FOTM - Februarie - Lucrarile

[Unia]

FOTM Ianuraie - Voatrea lucrărilor participante

Perioada de votare: De astăzi, 20 februarie, până duminică, 27 februarie. Rezultatele vor fi postate pe 28.

Cum votez?
Votarea se face obligatoriu prin poll şi opţional printr-un comentariu în acest topic. Votul prin poll valorează 1 punct, iar votul prin comentariu, 3 puncte. Prin votul prin comentariu nu se înţelege ceva de genul "Votez pentru lucrarea X, mi-a plăcut aşa de mult OMG!!!!! Eşti atât de bun *100 de emoticoane*". Aceste comentarii nu vor valora decât un punct. Cine vrea să comenteze, este rugat să critice şi să atingă măcar câteva aspecte legate de lucrarea în sine. Nu trebuie să comentaţi toate lucrările, sunt multe şi e greu să le citeşti pe toate cu atenţie iar mai apoi să formulezi o critică constructivă. Puteţi comenta o singură lucrare, aceea pe care vreţi să o votaţi.

Lucrările vor fi postate anonime, în ordinea în care le-am primit.

Lucrările:


Lucrarea 1

Eu ÅŸi mintea mea

Adevăr sau provocare, ce alegi?
Nu jucăm, ţi-am mai spus asta. Plus, m-am săturat de ideile tale. Nu crezi că ar trebui să o laşi mai moale?
Sunt imaginea ta din oglindă. Fac doar ce doreşti.
Hai, pleacă odată. Nu mai am nevoie de tine. De fapt, nu am nevoie de nimeni.

Aud un zumzet continuu. Parcă cineva încearcă să iasă, să se elibereze. Unde să iasă? De unde să se elibereze?
Stai, aia e mintea mea! Cum se întâmplă una ca asta?

Chiar tu ai fost persoana care a alungat-o.
Åži tu cine mai eÅŸti?
Mintea ta.
Nu e adevărat. Mintea mea nu m-ar părăsi pentru nimic în lume nici dacă eu aş alungă-o. Tu eşti o minciună.
Atunci tu nu exiÅŸti.
Ce vrea să zică cu asta? Îmi vine să râd, eu chiar exist, chiar în clipa asta. Venele îmi pulsează. Inima mea încearcă să mă conducă. Nimeni nu ia puterea din faţa mea! Am să o distrug!
Sunt o parte din tine.
Minţi! Cu toţii o faceţi! Credeţi că puteţi să mă judecaţi? Să mă vorbiţi, să mă conduceţi? Voi scăpa de voi toţi, voi fi doar eu! Eu însumi în persoană! Târâturilor! Vă distrug!

Îmi privesc inima sângerândă. Sunt uimită, dar fericirea pune stăpânire pe mine. Nimeni nu îmi stă în cale! Acum, că ea nu mai e, mai am doar un duşman de care trebuie să scap. Mintea mea.
Nimeni nu te conduce.
Minţi! Nu îmi urmez calea cu inima! Nimeni nu are dreptul să îmi spună ce să fac! Dacă un întreg fiind sunt slabă şi vulnerabilă, atunci mă împart. Voi lupta de una singură şi voi ieşi învingătoare. Veţi vedea voi!
Cu cine să lupţi? Eşti doar tu.
Cu mine însumi. Dacă asta e o nebunie şi eu ajung să nu mă mai înţeleg pe mine, nimeni nu o poate face. Eu sunt singurul meu duşman.
Asta e imaginatia.
Nu. Asta e realitatea mea.

Lasă trecutul la o parte. Durerea ta vine de acolo de unde plăcerea era o obişnuinţă. Atingerile pe care le simţeai sunt tortură pentru sufletul tău. Lasă-te purtată pe calea mea. Eu sunt singura ta scăpare. O lume în care nimic nu te poate atinge. Nu te simţi protejată?
Tu? Credeam că nu exişti cu adevărat. Cum ai ajuns la mine?
M-ai chemat. Inima ta m-a chemat.
Nu e adevărat, inima mea e moartă! Minţi! Cu toţii o faceţi! Întotdeauna! Pleacă, pleacă de aici! Te urăsc! Tu nu exişti! Tu eşti doar nebunia mea!
Lasă-mă să-ţi aud vocea. Plânge. Suferă pentru vina ta. Eşti o nesăbuită. Eşti cea care m-a creat. Nebunia ta.

---

Lucrarea 2

Nebun fără azil


Îmi înfăşor timpul pe braţul stâng şi tac. Iau soarele bucată cu bucată şi-l sorb; acum eu luminez, eu sunt zeitatea supremă. Pictez cu sângele meu albastru stele care cad, pictez noaptea cu buzele ei calde care îmi ating timide ploapele.

Deschid ochii, conştient de propria-mi rătăcire. Sunt tot pe banca din parc şi frunzele roşcate mi s-au aşezat pe genunchi. În grozava lor feerie, s-au apropiat, îndepărtat şi ciocnit de această frunte îngândurată ani de-a rândul, dar nu o recunosc încă. De ce aceste fiice ale Pământului au o memorie atât de scurtă şi o existenţă aşijderea?

Preocupat de problema vieţii, nu dau atenţie nimănui preţ de câteva minute. Sunt un nebun fără azil căruia nu-i pasă de ei şi, din acest motiv, nici lor nu le pasă de mine. Când, în final, îmi părăsesc ciudata contemplare filozofică, parcul e luminat doar de câteva felinare şi îmi simt mâinile reci şi degetele înţepenite. Aleile sunt încă pline: umbre albe îşi poartă zgomotos paşii lenţi, mult prea lenţi. Aud diverse cântece nostalgice şi îmi răsună în minte ecourile înjurăturilor desprinse de pe buzele bete ale ironiei. Cad pradă vinului şi încep să înjur şi eu întâi cu glas scăzut, apoi mai tare. Ajung să ţip şi umbrele, ducându-şi mâinile la urechi, suspină şi se descompun, dispar, decorul negru, slab luminat se topeşte, lăsând în urmă culori tari, ţipătoare care-mi ard ochii. Cântece de leagăn îmi rănesc urechile şi dansul festiv al frunzelor- dame de companie cu tarif prea mare- îmi presează fiecare os. Fiorii îmi străbat corpul şi închid într-o geană tot absurdul, în buza inferioară tot erotismul, într-o unghie oarecare îmi pun raţiunea şi, transformându-mi fantezia în lut, o modelez în forma unei chei.

Rămân astfel gol, înconjurat de plinătate şi, posac, părăsesc această lume a transparenţei, acceptând concretul: smulg geana şi unghia, mă pierd în săruturi arogante şi, închizând uşa ramei de tablou, înghit cheia.

Aici e locul unde frunzele pier fără culoare, înjurăturile se sting în colţuri de creier, cântecele se opresc pe buze şi luminile ochilor sunt mai puternice la cei ce nu văd. Aici nu e acolo căci acolo nu e, de fapt, nicăieri. Aici e realitatea, e banca din parc în miez de zi. Aici sunt eu, pe bancă scrutând fiecare figură a fiecărui trecător căci, deşi nu-mi pasă de ei şi lor nu le pasă de mine,deşi mi-am aruncat culorile şi pensulele, eu rămân un nebun fără azil.

---

Lucrarea 3

Artistul

El crede că s-a creat singur. Crede în operele sale, exagerând prin crearea însuşirii proprie-i resurse de viaţă. Dar necunoaşterea ideii precum că excesul alungă orice urmă a respectivei nevoi vitale concepe acest dement. Această păpuşă, căreia Creatorul suprem a uitat să-i ofere idea obişnuită a vieţii, este el. Artistul. Cunoscut ca şi demenţa supremă. Fiinţa ce ar face orice pentru a-şi regăsi inspiraţia, fiinţa ce ar muri pentru propria lucrare.

E găzduit de patru pereţi, dar nu le distinge culoarea. Are daltonism. Ochii ce-i înfăţişau liniştea îi sunt aţintiţi către foaie. Micuţa pată gălbuie îi crează spaimă. Într-o fracţiune de secundă o rupe. Lacrimile îi inundă organele de simţ vizuale. Pensula ce îşi făcea veacul pe măsuţa de ştejar mai bine de un an este acum înhăţată cu nerăbdare de către el. O înfinge în negrul ce umplea găleata.

– Poate să stea şi singur.

Izbeşte găleata lăsând să curgă culoarea înfăţisând tăciunele. Se întreabă care va fi noua întrebuinţare a găleţii. Şirul de lacrimi nesfârşit îl seacă. Intră în compoziţia lichidului negru de pe marginile găleţii.

– Vine din mine. Ce rău îmi poate face?

Ridică pensula.

*

Cele cinci minute i-au ajuns pentru a da unuia dintre pereţi înfăţişarea unei lacrimi învăluite de non-culoarea supremă. O admiră. O adoră. Prima şi ultima sa lucrare după o disperare de un an.
Gândul i se schimbă rapid. Privirea i se îndreaptă către viitoarea sursă a propriului deces. Cele două lichide care în tot acest timp au reuşit să se unească complet erau pregătite.

– Următorul toast e în cinstea ta, adorata mea creaţie.

Lichidul se scurge în întregu-i corp. Încă un talent, nesemnificativ în ochii plebei, se duce. Însă precum macul ne dă seminţele abia la moarte, aşa viaţa sa învăluită de operele sale va umple sălile galeriilor de artă. Trist, nu? Dar cui îi pasă? Mie, vouă, nouă? Vă rog. Să nu fim ipocriţi.

Cei patru pereţi au găzduit manifestarea artistului dement.

---

Lucrarea 4

Lantul din rosu
Intr-o camera de sanatoriu
-Frumoasa din padurea adormita”
“Si te ubesc cu mila si cu groaza, tot ce i-al tau mi se cuvine mie”

(Adrian Paunescu)

“Iubesc sa te omor
cand pe aripile-ti arsenice zbor”
Aparatele ii pulsau apa sarata in trup incercand sa mentinta in viata o fiinta lipsita de un viitor cert. Aparatele bipaiau agasant in camera alba, cu miros de clor. Insignifiant, stiu, dar nimeni nu spune ca “frumoasa din padurea adormita” nu ar putea muri in acea zi umpluta de soare cu dinti.
“Minciuna zburda prin fusurile orare, prin mintea oamenilor, prin Greenwich, prin gradu zero, prin degetele mele, prin tine, prin mine, prin pastile, prin perfuzii, prin cuvinte desertate de tus, prin iubirea de pe balustrada balconului, prin noi, prin tine, prin smulgeri, prin venele noastre, daviste, indragostite. Prin nasul nostru in care se toarna pudra de zahar, prin soarele cu dinti de afara, prin ochii mei negri prelinsi pe un covor mat. Ce culori imbietoar de maro si piele am vazut atunci, cand irisi mei se scurgeau din degetele tale in bucati de foileton pe covor. Ce de rosu simteam cand venele ochiilor mei sangerau. Ce orbi puteam fi.. Dar intunericul la care ma condamni imi permite sa-ti vad chipul de fiecare data cand imi pipai globurile oculare goale.
Somn usor caine care latrii toata noaptea, inapoi la Kikeegard.”
Era o vreme cand putea citi etichetele borcanelor si o vreme cand putea sa-i faca patul cand el o sustinea cu palemele late, de soldurile pline. Era o vreme cand chirurgii nu trebuiau sa-i refaca ochii fumurii. Era o vreme….
“Eu trebuie sa merg in acest alb paradoxal. E mirosul mortii, puritate mortala, nu? E bine sa mergi prin poteci albe in timp ce chipuril-ti sar din spatele pomilor incolori. Am sa cad de pe bicicleta asta neagra si-o alung moartea cu rosu, am sa merg peste vaile astea albe si-am sa plantez flori negre. Am sa fug de chipurile astea de maltratati. Ce iluzie!
Daca intru in camera asta, o sa-mi iasa iar chipul asta stupid in fata.
1,2,3,4,
4,3,2,1
5,6,7,8
8,7,6,5
Unuunuunuununu, m-am incurcat, nu, nu, m-am incurcat. Numerele si perfetiunea, ele sunt perfecte, se contureaza perfect in tus, nu nu nu, distrus, am distrus perfectiunea, vreau s-o refac de pe bicicleta mea neagra, nu mai colorez imperfectu
1,2,3,4,5,6,7,8,9,10
10,8
NU!”
Monitorul inimi se opri cu un bibait prelung.
-S-a rupt camasa de forta, am nevoie de ajutor! Chemati ceva rapid, are spume, chemati pe cineva,. AJUTOOR—disperare—
Ochii asistentei iesira in evidenta pe ciment.
-Ce pacat, nici tie nu-ti sclipesc! Chipul inocent si vocea dezamagita a copilei rasunara intre peretii unui sanatoriu pustiu in noapte. –Rosu pe dinti. Trezire.—
-Hihihi, uite tati, am mai conturat un ochi de lant pe degetul meu, nu-i frumos?
Unu, doi, trei, nu mai scriu!

