânată și acceptă odată oferta lui Edan, caci daca nu jur că în clipa când transformarea mea va fi gata te voi gasi sub orice piatră te-ai ascunde și te voi transforma eu însumi chiar și împotriva voinței tale!
-Fiule, Athos, scumpul meu, crezi ca eu nu vreau? Dar, ce vă face să credeți că după o asemenea tortură sufletul meu îmi va da o a doua șansă?

-Medea, am spus eu cu o voce persuasivă, de ce nu îl lași pe el să decidă? Ști consecințele, odată ce veninul îți va circula prin vene nu mai e cale de întoarcere, dacă sufletul tau va accepta unirea cu trupul tau vei deveni un vampir, iar dacă nu vei muri. Oricum vei muri chiar dacă veninul nu te omoară. Nu pierzi decât câteva luni de trait așa cum ai spus, câteva luni agonizante în care vei ajunge într-o stare demna de mila. Așa că...

Sedan, mă întrerupse aceasta uitându-se în ochii mei verzi, eu... Nu am lasat-o să continui cea ce avea de gând să spună nu am așteptat ca ea să își dea acordul, defapt ca să fiu sincer nu am avut niciodată intenția asta. Puțin îmi pasă că ea nu vrea acum cea ce îi ofer, atâta timp cât nu o voi pierde și oricum îmi va mulțumi mai târziu. Am mușcat-o de gât lasând+mi veninul să îi intre prin vene. A cazut paralizată la pamânt atunci când efectele sedative ale veninului și-au facut efectul. Luați-o și duceți-o acasă la Johann, repede are doar o oră înainte ca transformarea să înceapă și să intre în spasme. Eu voi veni mai târziu după ce voi avea parte de o întâlnire între patru ochi cu tânarul nostru vampir ce ne-a urmarit zilele acestea

Edan, ai promis că nu vei încerca să vorbești cu el. Cred ca ai avut parte de destulă distracție noaptea asta. Te rog, vino cu noi, nu vreau ca tu... Pentru un moment am crezut că te-am pierdut, am crezut că... Am simțit cum inima e pe cale să mi se rupă.

Vocea mentala a lui Hektor era mai puternica ca de obicei, modul în care îmi strigase numele semana perfect cu un ordin însă nu era așa, era o rugaminte venită din partea creatorului meu care ar fi murit odată cu mine dacă eu aș fi pățit vreodată ceva.

Sedan, sa auzit vocea lui Johann, a plecat în timp ce tu erai în temniță. Am simțit atunci când a plecat, aerul era mult mai ușor atunci când prezența lui a disparut.

A-minunat, iar acum niciodată nu vom afla ce a vrut, am spus eu ironic simțind cum furia se adună în mine. Să mergem acasă! Athos, imediat ce ajungem tu urmezi.

Eram dezamagit aș fi vrut să îl cunosc pe acel tânar vampir, se dovedise a fi ceva mai mult decât un nou nascut ce dorea să mă cunoască pentru a ști cum am aparut noi. Mișcarile lui erau bine calculate, iar puterea lui trebuia să fie destul de mare având în vedere acțiunile lui. Când am ajuns acasă la Johann am fost surprins să gasesc pe ușa de la intrare un bilet de la vampirul ce ne urmarise. Eram într-o oare care stare de fericire fiindcă acea scrisoare ar fi putut conține raspunsurile la întrebarile mele.

Lord Edan,

Îmi cer scuze pentru plecarea mea, fară a avea ocazia de a ne întâlni, însă luând în considerare evenimentele curente ce se petrec în viața voastră, o discuție cu mine v-ar fi adus alte probleme. Cer iertarea voastră și pentru nesabuința de a intra în casa fiului vostru, însă trebuia neaparat să vă comunic cea ce va urma.

Numele meu este Damian și sunt fiul ducelui Louis Louvieres, unul din fii voștri, sau mai bine spus am fost, caci scumpul meu tată și mentor și-a gasit sfârșitul în urma cu o lună în Spania. V-am cautat lordul meu de atunci neîncetat mânat de dorința de razbunare pentru că eu însumi sunt nevrednic să îl înving pe cel ce mi-a ucis creatorul. Am vrut să vă cer ajutorul, caci vreau ca acea ființă să dispară de pe fața acestui pamânt.
Vă întrebați probabil cine a fost cel care l-a ucis pe Louis, cine a fost îndeajuns de puternic să înfrângă unul ca el? Lobishomen Dimitri și frații sai Ivan si Alexei împreună cu haita lor de bestii. Au atacat satul în care ne aflam.

Era o comunitate ce vâna de generații aieste creaturi și ne-au primit în sânul familiei lor cu brațele deschise, ne-au oferit adapost și chiar și-au sacrificat sângele pentru noi. Nu le era teamă de noi, ne admirau. Le-am oferit ajutorul nostru luptând alaturi de ei, doborând haită după haită până când... Până când Dimitri însuși a venit într-o noapte. A fost mult prea puternic, iar Louis a fost mușcat, nu am știut cum să extrag otrava,iar el a murit. A murit din cauza mea, din cauza slabiciunii mele, din cauza neputinței și a lașității mele.

Te rog, lord Edan, în memoria tatalui meu, ajută-mă să îl razbun, ajută-mă să îl dobor pe Dimitri și jur că tot restul existenței mele voi fi alaturi de tine și te voi ajuta să lupți împotriva celor ce te-au ucis acum șase mii de ani. Mâine în jurul dimineții vei primi darul meu și al tatalui meu. Când te vei fi hotarât să mă ajuți cautatorul tau, Johann va ști cum să mă gasească, e un vampir foarte puternic și extrem de loial.

Damian

ce vei face, m-a întrebat Hektor, nu mă voi împotrivi dacă te vei decide să îl ajuți. Louis a avut un loc special în inima mea. Știu că și tu ai ținut enorm la el, a fost primul vampir pe care l-ai creat și un puternic aliat. Merită să fie razbunat, iar Dimitri a întrecut limita, te voi ajuta să îl oprești dacă tu îți dorești asta.

vom merge cu toții, imediat ce Athos și Medeea vor fi transformați, cu cat suntem mai mulți cu atât mai bine, iar Medeea ne va fi de mare ajutor. Dimitri va plati scump pentru ceea ce a facut, îi voi ucide pe el și pe frații lui, îi voi chinui atât de mult încât mă vor ruga să îi omor, iar atunci îi voi chinui și mai tare. am spus eu, simțind cum furia și mânia se adună în mine. Louis, dragul meu Louis era mort, ah! Trebuie să o gasim pe Ariadna, abilitatea ei va fi de ajutor.

Dar, Edan, nu am mai auzit nimic de ea timp de douazeci și cinci de ani de ultima dată când am fost în Grecia. Ar putea fi oriunde, mereu a fost o aventurieră și nu i-a placut să stea mai mult de un an într-un loc.

o voi gasi, e timpul ca vechiul eu să își folosească cunoștințele ce odată le avea. A trecut ceva timp de când le-am folosit, însă e singura cale de a o gasi pe Ariadna. []așteaptă-mă Dimitri caci te voi gasi, oriunde te-ai ascunde și te voi ucide cu mâna mea![/i]

[BloodyInnocence]

Urat Gonty, foarte urat. de ce nu ai lasat tu stilul normal? ma dor ochii de la stilul acesta si mai ales ca ai scris si cu caractere mici. daca nu te vei supara si deasemenea o sa rog si moderatori sa nu ma spanzure si sa nu stearga acest coment, o sa revin maine cu o critica mai amanuntita. adica maine, cand termin de citit.

Deci am venit cu edit-ul asa cum ti-am promis, chiar daca este mai tarziu decat am zis dar am avut nevoie de timp sa citesc tot ceea ce ai scris tu aici, si mama, chiar ai scris nu te-ai incurcat.
Nu am vazut greseli de tastare sau de ortografie, uimitor;)) Povestea este interesanta si captivanta si chiar ma tine legata de monitor pana cand nu mai am ce sa citesc, dar trebuie sa ma bat cap in cap acum si sa te sfatuiesc sa postezi mai putin. Pe cuvant cand cineva care vrea sa iti citeasca acesta minunata poveste da peste aceste ultra-mega-posturi se sperie si pleaca.:))
Oricum, de abia astept continuarea, tine-o tot asa ca sa nu am ce sa scriu in comentul meu, pentru ca pe cuvant ca nu am ce sa critic, totul e minunat..

[Ich.]

