Fructul interzis [+18] [ shounen-ai / yaoi ]

[Lithium-Angel]

well...uitati un alt fic yaoi, de data asta ceva mai deep si mai interesant din toate punctele de vedere.
Astept parerile voastre. enjoy reading and comment.

Capitolul 1
Trenul destinului

„ „ Era o noapte ca oricare alta, da, una dintre acele nopţi monotone în care nu se întâmplă nimic ce ar trebui să preocupe lumea mondenă. Doar una dintre serile banale în care unii oameni întârzie prea mult în a se întoarce acasă şi sunt nevoiţi să umble după miezul nopţii prin tronsoane sau pe străzi prost iluminate, lipsiţi de orice apărare. O parte din stâlpii de electricitate funcţionau, alţii doar clipoceau din când în când, lumina lunii se reflecta în zecile de băltoace de pe asfalt în timp ce maşinile treceau în viteză fără a se opri nici măcar la semafoare.
Un gâfâit puternic era urmat de nişte paşi rapizi, de o privire speriată şi o rugăciune către Dumnezeu. Trupul slab şi plăpând alerga cât de repede putea în timp ce, din spate , o pereche de paşi calmi şi deloc grăbiţi retrasau drumul făcut de tânăra urmărită încă de la ieşirea dintr-un restaurant oarecare unde a cinat. Un „pang” urmat de sunetele cauzate de o hârjoneală au reuşit să aducă linişte pe trotuarul ud unde a ajuns întinsă, ca un produs expus în piaţă, o femeie ce părea mult prea matură şi ispititoare pentru vârsta ei. Alte câteva zgomote s-au făcut auzite ce au reuşit doar să provoace râsul agresorului ce nici până atunci nu îşi revelase chipul. În liniştea obscură, doar câteva ţipete înfundate şi o minunată simfonie de plânsete ofereau imensă plăcere bărbatului ce dorea să o violeze şi, de ce nu, să îi ofere şi o mamă de bătaie dacă tot nu putea fi oprit. Dorinţa nerostită i s-a putut îndeplini după ce tânăra a îndrăznit să se opună şi a rupt mâneca bluzei pe care acesta o purta.
Exceptând durerea şi ruşinea pe care a simţit-o în acea noapte fata recent acceptată la universitatea din acel oraş, aceasta a mai primit în dar şi o sarcină nedorită. Femeia aceea, una dintre cele mai minunate creaturi posibile, nu a ignorat şi nici nu a respins copilul care s-a născut nouă luni mai târziu. Care era vorba aceea pe care adoră să o spună mereu? Ah, da. Dacă mai multe persoane ar fi ca fiul meu, atunci lumea ar fi mult mai bună. Să ştii că aşa e. Eşti şi foarte inteligent deci ştii că nu ţi-am spus asta pentru a te supăra ci pentru a realiza că vreau doar să îţi spun că te iubesc ca pe fiul meu şi că vei avea mereu sprijinul meu. „

Cam aşa a decurs discursul oferit de cel pe care l-am considerat tatăl meu timp de 15 ani de zile. Superb şi complet emoţional. Păcat că nu l-am crezut până când mama a apărut în pragul uşii şi a scăpat paharul cu suc pe care mi-l aducea. Am uitat să menţionez că era ziua mea de naştere? Cea mai teribilă zi din viaţa mea, însă şi una foarte revelatoare. Atunci mi-am dat seama că vreau să curăţ lumea de astfel de lighioane pentru a împiedica ca o altă tragedie să mai aibă loc. „