---

Lucrarea 5

Un eu lipsit de raţiune



Mă cuprinde o senzaţie de disperare, îmi pare că totul este neclar şi diferit de ceea ce am trăit până acum. Mă întreb cum de am ajuns aşa, nu mai pot să fac diferenţa între fericire şi melancolie, pentru mine, au ajuns să fie un singur sentiment. Monotonie...
Trăiesc continuu într-un abis plin de părţi difuze, părţi din viaţa ce s-a scurs până acum. Totul trece prin faţa mea, părerile şi gândurile m-au părăsit demult, nu mai întorc nicio privire către mine, ca şi cum sunt uitată. Consider acest loc un gol profund şi inutil, lipsa unei amintiri; te distruge când te aştepţi mai puţin, când nu mai ştii ce să faci atunci când îţi iroseşti speranţele.

Şi ce reprezintă raţiunea în acest moment? Ani întregi am încercat să găsesc răspunsul, am zăcut alături de acest cuvânt numit "uitare", alături de şuşotelile care nu mă lasă să închid ochii, încă mai aud acele voci... Însă am desluşit secretul. Era un gând insignifiant, o persoană lipsită de logică şi interes, ceva ce nu putea să fie perfect.
În tot acest timp, am vrut să iau deciziile corecte, să mă ridic asupra standardelor impuse. De către cine totuşi...? Un şir lung de întrebări a renăscut, căci a mai fost cineva înaintea mea şi a dorit să se poată încrede în ceea ce vedea, dar nimeni nu l-a luat în considerare, pentru că era vorba de un el, un sentiment îndepărtat.

Nu sunt singură, refuz să cred asta, nu sunt unică în acest loc de insipizi şi de adolescenţi imperfecţi - fără o poartă de evadare, evadarea din ei înşişi.
Eu mă aflu printre ei, întârziată, pe un drum ce pare că nu se mai termină. Încă păşesc sfioasă, căci mi-e teamă de ce voi întâlni la capătul drumului. Voi fi o străină printre anormali, voi deveni la fel ca şi ei. Încerc să-mi păstrez intactă mintea, persoana proprie, dar este prea târziu să mai cred, iar astfel...mă opresc la mijlocul drumului.

În scurt timp, o să fiu un eu alienat, o să ajung doar o adolescentă lipsită de raţiune şi sens. Din nou, mă pierd în străfundurile minţii mele...

---

Lucrarea 6

Muza din picturi

Albul din jur se completează ușor cu rozul si movul venit de la micile petale de trandafir care se găsesc în această cameră. Mirosul de chimicale din odaie îmi ajunge usor la nări amintindu-mi unde mă aflu, trezindu-mă din visarea mea îndelungată. Aparatele care ticăie precum ceasul au o culoare admirabilă, un gri șters parcă cu cea mai subțire pensulă din lume. Și in mijlocul acestora se află un pat mare cu așternuturi albe pe care stă o ființa foarte importantă pentru mine...ea.

Chipul ei cândva angelic este scufundat in perna albă care prezintă mici flori mov, acum doarme ca un prunc in acest loc. Nu știu ce visează dar simt că este tristă și îndurerată, că vrea să plângă în hohote dar nu vrea să arate că suferă. Frumusețea ei ieșită din comun este împinsă în melancolie, zămbetul ei precum sunetul clopoțeilor nu se mai aude. Dar timpul trece și o mică lacrimă coboară din ochii ei ajugând pe perna albă, acum mica bucățică de pânză este udă de o pietricică care are în ea toată suferința ei.

Mâna ei delicată și micuță care cobora pe obrazul meu în semn de afecțiune acum este prinsă într-un ipsos, într-un ghips alb pe care se găsesc scrise toate urările noastre de bine. Zeița mea a primit un dar dumnezeiesc care în acest moment se duce din nou în ceruri... ea era pictoriță. Tablouri parcă ieșite din magie îi ieșeau când subțirelul băț care are la capăt păr atingea pânza încă albă. Dar acum nu-și poate mișca degetele, posibilitatea ca să mai picteze vreodată este la zero, iar acest lucru ii aduce tristețe.

Înnebunesc doar la gândul ca ea suferă și eu nu pot să fac nimic, aș lua asupra mea acest chin doar ca să-i aud din nou râsul ei încântător. Cu toții încercăm s-o ajutăm așa că glumim, râdem, dar în sufletul nostru se găsește o durere apăsătoare. Doar simplul gând la tristețea pe care o duce singură mă înnebunește, mă face să ajung în cele mai întunecate locuri ale inimii mele. Sufletul meu suferă cu o intensitate enormă, doar privind-o mă simt incompetent că n-o pot ajuta.

Cristale sărate și fierbinți cad din ce în ce mai multe din ochii ei ajungând să se audă glasul zeiței mele ca și un ecou al dureri. O umbră de tristețe îi acoperă pe toți cei prezenți, inclusiv pe mine care stau pe un scaun exact lângă patul ei. Fără să realizez o lacrimă mică venită din mijlocul inimii mele iese la suprafață și cade pe mâna prințesei mele, simt că înnebunesc neputând să fac nimic pentru ea. Inima mea se sparge în mii de bucățele care și ele la rândul lor fac la fel ca și primele, se distrug rămânând din ele doar praf.

Durere, chinuri, tristețe, amărăciune, doar asta o să vadă mica mea zeiță, toată lumea o sa-i uite tablourile atâta timp cât ea nu o să mai facă altele. Prin mintea mea trec numai gânduri sumbre despre viitorul ei, cu ce o să se ocupe acuma nu știu, dar știu ca orice o să facă o sa fiu acolo. Sau poate într-o zi o să-mi spună că prezența mea îi aduce aminte ca nu este pictoriță, și o să mă îndepărtez de ea puțin câte putin. Nu știu cum ne este scris viitoru, dar știu că oricum ar fi ea nu o sa mai fie fericită pe deplin niciodată.

Pe geam se pot vedea picăturile de apă care cad cu repeziciune din cer și se zdrobesc cu putere de solul dur și rece. O liniște se lasă în cameră, parcă și natura plânge că ea nu o să mai picteze, totul din jur devine mohorât și lipsit de culoare, parcă și florile mirositoare s-au vestejit. Nu pot nici să găsesc cuvinte care să descrie ce simt, caut prin inima mea sentimentele ca să le pot spune, dar este pur și simplu imposibil.

Încă o dată am senzația că înnebunesc, ies tiptil din cameră și mă îndepărtez cât pot de mult, nu vreau să fiu lângă ea așa că stau la capătul holului. Țip cu toată forța că viața nu este corectă, îmi vine să-mi rup tricoul de pe mine, sunt furios și nebun în același timp. Furios că tocmai ea trebuie să treacă prin toate, că ființa la care țin cel mai mult suferă pană și în somn, m-aș bucura mai mult să stau eu în locul ei, chiar m-aș bucura. Și nebun că sunt un neputincios, că tot ce pot să fac este să stau aici și să ma uit la ea cum plânge, sunt un nimic.

Iar am acea senzație de neputință și ies afară din spital direct în ploaie, apa rece se lovește cu brutalitate de corpul meu, acum pot gândi mai limpede, dar asta nu mă ajută. Crengile copacilor stau aplecate de parcă ar îngenunchea în fata apei că le dă putere, iar frunzele pictate cu verde sunt spălate atât de bine de lacrimile cerului. Pământul care acum câteva zile puteai spune că este lipsit de forță și de viață, acum parcă radiază fericire. Toată natura se bucură datorită acestor lacrimi dumnezeiești, dar lacrimile muzei mele nu exprimă decât durere, și nimeni nu le venerează.


Nu pot să controlez impulsurile așa că un țipăt la fel ca cel din spital se aude destul de tare, cred că oamenii mă cred un ciudat, dar dacă ar ști cum sunt ar tăcea. Oricât de mult aș încerca s-o ajut pe muza mea niciodată nu o s-o fac la fel de fericită cum a fost în zelele de demult când picta, și planșele ei bucurau sufletele oamenilor care le priveau. Sunt un nimeni, un copil care nu are nimic special, și acum sunt un nebun sfâșiat de durerea neputinței. Poate să treacă decenii, secole, poate și milenii dar niciodată muza mea nu va mai fi fericita.

---

Lucrarea 7

Strigătul Liniştii

Gol. Linişte. Fără schimbare. Fără sentimente. Doar o cămăruţă albă, atât de sărăcăcioasă în obiecte de decor încât pare să nu existe. Răceală. Imobilitate. Un tavan gălbui pe care se plimbă raze de lumină ce nu aduc nici un fel de căldură în celulă. Nimic.

Şi totuşi există ceva: nebunia. Nebunia e alături de el, mereu, cântându-i liduri pe care nu le-a mai auzit până acum, mângâindu-l în singurătatea lui, alungându-i apatia din priviri. Nebunia, cea care l-a băgat aici, departe de orice, încins cu nişte brăţări late menite să îl împiedice să evadeze. Nebunia, baza a orice aflat în lumea lui, ultima frontieră pe care nu o poate trece cu ajutorul medicamentelor, prea speriat de ce ar putea să găsească dincolo.

-Singur... Atât de multă linişte... Fraţilor! Urlaţi! Urlaţi alături de mine! vocea lui trece prin pereţi în timp ce se zbate pe patul alb, râzând sardonic către nimic, strigând nume demult uitate de cei care încă mai sunt la curent cu veştile ce vin din afară.

Acum ceva vreme, totul era diferit. El era sănătos, prietenii lui încă mai existau să îi povestească diverse întâmplări porcoase care mereu se terminau la fel, iar familia lui nu se temea de el. Atunci zâmbea vesel şi ieşea nestingherit în fiecare seară la câte o bere împreună cu băiatul lui, făcând haz de soţia şi fiica lui atunci când protestau. Totul fusese perfect într-o lume imperfectă.

Dar trebuise să se termine. Şi cât de ciudat se terminase filmul, cât de brusc şi inuman fusese tăiat, iar fericirea lui, plus sănătatea lui mintală, fură spulberate în numai câteva minute, aşa cum un morman multicolor de frunze e ridicat şi împrăştiat în văzduh de către un vânt puternic, rece, care miroase a moarte.

Numai că lui nu îi mirosise numai a moarte ci şi a carne arsă, încinsă de către focurile care dansau în jurul lor. Încă îşi amintea. E ciudat cât de multe lucruri îţi poţi aminti, cât de detaliat e totul în lumina asta albă a nebuniei. Şi mai e ciudat un lucru: mirosul încă nu l-a părăsit, carnea lui încă mai simte căldura flăcărilor ca atunci.

Pompier de profesie, fusese chemat într-o urgenţă, nimic nou în asta. Se avântase spre clădirea respectivă ştiind că nu va găsi nimic frumos acolo, dar... Nimic nu putuse să îl pregătească mental şi sufleteşte pentru ce avea să vadă şi să simtă. Focul acela nu pornise de la o instalaţie defectă, ci fusese pus dinadins, căutându-se o moarte îngrozitoare şi nu un mod de a te încălzi. Sinucidere! Asta scria pe clădire cu sânge, sinucidere!

Dar el se aruncase în mijlocul ruinelor arzânde şi încercase să salveze vieţi care nu voiau să fie salvate. Deşi toţi urlau de durere, toată secta aceea de oameni, poate mai nebuni decât e el acum, toţi stăteau ţepeni în mijlocul flăcărilor. Stăteau cu toţii acolo şi urlau, fără să se mişte, consumaţi de căldură şi arşi de vii sub privirile oamenilor neputincioşi.

-Ardeţi!!! Trebuia să vă las să ardeţi! strigătul lui zbuciumat în faţa fantasmelor care îl vânau şi dincolo de tărâmul viselor, rezonă prin pereţii goi, trecând dintr-un salon în celălalt.

Condamnase nişte oameni inocenţi la moarte numai pentru a salva două femei care imediat după, aşa în dureri cum se aflau, tot găsiseră o modalitate de a-şi lua viaţa. Îşi privise proprii prieteni alunecând spre subsolul clădirii urlând după el, strigându-i numele, blesteme citindu-se în privirile lor. Se uitase la braţele lor întinse, la sângele care le cursese apoi din răni. Inhalase mirosul cărnii lor dulci prăjindu-se în acel iad infect.

Nu mai fusese în stare să aprindă un foc la aragaz, darămite să îşi mai continue meseria. Urla în fiecare noapte, trezindu-se cu mâinile întinse, ferindu-se de flăcări imaginare, încercând iar şi iar să prindă coarda de siguranţa ce fusese legată în jurul mijlocurilor celor doi sau trei prieteni care îl urmaseră în acea noapte. Iar de fiecare dată coarda se întindea, aproape cedând sub greutatea lor, ca apoi să alunece din strânsoarea mâinilor sale. Iar şi iar şi iar.

AceleaÅŸi vise, aceleaÅŸi coÅŸmaruri.

Acum e numai o religvă, o fantomă urlătoare ce bântuie numai noaptea pe coridoare în compania a doi asistenţi mătăhăloşi. În fiecare noapte, de când fusese internat e aceeaşi poveste: ei vin, îl sedează, el se zbate până adoarme, încercând să scape de degetele descărnate, fumegânde a celor pe care nu putuse să îi salveze, apoi urmează plimbarea şi totul devide un amalgam de umbre şi sunete.

Acum... Acum totul s-a calmat. El îi cheamă şi stau de vorbă şi râd aşa cum făceau pe vremuri. Şi râd, şi râd şi râd, până ce totul cade în muţenia specifică bolii lui. Apoi se trezeşte din această catatonie şi se apucă de urlat, chemându-şi prietenii, rudele înmormântate, chemându-i pe toţi cei de care îşi mai aminteşte. Îi cheamă pe toţi şi evadează în lumea lor.