Daca ai scrie carti as ajunge la 36 de kg si-as muri din lipsa hranei pentru ca eu ma delectez…da, ma delectez cu lucrarea ta.
Complexitatea de care dai dovada, rar intalnita. Mi-a placut cum ai ridicat toate problemele metafizicii, oare…noi depindem de suflet? Dar sufletul e al nostrum, deci deca toate sunt ale noastre oare, suntem superiori lor? Sau tot ce e al "nostru" ne constituie pe noi insine?
Mi-e greu sa gasesc un raspuns.
Desigur, lucrarea e preserata cu unele greseli, ca de pilda "sti" e "stii", "groasnic" e "groaznic" si mai sunt dar nu cred ca sunt atat de importante, dar mai sunt unele aspecte, ca de pilda pana la "Aberatii!" din prima parte postata, aveai un ton calm, caldut chiar, insa acolo totul s-a rupt foarte brusc si-apoi iar s-a rupt sa treaca in tonul celalt, e neplacut.
Inca o chestie, tu scrii mult pe stilul clasic, asa ca unele expresii ca "aberatii, prostii" etc, intrate brusc n-au ce cauta, incearca sa schimbi putin cuvintele pentru ca asa suna rau, isi pierd muzicalitatea.
Ok, inca ceva, desi ma delectez cu problemele de matefizica expuse atat de profund in mintea lui Edan, desi descrierea ta e expresiva dialogul e sec. Se deruleaza repede si nu, adica:
Personajele parca vorbesc in reluare dar ceea ce spun e sec, banal, prostesc ca de exemplu la Medeea, dupa multi ani de ura, brusc devine calda, iubitoare, intelegatoare, in locul tau adugam un simplu "multumesc" pe-un ton derutat, ganditor, profund si niste puncte de suspensie, timpul as fi lasat-o sa cugete, tematoare si sa ajunga la concluziile respective, ar fi pastrat profunzimea lucrarii ceea ce ar fi dat cu adevarat o nota placuta, bine integrata.
Uite ceva ce chiar nu mi-a placut : m-a e "ma", legat, pentru ca aici nu e chestia cu "ma a" ca sa se scrie m-a, ci aici e pur si simplu "ma" pe mine.
Ochii ei s-au umplut de lacrimi cristaline => c`mon, poti gasi cu totul alta expresie, ceva ce sa mearga mult mai bine aici, ceva mai…bun, ca asta.
mai corect era m-ai pentru ca ar veni "ma" ai invatat iar cratima inlocuieste "a"-ul de langa "ma" deci e "m-ai"
Multumesc Edan! Acum pot muri linistita, sarutul tau ma va proteja de cele mai cumplite torture asta a fost de-a dreptul penibila, in descriere o infatisez ca pe-o persoana putenica, rece si-acum ii dai infatisarea unei copilite prosute moarta dupa un fat-frumos-pe-cal-alb
Incearca sa le pastrezi in dialog infatisarea pe care-o dai in descriere. Pune mai multa pasiune in dialog, da-i esenta cum dai si descrieri.
Per total lucrarea e buna, insa ar putea fi cu mult mai buna daca ai pute sentiment in dialog si-ai pastra caracterul lasat de descriere.
Te salut, fi pe pace

[Dufresne]

Uite ca intr-un final am enit si eu sa-ti dau comm-ul,scuze ca a durat atat...scoala
Uite si parerea mea:WOOOOW
Chiar nu pot sa inteleg cum poti sa scri intr-un asa fel,adica o asemenea filozofie!La inceputul primului capitol m-ai facut sa-mi fie mila de propriami persoana,mi-ai tranzmis sentimente profunde si parca n-am putut sa-mi dezlipesc privirea nici pentru o clipa.Mi se pare ca scri absolut fantastic,n-am mai citit niciodata ceva despre vampiri si cred ca Memento Non Mori(Aminteste-ti ca nu esti muritor) este un bun inceput pentru mine,inainte sa-ti citesc lucrarea nu eram o fana a acestui gen,dar acum mi-am schimbat parerea.
Imi place personajul principal,Eden si mai ales sunt interesata de trecutul lui,pana acum m-ai tinut cu sufletul la gura in fiecare secunda.Sarutul lui cu Medeea mi s-a parut mirific,mai ales cum l-ai descris.
Ai un talent extraordinar,eu una sunt uimita,dar...!Te-am mai intrebat si te intreb: Iar capitolul urmator?
Sunt foarte curioasade ceea ce o sa se intample mai departe,sper ca n-o sa lasi totul asa si pe mine cu sufletul la gura!Imi place enorm,ma bucur momentan ca ti-am citit lucrarea dar sper sa nu ma dezamagesti,mi-ai facut o promisiune si sper sa te tii de cuvant.
Cred si ca o lucrare ca aceasta necesita multa imaginatie si timp deci SPOR LA SCRIS!!
grabeste-te macar putin...

[Lucifer]

Nou nascuti

Sunt un scluptor! Coltii imi sunt dalta, iar veninul imi e ciocanul. Creez opere de arta in care sangele vampiric curge neincetat.

A fi vampir inseamna mult mai mult decat colti, sange si nemurire. A fi vampir inseamna a atinge apogeul, a deveni una cu universul, a renunta la sforile ce te leaga de moarte, a deveni o fiinta frumoasa cu trasaturi fine si delicate, un maestru al seductiei, al amorului, al dorintei si focului ce sunt inchise in inima umana. A devenii un vampir insemna sa iti negi natura umana, sa gandesti precum un nemuritor, precum un zeu. Noi suntem evolutia, treapta finala a rasei umane, cei ce au invins barierele timpului si moartea.

A crea un nou vampir trezeste in tine un sentiment de nedescris, e ca si cum ai da o parte din tine celui pe care il transformi, energia sufletului tau, forta ta vitala patrunde in acesta rupand fir cu fir sforile mortii, eliberandu-l de umanitate, ajutandu-l sa devina ceva mai mult. Il sculpteaza asa cum un mester creaza cu dalta opere de arta din piatra si lemn asa si veninul sau sangele vampiric creaza din carnea umana vampirul, fiinta perfecta, ce poseda frumusete si abilitati la care altii doar viseaza. Inlatura boala, acea teribila si nenorocita boala numita imbatranire.

Oamenii sunt ca viermii, se tarasc pe acest pamant, cu gandul de a ataca tot, de a imbolnavii tot ce ating. Iubesc doar ca sa fie iubiti, urasc doar ca sa fie urati, omoara doar pentru a fi omorati. Viata miroase a pustiu, a sange si a cadavre ce putrezesc in pamant. Insa uita ca sunt sclavii propriei vieti, ca sunt condamnati la moarte oricat de mult ar lupta, sunt condamnati sa putrezeasca inca de la prima suflare, carnea lor putrezeste incet pana cand semnele batranetii apar pe corpul lor. Isi plang zilele de mult trecute si isi amintesc gloria, insa isi uita neputinta, tac rusinati de propria prostie atunci cand li se pune intrebarea "De ce nu te-ai luptat cu viata? De ce iti acepti moartea?" raspunsul lor este mereu acelasi "Cine suntem noi sa ne luptam cu legile Domnului?"

Dar totul in acesta lume vine cu un pret. Transformarea in vampir este una lenta si dureroasa si de multe ori poate cauza moartea. Mi s-a spus ca e o durere cumplita, deasemenea am putut patrunde in mintile celor pe care i-am transformat si am putut auzi vocea mintii lor, tipetele aesteia infundate de vocea sufletului. Dragul meu Louis spunea: "Imagineaza-ti cum este sa mori de nenumarate ori intr-o zi, apoi a doua zi sa fie un deja-vu, precum un memento al zilei ce a trecut insa mult mai dureros. Gandeste-te ca sufletul tau e cusut in carne in tot acest rastimp. Vizualizeaza cum acul patrunde in aceasta, cum ata iti taie in carne lasand in urma rani ce sangereaza. Simti maini scheletice de pe care carnea putrezita cade pe pielea ta rupandu-ti bucati de carne pentru a le manca, in speranta de a iti recupera viata demult pierduta.

Imagineaza-ti cum puterea sufletului tau si a ta se contopesc si isi fac loc in corpul tau fragil, oasele parca stau sa se transforme in cenusa, carnea parca se desprinde de pe acestea, simti cum esti golit de sange si de forta. Iti doresti ca totul sa inceteze, sa mori, sa nu mai simti nimic. Dar la finalul celor zece zile de tortura rezultatul este de nedescris...

