FOTM - Octombrie - Lucrarile

[Aly]

FOTM – August – Votarea lucrărilor participante

Perioada de votare: De astăzi, 22 octombrie, până sâmbătă, 30 octombrie.

Cum votez?
Votarea se face obligatoriu prin poll şi opţional printr-un comentariu în acest topic. Votul prin poll valorează 1 punct, iar votul prin comentariu, 3 puncte. Prin votul prin comentariu nu se înţelege ceva de genul "Votez pentru lucrarea X, mi-a plăcut aşa de mult OMG!!!!! Eşti atât de bun *100 de emoticoane*". Aceste comentarii nu vor valora decât un punct. Cine vrea să comenteze, este rugat să critice şi să atingă măcar câteva aspecte legate de lucrarea în sine. Nu trebuie să comentaţi toate lucrările, sunt multe şi e greu să le citeşti pe toate cu atenţie iar mai apoi să formulezi o critică constructivă. Puteţi comenta o singură lucrare, aceea pe care vreţi să o votaţi.

Lucrările vor fi postate anonime, în ordinea în care le-am primit.


Lucrările

Lucrarea 1

Imitaţia increatului

Şi dacă voi sorbi din a ta dorinţă, voi muri otrăvit.

Ce regrete aş mai putea găsi când tu îmi spui să nu-mi pară rău ? Ce şoapte infantile îmi dăruieşti... Te-ai gândit la mine când mi-ai cerut să-ţi dau luna de pe cer ? Sau cum tot repetai cu o naivitate aparte, că vrei împachetată o stea într-o cutiuţă argintie.
Dumnezeule, ce-aş mai păcătui odată cu tine în acelaşi ritual primordial !
Trecuseră mii şi mii de secunde, pierdusem noţiunea timpului şi tot încăpăţânat rămăseserăm; am urcat undeva departe, să fi fost un act ludic sau poate o poartă fermecată, interzise mie totuşi. Tu, Floare a Lunii, m-ai provocat în cele mai josnice moduri; mi-ai cerut un sărut şi nu am ezitat din a ţi-l oferi, chiar dacă ştiam că mă voi stinge sau că mă voi preface în cioburi la cea mai mică atingere. Apoi, mi-ai cerut să-ţi iau mâna şi să păşim cu degetele împreunate. Erai tu oare perechea mea ?
Căci nu mai ştiam dacă voi fi pictat de ale tale petale străvezii.

Şi au căzut apoi, odată cu mine...

Am căutat printre grote adânci cele mai profunde cuvinte, sentimente cu forme virginale - doar pentru a ţi le oferi într-o altă cutie. În zadar... Am rămas captiv alături de o altă frapantă zână, o Floare a Lunii nemuritoare; şi-şi dorea un suflet pereche, exact cum visai adeseori, uitând să mai clipeşti, abandonându-mă pe mine într-un oarecare univers. Oh, cât solitarism eram obligat să îndur !
Tu erai indiferentă, iar cealaltă, ignorantă. Picături de asemănare vă lega, însă de mine nu vă păsa. Mă pierdeam printre pletele voastre aurii, înjurând şi spurcând şi stelele şi luna.
Iată totuşi, nu regretam, căci descoperisem otrava morţii mele. Eraţi voi, invocaţiile magice ale inimaginabilului, două Flori luptând pentru săruturile şi atingerile mele.
Şi mă stingeam la fiecare gest, iar voi, vă pierdeaţi câte o petală la fiecare clipă, rămânând într-un final pustii, nuduri.
Câte clipe irosite, iubitelor...

