Seven Lights ~Shounen-ai/Yaoi~

[Yaku-chin]

Fir-ar sa fie iar mi s-a sters ficu;))Ok, dak e sa nu se fi sters( ceea ce nu e posibil fiindca l-am cautat, dar e o posibilitate sa fiu chioara) imi pare rau k il postez din nou:)) Dar eu sunt sigura ca s-a sters din nou, asa ca il postez din nou. Am mai facut modificari la el....

Ultima picatura:

Ne iubesc? Ne plac? Ne idolatrizeaza?.....Ce patetic! Nici nu ne cunosc, nici macar nu ne stiu numele adevarate. Nu stiu nimic , si totusi ne iubesc spun ele, ne venereaza, ne adora si ne slavesc, ce idioate. Imi provoaca scarba. Vin cu miile numai ca sa ne vada, numai ca sa ne atinga, sa respire acelasi aer pe care il respiram si noi, sa calce pe aceiasi suprafata pe care calcam si noi , vor doar sa primeasca o singura privire de a noastra, un singur autograf, un singur zambet, un singur gest, o singura vorba . Cata ipocrizie! Numai cand le vad zbierand ca niste fiare salbatice numai sa ne atraga atentia mi se face rau, nici nu pot sa le privesc. Nu sport sa ma sufoce toate cu prezenta lor, sa ma surzeasca cu glasul lor, cu declaratiile lor prostesti, sa ma laude. Nu sport! Cand le vad imbulzindu-se inaintea noastra varand astfel sa ne opreasca din mers, sa admiram frumosetea lor , sa le bagam in seama, sa le vorbim, sa le atingem, imi provoca greata. Nu pot sta sa le privesc, le bruschez vrand sa ies din multimea ce se creeaza in jurul nostru, insa inutil sunt prea multe, sunt prea disperate. Daca chiar as sti ca nu fac asta din interes , si ca ar simti cu adevarat poate, dar spun doar poate nu as avea atatea resentimente fata de ele. Dar sunt false, patetice...Uneori am prefera sa nu avem atata faima, uneori parca am vrea sa fim simpli oameni, sa nu fim cunoscuti, sa fim....doar noi.Asa se intampla la fiecare eveniment. Mereu...mereu la fel. Insa, asta a fost visul nostru. Uneori visele se pot transforma in cosmaruri, si pe de alta parte ce ar fi viata fara vise ?Nimic..Dar chiar si cu vise viata e tampita, nimic nu e roz, mov...e numai cenusiu. Sau cel putin asa vad eu.....
*
-Axel ce creatii ne pregatiti pentru sezonul de vara? Nu credeti ca studiile vor fi o piedica in munca voastra? Ce poti sa ne spui despre ceilalti membrii ai echipei? Este adevarat ce se zvoneste despre Zen si Yukio ca ar fi intre ei ceva mai mult decat prieteni ?
Miile de fete ce se imbulzeau asupra lui Axel de fiecare data cand intra in curtea liceului nu ezitau sa isi faca prezenta simtita, la fel si reporterii ce lucrau la Revista Barfei ce intotdeauna gaseau cate ceva ce sa ii atace pe cei 7 tineri designeri. Axel nici cel mai tanar, dar nici cel mai invarsta dintre ei, era prezent in acea dimineata , fapt ce ii umise si pe reporteri. Era insusi Axel, unul dintre tupeistii echipei. Singurul ce isi arata nemultumirea fata de tuturor, singurul ce nu ii pasa de ceilalti. Indiferent, arogant, nesimtit si totusi cel mai venerat si adorat dintre cei sapte tineri ce au facut furori in mii de tari.
-Axel nu ai degand sa imi respunzi? Intreaba unul dintre reporteri. Acelasi reporter ce incepuse ploaia de intrebari acum cateva secunde.
In afara reporterilor insistenti , colegele lui nu ii dadeau pace. Cochetarerile lor il lasau rece.
Nu mai suport, aud intruna numai: „ Axel iti plac ochii mei? Axel vrei sa iesi cu mine? Axel te iubesc ! Axel te rog nu stai azi la ore cu mine? Axel imi dai numarul tau de telefon? Axel faci o poza cu mine? Axel imi dai un autograf? „ M-am saturat, daca m-ai aud o data A...”
-Axel ce vrei sa ne spui despre.....
Vorbele reporterului au umplut ultima picatura!
-Ajunge! Duceti-va dracu’ cu toti, cu intrebarile voastre cu tot. Iesiti din calea mea, daca mai aud pe unu sau una strigandu-mi numele il omor cu mainile mele, nu ca ar fi prima data cand as face asa ceva, gandi el.
-Dar ....vruse unul dintre reporteri sa il intrebe. Insa privirea de gheata a tanarului il oprise.
Ardea de nervi. Era oare asa ceva posibil? Cum putea exista atatia prostii in jurul lui? Geanta cu cateva caiete si pixuri atarna pe umarul drept al tanarului. Plictisit, isi tara picioarele spre intrarea in liceu. In fiecare dimineata era la fel, fetele sareau pe el, reporteri la fel, de ce tocmai pe el mereu?Defapt nu era mereu asa, fiindca isi facea aparitia destul de rar, iar din cauza asta era si mai rau.
Blugi cu turul lung, dar stramti pe coapse , tricou de aceeasi culoare cu blugi, negru, ce se mula pe abdomen, punandu-i in evidenta fiecare particica a corpului sau, facandu-te sa salivezi il faceau in ochii miilor de fete sa para baiatul perfect . Mergea fara graba spre sala de clasa, stia ca deja intarziase si va intra cam pe la jumatatea orei, insa nu ii pasa. Apasase pe clanta, trantind usa de perete producand astfel un zgomot puternic ce atrase privirile tuturor. Cu aceiasi forta si nervozitate o inchise la loc provocand un zgomot tot atat de puternic, se indrepta lin spre banca sa ce se afla in fundul clasei. Mersul lui gratios le innebunea pe tinerele colege,fiecare lucru ce il definea pe colegul lor le innebunea pur si simplu. Chiar si prin simplul fapt ca le respingea brutal, fiind nepoliticos cu ele , acestea il priveau ca un zeu.
-Ai ceva de zis in apararea ta Axel? Intreaba profesorul de geografie, ce ii era si ceva mai mult decat atat. Proful fiind un tanar de 24 de ani, frumos , inalt, cu un corp atragator, un barbat fin, elegant , cu bun gust si foarte manierat, insa la fel de pervers , poate chiar mai pervers decat Axel il atinti cu privire, vrand sa primeasca un raspuns de la elevul sau.
-Pentru ce? Tonalitatea plictisita a lui Axel il provoca pe prof foarte mult, ii provoca foarte multa placere si totusi il enerva. De ce nu putea si Axel sa fie un elev normal, constiincios, si de ce era in acea dimineata arata atat de provocator?
„Revinoti , azi esti la scola, esti profesor. Unde iti sta mintea? Calmeaza-te...Respira”
Cei doi se privira un moment. Niciunul nu avea de gand sa cedeze, Axel nu voia sa isi ceara scuze, iar proful nu voia sa treaca cu vederea acest incident. Lui Axel insa nu prea ii pasa, el si proful se cunosteau bine, poate prea bine.
-Pentru a gasi o scuza destul de plauzibila pentru a te ierta, pentru ca ai lipsit aproape 3 saptamani si pentru a nu te tine dupa ore? Mai vrei motive?
„Sa vad iubire ce imi raspunzi acum daca vrei asa mult sa ma enervezi, asa cum o faci acum...placerea va fi de partea mea sa te pedepsesc. „
-Am spus eu ca vreau motive? Si daca vreti neaparat o scuza, am sa v-o zic. Partida de aseara a fost obositoare .
Parca nu ai stii...
Spuse tanarul sec . Isi scoase un caiet din geanta si un pix si le asezase pe biroul din fata sa. Profesorul chiar daca vorbea el nu auzea, era deja prea obosit. Nu intelegea de ce venise la scoala cand putea sta foarte bine in patul lui Yaten dormind . Dar nu, Yaten insista ca azi sa vina la scoala, sa asiste la ore, si acum cand asista il lua la cearta. Ce iubit isi mai ales si el. Si parca nu ar stii de ce nu are chef de nimic in afara de somn. Proful continua sa preda, era sigur ca Axel nici macar nu il baga in seama si nu asculta ce preda. Ce pacoste de copil.
-Axel ce crezi ca faci? Deja era prea mult. Ce credea acest elev al sau, ca daca sunt mai mult decat atat crede ca la scoala il va ierta cu ceva? In niciun caz, Yaten stia foarte bine ca relatia lor de la scoala era stricta, nu avea de gand sa implice relatia lor sentimentala in asta.Si Axel in primul rand trebuia sa stie ca scoala chiar daca era ea plictisitoare nu trebuia trecuta cu vederea, insa cu cine te puteai intelge? Desi ar fi vrut sa ii tine o morala buna si meritata, nu putea , nici macar acum. Insa, cum putea sa rezista in fata unui asemenea demon, ce parca facea totul numai sa il intarate pe el.
-Stau....spuse tanarul plictisit.
„Ce mai are si asta acum? Chiar are chef sa ma cert cu el? Doamne , ce zi mi-ai dat! In afara faptului ca trebuie sa rezist unor disperate de fete si unor disperati de reporteri , mai trebuie sa ascul si predica lui. Ok, observ ca ma provoaca, vrei neaprat sa ne jucam iubi? Ok....tu ai vrut-o, dupaia sa nu dai vina pe mine. Tu ai vrut-o!Daca vrei sa faci pe soricelul destept, iubi, atunci eu voi face pe pisica nervoasa! „