Eu nu am trecut prin toate acestea, fiind unul dintre cei transformati prin sange, unul dintre cei alesi, dar undeva in adancul meu as fi vrut sa stiu cum e, sa pot simti. Presupun ca la final te simti un supraom, te simti ca si cum ai dus o lupta crancena cu moartea care te-a chinuit cu toata puterea ei, insa tu invingi prin simpla dorinta de a trai. Absolut divin. Dar nu imi regret propria transformare. Am de zece ori forta si viteza unui vampir obisnuit si abilitati la care altii doar viseaza. Nu o sa uit niciodata acea noapte! Cum m-am simtit, neputincios, la un pas de moarte, invins si fara speranta, urma sa mor, singur, inconjurat de cadavrele prietenilor si soldatilor mei. In aer se ridicp miasma verde, a trupurilor moarte ce zaceau intinse pe pamant. Au murit in chinuri, caci sabia nu plange, sulita nu simte remuscari atunci cand impunge trupul adversarului, la fel cum nici cutitul nu tresare cand spinteca venele victimei.

Mandria mea se evaporase, asa zisa putere pe care pretindeam ca o aveam nu era acolo. Am realizat atunci stand pe pamant in propriul sange ca nu eram decat un om, un om ce in cateva clipe urma sa moara, un om ce inca nu isi traise viata, ce inca nu isi castigase gloria, un om care fusese vrajit de vise despre nemurire si care tanjea dupa aceasta.
Mai erau atat de multe lucruri pe care as fi vrut sa le fac... sa-mi vad fiul crescand devenind un barbat si poate din pura vanitate as fi vrut sa il vad calcandu-mi pe urme devenind puternic, un bun conducator. Am simtit atunci in acel moment pentru prima data in viata ce inseamna sa te simti neimplinit, am simtit cum lacrimile imi curg pe obraz, imi plangeam viata in timp ce imi numaram secundele pana cand moartea imi va fura ultima suflare.

-Ilian, unde sunt demonii care ai spus ca imi vor da nemurirea! Visele, frate, visele ai spus ca sunt adevarate, dar... dar.... dar... nu sunt! Arhh! Nu Vreau Sa Mor! Nu vreau!"

Acestea au fost ultimele cuvinte ca om, ultimele sunete scapate printre buzele mele crapate, pline de sangele ce curgea din gura mea, urma sa mor, urma sa fiu uitat, iar eu ma gandeam la vise, cat de hilar.

"Te urasc, Ilian! Ramai cu bine, frate!"

Ultimele mele ganduri inainte sa... mor. Dar... secretul este sa sti cum sa mori!

Dar ajunge cu povestea mea, am spus la inceput ca nu voi dezvalui detalii despre aceasta atat de curand! Inapoi la povestea din capitolul anterior. Probabil te gandesti la mine ca la un samaritean, unul care sare in ajutorul tuturor, un vampir cu sentimente ce doreste sa razbune moartea fiului sau. Defapt nu este asa! Nu, nu ma intelege gresit nu sunt nici rau, dar nici bun. Imi urmaresc doar scopul si desi actiunile mele neaga asta, mereu stiu cea ce fac, mereu planuiesc totul in avantajul meu. Nu imi pasa pe cine ranesc, sau de cine ma folosesc sau pe cine omor atata timp cat imi ating telul. Scopul scuza intotdeauna mijloacele.

Tot ce spun si gandesc este pentru beneficiul meu si numai al meu. Sunt un egocentrist. Sunt kintesenta a tot ce e rau si bun in lume, am fost binecuvantat de spirite cu cele mai frumoase daruri, frumuste, putere si viata vesnica. Frumusetea mea este o arma asa cum sunt si vorbele mele persuasive. Fiecare cuvant pe care buzele mele il pronunta e o iluzie ce se intipareste in mintea ta castigand astfel control asupra ta. Sunt cuvinte si vorbe himerice ce te fac sa iti pierzi controlul. Ochii mei de smarald sunt un ocean verde in care te pierzi, pierzandu-ti astfel gandurile si ascultand doar vocea mea, senzuala mea voce. Imi place cea ce fac, sucesc mintile celor din jur cu promisiuni, spunandu-le si promitandu-le cea ce vor sa auda, insa facand cea ce vreu eu. Nici un om, femeie sau barbat, vampir sau orice alta fiinta nu poate rezista farmecelor mele.


Scriam in capitolul anterior despre intalnirea mea nedorita cu fiul meu Sanzzio si despre transformarea Medeei. Sa spunem doar ca mai mult de jumate din cuvintele si promisiunile pe care le-am facut nu au fost adevarate. Aveam nevoie de ea, vie, asa ca am spus cea ce a fost nevoie pentru a o lega de mine. Fiul meu, pardon fiul ei Athos m-a ajutat chiar, demoralizand-o permitandu-mi astfel sÄa o pot manipula usor, pana cand a cazut in plasa intinsa de mine. Era timpul pentru transformarea lui Athos insa eu aveam un plan de lupta de gandit si inca ceva, dar Athos era nerabdator sa se alature mie si sa devina superior, sa se lepede de putreziciunea umana si de mizeria pe care acestia o numesc viata.

-Edan, ai promis ca ma vei transforma imediat ce o vom aduce pe mama aici! S-a intamplat ceva? Ce scrie in acel bilet?

-Athos, stiu ca vrei ca aceasta minciuna pe care oamenii o numesc viata sa se termine sa devi puternic si superior dar... ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede ce am de facut in contiunare.

-Este in regula, inteleg.

-Edan, ai intervenit Hektor, eu si Johann mergem sa vanam in unul din satele din apropiere, iti putem aduce ceva.

-Vin cu voi!

-Nu, spuse acesta, ramai aici ocupate de Athos si sigileaza-i in subsol. Nu vom sta mult, doua trei ore cel mult. Ar trebui sa te odihnesti imediat ce termini cu Athos, voi vorbi cu Martha sa iti pregateasca camera, ai nevoie de un somn bun. Iti promit, cand ma voi intoarce iti voi aduce ceva demn de tine.

-Sa fie virgine atunci!

Hektor si Johann au plecat asa cum au spus, trecand in drumul lor prin bucatarie spunandu-i Marthei sa imi pregateasca camera. Sa il transform pe Athos si sa ma culc poate… dar mai aveam si altceva de facut. Ah cat ador sa joc teatru! Ma simt inca slabit, trebuie sa ma hranesc, Sanzzio mi-a facut ceva, am nevoie de sange uman pentru a putea gandi limpede, "Vin cu voi!" Nu am vrut nici o clipa sa merg cu ei, stiam ca Hektor imi va interzice asta dar trebuia sa ma asigur ca vor fi ocupati aducandu-mi mie hrana. Aveam nevoie de liniste mormantala, nu aveam nevoie de ochi care sa ma priveasca la tot pasul si nici de mintea lui Hektor prezenta mereu in capul meu. Daca ar fi stiut o clipa ce aveam de gand sa fac m-ar fi oprit.

Imediat ce ei au plecat si nu le-am mai simtit prezenta, am mers impreuna cu Athos in subsol pentru a il duce in camera unde el si mama sa aveau sa isi petreaca urmatoarele zece zile legati pentru a nu putea scapa. Amandoi urmau sa isi puna la incercare sufletul. Nu aveau decat doua optiuni viata sau moartea. Dupa ce veninul incepe sa iti lucreze vraja-n sangele uman nu mai exista cale de mijloc, nu te poti trezi dupa zece zile asa cum ai fost inainte, te poti trezi viu insa renasti in ceva superior, in vampirul ce nu cunoaste boala, nici moarte, nici batranete, doar putere si setea turbata dupa sange uman, dorinta nebuna de a sfasia venele victimei si de a simti cum sangele rosu ti-se prelinge pe buze, manjindu-te si murdarindu-ti trupul alb. Sau te poti "trezi" mort, o moarte dureroasa si chinuitoare, mai rea decat orice cosmar.

L-am legat pe Athos pe o lespede de piatra ce era alaturi de mama sa,care acum intrase in spasme. Trupul ei tremura si se zbatea incercand sa invinga sadica tortura la care corpul ei era supus. Athos isi privea mama tacut in timp ce eu il legam cu lanturi, incatusandu-i incheieturile mainilor si picioarelor. "Vise placute!" i-am soptit baiatului inainte sa il musc. I-am injectat o doza mare de venin apoi acesta a ramas nemiscat paralizat sub efectele anestezice ale veninului. Cateva ore de liniste pentru el inainte ca iadul sa inceapa.

