Fructul interzis [+18] [ shounen-ai / yaoi ]

[Lithium-Angel]

:: akira-chan :: Imi pare rau, Kai va fi in continuare violent. Mult mai violent. Cat despre Shuichi...ce e rau in a dori pe cineva atat de mult incat nu iti pasa cum? Eu cred ca e adorabil :X

:: Yoko :: Asadar inocentul Shuichi nu e atat de inocent pe cat pare. Ii face o si mai mare placere sa aiba parte de scene de sex presarate cu masochism. Buuuuuun pentru ca si noua ne face placere sa citim astfel de scene.
M-ai facut sa zambesc. Buuuuuun.... si mie imi place! Totusi...s-ar putea ca acest capitol sa ti se para usor brutal desi nu e nimic in comparatie cu ceea ce urmeaza in materie de violenta.
Kai e dezamagit pentru...voi explica intr-un dintre urmatoarele capitole. Daijobu, urmatoarea misiune va avea exact ce iti doresti.

:: Yaku-chin :: Intrebarile astea le-am gasit eu : Kai il place pe Shuichi? Kai isi bate joc de Shuichi? Seto il place pe Kai? Sunt Riku si Kai un cuplu?
Pot sa iti dau un singur raspuns. Dintre toate intrebarile puse, doar una are raspunsul afirmativ. Si nici acel "DA" nu e inca bine definitivat. Adica.. se poate schimba oricand.

:: nolazy :: cum am mai spus, acest capitol este oarecum violent. Nu stiu exact cat de mult se bucura Shuichi de brutalitatea lui Kai [hell no..i will never write romane erotice. i love and live romance]

:: originalcopy :: Ma bucur ca iti place genul asta de poveste. Multumesc mult si sper sa iti placa sa citesti[poate postezi] in continuare.
Candva curand, am sa va spun si ce fel de personalitati au mai exact personajele in sensul..cum se aseamana cu celalalte din restul ficurilor mele.

[ Can i hope and say that FI is better than my MTBL? Astept de mult sa scriu un fic care sa il intreaca pe acest prim si prea adorat fic ]
Asta e singurul dintre ficurile mele apreciat aproape la fel de mult ca MTBL

