Fulgul de zapada

[Ops!]

Zdrobita

Se pierduse prin oceanul de oameni. Cu greu respira si de cateva ori era sa fie calcata in picioare.
" Oh! De ce n-am putut sa raman acasa, sa citesc o carte buna si sa dorm, de ce am ales sa vad acel brad stupid?" se intreba. Ea fusese cea care insistase sa vada bradul Millenium. Ea hotarase sa ia o geaca subtire si tot ea decisese sa mearga de una singura. Nu putea da timpul inapoi si trebuia sa se obisnuiasca cu faptul ca se afla in mijlocul unei multimi furioase. Peste tot se auzeau scancete de copii, strigate de femei -mame ce isi pierdusera fiul sau fiica-, injuraturi de barbati si gemete de batrani. Zgomotul era aproape imposibil de suportat.
Atunci ii dadu prin gand s-o ia la fuga, sa- i dea la o parte pe toti cei din calea ei. Voia - trebuia sa ajunga intr-un tramvai si sa-si odihneasca trupul extenuat si inghetat. Nu se asteptase sa fie atat de frig cand vazuse pamantul dezvelit, fara obisnuita sa mantie alba. Se asteptase la o masa buna la un restaurant, la o priveliste de vis asupra bradului ce stralucea in cateva culori si la un drum linistit spre casa. Probabil la acelasi lucru se asteptasera si cei din jurul ei. Consecintele se resimteau.

In fuga sa disperata poate ca enervase extrem de multi oameni, dar nu ii mai pasa. Tramvaiul saisprezece era chiar acolo, astpetand s-o ia...
Se sui in el si gasi un scaunla fereastra. Era atat de gol -inauntrul sau erau doar vreo sase persoane. Ceea ce nu observase tanara era ca in fata tramvaiului sau erau o multime de alte tramvaie, acelea incarcate cu oameni. Inaintea lor se afla un interminabil convoi de masini.

Dar nu mai conta. Isi incalzi picioarele si un sentiment deadanca usurare incepu sa pluteasca deasupra ei. Era departe de cei care se inghesuiau sa vada copacul. Chiar daca aveau sa vina, ea deja ocupa un scaun si nu mai era atat de deranjant. Inchise ochii si se gandi la Bogdan. Bogdan, cu ochii lui deun albastru intunecat si bland, cu parul ca spicele de grau, cu nasul carn si cu gura zambitoare. I-ar fi placut ca el sa fie acolo, sa ii povesteasca o intamplare hazlie si sa ii puna o mana pe umar... Dar era altundeva...

Brusc, simti cinci degete reci pe mana. Ar fi vrut sa deschida ochii, dar pleoapele devenisera ca de plumb. Apoi, o palma mare i se aseza pe frunte.
- Doamne! Chiar ai febra! se auzi o voce masculina. N-am mai vazut asa ceva!
- Ajutor... reusi sa ingaime fata dupa lungi eforturi.
- Incearca sa deschizi ochii. Vreau sa iti dau ceva ce poate fi de folos, continua vocea.
Reusi sa ridice perdelele pleoapelor de pe ochii sai caprui si il vazu pe cel ce vorbise. Un tanar cu un par negru si lipsit de stralucire, cu sprancene groase si negre, cu ochi migdalati si verzi, cu un nas lung si subtire si cu niste buze carnoase statea langa ea.
- Dumneata ma poti ajuta? Nici eu nu pot sa o fac, dar altcineva! incerca tanara sa faca o gluma.
- Eu vorbesc serios. Am o tableta de Nurofen si as fi dispus sa ti-o dau.
Intinse o mana in care statea o mica pastila alba. Bolnava o inghiti pe de-a-ntregul, apoi arunca o privire pe geam. Avansasera doar vreo cinci metri! Ingrijorarea nu numai ca incoltise in sufletul ei, dar isi arata si urata floare. Parintii sai aveau sa fie ingrijorati, iar fratele ei o va certa. Cauta prin geanta si isi gasi telefonul mobil. Dupa ce suna acasa si ii informa pe ai ei ca avea sa ajunga tarziu, se lasa moale pe scaun. Nu se mai simtise vreodata atat de bolnava si de vulnerabila. Brusc, un gand ingrozitor ii trecu prin minte. Daca acel tanar o drogase? Dar ce motive ar fi avut?
- Nu iti face griji; am si cutia daca vrei sa iti dovedesc ca ti-am dat Nurofen, zise barbatul, parca ghicindu-i gandurile.
Ii arata cutiuta, apoi o aseza intr-un rucsac mare si negru.
- Domnisoara, imi poti spune unde locuiesti?
- Chiar credeti ca am chef de confidente acum? Si in plus, de ce stati langa mine? Mai este loc in tramvai!
- Asta s-o crezi tu. Nu vezi cata lume este aici?