M-am plimbat prin camera netencuita ce servise intrecut drept ascunzatoare pentru familia lui Johann. Acum eu o transformasem in camera de tortura, propriul meu spattiu unde imi puteam pune in practica cele mai ascunse si bolnave dorinte. Camera era aproape goala, in ea se aflau decat trei mese de piatra, pe doua din ele erau legati acum Athos si Medea, iar pe a treia se aflau instrumentele mele de tortura si un vas mic in care tineam de obicei otet, pe care il foloseam in tortura. Am luat vasul acum gol si mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga pana cand vasul s-a umplut, concentrandu-ma apoi pe rana pentru a se vindeca.

Am luat vasul de pe masa si m-am indreptat spre masa pe care se afla Medea. Mi-am inmuiat degetul aratator de la mana stanga in sange si am scris la capul ei pe portiunea de masa ramasa goala sangele intra, iar la picioare sangele iesea intr-o limba demult uitata de catre umanitate, prima limba vorbita de catre om, cea sacra pe care au aruncat-o aruncand odata cu ea si divinul si sansa la viata vesnica. Am desenat apoi pe abdomenul Medeei o pentagrama medie, apoi restul de sange l-am varsat pe propriile maini manjindu-ma cu acesta.
Mi-am pus mainile peste pentagrama desenata pe abdomenul Medeei si am recitat incantatia ce incepea vraja:

Uthar azeh maroph ethve phoreg meleke argho aman athor.
Zenith yeham theros akesh ashi suhan.

Imediat ce am terminat incantatia, cuvintele scrise la picioarele, si capul Medeei au luat foc, sapand in piatra literele scrise de mine. Am simtit o durere cumplita in palme atunci cand sangele cu care le manjisem incepuse sa imi patrunda in piele. Durerea era teribila, mi-am simti intreaga fiinta rupandu-se in mii si mii de particule, imi simteam oasele strivite sub puterea vrajii, ochii mei lacrimau lacrimi de sange. Sangele ce intrase in pielea mea acum isi facea loc spre incheieturile mele, acolo unde adevarata tortura avea sa inceapa. Intreaga magie a Medeei urma sa imi fie transferata mie si sigilata in palmele mele de simbolurile cu urmau sa fie arse in carnea mea chiar de magia acesteia. Era o vraja interzisa, uitata de mult, o vraja ce il punea in pericol pe cel ce o punea in practica doarece folosea forta vitala a acestuia.

Am cazut la pamant atunci cand sangele cu care desenasem pentagrama si-a facut si el loc inauntrul meu. Tortura mea avea sa inceapa, urmau treizeci si trei de secunde de tortura intensa. Urma sa simt caldura focului marita de zece ori concentrata la incheieturile mele, urma sa simt lovitura ciocanului asupra acestora. Oasele mele aveau sa se rupa, capul meu urma sa se umple de sange atat de mult incat sangele imi va curge din ochi, nas, gura si urechi. Carnea ce imi acoperea oasele si pilea ce o acopereau pe aceasta urmau sa fie smulse bucata cu bucata, fasie cu fasie de pe oase pana cand vraja se va incheia, pana cand puteam spune ultimul vers al incantatiei. Asta s-a si intamplat, nu am simtit atata durere in viata mea, am crezut ca in fiecare secunda am murit de cel putin o suta de ori. Cand tortura a incetat am putut rosti si ultimele cuvinte ale incantatiei:

Ihe soleno smahka abio reghme uskev etha uhie emera!

Se terminase, vraja era gata, iar eu eram inca in viata. Eram acum cel mai puternic vrajitor in viata, magia mea si cea a Medeei devenisera una, iar combinata cu puterile mele vampirice eram intr-adevar de neoprit. Aveam puterea necesara pentru a imi pune in aplicare unul din planurile mele. Ani intregi in care am asteptat momentul potrivit, ani in care am asteptat ca Medeea sa rupa vraja ce o tinea in viata. Ani si ani si ani in care am asteptat ca vraja pusa pe Medeea acum cincizeci de ani cand am cunoscut-o sa isi faca efectul. Toate acestea doar pentru a ii putea lua puterile, pentru a putea in sfarsit sa fac ce nu puteam de unul singur. A venit timpul dupa mii de ani de asteptare, mii de ani in care inima mea a fost goala si indurerata acum totul avea sa se schimbe.

Am zabovit o clipa pe podeaua rece din subsol imaginandu-mi visul meu implinit, revazand clipe din viata mea, vechia mea viata., inainte sa ma duc in baie pentru a ma spala de sangele ce se uscase pe pielea mea. Se pare ca pana la urma sfatul lui Hektor de a dormi nu mi se mai parea acum prostesc, aveam nevoie de un somn bun si relaxant inainte ca Johann si Hektor sa se intoarca. Dupa o baie calda cu petale rosii de trandafir si un somn bun urma sa fiu ca nou, nu inainte de a curata orice urma de sange din subsol, Hektor nu trebuia sa afle prea curand ce facusem.

Am avut un cosmar, magia Medeei m-a facut sa retraiesc in timpul visului momente din viata mea pe care am incercat din rasputeri sa le inchid in abisul mintii mele, in acel loc intunecos si rece de unde sa nu poata scapa pentru a ma bantui. Am vazut din nou acel peisaj revoltator, am simtit din nou caldura focului pe pielea mea, puteam mirosi in aer izul lesurilor, al sangelui si al tamaiei ce se ridica in aer. Acel cerc, cadavrele, oasele, tortele ce luminau incaperea, faceau ca totul sa para grotesc. Apoi au venit ei… zece torte arzande tinute de zece maini fantomatice.

Era precum un ritual, imbracati in vesminte negre cu glugi ce le acopereau fetele lasand sa se vada doar zambetul diabolic prin lumina palida a tortelor. Am auzit apoi tipete de agonie, am simtit mirosul carnii umane arzand, era un miros foarte cunoscut mie. Oameni arzand. Cineva era langa mine, nu ii puteam vedea fata dar stiam ca cei zece ii provocasera si lui o stare de neliniste, frica mai degraba. Ceva urma sa se intample stiam asta. Am simtit imediat dorinta de a ma opune, de a ma lupta cu cei ce veneau spre mine cu acele torte. Vroiam sa ii vad morti sa ma uit la ei in timp ce sunt mistuiti de flacarile mele.

Dar... ceva ma oprea, era o putere mult mai mare decat a mea, ceva mult mai puternic, ceva rau si totusi bun. Ma simteam ca si cum ma scufundam intr-un abis rece, ca si cum maini fantomatice ma trageau in acesta, inabusindu-mi dorinta de a lupta. Apoi am auzit vocea ce venea din celalalt capat al acelui abis in care eram tras.

Fugi! Nu incerca sa te lupti cu ei, este deja o lupta pierduta. Amandoi am gresit, ne meritam sfarsitul.
Dar.. dar...puteam simti lacrimile si durerea din vocea ce imi rasuna in minte, vreau ca macar tu sa traiesti, fugi pleaca, cauta-l pe el, si intr-o buna zi razbuna-ma!

Imi puteam auzi propria voce plina de manie si furie:Nu! Ei sunt cei ce merita sa moara, de ce mi-as pleca eu capul in fata lor, de ce sa te las pe tine sa mori! Niciodata!

Ceva sa intamplat atunci cand vocea barbatului a rasunat din nou in mintea mea, am simtit imediat dorinta de a il asculta, eram un simplu sclav caruia ii fusese dat un ordin. Mi-am simtit vointa supusa, vocea mea se rupsese, gandurile mele, furia si mania ce o simtisem nu cu mult timp in urma disparusera.
Iti poruncesc sa fugi fara a privi inapoi sa nu te opresti decat atunci cand il vei intalni pe el!

-Edan, Edan, trezeste-te, am auzit vocea speriata a lui Hektor strigandu-ma, Edan, ce s-a intamplat, ce ai visat, de data aceasta vocea lui era cu o octava mai calma si mai controlata, dar in ochii lui inca era o urma de spaima.

-Eu... parea atat de real, totul parea real, focul, mirosul, totul! Vocea mea era necontrolata, in mintea mea inca rulau imaginile din visul meu, ca si cum mintea mea se incapatana sa imi aduca aminte acele clipe nenorocite.

-Despre ce vorbesti, se auzi vocea lui Johann care statea rezemat de tocul usii, spre deosebire de Hektor acesta era mult mai calm, Te-am auzit tipand in somn. Ce s-a intamplat, ce ai visat de te-a facut sa reactionezi asa?

L-am visat, l-am visat Hektor! Am revazut acea scena in care el..apoi eu…era atat de real… aproape ca am putut simtii totul pe pielea mea.

