The life of a male prostitute (yaoi,shounen ai and normal couples)

[Lithium-Angel]

scuze ptr intarziere...am avut o saptamana foarte ciudata si incurcata...am senzatia ca nu am facut nimic si totusi nu am avut timp sa fac ceva....
am scris incet incet si acest capitol...parca cineva ma oprea la fiecare doua propozitii...cred ca mi-a fost super rau...anyway....\
sper sa imi spuneti ce greseli am si daca nu sunt majore sa le treceti cu vederea si sa va bucurati de poveste. kiss.

A noua dilema: Calea pe care sa pasim...

Pentru oricare indragostit ce se scoala dimineata si intalneste razele solare, totul ar trebui sa fie perfect. Pentru fiecare nebun din dragoste, ce viseaza la persoana iubita pe tot parcursul zilei, ziua ar trebui sa inceapa minunat si sa se termine la fel de minunat. Pentru toti cei ce iubesc dragostea, patul ar trebui sa fie un cuibusor de nebunii. Pentru Hiro si Hideki, lucrurile aveau sa se incurce putin...putin mai mult.
- Deci, nu facem nici o excursie?
- Ti-am zis ca o propozitie nu incepe cu deci.
- Kanon...
Atat au auzit din intreaga discutie cei doi baieti ce se pregateau sa mearga la o plimbare. Hideki s-a imbracat destul de lejer si parea sa nu fie prea preocupat de infatisarea sa, Hiroki si-a pus cele mai frumoase haine din garderoba pentru ca dorea sa faca din aceasta prima intalnire, cea mai fericita zi din viata lui. Roro i-a urmarit cu privirea si aproape a cazut de pe scaun incercand sa nu ii piarda din vedere. Kanon s-a uitat ciudat la argintiu, stia ca nu avea sa dureze prea mult aceasta atmosfera si ca de indata ce isi va da seama de adevarul din viata lui, avea sa se transforme in acelasi om rece de dinainte.
Desi o lume intreaga se uitau la ei si ii vorbeau pe la spate, Hiroki se agata de bratul argintiului si din cand in cand ii oferea cate un sarut. Movaliul a reusit in cele din urma sa il convinga sa mearga la o intalnire. Timp de cateva zile bune l-a batut la cap spunandu-i ca toti iubitii se duc la intalniri si ca locul preferat pentru genul asta de iesiri in oras e parcul de distractii, dar a reusit numai pana la un anumit punct. Hideki a acceptat sa mearga la o intalnire insa nu la parcul de distractie.
Hideki, desi nu isi amintea de trecutul lui plin de fite si de posibilitatile infinite pentru a se distra, pastra inca putin din rafinamentul specific cuiva de clasa lui sociala. Timp de cateva zile, a cautat cu ardoare un loc care sa li se potriveasca si in cele din urma s-a oprit, un ras copilaresc si-a facut aparitia si s-a jenat complet. S-a simtit ca un copil mic, un adolescent ce trece prin prima lui experienta si prima lui dragoste, iar pentru asta trebuie sa aiba grija ca totul sa mearga perfect.
Problema era ca pe masura ce cauta mai multe locuri, mintea sa era acaparata de senzatii ciudate ce il faceau sa se cutremure. Anumite locuri il faceau sa se uite direct la numele lor scris pe hartie, pe altele le trecea cu vederea pentru ca avea o senzatie nefasta, si, incet incet, fiecare loc in care a fost, fie impreuna cu tatal lui si partenerii lui de afacere sau chiar cu proprii lui clienti, ii veneau in minte si se simtea sufocat.
Avea atatea posibilitati dar fiecare noua amintire ii miscora sperantele si il facea sa se simta extenuat. A ales un locat nou, putin cam feminin pentru gustul lui deoarece peretii erau rosii si interiorul tot un mov si un violet foarte vibrant insa atmosfera era romantica si puteau avea toata intimitatea pe care si-o doreau.
Cativa si-au intors capul si s-au uitat dupa el, dar a incercat sa ignore asta.
Au mancat friptura de vita si ca desert au avut o crema de ciocolata minunata insa Hideki nu a mancat-o.
Si-a indreptat privirea spre Hiroki, care manca cu pasiune si se comporta exact ca un copil mic, si a decis ca acea ciocolata poate avea alta utilizare. Pentru ca a rezervat un separeu, a incercat sa il faca pe Hiroki sa se dezbrace insa nu a reusit. In cele din urma si-a varsat putina ciocolata pe camasa pentru a o putea scoate de pe el. A avut grija sa lase destula crema sa curga si pe pieptul lui numai pentru a il face pe movaliu sa saliveze. In secunda urmatoare, Hiroki a inghitit in sec si si-a apropiat picioarele. Si-a muscat buza inferioara sperand ca asa avea sa isi reprime dorinta de a il saruta pe argintiu insa cu cat se impotrivea mai mult, cu atat il dorea mai tare. Hideki si-a sters putina cu degetul dupa