Durere, adormi in zapada!

[Moon princess]

Hey girl, am venit cu urmatorul cap, povestit din perspectiva SAKUREI. Va urez lectura placuta! De acum voi povesti numai din perspectiva Sakurei, evident din cauza faptului ca Itachi nu mai exista.



Capitolul 11- Cand trecutul te intampina intr-un moment nepotrivit.


A plecat. A disparut complet din viata mea. Cum a putut sa faca una ca asta?! Doar stie ca el e singurul meu prieten, el e tot ce am. Of, te urasc pentru ce ai facut!

Lacrimi imi curg siroaie din ochi-mi patrunzatori, lasand in urma un val de tristete si dezamagire.
Nu pot sa concep asa ceva! Niciodata nu mi-am imaginat ca ar putea sa ma paraseasca vreodata. Nu vreau sa te mai vad in viata mea! Dupa tot ce am facut impreuna... cum ai putut?
Nu ai inima, Itachi! Nu ai suflet in tine. Nici nu stiu pentru ce mai traiesc, mi-ai furat sufletul, neghiobule!
Offff... Trebuie mai intai sa ma calmez daca vreau sa rezolv ceva.
-Calmeaza-te Sakura! Totul va fi bine! El se va intoarce inapoi la tine , el nu te-ar putea minti. Deja incep sa vorbesc de una singura, sunt complet ametita, nebuna. Trebuie sa ma calmez mai intai. Da, usor de spus, dar greu de facut! Pur si simplu simt ca-mi ies din fire, sunt complet devastata de parca s-ar intampla o catastrofa cu intreaga populatie de pe glob. Ceva se intampla, simt asta. Ma intreb ce?

