22-02-2010, 10:57 PM
Bafta!
Romeo and Julietta
Ce zi minunata! Si ce rau imi pare ca aceasta zi nemaipomenita va fi stricata de o intalnire atat de neplacuta. Daca nu ar fi fost mama mea, persoana cu care sunt pe cale sa iau parnzul, nu m-as fi dus. Nu este o persoana rea sau meschina, doar ca inca ma vede o copila care nu poate sa isi poarte de grija si niciodata nu ma asculta cand ii spun ca nu mai sunt adolescenta rebela de alta data. Nici nu mai ma gandesc la a-i spune cine este iubitul meu. M-ar scalpa instantaneu si pe mine si pe el. Deja imi inchipui cum o sa decurga urmatoarele cateva ore. Ea vorbind intr-una despre prietenele ei, despre barbati mult mai potriviti pentru mine decat cel cu care sunt, iar eu ascultand, aproband, pana cand paharul se umple si voi tipa, plecand, numai ca saptamana viitoare sa o i-au din nou de la inceput.
Merg fara nici un chef spre restaurantul unde va avea loc intalnirea. Nu vreau sa intarzi, dar parca nu am destula energie in mine pentru a suporta sirul lung de defecte ale prietenului meu. Aud pe cineva fluierand, insa nu intorc capul. Un asemenea comportament nu trebuie niciodata incurajat, desi nu as putea sa il condamn. Ma opresc in fata unui magazin si ma uit la reflexia mea oferita de oglinda improvizata. Parul meu saten-ciocolatiu este strans intr-o coada in crestetul capului si mi se revarsa peste umeri, acoperindu-mi. Ochii caprui sunt pusi in valoare de fondul alb-albastrui si putin rimel, iar buzele mi le-am dat cu glos transparent. Sunt simpatica la fata, insa corpul meu este trasnet, doar sunt fotomodel. Trebuie sa indeplinesc niste conditii si am foarte mare grija de trupul meu. Ma uit la ceas si vad ca este si douazeci, inca zece minute si intarzi. Mai arunc un ochi in geam, dar de data aceasta sa vad pantofi expusi si plec. Nimic nu imi atrage atentia din acele perechi. Ajung la restaurant exact la fic. Ca de obicei mama mea ma astepta batand cu unghiile acelasi ritm invechit, enervant.
-Buna mama! o salut eu, asezandu-ma pe scaunul din fata sa.
-Buna scumpa mea. Deci, ce mai faci? Ce mai face Raul?
Ma intreaba ea, rostindu-i numele cu atata scarba ca imi vine rau. Asta este si din cauza ca nu il cunoaste pe Raul, dar este mai bine asa. Ce traiesc eu cu el, imi aminteste de Romeo si Julietta. Familia mea nu o suporta pe a lui si invers. Ma intreb care este motivul pentru care familiile noastre se urasca atat de mult. Sa fie din cauza ca sunt rivale pe plan economic sau alta sa fie cauza? Nu stiu si sincer, nici nu tin sa aflu.
-Bine. Am putea comanda?
-Sigur, dar ai grija la silueta. Nu am vrea sa te ingrasi.
-Da, mama, zic eu facandu-i semn chelnerului care imediat vine.
-Buna ziua, doamna Wilkindson, domnisoara Ledge. Cu ce va pot servi in aceasta zi?
Am uitat sa va spun, ca am fost casatorita. O nebunie ce a avut loc in ultimul an de liceu si ca toate nebuniile din acea perioada, s-a terminat dupa doi lungi ani de la terminarea lui. Poate de aceea mama mea crede ca am gusturi groaznice cand vine vorba de barbati i asa este, doar ca acum sunt mai matura, am douazeci si patru de ani, am invatat sa imi aleg partenerii. De exemplu, barbatul cu care sunt acum este perfect, lucru care o deranjeaza enorm pe mama mea. Intotdeauna imi spune ca perfectiunea ascunde ceva rau.
-Jeoffrey, ca de obicei, zice mama mea expediindu-l. Deci, draga mea, ti-am gasit un barbat. Este doctor.
-Mama...
-Oh, asculta-ma. Este perfect pentru tine. Brunet, ochii verzi, bine facut...
-Plictisitor. Raul e perfect pentru mine, mama. Este atat de tandru si de interesant, niciodata nu ma plictisesc de el.
-Da, da... esti de trei ani cu el si pana acum nu a spus nimic de casatorie. Stii, eu nu intineresc, vreau sa imi vad nepotii inainte sa mor.