-Deci stai...ce frumos. Ti se pare ca vi la scoala ca sa stai? Sprancenele incruntate dadeau de gol frustrarea profului. De ce oare acel copil il scotea din minti mereu, se intreba . Cum putea exista o astfel de fiinta ce te condamna sa faci numai pacate. Numai prezenta lui te facea sa te gandesti la nenumarate fantezi , care mai de care mai perverse. Numai prezenta lui te facea sa te incalzesti, sa nu mai ai aer. Vorbele sale parca iti faceau in ciuda, vrand defapt sa spuna altceva decat ce ar insemna ele defapt, ca si cum ar avea o intentie ascunasa. Buzele lui pline se arcuiau intr-un zambet pervers si totusi atat de seducartor, ce il innebunea. Si stia foarte bine ca nu era singurul ce era nebun dupa prezenta lui, erau mii si mii de alti ce ar fi vrut sa puna mana pe el. Dar el, acel pusti orgolios, mandru si arogant era numai al lui. Insa putea fi el sigur ca va fi intotdeauna asa?
- Daca ar fi numai cum as vrea eu nu m-ati fi vazut aici domnule profesor, stand si uitandu-ma la fundul dumneavostra cum se misca dintr-o parte in alta a tablei. Asa ca scutiti-ma va rog de asemenea intrebari pentru ca sunt sigur ca dumneavoastra stiti cel mai bine raspunsurile la intrebarbie voastre.Asta as puteau-o jura. Zambi dezvelindu-si dinti albi si drepti.
Profului ii venea sa rada. Cum putea spune asta? Si totusi ii placea replica tanarului. S-a intors cu fata spre tabla nemai spunand nimic, cine stie ce ar fi zis. Era clar, Axel nu stia ce spune. Daca auze vreun reporter ce spunea? Of....si totusi lui nu ii pasa de nimic, nici macar de colegi sai care se uitau la el uimitii.
Axel isi buse capul pe caietul de pe birou, vrand sa atipeasca un pic insa simtii o palma pe coapsa sa ce il pipaia mergand cat mai sus si mai sus, apoi jos. Ii amintea de mana lui Yaten, insa...
„Ce dracu? Doar nu imi imaginez acum ca m-a pipaie. Hei, dar chiar ma pipaie cineva!!!!! Ce?????”
Cand isi intoarce privirea spre palma de pe piciorul sau, observase cui ii apartinea. Era una dintre colegele sale . O blonda spalacita, cu un zambet cat casa de mare, cu silicoane mari , imbracate foarte sumar si cu prost gust.
- -Ce scarbos! I-ati mainile de pe mine! Da-te dracu de panarama! Esti obsedata femeie!
Spuse Axel scarbit, se uita cu repulise la fata. Insa aceasta era asa de fericita ca il putuse atinge pe Axel. Era cea mai norocoasa fiinta. Axel scarbit isi lua geanta si se indrepta spre usa. Proful observand asta se puse in fata lui, privindu-l intrebator. Axel nervos isi aruncase geanta pe jos provocand un zgomot.
-Asculta la mine, daca nu te dai din fata mea...
-Ce imi vei face? Spuse proful sfidandu-l cu privirea. Nu intrece masura! Ce ti-a facut sa reactionezi asa urat Axel?Ce Dumnezeu crezi ca faci? Vii la scoala dupa o gramada de timp si asa te comporti?
Ploaie de reprosuri il enerva si mai rau. Ce nu intelegea? Nu suporta sa il atinga panarame de genu asta, ce era asa de greu de inteles. Si el ar fi trebuit sa fie la fel de suparta! Dar el ce face? Ii reprosa de ce plecase. Ochii sai tradau furie, dezgust, suparare si nu in ultimul rand dezamagire.
-Ti se pare putin lucur ca ma pipaie in banga? Ti se pare putin lucur ca sunt hartuit la fiecare zece secunde? Ti se pare putin ca ma sufoca toate cu prezenta lor? Ti se pare putin toate aceste lucru? Se calmase intr-un final, insa era revoltat in sinea sa. Credeam ca tu ma intelegi.....spuse tanarul si iesise pe usa.
„Bravo Yaten, esti prost. Nu! Esti cel mai prost! De ce uiti? De ce nu il poti accepta asa cum esti? De ce nu te bucuri ca numai tu il poti atinge? De ce esti idiot?! Si doar stii de ce reactioneaza asa. Stii doar! De ce nu il poti intelege? De ce uiti? Of....meriti asta.Meriti acum sa te lase balta. Esti un idiot,cretin,imbecil, prost! Mai bine ramanea acasa, e numai vina ta Yaten, numai a ta. De ce i-ai zis sa vina la scoala? De ce? Idiotule....Acum cum o sa rezolvi asta?Daca as termina mai repede aici cu cazu asta....daca, dar chiar si asa, daca voi termina asta ar inseamna sa plec din viata sa.... „
Acum trebuia sa mearga acasa sa dea ochii cu ei si apoi sa se spele sa isi ia alte haine si sa isi arunce perechea de blugi preferati. Bravo! Acum ar fi trebuit sa se duca inapoi in clasa si sa o arunce pe spurcata aia de la etaj. Trebuia sa se calmeze, insa nu reusea. Asa se intampla mereu cand isi iesea din fire. Nu putea suporta panaramele, si acea fufa se numara printre una din ele. . Nu suporta gandul ca este atins de niste supurcate. Nu observase ca iese din liceu, nici macar somnul nu il mai ademenea acum. Era prea suparat, nu numai pe Yaten ce il enervase destul de mult, ci si pe el. Nu trebuia sa reactioneze asa, nu trebuia sa zica nimic. Mergea la pas alert, observase facultatea cu acelasi numa ca si liceu „Torajiro Akimoto” ce noroc pe el ca se aflau in aceeasi curte. Curtea fiind atat de mare incat ar mai fi incaput vreo cinci cladiri precum facultatea. Apoi mai era si internatul ce se afla in aceiasi curte . Cand sa iasa pe poarta o mana il trase. Recunoscuse imediat cine era acea persoana de la o simpla atingere . Nu avea motive sa se enerveze. De ce oare corpul lui reactiona asa urat la atingerile altora. In fine, acum nu mai conta.
Statea cu spatele la acea persoana. Dar stia prea bine cine era.
-Dante...spuse el cu un glas stins.
Ii privi ochii negrii ce il analizau. Il calma intotdeauna prezenta lui Dante. Il facea sa se simta bine mereu. Avea mereu o dispozitie buna, indiferent in ce problema s-ar fi aflat. Bratele lui il imbratisa.
-Ce ai patit frumosule? Ieri nu ai fost acasa...Ai fost la Yaten...Un glas vioi si sincer. Mereu in stare sa te purifice. Mereu alungandu-ti fiecare gand rau, fiecare suparare, fiecare procupare. Ma cam faci gelos. Spuse chicotind.
-Da...asa e, am fost la el. Trebuie sa plec Dante, nu sunt in cea mai buna dispozitie. Mai pe seara vin si eu acolo, dormim acolo?Hm.. . daca il intanlesti pe Mark zi sa ma sune.
-Da...Axel, ce Dumnezeu ai patit ? Te comporti ciudat...Ai problema cu..? Sau cu Yaten? Ce s-a intamplat?
Axel il fulgera cu privirea pe Dante, enerva cand toti se amesteca il viata lui, insa intelege ca Dante o face din grija pentru el si nu comentase nimci, doar ii raspunse pe scurt ce s-a intamplat.
-M-am certat cu o tampita...daca pot spune asa.
Dante incepuse sa rada. Mereu acelasi subiect. Fiecare fata inebunita dupa brutalitatea lui Axel trebuia sa primeasca cate ceva, ori o injuratura, ori o palma...depindea..
-Of...Apropo diseara trebuie sa ne vedem la TokioVip, si....tu esti invitatul de onoare. S te rog sa vii, nu ne putem permite sa plecam iar fara tine. Axel intelege te rog. Stiu ca nu iti place, dar ai lipsit prea mult timp. In plus suntem in urma cu lucrul. Si te rog nu te mai enerva pe fiecare timpa. Fi calm....te rog.In primul rand ar trebui sa invati cum sa iti stapanesti nervi si pentru diseara pentru orice eventualitate i-ati cateva camlante la tine. Incepuse sa chicoteasca. La opt , nu uita.
Incheiase totul cu un zambet. Spera ca Axel sa il asculte. In timp ce Axel se indrepta spre casa Dante intrase in cladirea facultati.
Trebuiau sa se pregateasca bine pentru in acesta seara, mai ales Axel. De ce oare avea sentimentul Dante ca fusese tras pe sfoara cu contreacul de la TokioVip ? Ceva era inneregula cu conditiile propuse de acestia, bibiografiile lor? Prea calculati erau...Avea sa se intereseze mai mult....Oricum acum nu mai putea anula nimic.
„Presimt ca nu o sa fie o emisiunea prea draguta. Oare de ce? Ce rau s-ar putea intampla?”
Asta urma sa afla si el incurand.
****
Reporteri erau imprastiati peste tot. In seara aceasta cei sapte designeri ce facusera furori in toata lumea cu creatiile lor urmau sa fie in direct in programul Tokio Vip. Fiecare reporter avand dreptul sa intrebe orice si despre orice. Iar tineri erau obligati sa raspunda, asa fusese cotractul. Urma sa le fie prezentata toata viata il fata camerelor de luat vedere. Insa oare tineri stiau despre asta? Stiau ca toata tara, dar nu in ultimul rand toata lumea vor afla totul despre ei??? Ce intrebari piperate aveau sa le fie puse celor sapte baieti? Asta urma sa afle ei in curand. Insa urmarile acestei emisiuni, va intari prietenia si imaginea lor sau o va distruge?