Mi-as dori sa il pot visa si eu dar nu reusec, niciodata in ce patru mii de ani nu am putut. O parte din mine te invidiaza pentru acest vis, insa cealalta iti impartaseste durerea, stiu ca nu iti este usor sa iti aduci aminte acele momente.

A fost vina mea si numai a mea ca el am murit! Oh, Hektor ar fi trebuit sa ma omori in clipa cand ai aflat tot adevarul, ar fi trebuit sa imi dai foc si sa ma privesti arzand fara sa regreti nici o clipa.

Nu fi copil, nu e vina ta nu aveai de unde sa sti ce avea sa se intample.

-Oh, nu, nu din nou, puteti si voi sa vorbiti odata normal, faraa va citi gandurile unul altuia?

-Mi-am visat trecutul, Johann, ceva din trecutul meu ce regret si ma intristeaza. Ceva despre care as prefera sa nu vorbesc prea mult.

-Are legatura cu scrisoarea lasata de Damian?

-Intr-un fel da, doar atat iti pot spune. Nu ma pune in postura de a iti relata acel vis, caci nu sunt capabil.

Un mod elegant de a il face pe Johann sa taca, fara a pune prea multe intrebari. Ah cat de teatral ai fost, aproape ca si eu te-as fi crezut daca nu as fi stiut despre ce e vorba.

Asta sunt eu, tata, un diavol in chip de inger.

Pentru un moment Johann a disparut din camera mea, lasandu-ma singur cu Hektor. Eram inca tulburat dupa acel vis. Nu m-am gandit nici o clipa ca magia Medeei va avea un asemenea efect asupra mea. M-am ridicat din pat printr-o miscare brusca si eleganta ducandu-ma spre geam, privind in gol spre orizont. Nu intelegeam inca de ce avusesem acel vis, dintre toate variantele posibile de ce tocmai acela. Ma afundasem in propriile ganduri, incercand sa inteleg cuvintele ce le auzisem in mintea mea: este deja o lupta pierduta. De ce? De ce ar fi fost o lupta pierduta? Chiar daca eram doi eu si el ii puteam invinge. Oare el stia ceva ce eu nu stiam?

A spus ceva despre incident, ceva ce in acel moment nu l-am realizat, am gandit eu, lasandu-l pe Hektor sa imi citeasca gandurile, este deja o lupta pierduta... Sa fie acesta motivul pentru care el nu a ripostat, motivul pentru care m-a obligat sa renunt la lupta si sa fug?Nu imi vine sa cred ca el ar fi plecat capul in fata lor asteptandu-si osanda atat de usor. Cum de m-au gasit, cum de au stiut unde sunt... atatea intrebari pe care nu am vrut sa mi-le pun in toti acesti ani...

Nu mi-a spus nimic, sa fiu sincer... mi-a spus, mi-a spus ca: "Acesta este adio, fiule. Ne vom intalni din nou intr-un alt mileniu. Nu am inteles atunci ce a vrut sa spuna... pana cand Eisha a venit si mi-a dat vestea. Nu, nici ea nu stia nimic, nici ea nu intelegea de ce."

-Edan, ti-am adus ceva sa te hranesti, a spus Johann intrand cu doua fete in camera mea. Expersia de pe fata fetelor era aproape comica, asta daca moartea poate fi privita in acest fel. O comedie neagra si senzuala inceputa si sfarsita cu un sarut delicat si dureros in timpul caruia viata se scurge in venele mele. Nu intelegeau de ce fusesera aduse acolo, iar goliciunea din ochii lor nu insemna decat un singur lucru, Hektor se jucase cu mintea lor. Ii place ca victimele sa fie docile, ii place sa le spuna ca "Totul este in regula, nimic rau nu se va intampla. Uita tot ce sti depre tine si familia ta, nu ai asa ceva, esti singura si te vei jertfi pentru ca altcineva sa traiasca."

Mie personal imi place ca victimele sa stie atunci cand mor, imi place acea calitate a oamenilor de a incerca sa se lupte cu moartea atunci cand aceasta este atat de aproape, imi place cand tipa si incearca sa ma loveasca pentru a se elibera din stransoarea mea, imi place bataia accelerata a inimii lor atunci cand frica pune stapanire pe trupurile lor. Oameni demni de mila…nu se lupta cu moartea din prima clipa cand realizeaza existenta ei... ci doar atunci cand e prea tarziu, doar atunci cand aceasta le da sarutul ei negru doar atunci cand ii simt imbratisarea rece, doar atunci cand mintea lor se avanta in linistea mormantala a mortii.

Am luat cele doua fete de langa Johann, facandu-le apoi lui si lui Hektor semn sa plece si sa inchida usa in urma lor. Aveam nevoie de liniste. Chiar daca inca aveam sangele lui Hektor in sistem, eram slabit. Pierdusem mult sange in timpul ritualului de sigilare al puterilor Medeei. Am inceput sa ma hranesc cu sangele uneia dintre fete fara a ma grabii, incercand sa savurez fiecare moment, fiecare inghititura. Am procedat la fel si cu a doua atunci cand am terminat cu prima, am inceput incet incercand sa prelungesc cat mai mult momentul. Stiam ca imediat ce voi termina voi ramane singur in camera impreuna cu gandurile mele ce ma vor chinui pana cand voi reusi sa le incatusez din nou intr-un colt al mintii mele.

Era autotortura. Trebuia sa fac ceva care sa imi distraga atentia, insa nu stiam ce. Ma amageam cu gandul ca incurand Medeea si Athos se vor trezi si voi incepe sa ii antrenez dar nici macar asta nu ma incanta.
Am incercat sa ma gandesc la Louis, dragul meu Louis. Inca nu concepeam faptul ca el murise. Mereu fusese puternic, niciodata nu gresea in lupta, nu intelegeam cum de reusise Dimitri sa il omoare. Insa imediat ce m-am gandit la moartea lui Louis mintea mea a zburat la acel vis, de ce , de ce il aveam acum, de ce nu auzisem atunci ce imi spusese Este deja o lupta pierduta".

Zilele au trecut si in sfarsit Medeea si Athos s-au trezit, aveam acum ceva care sa ma tina departe de acel vis. Zece zile trecusera si imaginile inca erau intiparite in mintea mea. Erau inca destule probleme trebuia sa facem un plan, Medeea si Athos trebuiau antrenati si inca nu o gasisem pe Ariadna.

Eram in camera mea cand cei doi s-au trezit, acolo unde statusem toate acele zile gandindu-ma la acel vis, ascultand din cand in cand ce vorbeau Johann si Hektor. Nu coboram decat seara pentru a cina impreuna cu ei si pentru a face o mica plimbare singur sub cerul instelat, uneori eram acompaniat de Hektor care mergea tacut in spatele meu. Dragul de Hektor, era poate singurul care ma intelegea in acel moment, singurul care stia, insa ii provocam durere, chinuindu-l si pe el in timp ce ma torturam pe mine. Undeva intr-un colt al mintii mele gasisem deja un drum spre realitate, un fir de paianjen de care sa ma agat pentru a iesi la suprafata din acel abis inflacarat al visului.

Trebuia sa ma comport normal, Medeea si Athos nu trebuiau sa stie nimic, urma sa ma comport in fata lor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Imi jurasem mie ca nu voi avea liniste pana cand nu voi afla tot adevarul despre acea noapte, chiar daca asta insemna sa ma duc la ei si sa ii intreb. Trebuia sa aflu totul chiar daca ar fi trebuit sa ucid vampir dupa vampir pana cand voi afla cea ce imi doream.

Am coborat in salon, unde l-am gasit pe Johann stand in fotoliul negru de langa geam, privind plictisit femeile si barbatii ce erau pusi in linie unul langa altul formand o perdea umana in fata a bibliotecii imense din lemn de nuc ce adapostea volume nepretuite si cateva papirusuri din vestita biblioteca din Alexandria. Erau douazeci la numar, zece femei si zecee barbati, care habar nu aveau de ce sau cine ii adusese acolo, nu aveau nici cea mai vaga idee ca in cateva clipe viata lor va inceta.

-Unde este Hektor am intrebat eu incercand sa il scot pe Johann din acea stare, chiar daca stiam exact unde era Hektor.

-Jos, la subsol, s-a dus sa ii elibereze pe cei doi, a spus acesta ridicandu-se din fotoliu si ducandu-se spre una din femeile ce se aflau in camera.
Nu avea mai mult de douazeci, douazeci si unu de ani, par negru cret prins intr-un coc, avea un trup delicat si trasaturi frumoase. Mana lui Johann ii atinse fata, acesta se uita in ochii ei cafenii, studiindu-I trasaturile cu atentie. Pacat, vei muri oricum.... Esti sigur de asta?