---

Lucrarea nr. 2

Un vis devenit realitate

Ce minunat!
Niciodată în viaţa mea nu mi-am închipuit că poate fi atât de frumos. De fapt, niciodată nu mi-am imaginat că o să ajung vreodată în acest loc să văd cu ochii mei minunăţia, să simt cu mâinile mele fantezia şi să miros cu nasul meu idealul. Era mai mult decât putea creierul meu să înţeleagă, să perceapă, să conştientizeze. Mă aşteptam ca din clipă în clipă să îmi închid ochii pentru o secundă şi atunci când îi voi deschide din nou să văd această scenă fantastică înlocuită de realitatea crudă a camerei mele. Dar de fiecare dată rămâneam uimită când clipeam şi când nu se întâmplă ceea ce mă temeam: când realitatea rămânea departe de mintea mea, lăsându-mă să mă bucur de frumuseţea acestui loc absolut, acest loc virgin ferit de lăcomia omului.
Am îngenuncheat într-un final lângă o mică domnişoară îmbrăcată toată în alb ce stătea nemişcată, îngheţată în eternitate înconjurată de alte domnişoare asemenea ei, numai că ea m-a atras mai mult decât celelalte. Arată atât de inocent şi distins, aproape că mă lăsa fără suflare. Îmi era şi teamă să o ating deoarece nu vroiam să o pătez, să o otrăvesc cu esenţă fiinţei mele umane care nu făcea altceva decât să corupe tot ceea ce întâlnea în cale. Din păcate pentru amândouă, pentru mine pentru că am cedat tentaţiei ce o reprezenta micuţa regină iar pentru ea pentru că urma să fie coruptă, am întins mâna şi i-am atins minunată rochie făcută parcă din mici petale catifelate albe ce sclipesc de parcă cineva le-a dat cu praf de stele. Am rămas uimită pentru câteva minute bucurându-mă de acel sentiment, de cum simţeam petalele mişcându-se, modelându-se după degetele mele, de cât de delicate, de uimitoare erau. Mi-am luat degetele iar ele au revenit la forma lor iniţială ca şi cum eu nici nu aş fi existat, ca şi cum nimic nu le-a întrerupt viaţa lor liniştită.
Niciodată în visele mele nu aş fi putut să le fac dreptate. Nu mi-ar ajunge o viaţă întreagă să găsesc cuvintele potrivite, dacă existau ca să le descriu. Tot ceea ce am visat, tot ceea ce imaginaţia mea bolnavă dar bogată a putut crea era şi va rămâne pentru totdeauna o copie cenuşie a ceea ce trăiam acum.
Mi-am apropiat chipul de micuţa deschizătură şi am inspirat adânc simţind cum parfumul acela mi-a pătruns în toţi porii, în fiecare celulă a trupului meu rămânând pentru restul eternităţii impregnată în mine, amintindu-mi constant de acest moment unic, prim în care am asimilat parfumul.
Cuvintele mele scrise pe această foaie nu pot să exprime nici ceea ce am trăit în acea clipă şi nici frumuseţea absolută şi magică a ceea ce se afla în faţa mea.
M-am trezit din reveria în care intrasem atunci când l-am auzit pe îngerul care m-a adus aici, care a făcut acest vis să devină realitate, vorbind.
- Trebuie să plecăm, iubire. Ţi-am promis că te aduc dar nu m-ai poţi sta aici. Ai stat destul, încă puţin şi rişti să mori din cauza lor, îl aud spunând dar nu mă întorc, deoarece nu m-ar deranja să mor înconjurată de micile zâne lunare.
M-a apucat de mână şi m-a tras afară dar ochii mei au rămas pironiţi pe frumoasele dar periculoasele flori lunare care, slavă Domnului, din cauza unei organizaţii au fost salvate şi erau păstrate aici în singurul loc încuiat, izolat pe lună, în timp ce oamenii continuau să corupă restul lunii. Doar acele flori lunare continuau să îşi păstreze puritatea şi să respingă omenirea, doar ele. Totul s-a întâmplat atât de repede încât visul meu devenit realitate pentru câteva scumpe, preţioase minute se reîntoarce la ceea ce a fost la început: doar un vis; dar cel puţin mă pot mulţumi cu faptul că pentru câteva minute a fost real.