[Yaku-chin]

Next:

Tiranizat de amintiri

Fiecare moment, clipa, minut, secunda incerc sa savurez totul pe deplin, insa nu prea reusesc . In ochii mei apare nestavilita, sentiment parsiv, ura pentru oameni, si nu inteleg de ce? Deoarece e adevarat, ca amintirile mele sunt ca niste cicatrici pe piele, imi evidentiaza mereu necazurile ce mi s-au intampla si oricat as incerca sa uit, ele sunt acolo mereu; simtindu-le prezenta stiu ce s-a intamplat si nu pot sa reneg asta. Imi aminteam, imi amintesc si sunt sigur ca imi voi aminti mereu. Incerc sa acopar aceste amintiri cu altele, mai frumoase...Dar ce exista mai frumos decat amintirea ta ?Insa nu stiu de ce le aseman pe ele cu niste semne, dar defapt asta sunt, amintirile sunt doar urme a ceea s-a intamplat, nu-i asa? Si sunt urme a tot ce a fost urat si frumos... Desi doresc sa simt doar prezentul si viitorul, stiu ca depind de trecu.Depind prea mult de tine, prea mult de persoana ta. Chiar daca as minti si as spune ca intotdeauna mi-a fost bine, as insela restul lumii dar nu si pe mine, desi sunt un adept al adevarului as vrea sa cred ca totul e doar o farsa.
Spune-mi ca nu e adevarat. Vorbeste-mi! Intoarce-te! Nu ma lasa. Nu acum...nu vreau.Minte-ma! Sunt confuz si nu stiu ce sa cred. Problema mea sunt sigur ca multi o au, insa oare ei au simtit aceea dependenta pe care am simtit-o si eu? Sunt dependent de tine,stiai asta nu ? Acel sentiment oarecum stapanitor care te facea sa te agati si de ultimul fir de speranta desi sti ca o sa se rupa si tu ai sa cazi? Acea dependenta ce ma facea sa ma simt viu de cate ori simteam durerea in pieptul meu ? Acea dependenta dupa care tanjeam mereu si inca tanjesc?Tanjesc dupa tine.... Acea dependenta pe care o savuram desi stiam ca imi face rau? Ma omorai,dar imi facea placere, ma simteam bine ca tu erai acea persoana ce ma distrugea. O dependenta mai presus de toate, mai presus decat mine .Esti mai presus decat mine, ce nu intelegi? De ce ma faci sa te urasc, cand te iubesc atat de mult? Nu stiu prin ce au trecut alti , dar imi e de ajuns sa stiu prin ce am trecut eu... Si asta numai din cauza ta...Nu mai vreau sa iubesc, pentru ca stiu ca dragostea, pentru mine, devine o dependenta.Ai devenit o dependenta pentru mine...sunt dependent sa te iubesc. Nici nu stiu daca chiar a fost dragoste, poate a fost doar o obsesie? O obsesie mult prea distrugatoare....Si inca ma distrugi.Dar acum desi sunt constient ca inca nu am sa uit aceea obsesie a mea, nu pentru ca nu as putea, ci pentru ca nu vreau.Nu indraznesc sa te uit, fiindca stiu ca astfel mi-as semna sentinta la moarte eu singur si nu vreau asta , vreau ca tu sa ma omori, dar defapt ai facut-o nu? Deoarece de fiecare data cand ma uit la amintirile mele ma doare si ador asta.Te ador, dar te-as distruge daca as putea, insa sti ca nu sunt in stare de asta, mereu ai stiut! Sunt constient ca as suporta durerea cu zambetul pe buze.Cum am suportat-o mereu, emanai fericire cand ma vedeai asa suferind si tanjind.... Deoarece acea durere ma face sa ma simt viu, ma face sa ma simt implinit, satisfacut si totusi distrus..
Inca te vreau inapoi, dar stiu acum , ca nu te vei mai intoarce, niciodata..Insa acum nu imi mai pasa, te iubesc si ce daca, asa ca mai lasa-ma dracului odata in pace! ”
Statea nepasator pe holul pustiu, uitandu-se pe fereastra si fumand o tigara in liniste.Buzele sale pline trageau de filtru tigari inhaland fumul acela ce ii producea o satisfactie de care se putea bucura.Macar astfel putea sa se relaxeze si el putin. Stia ca pana si acele tigari devenise o obsesie pentru el, dar ce sa faca? Nu se putea lasa de ele asa cum nu se putea lasa nici de celelalte. Trebuia sa plece spre casa sa se odihneasca dar nu voia. Pana si casa ii amintea de acea obsesie, pana si mintea, corpul, tigarile, pana si scoala aceea ii amintea de acea obsesie. Defapt intreaga viata o facea, ce mai conta? Stia si singur de asta, degeaba incerca sa se amageasca. Nu putea uita , dar nici nu putea accepta asta. Nu voia sa ii pronunte numele, nu mai avea rost, acum era departe si nu stia daca avea sa se intoarca. Si pana la urma ce rost ar fi avut sa se intoarca, cu ce ar ajuta asta? Cu nimic, exact, cu absolut nimic. Pana si cerul ce se misca incet ii amintea de tot. L-ar fi distrus....Ar fi vrut... Inchise ochii pentru o secunda si ii vazu infatisarea, chipul radiant , acel zambet pervers, acei ochii patrunzatori si mari cu gene lungi si dese, acea gura cu buze pline si suave, cu un gust nebunitor, acea piele catifelata ca petalele unui trandafir, acel corp ce il facea sa isi piearda mintile. Din nou, din nou si din nou, cat timp oare va mai dura sa se drogheze cu aceleasi amintiri ce il sfasiau? Isi scutura capul in incercarea de a alunga acele amintiri ce nu ii dadeau pace si pe care nu voia totusi sa le uite. Isi lua geanta de pe pervaz si pleca spre iesirea din liceu. Pasi sai mici si plictisiti atrageau privirile unor colegi , fete si baieti care salivau dupa el. Insa baiatul nu avea nicio intentie oarecum masochista de a se uita la ei. Niste idioti si idioate, nimic intradevar bun....Iesise din liceu si se asezase pe o banca din curea liceului. Afara era cald si bine. Soarele era pe cer razand si imprastiind caldura in toata tara, nori albi si pufosi ca spuma laptelui se plimbau pe infinitul cer. Isi inchise ochii vrand astfel sa uite de toti si toate, numai pentru un moment. Sa fie in pace cu el, cu sufletul sau. Ar fi vrut sa plece undeva departe, insa nu putea, nu putea fugi. Nu voia sa isi abandoneze si el parintii. Nu si el. Telefonul ii suna, tocmai acum . Se stramba si il scoase din buzunar. Raspunse..
-Mda...
Spuse pe un ton plictisit ce dadea de inteles ca nu avea chef de nimeni. Se ridica de pe banca mergand spre poarta liceului.
-Aha...inteleg.Nu e nicio problema , cum sa nu?
Casca. Ca de obicei parintii lui trebuiau sa plece . Firma familiei sale depindea de prezenta lor, iar Mark nu ar fi vrut sa stea in calea lor, nu avea acest drept dupa cum gandea el. In unele situati il cam incomoda faptul ca nu era fiul biologic al sotilor Kilian , insa parinti sai adoptivi ii explicasera ca aceasta problema , dupa cum o vedea el, era absurda.
Intr-un final inchisese telefonul. Ofta... asa se intampla mereu, insa nu ii pasa.
Ii] Si cand eu iti spun mereu ca o curva mai mare decat viata nu exista, de ce nu intelegi?[/i]
Ii veni in minte aceasta fraza. Il bantuiau mereu, dar ii facea placere sa ii auda vocea in mintea sa. Acea voce delicata, grava, un pic groasa, dar vioaie si sincera . Si totusi avea senzatia ca nu o sa mai auda acea voce niciodata . Stia ca acest lucru era posibil, dar trebuia sa mearga inainte , insa cu fiecare pas pe care il facea inainte, se ducea si mai mult inapoi. Nu exista lucru sa nu ii aminteasca de trecut. Intr-un fel se bucura, nu voia sa uite niciodata, chiar daca amintirea acelor clipe ii crea rani care il distrugeau complet. Isi spusese si el ca pune punct, dar pentru ce ? Se saturase sa spuna asta . Degeaba punea punct daca o lua de la capat.
O luase pe drumul cel mai lung pentru a ajunge acasa. Voia sa sufere dupa acel parfurm, dupa acea iluzie ce se ascundea acasa. Credea ca astazi avea sa suporte mai mult, insa mereu ajungea prin a fugi spre casa. Isi scoase pachetul de tigari privindu-le in ciudat! Pana si nenorocitele alea de tigari ii aduceau aminte, asa ca le arunca intr-un cos. Se incapatana sa refuze sa nege faptul ca il iubeste, se contrazicea singur, pe oparte ar fi vrut sa fie acolo, impreuna cu el si pe alta parte refuza sa ia contact cu el, cand avea cele mai multe posibilitati, gandea ca ce rost ar mai fi avut sa vorbeasca cu el cand el singur decisese sa plece, daca asa a hotarat, avea sa ii respecte decizia. Incepuse sa mearga la pas alert. Chiar daca il sfasia pe dinauntru nu conta, stia ca suferinta il face bucuros, nu il lasa sa uite. Atat de dependent era de prezenta acelei persoane, incat spera sa sufere toata viata numai ca sa nu il uite, dar nici nu voia sa ii spuna lui asta, desi acea persoana stia mult prea bine. Se opri din mers fiindca stia ca nu mai poate, acel drum nenorocit, acea senzatie placuta si totusi distrugatoare. Zambi sardonic. Isi amintea...si se bucura de acest lucru. Isi ridica geanta de jos pe care o aruncase nervos acum cateva secunde, nu avea rost sa se enerveze. Asa era viata, doar o tarfa. Si se comporta ca atare.
Isi scoase telefonul din buzunar, intrase in meniu uitandu-se la niste poze, imaginea sa il facea sa se simta viu la fel si durerea din sufletul sau. Macar prin poze era langa el, mereu acolo. Aruncase telefonul pe jos, dezmembrandu-l in cateva bucati. Merse mai departe, parca ii parea rau de pozele alea, insa stia ca avea altele acasa. Isi puse in urechi castile de la ipod ascultand melodiile preferate de la Cinema Bizarre. Se calmase, dar inca il durea. Se cufundase in versurile melodiilor care ii aminteau si ele de acea obsesie a lui si zambii oarecum trist. Intr-un final ajunsese in fata casei. Totul ii amintea, il distrugea si il satisfacea. Zambi revenindu-si. Acum , in acel moment, nu conta, nu trebuia sa conteze. Urca treptele din fata casei , apasa pe clanta si intra. Una dintre menajere ii lua geanta. Se duse in salon unde stia sigur ca sunt parintii lui.
-Buna ziua! Spuse el cu zambetul pe buze. Se aseza pe canapeaua din jurul mesei micute si joase din sticla. Tatal sau dadu mana cu el, viguros, cu acelasi zambet radios , fiind si el foarte mandru de fiul sau pentru ceea ce era. El, si prietenii lui erau peste tot,in ziare, in reviste, pe internet . Multi oameni stiau de talentul acestora, si se mandrea cu asta.
-Si cum i-a mers fiului meu astazi la scoala? Glasul gros al domnului Kilian se auzi in tot salonul. Tonul grav , dar vesel il facu pe Mark sa zambeasca.
-Bine, nu am stat la toate orele. Au fost prea plictisitoare . Oricum am auzit ca plecati in seara aceasta la cinci , duceti-va linistiti. Oricum si eu plec la opt si nu stiu daca ma intorc acasa. Spuse cu zambetul pe buze.
-Sa nu uit, spuse doamna Keshivi, ti-am lasat cele trei carduri ale mele , si ti-am lasat si bani in caz ca ai nevoie. Sa ai grija de tine. Si a sunat Hiroto! A intrebat de tine, mi-a spus ca iti trimite multe salutari si ca ii e dor de tine, te-a sunat,insa nu ai raspuns. Dragul meu ce tot faci cu telefoanele astea?
Zambi, era fericit insa in ochii sai se vedea o umbra de disperare. Vru sa plece. Deschise gura sa spuna ceva, insa cuvintele ii fugira. Isi facu curaj din nou si spuse.
-Pai...stii doar mama, din greseala mi s-a spart si telefonul asta. Alergam si mi-a scapat din buzunar! spuse razand usor, incercand sa isi ascunda si dezgustul, si vaga urma de neliniste.
-Asa-i baiatul meu, spuse domnul Raiden. Cumparam altu, vrei sa iti cumpar din S.U.A?
-Da, sigur, nicio problema. Ma duc sa ma culc, sunt obosit si nu stiu pana la cat va trebui sa stau diseara treaz.
Urcase scarile pana la camera sa care era cea mai mare de la primul etaj. Camera semana mai mult cu un apartament, avea, intr-un fel, doua camere, in prima fiind decorata foarte frumos in stil american cu pat si cu o usa alba catre baie, iar in a doua camera fiind numai pentru sifonerul cat peretele de mare . Se dezbraca de toate hainele sale si se duse la dus. Se spala timp de jumatate de ora. Cand iesi de la dus, se sterse cu un prosop mare si alb. Isi baga hainele in masina de spalat si isi lua altele noi. Un tricou verde si o pereche de pantaloni albi scurti, pana la genunchi.
Iesise din camera urcand pana la al doilea etaj. Intrase intr-o camera asemanatoare cu a sa. Statu in prag cateva minute si contempla la atatea lucruri in acelasi timp inca simtii cum capul ii zvacneste, si o migrena ameninta sa rabufneasca.
„O obsesie mult prea daunatoare, mult prea distrugatoare si satisfacatoare. Pana la urma daca viata e doar o tarfa, dragostea e o curva!De ce oare cuvintele tale inca persista in memoria mea? De ce ai vrut sa ma parasesti? Pur si simplu de ce?”

[Yaku-chin]

Observ ca nu prea e asa placut ficul meu:)) dar nu e nicio problema, eu postez....poate se indura careva:)) sa imi lase o parere....


