FOTM - Februarie - Lucrari

[Nya.]

FOTM – Februarie – Votarea lucrărilor participante

Perioada de votare: De astăzi, 26 februarie, până miercuri, 8 martie.

Cum votez ?
Votarea se face obligatoriu prin poll şi opţional printr-un comentariu în acest topic. Votul prin poll valorează 1 punct, iar votul prin comentariu, 3 puncte. Prin votul prin comentariu nu se înţelege ceva de genul "Votez pentru lucrarea X, mi-a plăcut aşa de mult OMG!!!!! Eşti atât de bun *100 de emoticoane*". Aceste comentarii nu vor valora decât un punct. Cine vrea să comenteze, este rugat să critice şi să atingă măcar câteva aspecte legate de lucrarea în sine. Nu trebuie să comentaţi toate lucrările, sunt multe şi e greu să le citeşti pe toate cu atenţie iar mai apoi să formulezi o critică constructivă. Puteţi comenta o singură lucrare, aceea pe care vreţi să o votaţi.

În caz că nu era evident, NU aveți voie să vă votați singuri.
Lucrările vor fi postate anonime, într`o ordine aleatorie.

Lucrarea 1 - Alb

Cine sunt? Ce sunt? De ce nu ştiu nimic? Oricât aş încerca să-mi aduc aminte ceva, e inutil. Multă lume spune să-ţi uiţi trecutul şi să te bucuri de prezent. Dar nu o pot face. Cine a spus-o, nu a ştiut niciodată cum e să nu ai trecut, să fi doar o fantasmă în prezent.
De ce mi s-a întâmplat mie? Cum am ajuns aşa? Ce s-a întâmplat? Nu ştiu şi simt un gol în mine. Fără amintiri sunt singură. Nu în adevăratul sens al cuvântului, căci sunt tot timpul înconjurată de persoane necunoscute, chipuri nefamiliare. Îmi pare rău că-i întristez mereu cu aceeaşi întrebare: “Cine eşti?”. Zâmbetul revederii se transformă în lacrimile dezamăgirii.
În jurul meu e doar albul acela spălăcit. Doar el îmi pare familiar. Poate pentru că m-am obişnuit să-mi caut trecutul pe tavan. Uneori mă pierd şi ore în şir, fără rezultat totuşi. Când m-am privit pentru prima oară, m-am cutremurat. Eram palidă, lividă ca un mort.
De când sunt aici, au venit mereu persoane noi, au plecat şi nici nu s-au mai întors. Doar el a stat tot timpul alături de mine. Nu m-a părăsit nici o clipă şi a fost singurul care nu a fost rănit de acea întrebare.
- Spune-mi o poveste! l-am rugat cu glas copilăresc.
Vocea lui caldă a umplut camera monotonă. Eram vrăjită de poveste. La sfârşit eram mulţumită ca o copilă ce primeşte bomboana dorită. Îl priveam plină de admiraţie.
- Tu eşti Albă-ca-Zăpada mea şi eu sunt prinţul tău. Împreună vom trăi până la adânci bătrâneţi.
Şi atunci am realizat. Nu trebuie să fiu obsedată de dorinţa de a-mi afla trecutul. De acum şi înainte voi putea crea noi amintiri, de care îmi voi aduce aminte în viitor. Chiar dacă trecutul este alb ca zăpada, povestea cu care-mi voi începe din nou viaţa este pur şi simplu: Albă-ca-Zăpada.