La asta mă gândeam în timp ce priveam prin geamul enorm din dreapta mea. Atât de preocupat eram de priveliştea minunată ce se aşternea în faţa ochilor mei încât nici nu mi-am dat seama că ocupam singura masă ce putea folosi mai multor familii ce chiar îşi doreau să mânânce, nu să ţină furculiţa în mână şi să se uite ca idioţii la ceva ce se putea vedea şi din compartimentele normale. Eram atât de nepăsător şi de pierdut în propria-mi visare încât nici nu l-am observat pe bărbatul blond, cu vârsta în jur de 40 de ani, ce se aşezase, cu probabil minute bune înainte, pe scaunul de la masa mea şi savura bucata de friptură din farfuria sa. Era un bărbat bine făcut, dar şi foarte atrăgător. Ochii căprui mă făceau să mă pierd chiar dacă nu se uitau înspre mine, degetele de la mâini îi păreau obosite, însă păstrau o fineţe aparte, buzele îi erau uşor cutate şi tenul ridat, dar nimic din aparenţa lui exterioară nu trăda semne de îmbătrânire. Prin fiecare por al trupului său, prin fiecare mişcare, exprima o voioşenie şi o căldură greu de regăsit până şi la adolescenţii energici din zilele noastre. Avea vârsta pe care o avea, însă sufletul trebuia să îi fie tânăr. Nu ştiu exact ce anume am simţit, uitându-mă în direcţia lui. Putea fi compasiune, simpatie sau un oarecare respect. Orice ar fi fost, m-a făcut să mă simt jenat, un complet idiot care nu ştia decât să ignore pe cei din jur în timp ce se holba ca un cretin printr-o fereastră gigantică. În câteva momente, am fost în picioare, am făcut o plecăciune pentru a îmi cere scuze şi am alergat, nu mers, până am dat de uşa glisantă a vagonului. Am apăsat pe buton şi am sărit în următorul compartiment fără a fi atent să nu lovesc pe cineva de dinauntrul lui. Toată liniştea pe care o simţeam, privind clădirile uriaşe şi oamenii istoviţi ce se duceau acasă, a dispărut complet şi a lăsat locul unei agitaţii cauzate de ceva încă necunoscut mie. Zumzete, râsete şi câteva strigăte se auzeau din spatele adunării de oameni, cauzate în mare de cârdul de fete ce stăteau aşezate în cerc în jurul unei persoane pe care nu reuşeam încă să o văd. Mi-am făcut loc printre ei şi am dat să mă îndrept spre următoarea ieşire, dar am fost oprit brusc. Mulţimea de fete a început să se mişte, câte una pornind în direcţii diferite, de parcă circul se terminase şi nu mai aveau ce căuta acolo. Un tânăr mai înalt şi decât mine s-a ridicat în picioare şi a zâmbit. Cred că rânjetul de pe buzele lui se instalase cu mult înainte, când încă era înconjurat de admiratoare, dar nu pot fi nici acum sigur. Cert e că a început să meargă înspre mine, a trecut pe lângă corpul meu fără măcar a se uita urât la mine, ca şi cum nu ştia că eu stăteam drept în mijlocul coridorului şi mă uitam insistent înspre el.
E greu de exprimat în cuvinte ceea ce am simţit când a trecut pe lângă mine. Părul lui castaniu nu ajungea mai jos de bărbie, însă nu stătea drept ci uşor ondulat la vârfuri. Unele firicele de păr scăpau de după urechi şi se ridicau în timp ce acesta mergea. Vârfurile străluceau puternic, căpătând o nuanţă apropiată mierii de albine pe când restul părea doar umbrit. I-am simţit parfumul, un miros dulce-acrişor, şi am inspirat adânc. A trecut mult prea rapid pentru a mă putea bucura de acea esenţă cutremurătoare. Am înţeles din răceala lui faţă de persoana mea că e timpul să merg mai departe şi să mă întorc la locul meu şi exact asta am şi făcut.
Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat în acel moment. S-a oprit în faţa uşii şi a rămas acolo timp de câteva secunde, apoi a început să meargă înapoi spre locul de unde a venit ca şi cum nu i-a plăcut deloc ceea ce a văzut în compartimentul restaurant. Mi-am imaginat că va trece din nou pe lângă mine, ignorându-mă complet, însă m-am trezit prins de încheietură şi tras după el până am ieşit din vagon. Mă aşteptam să îmi dea drumul la mână şi să mă ignore din nou, dar m-a prins cu încă mai multă forţă şi m-a împins în perete. Ambele lui braţe s-au aşezat de o parte şi de alta a capului meu , prinzându-mă sub trupul lui, apoi au coborât pe mijlocul meu şi m-au strâns cu putere. Degetele lui mi-au atins bărbia în timp ce corpul lui s-a lipit de al meu, frecându-se uşor. I-am simţit limba peste buzele mele, făcându-şi loc pentru a intra în gură, însă nu am reuşit să mă adun şi să îl opresc. La început doar a lins-o, apoi a început să o sugă calm înainte de a mă prinde de umeri şi a mă ridica brusc. Eram conştient că puteam fi violat acolo, de el, dar nu reuşeam sub nici un fel să mă motivez pentru a îl îndepărta. Am ajuns eu în locul lui în timp ce el s-a lăsat pe vine, însă nu a încetat să mă ţină strâns de mâini. Buzele lui s-au proptit aproape de buricul meu, apoi au rămas acolo pe toată perioada cât m-a ţinut captiv. Uşa prin care am ieşit şi noi s-a deschis, iar acelaşi bărbat blond ce stătuse aşezat pe scaunul meu a trecut însoţit de alţi doi.
L-am urmărit cu privirea şi până să mă dezmeticesc bine, am realizat că necunoscutul s-a oprit de îndată ce acel bărbat s-a făcut nevăzut. Mi-am zâmbit mie, crezând că a avut un singur scop, acela de a se proteja, dar am fost trezit la realitate de privirea lui seducătoare în timp ce trăgea cu degetele de şlitul de la pantalonii mei şi privea înauntru. Am dat să îi îndepărtez mâna, chiar am încercat să mă opun, eram mult prea roşu la faţă şi mult prea jenat pentru a nu face asta.
Am fost eliberat, apoi prins în braţele lui, sărutat mult mai pasional ca înainte. Îi simţeam limba, atingând-o pe a mea cu brutalitate, apoi degetele coborându-i pe fundul meu. Am căzut la pământ, învins de puterea lui corporală. Stăteam cu fundul pe podea, cu mâinile atârnând pe lângă corp în timp ce buzele lui le mângâiau pe ale mele întocmai cum o haină atinge pielea atunci când este îmbrăcată. Am încercat să îmi ridic braţele, dar tot ceea ce am putut să fac a fost sa aşez o palmă pe piciorul lui şi să îi prind mâna ce îmi atingea obrazul. Limba lui a continuat să o sugă pe a mea, însă nu am primit nici un semn de avertizare de nicăieri din trupul meu, spunându-mi să îl opresc.
- Mai bine devii al meu cu forţa decât al lui luat cu zăhărelul , mi-a spus pe un ton calm, făcându-mă să mă cutremur puţin şi să îl privesc pierdut.
- Po....poftim?
Atât am reuşit să întreb înainte ca necunoscutul să se ridice în picioare şi să se îndrepte spre ieşire. Ştiu că am mai îngânat ceva pentru că s-a întors cu privirea spre mine, dându-mi de înţeles că m-a auzit. Pentru prima oară, în doar câteva secunde, am făcut o analiză completă a felului în care acel tânăr cu părul castaniu arăta. Era mult mai înalt ca mine, la fel de slab, cu un ten uşor albicios şi o nuantă încredibilă a ochilor căprui, cumva impunând acelaşi respect ca blondul de care acesta se ferea. Linia gâtului era elegantă, braţele puternice şi mâinile mari, mai mari ca ale mele, cu degetele lungi şi fine ca cele ale unui pianist. Pieptul îi părea lucrat iar fundul completa întreaga fizionomie, reuşind să ilustreze un corp model, demn de invidiat şi de dorit.
De ce a trebuit să mă uit la el şi să îl observ atât de infometat, pentru că altfel nu îmi pot motiva acţiunile, de ce am fost eu cel ce a trebuit să îi laude frumuseţea? Făcând asta, am stârnit o adevărată furtună în inima mea. Am stârnit o dorinţă ce nu îmi putea fi îndeplinită în acel moment, însă şi o tristeţe de care nu credeam că sunt în stare. Acel trup înalt mă făcea să vreau să îl ating, numai gândul că acele braţele puternice au fost cele care m-au ţintuit de perete, m-a făcut să le doresc din nou în jurul mijlocului meu, chiar şi buzele acelea dulci reuşeau să mă cutremure, să mă facă să îmi doresc să le simt din nou. Nu doar pe ele...ci pe el.