-De fapt... spun eu si ii arat inelul cu piatra albastra de pe mana mea dreapta.
Nu a zis nimic cat timp am stat la masa, iar cand am terminat m-a pupat si a plecat. Se comporta ciudat, insa eu nu i-am acordat atentie. I-am multumit Lui Dumnezeu pentru intalnirea linistita si am tacut.
***
Nenorocitul! Cum a putut sa imi faca asa ceva? Tocmai mie! A aruncat la cos trei ani de relatie! Trei ani care nu vor mai putea fi recuperati! Scap umbrela din maini. Aceasta cade, atingand pamantul fara a scoate un zgomot. O urmaresc cum este luata de vant si se pierde printre pomi. Nimic nu mai sta intre mine si ploaia de vara care continua sa cada, neintrerupta. Micile perle de apa imi spala lacrimile amare care curg fara voia mea. Stau la cativa metri de el si ma uit la acesta fara sa inteleg ce caut aici sau de ce nu se intoarce sa ma vada. Sa vada ca sunt aici si am vazut. Continua sa o sarute pe aia de parca nu mai exista maine. Este in stare sa o aiba acolo, pe banca. Ploaia nu ii deranjeaza. De ce i-ar deranja? Nici pe mine nu ma deranjeaza. Parca sunt impietrita aici, in acest loc si nu ma pot misca, desi vreau atat de mult sa ma duc acolo si sa il plesnesc, sa ii arunc inelul in fata, sa plec fara a mai arunca o singura privire inapoi. Dupa care, inainte ca eu sa fac vreo miscare, ploaia se opreste, norii dispar ca din senin facand loc soarelui care cade direct pe cei doi. Atunci am clacat. Ma duc la ei si pun mana pe umarul lui, tragandu-l de pe ea, fortandu-l sa se uite la mine. Uimirea de pe chipul lui valoreaza milioane, aproape la fel de mult ca si chipul meu indurerat sau inima mea franta. Intelegearea ca totul s-a sfarsit intre noi nu are pret. Ii arunc inelul in fata, dupa ce imi lipesc palma de obrazul lui. Mi-a facut bine sunetul loviturii mele. Vreau sa plec, dar ma prinde de incheietura. Incerc sa mi-o eliberez, insa nu pot, asa ca ma uit la el cu toata ura de care sunt in stare.
-Ablase, scumpa mea! Nu este ceea ce pare...
-Da si porci zboara. Acum da-mi drumul sau tip.
-Cine este tipa aceasta, Raul? Intreaba roscata uitandu-se nedumerita, ba la mine, ba la el.
Mai incerc o data sa ma eliberez si de data aceasta reusesc. Plec de acolo fara sa ma m-ai uit inapoi. Vroiam sa ma uit, sa il mai vad o data, insa nu trebuia sa ma las sa fac aceasta greseala. Asa ca am plecat, intr-o liniste totala, tulburata doar de sunetul tocurilor mele pe asfaltul ud. Acest sunet avea sa ma bantuie mult timp.
***
O luna de zile m-a batut la cap sa ma impac cu el, dar nici macar nu i-am raspuns la telefon. Vroiam sa il uit, sa uit toate clipele frumoase petrecute impreuna, doar ca ma trezeam noaptea si ma uitam la pozele ce imortalizau momentele frumoase, iar lacrimi sarate picau pe acele poze. Lacrimi ce nu reuseam sa le opresc. Asta faceam cand am auzit pe cineva cum batea la usa ca un disperat. Nu am vrut sa raspund, insa ma trezesc ducandu-ma la usa si deschizand-o. Nici nu am descuiat bine, ca vad cum ma loveste si cad inconstienta pe parchetul rece.
Nu stiu cat timp a trecut, dar ma trezesc in patul meu cu mana dreapta legata de gratiile de la capul acestuia. Incerc sa desfac acea esarfa, dar nu reusesc. Nu imi pot da seama cum este facut. Panica incepe sa puna stapanire pe mine si fara sa ma gandesc incep sa imi smucesc mana, sa o scot din acea stransoare. Singurul lucru pe care l-am infaptuit este sa imi provoc cateva zgarieturi, sa imi rup cateva unghii si sa imi dau peste cap mana. Ma opresc, inchid ochii, incepand sa inspir si sa expir incet, cu calm pentru a reduce sunetul inimii, care bubuia in urechile mele, nelasandu-ma sa ma gandesc. Reusesc sa inlatur panica si sa gasesc o solutie. Imi amintesc! Intotdeauna tin foarfeca intr-unul din sertarele de langa pat. Incet, fara sa fac vreun zgomot caut si o gasesc, apoi incep sa tai acea esarfa. Imediat ce reusesc sa imi eliberez incheietura ma duc spre dulapul din fata patului si il deschid, cautand pistolul. Nu este cine stie ce pistol, un revolver vechi pe care il tineam pentru a ma simti in siguranta, niciodata nu am crezut ca il voi folosi. Din nou panica, frica pune stapanire pe mine cand constientizez ca nu mai este. Cine l-a luat? Raspunsul mi-l da o voce groasa, atat de cunoscuta a atacatorului meu.