Fata arunca o privire in jurul sau. Intr-adevar, autoturismul se umpluse de oameni in foarte putin timp.
- Acum, revenind la intrebarea mea: unde stai? Te intreb deoarece nu vreau sa ma plictisesc si as vrea sa stiu dacaexista sansa sa ajungi dimineata devreme acasa.
- Locuiesc in cartierul Plumbuita, care e foarte departe de Unirii. Dar nu inteleg ce interes ati avea sa stiti daca ajung peste o jumatate de ora sau cateva ceasuri.
- Eu stau foarte aproape si ma gandeam ca ai putea sta la mine pentru o noapte. Pana la urma, esti intr-o stare de nedescris: ai febra, arati foarte slabita si obosita, iar un drum atat de lung n-ar putea sa-ti faca decat mai rau.
Cand auzi propunerea, tanara se cutremura de groaza. Cum sa isi petreaca o noapte in casa unui strain?
- Cum indrazniti?! Am doar opstprezece ani! Cum ar fi ca de dimineata sa imi sun parintii si sa le spun: "Mama, tata,am stat la un strain si ma pregatesc sa vin spre casa. Va sarut." ?
- Si totusi, eu te stiu, Roxana.
- De unde? Cine v-a zis cum ma cheama? Sau halucinez?
- Numele meu este Ovidiu. Nu ti-a zis Bogdan despre mine? Si totusi mi-a zis aproape totul despre tine.
Vorbele Roxanei pieira in acel moment. El era Ovidiu? Ovidiu, studentul la Farmacie care se imprietenise cu Bogdan? La naiba, sigur ii aratase o poza cu ea de o stia atat de bine!
Socul, multimea galagioasa si boala o zdrobisera. Isi pierdu cunostinta si capul zau cazu pe spatarul scaunului. De ce trebuise sa mearga sa vada bradul?

PS: Actiunea se petrece in 2007, cand a fost inaugurat acel brad in Unirii.

[Lottie]

Helau !Pot spune ca ficul tau este miraculos . Imi place totul la el, descrierea , chiar si dialogul .
E chiar original, pentru ca n'am mai vazut vreun fic care sa fie scris "din Romania" . Ma refer la personaje si la locuri . Narezi foarte bine la persoana a treia, bravo tie ! ^.^ Dar am o simpla intrebare : De ce se petrece actiunea in 2007 ? Adicaa...nu stiu, se putea petrece in alt timp, dar nu cu ani in urma . Asta iti face ficul si mai original , crede-ma . N'am citit vreun fic care sa fie scris cu ani in urma, nu in anul acesta .
Bravo tie, continua tot asa !

Ja ne

[Ops!]

Avertisment: Acest capitol are o scena shounen-ai.

Uimita

Simti cum o raza calda de soare ii mangaia obrajii. Trupul ii amortise sub o plapuma grea, iar frunta nu i se mai parea la fel de fierbinte ca acum... Sa fi fost minute? Dar cum s-ar fi putut lumina la putin timp dupa ora noua seara? Atunci trebuiau sa fie ore... Dar unde se afla?
Deschise ochii, iar inaintea lor nu se afla decat o ceanta densa. La scurt timp insa, o imagine incepu sa devina clara. Intai zari un contur de om: putea sa vada o fata putin cam lunga, un gat putin cam scurt, niste umeri lati si un abdomen ce parea plat. Apoi, reusi sa distinga chipul acelei persoane. Vazu niste dinti albi ca laptele incadrati de niste buze cam palide, un nas carn, iar deasupra lui o pereche de ochi albastri ca marea inainte de furtuna, niste ochi in care jucau sclipiri vesele. Pe fruntea omului stateau cateva bucle blonde- ca spicele de grau...
Se repezi cu bratele deschise la tanarul pe care il recunoscuse.
- Bogdan! Bogdan! Cat ma bucur sa te...
- Si eu ma bucur de revedere, draga, o intrerupse Bogdan. Credeam ca mai trebuie sa astept vreo doua zile pana sa te trezesti.
- Ei, acum si tu...
Roxana incerca sa nu-si piarda capul. Arunca o privire asupra camerei in care se afla. Dupa ce o cerceta, isi dadu seama ca nu putea fi a prietenului sau. Peretii erau albi ca cea mai pura zapada, si nu de culoarea nisipului. De tavan atarna o lustra veche, in timp ce lustra lui Bogdan era un disc ce oferea lumina si caldura. In plus, camera era extrem de ordonata. Pe de alta parte, podeaua din camera amicului ei era tot timpul acoperita aproape in totalitate cu haine, manuale si ghiozdane.
" Este cu siguranta o diferenta de caracter intre ei doi. Nu credeam ca doi ani diferenta pot insemna atat de mult. Totusi, se vede ca asta e o garsoniera. Poate ca este verificat lunar de catre parintii lui acest Ovidiu." gandi tanara.
- Uimita, nu? Pana la urma, Ovi si-a dus propunerea pana la capat. Stai linisita" le-am spus parintilor tai ca nu te-ai simtit prea bine si te-ai hotarat sa ramai la mine. Ce-i drept, fratele tau mi-a comunicat pe un ton foarte amabil ca ma va taia in bucati daca iti fac ceva.