Însă niciodată nu îşi cheamă familia. Ei nu fac parte din planurile lui.

-Să cântăm prieteni! Să cântăm către Iad şi înapoi, poate ni se face vreo reducere! Cântaţi acel cântec duios al urletelor şi flăcărilor distrugătoare. Acompaniaţi-vă de bubuituri şi trosnete. Cântaţi ca să nu mai aud liniştea!

Şi totuşi liniştea e cea care îi răspunde.

---

Lucrarea 8

Iluzii 101

Uită-te la ei, cum îşi zâmbesc, cum fără griji dulci nimicuri îşi şoptesc, pierduţi printre năluci într-o îmbrăţişare caldă. Patetic, te gândeşti şi privirea ţi-o întorci dezgustat. Paşi greoi purtându-te uşor pe un drum atât de familiar. O adiere caldă îţi mângâie obrazul ars de soare şi ochii ţii închizi.

Un chicot dulce se aude si priveşti în jur confuz.
-Aici... Tresari la vocea ei cristalină şi priveşti în ochii verzi ce şi-au păstrat inocenţa copilărească. Buzele-i surâzânde te cheamă într-o strigare mută şi te supui, hipnotizat de dorinţă, un zâmbet sfios apărându-ţi pe buze. Îţi întinzi mâna, obrazul fin să i-l atingi, însă ea dispare, asemenea unei fantasme aruncate in uitare.

Strângi din dinţi şi îţi pleci privirea in pământ ascunzându-ţi durerea. Dai cu pumnul in perete, insă nu-ţi potoli furia. Câteva mame îşi ţin copiii aproape şi se indepărtează aruncându-ţi priviri batjocoritoare şi vorbe tăioase.

Le ignori şi respiri adânc, împingându-te de lângă zidul rece ce părea că îţi râde în faţă, paşii apăsaţi şi rapizi demascându-ţi mânia. Proştii! Îţi spui în sine făcându-ţi loc prin mulţimea indiferentă, privirea ce era odată blândă şi caldă, acum aspră şi rece. Cuvinte şi priviri compătimitoare te urmăresc pas cu pas si te incrunţi. Sunt nebun pentru că incă mai sper? Pentru că incă mai visez? Pentru că incă mai...simt?

Ochii larg deschişi privesc pierduţi în zare. Trupul ţi-a încremenit si ai rămas fără suflare. Un singur nume scapă printre buzele-ţi uscate. O şoaptă fragilă pierdută într-o mare de singurătate şi indiferenţă.

-Aidin...

Un fior rece te cuprinde şi cazi in genunchi, corpul tremurându-ţi lovit de valuri de durere. Loveşti pământul şi strângi din dinţi dorind să înlocuieşti durerea din piept cu cea fizică. Îţi ridici privirea către oamenii ce s-au adunat în jur, privind spectacolul şi râzând batjocoritor. Te agăţi de ei ca de o vestă de salvare, ochii tăi rugători privind neajutoraţi.

Ce este ceea ce simt? Este durere, furie, iubire, pasiune? Nu, e nebunie!

---

Lucrarea 9

Și în final, nebunia câștigă

Soarele dimineții mă trezi. Speram ca acest moment să nu mai vină sau măcar să se amâne puțin. Nu voiam să dau ochii cu greșeala groaznică, dar totodată superbă, care stătea lângă mine pe pat. Poate pentru unele fete ar fi fost o binecuvântare să se găsească lângă el, dar eu nu puteam nici să îi privesc ochii – deși cu o seară înainte ochii lui, de un albastru intens, fuseseră ancora mea. Mă văzuse în cea mai nasoală stare a mea și a profitat de asta într-un mod oribil. Nu pot spune nici despre mine că am fost un înger. M-am lăsat pradă lui doar pentru că voiam să uit. Dar nu îmi plăcea ce făcusem. Stăteam pe marginea patului, îmbrăcată în lenjeria mea scumpă. Îmi era silă să o port, după ce știam că el mi-o dăduse jos de pe mine. Îmi era greață de mine, de ce fusesem în stare să fac, doar din durere. M-am dus la șifonierul mare din lemn, de unde am luat una dintre cămășile lui. Albă și imaculată, așa previzibil. Avea un miros frumos, totuși. Am coborât scările locuinței până la parter, unde m-am așezat pe un scaun. Aveam câteva vânătăi pe corpul meu firav și aproape am chicotit când am relizat de unde. M-am privit din cap până-n picioare și m-am urât. Arătam ca o ușuratică din filmele americane, unde după sex tipa se îmbrăca în cămașa tipului și îl aștepta în bucătărie cu cafeaua făcută. Deși poate în filmul meu, ar fi fost un cappuccino. Mi-am strâns picioarele la piept și m-am uitat după telefonul meu. Acesta zăcea lângă paharul neterminat de șampanie. Aveam câteva apeluri nepreluate, majoritatea de la Andrei. Furia și tristețea de aseară reveneau în mine. Mă părăsise, de ce m-ai avea tupeul să mă sune ? Am văzut că îmi lăsase și câteva mesaje, dar am preferat să îl ascult pe cel de la Maria. Glasul ei panicat m-a speriat pe moment. Nu zisese nimic important, doar întreba de ce nu am ajuns acasă. I-am scris repede câteva în rânduri, în care i-am zis că eram la părinții mei, mă chemaseră pentru o reuniune de familie. Nu știu de ce o mințeam. Poate nu mă simțeam în stare să îi spun ce proastă lăsase să stea cu ea în casă. Dar ea nu m-ar fi făcut proastă. M-ar fi luat în brațe și mi-ar fi spus că totul va fi bine. Chiar dacă nu ar fi fost bine, ea nu mă putea lăsa așa. Dar am ignorant vina și m-am gândit cum să plec. Dar nenorocita aia de voce din capul meu mă întreba clar : Dar dacă ai pleca fără griji ? Lăsându-l într-o baltă de sânge, totul va fi bine. Dar nu voiam. Ce îmi făcuse el mie ? Nu mai puteam gândi limpede. Simțeam cum vocea – care după mine nu era doar o voce, că doar prelua controlul asupra mea atât de des – mă împingea să fac ceva ce nu doream. De ce să îl omor ? Știam cum, aveam imaginea în cap. Totuși nu puteam să îi iau viața. Știam că mă va lăsa să plec. Chiar atunci, a intrat în bucătărie. Era îmbrăcat doar în boxeri și am simțit cum obrajii mi se înroșesc. Nu din cauza felului în care era îmbrăcat, ci datorită felului cum arăta. Indecent de perfect, aș putea spune. Imaginează-ți cum ar aluneca un cuțit pe el. Ți-ar plăcea, fraiero. Așa că fă-o !
- Nu ! am țipat îngrozitor de tare.
- Alexandra, ești bine ? m-a întrebat Daniel venind spre mine.
Mi-am scuturat corpul cu putere și apoi, cu ochii în pământ, mi-am lipit ușor buzele de gâtul lui. Știam că înrăutățeam lucrurile, dar nu mă puteam abține. Odată ce eram copleșită, ea ieșea la suprafață. Dar uram să o am în capul meu. Nu o mai voiam. Mai bine dispăream eu decât să trăiesc cu ea în cap.

Și atunci am relizat că cedează. Când buzele ei au făcut contact cu gâtul lui fierbinte, mi-am dat seama că nu mai putea suporta presiunea ce o exercitam asupra ei. Și adoram asta, nu avea ce căuta aici. Ori eu, ori niciuna. Desigur, preferam prima variantă. I-am desprins trupul din brațele lui, încercând să mă mișc la fel de stânjenită ca ea. Am apucat cuțitul cel mai mare – ce previzibil, îl ținea în suport – și m-am dus în spatele lui. Am șoptit sarcastică un ‘ iubitule ’, iar când el s-a întors, i-am înfipt cu putere cuțitul în inimă. Sângele lui m-a făcut să înnebunesc de plăcere. Ce ironic, eu sunt nebunia, dar chiar și eu pot să îmi măresc doza de mine. I-am lins ușor sângele de pe piept, apoi am așteptat. Menajera lui a intrat calmă în bucătărie, dar soluția de curățat a căzut cu putere pe gresia verde când i-a văzut corpul. Când m-a văzut așa liniștită, a fugit spre telefonul de pe hol și a sunat la poliție. Apoi am auzit ușa trântindu-se. În cinci minute, un polițist a venit să mă ia. Nu am reacționat până nu i-am văzut pe prietenii ei, Andrei și Maria, uitându-se șocați la mine. Am zâmbit strâmb la ei și le-am spus pe cea mai drăguță voce posibilă :
- Ea nu mai e.
Și am știut că știau la ce mă refer. Iar durerea de pe fețele lor m-a făcut să râd îngrozitor de tare. Am biruit pentru a mia oară omul, exact cum se va întâmpla multe secole de acum înainte.

---

Lucrarea 10

10 Februarie

20:16
E prea mult întuneric în camera mea!
Și tot întunericul a intrat pe fereastră. A fost greșeala mea, am uitat să o închid înainte să se facă noapte. Probabil n-ar fi trebuit să mă uit atât la secundarul ceasului de birou, dar eu vroiam să stea pe loc, să îl întreb când are de gând timpul să se oprească, dar el tot tic-tac, TIC-TAC!, nu vroia să mă asculte. Mama-ceas nu l-a învățat că nu e politicos să ignori oamenii ce încearcă să vorbească cu tine? Sau... poate a fost karma? Azi-dimineată, la școală, nu i-am răspuns colegei de bancă atunci când m-a întrebat ce mai fac după ce ne-am salutat, dar era evident raspunsul! Gândeam (ceva ce ea nu face prea des). Încercam să îmi amintesc ziua în care m-am născut, vroiam să mă întreb pe mine cum e să te naști, și cum era înainte de a inspira pentru prima dată aer în plămâni. Nici să deranjezi pe cineva în timp ce meditează nu e o dovadă a aplicării bunelor maniere. Codul e best-seller, dar se pare că tot nu se vinde destul! Sau, în fine, e cel mai bine vândut bibelou...
Stai să înțeleg, dacă aș fi formulat răspunsul colegei, mi-aș fi răspuns eu cea nou-venită în lume mie celei de acum, sau aș fi aflat de la secundar când timpul va poposi în dreptul unei secunde mai mult de o secundă, așa cum se cuvine?
...
... Nici jurnalul nu-mi scrie ce crede când îl întreb. Și așa a mai apărut un monolog, azi, 10 februarie. Toate paginile documentului sunt așa: pline de puncte de suspensie în locurile unde ar fi trebuit să apară răspunsurile receptorului. Frumos, jurnatelule, n-am ce zice, scurtcircuita-ți-s-ar suportul electronic, dar încă mai am nevoie de laptop!...

21:10~ nu, e :13, am căzut pe gânduri și am rătăcit între ele pentru trei minute
Jurnalule, te-ai gândit vreodată cât de vast e labirintul gândurilor umane? E mai ceva ca modelul girurilor de pe creier. O fi existând și o asociere între ele și minte, cine știe? Doar că ele sunt modele pe scoarța cerebrală, care are formă de sferă, pe când mintea nu e o formă geometrică nici măcar orientativ. Sau ia toate formele, ca plastilina (unii se comporă ca și cum chiar ar avea plastilină între urechi). Hihi, asta e chiar amuzant, să te gândești că ai putea modela gândurile cuiva cu degetele!

22:28
Am fost până afară, să privesc stelele. Am reușit să le văd, chiar dacă ninge. Am fixat cerul cu privirea de atâtea ori, încât am învățat toată harta celestă (chit că nimeni nu mă crede, proștii!). Și, oricum, la cât de multe sunt, dacă cumva am greșit un pic punctul unde ar fi trebuit să se afle una, undeva, mai departe în cosmos, imposibil de văzut cu ochiul liber, trebuie să fie ceva- meteorit, cometă, stea, satelit, praf stelar, orice. Mai grav ar fi dacă locul ar fi ocupat de o gaură neagră. Experții le consideră cimitire gravitaționale pline cu nimic aflat sub mare presiune, or eu vreau să privesc ceva, nu nimica. Între astea două e diferență ca de la da la ba. Vreau să spun, nimicul îți dă răspunsuri de nimic la întrebări, nu? Cam așa ar fi normal.
Ah, mă strigă mama!

23:40
Mda, nimic important. Ca de obicei, îmi tot spune să închid laptopul, să mănânc și să nu uit de lecții și teme. Eu iau 10 mereu la școală ca să scap de gura ei (nu că ar fi foarte greu, științele exacte sunt destul de banale, nu trebuie decât să știi un răspuns la fel de exact ca ele, si respectivul răspuns e scris în manuale!!! Hilar!), dar văd că nu se satură. I-aș fi închis gura de mult, norocul ei că muncește, așa că am de toate, se întoarce foarte târziu de la muncă (nu ne prea vedem; cina uneori la miez de noapte) și că gătește bine. Altfel n-aș mai suporta-o. Adică, nu înțeleg ce nu înțelege! Eu peste tot încerc să înțeleg ceva, să găsesc niște răspunsuri! Ce vină am eu că restul Globlui poate să doarmă noaptea și fără să știe cum a fost când au fost născuți, când vor începe plantele să ne vorbească sau măcar când inspiră și expiră!! Scandalos!!!
Proștii.
Fără inspir-expir-inspir-expir, ar fi fost morți demult. Uneori și eu uit, dar nici chiar...!?
ÃŽn fine.
Și s-a făcut ora 00:00, și a început o nouă zi în care eu nu am dormit deloc, în care am găsit prea puține răspunsuri pentru întrebări capitale și în care mama a gătit excelent.
Ce zici, de mâine mai mulți oameni își vor pune întrebări? Voi avea eu mai multe răspunsuri?
Vor exista mai mulți nebuni?
...