-Sigur? Despre ce vorbesti, am intrebat eu.

-Medeea, nu o plac, emana rautate, in locul tau nu as avea incredere in ea, oricum eu nu o voi scapa din ochi, acum eu am avantajul. Ţine minte la cea mai mica gresala o voi ucide. Johann, hmm atat de perspicace, intotdeauna cunoaste adevarata fata a unei persoane doar uitandu-se la ea. Atat de protectiv incat si-ar da propria viata pentru mine.

-Stiu asta, Johann! O cunosc de mult timp pe Medeea, dar nu te ingrijora, nu mai are puterea pe care o avea inainte. E doar un animal salbatic inchis intr-o cusca.

-Privirea aceea…hmm, ce planuiesti, ce ai facut, sau ce ai de gand sa faci, te cunosc.

-Posibil, am spus eu, lasand un zambet sa imi iasa in coltul buzelor. Vine Hektor, vom continua discutia asta intr-o alta zi, poate, am spus zambind din nou.

Cand Hektor a intrat in salon cu cei doi, nu imi venea sa cred ochilor cat de mult se schimbasera. Putreziciunea umana disparuse, in locul ei veninul scluptase in carne doua opere de arta. Totul la ei se schimbase. Parul negru al lui Athos capatase o stralucire aparte, ochii lui capatasera o stralucire specifica noua. Verdele lor fusese inlocuit de un negru profund, facandu-l sa para misterios si fioros in acelasi timp. Pielea lui maslinie ramasese la fel insa avea un alt parfum in jurul lui se crease o aura ce radia energie si vitalitate. Buzele lui tivite erau prinse intr-un zambet parsiv si in acel moment cand acesta m-a vazut uitandu-ma uimit la el mi-a pus gandul lui in minte: Ma simt extraordinar, iar aspectul fizic dupa imaginile care le vad in mintea ta este pur si simplu... nu am cuvinte. Iti multumesc.

La fel era si Medeea totul la ea se schimbase si in acelasi timp totul ramasese la fel. Era frumoasa inainte sa devina un vampir insa acum era mult mai mult decat atat, ochii ei candva albastri erau negrii acum datorita setei nebune pe care orice vampir proaspat transformat o avea, dandu-i acesteia un aer salbatic, precum o felina intr-o pozitie de atac, precum un foc aprins scapat de sub control.

-Ce se intampla, Edan, ti-a mancat pisica limba, a intrebat ea cu o voce joasa seductiva. Ah vocea ii se schimbase atat de mult incat fiecare cuvant conturat pe buzele ei era o vraja a seductiei, precum un cantec de sirena ce seduce marinarii in largul marii.

Dupa modul cum ma privea puteam jura ca stia ce facusem. Dar era imposibil, nici macar ea nu cunoaste acea vraja. Decat eu si inca alti doi vampiri cunosteam acea vraja, iar eu eram singurul care o putea face. Una dintre acele persoane se afla chiar atunci in acea camera, uitandu-se la mine fara a banui nimic. Am inceput sa rad in timp ce alunecam pe balustrada scarilor ce duceau la etaj. Cand am ajuns la baza acesteia am sarit usor de pe aceasta, levitand apoi in directia Medeei, dandu-i acesteia un sarut lung pe buze. Am fost apoi in mai putin de o secunda in spatele ei, scotand din buzunarul hainei negre pe care o purtam, un colier in care erau incastrate opt safire dispuse simetric de-a-lungul colierului.
Era aur masiv si data de pe vremea egiptenilor. I-am atins pielea catifelata a gatului cu varful degetelor mele, sarutand apoi din loc in loc de-a-lungul liniei invizibile trasate de degetele mele, in timp ce ii puneam colierul.

-Acum ai trei lucruri pentru care trebuie sa imi multumesti, am spus intr-o soapta aproape muta, seducatoare, asta daca ai terminat cu lamentatul si cu negativismul, am continuat pe un ton diferit de data asta ironic. Raspunsul ei a venit imediat. Sa intors cu fata spre mine intr-o clipa sarutandu-ma profund timp de cateva minute.

-Esti un demon. Un demon, insa unul al naiba de chipes, a spus aceasta uitandu-se in ochii mei.

-Cand voi doi terminati cu iubirea voastra nemuritoare, poate, doar poate putem sa incepem macelul. Mor de sete si voi incepe fara voi, a spus Johann pe un ton sarcastic. Insa in acelasi timp tipand cu vocea lui mentala: Ce dracu faci? Ai uitat ce am discutat. Stai linistit, am raspuns eu, este deja in cusca.

Ca de obicei de cate ori Johann nu vrea ca Hektor sau altii care pot citi gandurile sa il auda decat eu foloseste vechiul semn pe care il aratasem, semnalandu-mi ca vrea sa ii citesc gandurile. Johann era pentru mine precum un confident care ar fi murit inainte de a imi dezvalui secretele. Stia multe din planurile mele, unele pe care nici chiar Hektor nu le stia, nu, nu pentru ca as fi avut dorinta de a tine ceva departe de el sau de a il mintii, nu intelegeti gresit. Il adoram pe Hektor, imi era tata, imi era creator, frate, fiu, si prieten, toate in acelasi timp, nimic si nimeni din lumea asta nu ar fi putut rupe legatura dintre noi, doar ca... sa fiu sincer ma temeam ca daca ar sti cu adevarat ce planuiam, mai ales ce planuiam in urmatoarele luni, m-ar fi oprit, mi-ar fi interzis sa fac cea ce vroiam. Mi-ar fi vorbit pe acea voce joasa, violenta si infioratoare, punandu-mi in minte acel gand Asculta-mi vocea, fa cea ce iti spun fara a a te impotrivi.

Nu fusesem niciodata in totalitate sincer nici cu Johann, mereu spunandu-i decat un sfert din poveste sau doar dandu-i mici indici, imi era frica ca nu cumva Hektor sa ii citeasca gandurile si sa afle ceva. Dar nu s-a intamplat nimic niciodata, mintea lui Hektor si vocea lui mentala era numai a mea, nu se obosea niciodata sa ii citeasca mintea lui Johann, atunci cand trebuia sa ii puna vreo intrebare ii vorbea. Dar chiar si asa... orice persoana are propriile secrete si ganduri ascunse.

-Deci, am spus eu sarcastic, alegem cine pe cine bea in functie de varsta nu-i asa? In acest caz Hektor este primul, eu al doilea, Johann, Medeea si Athos. Am spus asta stiind ca Hektor oricum ma va lasa pe mine sa aleg primul, in asa fel puteam alege victimele cu sangele cel mai apetisant.

-Alege tu primul, a spus Hektor, dar inainte de asta, Athos, Medeea cand va veti hranii nu va grabiti. Strapungeti carnea cu coltii, apoi lasati sangele sa va inunde gura, astfel gustul va persista mai mult si veti sti si cand sa va opriti. Trebuie sa aveti grija sa va opriti din baut inainte ca inima victimei sa cedeze. Daca beti prea mult veti avea de suferit. Sangele mortilor este toxic pentru noi, chiar si pentru mine si Edan am fi incapabili sa miscam un muschi o zi intreaga, pentru cei tineri ca voi ati fi imoblizati timp de o saptamana si ati avea dureri mai groaznice decat in timpul transformarii.

In timp ce Hektor le explica celor doi teoria cu inima si bataile pe care le simti in sange, eu am devenit nerabdator alegandu-mi victimele. Uitasem sa le explic acea parte, eu unul mereu ma plictisesc de gustul victimei trecand imediat la cealalta. Am ales doua femei si doi barbati. Am terminat repede cu cele doua femei si cu unul din barbati, lasand la urma un baiat de saisprezece ani al carui sange mirosea absolut divin. In acel moment mi-a trecut prin minte ideea de a ii da tanarului acela sangele meu, doar pentru a face totul mai placut, ca si cum as fi adaugat sare si piper in mancare. Pentru mine avea sa fie un capriciu, sangele meu si al tanarului amestecate urmau sa se amestece si sa aiba un gust de zece ori mai bun, iar Godric, caci acesta era numele baiatului, urma sa abia o experienta pe care nu avea sa o uite toata viata.