---

Lucrarea nr. 3

Visul iubirii

Inca imi amintesc ochii tai verzi care ma priveau timid in acele seri senine de vara in care priveam cerul impreuna. Asteptand sa mai cada cate o stea ca sa ne punem inca o dorinta ce acuma mi-ar parea cel mai probabil stupida.
“Intr-o zi vom culege impreuna flori de pe luna” mi-ai soptit intr-o seara si privindu-te mirata am regasit in ochii tai o sclipire ciudata, aproape inumana. Era sclipirea visului tau, a sperantei tale.
Atunci nu am reusit sa-ti inteleg cuvintele, desi sustineam a-ti fi cea mai buna prietena. Am aprobat totusi cuvintele tale cu un zambet mare pe fata, chiar daca nu stiam exact de ce zambetul meu radia atat de tare in acea seara. Poate la gandul ca vom fi mereu impreuna, ca vrei sa fiu langa tine atunci cand visul tau va deveni realitate… te iubeam atat de mult, desi doar separarea noastra atat de brusca ma facut sa-mi inteleg sentimentele mai clar.
Dupa atatia anii inca ma pierd printre amintiri, am ramas la fel de nostalgica, iar tu esti mereu acolo, prezent printre gandurile mele, prezenta ta devenind nemuritoare in mintea mea inca tanara.
Si acum privesc din nou spre cer, iar peisajul de atunci pare sa-si fi pierdut mult prea mult din farmecul ce il regaseam atunci seara de seara.
Oftez scurt, plictisita, obosita, a trecut prea mult timp si stiu ca aceste ganduri nu-si mai au rostul… dar continua sa ma bantuie, de parca m-am agatat de ele cu toata forta.
Nu, am promis ca voi fi puternica, i-am promis ca-l voi astepta, indiferent cat de mult va trece pana in ziua in care voi regasi acel verde infinit din ochii lui, acel zambet radiant si totul…
Simt o mana atingandu-mi umarul rece si tresar privind spre persoana ce se aseaza langa mine pur si simplu, fara sa rosteasca nici un cuvant. Se intoarce spre mine si il recunosc instantaneu, s-a schimbat atat de mult, poate doar aceea sclipire ciudata nu-i disparuse din ochii. Dar e ceva diferit, acea sclipire pare sa aiba alt motiv…
Vreau sa-l imbratisez dar imi simt trupul prea greu, devenindu-mi imposibil parca sa fac si cea mai mica miscare. Nu vreau sa-l stiu aproape, nu vreau sa-l simt langa mine, despartirea va fi mult mai dura de data asta. Bucatile de suflet par sa se reuneasca in mine, de parca tot ce asteptau era prezenta lui.
El imi zambeste gingas, trezindu-mi la viata atatea amintiri… toate cu noi doi.
-Si?... cate flori ai gasit pe luna? Il intreb amuzata, zambindu-i larg, dulce, ca atunci, de parca nu ne despartise tot acest timp.
-Nu, dar i-am promis celei mai frumoase flori ca o voi duce acolo si aveam impresia ca mi-am incalcat promisiunea…

Apoi ea nu a mai rezistat, si l-a strans in brate, culegand din trupul lui toata caldura care i-a lipsit in toti acei anii in care el a fost departe de ea. Si se iubeau, si in zilele senine zburau impreuna spre luna, agatand in parul ei saten flori de toate culorile…

---

Lucrarea nr. 4

Florile lunii

Cerul era tăcut, ca în fiecare seară. Norii erau departe, alungaţi de briza caldă a verii. Pe lângă luna roşcată a Kaladonului străluceau tăcute stele argintii ce luminau plăcut cerul. Ea privea sfărşită spre ele, captivată de pânza colorată ce acoperea bolta ascunsă în somoală.Căştile micuţe din urechii difuzaunişte melodii pe o limbă ciudată, cu multe împletuturi. Tara părea să înţeleagă ce se cântă şi plângea cu lacrimi transparente şi mari, ce se preling pe chipul ei alb. Ochii mari şi căprui s-au închis tăcuţi, lăsând doar cristalele fierbinţi să curgă liniştite.
La un moment dat se ridică, privind cerul negru pe care strălucea mândră astra sângerie.
Se povestea că Luna era acoperită de flori roşii precum sângele care nu aveau nevoie de nimic altceva decât cineva care să le privească pentru a trăii. Şi Tara ţinea cu adevărat la aceste cuvinte. Ea scrisese sute de poezii triste în care descria o dragoste neîmplinită dintre regele florilor şi o tânără frumoasă de pe Kaladon.
Visa şi ea la o asemenea poveste, pe care s-o ducă la bun sfârşit. În visele ei totul decurgea precum într-o poveste de dragoste, când cei doi se îndrăgostesc dintr-o privire şi rămân pentru totdeauna împreună. Dar ştia că erau numai vise. În dragoste, tânăra cu părul argintiu până la coapse nu reuşise niciodată. A fost cu puţini băieţi, şi cu aceia pentru o scurtă perioadă de timp.
Simţind cum în vine să plângă şi mai tare, fata îşi şterse lacrimile rapid şi plecă. Porni cu paşi mari şi uşor către geamul camerei ei, pe unde avea să se strecoare lin până la pat, culcându-se .
Făcea asta în fiecare noapte, i se părea ceva deja normal.