-Asta este ceea ce cauti, Ablase?
Impietresc. Nu vreau sa ma intorc sa il privesc. Nu pot sa ma intorc sa il privesc. Poate daca inchid ochii si ma concentrez totul o sa dispara, iar eu o sa ma trezesc in patul meu si o sa rad din cauza umorului negru, detinut de subconstientul meu. Si totusi, ceva ma roade sa ma intorc, sa ma uit la gardianul meu. Inspir si expir incet, in timp ce ma ridic in picoare si ma intorc pentru a-i vedea ochii negri. Cine altcineva putea sa fie in afara lui? Nu stiu cum a aflat ca si acesta este apartamentul meu. Am doua apartamente, unul unde se credea ca stau si altul in care locuiam. Un fel de protectie in cazuri ca acestea. Primul lucru pe care il vad este zambetul de om nebun si ochii ce au o stralucire ucigasa. Nu pot sa imi dau seama cum a reusit sa ma gaseasca. Reusisem sa scap de el, sunt sigura ca imi pierduse urma... si atunci cum? Privirea lui intensa ma face sa ma dau cativa pasi inapoi, lipindu-mi spatele de geamul rece ce da spre balcon.
-De ce faci asta? Il intreb eu cu o voce stinsa.
-Nu intelegi? Te iubesc.
Ma uit la el si imi dau seama ca daca exista vreo sansa sa cap atunci aceasta depinde de ce raspund acum.
-Si eu te iubesc. Si stiu ca am gresit. Am vrut sa iti raspund...
-Dar nu ai facut-o. Si acum este prea tarziu.
Indreapta revolverul spre capul meu si il vad cum apasa pe tragaci. Eu ma arunc la pamant, dar glontul imi nimereste umarul, facandu-ma sa ma prabusesc pe covorul de angora din Nigeria. Umarul ma arde ingrozitor, insa eu nu ma pot gandi decat la frumosul covor alb cum este patat de sangele meu. Al meu! Il vad cum vine spre mine si vreau sa ma ridic, insa din greseala incerc sa ma sprijin in mana unde am rana si nu fac decat sa ma prabusesc, din nou. Ma apuca de gulerul camasii de noapte si ma ridica, ajutandu-ma sa stau pe propriiile picioare. Ca o proasta, in loc sa fug imediat ce mi-a dat drumul, eu stau si ma uit la el. Nu am vazut palma lui cum isi ia avant si vine spre mine, izbindu-ma de dulap. Imi duc mana la obraz, in timp ce umarul meu este asaltat de mici pumnale dureroare. Asa cum n-am vazut palma, nu vad nici pumnul ce aterizeaza in abdomenul meu, facandu-ma sa tip si sa tusesc cu sange. Numai ca dintr-o dorinta supraomeneasca de supravietuire ii prind mana si fara sa astept alte invitatii il musc de umar cu toata forta de care sunt in stare.
-Ah! Curva! Tipa el.
Nu are timp sa se recupereze ca ii eliberez mana si il zgarii pe fata. Vreau sa ii bag degetele in ochi, dar se fereste exact la timp. Profit de oportunitatea aparuta si fug din dormitor, alergand spre usa, doar ca din cauza fricii si panici uit de masuta de langa canapeaua din sufragerie si ma impiedic de aceasta, cazand peste ea, spargand-o. Cioburile imi intra in abdoment si in picoare, dandu-mi lacrimile, insa refuz sa renunt. Totul depinde de mine. Reusesc, nici eu nu stiu cum, sa ma ridic, incepand sa imi tarasc piciorul drept dupa mine pentru ca aceasta este atat de afectat incat nu il mai pot folosi. Speranta, ce bine ca te-ai intors! Ajung la usa si reusesc sa o deschid cand simt cum cineva ma trage de par, indepartandu-ma de salvarea mea. Imi fortez degetele sa stea inclestate pe clanta, insa intr-un sfarsit acestea cedeaza.