Corpu-mi paralizat de tremurul nestapanit, sta ghemuit pe scarile de marmura. E o priveliste zguduitoare.
Ma facut sa ma indragostesc de el, sa-l iubesc si el pleaca. Ce-i asta? Aceasta nu e viata pe care mi-am dorit-o! Totul e o inselaciune, goana in zadar, e drumul oaselor catre iad. M-a innebunit cu blandetea, grija, mai bine spus, felul sau de-a fi. Persoana sa launtrica ma innebuneste si simt ca nu pot trai fara el. Daca pamantul fara de cer nu se poate, atunci nici eu fara de el nu se permite. Suntem mult prea compatibili pentru a sfarsi prin aceasta despartire.
Nu pot concepe sa-mi traiesc viata in continuare si sa ma prefac ca el nu a existat vreodata. Trebuie sa-l opresc.
Consider ca as fi nedreptatita daca nu mi-ar da niste explicatii, si voi innebuni aici asteptandu-l sa se intoarca.
Gonesc ca o nebuna pe strazile pustii nepasandu-mi de lege. Cand am un presentiment ca ceva rau se petrece, chiar asa se intampla. Trebuie sa ma grabesc sa-l gasesc, nu poate fi departe.
Privirile-mi fugare ratacesc peste tot cautand un anumit automobil. Ma simt atat de neajutorata cand el nu e alaturi de mine. Fervoarea face ravagii in sufletul inspaimantat si imi ofera mai multa putere. Simt inima arzandu-ma, mistuindu-mi sufletul napastuit, fara scapare. Vreau sa ramana alaturi de mine, nu vreau sa plece. Si am sa incerc sa-l conving, nemaicontand pretul platit.
Te rog sa ma ierti, dar nu te pot lasa sa pleci, asta ar insemna moarte sigura pentru mine, si sunt sigura ca nu-ti doresti asta. Stiu ca sunt o egoista, recunosc si imi pare rau. Dar altfel nu se poate, eu nu sunt in stare sa rezist.
Cand am sa te gasesc, am sa-mi vars inima inaintea-ti si am sa-ti spun cat de mult te iubesc, si ca vreau sa fim impreuna, astepta-ma numaidecat dragule! Te iubesc si nu o sa las pe nimeni sa-ti faca vreun rau. Daca tu dispari, eu ... am sa fac ceea ce am incercat sa fac acum ceva timp in urma, inainte de-a te cunoaste.
Simt ca innebunesc. Nu e de gasit nicaieri. De cateva ore intregi il caut in continuu ca o nebuna, si nu l-am gasit. Of, ce ma fac! Unde ar putea fi? Unde esti, Itachi? ah...desigur! , de ce nu m-am gandit pana acum?... Acasa trebuie sa fie, doar a spus ca trebuie sa-si faca bagajele. Insa, unde locuieste? Parca aveam adresa lui... ia sa vad.. aammmm... Doamna Popescu, Ioana...ah, uite-l! Itachi... strada roselor, numarul 14, e in cartier cu mine! mai bine m-as duce unde sta... parca avea si un frate... of, de ce ma tot gandesc la nonsensuri? M-ai bine m-as grabi sa-l prind acasa.
Am ajuns! Sa vedem... imi pare cunoscut cartierul asta, parca am mai fost pe aici.
Merg incet cautand un anume numar printre blocurile inalte ca niste plopi fara de sot. Cararea aceasta ingusta imi trazeste multi fiori, amintirile incep a-mi napadi mintea involburata. parca aici s-a intamplat acea... Dar, nu, cred ca ma insel, mintea imi joaca feste in mod sigur.
Am gasit scara B, iar acum trebuie sa urc la etajul... trei parca. Urc incet pe scarile ce parca imi ingreuneaza pasii si-mi soptesc sa nu ma duc intr-acolo. E ciudat, parca tot ce ma inconjoara imi vorbeste. Nu bag in seama temerile care si-au facut deja culcus in inima-mi zbuciumata si imi continui urcusul greoi.
Am ajuns in fata unei usi care parca are scris pe ea "Nu intra". Nu mai inteleg nimic, mintea asta ori imi joaca feste, ori chiar ma previne de la ceva rau. Imi e destul de cunoscut locul, parca aici a avut loc ceea ce mi-a schimbat viata. In timp ce inca ma gandesc la acest loc cunoscut ce imi da fiori, nici nu imi dau seama cand sun la usa. Dupa ce realizez ca am sunat, ceva din mine imi spune sa fug departe si sa nu ma mai intorc, insa dorinta de a-l vedea pe dragul meu Itachi nu ma lasa. Sunt atat de zdruncinata pe interior ca nici nu stiu ce sa fac, si imi acopar fata mainile-mi reci ca un sloi de gheata. Usa se deschide brusc, simtind prezenta unei persoane. Inima imi bate cu putere si deschid fermecata ochii, luand mainile de pe fata.

-Itachi! si zambesc dulce , insa la vederea persoanei care sta in pragul usii, surasul meu dulce se transforma intr-unul amar, plin de durere si fior.
-Oh, printesa rozalie! Cea cu parul de matase. imi raspunde cu glas de mielusel un brunet, cu ochii albastrui. Acesta se uita la mine parca fermecat, dar fericit totodata sa ma revada.
-Tu... esti fratele lui Itachi? Acesta zambeste smechereste dandu-mi de inteles ca da. Imposibil! strig eu disperata. O lacrima imi cuprinde fata si deja toata euforia aceea plina de dragoste a disparut si i-au luat locul durerea si teama. Intr-o clipita am uitat de tot, de dragostea pentru Itachi, de parfumul vietii, si mi-am adus aminte de ce am vrut candva sa ma sinucid. Acum, in inima mea a aparut din nou acel sentiment de singuratate, frica. si ca degeaba mai traiesc. Eu... nu mai cred in lumea aceasta urata, indurerata. Trebuie, trebuie sa plec in alta parte, undeva unde sa-mi fie mai bine. Undeva unde sa fiu numai cu iubirea mea in pace, si nimeni sa nu ne disturbe linistea.
Simt ca intunericul durerii ma prinde in mrejele sale, oar eu acum sunt... fara scapare.



asta a fost tot... sper ca v-a placut... ^^[posturi unite]