*

Se trânti în pat şi îşi puse capul pe perna moale, apoi se acoperi cu pătura de culoarea cerului senin. Îşi închise ochii şi adormi, visând, ca în fiecare noapte, la o poveste.

Se vedea pe ea, înconjurată de bujori roşii precum sângele. Erau toţi îndreptaţi în altă direcţie de cât a ei şi păreau că şoptesc ceva altor flori. Tara se ridică şi privi în sus. Se vedea soarele aproape sub orizont şi Kaladanul în depărtare, mare şi albastru cum era el.
„Tara...” se auzi o şoaptă tăcută.
Tânăra se întoarse în spate şi, fără să vrea, fermecată de vocea ce îi striga numele, fugi într-acolo fără să se uite înapoi. Fugea şi fugea, prin flori de tot felul, roşii precum sângele, ce se dădeau la o parte, ca prin magie, din calea ei. Îl putea vedea, fugea şi el, dând din ariplile mari şi negre, ca de corb, pe care le avea pe spate. Îl strigă şi ea, pe nume, de parcă i-l ştia. Dar el tot nu se oprea.
Rochia albă pe care o purta părea să o incomodeze, strângând-o şi mai tare la fiecare pas. Văzu, printre nişte folri imense, cum se opreşte. Se opri şi ea după ce mai făcu câţiva paşi. Părul lung, din argint topit i se revărsa pe umeri de parcă nu ar fi fugit, iar rochia nici nu o mai simţea pe ea.
El se întoarse spre ea şi, în sfârşit, putu să îi vadă chipul. Faţa îi era rotundă, acoperită de doi ochi albaştri şi mari, un nas micuţ, două buze pline, roşcate precum florile ce o înconjurau. Îi zâmbi, arătându-şi lanţul de perle ce străluceau în lumina caldă.
Îşi mişcă buzele, chemând-o mai aproape. Ea, fără să ezite, păşi înspre el. Îl văzu cum îşi deschide braţele, şi apoi simţi cum în cade în braţe, surâzând. Îi şoptea cuvinte pe care ea nu le înţelegea, dar era captivată de ele.
O sărută pe obrajii palizi, zâmbind. Tarei i se prelingeau lacrimi cristaline şi fierbinţi ce o ardeau pe faţă. Dintre toate visele, acesta era cel mai real.
Dar nu era un vis. Era un coÅŸmar.
Simţi cum el dispare din braţele ei, lsând-o să cadă fără nimeni care să o pridă. Şi Tara căzu.
Cădea şi în jurul ei nu se vedeau decât flori roşii ce o zgâriau pe tot corpul, ce îi rupeau rochia pe care o purta. Ea plângea cu sughiţuri, cu lacrimi care îi ardeau faţa palidă. Le simţea curgând încet, mărindu-i suferinţa.
O durea tot corpul, simţea cum sângele curge pe ea, cum se prelinge pe lângă rănile făcute de florile ce o loveau.
Şi ea plângea fără oprire, privind în jurul ei, cu buzele muşcate, cu chipul schimonosit de durere şi groază.

*

Se trezi singură, pe patul ei, udă toată, cu lacrimi curgând pe faţa ei. Privea pe geam către luna ce strălucea la fel ca înainte, coşmarul ei nu fusese real.
Dar chipul şi atingerea lui o făceau să îl creadă adevărat. Îşi şterse uşor picăturile de pe faţă, simţind o durere uşoară când le atingea. Se trânti la loc în pat, visând la el cu ochii deschişi.