---

Lucrarea 11

Am picat într-un abis al durerii


Stau întins pe un pat rece cu cearceafuri albe, ca întotdeauna. Eu îl numesc patul suferinţei, deoarece aici îmi fac veacul.

Am ajuns în această ipostază după acel accident inevitabil, pe care am început să-l urăsc cu fiecare secundă ce trece. Uneori mă trezesc noaptea traumatizat din cauza coşmarurilor constante. În ele sunt încă prins în acea maşină care a fost dată peste cap. Mirosul de benzină îmi inunda nările, iar eu simţeam că va lua foc în orice moment. Mă durea tot corpul şi nu ştiam cum să ies de acolo. Având centura de siguranţă pusă, când m-am smucit, mi-am rupt piciorul. Mă durea foarte tare, aşa că am ţipat, încercând să înlătur furia pe care o simţeam. Mă uitam în jur, nu era nimeni şi atunci am picat într-un abis al agoniei...

Groază, furie, durere, iar apoi nimic. Un ciclu neîntrerupt, un ciclu al durerilor sufleteşti, iar toate acestea nu duc decât la moarte. Zgomotul îmi răneşte timpanele, iar toată atmosfera tensionată îmi ia şi ultima fărâmă de aer. Mă agitam, prins în propria capcană, legat cu sfori ce îmi răneau întreg trupul, făcându-mă să sângerez puternic. Ţipam către vocile ce erau doar în mintea mea, le imploram să mă elibereze din acest iad cumplit. Îmi vine să zbier, să ucid realitatea şi să revin la ce a fost mai demult. Mă simt privit de nişte ochi cu o scanteire ciudată. Aceşti ochi, cei patru pereţi albi, totul mă făcea să înnebunesc.

Toţi râdeau, se bucurau de viaţă, doar eu eram supus unor chinuri groaznice, eram legat de lanţurile timpului, ce mă sufocau, parcă dorind să-mi dau ultima suflare. Simt un foc în mine ce răsare dintr-un lac de lacrimi negre, acel foc fiind furia. Cu timpul, furia s-a afundat în mine, mi-a scormonit sufletul, făcându-mă să devin o persoană cu scrupule macabre. Toată aceea furie m-a făcut o persoană fără suflet şi m-a condus spre o lume nouă, o lume scăldată în lacrimi roşi de sticlă. Acum, orice aş face nu mai trăiesc în prezent, fiindcă legea de aramă mă apleacă în faţa sinistrulu trecut, ce m-a adus la nebunie.

Norii par să urle, înfometaţi sau însetaţi de nelinişte îşi revarsă lacrimile asupra oraşului. Inima îmi bate cu o viteză nebănuită, simt că trăiesc intens, incertitudinea se scurge prin vene. Nesiguranţa se naşte din ascunderea adevărului, aş vrea să am un duh căruia să-i cer să îmi îndeplinească trei dorinţe. Mi-ar ajunge să fiu fericit pentru că ştiu cum să îmi alimentez bucuria, dar nu reuşesc să o găsesc. O caut de ceva timp într-un întuneric ciudat, din când în când se mai aprinde o luminiţă, dar se stinge repede căci încrederea dispare. Viaţa perfectă e undeva departe, o pipăi cu gândul şi visez. Trăiesc în două lumi, fericirea se naşte în mine, creşte cu repeziciune, dar se sinucide când se izbeşte de adevărul din această lume. Fericirea nu există pentru mine. Îmi las raţiunea să se îmbete cu visuri.

Cu ochii în lacrimi caut spre cer şi implor alinare divină. E ziua în care altarele cad şi nu mai există lumină. Prin labirintul nopţii merg, dar nu există scăpare. Alerg spre lumina firavă şi totul moare în calea mea. Mă simt ca un înger murdar, un înger cu aripi tăiate, cerşind iertarea în zadar.Încerc să merg mai departe, dar totul mi se pare ca un abis în care mă tot afund şi oricât aş încerca să mă înalt, simt că nu mai am scapare...

Sufăr nemângâiat, plângând în tăcere. Sunt uitat, lăsat în urmă. Sunt pierdut în gânduri, în amintiri. Sper la ceva care să mă salveze, dar nu voi primi niciodată ceea ce vreau cu adevărat. Necazul mă urmăreşte pretutindeni, caut perfecţiunea. Mă descarc în tăcere, fără dorinţa de a mai spera la ceva. Lacrimile mele au curs degeaba. Nu au rămas decât simple picuraturi cu care s-au hrănit acele flori ale suferinţei mele. Se mai aud acum, doar lacrimile mele care lovesc cu greu pământul care nu mă aude. Nu sunt auzită de nimeni, de nimic. Mă închid tot mai mult în mine. Norii m-au învăluit în negura lor. Soarele fericirii fuge de mine. Sunt fiul Suferinţei. Reflectez! Stau singur în universul meu. Timpul a trecut peste mine şi inima mi-a întunecat-o. Încerc să îmi amintesc ceva frumos, încerc să zâmbesc, dar dragostea mi-a luat cu ea şi ultimul strop de bucurie. Încep s-o urăsc, încep să urăsc tot ce este în jurul meu, dar totuşi tac.

Stau singur şi dezamăgit în monotonia camerei reci. Încerc să găsesc o speranţă, un motiv să mă ridic de jos, dar ştiu că toate vor fi la fel. Lipsit de putere, cu o amară tristeţe în suflet şi cu lacrimi pe obraz realizez că nimic nu mai are nici un rost. Mă simt dezamăgit, iar în sinea mea mă întreb de ce viaţa mea este clădită pe un noian de suferinţe şi de ce trecutul îl simt ca şi cum ar fi ieri? Caut cu disperare un răspuns, vreau să găsesc puterea de a spera, dar constat că nimic nu mai are sens.Viaţa a devenit asemenea unei ambarcaţiuni goale, fără pasageri, iar trecutul s-a transformat într-un prezent etern.

A trecut foarte mult timp decând totul a luat sfârşit, de când visele s-au transformat în coşmaruri,de când soarele a încetat să îmi mai lumineze sufletul, întunericul profund instalându-se pentru totdeauna.

Sentimentul de frică pentru ceea ce urma să se întâmple îmi pătrundea în corp, îşi făcea de cap, îmi cutreieră venele, iar apoi ajungea la inimă şi se răspândea rapid asemeni otrăvii. Simţeam cum încet, dar sigur încep să ating culmile nebuniei absolute. Simţeam cum pereţii albi se apropie, încercând să mă strivească. Încercam să ţip dar tot ce se auzea erau sunete înăbuşite de tăcerea atroce.

Pentru câteva secunde, am încercat să închid ochii şi să alung toate acele lucruri, care erau doar în mintea mea. M-am concentrat, iar deodată mi-au apărut nişte chipuri palizi, de pe care se prelingeau firicele de sânge, iar în a căror ochi roşi scânteiau flăcări demonice. Deodată acele năluci îşi întindeau mâinile scheletice spre mine, încercând să mă apuce. Simţeam că numai am scăpare, mă simţeam ca o muscă în plasa unui păianjen.

Acele mâine se îndreptau tot mai mult spre mine, până când m-au prins de gât, băgându-şi degetele ascuţite în pielea mea albă, din care începuse să curgă sângele, formând o gigantică baltă. După ce s-au asigurat că şi ultima picătură de sânge din corp mi-a fost stoarsă, m-au aruncat într-un colţ al salonului, ca pe o cârpă. Şi aşa s-a încheiat sfârşitul meu. Am fost închis între patru scânduri, iar existenţa mea a devenit doar o umbră în vietile celorlalţi...

---

Lucrarea 12

Adio...

Soarele se rasfrange deasupra liniei orizontului in timp ce cuvinte lungi, ratacite, se lovesc de peretii mintii mele si-i strapung ca niste sabii cu lame de otel, lasand in urma plagi deschise ce sangereaza permanent. Frica imi paralizeaza corpul in timp ce aleea incepe sa capete forme ciudate, anormale.
Esti mort.
Sageti de foc imi spinteca trupul in timp ce merg clatinat in directii necunoscute.
Mort.
Dar daca intradevar esti mort, atunci de ce ma prinzi si ma tragi dupa tine, de ce-ti simt inca respiratia in ceafa si de ce raceala mainii tale care m-a atins acum mai mult de un an se resimte atat de vie pe pielea mea? Te pot simti aproape de mine. Iti pot simti privirea arzandu-ma. Iti pot simti mirosul. Iti pot auzi bataile inimii de parca ar fi fost chiar a mea.
Daca esti mort atunci de ce mai esti aici?
Imi pot simti pieptul gol si rece ca o cutie de metal din care incearca sa se elibereze frica dar nu reuseste. De ce ma mai aflu aici cand tu nu mai esti? Stiind ca exstenta ta s-a incheiat, m-am transformat intr-o fantoma si am continuat sa b

[Unia]

Lucrarea 16

Povestea nebunului

Au trecut patru ani de la acea intamplare. Eram in spital, pe la ora doua noaptea, asteptam infirmiera sa imi aduca medicamentul. Mi-l aducea din cinci in cinci ore. Nimic. Am asteptat cam zece minute. Niciodata nu intarzia.
M-am dat jos din pat si m-am indreptat spre iesirea din camera in care ma aflam. Am ametit putin gata sa cad din picioare, insa nu m-am dat batuta.
Am deschis usa din lemn. Holul era pustiu. Luminile slabe abia ma faceau sa pot observa cate ceva.
M-am sprijinit de balustrada. Asta imi placea la spitalele din Los Angeles. Aveau balustrade langa perete.
Am pasit marunt, precis. Am ajuns la salonul in care ea statea mai mereu, salonul de unde isi pregatea medicamentele si toate cele. Usa era crapata. Am atins manerul si am impins spre interiorul camerei.
-Doamna Krap... Esti aici?
Am inlemnit. Corpul ei zacea intr-o balta de sange. Mi-am dus mainile la gura pentru a-mi inabusi un tipat. Ochii albastrii mi s-au marit.
Am fugit din cabinetul acela, chiar daca picioarele nu doreau asta si eram prea slabita. Stiam ca ceva groaznic s-a intamplat. Inca nu-mi pot scoate acea imagine din minte. Corpul doamnei Krap intins pe podea cu fata in sus, doua cutite luand locul ochiilor, in gura avand o punga de sange, iar mainile si picioarele amputate. O sabie isi facea loc unde ar fi trebuit sa fie sanul stang.
Eram speriata. Am inceput sa strig dupa ajutor. O usa se deschise.
-Va rog sa ma ajutati!Domna Krap este...
Nu am reusit sa-mi termin propozitia. O silueta de barbat a aparut in fata mea. In mana drapta tinea un cutit de pe care picaturile rosiatice se scurgeau lovindu-se de gresia rece de pe holuri. Hainele ii erau patate de sange, iar ochii parca dilatati. Un ranjet prostesc, ce-i lasa sa iasa la iveala albeata dintiilor, ii aparu pe chip.
-A scapat una. E timpul sa-ti iei adio de la viata si sa mori. Spuse el in timp ce isi indrepta pasii spre mine.
Am luat-o la fuga. Corpul imi era gata sa cedeze, asta a si facut. M-am izbit de podeaua rece. Barbatul ce ma urmarea, cel ce i-a omorat pe ceilalti, se apropia de mine pregatindu-si arma alba. Si-a lasat coprul peste al meu mangaindu-mi fata cu cutitul, dand cateva fire din parul blond de pe obraz. In clipa aceea ochii mi-au fost inundati in lacrimi. I-am simtit mana pipaindu-mi sanii.
-Ridica-te de pe mine, nemernicule.
-Nemernic? Sunt nebun, nebun dupa moarte. Imi place sa va vad cum muriti in fata mea, cum va chinuiti. Spuse imediat, fara ca macar sa-l intreb de ce face asta. Chiar era nebun.
Am reusit sa ma desprind din stransoarea lui, lovindu-l de mai multe ori cu pumnii in cap. M-am ridicat rapid luand-o la goana prin spital. Liftul nu functiona, scarile erau blocate. Nu aveam scapare, sau asa credeam eu.
Am vazut ca usa spre acoperis este deschisa. Am pasit pe fiecare treapta, cu nebunul in spatele meu. M-am impiedicat, insa corpul a raspuns rapid.
Ajunsa pe acoperis, am cautat un loc unde sa ma ascund. Nimic. Doar o cutie de carton ce nu-si avea rostul. M-a ajuns din urma.
-Draga mea, de ce tot fugi? Oricum vei murii. Spuse el cu acel ranjet prostesc pe fata.
Se apropia de mine; am inceput sa tip. M-am indreptat spre balustrada. Era mult pana jos, foarte mult. S-a lasat peste mine mangaindu-ma, iar, cu cutitul pe obraz. Mi-a facut o mica zgarietura. Am tresarit. Ochii mi s-au inchis imediat cand am vazut ca el se pregatea sa dea lovitura finala. Credeam ca asta este povestea mea de viata:Tanara omorata de un nebun, de un dement.
Lama cutitului se indrepta cu rapiditate de inima mea. M-am ferit, aruncandu-l peste balustrada.
-Proasta idee. Sa stii ca imi place si sa sufoc oamenii.
Mainile lui s-au apropiat de gatul meu . Stransoarea era puternica, nu mai aveam aer. L-am prins de maini, am facut o miscare de parca ar fi fost din filme si l-am aruncat peste balustrada. Un zgomot puternic s-a auzit in urma impactului cu pamantul. O balta de sange s-a format.
Am cazut tinandu-mi picioarele in stransoarea mainilor.
Nu mai vreau sa repet acel cosmar. Nu mai vreau...