Din nou el…
"Cat de dulce putea fi persoana ei , cat de dulce putea fi parfumul ei, cat de dulce putea fi simpla ei perezenta. Cat de minunati erau ochii ei, cat de catifelata putea fi pielea ei, cat de mirific era glasul ei, cat de senzuale erau buzele ele, cat de perfecta era prezenta ei. Cat de penibile puteau fi aceste aspecte, cand ea era doar o simpla panarama. Iar natura umana iar imi juca feste ca de fiecare data. Nu mai puteam avea incredere in niciun aspect. Nu imi venea sa cred ca fiinta care dormea in patul meu putea fi doar femeia oricui. Nu aveam dreptul de a o judeca , dar sunt sigur ca cu aspectul ei fizica care innebuneste orice barbat ar putea ajunge departe, foarte departe. Cred ca daca nu ar mai practica aceasta "meserie" poate..Dar cine sunt eu ca sa ma amestec in viata ei? Ma indrept spre ea si o zgaltai usor de umar, ochii sai se deschida, si las la iveala doua perle de culoare cenusie, ii dau hainele sa se imbrace si cu miscari lascive isi trage pe ea pantaloni si maieul, nu imi vine sa cred pe cat e de frumoasa poate fii o simpla curva. Ii analizez din nou corpul ce imi provoaca senzatii fierbinti, apoi imi iau portofelul si ii inmanez banii. As putea fi cu orice femeie, nu mi-ar trebui sa platesc pe niciuna ca sa imi ofere servici trupesti, insa aceasta fata din fata mea imi provoaca un interes subtil si puternic ce ma face sa o vreau din nou si din nou. Ne stim cred ca de aproximativ doi ani si inca practica aceasta meserie mizerabila. Degeaba ma rog de ea sa o lase, mereu imi spune cate un motiv banal, prostesc, ipocrit cu care se apara. M-am saturat sa tot o vad mereu plina de vanatai si plina de ura in ochii aceia cenusi. Nu imi pasa asa mult de viata ei, insa cred ca doar si-o risipeste cand pur si simplu ar putea face altceva. Ii spun sa iasa si ca o sa o chem eu cand o sa am nevoie de ea, vrea sa ma sarute, dar o resping. Uneori imi provoaca greata, si am motivele mele. Stie ce gandesc in aceste momente cand nu vreau sa ma atinga, dar mai stie si ca o sa imi treaca. Mereu imi trece. Nu pot sa fiu atat de puternic inca sa rezist impotriva ei, insa mi-as dori sa nu fie doar o usuratica. E mai mare ca mine, si totusi are mai putina minte. Nu i-am oferit ajutorul meu niciodata, insa daca mi l-ar cere i l-as da cu mare placere, insa astept ca ea sa hotarasca cand vrea sa iasa din lumea in care e si sa se faca respectata. Pana atunci nici eu nu o sa o respect.
Desi o consider o prietena buna, in realitate eu ii sunt doar unul dintre clienti ei fideli, ceea ce ma cam eneveaza de cele mai multe ori."
-Iesi mai repede. Am altceva de facut. I-a spus femeii din fata lui in timp ce tigara dintre buzele sale se termina.
Dupa cateva secunde o arunca pe geam si se uita cum ea se incalta cu pantofi cu toc prea mare, dupa parerea lui.
-Multe aspecte te dau de gol, in privinta a ceea ce esti. Stia prea bine ca o ataca cu acele vorbe, dar mai stia ca degeaba o face oricum ea nu avea de gand sa iasa din lumea in care era, deoarece daca ar fi vrut cu adevarat, si daca o dureau cu adevarat acele vorbe pleca de mult din bordelul in care se afla . Se ridica de pe fotoliu si se indrepta spre baie.
-Ok, frumosule, eu am plecat. Sa ma cauti cand ai nevoie de mine.
El dadu absent din cap, iar ea ofta . Se apropie de el , isi puse ambele maini pe obraji sai si ii apropie capul de al ei sarutandu-l usor pe frunte.
-Giulian, sti bine ca eu nu am cum sa plec de acolo. Nu mai fi suparat pe mine, am vorbit de multe ori despre asta. El inca nu o baga in seama, se saturase de scuzele sale, era deja mult prea plictisit, toate acele vorbe erau goale, nu semnificau nimic, erau spuse asa degeaba, nu aveau nicun rost.
-Nu sunt suparat pe tine, draga. Cu ce as putea fi eu suparat pe o parasuta? Serios vorbind, nu imi pasa de tine, nu ma interesezi prea mult . Asa ca valea mai repde din apartamentul meu, ti-am zis am sa te caut eu cand o sa am nevoie de tine, acum pleaca, nu mai vreau sa stai aici niciun minut.
Ea zambi si il mai saruta inca o data pe frunte, apoi iesi pe usa masiva. El ofta si intra in baie. Daduse drumul la dus spalandu-se cu apa rece. Trebuia sa se trezeasca bine dupa mahmureala de aseara. Dupa ce termina isi infasura corpul intr-un prosop mare si albastru. Se duse in dormitor trantindu-se in pat. Inca mai era mirosul ei mult prea tare si prea dulce. Se ridica din pat tragand de cearsaful ce se afla acolo bagandu-l la spatal. Pusese altul in loc. Dupa ce terminase de aranjat isi sterse corpul bine si isi usca parul. Se imbraca apoi cu un tricou rosu si o pereche de pantaloni albi scurti. Isi lua telefonul ce se afla pe pat si se duse in sfuragerie. Inspecta apartamentul si totul era perfect. Cauta in agenda telefonului un numar si suna. Dupa cateva secunda o voce se auzi in micutul aparat.
-Inteleg… Pai vino la mine! Da, adu-i si pe aia. Nu ma deranjeaza. Aham, sigur. Da. Mark? Nu. Ce ai, frate? Esti nebun? Nu imi place tipu. E bun, dar nu. Nu cred ca ai sanse cu el. Ok, ok. Vine si...? Ah...nu! Nici o problema. Poti sa il aduci. Intrebam doar. Aha, va astept.
Inchise telefonul vizibil deranjat de ceva.
Youji..
O durere de cap pusese stapanire pe el, se tranti pe canapea asteptandu-si invitati. Agitat fiindca isi lua telefonul sunand din nou pe altcineva, insa nu raspunsese nimeni. Enervat arunca micul aparat in perete, acela spargandu-se in mici bucatele. Tocmai atunci soneria usii se auzi.
-E deschis! spuse destul de tare facandu-se astfel auzit. In apartament intrara doi baieti bruneti, unul saten, si trei blonzi. Giulian dadu mana cu fiecare, apoi se asezasera cu toti pe unde apucara.
- Hei, Giulian nu ne-am mai vazut de mult.
-Asa e, spuse Giulian cu o tonalitate plictisita. Dar nu cred ca va era asa dor de mine, nu baieti? isi indrepta privirea spre cei doi bruneti si cei trei blonzi.
-Spune-mi Youji, se adresa unuia dintre bruneti, ce dorinta arzatoare te aduce in apartamentul meu?
-Frate,doar nu credeaia ca sunt suparat intradevar pe tine. ce Dumenezu!? Ne cunostem de mici.
Giulian zambi sarcastic. Stia sigur ca Youji se afla acolo numai ca sa ii strice dispozitia, si reusea.
-Dar te vad cam enervat Giuly, spuse tipu saten, ai patit ceva?
Giulian dadu negativ din cap si se indrepta spre bucatarie. Deschise frigideru si lua de acolo sase cutii de bere inmanad cate una fiecaruia. Aprinsese televizorul, lasand pe un program de muzica.
-De ce nu facem si noi ceva ? Spuse unul dintre blonzi. Si in acel moment il saruta pe cel ce se afla langa el.
Giulian nu spusese nimic. Ii lasa pe prieteni sai sa se distreze.
Se puse pe canapea ascultand muzica.
-Uite, faceti ce vreti! Dormitorul stiti unde e. Dar eu nu am chef de nimic azi.
-Ti-ai petrecut seara cu Aiiko, si e normal sa nu ai chef de noi astazi.
Giulian ar fi vrut sa protesteze dar vazuse ca deja patru dintre prieteni sai deja se indreptau spre dormitor.
-Eu ma duc sa imi i-au niste tigari, spuse tipul saten.
-Du-te, vocea ferma a lui Youji se auzi clar. Giulian trasari un pic la auzul ei dar apoi se calma, crezuse ca si el plecase cu ceilalti in dormitor.
Tanarul brunet se aseza si el pe canapea unde se afla si Giulian.
-Se cam vede ca nu mai ai chef de noi. Compania lui Aiiko e mai buna ca a noastra?
Nu spuse nimic. Ce rost avea? Oricum Youji intelegea ce voia. Nu mai avea rost sa ii dea lui explicati. Mai ales lui. Nu intelegea ce tot voia de la el.
-Imi e indiferenta compania oricui. Ori a lui Aiiko, ori a voastra . Nu ma deranjeaza niciuna, dar nici nu ma incanta. Si oricum daca nu as fi vrut sa fiu azi cu voi, cred ca nu v-as fi sunat, nu?
-L-ai sunat pe Chiyuu, spuse Youji facand referire la baiatul saten, nu pe noi toti, nu pe mine.
-Da asa e, aveam mai multa nevoie de Yuu decat de voi, dar ti-am zis: nu ma deranjeaza ca ati venit. Isi indrepta privirea spre brunet, si regreta ca o facuse, un val de amintiri ii invadase mintea, o imagine ametitoare il capturase.
-Sa inteleg ca nu mai simti nimic pentru mine, Giulian? Se apropie mai mult de roscat punandu-i mana pe piciorul drept. Giulian atinti cu privirea mana lui. Si incepu sa rada. Youji il lovise peste obrazul drept si apo zambi.
-Mi-e scarba de tine Giulian, mare scarba.
-Atunci de ce vi in apartamentul meu, de ce ma urmaresti, de ce imi ceri socoteala pe faptele mele, daca ti-e scarba de mine? Dispari din viata mea si nu mai intra inapoi, fiindca eu nu am nevoie de tine. Niciodata nu am avut si nici nu o sa am.
Youji incepu sa rada.
-Ma satisface sa te vad suferind, ma satisface sa stiu ca prezenta mea iti face rau.
Desi spunea aceste vorbe ochii ii erau inlacrimati. Se ridica de langa Giulian si vru sa plece, dar roscatul il prinse tragandu-l la piept si sarutandu-l.
Dupa ce acel sarut se termina. Giulian primi inca o palma.
-Ai ramas la fel, dar oricum nu ma interesezi Giulian, esti mai rau ca Aiiko si simte-te mandru fiindca a fost un compliment.
Pleca trantind usa.
De ce faci asta?
Se aseza din nou pe canapea punandu-si o perna in cap si dand volumul muzici mai tare incercand sa isi distraga atentia de la zgomotele din camera sa si incerc sa uite atingerea buzelor lui Youjii.
La portile inchise din interiorul intimelor si sacrelor mele ganduri se afla imaginea ta . Ceata mintii mele ma face indecis. In minte imi stau intrebari cu privinta la esenta mirosului tau ce imi invadeaza inca simturile. O pelicula mica de durere ma apasa cu o greutate enorma si inteleg ca e din cauza ta, desi sa fiu un pic ipocrit vreau sa spun ca nu ma interesezi, ca ma incanti pentru o secunda si apoi devi banal, plictisitor si ma lasi total dezinteresat. Doar ma prefac...

[Teh]

În sfârşit am trecut şi eu pe aici. Bună.

Capitolul 1.

Greşeluţe :
varand - - vrand [ altfel spus : vrând ]
invarsta -- in varsta [ altfel spus : în vârstă ]
degand -- de gand [ altfel spus : de gând ]
respunzi -- raspunzi [ altfel spus : răspunzi ]
isi tara picioarele spre intrarea in liceu -- nu am putut înţelege aici , era : îşi târă picioarele spre intrarea în liceu / sau îşi târî picioarele spre intrarea în liceu ? [ atunci acel a - presupus a fi â - se transformă în i - adică î ]
defapt -- de fapt
de ce era in acea dimineata arata atat de provocator? -- aici nu prea am înţeles. Cum adică era în acea dimineaţă arăta? -- poate --> de ce era în acea dimineaţă atât de provocator? sau : de ce arăta în acea dimineaţă atât de provocator? [ fă sau nu abstracţie la diacritice, mi-e lene să scriu şi fără ele ]
scola - scoala [ altfel spus : şcoală ]
isi mai ales si el -- îşi mai alesese şi el ? / sau şi-a mai ales şi el .
sa preda -- sa predea [ să ]
vrut sa ii tine -- tina [ ţină ]
ascul – ascult
dupaia – după aia , sau dup-aia
seducartor -- seducător
auze – auzea
buse -- puse
ca m-a pipaie – că mă pipăie [ altfel spus : ca ma pipaie , nu e nevoie de cratimă acolo. ]
suparta – suparat [ supărat ]
lucur ca ma pipaie in banga – lucru . Nu am înţeles ce ai vrut să spui prin ‘’ banga’’ D:
De ce nu il poti accepta asa cum esti? – Cred că era : De ce nu îl poţi accepta aşa cum este? Că nu prea merge aşa cum eşti :]] I mean, it doesn’t have so much logics.
numa -- nume
enerva – il enerva [ că altfel nu ar avea sens . Acolo “ îl “ – il ]
contreacul – contractul
inneregula – in neregula
Asta urma sa afla si el incurand. – în curând, sau puteai spune simplu “ curând “
de luat vedere
toata lumea vor afla – toata lumea va afla .
de luat vedere – de luat vederi

Despre capitol ( good stuff <3 )

- Axel ce vrezi că faci?
- Stau

Doamne Dumnezeule =]] cât de tare a fost . Am început să râd. Replică de milioane, Jur =]]]

Doamne , ce zi mi-ai dat!

Cât de tare a fost . Iar am început să râd =]] Doamne, ce zi mi-ai dat !!!!!! :]]. Şi asta este o replică foarte bună, merită păstrată. Mi-a plăcut foarte, dar foarte tare.

Cum putea exista o astfel de fiinta ce te condamna sa faci numai pacate.

Mă, tu mă înnebuneşti de-a binelea =]]. Ce replică. Ş ice păcate? :]] Mda, mintea mea e bolnavă. Ăsta e un alt citat care trebuie păstrat. Minunat.