Capitolul 8
Unele lucruri mai bine rămân ascunse

Parcă îmi pierdeam simţurile. Nu mai eram conştient nici unde ne aflam, nici ce anume făceam, nici că mă dureau încheieturile şi fundul, nu mai ştiam nimic. Nimic altceva înafară de ochii lui căprui ce parcă deveniseră două bucăţi de marmură. Reci, dar fini la atingere şi de o frumuseţe încredibilă.
Brusc, mâinile mi-au fost eliberate şi el s-a îndepărtat. Îl priveam nedumerit, fără a îmi veni a crede că se oprea şi se pregătea să plece. Mi-am privit braţele ce îmi tremurau şi mi-am dat seama că erau mai roşii ca niciodată. Trupul lui s-a ridicat de pe pat şi a început să se îndepărteze încet de el. Inima mi-a fost străbătută de o frică încredibilă, o senzaţie groaznică punând stăpânire pe mine. Îmi era frică pentru că simţeam că avea să mă abandoneze.
Deşi mă durea întreg corpul, m-am ridicat uşor de pe pat şi i-am prins marginea cămăşii, obligându-l să se oprească.
- E în regulă, i-am spus gâfâind, încercând să îmi calmez respiraţia şi să nu mă înec. Nu e o crimă să fii violent, am adăugat imediat, privindu-l disperat, căutând cuvintele potrivite pentru a îl face să se răzgândească şi să rămână alături de mine.
Am obţinut exact efectul invers. M-a privit din nou, mai furios ca înainte şi mi-a prins mâna în a lui, ridicându-mă cu totul de pe pat. Trupul meu s-a izbit de marginea şifonierului aflat exact lângă. Mai întâi umărul, apoi obrazul şi, după ce m-a împins cu putere, spatele meu s-au lovit de muchie, făcându-mă să simt o noua durere. Era ca şi cum cineva îmi jupuia anumite porţiuni de piele de pe spate, apoi mă biciuna exact în acelaşi loc. Dorind să plec de acolo, am reuşit doar să îmi frec trupul de porţiunea ascuţită şi să mă lovesc singur.
Înainte de a mai putea deschide gura să zic ceva, ambele mele picioare au fost ridicate cu forţă, fundul la fel şi bărbăţia lui m-a pătruns din nou, provocând o nouă rană. Am icnit, respiraţia mi s-a întretăiat de tot, câteva lacrimi mi-au curs pe obraji şi aproape am ţipat.
Atât de adânc, atât de puternic şi atât de violent, încât am putut doar să îmi arcuiesc tot corpul, lovindu-mă din nou de marginea şifonierului, să fac ochii mari şi să rămân cu gura întredeschisă. Porţiuni din cămaşa lui se aflau mototolite în pumnii mei în timp ce picioarele îmi stăteau oarecum aşezate pe umerii lui. De fiecare dată când mă pătrundea o făcea cu toată forţa iar eu mă loveam din nou de muchie. Încheieturile mă dureau îngrozitor de tare încât am avut la un moment dat senzaţia că am să îmi pierd forţa din mâini şi să cad la pământ. Pentru prima oară, simţeam cum mai multe firicele de o substanţă curgeau din mine şi m-am speriat. Aş fi crezut că era sperma lui, dar nu se eliberase în interiorul meu. Ceea ce se făcea prezent era sângele meu.
La fiecare pătrundere, mâinile mele strângeau materialul mai puternic, ochii mi se închideau forţat, trupul mi se ridica cu totul, lipindu-se de mobilierul din spatele meu, scânceam şi icneam, apoi scoteam un ţipăt surd şi gâfâiam din nou. Mâinile lui îmi strângeau coapsele, privirea lui era aţintită asupra chipului meu şi bărbăţia lui îşi făcea loc prin interiorul meu ce se strângea din ce în ce mai mult. O senzaţie atât de cutremurătoare. Carnea lui, atingând-o şi mângâind-o pe a mea, zvâcnind şi înaintând tot mai mult, atât. Atât de puţin mă făcea să mă simt atât de confuz, pierdut şi minunat.
Durea şi încă mult. În cele din urmă, mâinile mele au cedat. M-am lovit cu spatele de muchia şifonierului, apoi cu capul, însă el nu s-a oprit. Colac peste pupăză, s-a eliberat în interiorul meu, făcându-mă să mă simt pietrificat deşi tremuram până la ultima celulă.
De parcă eram un obiect ce nu îi mai trebuia, am fost aruncat pe pat şi lăsat acolo. Nu mă mai simţeam în stare să mă ridic aşa că nu am făcut-o. Încheieturile îmi erau roşii, buza tăiată, spatele plin de vânătâi din cauza continuelor izbiri, fundul roşu şi plin de sânge şi substanţă albicioasă. Arătam teribil.
Priveam uimit deşi nu vedeam nimic. Eram atât de absent mintal încât nici nu mi-am dat seama când a ieşit din cameră. Încercam să îmi dau seama ce anume a provocat a doua izbucnire furioasă a lui Kai, dar nimic nu mi se părea suficient de puternic pentru a stârni o astfel de reacţie. Am rămas acolo, pe pat, până când m-am simţit în stare să mă mişc. Ciudat, aş spune. Nu am plâns.