---

Lucrarea nr. 5

Un vis mult prea real

E o noapte grea de decembrie. Afară totul este liniştit şi cuprins de un alb pur. Nu este nimeni care să se plimbe pe străzi. Singurul lucru care distruge acest peisaj atât de frumos este viscolul care nu pare că ar avea de gând să se oprească prea curând. Aproape toată activitatea din oraş fisese oprită din cauza acestei vremi nefavorabile. Personal, nu mă afecta cu nimic această vreme. În definitiv eu eram doar o bătrână pensionară care pierdea timpul croşetând sau uitându-se la televozor.
Acum îmi făcusem o ceaşcă de ceai de fructe şi am luat loc pe fotoliul de lângă fereastră privind furtuna de afară.
Această noapte, deşi nu se deosebeşte cu nimic de alte seri, mie mi se pare foarte specială. Această noapte îmi aminteşte de o seară asemănătoare petrecută cu mult timp în urmă. Dar, cu toate acestea, este încă o amintire foarte vie în mintea mea. Asta pentru că acea noapte mi se păruse a fi una deosebită...
Nu eram decât o copilă pe atunci. Nu cred că împlinisem încă vârsta de zece ani.
Fusese o zi geroasă de sâmbătă, iar eu privisem toată ziua pe geam viscolul care nu mai voia să se oprească şi care îmi stricase planurile de a ieşi afară şi de a mă juca în zăpadă. Eram foarte nemulţumită pe atunci din cauza acestui fapt şi nimeni nu putea să-mi intre în voie. Aşa că, seara mă aflam singură în camera mea şi priveam în continuare pe fereastră, asta deşi toţi ceilalţi se culcaseră deja.
Priveam dezamăgită cerul şi îmi doream să se întâmple ceva interesant, ceva distractiv. Mă rugasem necontenit toată ziua.
Într-un final, văzând că nu se întâmpla nimic, am decis să mă bag în pat şi să mă culc. Tocmai îmi scosesem pijamalele din dulap când am sesizat că din spatele ferestrei venea o lumină destul de puternică. O lumină care eram convinsă că nu se afla acolo cu câteva minute înainte. Mi-am pus o mână în faţa ochilor şi m-am îndreptat spre geam, foarte curioasă fiind să aflu ce anume provoca acea lumină. Am zărit vag o siluetă şi, deşi ştiam că probabil nu era o idee prea bună, curiozitatea m-a împins să deschid fereastra. Acea strălucire a intrat atunci în cameră oprindu-se în mijlocul ei. După ce lumina s-a mai diminuat am putut vedea ceva ce aducea oarecum cu o persoană, atâta doar că eu ştiam că nu avea cum să fie. La o privire mai ateantă aducea a spiriduş sau cel puţin mie aşa mi se părea.
Mânată de curiozitatea atât de caracteristică mie l-am întrebat cine este. Nu mi-a spus numele lui, ci doar faptul că se afla acolo datorită tuturor rugăciunilor mele şi că avea de gând să-mi împlinească dorinţa şi să mă distreze. Nu înţelesesem prea bine ce se întâmpla de fapt, dar auzisem cuvântul „distracţie”, deci eram în stare să merg oriunde cu el. Apoi lumina s-a intensificat iar şi până să mă pot dezmetici puţin mi-am dat seama că nu ne mai aflam în camera mea. Am privit de jur împrejur, iar din câte îmi puteam da seama la prima vedere ne aflam într-un lan de flori cum eu nu mai văzusem până atunci. Aveau forma stelelor şi erau destul de strălucitoare şi complet albe. Ceea ce mi s-a părut ciudat atunci era faptul că printre ele nu se afla nici măcar un singur fir de iarbă. Apoi am zărit ceva ce m-a lăsat cu gura căscată: Pământul. Am fost lămurită de spiriduş care mi-a spus că noi ne aflam pe Lună. O vreme nu am spus nimic, ci doar am privit, când acele flori, când Pământul.
Cel care m-a trezit din visare a fost acel spiriduş, care m-a apucat de mână după care am început să jucăm tot felul de jocuri dintre care unele total necunoscute mie. Dar chiar şi aşa m-am distrat de minune. Era atât de frumos acolo încât mi-a trecut prin gând că ar fi frumos dacă aş putea să rămân acolo. Pentru totdeauna.
Dar bineînţeles că asta nu a fost posibil. Locul meu nu era acolo. Oricât de frumos ar fi fost acel loc ştiam că va trebui să mă întorc acasă.
Dar nu aveam să plec de acolo fără o amintire care să demonstreze că totul nu se petrecuse doar în mintea mea. Aşa că, în momentul în care acel spiriduş se uita în altă direcţie am rupt una din acele flori şi am ascuns-o în haină.
Ajunsă înapoi în camera mea primul lucru pe care am vrut să-l fac a fost să-i mulţumesc, însă apoi am observat că el dispăruse pur şi simplu. Am pus floarea în apă şi am adormit cu un zâmbet întipărit pe buze.
De dimineaţă le-am povestit tuturor ceea ce mi s-a întâmplat, dar nimeni nu a crezut că totul fusese real. Mi-au spus că probabil visasem totul. Atunci am vrut să le arăt acea floare, dar când m-am întors în cameră am observat că se ofilise.
Dar pentru mine nu conta ce spuneau ceilalţi. Eu ştiam că fusese real. De atunci am stat în fiecar noapte la fereastră privind cerul şi sperând că-l voi întâlni din nou. Dar timpul a trecut, iar în viaţa mea au apărut alte lucruri mai importante şi încetul cu încetul am început să uit de acea întâmplare.
Iar acum, stând pe fotoliu şi privind viscolul de afară, am realizat în sfârşit un lucru de care poate ar fi trebui să-mi dau seama cu mult timp în urmă.
El probabil că nu se va mai întoarce. Iar eu voi pleca de pe această lume fără să-l mai pot zări măcar o dată. Fără să mai văd măcar o dată florile de pe Lună...