Mi-am muscat incheietura mainii stangi lasand sangele sa curga, ceilalti vampiri din camera au tremurat atunci cand au simtit mirosul sangelui meu si in cateva clipe patru perechi de ochii erau atintiti spre mana mea. Sangele meu era mult mai apetisant si mai placut la miros pentru ei decat sangele uman, eram sigur ca Athos si Johann puteau deja simti gustul acestuia pe buzele si limba lor in timp ce isi lingeau buzele de sangele uman. Am intrat in mintea lui Godric, inlaturand hipnoza lui Hektor, si spre uimirea mea, baiatul isi pastrase calmul chiar daca in mintea lui stia cea ce eram eu, era constient de faptul ca eu bausem sangele lui. Nu a tipat si nici nu a fost agitat, in mintea lui puteam citi un amestec de frica si uimire.

Ii era frica de mine, stia ca daca mi-as fi dorit cu adevarat ar fi fost mort in cateva secunde, insa era uimit in acelasi timp. Nu mai vazuse niciodata un vampir, dar faptul ca acum stia ca noi existam crease in mintea lui in acel moment o explozie de sentimente. Era constient de prezenta celorlalti in spatele lui, stia ca fusese hipnotizat, stia ca ceilalti se asteptau ca el sa reactioneze si ca daca ar fi facut o miscare pe care ei o considerau gresita l-ar fi ucis, stia insa ca eu eram motivul pentru care el nu era inca mort.

Era o placere sa ma plimb prin mintea lui sa aflu totul despre el. S-a uitat fix in ochii mei acum rosii datorita sangelui ce il consumasem. Fara nici un pic de frica, deschizandu-si mintea, ca si cum ar fi stiut ca ii pot citi gandurile. Mintea mea a fost inundata in acel moment de imagini si ganduri, cele mai frumoase pe care le-am putut auzi si vedea vreodata in mintea unui om. Isi ura viata, isi ura existenta umana si se intreba daca moartea invinsese in lupta cu el sau el o cucerise prin intalnirea cu mine. Eram eu oare cel ce il va omori sau cel ce il va salva. Gandurile lui erau atat de intense, atat de asemanatoare cu ale mele acum mult, mult timp cand inca eram om. Isi dorea sa traiasca mai mult decat orice. Unul din gandurile lui m-a fascinat se gandea la pretul pe care avea sa il plateasca daca ar avea indrasneala sa ma intrebe daca il pot transforma.

Oare vampirul inalt si brunet din spatele lui cel care se uita fix in ochii mei il va ucide in clipa cand el isi va termina propozitia, sau poate ca eu l-as fi lovit atat de tare incat gatul lui deja ranit de la muscatura mea avea sa se rupa, omorandu-l instantaneu. Sau poate ca eu as fi acceptat, se gandea. Ar fi facut orice. Eram vrajit. Nu as fi crezut niciodata ca un om, un simplu om ar fi putut sa imi cauzeze asemenea sentimente. Nu as fi crezut ca cineva ar fi putut ramane atat de calm in prezenta mea stiind ca nu cu mult timp in urma il muscasem.

In acel moment, am ramas pentru prima data in intreaga mea existenta fara cuvinte, respiratia mea devenise mult mai rara si mai grea, fara sa imi dau seama rana de la mana se inchisese, ochii mei ramasesera fixati in ochii verzi ai lui Godric. Am auzit vocea puternica si feroce a lui Hektor, care uimit de reactia mea uitase sa isi retraga coltii si sa isi calmeze vocea:

-Edan? Godric a tresarit de frica la auzul vocii lui Hektor, dar si-a revenit imediat ce mi-a intalnit din nou privirea.

-Vrei sa traiesti, l-am intrebat pe Godric pe o voce calma plina de incantare, sunand total uman si totusi era un aer vampiric in vocea mea, seductie, rautate, dorinta, vanitate si uimire. Am fost eu insumi uimit cat de ciudat sunase acea intrebare.

-Edan, ce fa... a vrut Hektor sa spuna, dar nu l-am lasat, lasandu-mi puterile sa se dezlantuie in intreaga camera, ridicandu-mi in acelasi timp scuturile mentale astfel incat nimeni sa nu imi poata patrunde in minte. Ceram liniste si ascultare. Hektor a marait de frustrare, caci nu mai putea sa imi citeasca gandurile, Johann avea acel zambet parsiv pe buze, acel zambet parsiv pe care eu il am atunci cand incerc sa manipulez pe cineva sau atunci cand vizualizez in mintea mea o idee ce ma face sa ma simt bine. Medeea si Athos, care doar ce isi incepusera existenta ca vampiri, erau prea tineri si prea slabi pentru a rezista puterilor mele dezlantuite, prezenta mea era pentru ei coplesitoare, astfel incat lesinasera. Godric era precum o statuie, una care traia si era facuta din carne si sange.

Fiind om nu imi putea simti prezenta si aceasta latura a puterilor mele nu il afecta. Ochii lui inca ma priveau si in mintea lui nu mai era acum decat uimire si inca ceva amuzment. Gasea amuzant modul cum cei doi vampiri lesinasera si cum Hektor tacuse multumindu-se cu un simplu marait.

-Vrei sa traiesti, l-am intrebat din nou pe baiat, incercand din nou sa imit acel ton pe care rostisem aceiasi intrebare nu cu mult timp in urma.

-Da, a spus baiatul cu o oarecare frica in glas atunci cand Johann a venit spre mine miscandu-se atat de repede incat Godric nu realizse decat atunci cand Johann era umar in umar cu mine. Picioarele lui Godric incepusera sa se inmoaie usor, usor activitatea lui mentala inceta, ceva se intampla insa in ael moment absorbit inca de evenimente nu ralizam ce anume. Rana, a spus Godric intr-o soapta aproape inecata inainte sa cada in bratele mele. Era inca in viata inima lui inca batea. Fusesem neglijent, luasem mult sange de la el si mult sange cursese pe camasa lui alba de bumbac, care era acum un rosu aprins. Mi-am muscat din nou incheietura mainii stangi, punandu-i rana la gura.

-Bea, am spus, te vei simti mult mai bine, rana se va vindeca si forta iti va revenii.

-Dar...te voi rani, a spus acesta.

-Nu, nu mai vei rani, bea cat de mult vrei te vei simti mult mai bine. Am simtit buzele lui calde atingandu-mi incheietura, lipindu-se de aceasta apasand asupra acesteia. Am simtit atunci cand a supt prima gura de sange. Am auzit sunetul pe care gatul lui l-a facut atunci cand a inghitit pentru prima oara. Gandurile lui m-au lovit atunci cand sangele a inceput sa isi lucreze vraja in corpul lui, vindecandu-i rana, dandu-i energia de care corpul lui avea disperata nevoie in acel moment. Se gandea la gustul sangelui meu, era dulce si sarat in acelasi timp, dar in acelasi timp nu putea gasi un echivalent pentru gustul acestuia, era intoxicant. Nu a luat decat trei guri din sangele meu, retragandu-si apoi buzele de la incheietura. Si-a lins buzele rosii de sange, uitandu-se rusinat in ochii mei.

-Imi pare rau, a spus acesta pe un ton moale.

-Nu ai de ce, a fost placerea mea.

-Edan, indeajuns cu jocurile, controleaza-ti puterile, a spus Hektor maraind, ne-ai facut pe toti sa intelegem ca nu vrei sa ne atingem de baiat... dar nu vad rostul pentru care iti ti puterile activate incontinuare chinuindu-i pe Medeea si Athos in acel fel. Aproape ca uitasem de cei doi, uitasem de faptul ca puterile mele inca functionau. M-am concentrat asupra ranii de la incheietura, concentrandu-ma in acelasi timp si asupra puterilor mele, pana cand acestea erau din nou sub controlul meu. Imediat dupa aceea Athos si Medeea si-au revenit fiind dezorientati neintelegand ce se intamplase. Hektor le-a explicat in detaliu ce se intamplase.

Inainte ca valul de intrebari sa inceapa l-am luat pe Godric cu mine indrumandu-l spre baie, urmand ca in cateva minute sa ii pregatesc ceva de mancare si apa pentru a se spala. Incepand din acel moment avea sa devina protejatul meu, pana in momentul in care ma voi decide sa il transform.
Cand Godric a intrat in baie atunci cand apa a fost gata, eu am ramas in bucatarie pregatindu-i acestuia ceva de mancare. Nu eram un bucatar prea bun, iar Martha nu lucra in acea zi asa ca m-am decis sa pregatesc ceva rapid, friptura de caprioara si garnitura de legume. Nimic special dupa cum spuneam.