-Curva, ce esti! Vei plati scump!
-Ajutor! Tip eu sperand ca cineva de pe holul blocului avea sa ma auda.
Mare greseala. M-a dat cu capul de perete pentru a ma reduce la tacere. Cred ca mi-am pierdut cunostinta pentru ca nu imi amintesc cum am ajuns legata in cada si nenorocitul a dat drumul la apa. Ochii imi sunt impanziti de perdeaua subtire de lacrimi din cauza ranilor care in contact cu apa incep sa ma intepe si usture, dar si din cauza deznadejdii ce pune stapanire pe mine. Vreau sa renunt, sa ma scufund in acel intuneric, sa ma las purtata de bratele lui numite uitare si pace si sa uit, sa nu mai simt, sa nu mai stiu, insa nu pot. Ceva din mine nu ma lasa, vrea sa lupte cu starea de delasare in care lasitatea din mine doreste sa ma afund. Este o lasitate sa ma las omorita. Nu conteaxza cat de mult ma doare, am ajuns pana aici, am indurat atata, trebuie sa scap. Ma uit cu disperare in jur si imi vad aparatul de ras. Il iau, incepand sa dau cu el de peretii cazii pentru a scoate lama. O lovitura norocoasa si lama cade in apa. Incerc sa o iau si imi tai degetele, dar nu ma las. Cu degetele taiate si sangerande imi tai legaturile. Nu stiu ce face sau unde este, dar nu imi pasa. Ies precauta din baie, vazand ca nu este in incapere ma uit dupa revolver. Il vad stand pe masuta de la toaleta mea. Il iau de acolo, tinandu-l in mainile mele tremurande. Ma simt mai puternica acum, mult mai puternica. Cu pistolul in mana ies din camera si il vad cum sta in bucatarie, spalandu-si umarul insangerat. Ma vede si vrea sa vina la mine, insa se opreste cand observa ce tin in mana.
-Stai pe loc sau trag! Zic eu incercand sa tin pistolul cat mai bine, sa nu mai tremure.
Nu ma asculta si se arunca spre mine. Eu apas pe tragaci, dar nu il nimeresc. Incerc sa il incarc din nou, cand imi ridic privirea el sta in fata mea cu un zambet de om nebun ce tocmai a invins. Ma injunghie si nu se opreste din aceasta miscare.
-Matt... este ultimul nume pe care il rostesc.
Numele lui. Numele criminalului meu este Matt Ledge.
Romeo si Julietta sau o simpla crima pasionala?
New York Times va prezinta crima cunoscutei fotomodel Ablase Ledge, de numai douazeci si patru de ani, care la varsta de optisprezece ani s-a casatorit cu Matt Ledge, doar ca peste doi ani sa divorteze, din cauza unor abuzuri.
Se pare ca domnisoara Ablase a avut o vizita aseara de la logodnicului ei, Raul LeBlanc, mostenitorul averii LeBlanc care se afla in conflic cu familia Wilkinson de foarte multi ani. Dintr-un motiv necunoscut politiei, asadar si noua, domnisoara Ablase a fost omorita de logodnicul ei Raul LeBlanc. A fost injunghiata de douasprezece ori si gatul i-a fost distrus total. Nimic inteligibil nu a mai ramas din corpul odata frumos al fotomodelului renumit.
Acum probabil va intrebati de ce am amintit de Matt Ledge. Ei bine, scumpi nostri cititori, s-au gasit evidente cum ca acesta ar fi fost aseara in apartamentul domnisoarei Ablase in acelasi timp in care ea era omorita cu cruzime de Raul LeBlanc. Deasemenea, nu se stie motivul pentru care acesta se afla in aparmanetul fotomodelului, dar dupa evidentele gasite de politie la locul faptei se pare ca Matt Ledge l-a ucis pe Raul LeBlanc. In acest moment Matt umbla liber pe strazile New York-ului. Deasemenea se investigheaza posibila amestecare a celor doua familii in aceasta crima. Se poate ca mama fotomodelului sau parintii lui Raul sa il fi angajat pe Matt pentru a distruge relatia celor doi, numai ca a degenerat intr-o crima.
O frumoasa poveste de dragoste transformata intr-o crima odioasa. Motivele acesteia nu se cunosc dar imediat cum aflam ceva o sa va tinem la curent.