Am 5 lucrari, daca e cumva cineva pe care nu l-am pus sa spuneti desi nu cred.

[Rain]

Hello there.
Yeey, s-a deschis noua editie impreuna cu lucrarile. Stiu, stiu, am spus ca particip si eu, dar tot atunci am adus la cunostinta ca nu promit nimic. Avusesem o idee, dar nu am reusit sa o pun in aplicare si sa particip, pentru asta ma revansez votand una din lucrari.
Nu cred ca am inspiratia necesara sa le iau pe toate in parte, insa le-am citit si pot spune ca aveti idei minunate, interesante, dar dintre toate am ales una singura, cea mai buna dupa parerea mea, cea care chiar m-a uimit cu modul de a descrie, de a nara si tot asa.

Votez pentru prima lucrare, Imitaţia increatului... Prima data titlul nu m-a atras, probabil acel termen nefolosit prea des de mine sau altcineva. Lucrarea este scurta si totusi in ea se vorbeste cat ai scrie in cinci pagini de word... Este scurtata dar bine gandita. Chiar imi place, iar dintre toate cele cinci lucrari pe ea o aleg. Mi se pare ca am vazut o greseala de tastare, una singura, dar cand sa revin asupra ei nu o mai gasesc, poate ca nu a existat. Oricum estetica textului tau nu lasa de dorit, la fel ca si continutul si tot. Felicitari, ai votul meu.

PS: Vreau sa votez si prin poll, insa cu o alta lucrare caci mi-a mai placut una, cum ar fi pe locul doi in topul meu dupa ce le-am citit, si as vrea ca si ea sa primeasca macar un punct, pentru ca merita. ^w^

be special, be you.
Fani forgot her stamp here! ^w^

[Budinca]

Nuuu ati scapat de Budinca, nu a fost mancata inca. Mwahaha!!
Ma bucur ca nu au mai fost asa multi speriati de tema mea cum ati fost de tema de dinainte. Copii micuti...
Acum sa vad...saraca de mine, dar ooooh, saracii de voi!

lucrarea 1
titlu: de departe, cel mai "bun" din aceasta editie. Ghilimele, pentru ca "bun" inseamna, defapt, pe placul meu. A avut un "contra-efect", totusi. Mi-a ridicat asteptarile si am fost putin dezamagita de continut.
continut: am apreciat stilul. Frumos si poetic, cu mai mult potential decat se vede aici. Poate ma vei contrazice (ar trebui, ai putea face asta), dar eu am inteles tema ta ca fiind una romantica. Meh, nu chiar...utea sa nu fie, e suficient de abstract pentru a fi o iluzie. Totusi, abordarea a fost romantica si asta a oprit textul din a ma impresiona. Vedeam ceva, altceva, mai mult decat o oglinda. Atmosfera data de stil nu se potrivea cu romantismul. +1p pentru abstractionism.

lucrarea 2
titlu: ssssss, se putea mai bine. Cam banal, se putea mult mai bine.
continut: ce s-a intamplat aici...a fost. Okay, cateva gresel de tastare (adaugare de "ă") si "vroiam" (voiam!!!), insa fie, nu scad mult pentru asta. Continutul a fost putin...asa *gesticuleaza*...alambicat. Nu neaparat in modul firesc. Era, uite cam asa: vocea parea sa fie a unui copil, dar unele cuvinte si gesturi si descrieri nu se potriveau unui copil. Astfel, el devenea o fata super naiva, cu mintea unui copil.Ocoleste asa ceva in ceea ce vei mai scrie, nu ofera o senzatie placuta cititorului. Nu s-a inteles bine ideea si poate ca au vrut sa o explici la final, dar brusca trecere la propozitii bazate pe o realitate, oricare ar fi ea, nu s-a imbinat bine cu restul. In plus, ce era cu "ingerul" ala? Prea brusc si nu era neaparata nevoie de el. Ea putea spune cu vorbele ei ceea ce i s-a zis. Ce inger spune "iubire" cuiva? Prost gust pentru unul... -1p