-Oh, Edan in bucatarie, asta da eveniment rar. Johann era in dreptul usii cu corpul lui masiv blocandu-le celorlati care erau in spatele lui intrarea.

-Nimeni nu vrea sa iti auda glumele Johann, s-a auzit vocea lui Hektor din spatele acestuia. Intra sau da-te la o parte. In glasul lui Hektor era un ton diferit mult mai serios decat tonul lui obisnuit. Stiam ce isi dorea. Vroia sa vorbeasca cu mine de la creator la fiu. Nu stiu daca ceilalti intelesesera cu adevarat ce se intamplase dar Hektor era singurul care ar fi putut intelege, singurul care stia intreaga poveste. Dar Johann avea la fel de multe intrebari ca si Hektor si nu avea de gand sa renunte prea usor la sansa de a afla cea ce isi dorea. Misca-te, Johann, incep sa imi pierd rabdarea, a adaugat Hektor maraind si fara sa astepte raspunsul lui Johann l-a ridicat in aer dandu-l la o parte din usa. Daca ma veti intrerupe veti plati, dar... daca ma gandesc mai bine nu am incredere in nici unul din voi asa ca asta va durea... Si fara alte explicatii puterile mentale ale lui Hektor s-au dezlantuit la capacitatea lor maxima doborandu-l la pamant chiar si pe Johann care timp de douazeci de ani inca din prima lui zi ca vampir a baut sangele meu, care il facuse foarte puternic, chiar si eu ma simteam putin inconfortabil. Nu am lesinat ca cei trei dar ii simteam puterile. Acum, putem vorbi in liniste a spus Hektor zambind sarcastic, imprumutand putin din sarcasmul si rautatea mea.

-Despre?

-Ce s-a intamplat cu Godric?

-Nimic, am spus eu razand stiind foarte bine unde vroia acesta sa ajunga. Nimic.

-Nu m-am nascut ieri, Edan, frustrarea se simtea in tonul lui, nu sunt nici Johann sa ma multumesc cu raspunsuri pe jumate si stiu foarte bine ca ceva s-a intamplat ca tu sa rectionezi in asa fel te cunosc de prea mult timp ca sa ma las dus de nas in acest fel. Este... ceea ce cred eu?

-Nu, am spus razand. Doar ca imi place cum gandeste, imi aminteste de mine la inceput, are aceleasi idei si ar risca orice. Doar atat nimic mai mult.

-Ce ai de gand sa faci cu el? Sti doar ca nu ne permitem sa pierdem inca zece zile asteptand.

-Pentru moment va veni cu noi, pana cand voi putea sa il transform. Ii voi bea sangele tot acest timp, iar el il va bea pe al meu pana in ziua transformari lui, si chiar dupa aceea.

-Dar asta il va face...

-Mult mai puternic decat Johann, Medeea si Athos la un loc, stiu! L-am pierdut pe Louis si am de gand sa il inlocuiesc. El a fost arma mea secreta, iar acum ca el nu mai e cineva trebuie sa ii ia locul, iar Godric este acea persoana.

-Dar, Edan e doar un copil. Iti inteleg aluzia, dar sa ii dai atata putere unui copil este pur si simplu prea mult. Si chiar si asa nu vei sti sigur daca va avea puterea lui Louis. El a fost special, nu cred ca vei mai gasi vreodata pe cineva ca el.

-Si Godric e special si chiar daca nu va avea aceiasi putere pe care o avea Louis, forta, viteza si puterea lui vor depasi forta unui vampir obisnuit. Ai incredere in mine, stiu intotdeauna ce fac.

-Chiar si atunci cand Sanzzio aproape te-a lasat fara vlaga? Chiar si atunci cand aproape l-ai ucis pe Eric?

-Da, am spus eu nonsalant, mereu. Acum daca ma scuzi, am spus punand pe masa farfuria de mancare pentru Godric, ma duc sa ii aduc niste haine apoi trebuie sa o gasesc pe Ariadna. Incearca sa fi calm si nu il speria pe Godric si cat timp faci asta elibereaza-i pe cei trei si tine-i departe de dormitorul meu, am adaugat pe un ton ironic. Oh, era sa uit spunele ca daca Godric pateste ceva, Ãii omor.

M-am dus repede in camera mea indreptandu-ma catre dulapul imens ce adapostea hainele mele, am ales de acolo o camasa alba de matase vieneza, o pereche de pantaloni negri de stofa neagra, le-am dus repede jos, inmanandu-le lui Hektor, care ii eliberase pe cei trei acum ti devenise asa cum ii sugerasem paznicul lui Godric. Cand am ajuns din nou in dormitor m-am asezat jos pe pardoseala din lemn de nuc in fata oglinzii uriase de cristal, incrucisandu-mi picioalele. Mi-am muscat incheietura mainii stangi, inmuiandu-mi apoi degetul aratator in sange pentru a desena o pentagrama pe oglinda, sub care aveam sa scriu numele Ariadnei.

Dupa ce am facut toate acestea, m-am concentrat asupra ranei pentru a o inchide, dupa care mi-am fixat ochii in oglinda. Am privit fix in aceasta ignorandu-mi propria imagine reflectata in ea, gandindu-ma la Ariadna. Era usor sa o gasesc acum cu puterile mele vampirice si cu magia mea si a Medeei lucrand in comun, cu propriile mele forte ar fi fost greu sa o gasesc, avand in vedere varsta Ariadnei. Un vampir tanar e usor de gasit deoarece e incapabil sa isi ascunda prezenta, fiind astfel usor de gasit de catre un alt vampir sau de catre cineva cu o magie puternica, dar unul batran isi poate ascunde semnatura mentala atat de bine incat e aproape imposibil de gasit.

Ariadna, Ariadna, Ariadna. Ii strigam numele in mintea mea in timp ce foloseam magia pentru a imi marii capacitatile mentale. Pentagrama speciala desenata pe oglinda era una esentiala in vrajile de citire a gandurilor, iar oglinda serveste in magie drept poarta spre mintea unei alte fiinte.

Ariadna, sunt Edan

Oh, Edan, Damian a stiut ca ma vei cauta, mi-a spus totul.

Unde esti?

In Franta la Lyon, Damon, Eric si Khaterina sunt cu mine. Spune-mi cand vii, voi face toate pregatirile necesare pentru Spania.

Voi fi acolo in zece sau unsprezece zile, sper doar ca Damian sa reziste pana atunci.

De ce dureaza atat, tu si Hektor ii puteti tine pe Medeea si Athos si sa zburati veti ajunge aici in cel mult doua zile. Johann va sti unde sa vina...

Nu ii pot arunca intr-o lupta cu varcolaci fara a ii invata cum sa se apere si cum sa se foloseasca de slabiciunile lor, vom vorbi mai multe cand vom ajunge. Ne vedem atunci. Vraja mea isi va pierde efectul incurand.

Inca doua lucruri...Edan, daca Medeea e vampir, asta inseamna ca acum ai puterile ei? Deci in sfarsit poti face ce mi-ai promis?

Da!

Un singur lucru...dupa ce treci de Stuttgard petrece noaptea in cea mai apropiata padure, am o surpriza pentru tine acolo, te va gasi cu siguranta, sper ca iti va placea.

[Daria v2]

Asa:
_____

Ai niste capitole foarte, foarte, foarte ~ foarte lungi. De aceea nu ai comentarii si cititori. Se sperie, le este teama, asa sunt si eu dar mi- a placut foarte mult cum ai inceput. M- a atras ca sa citesc. Ai o descriere care este Wow. Deci descrierea si naratiunea se imbina perfect una cu alta. Greseli de tastare si exprima chiar nu ai. Dar titlul chiar nu trebuia sa fie asa de lung adica nu trebuia sa faci acea paranteza, nu ma refer la [+18] [vampires]. In rest totul este fantastic -.-.

[BloodyInnocence]

vai de capul meu...serios gonty trebuie sa ma apuc sa recitesc pentru ca anumite detalii nu mi le mai aduc aminte si nu prea am inteles prea multe din acest capitol:|
ti-am zis si iti mai repet: POSTEAZA mai putin, adica asta e un mega-super-giga post si este si un motiv pentru care nu ai multi cititori. se sperie si nu mai vor sa citeasca, desi este o poveste superba foarte bine scrisa si originala. foarte originala pentru o poveste cu vampiri.
asta e singurul lucru pe care il am de reprosat: faptul ca postezi mult si foarte rar si din aceasta cauza cei care citesc uita anumite detalii si trebuie sa o ia din nou de la inceput. este destul de greu sa urmaresti astfel firul povesti.