În absenţa mea, persoane începeau să se adune în sufragerie. Eu mă chinuiam să arăt prezentabil când am auzit vocea lui Sanju. Nu aş fi răspuns, dar mă striga pe mine. Am deschis uşa din reflex. Mintea nu îmi dicta să fac asta. Am deschis-o larg şi m-am oprit în prag. Mi-am ridicat privirea spre roşcat şi l-am observat de unul singur.
A rămas înlemnit, apoi a întins mâna spre mine. M-a prins în braţele lui de parcă tocmai mă aflam în plină cădere şi aveam să mă lovesc deşi eu stăteam ţeapăn şi îl priveam. Simţind căldura pieptului lui, mi-am închis ochii şi am zâmbit uşor. Acele braţe puternice ce eram sigur că aveau să ne protejeze şi să ne apere , mi-au înconjurat mijlocul şi s-au aşezat pe spatele meu. Nu aveam forţă nici să tresar, dar durerea era încă acolo. Mi-a ridicat chipul spre el şi m-a privit curios.
- Shuichi, eşti palid la faţă, mi-a rostit pe un ton îngrijorat.
Norocul meu că reuşisem să mă îmbrac. Purtam o cămaşă cu mânecile lungi pentru ca rănile din jurul încheieturilor să nu mi se vadă, un tricou pe sub ea pentru ca nu cumva vânătăile de pe spate să iasă la iveală şi o pereche de pantaloni largi, de blug, pentru a nu mă simţi încotoşmănat. Dacă o singură haină s-ar fi lipit de mine, aş fi resimţit durerea din nou.
Nu am răspuns, nici nu i-am zâmbit pentru a îl linişti. Mi-am lăsat capul să se sprijine pe pieptul lui şi am rămas prins în îmbrăţişarea oferită. Era liniştitor să ştiu că mâinile lui aveau să mă ţină aşa de fiecare dată când avea să îmi fie rău. Privirea lui şi bunătatea sa nu erau cele ce mă făceau să mă simt bine deşi erau şi ele importante. Braţele acelea destul de mari îmi ofereau liniştea şi siguranţa de care aveam nevoie. Simţeam că dacă aveam să rămân acolo, dacă continua să mă îmbrăţişeze, toate rănile mele aveau să dispară. Căldura trupului său, parfumul dulceag şi acea protecţie pe care mi-o oferea au reuşit să mă facă să mă înroşesc puţin. Nu m-am simţit nesimţit pentru că făceam asta. Nici când uşa de la intrare s-a deschis nu m-am sinchisit să mă îndepărtez. Era prea comfortabil în braţele lui.
- Shuichi! am auzit vocea blondului. Ce ai păţit!? m-a întrebat speriat, apropiindu-se de mine şi Sanju.
Atât el cât şi roşcatul erau îngrijoraţi, mă priveau curioşi, mai mult speriaţi de ceea ce vedeau. Le eram recunoscător că nu mă compătimesc. Le simţeam dorinţa de a mă ajuta, eu fiindu-le prieten şi asta îmi era de ajuns.
- Are buza tăiată, a răspuns bărbatul ce mă ţinea încă în braţe.
Ca şi cum eram un copil mic şi ei părinţii mei, Seto mi-a prins chipul între mâinile lui, atingându-mă firav şi s-a uitat înspre mica rana ce prindea coajă.
- Ce a păţit? l-a întrebat pe roşcat.
M-a amuzat puţin faptul că nu mă întrebau pe mine ci vorbeau între ei. Atunci chiar am crezut că sunt părinţii mei şi eu un copil mic şi neputincios ce avea nevoie de ajutorul lor. Adevărul era că aveam nevoie de ei. De protecţia şi căldura lui Sanju şi de calmul şi bunătatea lui Seto.
- Mi s-a făcut rău şi am căzut. M-am lovit în cădere, dar nu doare prea mult, am rostit în cele din urmă, zâmbindu-le pentru prima dată, făcându-i să respire mai relaxaţi.
Blondul mi-a zâmbit imediat, apoi şi-a pus palma pe fruntea mea pentru a vedea dacă am temperatură.
- E cazul să se culce puţin, a rostit imediat, vorbind, din nou, cu roşcatul ci nu cu mine.
Amândoi au aprobat din cap şi m-au făcut să chicotesc. Era reîmprospătoare prezenţa lor. Nimeni, niciodată nu reuşise să mă facă să mă simt atât de liniştit şi de fericit după o durere profundă. Nici mama nu m-a putut alinta când am aflat că a fost violată şi aşa m-am născut eu. Ei erau magici.
Câteva momente mai târziu, Riku şi-a făcut apariţia. Sacoşele pe care le căra au căzut la pământ, mâna lui dreaptă s-a ridicat până la buze şi ochi i s-au făcut mari. Era speriat de ceea ce vedea şi mai avea puţin şi plângea. Fără a şti cât de mult mă durea trupul, mi-a prins degetele şi m-a tras mai aproape de el, şi-a lipit buzele de frunte mea, apoi a continuat să mă privească speriat, ochi începând să îi înlăcrimeze. Şi el încerca să afle dacă frigeam. Era plăcut, dar dureros.