Am savurat primul capitol. A fost pur şi simplu minunat =]] ai avut frate nişte replici aici... Am pus aşa două –trei, ca să îţi dau exemple . Dar au fost mult mult mai multe care meritau notate =]] . Şi am murit de râs. Nu ştiu de unde ţi-au venit ideile, dar chiar mi-au plăcut. Cred că e ceva natural, doar îţi ies.
Am impresia că am mai cunoscut o poveste de genul, poate că oi mai fi citit eu vreodată capitolul ăsta? :]] nu ştiu. Dar mi-a plăcut .Dante m-a făcut să tresar, de parcă m-ar fi atins pe mine .Atât de bine ai descris faza aia... Mor după Axel şi după Dante, e ceva greşit în asta ?:]] dacă da, asta e. I want Axel, he’s hot but prea ... nu ştiu, mă nervos pe viaţăă. Ce-i wrong să îţi placă bishies ? :]]. Aşa, Dante ştie să îl calmeze, come and touch me too you <3. Oh ,da . Deci ai descris foarte bine. Proful de geogra e cam cretin, chiar el a zis-o. Şi ştii de ce ? Pentru că se pune la mintea lui Axel, care îi e student. Nu prea-mi place de el. Mr. Y, I don’t like you. I am sorry, NOT >:] muahaha. Sfârşitul a fost superb. Mă face să mă gândesc mult la ceea ce urmează, şi de abia aştept să citesc şi următorul capitol. Norocul meu că deja este postat <3

Capitolul 2.

Greşeluţe :
si nu inteleg de ce? – şi nu înţeleg, de ce? [ cu virgule acolo e mai corect ]
Nu stiu prin ce au trecut alti -- altii [ alţii ] . Aşa este corect , cu doi de “ i” . Doar dacă nu vroiai să zici prin ce au trecut alti oameni, or smth like that. Sau alţi cretini =]]
Daca chiar – acum îmi amintesc că am văzut asta şi în primul capitol. Am eu ceva dar nu îmi place cum sună “ dacă chiar “ poate mergea să le desparţi prin virgulă, sau să reformulezi că mă zgârie pe timpane rău de tot =]] mda , am şi eu timpane
tigari devenise – deveniseră
intradevar – intr-adevar [ altfel spus : într-adevăr]
unele situati – unele situaţii

Despre capitol ( good stuff <3 )

Esti mai presus decat mine, ce nu intelegi?

Iar, mi-a plăcut enorm şi replica asta. E furios , e atât de drăguţ. I-am putut simţi sentimentele.

mi-as semna sentinta la moarte eu singur si nu vreau asta , vreau ca tu sa ma omori, dar defapt ai facut-o nu?

Foarte bună replica asta O_O . Mă omori tu pe mine :]] cu replici atât de bune, jur =) . îmi plac la nebunie. Şi acele întrebări, ah . I so love them. Îmi place foarte mult acest citat <333333333333

Te ador, dar te-as distruge daca as putea,

Te iubesc dar trebuie să te împuşc =]] o variantă nouă =]] Doamne, pre super. Dacă aş putea ăla amplifică atât de tare îndoiala tipului. Luv it ! Totally <3

te iubesc si ce daca, asa ca mai lasa-ma dracului odata in pace! ”

Vreau să fiu cu tine mereu, dar ia mai dă-mi o pauză bă =]] . Super şi această replică. Chiar am adorat-o . Şi ce dacă? Aşa dragoste, nu te impacienta că ştii să iubeşti. Sentimentele au fost expuse mult prea bine!!

Si cand eu iti spun mereu ca o curva mai mare decat viata nu exista, de ce nu intelegi?

Are perfectă dreptate şi eu îl înţeleg. Replica e iar genială. Nu ştiu cum le găseşti, dar şi asta merită notată :]]. Acel „ de ce nu înţelegi? ” a pus punctul pe I , mare !!!!

Asa era viata, doar o tarfa.

Tipul e super pessimist, să fiu sinceră :]]. Şi chiar aşa, să insulte viaţa? Zici că nu a avut niciodată parte de fericire. Replică foarte bună.

Capitolul 2 a fost pur şi simplu fabulos. Am înţeles că acest Mark este de fapt un obsedat addicted, dependent săracul , un pesimist =]]. Dar îmi place şi el, deşi cred că până acum preferatul meu este Axel. Ăsta e prea supărat pe viaţă însă sentimentele ,gândurile şi faptele lui sunt măreţe şi profunde. Chiar mă ating. Cred că de asta îmi şi place de el.

Capitolul 3

Greşeluţe :
ca cu aspectul – că cu -> nu o să sune niciodată bine. Încearcă să reformulezi.
prieteni sai – prietenii săi
se aseza pe canapea unde -- se aseza pe canapeaua unde -> sună mai bine

Despre capitol [ good things <3 ]

Cat de penibile puteau fi aceste aspecte, cand ea era doar o simpla panarama.

Băiete, toate sunt bune dacă ştii să le cauţi =]] toate’s paraşute dacă nu ştii cum să le iei ;] =]] hai că mă cert cu un personaj. Mă, şi ăsta urăşte fetele? :]].

desi sa fiu un pic ipocrit vreau sa spun ca nu ma interesezi, ca ma incanti pentru o secunda si apoi devi banal, plictisitor si ma lasi total dezinteresat. Doar ma prefac...

M-au atins aceste vorbe, adânc în suflet ! Au fost atât de profunde şi am simţit sentimentele lui Giulian. Pentru că au fost cu adevărat profunde. Se preface doar? Adică, doar se preface ? Şi de ce mă idiotule, cretinule? Ah , ce profund. Câtă durere şi câtă dragoste. Îmi vine să ... nu ştiu, sar în sus sau să plâng. Minunat.

Giulian este tare misterios şi nu reuşesc să îl desluşesc pe deplin . Însă pare un pervers mare de tot, unul care nu e în stare să îşi arate adevăratele sentimente. Hai să fim serioşi, spune-i ce şi cum, va înţelege şi vă ve-ţi iubi, şi ve-ţi face lucruri mişto =]] adică prostioare, şi eu voi fi fericită. BĂ, de ce nu ? =]]. Aşa, e adorabil într-un fel pervers.


Acum despre fic în general.
Am văzut mai multe greşeli pe parcursul capitolelor. Cele mai multe le-am zis în capitolul 1 dar până la capitolul 3 m-am cam săturat să tot enumăr =]] aşa că nu am mai făcut asta, doar aşa esenţiale am mai pus. Majoritatea au fost de tastare / scriere oricum. Am văzut că ai avut nişte probleme cu virgulele şi cu „ i ” ai cam pus doar un „ i ” unde trebuiau 2, dar te-am iertat :]]. Au mai fost şi altele, unele gramaticale. Le-am zis, altele de exprimare.
Am pus şi câteva citate pentru că mi-au plăcut mult. Să-ţi zic drept , dai nişte replici fabuloase. Şi mi-a plăcut faptul că ai pus la început acele sentimente, gânduri ale personajelor. Ah asta m-a făcut să tresar. A fost minunat. Îmi place totuşi şi naraţiunea la persoana a III a . Descrii foarte bine şi plăcut <333. Şi chiar îmi place ficul, îmi pare rău că nu am trecut pe aici mai devreme
Preferatul meu până acum este Axel. Baftă la scris şi aştept următorul capitol, vreau să ştiu şi despre ceilalţi. Că doar un 7, nu??? Când vine rândul lui Dante? De abia aştept!!

Baftăă multă!
Åži pa.

[I hate maths.]

Yeah, yeah:X Ti-am mai spus ca il ador pe Giulian?Imi place cum l-ai descris de aceasta data desi nici data trecuta nu a fost rau.
Greselile in general le-a pus Teh mai sus:-?

La portile inchise din interiorul intimelor si sacrelor mele ganduri se afla imaginea ta . Ceata mintii mele ma face indecis. In minte imi stau intrebari cu privinta la esenta mirosului tau ce imi invadeaza inca simturile. O pelicula mica de durere ma apasa cu o greutate enorma si inteleg ca e din cauza ta, desi sa fiu un pic ipocrit vreau sa spun ca nu ma interesezi, ca ma incanti pentru o secunda si apoi devi banal, plictisitor si ma lasi total dezinteresat. Doar ma prefac...

Cat de dragut:x Nu vrea sa recunoasca ca e indragostit de el...de ce?Asta e intrebarea:))
Ai putin de lucru la acest fic avand in vedere ca ai de prezentat 7 personaje, dar merita.Stii bine ca eu te apreciez enorm de mult pentru felul in care scrii.
Clar, Mark e personajul meu preferat, desi nici unul dintre ceilalti sase nu e mai prejos.
Pana la urma Giuly nu are o inima de piatra...totusi, sa il intereseze o parasuta nu ma asteptam.Exista pentru toate un inceput.
Abia astept sa vii cu urmatorul capitol...mult noroc in continuare si spor la scris.Ja-ne!:bye:

[Yaku-chin]

Teh multumesc pt gigant coment, Ma bucur ca ti-a placut, si nu e nimic rau sa iti placa Dante si Axel din contra...profu? da era prof...oare? cica?:)) da asa era..sau poate,dar nu..sau da/ hm? ce zici:)) glumeam...despre prof o sa vorbesc altadata...Mark este chiar un obsedat...sau poate...o sa discut si despre el altadata...iar Giuly...e chiar pervers, poate cel mai pervers...insa....si acum cap urmator:)) ms mult de comm:X
Mousy multumesc mult de coment ma bucur ca iti place:X si ma bucur ca ma apreciez:)) si eu te iubesc, lui Giuly nu ii place prostituata, dar tine la ea intr'un fel, am sa vorbesc despre asta in viitor( mai bine spus in trecut caci aici ne aflam la mijloc:)) )
Asa nexu...


Iar si iar...