Am uitat sa postez lucrarea asta. Imi pare foarte rau.

[BloodyInnocence]

i wanna be first...editez maine spam spam spam post prea scurtx(
Edit:
Am uitat sa precizez ceva, dar o fac acum. Voi da un vot la sfarsit fiecarei lucrari care m-a impresionat, dar votul de 3 puncte il va primi cea mai buna lucrare.

Prima lucrare
Titlu: Hm...Este interesant titlul, nu pot sa spun ca ma atrage foarte mult pentru ca cu ajutorul lui imi dezvalui despre ce este vorba in povestea ta si atunci eu, ca cititor nu mai sunt atat de curioasa asupra ideii tale.

Aspect: Nu am ce sa comentez la aspect, este ok, usor de citit, aerisit.
greseli: Incep prin a spune ca nu ti-am gasit decat o singura greseala si anume aceasta fraza: Dacă un întreg fiind sunt slabă şi vulnerabilă, atunci mă împart. Pe care eu personal nu o inteleg din cauza acelui "fiind", inteleg ce ai vrut sa scrii dar acel "fiind" nu are ce cauta in propozitie sau cel putin nu are ce cauta in acel loc. "Fiind" si "sunt" au acelasi inteles iar mie imi scapa cuvantul potrivit pentru greseala pe care ai facut-o. cand imi aduc aminte ti-l spun.
Deci asta ar fi singura greseala pe care eu am gasit-o.

Originalitate: Nu pot spune ca este o idee originala, cred ca este primul lucru la care te gandesti cand spui "Nebunie". te gandesti la o persoana care aude voci, care vorbeste cu acele voci, singura diferenta este ca tu le-ai dat niste nume, le-ai numit mintea, imaginatia, nebunia personajului principal. sorry, dar ideea nu este originala.

Descriere: Nu exista din pucntul meu de vedere. Ai spus ceva acolo despre sentimente, dar in mare povestea ta este un mare monolog. efectiv nu am ce sa comentez la descriere.

Parerea mea: Ai fi putut sa faci ceva mult mai interesant, sa ne oferi niste detalii asupra personajului principal. Ceva despre viata ei, daca am inteles eu bine este o ea, de ce a ajuns aici, cum a ajuns in aceasta stare. Te-ai axat mult prea mult pe gandurile ei si nu ne-ai dezvaluit nimic. Nu stim nimic despre ea lucru care lasa in ceata cititori. Intr-adevar ai atins tema, dar curiozitatea mea ca cititor nu mi-ai satisfacut-o. Am intrat in povestea ta nestiind nimic, neintelegand nimic si am iesit la fel. Tot ce stiu despre personaj este ca este nebuna si atat. Nu ai inceput si nu ai sfarsit, as putea spune ca nici macar continut nu ai dar ma opresc aici. Deci pe scurt nu imi place.

Lucrarea a doua

Titlu: Ma intriga titlul si chiar ma face curioasa sa vad despre ce este vorba si sincer vorbind am ramas placut surprinsa, nu ma asteptam la o asa interpretare a acestuia. Un plus, pot zice.

Aspect: Mdea..pai chiar ma gandesc serios sa nu mai zic nimic de aspect pentru ca pe mine in mare nu ma deranjeaza daca nu ai spatii intre paragrafe sau daca nu e aerisit si alte chestii de genul, insa ai si face mai usor cititul.

Greseli: Felicitarile mele, chiar nu am vazut nici o greseala cat de mica se vede ca ti-ai dat interesul

Originalitate: Este prima data cand citesc asa ceva deci pot spune ca din punctul meu de vedere povestea este originala. Imi place cum te-ai folosit de aceasta idee. good job.

Descriere: Ai descriere si ce mai descriere! Este plina de metafore superbe, imi plac imaginile vizuale pe care ai reusit sa le creezi cu atata maiestrie in mintea mea. se vede ca stii sa folosesti cuvintele, ca ai un vocabular foarte vast si un dar pentru a imbina acele cuvinte in niste figuri de stil foarte expresive.

Parerea mea: Din partea mea ai un 10. si c-am atat pot sa spun, nu stiu ce as mai putea adauga... imi place simetria pe care ai creat-o pornind de la faptul cu el sta pe banca considerandu-se un nebun fara azil si apoi se transpune in niste locuri inexistente cautand sa se integreze, sa isi gaseasca singur un loc unde sa ii apartina dar negasindu-l se intoarce inapoi pe acea banca la aceeasi idee. Imi place.

PS: M-a luat cineva la zor ca am comentat doar doua lucrari asa ca tr sa imi misc fundul sa comentez mai multe azi

Lucrarea a treia

Titlu: Nu ma atrage, nici nu prea ma intriga, este un titlu pe care tu l-ai pus pentru a "caracteriza" lucrarea ta. Nu o sa iti spun ce as fi ales eu daca as fi fost in locul tau pentru ca este povestea ta si alegerea ta, nici ca si critic nu am dreptul de a spune ce as alege.

Aspect: Este ok. Ai spatii intre paragrafe. Mi-a placut ca acea descriere a artistului ai scris-o cu italic astfel creand o distinctie vizibila intre ceea ce povestesti tu ca scriitor si ceea ce crede el ca artist dement.

Greseli: Nu am vazut nici o greseala. Nici de scriere, nici de tastare, nici de exprimare, nimic. Felicitari.

Originalitate: Mai, nu stiu daca o pot numi chiar original, pentru ca este totusi o idee obisnuita: sa asociezi dementa, nebunia cu inspiratia(cand spun inspiratie ma refer la cei care o au si creeaza ceva cu ea: pictori, scriitori, sculptori, etc) dar modul in care tu ai povestit, in care ai modelat aceasta idee este original si de laudat. Mie, una, mi-a placut foarte mult.

Descriere: Nu este prea multa, dar atata cat este este indeajuns sa dea farmec povestii. Imi place cum te-ai folosit de cuvinte si ai creat niste figuri de stil impresionante.

Parerea mea: Parerea mea este ca aceasta este o lucrare buna, interesanta, trista, fatidica as putea spune. Este un adevar crud acesta ca lasam artisti sa cada in asemenea psihoze si de abia dupa ce sunt spitalizati sau mor ii apreciem. Oricum, artistul tau poate fi cu adevarat cineva care are talent sau poate fi doar un nebun care se crede artist. Imi place faptul ca ai lasat in ceata acest detaliu lasand la alegerea cititorului statutul, daca il pot numi asa, artistului.

Lucrarea a patra

Titlu: te rog frumos spune-mi ca nu acesta este titlul: Lantul din rosu/Intr-o camera de sanatoriu/-Frumoasa din padurea adormita”. Este mult prea mare, ai uitat ghilimelele sa le pui la inceput si nu are sens. efectiv nu are sens. Nu imi spune nimic, sunt niste fraze puse si prezentate drept titlul si atat. Nu, sa nu mai fac niciodata asa ceva. Niste versuri dintr-o poezie nu pot niciodata sa fie titlu, daca iti place atat de mult pune-le la inceputul capitolului, dar nu le pune ca si titlul.

Aspect: Este ok, asa cum am mai spus nu ma intereseaza prea tare daca nu ai spatii intre paragrafe. Nu imi place ca ai scris cu italic poveste si acolo unde a trebuit sa subliniezi ceva ai folosit bold, puteai sa scrii normal si sa folosesti bold sau italic , dar nici asta nu ma deranjeaza atat de tare. A, si tin sa precizez, pentru ca este prima lucrare fara diacritice ca nu o sa ma leg de acest fapt. Ai bine, nu ai diacritice iarasi bine.

Greseli: si aici vroiam sa ajung. Din prima imi sare in ochi acel "ubesc" din versul din poezia lui Paunescu. Macar acolo puteai sa fi mai atenta/atent si sa corectezi. A doua greseala: "mentinta" - mentinuta
"imbietoar" - imbietoare
O fraza care nu are sens: "Ce culori imbietoare am vazut atunci de maro si piele" tin sa precizez ca ai vazut culoarea imbietoare piele.
Nu mai stau sa iti scriu toate greselile, nu sunt foarte multe dar sunt. Mai multa atentie data viitoare pentru ca aceste lucruri conteaza. arata interesul pe care ti l-ai dat pentru a scrie povestea.

Originalitate: Este originala si atat spun. Pana acum ai descris cel mai bine nebunia, dar nu este indeajuns acest lucru.

Parerea mea: Imi pare rau sa iti spun, dar e una foarte proasta. Titlul nu face sens, nu are legatura din punctul meu de vedere cu povestea, decat ultimul vers si atat. Descrierea ta consta in niste insiruiri de metafore, figuri de stil tot felul de lucruri frumoase, create Povestea ta intr-adevar ilustreaza cel mai bine de acum nebunia, prin gandurile care nu fac sens pe care le-ai scris, dar mie imi displace profund modul in care ai ales sa scrii aceasta poveste.
Nu mai zic nimic pentru ca imi dispare tot cheful de criticat.

Lucrarea a cincia.

Titlu: Imi place, ma atrage, ma intriga. Din punctul meu de vedere nu puteai gasi un titlu mai bun.

Aspect: Este ok. Chiar trebuie sa ma opresc aici.

Greseli: Nu am gasit nici o greseala, pana si nici o l-ai scris impreunat conform ultimelor modificari aduse in limba romana. Eu una refuz sa ma conformez

Originalitate: Este originala povestea, ideea, nu am mai intalnit-o pana acum si am ramas placut surprinsa din cauza modului in care ai expus ideea, o sa ma intind mai mult la parerea mea.

Parerea mea: Deci am ramas placut surpinsa de modul unic in care ai expus aceasta idee a ta, nu ma asteptam sa fie atat de impersonala si atat de flexibil descrisa. Ma asteptam sa iti caracterizezi personajul, sa ii dai individualitate chiar si o identitate, insa nu ai facut-o. Personajul tau, gandurile expuse in povestea ta pot apartine oricui si asta este interesant. Pentru ca ma face sa ma intreb curioasa cine este cel/cea care se gandeste la asa ceva si ma pot regasi cu usurinta pe mine printre acele randuri. M-ai impresionat si m-a atins lucrarea ta.

Lucrarea a sasea

Din punctul meu de vedere nu ai atins tema. Trebuia sa scrii ceva despre nebunie, sa o descrii, sa ii descrii simptomele, ceva de genul acesta. Povestea ta atinge alte teme cum ar fi: dragostea, neputinta, tristetea. Nu iti mai spun celealte lucruri pentru ca nu au nici un rost. Sorry.

Lucrarea a saptea

Ai atins si nu ai atins tema. Imi place povestea, imi place cum ai povestit, imi pare rau de pompier si de drama pe care a suferit-o...dar nu. Pare rau, dar din nou nu o vad apartinand temei nebunie.

Poate ca o sa ma uriti ca scriu ce scriu si o sa ziceti ca ce stiu eu, aveti tot dreptul. Eu m-am inscris dar nu am gasit ceva care sa ma multumeasca pentru a participa si stiu cat de greu este sa scrii ceva si sa primesti asemenea critici. Dar no, asta e parerea mea.

Lucrarea a opta

Titlul: Este foarte interesant si ma face sa ma intreb oare despre ce este vorba. Nu as fi putut sa aleg un alt titlu mai potrivit pentru povestea aceasta.

Aspect: Bla bla bla. Usor de citit. Bla bla bla.

Greseli: Nu am vazut absolut nici o greseala, nici de scriere, nici gramaticala, nimic. Felicitari.

Originalitate: Am mai citit povesti in care unele personaje isi inchipuiau diverse chestii, dar modul in care tu povestesti faci toata aceasta poveste sa fie originala.

Parerea mea: Mai, sincer eu am impresia ca aceasta a fost o poezie initial si apoi tu ai transformat-o intr-o poveste. De ce am impresia aceasta? Pai, simplu pentru ca ai anumite paragrafe in care ai cuvinte care rimeaza si nu numai asta, dar si daca le-ai pune in versuri ar fi foarte potrivite. Imi place povestea.

Lucrarea a noua

Titlul: Este interesant si intrigant si ma face pe mine sa fiu foarte curioasa in privinta povesti. Adica din prima cand citesc Si in final, nebunia castiga ma face sa ma intreb ce castiga, ce poate sa faca pentru a castiga aceasta nebunie.

Aspect: La fel ca si la celelalte. chiar ar trebuie sa nu mai zic nimic despre el, nu stiu de ce ma tot incapatanez sa scriu asta

Greseli: Nu m-am uitat pentru ca m-a captivat prea mult povestea(Hell, I`m a sucker for psihotic killers) si nu mi-a sarit in ochii vreo greseala, deci nu cred ca ai ceva foarte grav.

Originalitate: Nu este originala. Adica chiar eu am o poveste care are la baza aceasi idee, dar modul in care tu ai ales sa o povestesti o face originala.