Am simţit cum inima mi se sfâşie. Era cel mai afectat dintre ei să mă vadă aşa şi mai avea puţin şi izbucnea în plâns ca şi cum resimţea toată durerea şi suferinţa prin care treceam. Cel mai calm dintre toţi, mereu relaxat şi acolo cu un răspuns, cel ce părea să zâmbească mereu, mă privea trist şi încerca să mă facă să mă simt bine.
- Shuichi-kun, culcă-te puţin. Îţi fac ceva bun de mâncare, bine? Îţi aduc şi o compresă să o pui pe frunte, nu cumva să faci temperatură! Du-te în cameră, bine?
Nu m-am putut abţine. Deşi mă durea trupul, auzindu-l atât de agitat şi de prietenos cu mine, braţele mele s-au mişcat singure şi l-au înconjurat, îmbrăţişându-l puternic.
Mă simţeam dădăcit şi îmi plăcea pentru că mă făcea să uit de rănile mele. Eram cu inima în gât, aşteptând să văd dacă el avea să îşi facă apariţia. Eram curios să văd cum avea să se comporte, ce avea să spună şi mai ales cum urma să mă privească, fiind perfect conştient că el era responsabil de felul în care mă simţeam.
- Te ajut, a rostit roşcatul, câteva minute mai târziu, după ce Riku încercase orice era posibil pentru a mă determina fie să mă aşez undeva, fie să mă întind în patul meu.
- Şi eu. Aşa terminăm mai repede! a zâmbit blondul, privindu-mă călduros.
Mă aflam în mijlocul a trei persoane cărora le păsau de mine şi nu doreau să mă vadă aşa. Deşi apreciam grija lor şi mă bucuram enorm, trebuia să mă abţin din a nu plânge. Nu înţelegeam de ce fac asta. Chiar dacă rănile mele erau cauzate de Kai, eu am tresărit, icnit şi dorit trupul lui, eu am fost cel căruia nu i-a păsat cum mă atinge atâta timp cât o face.
- Chiar nu e nevoie. Voi fi bine, le-am spus, zâmbind la rândul meu.
- Shuichi-kun! Trebuie să asculţi de cei mai în vârstă, bine? m-a întrebat brunetul, surâzând oarecum comic, făcându-mă să îl privesc curios.
- În vârstă? s-a auzit vocea lui Sanju, întorcându-se înspre el la fel de curios ca şi mine.
- Da. Având în vedere că Shuichi-kun e mai mic decât mine cu doi ani, ar trebui să mă asculte! a declarat hotărât, reuşind să ne facă pe toţi trei să îl privim suspicios. Ce? a întrebat nedumerit. Nu ştiaţi? Am 23 de ani, a continuat de parcă întregul său trup denota asta.
Eu îi dădusem aproape 19 ani şi el îmi spunea că e mai mare decât mine deşi arăta mult mai copilăros. Am tresărit şi inima a început să îmi bată cu putere. Se comporta mult prea drăgălaş şi îmi amintea de băiatul cu părul negru pe care Kai îl avuse în tren. Brusc, am rămas oarecum şocat de propria-mi persoană. Nu îmi păsa cum mă atinge, cât de brutal e şi dacă mă urăşte atâta timp cât acel bărbat cu părul castaniu mă făcea al lui. Gelozia, dorinţa, pasiunea puneau stăpânire pe mine şi mă transformau într-una dintre acele femei uşoare cărora nu le păsa cum fac sex atâta timp cât simt acea plăcere. În cazul meu, Kai era acea plăcere pe care o căutam. Nu conta cum o primeam, nici când.
Le-am zâmbit tuturor deşi nu mă simţeam fericit. Seto şi Kai nu prea îşi vorbeau, Sanju şi el deja îşi declaraseră un război tăcut, iar Riku ţinea la el mult şi asta se observa. Dacă s-ar fi aflat ceea ce se întâmplase între mine şi el, aveau să se schimbe multe. Roşcatul risca să înceapă o luptă cruntă cu el, Seto să îl ignore şi Riku...el s-ar fi simţit ca un gunoi, ar fi suferit la fel de mult ca mine sau poate chiar mai mult. Nu că mă simţeam suficient de important încât să se întoarcă împotriva lui, însă nimeni nu ar fi văzut asta cu ochi buni. Culmea, eu tot îmi doream săruturile şi atingerile lui.
Nu degeaba era adevărată vorba aceea pe care o mai auzisem spunându-se.Era valabilă mai ales în cazul meu. „ Unele lucruri mai bine rămân ascunse. „

Capitolul 9 : A doua misiune
Sacrificiu si placere