Lucrarea 2 - Albă ca Zăpada – o ispită

Era acolo.
Mă chemă cu o voce hipnotizantă căreia nu aveam puterea necesară pentru a-i rezista. Nu voiam să cedez din nou, să cad din nou în acel cerc vicios din care nu aveam nici o scăpare. Nu mai doream să îmi dezamăgesc părinţii şi prietenii. Să îi fac să şi facă griji degeaba din cauza mea, din cauza slăbiciunii de care dădeam dovadă din nou şi din nou şi din nou. Dar cum puteam să refuz?
Era chiar acolo, în faţa mea, la câţiva centimetrii distanţă, stând fără nici o jenă în mâinile cuiva pe care numai prieten nu puteam să îl numesc.
Mă striga, implorându-mă să îi acord atenţia necesară. Mâna mea se apropia de ea fără voia mea, degetele zvâcnindu-mi incontrolabil anticipând momentul absolut când aveau să atingă materialul moale, strălucitor în care era înfăşurată. Mi-am trecut limba peste buzele mele care se uscaseră din cauza fanteziei ce se afla în faţa mea, simţind cum dorinţa mea creşte exponenţial. Eram patetică şi slabă şi pusă faţă în faţă cu ispita nu aveam să câştig niciodată lupta. De fiecare dată aveam să cedez în faţa promisiunilor deşarte pe care mi le şoptea la ureche ca o adevărată amantă perfectă. Pentru o secundă, doar una, dar îndeajuns pentru a sădi în mine o sămânţă de realitate, raţiunea s-a întors în mintea mea înceţoşată de promisiuni false, de cuvinte goale fără de valoare, întărită de imaginea scumpului meu frăţior rugându-mă să nu îmi mai fac rău, să nu îl mai părăsesc. Mi-am retras atunci mâna de parcă m-ar fi ars, refuzând să cad în capcană. Am vrut să mă întors, să plec, să nu mai văd niciodată acel basm sucit, însă cel care îl ţinea în mâinile sale corupte nu m-a lăsat. Din păcate pentru mine, pentru patetica mea încercare de a mă revolta, cel care se numea prietenul meu a întins drogul mai aproape de mine îndemnându-mă să încerc măcar o dată pentru vremurile de mult uitate, pierdute în nopţi care nu făceau nici un sens.
- Hai, păpuşă, ştiu că vrei. Un pic să simţi că pluteşti. O văd în ochii tăi, dorinţa de a urca spre noi culmi. Hai, o dată pentru vremurile bune.
Vremuri bune? Nu exista aşa ceva, dar avea dreptate. Dorinţa aceea îmi străbătea tot trupul forţându-mă să îmi întind din nou mâna şi de data aceasta nimic nu m-a mai putut salva.
În câteva secunde pluteam, căzusem deja în cercul vicios pe care timp de patru luni reuşisem să îl evit şi nu puteam să mă fac să îmi pese. Totul era din nou bine în lume... sau cel puţin aşa avea să fie atâta timp cât o aveam pe Albă ca Zăpada lângă mine. Trupul nu îmi mai tremura incontrolabil, gura mea nu mai era uscată, setea care mă chinuia pe care nu puteam să o stâng cu absolut nimic nu mă mai deranja fiind stinsă de frumosul basm şi eu mă liniştisem. Da, totul era perfect atâta timp cât Albă ca Zăpada mă ţinea în braţele ei inocente, pure şi atâta timp cât continuă să îmi şoptească cu acele buze roşii ale ei dulci nimicuri. Nu mă mai uităm în toate părţile ca un iepure speriat aşteptându-mă ca din orice clipă să iasă cineva la mine să mă atace. Stăteam undeva neimportant cu ochii închişi, doar bucurându-mă de extazul care mă acaparase. Apoi am început să mă gândesc la basmele de care eram obsedată atunci când eram mică. La cum cântam cu Ariel cu atâta pasiune dorindu-mi să fac parte dintr-o altfel de lume, la cum fermecată împreună cu Belle vedeam o altă personalitate a Bestiei şi într-un final la cum cu Albă ca Zăpada aşteptam răbdătoare ca prinţul meu să apară să mă salveze. La aceste imagini un zâmbet apare pe chipul meu. Ce fericită eram când eram mică, cât de uşor puteam fi mulţumită, cât de uşor mă linişteam atunci când eram supărată trebuia doar să pun mâna pe una din cărţile cu basmele mele favorite.
Huh.
În ce situaţie sucită m-am trezit. Deşi am crescut, deşi nu mai eram un copil tot eram dependentă de un basm, de Albă ca Zăpada. Ce umor sucit a avut cel care i-a spus aşa la ceva atât de nociv care nu face altceva decât să distrugă vieţile consumatorilor.
Când cineva spunea Albă ca Zăpadă cu siguranţă nu îi trecea prin minte sensul ascuns, cunoscut doar de alţi iubitori ai acestui tip de basm. Ignoranţa lor era dulce şi amuzantă pentru noi, drogaţii care îşi trăiesc viaţa în jurul acestui basm. Obsesia din copilărie m-a urmărit în adolescenţă deşi ceea ce în copilărie era ceva inocent şi dulce în adolescenţă a devenit ceva sucit, terifiant şi dăunător. Nimic inocent în a te droga cu cocaină, nimic dulce în a trage pe nas acel praf alb şi cedând controlul minţii şi trupului tău acelui conducător tiran.
Nope, nimic inocent în a te droga cu cocaină, dar deşi ştiu asta, deja eram prea dusă pentru a ai reuşi cineva să mă salveze. Nici măcar eu nu voiam să mă salvez, de ce ar mai dori cineva să încerce? Neah, era mult prea bine în braţele reci ale frumosului meu basm pentru a îmi mai dori să mă întorc înapoi. Şi totuşi nu pot înţelege cum ceva atât de inocent ca Albă ca Zăpada poate fi atât de nociv...
Nimeni nu mă poate salva, voi rămâne în acest cerc vicios pentru nici nu ştiu cât timp...


Lucrarea 3 - The true tale of Snow White

I think you’re old enough now to hear how things really were.
Last time I saw Snow White was at her wedding with Prince Charming. They looked happy and she was smiling, but that may have been from the fact that the old hag was dancing her way into hell.

I read the story, it says that the wedding lasted seven days and seven nights and that the Queen, Snow’s step mother, danced all that time. Truth is, she dropped dead the second day and no one bothered to notice her. Not that she deserved any more of course. She tried to kill our precious Snow. After the wedding was over, Snow and her Prince moved into his castle and from what I’ve heard, they were doing great. She even wanted a baby with him, but luck passed them on every occasion.

One day, while I was out tending to the garden in front of the house, Snow came to visit. She looked pale and like she’d lost some weight. She sat next to me on the pile of fresh cut grass and looked around almost nostalgic. I never knew how to start a conversation with her, it was always mostly eat, drink and go to bed while Snow cleaned up…and of course the occasional dancing and laughing. But we never really talked.