Parerea mea: Imi place. M-a captivat, m-a rapit in lumea pe care cu atata grija tu ai creat-o si imi pare rau pentru ca personajul principal a cedat atat de usor. As fi vrut sa depuna mai multa impotrivire, dar este bine asa cum este. Chestia asta tine de gusturile fiecaruia si no... Imi place foarte mult scena de la sfarsit cand acea personalitate sucita a ei le spune prietenilor ei ca Ea nu mai este. Ai descris destul de bine reactia lor si toata situatia.

PS: Dar nimeni nu mai are tupeu sa comenteze? Sunt foarte multe povesti interesante care merita macar o simpla parere daca nu altceva, doar s-au chinuit sa le scrie si sa vina cu ceva interesant.

Lucrarea a zecea.

Titlul: Scandalos de banal Glumesc. Este sugestiv, este foarte sugestiv pentru ca prin acea data ne dai de inteles ca este doar vorba despre o zi absolut ordinara in viata cuiva. acel cineva fiind oricine, orice. problema este ca acel cineva este absolut prin lipsa lui de identitate. In fine, nu mai o lungesc.

Iei, bucurati-va nu mai scriu despre aspect.

Greseli: Nu am vazut. Niste fraze create ciudat sau mai bine zis care suna ciudat dar dat fiind nebunia personajului nu sunt foarte sigura daca este greseala ta sau este scris intentionat pentru a arata nebunia acestuia.

Originalitate: De la un timp, ideile in sine nu mai sunt originale. adica la un moment dat le-ai mai intalnit pe toate undeva, candva dar originalitatea nu a fost niciodata data de idee ci de modul in care a fost prezentata acea idee.Deci este originala povestea.

Parerea mea: Deja, imi vine foarte greu sa formez niste critici cu adevarat dure cand dau peste asemenea povesti.Ma captiveaza povestea. Imi plac intrebarile pe care personajul si le pune in cautarea unor adevaruri ale caror existenta nici nu o ghiceste dar spera sa dea peste ele, sa i le spuna cineva. Imi place ca ai asociat nebunia cu cunoasterea, pana acum esti singurul sau singura care s-a legat de aceasta idee. Nu stiu ce as mai putea spune.

Lucrarea a unsprezecea.

titlul: este foarte induiesetor si promite tristete si durere in clipa in care ii treci pragul.

greseli: nu am vazut nici o greseala. Felicitari.

Originalitate: Nu este originala ideea. SI ma opresc aici, subiectul pe care l-ai abordat a fost abordat in atatea randuri si moduri incat la un moment dat devine neinteresant.

Parerea mea: Hm... Am simtit durerea, tristetea, disperarea personajului. Ai reusit sa faci cititorul sa treaca prin aceste sentimente o data cu personajul si imi pare rau. atat de rau de finalul pe care l-a intalnit personajul, dar cumva o anticipam. anticipam ca el sa sfarseasca intre 4 scanduri.

Lucrarea a douasprezecea.

Titlul: Nu ma atrage, nu ma intriga. Deja sunt obijnuita cu asemenea titluri si imi dau seama din prima despre ce este vorba.

Greseli: am vazut pe acolo cateva cratime prost plasate sau lipsa, dar no se mai intampla.

Originalitate: Pot zice ca este originala abordarea ta.

Parerea mea: Este interesant cum personajul tau isi da seama incetul cu incetul ca a murit. Terece prin niste etape normale as putea spune. La inceput neaga ca apoi sa lupte sau mai bine spus sa incerce sa lupte impotriva unui fapt care e deja consumat doar ca la final sa se consoleze cu ideea si sa o accepte. Imi place disperarea din acel salveaza-ma si apoi resemnarea din adio, puse unul langa altul efectul este unul frumos, trist, dramatic. Este frumoasa povestea ta, dar nu este legata de nebunie. Ai aruncat nebunie acolo ca sa zici ca intr-adevar are d-aface cu tema, dar nu.

Lucrarea a treisprezecea.

Titlul: Chiar nebunie personala. Trebuia sa imi dau seama ca nu este vorba despre un baiat din titlul, dar am omis acest lucru.

Greseli: Am vazut pe acolo cateva diacritice puse unde nu trebuie, insa dau vina pe programul pe care l-ai folosit pentru ca si mie mi se mai intampla sa mi le puna aiurea.

Parerea mea: Nu pot sa zic decat atat: AM cazut din scaun cand am citit despre ce era vorba. Deci mai facut sa rad pe ziua de azi si asta e ceva de apreciat. Nu ma mai leg de nimic, povestea ta m-a atins. cred ca este cel mai potrivit lucru pe care il poti povesti cand tema este nebunia. Initial am crezut ca vorbesti de un baiat si deja ma plictisisem sa citesc momentele de criza prin care trece personajul dar cand am citit la final ultima fraza m-a pufnit rasul. Chiar nu ma asteptam. Felicitari.

Lucrarea a paisprezecea.

Nu, imi pare rau. Nu imi place, nu mai intru in detalii. Un motiv pentru care nu imi place sunt acele litere care presupun ca vroiai sa semnifice niste sunete, insa mi se pare total aiurea, nu sunt potrivite.

Lucrarea a cincisprezecea.

Stau si ma gandesc....si mai citesc o data povestea ta si iar stau si ma mai gandesc putin si ma opresc dandu-mi seama ca de fapt am inteles bine si tu ai scris... intr-un mod care ma lasa confuza. Si nu confuza pentru ca nu inteleg ce ai scris, confuza pentru ca ceea ce ai scris, pentru ca fiecare paragraf nu are logica, legatura unul cu altul. Sunt ca niste idei de sine statatoare. Intr-un cuvant ai ilustrat perfect starea de nebunie. Acele ganduri care nu au de-aface unele cu altele, acel mod de exprimare care lasa un om normal confuz sunt caracteristicile unui om nebun.

Lucrarea a saisprezecea si ultima intr-un sfarsit, am ajuns la capat. Vad luminita de la capatul tunelului.

Nu ma asteptam sa citesc o asemenea poveste, cand am dat peste cuvantul spital mi-am zis ca este iar o poveste legata de nu stiu ce tragedie...am dat peste doua pe aici deja ma plictisisem. dar am ramas placut surprinsa sa vad ca nu este asa. O adevarata poveste de groaza, dar din pacate din nou nu prea are de`aface cu tema.

Deci votul meu final si definitiv se duce la..... la lucrarea a doua Nebun fara azil. Felicitari celorlalti care au scris. Celelalte povesti care m-au impresionat vor primi un vot de la mine
Stiu ca toti ati incercat sa scrieti ceva interesant.

Okay my bad, acum am observat ca nu pot vota decat o singura lucrare, dar daca Unia vrea sa ia in considerare si celelalte alegeri ale mele este alegerea ei.
Deci votul meu se duce la Nebun fara azil.

Cele care m-au impresionat sunt:
Artistul
Un eu lipsit de ratiune
Si intr-un final, nebunia castiga
10 februarie
Nebunie personala
Contagios si inca ceva
Povestea nebunului

[Danb]

1. Eu ÅŸi mintea mea

Titlu : E potrivit , scurt si explicit , dar oarecum banal. Poate reuseai sa gasesti ceva mai interesant ...

Stilistica : E bine ca ai folosit italicul atunci cand te refereai la mintea personajului , dar ai pozitionat gresit spatierea pasajelor. Ar fi aratat bine si daca le-ai fi lasat unul dupa altul.

Idee : Nu stiu cat de originala este , dar pe mine nu prea m-ai impresionat cu ea. Ai fi putut sa o dezvolti altfel , mult mai bine.

Naratiune : Fic-ul nu prea a avut parte de un fir epic , totul s-a intamplat repede , fara o povestire ampla a intamplarilor. Dar nici nu prea aveai loc de naratiune , avand in vedere faptul ca povestea era bazata pe dialog.

Descriere : Foarte putina , doar pentru cateva stari emotionale. E insuficienta. Ar fi trebuit sa te axezi mai mult pe ea.

Dialog : Fic-ul este axat , in cea mai mare parte , numai pe dialog [ desi nu vad liniile de dialog , care ar fi trebuit folosite ] si nu e foarte sec. Este destul de ok ...

Nota : 6



2. Nebun fără azil


Titlu : Foarte potrivit si interesant. Te prinde repede ... Nu cred ca exista unul mai bun.

Stilistica : E simpla , dar arata bine , iar pasajele sunt despartite bine prin spatiere.

Idee : Nu cred ca ai stat foarte mult pe ganduri sa o descoperi , ci mai probabil totul a venit de la sine , dar e o idee buna. Nu stiu daca intentia ta a fost sa descrii nebunia unui om singur , dar asta ai facut si ti-a iesit minunat.

Naratiune : Nu a existat un fir epic nici in acest fic , dar nu era necesar. Descrierea acopera totul.

Descriere : In sfarsit ajungem si aici. E modul de expunere pe care te-ai axat cel mai mult , si intr-un mod foarte frumos. Totul a curs usor si te pricepi de minune sa descrii , iar epitetele au fost unele originale si bine alese.

Dialog : Pas ...


Nota : 9



3. Artistul


Titlu : Scurt , la obiect , dar cuprinde tot intelesul fic-ului.

Stilistica : Imi place ca ai centrat textul , iar stilistica e ingrijita si detaliata. Foarte frumos ...

Idee : Imi pare destul de originala si e foarte interesanta.

Naratiune : In sfarsit vad o lucrare in care exista fir epic. Naratiunea se imbina perfect cu descrierea si dialogul. Intamplarile sunt redate amanuntit si naratiunea e suficienta.

Descriere : Si aici descrierea ocupa un spatiu important , epitete originale si bine gandite.

Dialog : Aici dialogul se refera strict la cateva fraze ce apartin personajului principal , dar suficiente si bine gandite.

Nota : 10 - Felicitari !



4. Lantul din rosu


Titlu : Cred ca e cel mai potrivit ...

Stilistica : Nu prea imi place cum te-ai jucat cu scrisul italic si cel bold , iar aranjarea in pagina cam lasa de dorit ...

Idee : Nu e una originala , dar ai dezvoltat-o bine.

Naratiune / Descriere / Dialog : Toate au fost cam la acelasi nivel ... Se putea si mai bine. Totul e un amalgam , greu de deslusit.

Nota : 6



5. Un eu lipsit de raţiune


Titlu : Nu stiu cat de potrivit e titlul , deoarece in lucrare , personajul pare sa gandeasca / cantareasca logic consecintele faptelor lui , deci daca o luam si noi logic , titlul se contrazice cu ideea ce reiese din text.

Stilistica : Pas.

Idee : Destul de banala si neinteresanta. Nici nu cred ca respecta tema data din toate punctele de vedere. Pare mai mult descrierea unor sentimente de regret si nostalgie puternica de moment , in nici un caz nebunie.

Naratiune : Si aici pun pas , deoarece naratiunea e minuscula si neimportanta in fic-ul tau.

Descriere : Lucrul pe care te-ai axat , desi cred ca puteai realiza o descriere si mai buna. Ceea din fic e una cam plictisitoare si nu e bogata in epitete sau figuri de stil.

Dialog : Ai fi putut sa-l folosesti pentru a dinamiza actiunea.

Nota : 5



6. Muza din picturi


Titlu : Nu consider ca este unul potrivit , deoarece in fic este vorba despre ea , care picteaza , deci e incorect sa spui ca ea este propria ei muza si este incorect si sa spui ca ea este muza lui din picturi , avand in vedere ca el nu picteaza. Oricum ai lua-o este o exprimare gresita.

Stilistica : Nu stii cand sa pui punct , cand sa te opresti cu fraza si cand sa incepi alta. E un haos total din punct de vedere stilistic.

Idee : E o idee buna , dar nu ai dezvoltat-o cum trebuie. Nici nu este vorba despre nebunie , ci despre suferinta ei , care nu mai poate picta [ probabil din cauza ca a paralizat , pentru ca mie asa mi s-a parut situatia si asa mi-am imaginat-o ] , si suferinta lui , vazand-o ca nu mai poate picta.

Naratiune : Firul epic e cam des intrerupt de sentimentele personajului principal. Se putea si mai bine ...

Descriere : Ocupa un spatiu important , dar nu prea ai stiut sa te folosesti cum trebuie de acest avantaj. Ai descris sentimentele lui , dar ai repetat aceeasi idee de " neputiinta " de prea multe ori , fara sens.

Dialog : Ar fi trebuit sa-l folosesti pentru a dinamiza actiunea ...

Nota : 7



7. Strigătul Liniştii


Titlu : Foarte potrivit si atractiv , in acelasi timp.

Stilistica : Simpla , dar draguta. Titlul mare si ingrosat , iar pasajele bine despartite prin spatiere.

Idee : Este una foarte buna si originala. E complexa si interesanta , foarte bine dezvoltata.

Naratiune : Un fir epic neintrerupt si bine gandit. Totul a curs usor si a fost o placere sa citesc.

Descriere : Si ea a fost prezenta. Mai putin , dar a fost prezenta si in masura potrivita.

Dialog : Nu este deloc sec , defapt chiar bine gandit , cu replici interesante , folosit cand trebuie , pentru a dinamiza actiunea.

Nota : 10 - Felicitari !



8. Iluzii 101


Titlu : Nu cred ca e cel mai potrivit titlu , dar merge ...