Pot sa spun ca imi ardeau ochii, inima si orice molecula a mea. Simteam ca vreau sa ard totul in fata mea , eram plin de draci si nervi. Era evident nu? Aveam si multe motive. De ce dracu nu ma lasa in pace? Cred ca la nervi ce ii am in acest moment l-as omor, si l-as tortura prin cele mai dureroase metode posibile.Doamne, daca mai sta mult in fata mea, il distrug, il omor. Dispari! Dar ce ma asculta el pe mine?Nu, in nicun caz. Adevarul era ca fierbeam, am trecut pe langa el lovindu-ma de umarul sau, ce idiot! Defapt eu eram acela ca ma lasam enervat de cel mai mare idiot dintre idioti si anume : el. Si cat ma durea, durea ca naiba. Fiindca nu ma intelegeam, nu intelegeam ce simteam. Pe o parte il uram atat de tare inca atunci cand imi aminteam ca respiram acelasi aer pe care il respira si el, muream de nervi, de ciuda. Si totusi uneori simteam nevoia sa plang, sa ii spun exact cum si de ce sunt asa, ma comport asa, dar nu puteam. Orgoliul, demintatea, atitudinea, constiinta, si tot ce tine de persoana mea nu ma lasa, nu puteam, si stiam asta prea bine. Ok, nu conta oricum.Mi-am vazut de drum in camera mea. Si am adormit ca de obicei in patul cel moale, dar numai moale nu il simteam eu in acel moment in care toate simturile mele erau intoarse pe dos, si clar daca cineva incerca cumva sa ma...numai sa ma atinga, aveam de gand sa fac un scandal imens, gigantic, mare rau de tot. Si cu toate gandurile astea stupide am adormit, la fel ca de obicei. Si la fel ca si in zilele trecute in minte mi-au revenit imagini, imagine tampite, incetosate, pierdute, disparute, sterse ce mi se repetau la nesfarsit si care nu imi spuneau nimic. Ma foiam in pat ca un dement , ca un turbat , stiam asta, eram constient, dar nu puteam face nimic. Ii revedeam din nou chipul, le revedeam din nou in fata mea si cand incercam sa inteleg ceva din tot acel film derulat prost, m-am trezit. Ca de fiecare data, nimic nu se schimba, eram eu in pat, transpirat, cu lacrmi pe obraji si in ochii, si tremuram, din nou.
-Credeam ca ma vindecasem.
Spuse absent si cu gandul departe.Mainile ii tremurau , se ridica din pat si se indrepta spre biroul aflat in camera. Tranti tot de pe acesta provocand zgomote destul de tari. Apoi luase vazele din camera, la rand-si erau cateva, aruncandu-le in pereti. Ca o tornada intra in camera un barbat roscat cam de vreo 20 si ceva de ani ce se uita uimit in camera isi drasa vocea si apoi spuse:
-Ce dracu se intampla?
-Dispari din camera mea. Placa.Acum
Spuse cu gals tremurand.
-Accuuuumm.
Barbatul iesise pe usa inchizand-o, de mult nu se mai intamplase acele evenimente. In urma sa o vaza se sparse de usa. Ofta, ducandu-se in propria camera.
Nu din nou. Te urasc.Ai auzit? Nu te sufar! Te-as omor, te urasc din tot sufletul, te-as otravi numai sa dispari odata din viata mea.
Insa dupa ce gandise acele lucuri, isi puse mana la gura, incepand sa planga. Apucase telefonul mobil si forma un numar, cunoscut prea bine.
-Am nevoie de o programare, acum. Trebuie...
Am inteles, te astept Se auzi din telefon.
Inchise micul aparat. Isi lua pe el o pereche de blugi albastri destul de deschisi, si un tricou verde. Iesi pe usa repede, apoi din casa. Alerga disperat pe strazile orasului, vanzand ca nu mai are rabdare lua un taxi ce il gasi la coltul unui drum. Indica locatia dorita si astepta sa ajunga, resufla usurat.
Nu mai suport. Nu din nou! Nuu. Zen, ce dracu'? Calmeaza-te. Altfel, altfel chiar va trebui sa te internezi intr-un spital de nebuni.De ce? De ce din nou ? Nu pot sa cred, si te calmasesi baiete....Sigur. Calmitate.Clar nu mi se potriveste acest cuvant
Taxiul opri la destinatie. Plati taximetristului, apoi iesi . Intra in cladire, si apoi in birou, fara sa mai astepte aprobarea secretarei, oricum stia doar cum e , cine e si cum se comporta.
-Iar...spuse un barbat ce statea sprijinit de birou si se uita pe cateva dosare. Ia loc, te rog.
-Da, din nou. Si nu mai suport. Si nu mai vreu, si simt ca vreau sa mor si vreau sa il omor, si iar visurile alea tampite, deci nu mai pot.
Lacrimile isi facusera din nou aparitia si glasul ii era subtire.
-Inteleg, dar ce s-a intamplat?
-Nimic, dor discutiile de obicei.Ca de ce vin la ora aia acasa? Ca de ce nu stau si vorbesc cu el ? Ca de ce il evit? Ca de ce nu mai stiu eu ce fac, de ce nu o iau pe sor-mea cu mine, imi petrec timpul nu stiu cum, si toate prostiile astea.
-Si ai incercat sa ii explici?
-Cui sa ii explici? Macar ma asculta? Macar intelege ce vreau sa zic? Macar pot sa ii spun o vorba fara sa ma enervez
Vocea psihologului era calma, linistita ,foarte pasnica. Stia foarte bine situatia, doar baiatul venea la el din primul sau an de profesie, ceea ce inseamna ca venea de trei ani.
-Deci pana la urma susti ca nu il placi? Ca nu esti homosexual? Si ca aceste altercati se fac numai si numai din vina sa, tu nu ai nicio vina, el provoaca toate astea din pura placere de a te vedea nervos?
-Nu..adica da, adica nu stiu. De ce pui intrebari ale caror raspunsuri dau vina pe mine?
-Nu fac asta, am spus eu cumva raspunsurile la intrebari? Tu ai facut-o si daca acele raspunsuri dau vina pe tine, de ce nu incerci sa schimbi ceva?
-Uite se vede ca degeaba am venit pana aici, mai enervat si mai tare.
-Bine , atunci poti pleca.
Alt idiot, eu vin la el fiindca ma simt disperat si el imi zice ca pot pleca. Prost!
Se indrepta nervos catre usa cand auzi vorbele brunetului doctor:
-Atunci cand ne indragostim si nu acceptam mintea noastra nu judeca prea bine, si nu accepta unele lucururi si astfel dai vina pe altcineva, cauti motive si multe altele. Crizele tale se pot trata usor daca ai fi macar sincer cu tine. Iar memoria ta e doar o mica problema ce cu timpul se va vindeca, acele imagini iti dau raspunsul, cauta- l, asta daca intradevar vrei sa afli pura realitate.
Stie raspunsul...de ce nu mi-l spune?
-Darien daca sti raspunsul, spune-mi. Mi-l ascunzi de un an! Crezi ca voi mai putea rezista mult timp? O sa ajung la nebuni, de asta sunt sigur, mama cred ca deja a rezervat un loc pentru mine.
Darien dadu din umeri uitandu-se in continuare pe dosarele sale.Ii facu semn cu mana de "la revedere" iar Zen pleca trantind usa.Nu observa, dar acum era linistit, desi in urma nervilor si a supararilor venise o durere infernala de cap. Iesi din cabinet, ducandu-se spre scoala. Era deja 16:30. Antrenamentele incepeau deabia la 18:30 dar era mai bine sa isi astepte colegi decat sa dea ochii cu creatura aia de acasa.
Nici macar nu suntem rude, deci cu ce drept imi cere el mie socoteala?

***
Ii vedeam clar ochii cum ma sfideaza. Ii vedeam furia ce se afla dincolo de verdele curd, zambetul ce se afla pe buzele sale nu prevedeau ca avea de gand sa fie prea bland cu mine, stiam ca in acea secunda va face ceva, astfel sa ma "distruga" . Isi trecuse limba peste buza de jos neluandu-si privirea de la mine, in acel moment cred ca instinctiv imi muscasem buza inferioara. Eram curios, ce miscare va face in continuare, cu ce ma va surprinde. Sau intrebare de baza: ma va surprinde ? Simteam cum inima imi bate mai tare si mai tare si mai tare, era un moment destul de tensionant, el ma domina, el era in avatanaj. Sa ma las pur si simplu dominat? Sau sa "lupt" in continuare? Cu ce sa lupt? Cand toate aremele erau la el. Nu puteam sa ma misc, nu puteam face nicio miscare, si din acest motiv asteptam ca el sa o faca. Haide! Uimeste-ma! Normal nu ii spusesem asta cu voce tare, doar din priviri, iar el ma intelesese. Inca nu facea nimic, ma tachina, emotiile ma torturau, iar curiozitatea de a afla ce se va intampla in continuare ma distrugea. Nu puteam lua initiativa, nu puteam, fiindca asta isi dorea el, doar nu il voi satisface nu? Deja ma incalzeam prea tare, iar el inca ma privea, inca ma analiza, iar eu ma pierdeam in labirintul vicios al ochilor sai ce ma fixau. O dorinta animalica incepea sa puna stapanire pe mine, corpul meu avea nevoie de actiune, nu puteam sa il las sa ma mai chinuie mai mult, nu mai puteam, nu mai aveam cum sa rezist mult. Stiam ce transpiram din ce in ce mai mult si eram agitat, curios, emotionat, iar el era pur si simplu calm. De unde Dumenezul atata calmitate intr-un moment curcial ca acesta? M-am miscat putin, fiindca nu mai rezistam prea mult, iar zambetul de pe buzele lui era mai mare, mai victorios, iar ochii sa imi transmiteau ca voi pierde in curand . Dar aveam sa ii arat contrariul, trebuia sa il fac sa renunte , trebuia ca el sa cedeze, nu eu, eu in niciun caz. Nu puteam crede cum nu facea nicio miscare si ma privea atat de intens. Nu imi venea a cred ca...
-Ichiro au trecut 5 secunde mingea la cealalta echipa.
Spuse cu voce groasa antrenorul. Ichiro arunca nervos mingea celeilalte echipe.Antrenamentele incepusera cu jumatate de ora inainte, cum toti erau prezenti. Antrenorul, un barbat inalt cu mustata si cu un corp bine lucrat tipa, mai bine spus urla la fiecare in parte. Ichiro primea in acel moment un discurs luuung si plictisitor despre antentia ce se cuvenea jocului de baschet.
Luasera cu toti o pauza. Toti fugira spre baie, mai putin Zen si Ichiro.
-Ai jucat bine, frumosule, dar nu uita data viitoare eu voi fi invingatorul.
-Scuteste-ma. E doar un joc.
Ichiro scoase limba la el si se duse si el in baie.
De ce lacrimile mi se preling mereu pe obraji atunci cand il am in fata, de ce ma supar atat de tare si de ce pune stapanire pe mine o stare nervoasa ? Cum de simt atatea rani ? Cand defapt nu am niciuna...de ce amintirile imi sunt in ceata, de ce nu imi pot aminti? Ce se intampla cu mine? Oare cu adevarat sunt nebun?
La acele ganduri ii aparu un zambet sarcastic pe chip, se confrunta cu acea problema de prea mult timp.
Ce fel e viata fara amintiri?
Pur si simplu stearsa..
Pana la urma ce era omul?
Doar o esuare a perfectiuni…

[Teh]

GreÅŸeli :
tare inca atunci -- incat [ altfel spus : încât ]
in camera isi drasa vocea --- in camera, isi dresa vocea
Placa -- Pleaca
mult nu se mai intamplase acele evenimente -- nu se mai intamplasera acela evenimente ~ sună ceva mai bine.
vreu -- vreau
dor -- doar
fara sa ma enervez -- fara sa ma enervez?
mai enervat -- m-ai
curd --crud
aremele --- armele
Dumenezul -- Dumnezeul
curcial -- crucial
ochii sa -- ochii sai
Am văzut că a imai avut câteva scăpări de virgule şi unele exprimări nu erau prea puse la punct, dar e ok D:

Defapt eu eram acela ca ma lasam enervat de cel mai mare idiot dintre idioti si anume : el.

Cât de tare a fost replica asta =]] am început să râd ca o cretină pe aici. Deci 1 . la mână, eu sunt cel mai idiot =]] şi 2. la mână el era cel mai mare idiot dintre idioţi =]] prea tare.

-Nu..adica da, adica nu stiu.

Săracul, nici el nu ştie prea bine pe ce lume trăieşte =]] ce-mi place de el :]].