“You aren’t keeping it clean enough.” She noticed.

“We’re doing our best Snow, but you know we don’t really manage without you around.”

It was an awkward conversation, but I got the feeling she wanted to tell me something, and like me, she didn’t know how. So I tried to help.

“So how are things with you and your Prince?”

She let out a long sigh and got up. “Things are great, we’re even trying for a baby.” She was smiling at me, but it didn’t seem right. Of course, if she didn’t want to tell me her problems, I wouldn’t insist, I don’t like prying into other people’s lives. So she left, promised to come back again to visit us and help us clean and cook, just like the old times. But months passed and I never heard anything from her. Then word started going around the forest. Snow lost it.

Prince was cheating on her with Rose Red, Snow’s sister and gave her a baby. She didn’t tell me this because she thought it was her fault, that she wasn’t a good enough wife. So she tried harder. She became so desperate that she even started wearing what Red usually wore, just to get Prince’s attention. She kept telling herself that if she tried harder, Prince would come back to her and only her. She needed a happy ending, a fairytale ending, like she deserved. Then one day she snapped. She caught them in the palace bed chamber, where she and Prince usually slept together. Now I don’t know the exact details but, from what word says, Rose never got to be a mother and Prince never got to have another baby again.

Snow was locked up and as much as I wanted to visit her, I couldn’t gather the courage. I kept blaming myself for that day when she wanted to tell me but I didn’t insist. I bet the others did too, but they just didn’t show it. I never got to see her and apologize to her for not listening when she needed me too, because in a short while we received word of her death. Prison isn’t a place for a princess, and she didn’t last long among all those villains. Fairytale prisons aren’t known for their kindness towards bad characters. But we’ll get to that some other time. Now I just wanted to tell you the true story of Snow White and how happily ever after never happens, even in fairytales.

I’m Grumpy kid, and you should swing by next time too. I’ll have a story to tell you about Cinderella, the poor thing.


Lucrarea 4 - The fire of youth

Through the undergrowth he followed the winding path up the mountain. The forest was thick and damp, heavy with droplets of cool morning dew. Low hanging branches slashed at his face as his stallion tenderly probed for footing, his advance slow.
As he ascended the hazardous slopes, following the treacherous forest trail, the sun rose slowly on its arch. Warm rays of light filtered through the thick canopy and warmed his face as the damp air of the lower forests gave way to the cool, fragrant miasma that rolled down the icy slopes, filling his lungs and steeling his determination.
Usually he wouldn’t risk the mountain trails. It was dangerous to travel alone, with brigands hidden almost everywhere, highway men thirsty for coin and blood and even tall tales told by all too drunk villagers over a cup of brown ale.
“To piss with all of ‘em!” He muttered as the horse stumbled and slipped on the slope, his breath a white mist in front of him. The hood of his cape lay thrown back and was filled with the dampness of the whole forest and he did not dare pull it over his head. He cursed the day the old man had come into his father’s town with stories of the girl.
Her hair was black as night and her skin as white as snow, and her voice would make the goddesses envious, he would prattle on to any who would listen. A beauty beyond compare, hidden away from mortal eyes, high up in the forest, he would tell tales in the ale house. All that until his father caught wind of it.
The young prince remembered the old man as he was brought to his father’s throne. An ancient one he was, small of stature, almost dwarfish, dirty from the road and yet sporting a beard near as tall as he. He spoke with some difficulty – that was a sign of a man long removed from civilization, the young prince thought at the time – spraying all those around him. And yet his words seemed to ring true as he gave his account of the maiden in the forest and the road up to her, to the little cottage hidden in the deepest dark, where the bears do not shy away from hunters and the cries of wolves echo as if the spirits had come to haunt.
His lord father listened and nodded and dismissed the old man, as he dismissed his story. A tale for fools, he called it, for idiots to go seeking for the delusions of one senile old man. He even had guards escorting the old timer outside the city walls. But the prince had listened well and remembered.
In hindsight it seemed to him now a tall tale. What maiden would live alone way up there? What fool would leave a daughter unguarded as such? What beauty could bloom in the wild?
The sword at his hip bumped against his riding boots, the sound echoing shortly all around him. He held the grip in his arm and felt reassured. A girl of such beauty needed to be his before the touch of any other could soil her; an imagined image of her danced in his head, running naked through the dark woods, a nymph set by the old gods to temp his young blood.

As the sun reached the height of noon the high plains of the mountain replaced the stuffy undergrowth and he exited into the light. There was no sound there, just the soft brush of the wind and the crushing of tiny rocks as the horse made his way forward on the narrow trail.
He had his midday lunch slumped on a warming rock as the horse grazed nearby. By evening he was on the other side, passing through the darker pine woods. He knew by nightfall he should have reached his destination and even bed her. Touching the hilt of the sword he felt no fear, of men, wolves or bears, as he was a prince and he felt the land had nothing to frighten him with.