Romeo and Julietta
Ce zi minunata! Si ce rau imi pare ca aceasta zi nemaipomenita va fi stricata de o intalnire atat de neplacuta. Daca nu ar fi fost mama mea, persoana cu care sunt pe cale sa iau parnzul, nu m-as fi dus. Nu este o persoana rea sau meschina, doar ca inca ma vede o copila care nu poate sa isi poarte de grija si niciodata nu ma asculta cand ii spun ca nu mai sunt adolescenta rebela de alta data. Nici nu mai ma gandesc la a-i spune cine este iubitul meu. M-ar scalpa instantaneu si pe mine si pe el. Deja imi inchipui cum o sa decurga urmatoarele cateva ore. Ea vorbind intr-una despre prietenele ei, despre barbati mult mai potriviti pentru mine decat cel cu care sunt, iar eu ascultand, aproband, pana cand paharul se umple si voi tipa, plecand, numai ca saptamana viitoare sa o i-au din nou de la inceput.
Merg fara nici un chef spre restaurantul unde va avea loc intalnirea. Nu vreau sa intarzi, dar parca nu am destula energie in mine pentru a suporta sirul lung de defecte ale prietenului meu. Aud pe cineva fluierand, insa nu intorc capul. Un asemenea comportament nu trebuie niciodata incurajat, desi nu as putea sa il condamn. Ma opresc in fata unui magazin si ma uit la reflexia mea oferita de oglinda improvizata. Parul meu saten-ciocolatiu este strans intr-o coada in crestetul capului si mi se revarsa peste umeri, acoperindu-mi. Ochii caprui sunt pusi in valoare de fondul alb-albastrui si putin rimel, iar buzele mi le-am dat cu glos transparent. Sunt simpatica la fata, insa corpul meu este trasnet, doar sunt fotomodel. Trebuie sa indeplinesc niste conditii si am foarte mare grija de trupul meu. Ma uit la ceas si vad ca este si douazeci, inca zece minute si intarzi. Mai arunc un ochi in geam, dar de data aceasta sa vad pantofi expusi si plec. Nimic nu imi atrage atentia din acele perechi. Ajung la restaurant exact la fic. Ca de obicei mama mea ma astepta batand cu unghiile acelasi ritm invechit, enervant.
-Buna mama! o salut eu, asezandu-ma pe scaunul din fata sa.
-Buna scumpa mea. Deci, ce mai faci? Ce mai face Raul?
Ma intreaba ea, rostindu-i numele cu atata scarba ca imi vine rau. Asta este si din cauza ca nu il cunoaste pe Raul, dar este mai bine asa. Ce traiesc eu cu el, imi aminteste de Romeo si Julietta. Familia mea nu o suporta pe a lui si invers. Ma intreb care este motivul pentru care familiile noastre se urasca atat de mult. Sa fie din cauza ca sunt rivale pe plan economic sau alta sa fie cauza? Nu stiu si sincer, nici nu tin sa aflu.
-Bine. Am putea comanda?
-Sigur, dar ai grija la silueta. Nu am vrea sa te ingrasi.
-Da, mama, zic eu facandu-i semn chelnerului care imediat vine.
-Buna ziua, doamna Wilkindson, domnisoara Ledge. Cu ce va pot servi in aceasta zi?
Am uitat sa va spun, ca am fost casatorita. O nebunie ce a avut loc in ultimul an de liceu si ca toate nebuniile din acea perioada, s-a terminat dupa doi lungi ani de la terminarea lui. Poate de aceea mama mea crede ca am gusturi groaznice cand vine vorba de barbati i asa este, doar ca acum sunt mai matura, am douazeci si patru de ani, am invatat sa imi aleg partenerii. De exemplu, barbatul cu care sunt acum este perfect, lucru care o deranjeaza enorm pe mama mea. Intotdeauna imi spune ca perfectiunea ascunde ceva rau.
-Jeoffrey, ca de obicei, zice mama mea expediindu-l. Deci, draga mea, ti-am gasit un barbat. Este doctor.
-Mama...
-Oh, asculta-ma. Este perfect pentru tine. Brunet, ochii verzi, bine facut...
-Plictisitor. Raul e perfect pentru mine, mama. Este atat de tandru si de interesant, niciodata nu ma plictisesc de el.
-Da, da... esti de trei ani cu el si pana acum nu a spus nimic de casatorie. Stii, eu nu intineresc, vreau sa imi vad nepotii inainte sa mor.