Mi-a plăcut super mult capitolul =]] acum sincer, Zen este preferatul meu. Am simţit nebunia, şi ai fost chiar inspriată în ce ai scris =]] mda e bine că ţi-ai vărsat nervii. Când mi-a zis, nu am crezut că o să iasă atât de bine. Sincer, e chiar super. Îmi place tare mult. Clar, nu ştiu ce am crezut până acum dar în momentul de faţă Zen este preferatul meu. Totodată, capitolul a fost foarte trist. Mi-a plăcut faza cu psihologul şi discursul acestuia. A fost foarte tare. Zen e un tip marfă =]] şi cam duce lipsă de calm =]] ceea ce îmi place, e un nebun, zici că e psihopat =]] de aia îl ador. E perfect, l-ai conturat minunat. Mai am nişte nelămuriri care sper să se lămurească mai târziu :)))asta şi despre amintirile lui Zen, ah ce mişto X: e aşa un tip ! neeeeeeeeebun , îl ador.
Mda , e chiar ironic faptul că l-ai numit Zen , care înseamnă exact opusul personalităţii sale. Numai zen nu are el în cap, asta e clar. Şi asta îmi place foarte tare la el :]] e chiar tare. Şi faptul că l-ai numit aşa atrage foarte mult atenţia, şi este dovedid faptul că aparenţele înşeală. I se potriveşte numele, dacă stai să gândeşti în contradictoriu :]] bună treabă.
Baftă la scris >:d<

[Yaku-chin]

Teh ma bucur foarte mult ca ti-a placut de Zen, ma bucur ca am descris bine sentimentul de nebunie( doar il impart cu el nu?:)) )Ms ca ai avut rabdare sa corectezi, nush cand o sa scap de greselile alea:)) .... Eh..in capitolul ce va urma nu am evidentiat asa mult ce as fi vrut, nu stiu daca iti vei da seama chiar cum e acest personaj...e mai ....~~~

Next:



Don't stop hurting me

Cand ai vrut defapt sa spui cu adevarat ce vrei si ce doresti, nu ai putut. Gandurile fug, misuna prin fiecare coltulet din tine, prin tine, prin eu, prin tu,prin ea, prin ei, si tot asa.
Atunci cand ma uitam, gandeam, era logic. Si inca este, ca la fiecare privire asupra unui lucru, sau asupra vidului gandeam, imi apareau idei, intrebari, raspunsuri si constatari. Si tie ti s-a intamplat asta.
Ai trisat. Nu ai putut sa spui cu adevarat ce gandeai, dar ai gasit solutia potrivita, aceea de a ma inseala. Frumos...Constatand din perspectiva mea ar fi trebuit sa reactionez urat, nu? Sau cel putin la asta te asteptai tu . Dar singurul lucru care l-am facut a fost acela de a iti da drumul din inima mea, de a te izgoni si de a iti interzice sa mai intri inapoi. Asta a fost singura pedeaspsa, poate cea mai dureroasa pentru amandoi .Nu ti-am reprosat nimic, si nici nu am sa o fac. Pentru? Exact, pentru ca nu meriti, fiinda esti un nimeni, iar eu tot ce pot face in acest moment este doar sa iti zambesc.Asta fac, doar, nu?
Dar oare punadu-ma in locul tau as fi reactionat asa? Atat de josnic ? Sau as fi avut mai mult tact, te-as fi atacat mai mult decat ai facut-o tu, dar cu mai mult stil, cu mai multa gratie. Daca vreodata voi fi nevoit sa distrug un om, sa ii frang inima, cred ca voi apela la tot ce am invatat de la tine, dar cu mai multa eleganta, acel cuvant ce tu nu l-ai folosit,nu l-ai aplicat si probabil nici macar acum, cand esti departe, nu sti sa il folosesti. Nu iti reprosez!Nu o voi face, imi voi indeparta gandurile de a te injura, sau de a te vorbi de rau, si chiar de a te pomeni, doar nu are niciun sens nu?La ce bun sa mentionez pe cineva ce pur si simplu e invizibil, incolor, putred? Acum poate doar rad amintindu-mi, dar am inteles un lucru, arta este doar o eroare a imaginatie, iar iubirea e doar o arta. Adevarul este eronat, dar chiar si asa eu... mai bine tac."

Liniile drepte erau trasate cu precizie si cu fermitate, nu aveau nevoie de nicio imbunatatire, erau formidabile. De parca acea schita prindea viata si se transfigura intr-o fiinta, de parca ar fi avut suflet, de parca se putea misca. Totul era ideal, atingea sublimitatea.Dar hartia fusese mototolia si aruncata. Se ridica de pe scaunul din fata biroului si privi in jurul sau. Clasa-goala. Se mira putin, apoi buzele din zambetul amar ce ii era intiparit pe chip forma acum o linie dreapta, neexpresiva. Ferestrele mari , din incapere, erau deschise lasand aerul rece sa intre, la fel si razele luni. Deabia in acel moment observase cat se intunecase afara . Cerul era acum de un albastru inchis, avand in misloc luna alba,prea alba.Isi lua ochii ametiti de la tabloul de afara. Nu stia cand timpul trecuse asa repede, isi lua schitele bagandu-le in ghiozdanul micut, si iesi pe usa. Cobora scarile scoli destul de rapid, observa cativa elevi pe holurile lungi, insa pe nimeni cunoscut. Iesi din liceu, respirand aerul rece si curat de afara. Il relaxa . Mirosi fum de tigar si se intoarse. In fata sa, statea el. Resipira mai repede, incerca sa se calmeze. Se uita la el. Camasa alba , desfacuta la toti nasturi dadea voie tuturor privirilor sa il admire, apoi blugi erau stransi intr-o anumita parte a corpului, de un albastru inchis, si avea si o curea alba. Tigara tinuta intre degetele lungi si subtiri o duceau incet spre buze. Iar buzele trageau din filtru...O imagine atat de coplesitoare. Clipi de cateva ori mai repede apoi isi reveni. Se dezmorti din pozitia de statuie. Si apoi baigui un saltut slab si incerca sa se indeparteze.
-Hei unde pleci asa repde fara mine? Hm?
Intreaba baiatul inalt si cu un aspect fizic de invidiat, parul de un albastru inchis ii statea ravasit, iar ochii negri erau plini de cinism .
-Undeva unde sa nu iti mai vad fata. Spuse Yukio uitandu-se cu ochii violet plini de dispret.
Se indeprata incet mergand lenes spre iesirea din scoala. Cerul era atat de intunecat , iar luminile artificiale de pe strazi nu luminau, astfel incat trebuia sa fi atent pe unde mergi. In spatele sau se auzea sunete de pasi. Nu isi intoarse capul sa vada cine e , ca oricum stia prea bine.
-Pot sa stiu si eu ce mai vrei?
Spuse aparent indiferent. Chipul nu ii trada niciun sentiment, poate ochii mult prea reci si indurerati dadeau o dovada mica de durere.
Zambeste , draga! Mdea….
Cand tanarul cu parul albastru ajunsese la acelasi nivel cu el, se intoarse chipul spre acesta adaugand un zambet dulceag si ironic spunand:
-Sincer, ce vrei?
Barbatul ofta si spuse simplu si direct.
-Pe tine…
-Si daca eu nu vreau sa ma dau, ce vei face?
Glasul ii era oarecum indiferent, glacial, asa cum era de obicei dar de aceasta data acea discutie il durea. Poate de multe ori discutasera si poate in adancul sufletului crezuse ce spune acel barbat, poate, ca avea sa cedez la un moment dat, dar acum ce va face ? Nu avea sa cedez, nu dupa ce ii dovedise ca nu tot ce zboara se manaca, in cazul lui, nu tot ce spune e si adevarat.
-Chiar nu vrei ?
Inima baiatul incepu sa bata mai tare, si mai tare, corpul ii se incalzea treptat . Iar in minte nu ii venea niciun raspuns, nicio scuza cu care sa amane aceasta intrebare, acel raspuns, acea situatie.
-Logic ca nu…
E evident ca da….
Chipul sau nu lasa voie niciunei emotii, expresii sa puna stapanire, acea imagine glaciala era stapanitoare, serioasa si trista. Ochii tradau acea iubire amestecata cu regret. Da, regreta ca il iubea, fiindca stia prea bine ca daca ar fi inceput o relatie cu el ar fi in zadar, comportamentul lui niciodata nu se va schimba, si cu atat mai putin falsitatea sa.
-Oricum nu te cred. Raspunse intr-un final barbatul, dadusi la o parte o suvita ce ii atarna in fata ochilor.
Un mincinos niciodata nu are incredere in nimeni, cine stie, poate da peste altu ca si el.
-Si mie nu imi pasa.
Grabi pasul deja foarte enervat. Tensiunea dintre ei era prea mare pentru acesta. Pana a ajunge acasa nu mai avea mult. Mai trebuia sa treaca de strada Ciresilor , apoi o lua la stanga si gata, acasa. Insa parca acele doua stradute pe care trebuia sa le parcurga pareau imense. Ii se parea ca nu mai ajunge si ca sta in loc.
-Si eu te cred. Zise Daitaro zambind.
Sarcasmul voci lui il durea cu adevarat, inca un motiv sa nu aiba incredere in el. Doar era un ipocrit.
-Asculta Daitaro, nu ma intereseaza ce vrei de la mine, fiindca oricum nu am sa iti dau nimic, atentia mea e scumpa, iubire. Si pretul ei e mult prea mare si greu de obtinut. Asa ca nu te mai stradui vreodata, niciodata nu am sa te iubesc mai mult decat ca un prieten absolut de enervat si iopcrit, sa nu mai adaug si sarcastic si fals?Si nu in ultimul rand un mincionos. Deci in concluzie niciodata nu o sa fim impreuna. Intelege asta. Acum pleaca.
-Niciodata sa nu spui niciodata. Spuse barbatul cu zambetul pe buze. Mai devreme sau mai tarziu tot o sa fi al meu, dar defapt esti deja. Salut-o pe sor’ta din partea mea. Ne vedem maine, iubire.
-Hm!
Ce tupeu idiot poate sa aibe. Ok…care ar fi solutia sa nu ma indragostesc si mai mult, decat sunt de ipocritul asta? Sa plec departe in …….Antartica? Mdea…de parca sor’mea sau mama m-ar lasa sa plec, nu e buna ideea de a pleca din tara, si nici din oras. Atunci??Ce dracu’ ma fac?Daca mai ii vad chipul mult timp si ii mai aud vocea, nu stiu cat o sa mai rezist.

[Teh]

GreÅŸeli :
fiinda -- fiindca [ altfel spus cu '' ă '' ]
eroare a imaginatie -- imaginatiei [ imaginaţiei ]
misloc -- mijloc [ cu ' j ' în loc de ' ş ' - s ']
scarile scoli -- ÅŸcolii [ cu doi de ' i ' ]
repde -- repede
indeprata --- indeparta
In spatele sau se auzea sunete de pasi -- nu este făcut bine acordul, nu este '' auzea '' ci '' auzeau '' [ plural : - " ]
se intoarse chipul -- nu înţeleg ce e cu acel '' se '' , să fie '' şi '' sau '' îşi '' or.. something? nu are sens cu '' se '' : - ??
ca avea sa cedez -- cedeze [ adaugă un ' e ' final -- am văzut de două ori asta ]
corpul ii se incalzea -- corpul i se [ un singur ' i ' ] -- am văzut de două ori greşeala
dadusi -- dandusi [ dânduşi ]
Am văzut câteva virgule puse forţat pe ici pe colo, dar am zis să nu le iau prea tare în considerare plus că ar fi fost prea mult de muncă pentru mine să găsesc o soluţie mai bună, să o tastez. Etc, să zicem că nu au fost puse chiar total nepotrivit, doar forţate. Ăh, şi nu ai pus peste tot spaţiu după ce ai pus punct [.] sau alte semne de punctuaţie. Desigur, nu am luat asta prea tare în considerare. Alte greşeli decât cele aflate mai sus nu am zărit.

Părere.
Well, nu prea ştiu cu exactitate ce ai vrut să transmiţi prin acest personaj [ Yukio îl cheamă nu ? sau aşa ceva.. :]] ]Eu îţi zic ce am înţeeles : este un personaj indecis, ce nu se poate înţelege mai întâi pe sine dar să încerce să îi înţeleagă pe ceilalţi şi să aibă încredere în el? imposibil! Nici în el nu prea are încredere şi să fim serioşi sunt de părere că se minte şi pe sine :]]] dar pe alţii? să nu mai vorbim. Nu poate fi cinstit pe total, sau eu aşa am văzut lucrurile. Suferă şi încearcă să pară dur, dar înăuntru nu este atât de dur. Mai degrabă are puncte sensibile... mari de tot aceste puncte doar că nu vrea să le arate. Preferă să sufere singur şi să nu fie văzut ca şi victimă. cred că urăşte asta, vrea să pară puternic , impasibil şi de neatins ca nimeni să nu îi mai facă rău niciodată! De fapt îi e teamă şi e laş pentru că nu poate înfrunta totul cu exactitate, şi cu precizie şi cu curaj. Îi e frică de el că ar putea să cedeze şi să fie aruncat în gura lupului, să fie rănit ca altă dată. Odată a scăpat, îi e frică : poate de această dată o să îl pape de tot.
Bine, eu aşa văd acest personaj. Cam aşa l-am înţeles din ceea ce ai scris tu în capitol. Şi vreau să spun că mi-a plăcut ce ai scris. Un citat favorit nu am, pentru că nu am găsit chiar aşa ceva ultra super extra mega cuuul :]] dar a fost foarte frumos capitolul . Ai scris cu o oarecare intensitate şi profunzime şi nu ştiu dacă am mai simţit asta faţă de un alt cap. scris de tine - dar a fost fabulos. De exemplu, cum ai descris că a tras un fum din ţigară.. Am rămas O_O a fost atât de tare, parcă eram de faţă şi îl vedeam cum fumează :]] clar, cu precizie - superb. Ţi s-a îmbunătăţit o grămadă stilul, îmi place !
>:d< baftă la scris.