A red hue of the fiery horizon shined through the gaps in the foliage when he first heard her. A soft melody stretched like threads of silver among the trees, touching him to his very core. His horse’s ears twitched this way and that and the stubborn beast did not seem to want to follow, pranced in place and neighed, almost driven out of its mind. He leaned over and rubbed its neck, cooing softly in its ear, calming it and inching it forward.
At last they emerged into a red lit clearing and there she stood: a beauty born out of the most deranged dreams of the greatest poets. Small of height and slight of frame, her dark hair flowing to her shoulders, she was the fairest of all the young prince had ever met. Her small body was wrapped in a thin, ghostly dress that clung to her as if the last rays of light had offered their embrace and held her protectively against the night. She sang to herself, watching the sky darkening, her big, dark eyes fixed on the distant stars that were now beginning to show themselves.
He led the horse slowly towards her and cleared his voice. Her head snapped towards him and the prince was taken aback by her beauty, by her dark eyes and pale lips. She hastily got up and retreated towards the end of the clearing. His eyes were on her thin body, watching her nakedness through the almost transparent material.
“Be not afraid, for I mean you no hard.” He tried to keep his voice level and warm, gilded in sweetest honey, guiding the horse slowly towards her. “I have traveled far as I have heard of your beauty, my fair maiden.”
She did not stop but retreated towards the forest, hiding herself in its darkness, behind tall trunks.
“Come out beauty. I am a prince come for thee, I mean you no ill will, no dishonor. I pledge my royal honor on it.” He knew that to be false, but it had never failed him in his past endeavors.
She peered from beneath an ancient tree, looking at him questioningly, not uttering a sound. The light had almost fallen to nothing, only the eerie gloom of twilight remaining.

The moments that came were a blur.
The horse pranced wildly as hands caught the prince’s legs and pulled him off. The world turned sideways and suddenly vicious blows were upon him. Someone cut his sword from his side and hit him over the eyes with the scabbard. His horse whinnied and seemed to fight unseen attackers. He heard its thump as it fell to the ground and thrashed about until at last it remained perfectly still.
The last thing he saw was a bearded figure raising a club to the sky and then pitch black.

He woke to the fetid smell of decay, feces and mold. His head throbbed. His body throbbed. For the longest time he could muster nothing more than to lay motionless as he was, feeling the metallic taste of caked blood in his mouth. A few teeth were missing. One eye he could not open, the other he wished he had never opened. The cramped dungeon around him was illuminated by a single torch, burning feebly.
Among him were cages of thick iron bars rusted by time and use, all of which with heavy locks, same as the one on his own. He was naked and the night chill crept over him. He began crying.
Visitors arrived in a few hours and surveyed him. Seven small men, armed to the teeth, poking him through the bars and laughing. His threats back were answered with more abuse until all of them left, save for the old man he had met before. Only that the visage of senile idiocy had fallen away and all that remained was vicious cruelty.
He bent towards the cage and spat the prince straight in the eye.
“Lecherous fool…we saw ye lusting for our sweet girl from leagues away. Meant her no dishonor, did you?” He spat again and guffawed as he strode away. “We’ll bleed dear ol’ father dry as we’ll sell ye back…piece by bloodied piece.”

The light of the torch sputtered and died away as the heavy door closed. He saw but a glimpse of the young girl in the warm light from above.

[CyBeR]

Trebuie sa-i felicit pe cei ce si-au strans curajul, si-au flexat muschii si au participat luna aceasta, desi a fost intr-adevar o tema mai greoaie.
Votul meu a mers pentru Lucrarea 3, desi trebuie sa recunosc ca luna aceasta nu a fost usoara alegerea.

Si, ca sa fie totul complet, critica de rigoare:
Lucrarea 1: Alb
Un exemplu bun de "less is more" aici, cu mentiunea ca totusi nici prea putin nu-i bine. Ideea a fost excelenta dar executia a fost slabuta si as recomanda autorului/autoarei sa extinda aceasta idee macar intr-o poveste un pic mai ampla de 1500-2000 de cuvinte deoarece exista potential.
In schimb, in forma actuala este mult prea simplista si interpreteaza tematica amneziei mult prea usor. Recomand de asemenea, in cazul in care se va decide extinderea povestii, sa fie citite niste studii de caz pe aceasta tematica si experientele celor ce au trecut prin asta, ar iesi ceva deosebit de frumos, mai ales cu aceasta idee in care persoana amnezica se ancoreaza de o fantezie pe care isi construieste ulterior noua persona.
Buna idee, slaba executie, potential exista.

Lucrarea 2: Alb
Aici am stat in cumpana pentru a-mi alege votul. Aceasta lucrarea a avut per total cea mai originala interpretare a tematicii -desi retin ca am mai citit online de-a lungul timpului cateva asa lucrari-, dar a fost trasa inapoi de cativa factori care au sarit in ochi.
In primul rand e aceasta perspectiva atat de adolescentina asupra unei teme serioase. O descriere ceva mai legata de elemente reale in primele paragrafe (chestia cu dezamagirea si tot asa ar fi trebuit extinsa intr-o imagine de familie, sau de cerc de prieteni care sa evoce aceste sentimente). Nu prea reiese din text nici dorinta de impotrivire a personajului, care poarta o mare insemnatate in prima parte a textului.
De asemenea, ce m-a racait cel mai rau e faptul ca Belle si Ariel nu EXISTA in basme, exista doar in filmele Disney. Variantele originale ale acestor poveste sunt mult mai intunecate, mult mai putin personalizate -Mica Sirena se sinucide la finalul basmului sau, din iubire pentru print si pentru a nu-l ucide pe el- si tot asa.
Buna ideea, dar se vede lipsa de experienta in a scrie si o lipsa a unei perspective mai serioase asupra acestor subiecte pentru a le oferi greutatea necesara unei asa povesti. Nu e rau, nici pe departe, dar se poate construi pe aceasta fundatie.