lucrarea 3
titlu: Okay, imi place sa ma gandesc la mine ca la un om pasnic. Nu dau la o parte cenzura, sunt un om bun. Mai bun decat antecedentul. Este "in regula".
continut: obisnuiam sa scriu asa. Acum cativa ani, dar nu foarte multi, fapt care rezulta in acela ca, desi stilul nu este printre preferatele mele, este digerabil. (off: ce are toata lumea cu dragostea??) Ahem. Mi-a placut ideea inceputa despre sclipirea din ochii lui, dar nu ai terminat-o. Nu cat sa ma multumeasca, cel putin. In rest, da, dragut, nu m-am dat in vant dupa personalitatea ei, dar era umana, +1p pentru asta. Dragut si el, dar am scazut din cauza replicii lui de la final. Siropos si plic--*cenzura* (cuvantul asta e prea dur?). Alien boy, lasa replicile astea. Strica textele. Trecerea la persoana a 3a de la sfarsit a dat o asezare frumoasa in pagina. Atata tot.

lucrarea 4
titlu:al doilea in topul meu. La fel, si aici aveam asteptari mai mari.
continut:pana la un punct, putea sa fie ori buna, ori rea. Cand a plans mai mult, mi-a pierit orice speranta. Fete triste fara motiv exista si pe alte planete, se pare. Meeh, ce sa-i faci? Cateva fraze care nu mi-au placut, cum ar fi ultima din prima parte, chestia cu plansul, cliseul cu vis si cosmar. Un sfat. Nu folosi "dragoste" si "coapse" in aceeasi fraza. Ai incredere. M-a auzat descrierea ei, mai aveai de lucrat acolo. +1p pentru planeta.

lucrarea 5
titlu:am calculat gresit. Titlul nu este totul. Dar acesta nu este un titlu bun pentru povestea ta. Cam drastic, ok. Adauga "parerea mea este ca" pe undeva pe acolo.
continut:mai bun decat m-as fi asteptat. Ce-i drept, imi cam pierdusem speranta dupa atatea lucrari pline de "dragoste". Dragut! +2p Am avut retinerile mele, dar dragut. Ideea nu a fost prea puternica, a fost cam simpla, dar s-a potrivit cu stilul tau. Asta conteaza mai mult decat alte lucruri, cum ar fi gusturile mele. Mi-a dat sentimentul de iarna, un lucru bun. Ar fi fost bine sa faci un protagonist cu mai multa personalitate, mai usor de intrat in mintea cuiva, totusi. Tine minte. M-ai aruncat intr-un impas acum...ce sa fac?

In sfarsit, postarea e gata. Well...am scos notele, e mai bine fara ele. Votez cu lucrarea a 5a - Un vis mult prea real (pana nu ma razgandesc). Nu am intalnit ceea ce m-as fi asteptat sa vad pentru tema mea, dar asta este...oamenii sunt romantici la varsta asta, ce varsta or avea ei.

[Aly]

Doar 2 Voturi? >.> votati pe bune -.-

[Addeh]

Aly, ce facem ? E trecut de 30 octombrie, ba chiar mâine suntem în întâi ... Şi plus de asta, sunt două lucrări la egalitate.

[Aly]

Sa mai prelungim? Poate mai comenteaza careva ceva...

[Addeh]

Eu zic să mai prelungim - probabil au fost ocupaţi cu şcoala ;-??
^^.

Sorry - off topic >_<

[Julliette .]

Eu zic să mai prelungim - probabil au fost ocupaţi cu şcoala ;-??
^^.

Sorry - off topic >_<

Păi aşa şi eu am fost ocupată cu şcoala, dar tot am scris şi pentru FOTM şi pentru FF FA .

sorry, off XD[/b]

[Aly]

Inchid si va dau la ambele castigatoare maine medaliile si ce mai e. Acuma am venit de la fac si la pat ca maine am iar de la 8 -.-