[Yaku-chin]

Teh multumesc in special ca ma citesti si ca iti rapesti din timp pt banalitatile mele, si multumesc pt comm. E adebarat YUkio e un personaj cu dus in intors, nu stie exact ce vrea, defapt are el o idee de ce ar vrea , e la mislocul unui durm si nu stie sa mearga inainte sau inapoi. Oricum nu prea mi-a iesit bine cap lui si nici cap ce il voi pune.
In cap ce va urma nu va fi cine stie ce, e vorba despre "lideru" si astfel voi prezenta asa un mic amanunt de viata de familie, cum nu totul e roz si adevarat, ci mai degraba fals. Dar sa vedem ce a iesit:

Un strop din prea multe

As fi putut sa spun ca nu stiu, as fi putut spune orice, chiar as fi putut gasi un amarat de motiv sa ma scuz, orice banalitate, puteam face asta fara niciun efort, puteam mintii, puteam spune adevarul, nu conta, avea acceasi valoare, dar am preferat sa tac. Uneori poate ca a tacea e cea mai grea varianta,fiindca chiar atunci pe moment chiar mi-ar fi placut sa ii comentez in fata ,sa ii spun chiar ce gandesc, dar nu e vorba ca nu puteam, puteam sa o fac, dar consecintele mie mi-ar fi daunat, asa ca am ales varianta cea mai grea si cea mai usoara, sa tac. Poate ca aveam sa ma injur si blestem ca nu le-am zis in fata exact ce credeam, sa le scuip adevarul, sa fiu nesimtit, cum m-ar fi catalogat, dar nefacand ce vreau, am devenit ipocrit. Spuneam ceva ce nu era exact ceea ce voiam, era exact inversul a ceea ce gandeam si credeam, dar m-am conformat. Chiar daca imi venea sa plec si sa las balta tot, greutatea ce imi apasa pe umerii aparent goli este mare . Traind intr-o asemenea lume unde nici macar un vis nu mai e ceea ce pare, nici macar o vorba nu mai inseamna ceea ce e, nu pot sa spun nimic, pot doar sa tac. Dar chiar daca as vorbit, as termina tot ce as avea de spus si la final ce as face? Acelasi lucru, as tacea. Acest gand, fapt, concluzie ma scoate din sarite . Sunt sigur ca nici el , cel din fata mea, ce vorbeste cu usurinte si plin de putere in sine de imi provoaca greata, sigur are si el ceva in interiorul sau ce nu ii convine, ceva ce ar vrea sa faca si nu poate, ceva ce persoana sa ar face daca nu ar trebui sa urmeze constiintele, acelasi lucru se intampla si cu mine. Ipocrizia deja e prea multa, deja cei ce nu sunt afectati de ea sunt prea putini, sunt prea rari, aproape inexistenti. Am facut un efort mare sa ii pot zambi si sa nu ii spun ca vorbele sale, ca gasul sau imi provoaca o stare de voma, sa nu ii spun ca explicatiile si promisiunile sale ma lasa rece, ma lasa total dezinteresat. In realitatea nu ma interesa daca eu as fi avut de suferit si i-as fi zis tot ce gandeam despre el si despre trancaneala lui, dar nu numai eu aveam de suferit de pe urma mea, ci mai multi, si asta , iar ma enerva. Poate dreptul la libera exprimare nu era chiar asa de legal, ci ilegal. Fiindca daca eu mi-as da drumul acum la gura, imi inchipui ca maine voi avea o chemare la tribunal, as fi dat in judecata, si cine stie ce alte tampeni de genu, poate chiar as fi amenintat, dar sa nu bat campi. Of, un cutit ar trebui sa cumpar, dar am acasa destule. Mi-ar place sa cumpar un motan, sau o pisica? Poate una alba, sau gri? Si ar trebui sa imi schimb culoare in camera, rosu? Prea puternic, mov? Prea feminin. Alb? E deja alb. Roz, ar fi prea tampit. Albastru, prea macabru pentru mine. Hmmm…..
In timp ce domnul Takeba ii explica ce avea sa se intample pe parcursul emisiuni si cam care ar fi regulile “ jocurilor” ce vor fi incluse si ce intrebari vor fi adresate, mintea sa plutea prin aer , nu era atat de atent si atat de interesat pe cat ar fi spus domnul Takeba ca e . Desi era “ liderul” si cel mai invarsta nu era atat de matur pe cat “ambalajul” indica. In fata celorlati toti sapte, cu Dante in fata, erau perfecti. Prieteni perfecti, baieti perfecti, iar ei, ei bine, nu erau exact cum pareau. Era ceva firesc, defapt omenesc. Realizand ca batranul cu parul carunt terminase de vorbit se ridicase elegant de pe fotoliul din piele care era nespus de confortant si daduse mana cu el.
-Am sa vad ce pot sa fac, vom trai si vom vedea .
Nu stia daca vorbele sale aveau vreun sens cu ceea ce bosorogul spuse, dar nu mai conta, ii vedea ranjetul de pe fata si ridurile ce il incadrau si incerca si el sa zambeasca, dar iesise de parca se stramba.
Se indrepta spre usa de termopan si o deschise incet si iesise afara din biroul unui om extraordinar de plictisitor. Asa ca isi relua din nou gandul de a isi vopsi camera dar in alta culoare. Cand realiza ca deja iesise din cladire , observase soferul cum ii aduce masina, ii inmana cheile si il saluta politicos acesta ii raspunse prin : Galben . Iar angajatul il privi oarecum ciudat, insa el nici nu baga de seama. Urca la volanul masinii si o porni , mergand pe autostrada observase cu cat de prost gust se puteau imbraca unii, si era absolut convins ce acele persoane credeau ca sunt cool. Ar fi preferat mii de dusuri reci decat sa vada cum lumea aceea cada si mai jos in scoarta pamantului. Ok, poate comparatia sa nu fusese chiar atat de buna, dar avea totusi sens, cel putin asta credea. Trecuse pe rosul, oricum era o culoare mult mai frumoasa decat verde, si in plus amenzile de obicei veneau pe hartie alba , deci inca o harti de aruncat, si cateva bancnote de dat, nu era mare scofala. Se opri in fata unei case destul de mari ce langa avea un bar destul de cunoscut, insa nu patronii nu se stia exact cine sunt. A parcat masina exact in fata casei cu doua ietaje , a salutat bodyguarzi si s-a indreptat spre intrarea in casa. Respirase si expirase, inchipuindu-si ce il asteapta.
Intra pe usa mare si metaliga, nu se descalta si merse pe holul lung, pantofi sai provocand un sunet destul de mare la contac cu marmura . Observa ca usa care fusese desfiinta astfel incat holul si livingul sa nu le desparta nimic decat nimic, astfel zona era mai aerisita si mai mare, avea un aspect mai dragut, arcada mare dadea un stil mai aparte, mai elegant. Nu era el cine stie ce designer interior, dar se pricepe, cel putin asta spera.
-Cum ti-am mers cu batranu’ “ respiratie oribila” ? Intreaba Daitaro ce se afla pe canape uitandu-se pe o carte.
Observase ca Mark si Zen lipseau, in rest Giulian, Axel, Yukio si Daitaro erau prezentii. Acea casa era “ rufugiul” lor, ascunzatoarea lor. Oricum era pe post de “ fatada” , toata lumea stia ca locuiesc impreuna, cel putin asa era la suprafata.
-Nu stiu exact, presupun ca bine, nu am fost prea atent. Spuse el cu o oarecare rusine in vorbe.
Se aseza si el pe una dintre cele patru canapele din incapera. Axel era pe fotoliu nebagandu-I in seama, Giulian il tragea de cate o suvita de par,Yukio se uita pe o revista, iar el era frant de oboseala si nu facuse nimic, absolut nimic, numai munca de rutina,totul ii se paruse absolut plictisitor in acea zi. Costumul de pe el ii se parea o armura grea si incomoda .
-Si voi ce ati facut azi, unde-I Mark , Axel?
Ochi reci al lui Axel ii tinti , isi scoase plictisit castile din urechi si raspunse.
-La el acasa. Spuse fara prea mare tragere de inima.
-Nu ti se pare ca ai dat prea multe detali? Interveni Daitaro sfidandu-l cu privirea, dar Axel nici macar nu raspunse.
Desi Dante stia de ce Axel nu voia sa dea prea multe detali despre ce face Mark, doar cei doi erau mai ceva ca frati, se aparau unul pe altu ca niste fiare,admira prietenia lor, si nu intelegea cum Mark putuse sa ii castige astfel increderea lui Axel, si el se intelegea cu acel “copil” razgaiat si incapatanat, si ii intelegea temperamentul, defapt ii intelegea pe toti, insa stia ca legatura dintre Axel si Mark era atat de stransa, incat niciodata nu aveau sa o egaleze. Si nu ar fi trebuit nici sa il uite pe Giulian, ce era ca un frate mai mare pentru ei.
Observase cum Daitaro inca il sfida din priviri pe Axel , si stia ca acum va primi o replica.
-Daitaro, daca ai chef de cearta, fa-ti o programare, si nu iti suprasolicita jumatatea de neuron.
-Ti-am mai spus, copile, ai o gura mare.
Ii venea sa isi dea pumnii, fratilor, sunteti mari, adulti, nu va ma jucati de-a” hai sa ne enervam”, insa nu spusese nimic, momentan.
-Giulian , fi amabil si bagai ceva in cur, sunt sigur ca are nevoie, e disperat baiatul.
Axel deja incepea sa se amuze fiindca Giulian isi desfacea curea pantalonilor. Insa imedia reveni la stadiul de monotonie.
-Hei , incetati amandoi, vi se pare ca mai aveti 14 ani? Sau mai putin. Nu aveti destul de invatat? Sau de lucrat? Anuntati-ma, chiar avem de lucrat si daca..
-Scuteste-ma. Spuse Axel, desi nu prea se lega de Dante, mai avea momente.
Din moment ce toti erau o echipa , avea sa ii trateze ca o echipa, se ridica in picioare. Si incepu:
-Cu toti la treaba, hai, miscati-va!
Spuse foarte serios, dar calm.
-Nu imi pasa ca nu aveti chef, nu imi pasa ca nu vreti sa lucrati. Toti, in acest moment.
Toti se indreptau spre camera de “ tortura” destul de grabiti, numai Axel deabia se misca.
-Auzi? Nu ti se pare ca abuzi de putere. Spuse apropiindu-se incet de el. Isi puse una dintre maine pe gatul brunetul apropiindu-se incet de buzele lui si soptii : Eu. P. L. E. C , apoi ii atinse incet buzele si pleca, dandu-si ochi peste cap.
-Ce plictiseala, il vreau pe Mark. Spuse plangacios.
-Hm…deci pleci, bine.
Spuse luandu-si telefonul si formand un numar , spuse numarul cu voce tare si Axel sari ca ars.
-Joci murdar, spuse el vizibil nervos.
-Daca stiu sa fac ceva, acela e sa ii conduc pe alti.
Axel se duse si el pe urmele celorlalti, iar Dante inchise telefonul.Cine ar fi spus, rebelul echipei speriat de numarul propriului iubit. Incepuse sa rada la aceasta constatare. Nu abuza de putere, cel putin asta voia sa creada, ca nu o face. Adevarul era ca ii controla pe toti cum voia, dar oare viata sa o putea controla dupa bunul plac?