Lucrarea 3: The true tale of Snow White
Titlul e gresit aici as zice, avand in vedere ca povestea e mai degraba "The true meaning of happily ever after". E o perspectiva care am mai vazut-o in trecut, oarecum, si o apreciez mereu cand o descopar.
Aici imi permit subiectivism avand in vedere ca una dintre tematicile mele favorite in carti este acea de istorie alternativa sau de finaluri explicite la lucrari clasice.
Asta nu inseamna ca lucrarea in sine nu are calitatile proprii. Exprimarea in limba engleza este excelenta in mare parte (cateva scapari ori de neatentie, ori de confuzie a unei expresii romanesti cu una britanica) iar povestea este relatata cu tristetea si melancolia necesara tematicii pe care o adopta.
Lungimea in schimb nu ajuta si, aici ca si in cazurile precedente, se poate construi mai departe intr-o mini-serie de asa povesti, tratate mai pe larg, si mai creativ chiar de atat.
Daca autorul/autoarea acestei povesti are placeri de a citi asa ceva, eu as indica cu placere spre seria de comics-uri Fables.

Lucrarea 4. The fire of youth
Exprimare foarte buna in limba engleza dar clinica si precisa. Textului ii lipseste o oarecare vigoare care ar fi putut sa invioreze secventele de deschidere, si asa bogate in expozitiune si amintiri. Se simte libertate asumata in primele paragrafe si graba spre final unde ceva ce ar fi trebuit sa fie o idee mult mai extinsa a fost comprimat in nici trei paragrafe.
E greu de oferit ceva coerent intr-un spatiu atat de scurt, dar nu e imposibil. Din pacate aici nu se reuseste chiar asta, toate personajele simtindu-se incomplete si parca lipsite de realismul necesar pentru a fi credibile, cu foarte mica exceptie a calului. Sa zicem.
Nu e rau, nu e nici excelent, dar se poate lucra mai departe, ceea ce pare a fi comentariul meu pentru toate aceste lucrari.

Felicitiari celor ce au participat si sper sa vad acelasi nivel de calitate si-n editii viitoare ale acestui concurs.

[Paradox]

Alb
Originalitate. Ideea nu e rea, dar mi se pare overused; impresia asta putea fi ameliorata de o mai buna constructie a textului - nu tehnic, ci... Calitativ. Originalitatea este, deci... Asa si asa. Accident, amnezie, iubire semi-neimpartasita este un tipar destul de des folosit si nu sunt chiar sigura ca ajuta.
Calitatea dialogului. Dialogul este in cantitate prea mica pentru a-l intelege pe deplin; cred ca se muleaza, totusi, pe starea protagonistei, cu limbajul specific. Apoi, ar fi coerenta monologului... Inteleg fluxul asta al constiintei, dar intrebarile alea retorice nu sunt un punct forte; devine un pic deranjant la un moment dat.
Constructia textului. Mi se pare ok, nu am ce sa comentez aici.
Gramatica. Diacritice ai, nu am stat sa ma uit dupa fiecare sedila lipsa. Ai la un moment dat "sa fi", ai grija acolo.
Impresia personala asupra textului. Cred ca ai abordat prea je m'en fichist tema asta; amnezia este o boala, totusi, si... Ar fi trebuit tratata la un nivel mai inalt. Apoi, relatia incipit-final... Prea brusca trecerea de la o idee la alta. Intr-un singur alineat ai sters esenta initiala a textului... Pacat. Daca era mai dezvoltat iesea ceva mai bun din text.

Alba ca Zapada - o ispita
Originalitate. De obicei stiam drogurile ca "moartea alba", dar la personaj de basm nu m-am gandit pana acum, asa ca... Merge.
Calitatea dialogului. Dialog nu avem... Decat o replica plasata bine, zic eu. Monologul e ok, desi acele prea colocviale "huh" si "nope" fragmenteaza discursul aiurea.
Constructia textului. Ca si la lucrarea anterioara, nu am ce sa reprosez. Frazele lungi au nevoie de obicei de putina aerisire, dar nu o sa scad pentru asta.
Gramatica. Structurarea e buna, diacritice sunt. La gramatica... Ai la un moment dat "centimetrii", care ar trebui sa fie nearticulat si "nici un". Ma cam ameteste amestecarea prezentului cu imperfectul; ar trebui sa te hotarasti la un singur timp.
Impresia personala asupra textului. Aceeasi problema cu textul anterior, prea brusc finalul. Am citit ultimul anunt si mi-am zis " Asa, si? ". Per total, mi-a placut textul. E o abordare interesanta si merita aprecieri; monologul pare lalait la un moment dat, dar ai cladit bine trairile personajului - desi mereu e loc de mai bine. Intereseaza-te mai mult de dramele de genul personajului tau; nu e un subiect chiar usor de abordat.