-De fapt... spun eu si ii arat inelul cu piatra albastra de pe mana mea dreapta.
Nu a zis nimic cat timp am stat la masa, iar cand am terminat m-a pupat si a plecat. Se comporta ciudat, insa eu nu i-am acordat atentie. I-am multumit Lui Dumnezeu pentru intalnirea linistita si am tacut.
***
Nenorocitul! Cum a putut sa imi faca asa ceva? Tocmai mie! A aruncat la cos trei ani de relatie! Trei ani care nu vor mai putea fi recuperati! Scap umbrela din maini. Aceasta cade, atingand pamantul fara a scoate un zgomot. O urmaresc cum este luata de vant si se pierde printre pomi. Nimic nu mai sta intre mine si ploaia de vara care continua sa cada, neintrerupta. Micile perle de apa imi spala lacrimile amare care curg fara voia mea. Stau la cativa metri de el si ma uit la acesta fara sa inteleg ce caut aici sau de ce nu se intoarce sa ma vada. Sa vada ca sunt aici si am vazut. Continua sa o sarute pe aia de parca nu mai exista maine. Este in stare sa o aiba acolo, pe banca. Ploaia nu ii deranjeaza. De ce i-ar deranja? Nici pe mine nu ma deranjeaza. Parca sunt impietrita aici, in acest loc si nu ma pot misca, desi vreau atat de mult sa ma duc acolo si sa il plesnesc, sa ii arunc inelul in fata, sa plec fara a mai arunca o singura privire inapoi. Dupa care, inainte ca eu sa fac vreo miscare, ploaia se opreste, norii dispar ca din senin facand loc soarelui care cade direct pe cei doi. Atunci am clacat. Ma duc la ei si pun mana pe umarul lui, tragandu-l de pe ea, fortandu-l sa se uite la mine. Uimirea de pe chipul lui valoreaza milioane, aproape la fel de mult ca si chipul meu indurerat sau inima mea franta. Intelegearea ca totul s-a sfarsit intre noi nu are pret. Ii arunc inelul in fata, dupa ce imi lipesc palma de obrazul lui. Mi-a facut bine sunetul loviturii mele. Vreau sa plec, dar ma prinde de incheietura. Incerc sa mi-o eliberez, insa nu pot, asa ca ma uit la el cu toata ura de care sunt in stare.
-Ablase, scumpa mea! Nu este ceea ce pare...
-Da si porci zboara. Acum da-mi drumul sau tip.
-Cine este tipa aceasta, Raul? Intreaba roscata uitandu-se nedumerita, ba la mine, ba la el.
Mai incerc o data sa ma eliberez si de data aceasta reusesc. Plec de acolo fara sa ma m-ai uit inapoi. Vroiam sa ma uit, sa il mai vad o data, insa nu trebuia sa ma las sa fac aceasta greseala. Asa ca am plecat, intr-o liniste totala, tulburata doar de sunetul tocurilor mele pe asfaltul ud. Acest sunet avea sa ma bantuie mult timp.
***
O luna de zile m-a batut la cap sa ma impac cu el, dar nici macar nu i-am raspuns la telefon. Vroiam sa il uit, sa uit toate clipele frumoase petrecute impreuna, doar ca ma trezeam noaptea si ma uitam la pozele ce imortalizau momentele frumoase, iar lacrimi sarate picau pe acele poze. Lacrimi ce nu reuseam sa le opresc. Asta faceam cand am auzit pe cineva cum batea la usa ca un disperat. Nu am vrut sa raspund, insa ma trezesc ducandu-ma la usa si deschizand-o. Nici nu am descuiat bine, ca vad cum ma loveste si cad inconstienta pe parchetul rece.
Nu stiu cat timp a trecut, dar ma trezesc in patul meu cu mana dreapta legata de gratiile de la capul acestuia. Incerc sa desfac acea esarfa, dar nu reusesc. Nu imi pot da seama cum este facut. Panica incepe sa puna stapanire pe mine si fara sa ma gandesc incep sa imi smucesc mana, sa o scot din acea stransoare. Singurul lucru pe care l-am infaptuit este sa imi provoc cateva zgarieturi, sa imi rup cateva unghii si sa imi dau peste cap mana. Ma opresc, inchid ochii, incepand sa inspir si sa expir incet, cu calm pentru a reduce sunetul inimii, care bubuia in urechile mele, nelasandu-ma sa ma gandesc. Reusesc sa inlatur panica si sa gasesc o solutie. Imi amintesc! Intotdeauna tin foarfeca intr-unul din sertarele de langa pat. Incet, fara sa fac vreun zgomot caut si o gasesc, apoi incep sa tai acea esarfa. Imediat ce reusesc sa imi eliberez incheietura ma duc spre dulapul din fata patului si il deschid, cautand pistolul. Nu este cine stie ce pistol, un revolver vechi pe care il tineam pentru a ma simti in siguranta, niciodata nu am crezut ca il voi folosi. Din nou panica, frica pune stapanire pe mine cand constientizez ca nu mai este. Cine l-a luat? Raspunsul mi-l da o voce groasa, atat de cunoscuta a atacatorului meu.