Abia atunci isi dadu seama cat ii lipsise umorul lui Bogdan in seara trecuta. Era sigura ca s-ar fi simtit mult mai stingherita in garsoniera lui Ovidiu daca bunul sau prieten nu i-ar fi distrus toate temerile doar prin prezenta sa. Nu aruncase o privire asupra hainelor in care era imbracata pana atunci. Deodata insa, vru sa vada in ce o schimbasera.

Purta o pijama larga, lipsita de feminitate, cenusie si neatractiva. Totusi, se simtea bine in ea. N-ar fi suportat sa mai stea o clipa in hainele purtate cu o seara inainte. Brusc, il vazu pe Ovidiu iesind din baie. Parea obosit, deoarece sub ochii lui se aflau doua umbre, iar chipul sanatos parea acum tras, cu pometii mult prea proeminenti.
" Poate ca a avut grija de mine in timpul noptii."
Roxana fu chemata la micul dejun, ce consta in doua felii de paine prajita si o cana cu lapte cald amestecat cu miere. Ii fu greu sa mearga si se clatina serios de cateva ori, astfel incat statul pe scaun i se paru o binecuvantare. Sorbi laptele cu inghitituri mari, zgomotoase, iar painii nu ii dadu nicio atentie. Se simtea mai bine si abia astepta sa se reintalneasca cu fratele si cu parintii sai. I se parea ca amintirea lor era din ce in ce mai vaga, ca se afla la mii de kilometri distanta fata de ei.

Dupa micul dejun, imbraca cu regret hainele cu care ajunsese acolo. Fiecare fibra a lor ii reamintea de galagia pe care o indurase, de multimea sufocanta si de starea in care era odata ajunsa in tramvai. Deodata, isi dadu seama ca cei doi tineri disparusera chiar de sub nasul ei la micul dejun. Stia ca n-aveau cum sa iasa, caci usa din lemn de brad i-ar fi tradat. Balcon nu era, astfel ca singurul loc in care se puteau duce era baia. Incepu sa se intrebe ce ar putea face doi barbati intr-o baie. Nu puteau intra pe rand?
Vazu ca usa de la baie era putin crapata. Curiozitatea ii ardea sufletul. A decis in cele din urma sa priveasca. Ceea ce a vazut a socat-o. Cei doi nu numai ca isi atinsesera buzele, dar se sarutau de-a dreptul.

Se simti distrusa. Visase atat la Bogdan, chicotise de nenumarate ori la gandul ca se vor casatori si vor da nastere unor copii amuzanti, iar totul se naruia. Se invinovati ca fusese atat de visatoare. Se departa de usa cu pasi usori, pentru a nu fi auzita. Apoi, cu o voce poruncitoare le striga:
- Haideti, lenesilor! Cred ca familia imi fierbe acasa, iar voi cine stie ce faceti acolo!
Tinerii barbati iesira. La o privire mai atenta, se putea citi o urma de rusine pe chipurile lor. Erau gata imbracati, astfel ca singurul lucru pe care il aveau de facut era sa plece.

Nota: Scenele shounen-ai sunt foarte rare (probabil asta e singura), deci n-am considerat necesar sa scriu asta la titlu. Voi pune un avertisment la fiecare capitol care are cate o scena "boyxboy".

[Abbeh.]

Ţi-a mai spus cineva că descrii magnific? Dacă nu, atunci să ştii că asta faci [da, îţi spun eu acum : ))] E al doilea fic narat la persoana a treia pe care îl citesc şi tot ce pot spune e că-mi place. E original, fără pic de glumă, nu am mai citit ceva de genul ăsta niciodată. Cum am spus, descriere este şi este şi frumoasă. Dialog nu este mult, dar este bine plasat acolo unde este. Acţiunea este de asemenea în regulă, nu ai grăbit-o and so on.

În concluzie îmi place ficul tău dragă Ops! şi am să trec mai mereu pe aici. : )).