The true tale of Snow White
Originalitate. Un mare plus aici! Primul text despre sensul propriu al Albei ca Zapada si sunt impresionata. O viziune destul de sumbra, daca as fi avut 7-8 ani si te-as fi ascultat probabil ca m-as fi deprimat.
Calitatea dialogului. Bun dialog; nu e pus de dragul de a avea niste replici intr-un text. Consider ca da o coerenta textului, ca un fel de intriga (mai ales ca naratorul recunoaste asta la un moment dat). Se leaga perfect cu restul textului.
Constructia textului. Si lucrarea ta e buna din punctul asta de vedere; imi place spatiul dintre paragrafe, lasa cititorul sa ia o gura de aer.
Gramatica. Daca au fost greseli, eu nu le-am sesizat. Ai o engleza pusa la punct, deci nu prea am ce reprosa.
Impresia personala asupra textului. Poate ca este un comentariu prea scurt fata de parerile fata de primele doua texte, dar am cam spus tot ce era de spus. Finalul mi-a parut un pic prea out of the topic initial, dar acum mi se pare ca nu puteai sa pui altul mai bun.

The fire of youth
Originalitate. Ok, la asta chiar nu ma asteptam. Unul dintre cele trei atu-uri ale compunerii tale este originalitatea (nu m-am hotarat daca cel mai puternic, insa), dar o sa ajung si la celelalte doua.
Calitatea dialogului. Limbajul arhaic din cateva replici si limbajul literar din celelalte compun o antinomie foarte frumoasa. De asemenea, foarte bine plasate frazele.
Constructia textului. Spatiul dintre paragrafe anunta schimbarea ideii; aerisit pentru dimensiunile lui, textul e usor de citit si curge.
Gramatica. Cel de-al doilea atu. Se vede clar ca nu esti la o prima scriere de genul asta, ceea ce te pune oarecum in avantaj...
Impresia personala asupra textului. Cel de-al treilea atu... Descrierile din textul tau au reusit sa imi induca o stare oarecum... Dubioasa. In sensul bun; am vazut fiecare imagine pe care ai descris-o, atat de clar... Foarte bun. Consider, totusi, ca incipitul si ideile initiale ocupa prea mult din spatiul povestirii fata de final, care este mult mai grabit daca le comparam. Ai inteles tu ce am vrut sa zic.

Per total... Lucrari foarte bune si multa originalitate. Am oscilat intre doua dintre texte, dar votul meu merge la lucrarea cu numarul patru. Felicitari tuturor!

[Lia]

Lucrarea 1: Alb

a. Originalitate - Nu pot spune ca este prin cele mai originale lucrari ale editiei de luna aceasta, pentru ca este o abordare recurenta in foarte multe carti si filme. Personal, as fi preferat sa incerci cealalta versiune, bazata pe amnezie provocata de Alzheimer, desi recunosc, este mult mai greu de construit pe fundatia asta.

b. Calitatea dialogului - Exista in cantitati foarte mici si este destul de pueril, desi oarecum denota o inocenta primara bazata pe pierderea amintirilor. Totusi, iti dauneaza faptul ca dialogul este sec in sensul lipsei unei oarecare naratiuni care sa-l insoteasca. Spre exemplu:

"- Tu esti Alba ca zapada mea, imi spuse cu o voce tremuranda, dar plina de caldura, iar eu sunt printul tau."

Se poate mai bine de atat, desigur, dar era doar o mica observatie.

c. Constructia textului - Nu prea stiu ce as putea spune avand in vedere ca lucrarea este atat de scurta. Eventual o despartire in paragrafe, dar nu stiu daca e nevoie de acest accent.

d. Gramatica - Aici nu am observat greseli, te folosesti de diacritice ceea ce este bine.

e. Impresie personala asupra textului - Nu am fost deloc impresionata de natura usoara cu care ai tratat subiectul avand in vedere gravitatea conditiei mentale. A fost o relatare foarte scurta si destul de bi-polara, redresandu-se rapid de la o extrema la cealalta de parca era vorba de schimbat rochii. Ai sarit mult prea repede de la idee la alta, de la o scena la alta. Prea grabit textul.


Lucrarea 2: Alba ca Zapada - o ispita

a. Originalitate – Avand in vedere tema in jurul careia trebuia construit textul, pot spune ca ai realizat o abordare non-conformista, cu riscul totusi de a pica putin in cliseu. Mi-a placut corelatia dintre tema si cocaina, pentru ca intr-adevar in engleza expresia 'Snow White' este un termen din argou corespunzator drogului in cauza.

b. Calitatea dialogului – Nu pot spune foarte mult despre dialog pentru ca exista in doze precise si foarte mici, insa este putin cam plat si nu aduce nimic textului. Am impresia ca ai incercat sa oferi putin realism in toata atmosfera, insa fara prea mare succes. Imi pare fortat si destul de tipic unei conversatii iesite din peliculele despre/ cu continut referitor la droguri.

c. Construcţia textului – As fi preferat despartirea in paragrafe pentru o mai buna aerisire a textului, in defavoarea alineatelor plasate incorect. Structurarea ideilor este putin haotica, dar asta poate da un pic de autenticitate unui text cu asemenea continut, daca folosesti asta in avantajul tau. In schimb cred ca acest aspect nu este tocmai intentionat, dat fiind faptul ca este o dezordine cuminte.