-Asta este ceea ce cauti, Ablase?
Impietresc. Nu vreau sa ma intorc sa il privesc. Nu pot sa ma intorc sa il privesc. Poate daca inchid ochii si ma concentrez totul o sa dispara, iar eu o sa ma trezesc in patul meu si o sa rad din cauza umorului negru, detinut de subconstientul meu. Si totusi, ceva ma roade sa ma intorc, sa ma uit la gardianul meu. Inspir si expir incet, in timp ce ma ridic in picoare si ma intorc pentru a-i vedea ochii negri. Cine altcineva putea sa fie in afara lui? Nu stiu cum a aflat ca si acesta este apartamentul meu. Am doua apartamente, unul unde se credea ca stau si altul in care locuiam. Un fel de protectie in cazuri ca acestea. Primul lucru pe care il vad este zambetul de om nebun si ochii ce au o stralucire ucigasa. Nu pot sa imi dau seama cum a reusit sa ma gaseasca. Reusisem sa scap de el, sunt sigura ca imi pierduse urma... si atunci cum? Privirea lui intensa ma face sa ma dau cativa pasi inapoi, lipindu-mi spatele de geamul rece ce da spre balcon.
-De ce faci asta? Il intreb eu cu o voce stinsa.
-Nu intelegi? Te iubesc.
Ma uit la el si imi dau seama ca daca exista vreo sansa sa cap atunci aceasta depinde de ce raspund acum.
-Si eu te iubesc. Si stiu ca am gresit. Am vrut sa iti raspund...
-Dar nu ai facut-o. Si acum este prea tarziu.
Indreapta revolverul spre capul meu si il vad cum apasa pe tragaci. Eu ma arunc la pamant, dar glontul imi nimereste umarul, facandu-ma sa ma prabusesc pe covorul de angora din Nigeria. Umarul ma arde ingrozitor, insa eu nu ma pot gandi decat la frumosul covor alb cum este patat de sangele meu. Al meu! Il vad cum vine spre mine si vreau sa ma ridic, insa din greseala incerc sa ma sprijin in mana unde am rana si nu fac decat sa ma prabusesc, din nou. Ma apuca de gulerul camasii de noapte si ma ridica, ajutandu-ma sa stau pe propriiile picioare. Ca o proasta, in loc sa fug imediat ce mi-a dat drumul, eu stau si ma uit la el. Nu am vazut palma lui cum isi ia avant si vine spre mine, izbindu-ma de dulap. Imi duc mana la obraz, in timp ce umarul meu este asaltat de mici pumnale dureroare. Asa cum n-am vazut palma, nu vad nici pumnul ce aterizeaza in abdomenul meu, facandu-ma sa tip si sa tusesc cu sange. Numai ca dintr-o dorinta supraomeneasca de supravietuire ii prind mana si fara sa astept alte invitatii il musc de umar cu toata forta de care sunt in stare.
-Ah! Curva! Tipa el.
Nu are timp sa se recupereze ca ii eliberez mana si il zgarii pe fata. Vreau sa ii bag degetele in ochi, dar se fereste exact la timp. Profit de oportunitatea aparuta si fug din dormitor, alergand spre usa, doar ca din cauza fricii si panici uit de masuta de langa canapeaua din sufragerie si ma impiedic de aceasta, cazand peste ea, spargand-o. Cioburile imi intra in abdoment si in picoare, dandu-mi lacrimile, insa refuz sa renunt. Totul depinde de mine. Reusesc, nici eu nu stiu cum, sa ma ridic, incepand sa imi tarasc piciorul drept dupa mine pentru ca aceasta este atat de afectat incat nu il mai pot folosi. Speranta, ce bine ca te-ai intors! Ajung la usa si reusesc sa o deschid cand simt cum cineva ma trage de par, indepartandu-ma de salvarea mea. Imi fortez degetele sa stea inclestate pe clanta, insa intr-un sfarsit acestea cedeaza.