Stilistica : Prea simpla si cam nearanjata. Puteai aranja mai bine textul in pagina.

Idee : E una destul de banala. Nu prea ma atras ca cititor.

Naratiune / Descriere / Dialog : Desi daca vorbim de cantitate , cele trei moduri de expunere difera , sunt cam la fel din punct de vedere al importantei in textul tau. Le-ai folosit teoretic in aceasi masura. Se putea mai bine.

Nota : 6



9. Și în final, nebunia câștigă


Titlu : Potrivit titlul , ce pot sa spun ... Mai ales dupa ce am citit fic-ul.

Stilistica : As fi preferat sa imparti textul in pasaje , dar e bine si asa. Aranjarea in pagina e ok.

Idee : Ce minte criminala poti avea [ oricine ai fi ] ... Foarte interesanta povestea , chiar mi-a placut ideea. Ai dezvoltat-o cum trebuie.

Naratiune : Povestea a curs usor si am citit cu placere si suspans fiecare rand. Bine gandit firul epic.

Descriere : Cateva ajustari ar fi ajutat. Cred ca ai fi putut sa te axezi putin mai mult si pe descriere.

Dialog : Cam sec , dar nu prea poti fi atent la el , avand in vedere cat de interesanta e povestea. In mare e si el ok.

Nota : 9



10. 10 Februarie


Titlu : Sunt convinsa ca e cel mai bun ... Scurt , dar precis , ca fiecare moment din fic.

Stilistica : E cam dezordonata asezarea in pagina. Ar fi trebuit sa fii mai atenta cu detaliile.

Idee : Cam banala si nu foarte interesanta , dar e o poveste buna in momente de plictiseala maxima.

Naratiune / Descriere / Dialog : Daca pot considera momentele in care personajul scrie in jurnal , dialog , atunci toate cele trei moduri de expunere exista cam in aceeasi masura. Se putea si mai bine ...

Nota : 7



11. Am picat într-un abis al durerii


Titlu : Cred ca ai fi putut alege un titlu mai scurt si poate si mai potrivit ...

Stilistica : Foarte simpla , nici nu te-ai deranjat cu ea. Ai despartit totusi gresit pasajele , zic eu. La ideea ta , ai fi putut lasa o introducere [ spatiu ] , apoi un cuprins generos in care ai descris 1001 de sentimente si stari posibile si imposibile [ spatiu ] , iar in final sfarsitul. Ar fi aratat mai bine asa.

Idee : Te-ai abatut foarte mult pe parcurs. Ai inceput cu ceva ce parea promitator , dar apoi te-ai lungit extrem de mult cu descrierea a 100 de stari si sentimente , in final realizand un fic plictisitor si fara noima , din punctul meu de vedere. Crede-ma , nimeni nu a retinut nimic din paragrafele de mijloc.

Naratiune : Cam putina in comparatie cu descrierea si folosita prost.

Descriere : Ai avut din plin , dar au existat pasaje cu fraze lungi si plictisitoare , si pasaje cu propozitii simple si banale.

Dialog : Aici zic pas.

Nota : 6



12. Adio...


Titlu : Cred ca titlul e potrivit doar cu ultimul cuvant din text ...

Stilistica : Asezarea in pagina e ordonata.

Idee : Inca o descriere a nebuniei , doar ca in alt context. Nimic original ...

Naratiune / Dialog : Nu prea am ce spune despre aceste moduri de expunere , din moment ce te-ai bazat pe descriere ... Desi ar fi trebuit sa creezi un fir epic pe niste momente reale , si cred ca si dialogul te-ar fi ajutat sa mai tai din banala descriere a unui sentiment si sa dinamizezi actiunea.

Descriere : Multa , banala si plictisitoare ... Daca tineai neaparat sa faci un fic de cateva randuri bazate pe descriere , ar fi fost bine sa fie macar o descriere ampla si detaliata , cu figuri de stil , din care sa inteleaga cititorul ceva.

Nota : 5



13. Nebunie personală


Titlu : As vrea sa stiu cum e o nebunie " comuna " ...

Stilistica : Dezordonata si simpla. Nici nu te-a interesat asezarea in pagina.

Idee : Comica si cred ca si originala , desi pana nu am citit ultima propozitie , imi venea sa ma dau cu capul de tastatura la cate greseli de exprimare am gasit ... Ai avut mare noroc cu ultimele cuvinte , care m-au facut sa zambesc.

Naratiune / Descriere / Dialog : La fel in toate cele trei cazuri : Se putea si mai bine , mult mai bine !

Nota : 7



14. Nebun printre pioni


Titlu : Interesant si atractiv [ cat de cat ] ... Nu prea imi dau seama cat de bine se potriveste fic-ului , dar cred ca ai fi putut alege ceva mai bun.

Stilistica : Simpla , dar dezordonata. Foarte dezordonata. Te-ar fi durut mana sa apesi un " enter " pentru a lasa niste spatiu intre pasaje ?
Totul a fost un amalgam. Nu cred ca povestea ta a atras / impresionat pe cineva. Pentru mine e mai rau decat banala / plictisitoare. Nu stiu de ce dar am impresia ca tu defapt ai scris acest fic ca o gluma. Totul e foarte dezordonat , iar exprimarea lasa mult de dorit.
Nici nu mai continui ...

Nota : 4



15. Contagios şi încă ceva.


Titlu : Nu inteleg de ce ai pus punct la sfarsitul titlului ? Sa-mi spui te rog unde ai mai vazut punct la sfarsitul unui titlu , pana atunci te rog insa sa nu mai faci aceasta greseala. Ai fi putut folosi punctele de suspensie care ar fi aratat bine , mai ales avand in vedere ca nu ti-ai terminat ideea.

Stilistica : Simpla , dar macar e ordonata asezarea in pagina.

Idee : Nici nu cred ca e o idee , ci mai degraba o alta descriere pentru nebunie , doar ca in alt context.

Descriere : Numai pe asta te-ai axat , dar nu ti-a prea iesit fic-ul. Iti era chiar imposibil sa narezi o intamplare sau sa adaugi cateva replici din partea unor personaje ? Nu inteleg de ce ai lasat totul atat de banal ...

Nota : 5



16. Povestea nebunului


Titlu : Potrivit titlul. Explicit si la obiect.

Stilistica : Nici nu cred ca ai auzit de asa ceva , din moment ce nu te-ai obosit sa desparti macar 3 pasaje acolo.

Idee : Cam stupida ... Parca ar fi un film prost intr-o noapte de luni - ora 00:00 - cand nu e chiar nimic bun la TV.

Naratiune : Multa , dar firul epic a fost cam des intrerupt. Ori de vre-o replica a dementului , ori de vre-un sentiment de teama.

Descriere : A cam absentat , dar sincera sa fiu oricum nu cred ca te-ar fi putut ajuta in vre-un fel.

Dialog : Sec si banal. Chiar nu vad de ce erau necesare acele replici are nebunului ? Pe cine intereseaza ca el vrea sa o omoare ? Si sa fim seriosi , oricine si-ar fi dat seama ca asta doreste ... Doar nu fugea dupa ea cu cutitul , pentru a se juca impreuna.

In plus ai ceva probleme cu redarea realitatii intamplarilor ... De cand sunt usi de lemn in spitale ? Mai ales in cele din L.A. ? Si nu am inteles partea in care ea cica l-a aruncat pe criminal peste balustrada ... Si balustrada aia de unde a mai aparut ? [ + inca cateva probleme de acest fel , dar nu ma voi consuma cu ele ]
Fii mai atenta cu astfel de detalii , totusi.

Nota : 5


Deci cred ca e destul de clar ca Artistul si Strigătul Liniştii sunt , dupa parerea mea , cele mai bune fic-uri trimise. Mi-as dori foarte mult sa primeasca fiecare cate 3 voturi , dar din moment ce nu se poate [ sau cel putin asa cred ... - poate se indura Unia si imi indeplineste dorinta ] ...

votul meu merge catre Artistul

[Schimodie]

Lucrarea 1 (Eu și mintea mea)

Titlu: Se potrivește cu lucrarea în sine, anume: un dialog între sine și, să spunem, nebunia acestuia.

Aspect: Dezorganizat de fel, ar crea confuzii dacă nu ar fi fontul italic ce să specifice cea de-a doua entitate, însă liniile albe lăsate deși ar trebui să indice un anume ceva nu reușesc să facă acest lucru, sunt în plus, mai mult: deranjează.

Tehnică: Nu e ceva extraordinar ce-ai făcut acolo, descrierea este, practic inexistentă, iar dialogul și narațiunea le îmbini într-un rezultat nu tocmai spectaculos.

Opinie: Lucrarea e forțată, nu are nimic cursiv la ea, totul pare a fi scris doar pentru a se lega de subiectul dat, e scris ca să fie scris. Nu văd nebunia persoanei ce ar trebui sa fie, în speță, irațională, pare mai degrabă un dialog interior al unei fete la început de adolescență enervată la culme de ea însăși, dar care nu e "dusă cu pluta", în prealabil.

Lucrarea 2 (Nebun fără azil)

Titlu: E drăguț, sună bine și se leagă, în totalitate, de ceea ce urmeaza. Recurența sa în text este de apreciat - mi-a rămas întiparit în minte și nu e deloc deranjant.

Aspect: Comun, imaculat, plăcut ochiului și citeț - nimic în plus de comentat.

Tehnică: E vorba de o descriere stufoasă pe baza unui monolog reușit, deși în anumite momente se ajunge la ceva puțin pompos (văd că e un trend, mai multe lucrări, întrecându-se în a fi pline de figuri de stil, lucru ce strică la un moment dat), poate din exces de zel, nu se exagerează, deci textul nu are de suferit.

Opinie: O lucrare ce surprinde subiectul concursului într-o ramă plăcută, sculptată de un meșter bun; imaginea dată, în sine, fiind, la rându-i, o mică operă. Pot să spun că mi-a plăcut, ai surprins nebunia într-o formă mai molcomă, potolită, eroul trăind în lumea sa, ce are, totuși, legături cu realitatea, doar că e putin îmbunătățită. Îmi place că ai arătat prin gândurile omului respectiv starea în sine și nu ai facut o descriere a sa, de care, adevăr este, sunt sătul.

Lucrarea 3 (Artistul)

Titlu: Indicație a obiectului ce urmează a fi discutat/descris de scriere, în acord cu aceasta.

Aspect: Eye-candy e expresia potrivită pentru a descrie cum arată textul, paragrafele sunt organizate pretețios cu o atenție la detaliu, dar nu într-atât încât să se ajungă la confuzie, deci textul rămâne curat, citibil.

Tehnică: Cum am pomenit și mai sus și o s-o mai fac, există prea mult exces de zel în a realiza descrieri complicate, foarte plastice, ce mă enervează, deoarece sugestia e eliminată, iar eu ca cititor nu aș mai avea libertatea de a-mi imagina scenariul decât cum îmi este prezentat, astfel nu aș putea insera alte elemente ce să mă satisfacă, într-un fel sau altul, ori să am bucuria de a mă gândi însumi la ce a vrut să su gereze omul acolo, când totul îmi este pus pe tavă. În rest totul e făcut ca la carte, nu mă pot plânge.

Opinie: Ovația/preamărirea și aroganța sunt primele lucruri ce mi-au trecut prin minte după ce am terminat de citit textul și tind să cred că nu sunt impresii greșite. Lucrarea mustește de o anume aroganță în ridicarea-n slăvi a artistului, acesta, nebunul, diferitul de restul nevoiașilor comuni (pentru a face un foarte scurt rezumat al ideilor), iar această proslăvire a artistului e îmbrăcată-ntr-o haină superbă. Zic, e frumos, dar nu într-atât încât să fiu impresionat, deloc chiar, deși a fost surprinsă nebunia în manifestarea-i naturală, această tentă de care am vorbit mai devreme, ovațională, mi-a displăcut.

Lucrarea 4 (Lanțul din roșu)

Titlu: Inițial mi-a plăcut că a fost adăugată particula "din", face ca titlul să se transforme-ntr-o metaforă față de-un simplu epitet cromatic. Totuși pe urmă am văzut că putea fi eliminată, dar nu numai, titlul cu totul ar putea să lipsească la ce fel de text urmează.

Aspect: Haotic, ochii mi-au fugit în toate părțile - chinuitor. Lipsesc câteva virgule, puncte, chiar ghilimele, dar apar altele acolo unde nu ar trebui. Nu pun accent pe lucrurile ce țin de ortografie atât timp cât nu deranjează prea mult, dar aici totul o ia de sub control. Știu că nebunia e subiectul, dar textul ar trebui să fie construit cu această topică în minte, nu și forma sa.

Tehnică: Sunt de toate, chiar și o fărâmă de dialog, dar nimic nu se leagă, ideile sunt aruncate pe hârtie și atât, am rămas cu impresia că nu a fost rafinată, lucrarea, și așa zic că e. Puțină atenție și-ar fi putut ieși ceva frumos, drăguț chiar, deoarece ideea în sine nu-i rea.

Opinie: Cum am spus, nu se leagă, textul în sine e haotic, deși se încearcă surprinderea emoției în plină manifestare, acest lucru este făcut greșit, neîndemânatic. Rezultatul e un patetic nonsens, cititorul va rămâne confuz și nu-și va aduce aminte vreodată că a citit așa ceva, deși ideea, în sine, după cum am mai spus, e bună.