d. Gramatica – Am observat acele mici scapari ce tin de limbajul uzual si comfortabil. Expus in alte moduri ar putea conferi ceva diferit lucrarii, insa nu este cazul. Unele virgule nu sunt amplasate corect, existenta lor trebuind inlocuita cu alte semne de punctuatie. Textul devine putin greoi in momentul in care propozitiile se intind si asta ar fi putut rezolvata usor cu semi-despartirea lor prin punct si virgula in locul potrivit. In rest nu pot reprosa pentru ca per genere, este o lucrare destul de curata din punct de vedere gramatical.

e. Impresia personala asupra textului – Oricat as fi incercat sa te cred, nu am reusit pentru ca in ciuda descrierii detaliate asupra efectelor drogului, nu esti destul de convingator/oare. In postura in care efectele nu sunt studiate si exprimate intr-un fel credibil, lucrarea este doar un alt produs al vizualizarii extensive a peliculelor de cinema. Nu este indeajuns de adanc, iar sentimentul cu care raman la final este destul de similar cu cititul ziarului in timp ce iti bei cafeaua la prima ora a zilei. Personajul principal este mult prea exploatat din punct de vedere melodramatic. Cu asemenea idee se putea ajunge mai departe.

Ramane sa revin.

[Cersei]

In primul rand vreau sa le spun felicitari celor patru participanti pentru efort si sa le spun celor doi carora le-am comentat lucrarile sa nu se descurajeze cand vor citi criticile pe care le-am adus. I'm just a tired old bitch care n-a mai scris si expus nimic de placere de cativa ani, asa ca nu va simtit jigniti si nu va intristati.

Lucrarea 1 - Alb

a. Originalitate
Interesant subiectul ales, amnezia provocata de un accident. Initial, capatasem impresia ca e vorba despre o persoana care sufera Alzheimer, insa pe masura ce a inaintat in parcurgerea textului am inteles ca e vorba despre o persoana pe care o mai asteapta cativa ani de viata in fata, ceea ce e pe undeva chiar mai bine, fiindca textul (si ideea in sine) imi induce doar o vaga tristete pentru amintirile pierdute, insa are ceva din sentimentul de libertate al unui nou inceput.

Imi place titlul ales, e sugestiv si potrivit fara sa dea spoilers.

b. Calitatea dialogului
Vad doua replici mari si late. Una e ok. Cealalta mi se pare cliseica. Acum, serios... cand scrii un dialog trebuie sa fii capabil sa rostesti tu insuti/insati replicile respective fara sa te simti patetic.

c. Constructia textului
Mie imi place de obicei sa vad niste spatii intre alineate, mi se pare ca textul e mai bine structurat si mai usor de citit asa. In afara de asta, n-am de ce ma plange. Fraze de marime decenta, alineate de marime decenta, all's well.

d. Gramatica
Thumbs up! N-am sesizat nicio greseala. Primesti o biluta alba pentru diacritice. Eu n-am niciodata rabdare sa le pun.

e. Impresia personala asupra textului.
Not bad *insert Obama meme here*
O idee nu neaparat originala, dar nu arhifolosita expusa destul de fluent si de usor de urmarit. Am ramas cu o impresie placuta dupa ce am terminat de citit textul. Unicul aspect care mi-a cam incearcat nervii putin e exaltarea asta usor teatrala, intrebari retorice, replici cu extra sirop, dar vad de ce s-ar fi ales abordarea asta.

Una peste alta, it was fun to read.



Alba ca Zapada - o ispita

a. Originalitate.

Yada, yada, poveste despre droguri. Deci, daca ma intrebi pe mine, ai ales un subiect cica dur ca sa sochezi prin importanta si gravitate, dar din lipsa de cunoastere te-ai imbarligat in niste descrieri metafizice si pretentioase si...phoney.

Also, intrebare de la fani:
De-aici ti-a venit ideea?

b. Calitatea dialogului.
Acelasi comentariu ca si la lucrarea 1. Daca tu poti sa spui replica aia serios, fara sa te simti penibil, eu tac din gura.

c. Constructia textului
Repet, aceeasi chestie, era mai usor de urmarit daca lasa spatii intre paragrafe, dar nu e o greseala.

d. Gramatica.
"pierdute în nopti care nu faceau nici un sens."
Expresia "a face sens" nu exista in limba romana. Probabil te-ai gandit la "make sense", insa in limba romana, lucrurile "au sens", nu "fac sens". My work here is done.

De asemenea "huh", "nope" si "neah" nu isi au locul intr-o lucrare literara.
Anyway, iei o biluta alba pentru diacritice.

e. Impresia personala asupra textului.
Cand am inceput sa citesc, am avut impresia ca e vorba despre o lesbiana care isi reprima emotiile si Alba ca Zapada e nicknameul pentru her girl crush. Honestly, m-ar fi atras mult mai mult daca era asa.