Când s-a uitat înspre mine, pot să jur că i-am văzut genele înfoindu-se ca penele unui păun, ochii subţiindu-se, căpătând o înfăţisare seducătoare şi buzele roşii arcuindu-se într-unul dintre cele mai pline de sine zâmbete pe care le-am văzut vreodată. Nu încetam să mă întreb dacă mă privise în acel mod şi în timp ce mă săruta, în timp ce mă atingea. Aş fi vrut să fi fost mai atent, să îl observ mai mult, totul pentru a îmi da seama ce sunt eu pentru el. Ba nu, mint. Să îmi dau seama ce e el pentru mine.
Uşa s-a închis în urma lui, el a continuat să meargă mai departe, alţi câţiva pasageri şi-au făcut drum pe coridor, doar eu stăteam la pământ cu picioarele îndoite, aşezat cu fundul pe gambe, cu palmele mâinilor lipite de podea, afişând una dintre cele mai stupide expresii posibile.
M-am ridicat, în cele din urmă, am privit în jurul meu confuz, apoi am continuat să merg înspre compartimentul meu, hotărât de data asta să dorm puţin, nereuşind să fac asta înainte de a pleca la drum. Fiind pierdut în lumea mea proprie în care existam doar eu şi acel individ care mă sărutase atât de pasional, m-am mişcat mai încet ca niciodată, cumva sperând că aveam să îl mai văd o dată, că am să îi aflu măcar numele dacă nu puteam să mă împrietenesc cu el.
Cele cinci minute ce puteau fi făcute de la vagonul restaurant până în locul unde se aflau bagajele mele şi patul ce mă inspitise până atunci, s-au transformat într-o jumătate de oră lungă ca naiba, timp în care m-am uitat la toţi cei din jurul meu pentru a mă asigura că nu trec pe lângă el fără să îl observ. Am tresărit uşor şi am început să mă uit insistent când într-o parte, când în alta, simţind o nevoie acută de a ajunge la baie. Nu ştiam exact unde se află sau cum ajung acolo, căutam cu privirea ca un nebun incapabil să se abţină şi am continuat să îmi fac loc prin mulţime, mult mai rapid, pentru a ajunge unde aveam nevoie. Mi-am dat seama mult prea târziu că trecusem de compartimentul meu şi că singura mea scăpare era toaleta ce o foloseau cei ce nu aveau bilet pentru una dintre camerele superb amenajate pentru cei ce călătoreau mai mult de 10 ore. Am deschis fiecare uşă ce îmi stătea în cale până când am ajuns la ultima ce servea ca obstacol şi am zâmbit fericit. Am întins mâna spre buton, însă un zgomot ciudat m-a făcut să mă opresc.
„ Hm...ah...”, apoi câteva icniri lungi. Asta se auzea de partea cealaltă a uşii. Ca orice alt om curios, mi-am îndreptat privirea spre gemuleţul prin care puteam vedea ce anume se întâmpla înauntru. Normal ar fi să spun că mi-a stat inima în piept, că m-am simţit jenat, că nu îmi venea să cred ochilor şi că aş fi preferat să fac pe mine decât să aştept ca scena să ajungă la un sfârşit. Adevărul e că m-am simţit ca un cretin, un naiv ce s-a lăsat condus de un sentiment ciudat, dar plăcut, ca un borfaş de pe stradă sau un gigolo ce putea fi convins foarte uşor să accepte atingerile unui bărbat. De partea cealaltă a cadrului de metal, mâinile mari stăteau aşezate pe fundul unui alt băiat cam de vârsta mea, degetele urcau din când în când pe spatele lui, apoi coborau între picioare şi strângeau bărbăţia neacoperită a tânărului, buzele roşiatice erau umezite de limba jucăuşa pe care am simţit-o pe propria mea piele, în timp ce trupul plăcut la atingere, dar puternic, se împingea în acea persoană şi îi provoca exact aceleaşi gemete pe care le auzisem cu doar secunde înainte.