Lucrarea 5 (Un eu lispsit de rațiune)

Titlu: Un titlu lispsit de emoție ar fi replica, nu trezește nimic în lăuntrul acesta, mă lasă rece, deși ar putea fi un oximoron în raport cu textul ce urmeaza, iar eu să nu mă fi prins inițial... oare?

Aspect: Nimic de comentat aici, destul de drăguț, citeț, simplu.

Tehnică: Din nou, aceeași descriere, ce tinde spre pompos, nu văd greșeli, totul e la locul lui, nimic spectaculos.

Opinie: Textul este generic, o fată căreia numai rațiunea nu-i lispește poartă un monolog înspre găsirea unor răspunsuri, lucru obișnuit la orice om inteligent, dar și arogant, aflat în jurul vârstei de 16 ani, dacă nu mă-nșel... Țin minte câteva astfel de exemple, printre care și cel ce scrie aceste rânduri.

Lucrarea 6 (Muza din picturi)

Titlu: Mi-a stârnit un oarecare interes asupra cărui fel de text având ca subiect central nebunia ar putea fi scris pe baza unui astfel de titlu... din nefericire, așteptările nu mi-au fost satisfăcute.

Aspect: Vezi 5 și 2.

Tehnică: Vezi 5 și 3, poate și 2, dar mai puțin. M-am săturat să scriu de cât de mult îmi displace abuzul de figuri de stil, în afară de asta totul e la locul lui.

Opinie: Deci, n-ar trebui sa fie "Muza cu picturi" ori "Muza de-a pictat" (știu că nu sună bine, dar ar fi un titlu la locul lui, în plus, nu pot să n-adaug puțină ironie). În fine, ce pot să spun aici e că povestea e drăguță de felul ei, dureroasă ar spune unii, dar... omul ăla nu înnebunește ci disperă, e cuprins de acest simț datorită catastrofei ce i s-a întamplat, iar totul se-nvârte-n jurul ideei ăsteia, astfel nu prea are legătură cu nebunia pură zic eu, mai mult cu ceva simulat. În fine, mai e și aspectul siropos al stării omului respectiv, cum lumea asta nu-i perfectă, astfel de lucruri se-ntâmpla... și cred că sunt destule povești de acest gen ce populează 'j de mii de pagini.

Lucrarea 7 (Strigătul liniștii)

Titlu: Un oximoron în toată regula, clișeic totuși, deși se potrivește cu subiectul.

Aspect: Vezi 6. Nu prea am ce comenta atât timp cât nu are tot felul de înflorituri și alte alea.

Tehnică: Da! Un loc unde nu se face abuz de figuri de stil, în plus avem și dialog surd, prin izbucnirile ocazionale ale protagonistului, dar și o țâră de narațiune cu ajutorul căreia se conturează cauzele ce au determinat starea lui actuală.

Opinie: Am, de data asta, prezentarea unui caz de nebunie cu tot cu prezentarea felulului în care se manifestă "boala" precum și premiza, credibilă, ce a dus la ea. Deși lucrarea nu conține nimic impresionant, după mine, punerea laolaltă a tuturor elementelor a generat într-o poveste credibilă a unui nebun, în ai cărui papuci te poți transpune ușor. Astfel "produsul final" e destul de gustos, zic.

Lucrarea 8 (Iluzii 101)

Titlu: Ciudat este acesta și-aș îndrăzni să-ntreb: dece 101? Nu are nici o legătură, cu absolut nimic, "Iluzii" ar fi fost mai mult decât de ajuns, în fine, poate sunt eu într-atât de obtuz de nu pot vedea evidenta-i semnificație.

Aspect: Vezi 7.

Tehnică: O descriere la obiect, fără prea multă infatuare ori insistare asupra unor detalii nesemnificative ori înflorituri lipsite de sens, îmi place.

Opinie: Toat bune și frumoase, doar că omul numai țăcănit nu-i, ci gelos, pierdut, disperat, îndrăgostit, ceea ce ar putea genera câteodată anumite manifestări destul de violente de felul lor, dar alea sunt generate de furie, mânie, enervare și alte simțiri similare și nu, în nici un caz, de acea stare în care nu contează ce și cum...

Lucrarea 9 (Și în final, nebunia câștigă)

Titlu: Nu tocmai inspirat aș spune, ar fi trebuit să fie ceva ce să-mi provoace o anumită reacție, dar un titlu atât de generic pe cât e de banal abia că mă îmbie să-ncep a citi ceva...

Aspect: Vezi 8.

Tehnică: Un text dominat de un monolog interior cu rol narativ, destul de reușit de felul lui, deși clișeic în astfel de situații mi-a dat un gust de proaspăt pentru un moment.

Opinie: Din nou avem de-a face cu ceva legat de dragoste, din nou cineva face ceva din cauză că a fost ranit/-ă într-un fel sau altul, de data asta femeia acționează în disperare de cauză în loc să poarte un dialog interior înduioșător, iar după ce și-a satisfăcut răzbunarea se lasă-n voia "nebuniei" ca să-l omoare pecel cu care și-a făcut poftele... după ce s-a luptat, cică în prealabil, cu aceasta. Hmmm, cred că e destul de întâlnit scenariul ăsta.

Lucrarea 10 (10 Februarie)

Titlu: O dată-ntotdeauna poate fi un titlu interesant, acum semnifică ziua în care o copilă-și-nsemnează-n jurnalul electronic diverse gânduri.

Aspect: Nu la fel de curat ca unele, dar citibil fără doar și poate.

Tehnică: Hmm, rămân fără idei aici, în fine... se apelează la scrierea directă a gândurilor pe hârtie ori suport electronic, sub formă de jurnal. Textul nu e încărcat, ci se menține în limitele exprimării normale.

Opinie: Ca și "Un eu lipsit de rațiune" e vorba de o copilă cu ceva mai mult creier ce se crede diferită pentru lucrul ăsta, ba chiar ajunge să spună ca-i nebună și să creadă asta, să se mândrească pentru asta. Nu cred că ar avea rost să spun încă o dată că asta e o privire superficială asupra stării despre care este vorba. În acest context, nimic din ce-i scris în această lucrarea nu-mi apare ca "strălucit".

Lucrarea 11 (Am picat într-un abis al durerii)

Titlu: Și iar am acea impresie că voi citi ceva ce nu are neapărată legătură cu irațiunea și că va fi un monolog ori un dialog surd ori o altă tehnică similară. Mai am impresia că protagonistul suferă defapt de depresie (mai mult, ar putea fi vorba de un maniaco-depresiv).

Aspect: Vezi 9.

Tehnică: Și acel șir neîntrerupt de figuri de stil începe să curgă cu o vâltoare de care nu l-am crezut în stare, astfel începe să mă sufoce, să mă facă să-l disprețuiesc cu drag și-ardoare. Cum am mai scris, aș prefera sugestia în locul atâtor demonstrații de "performanță".

Opinie: Ce-a fost scris aici are acea tintă de maniaco-depresiv, dar monologul acela îmi ucide rapid dorința de a fi atent la conținut, iar când sunt atent văd că, defapt, nu se ajunge nicăieri - textul nu are o ținte, un scop precis, deci ceea ce e scris, stă doar pentru a fi scris, în două cuvinte : e degeaba. Zis-a Cațavencu ceva cum că industria țarii noastre ar fi sublimă dar lipsește cu desăvârșire, într-o scriere celebră? Poate nu avea dreptate, dar o astfel de expresie poate fi aplicată și acestui text.

Lucrarea 12 (Adio)

Titlu: La cum sună primul gând ar fi că tot ceva legat de "amor" ar urma, dar acel prim gând s-a-nșelat.

Aspect: Ar fi mers mai multe spații acolo, iar acel bold mă supără, în rest, pare ok.

Tehnică: Eternul dialog interior condimentat cu nițică narațiune și ceva expresii de stil, destul de obișnuit, nimic nu sare în evidență, nu că ar fi nevoie ca textul să aibă o structură revoluționară pentru a impresiona...

Opinie: Din păcate nu vorbim, neapărat, de o operă, deși conceptul mă atrage, acesta nu a fost exploatat într-atât cât să fiu transfigurat de lecturare, cum ar fi fost de dorit. Altă bătălie cu această forță de nedorit, altă înfrângere, alt nefericit scăpat de griji, lăsat în liber în indefinitul stăpân pe infinit...

Lucrarea 13 (Nebunie personală)

Titlu: Sec, deși se leagă de text, într-un mod chiar simpatic.

Aspect: Vezi 11.

Tehnică: Totul e un dialog surd, foarte dinamic față de altele, poate fi privit și ca o narațiune la persoana întâi, nu știu sigur cum să-l categorisesc, eh... oricum nu-s un as la așa ceva.

Opinie: A fost o lectură distractivă, deși singura legătură cu topicul concursului e felul în care femeia își privește obsesia nou formată.

Lucrarea 14 (Nebun între pioni)

Titlu: Oare despre șah să fie vorba? Textul să fie o extrapolare a acestei expresii?... Mă-treb: Oare?

Aspect: E un dezastru, un amalgam de cuvinte aruncate pe-un petec de hârtie. Simboluri diverse sunt aruncate aleator în text, se folosește și caps lock-ul pentru a evidenția un șir indescifrabil de litere... În fine, nu a fost o plăcere să citesc așa ceva.

Tehnică: Până acum m-am mai plans de o anumită abundență, de data asta nu cred că aș putea s-o fac, din contră aș putea să mă plang de infimul ce există, dar ar fi în van.

Opinie: Sincer, e o scriere stupidă, nu văd nici un scop, nici ca povestire n-aș dori să aud așa ceva (deși mai auzi). Sunt prea obosit ca să mai pot face o descriere a dezgustului ce-mi este provocat de acest text, dar nici n-ar avea rost.

Lucrarea 15 (Contagios și încă ceva)

Titlu: Meh, asta sună kinki, iar în primă instanță numai la nebunie nu mă face să mă gândesc.

Aspect: Vezi 13.

Tehnică: Altă descriere, potolită, nimic mai mult ori mai puțin.

Opinie: Aș putea la fel de bine să zic "Vezi x" unde x reprezintă lucrarea cu nr x, iar aceea să fie o descriere a ceea ce nu e. Aceeași idee superficială a unui adolescent cu mai mult creier, m-am săturat de asta...

Lucrarea 16 (Povestea nebunului)

Titlu: Din nou, sec. "Povestea porcului" sună la fel de generic si fără viață.

Aspect: E drăguț deși lipsesc în mare parte spațiile nu se simte nevoia lor, cum există și nițel dialog, mai scurt de felul lui.

Tehnică: O narațiune din prima perspectivă, cea de protagonist-narator, destul de draguță, deoarece a rezultat într-o citire rapidă, textul nefiind pretențios.

Opinie: Ăsta e un scenariu demn de un thriller... ah, am văzut o grămadă de filme de genul ăsta (deși erau horror). Și să vezi omul nebun vine să taie oamenii din spitale cică, hmmm, e cam bleg după mine, ăștia din spitale nu prea pot opune rezistență, cic-ar fi slăbiți de boli, zic unii. In fine, nimic spectaculos ori inovator, ba chiar foarte folosit.


Concluzie (+vot)

M-am săturat de atâtea descrieri superficiale, dar am terminat. Scrierile de menționat sunt Nebun fără azil, Artistul și Strigătul liniștii, iar dintre astea votul meu se duce către Nebun fără azi, că m-a uns la suflet mai abitir ca celelalte două, desi Strigătul liniștii e foarte aproape.

[Mhiet'e]

Prietenia si-a spus cuvantul, s-a votat o lucrare care nici nu se ridica la un nivel de 10 ( no offence, dear writer ). Poate poll-ul ar trebui scos si facut un juriu, but again, it doesn't matter. Macar lumea ar putea lupta pentru medalia aia, but once again, it doesn't matter ( poate asta ar trebui in bold, sa priceapa lumea ). V-ati chinuit sa cititi toate lucrarile? Da, voi, cred ca va stiti.

Votul meu se duce catre Nebun fără azi, pentru ca merita, asta ar fi motivul demn de mentionat.

Titlu: felicitari pentru semi-conceptul de simitrie. Adaugam un semi desi tind sa cred ca nu era chiar asa necesar. Sa nu primim comentarii contra din partea altora...

Aspect: mi se pare ok, nu am nimic de obiectat. Pasajele ies in evidenta atat cat trebuie. Ai fost atent/a atat la greseli cat si la aspectul exterior.

Stil: dragut. Prima data cand am citit povestea, m-am gandit la Vladimir Nabokov, si chiar la o anume carte scrisa de el, Disperare. Nu zic ca stilul e asemanator - nu, Vladimir Nabokov, daca l-ai citit, nu abundeaza in expresii, figuri de stil etc, dar intr-o oarecare masura se aseamana, sau cel putin asa iti lasa impresia. Ai mod placut de a descrie lucrurile, povestea parcuge de la sine, vin idei si iar vin si curg lin.

Opinie personala: din punctul meu de vedere, e pe departe cea mai emotionanta si bine structurata poveste din concurs, nu zic ca altele nu sunt, dar ce conteaza umila mea parere atunci cand lumea nu voteaza dupa ce trebuie? In fine, sa nu deviez, m-a facut sa vreau mai mult, si uite, ca tind sa citesc si alte lucruri de ale tale de indata ce iti aflu nick name-ul.

Felicitari.