Ceea ce ma deranjeaza e ca ai ales un subiect cu oarecare greutate si l-ai tratat foarte foarte superficial. Camil Petrescu a zis ca „Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic“ (si multumim wiki pentru citat, fiindca eu aveam un lapsus teribil). Acuma nu poti cere fiecarui om care vrea sa scrie despre droguri sa consume, dar tu nici macar nu ti-ai facut temele. Ar trebui sa incerci sa te pui in pielea personajului, sa il cunosti. Ai dat macar un search pe google sa vezi ce ti se intampla daca iei cocaina? Ai incercat sa te uiti la un film sau la un documentar despre subiectul respectiv ca sa iti faci o idee?

"În câteva secunde pluteam" - Cocaina isi atinge efectul maxim intre 10 si 30 de minute de la consumare.

"Nu ma mai uitam în toate partile ca un iepure speriat asteptându-ma ca din orice clipa sa iasa cineva la mine sa ma atace. Stateam undeva neimportant cu ochii închisi, doar bucurându-ma de extazul care ma acaparase." - Am dat un search pe google si am aflat ca Alba ca Zapada de fapt te face anxios si paranoic.

Ca sa nu mai spun ca atunci cand te apuci sa scrii o poveste din perspectiva unei persoane dependente de droguri ar trebui sa te interesezi putin la cum gandesc, la cum actioneaza, mai exact la ce efecte a avut folosirea pe termen lung a drogului. Tu chiar crezi ca an addict se mai gandeste la fratiorul lui cand ii pui drogul in fata? Nu serios, acuma, addicts lie and steal ca sa faca rost de doza.

Apoi imediat dupa fragmentele copy pasteuite mai sus am vazut ca ai incercat sa descrii un trip. Nu stiu daca un trip e atat de logic pe cat l-ai creionat tu.

Apoi limbajul. Ai folosit la un moment dat expresia "acel basm sucit". I liked that. Pana cand am observat ca ai inceput sa faci abuz de cuvantul asta si a devenit pur si simplu deranjant.

Data viitoare cand mai vrei sa abordezi un subiect pe care nu-l cunosti intereseza-te, do some research, citeste, uita-te la ceva documentare. O sa se simta. Cu cat tratezi o lucrare cu mai multa seriozitate cu atat iti va iesi mai bine.

[CyBeR]

Sunt doar patru lucrari luna aceasta asa ca nu vad de ce atat de putina lume citeste si voteaza.
Chiar daca nu comentati, puteti lasa un vot sus in poll dupa ce ati citit si ati gasit ce va intereseaza cel mai mult.

[Lia]

O sa revin asupra celor doua lucrari astazi, si o sa le spun si lui Paradox si Cersei sa isi termine criticile.

Lucrarea 3: The true tale of Snow White

a. Originality - I have to say that I have been impressed with the way the story twisted in your cracked fairy-tale version of Snow White. It reminds me a bit of Anne Boleyn's story, but the drama is pushed to a lesser extent. At first, I've thought that you are going for a dark comedic approach, yet I was surprised that it aimed for a short sad happening, reminiscent of Witches Abroad's conflict. I have read a cracked version of Little Red Riding Hood, and this bending of the Snow White fable is something that I find original.

b. Dialogue - It's quite evenly dosed, neither over the edge nor classified as an endangered species, which is fairly balanced, if I may say. It resembles a real life conversation scenario between old friends that have a long past behind and haven't seen each other in a while.

c. Text structure - I haven't noticed any disturbance in the force here, everything seems to be on point and on task. The text has enough space to breathe in between paragraphs and it's organized neatly.

d. Grammar - Same as with the previous bullet, no cracks as far as I'm concerned. Or if there are any, they have managed to elude me.

e. Overall impression - It's a good spin on a perfect canonical tale, with a seemingly happy to be ending that turns sour and gruesome. I vote for thee


Lucrarea 4: The fire of youth

a. Originality - The story of Snow White from the Prince's point of view is quite an unexpected turn of the barrel, to be concise. I don't think I have ever stumbled upon this take before and I am pleased with I've read. Great creative response to the imposed theme.

b. Dialogue - For a rather longer creation as compared to the others in the competition, I have to say that I was keen on reading a bit of a line exchange between characters which didn't exactly occur, so I am bit disappointed. Nonetheless the little amount present is of good quality and that always thrives against quantity.

c. Text structure - I would've liked the first half of the text to be a bit more airy, allowing the reader to have a better reading flow. The format that the page imposes is a bit bearing on the eyes if not controlled by the author to his/her likeness ergo it's a bit tiring and puts the reader off the text. Except for more space between paragraphs, I don't think I have anything to add here.

d. Grammar - You have a few slips in what concerns composition. At first I haven't really noticed it, but at a better glance they rise to the surface. You seem to have a bit of trouble with tenses, but noticeable only for a keen eye. Too many 'and' where the sentence should have been broken into ones of lesser length.

e. Overall impression - The detailed description offered a slow immersion into the world the story takes place, yet it seems to be rushed towards the end. A bit over the top in decorating the background if you understand what I mean. That would be reason I haven't chosen this text. Excellent language control, for which I give you the thumbs up.

[Lia]

Am terminat si eu critica in sfarsit, asa ca ii ramane lui Cersei sa revina cu restul criticilor. In acest caz voi prelungi eu termenul concursul pana pe 8 Martie, adica azi.

[Nya.]

Prelungesc până mâine, 9 martie. Rezultatele vor fi postate sâmbătă.