Acel băiat avea doar, cât? Cel mult 18 ani, nu putea fi major. Părul brunet îi era destul de lung încât să îi acopere umerii, buzele îi străluceau ca şi cum au fost date cu lip gloss, trupul îi era mult mai firav şi mai asemănător cu cel al unei femei decât era corpul meu. Puteam întelege de ce a ales să mă folosească pe mine ca paravan şi pe acel tânăr ca obiect al satisfacerii sexuale. Nu ştiu de ce am continuat să mă uit la ei. Bine...de fapt ştiu. Eram atât de intrigat de ceea ce vedeam, de comportamentul lor şi de situaţie, în general, încât nu m-am putut desprinde din uşă şi să mă întorc în compartimentul meu. Pe brunet l-am poreclit „Blacky”, simţind nevoia să fiu răutăcios şi să îi găsesc defecte.
Blacky continua să scoată gemete lungi şi înfundate în timp ce trupul său se ridica odată cu cel al necunoscutului când acesta îl pătrundea cu forţă ca şi cum nu depunea pic de efort. Nu vedeam chiar cum bărbăţia lui îşi făcea loc printre fese şi se afunda înauntrul găurii din mijloc, dar puteam presupune, pe bună dreptate, că trebuia să doară destul de mult şi să fie deranjant. Începusem să manifest o simpatie ciudată, o milă dusă la extrem şi o ciudă greu de explicat. Iniţial, era vorba de ego-ul meu pe care el reuşisă să îl rănească. Mă simţeam deconsiderat pentru că am fost folosit ca o simplă momeală, un mod de scăpare la îndemână şi nimic mai mult.
Putea fi oricare altul, sau alta, în locul meu. Altcineva ar fi putut fi strâns în braţe, sărutat şi apoi abandonat în timp ce Blacky era evident într-o cu totul altă situaţie. El a fost ales în mod special. Bărbatul cu păr castaniu probabil se uitase cu atenţie în jurul lui, îl observase pe el, îi făcuse avansuri şi apoi, în perfectă deplinătate mintală şi conştient de ce însemna să o facă cu un băiat, a ales să se culce cu el într-un loc în care putea fi văzut cu uşurinţă. Eu eram scăparea de un moment, acel băiat forma vizibilă a preferinţelor sale.
În ciuda atracţiei pe care o simţeam faţă de scena pe care o vedeam, am decis că e mai bine să mă întorc locul meu pentru că oricum nu aveam ce face în privinţa lor. Ar fi fost stupid să încerc să îi opresc şi jenant să mă prefac că am dat de ei din greşeală.
Nu mai dura mult până când trenul avea să ajungă în gară şi să trebuiască să iau taxi-ul pentru a ajunge la sediul poliţiei naţionale japoneze, sucursala Tokyo. Am aşteptat fără a mă mai plimba prin tren, stând aşezat pe marginea patului acoperit cu cearceafuri albastre, apoi am aţipit puţin. M-am trezit la timp pentru a coborâ în staţia potrivită, mi-am ridicat bagajele şi m-am îndreptat spre una dintre multele ieşiri. Am realizat mult prea târziu, după ce m-am plimbat zeci de minute prin gară fără un scop anume, că încă aşteptam un moment în care să îl revăd şi să schimb câteva vorbe cu el.
Cu mintea la posibilitatea de a îl reîntâlni, m-am urcat în taxi, i-am spus adresa şoferului şi am închis portiera. Eram nervos, speriat de gândul că aveam să întâmpin mai multe situaţii de genul, unele poate mai ciudate, sictirit de felul în care necunoscutul m-a tratat şi invidios pe Blacky. Mă consideram destul de potrivit chiar şi pentru o partidă de o oră şi puţin. Privind înapoi, atunci am început să mă consider ca atare, ca persoană ce putea fi iubită şi în acel mod, ce putea fi sărutat de un bărbat şi să se transforme în partenerul lui de pat. Pentru prima oară, m-am gândit la mine ca la un obiect, un corp în braţele acelui bărbat cu părul castaniu.