-Curva, ce esti! Vei plati scump!
-Ajutor! Tip eu sperand ca cineva de pe holul blocului avea sa ma auda.
Mare greseala. M-a dat cu capul de perete pentru a ma reduce la tacere. Cred ca mi-am pierdut cunostinta pentru ca nu imi amintesc cum am ajuns legata in cada si nenorocitul a dat drumul la apa. Ochii imi sunt impanziti de perdeaua subtire de lacrimi din cauza ranilor care in contact cu apa incep sa ma intepe si usture, dar si din cauza deznadejdii ce pune stapanire pe mine. Vreau sa renunt, sa ma scufund in acel intuneric, sa ma las purtata de bratele lui numite uitare si pace si sa uit, sa nu mai simt, sa nu mai stiu, insa nu pot. Ceva din mine nu ma lasa, vrea sa lupte cu starea de delasare in care lasitatea din mine doreste sa ma afund. Este o lasitate sa ma las omorita. Nu conteaxza cat de mult ma doare, am ajuns pana aici, am indurat atata, trebuie sa scap. Ma uit cu disperare in jur si imi vad aparatul de ras. Il iau, incepand sa dau cu el de peretii cazii pentru a scoate lama. O lovitura norocoasa si lama cade in apa. Incerc sa o iau si imi tai degetele, dar nu ma las. Cu degetele taiate si sangerande imi tai legaturile. Nu stiu ce face sau unde este, dar nu imi pasa. Ies precauta din baie, vazand ca nu este in incapere ma uit dupa revolver. Il vad stand pe masuta de la toaleta mea. Il iau de acolo, tinandu-l in mainile mele tremurande. Ma simt mai puternica acum, mult mai puternica. Cu pistolul in mana ies din camera si il vad cum sta in bucatarie, spalandu-si umarul insangerat. Ma vede si vrea sa vina la mine, insa se opreste cand observa ce tin in mana.
-Stai pe loc sau trag! Zic eu incercand sa tin pistolul cat mai bine, sa nu mai tremure.
Nu ma asculta si se arunca spre mine. Eu apas pe tragaci, dar nu il nimeresc. Incerc sa il incarc din nou, cand imi ridic privirea el sta in fata mea cu un zambet de om nebun ce tocmai a invins. Ma injunghie si nu se opreste din aceasta miscare.
-Matt... este ultimul nume pe care il rostesc.
Numele lui. Numele criminalului meu este Matt Ledge.
Romeo si Julietta sau o simpla crima pasionala?
New York Times va prezinta crima cunoscutei fotomodel Ablase Ledge, de numai douazeci si patru de ani, care la varsta de optisprezece ani s-a casatorit cu Matt Ledge, doar ca peste doi ani sa divorteze, din cauza unor abuzuri.
Se pare ca domnisoara Ablase a avut o vizita aseara de la logodnicului ei, Raul LeBlanc, mostenitorul averii LeBlanc care se afla in conflic cu familia Wilkinson de foarte multi ani. Dintr-un motiv necunoscut politiei, asadar si noua, domnisoara Ablase a fost omorita de logodnicul ei Raul LeBlanc. A fost injunghiata de douasprezece ori si gatul i-a fost distrus total. Nimic inteligibil nu a mai ramas din corpul odata frumos al fotomodelului renumit.
Acum probabil va intrebati de ce am amintit de Matt Ledge. Ei bine, scumpi nostri cititori, s-au gasit evidente cum ca acesta ar fi fost aseara in apartamentul domnisoarei Ablase in acelasi timp in care ea era omorita cu cruzime de Raul LeBlanc. Deasemenea, nu se stie motivul pentru care acesta se afla in aparmanetul fotomodelului, dar dupa evidentele gasite de politie la locul faptei se pare ca Matt Ledge l-a ucis pe Raul LeBlanc. In acest moment Matt umbla liber pe strazile New York-ului. Deasemenea se investigheaza posibila amestecare a celor doua familii in aceasta crima. Se poate ca mama fotomodelului sau parintii lui Raul sa il fi angajat pe Matt pentru a distruge relatia celor doi, numai ca a degenerat intr-o crima.
O frumoasa poveste de dragoste transformata intr-o crima odioasa. Motivele acesteia nu se cunosc dar imediat cum aflam ceva o sa va tinem la curent.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)