care a inceput sa il linga, dar Hiroki l-a oprit si i-a dus degetelul aproape de propria gura. A lins putina ciocolata ce a mai ramas dar nu s-a oprit. Buzele argintiului le-au atins pe ale lui si au continuat initiind un sarut pasional. Desi Hiroki nu era de felul lui pervers si uneori de o timiditate greu de imaginat, a indraznit sa se aseze in genunchi pe bancheta din incapere si sa il sarute pe piept. Hideki l-a prins in brate si a inceput sa il sarute pe gat si pe piept insa movaliul era hotarat sa nu renunte la gustul de ciocolata combinat cu dulceata pielii argintiului. Se simteau atat de bine, dar usa de la separeu s-a deschis si chelnerul si-a facut aparitia. Hiroki s-a ascuns sub masa pentru ca se simtea mult prea jenat. Camasa ii era intinsa pe spatarul scaunului, pantalonii deschisi la primi trei nasturi, Hideki il saruta pe gat in timp ce mana movaliului se misca pe trupul sau, o imagine mult prea intima pentru a fi vazuta de un chelner.
Argintiul a tusit usor si i-a zambit chelnerului dupa care i-a multumit pentru cina minunata si a cerut o sticla de vin. De indata ce a plecat ospatarul, Hiroki s-a ridicat inapoi pe scaun.
- Asta a fost...foarte...foarte jenant!!
- Tu esti cel ce a sarit pe mine, a raspuns, pe un ton linistit si foarte vesel, argintiul. Ochii lui straluceau si era evident din ranjetul de pe buzele lui ca totul a fost pus la cale de el. S-a prefacut inocent si nestiutor dupa care s-a ridicat de la masa si s-a imbracat, gata sa plateasca pentru cina.
Din urma lui, cateva minute mai tarziu, a aparut si Hiroki, inrosit la fata exact ca un rac, dorind sa evite o alta intalnire cu chelnerul care i-a surprins intr-o astfel de ipostaza.
Pentru a ajunge inapoi la club, trebuiau sa ia trenul insa multumea nu l-a oprit de loc pe argintiu. Ghemuiti intr-un colt, in propria lor lume departe de inghesuiala din tren, Hideki il tortura cu sarutari dulci si atingeri indiscrete. Nu se putea abtine, Hiroki il atragea ca un magnet si il facea de fiecare data sa isi doreasca sa il sarute si sa il tina in brate. Spre disperarea argintiului, trenul a ajuns in statie exact cand ajungea la partea cea mai interesanta. S-a vazut nevoit sa se opreasca si sa continue mai tarziu. Hiroki s-a oprit in dreptul usii, iar cu o frica incredibila pe chip, l-a prins de mana pe argintiu si s-a ascuns in spatele lui. Indreptandu-si atentia spre usile trenului, a vazut un cuplu cam de doua ori mai batran decat el ce semana oarecum cu Hiroki. Frica de pe chipul movaliului l-a speriat la inceput dar de indata ce au reusit sa se indeparteze de tren fara a fi vazuti, l-a strans in brate si l-a consolat.
- Hei...ce s-a intamplat? a intrebat Hideki foarte ingrijorat prinzandu-i barbia cu degetele de la mana dreapta.
- Mama...erau mama si tata...de ce? Nu inteleg...de ce sunt aici? Eu... , Hiroki nu putea vorbi prea bine. Era in stare de soc si ingrijorat pentru ceea ce avea sa se intample. Parintii lui, fie ei adoptivi, puteau sa il oblige sa se intoarca acasa si sa isi paraseasca noii prieteni. Hideki a uitat de intreaga situatia de indata ce si-a pierdut memoria insa Hiroki i-a povestit motivele pentru care a plecat de acasa. In ochii argintiului se puteau vedea clar schimbarile de atitudine. De la veselia si nevoia de a isi manifesta dorinta, a trecut direct la raceala si indiferenta.
- Nimeni nu te poate obliga sa faci nimic. Ar fi o idee buna sa te intorci acasa pana devii major, sunt parintii tai si au influenta. E decizia ta, daca vrei, poti sa te intorci acasa.
Spusele lui Hideki l-au facut pe movaliu sa inghete. Privea in jos, cu ochii bulbucati, nu putea rosti nici macar un cuvant si raceala din vocea argintiului il speria. Ii amintea de vechiul Hideki, cel caruia nu ii pasa de nimic si care ar fi dat orice numai sa stea departe de oamenii din jurul lui. Si-a ridicat privirea spre argintiu insa tot ce a gasit a fost indiferenta si o atitudine total nepotrivita pentru noul Hideki.
- Hideki, vrei sa spui ca nu iti pasa daca as pleca?
Intrebarea lui era pusa cu mare frica. Dorea ca argintiul sa ii spuna ca de fapt nu doreste sa il vada plecat ci sa ramana acolo cu el, insa Hideki, pur si simplu, s-a intors cu spatele la el si a inceput sa mearga spre club. Movaliul s-a simtit exact ca un copil mic ce merge in spatele tatalui sau, fara a indrazni sa spuna ceva, doar urmarindu-l si asteptand sa ajunga acasa.
Cand au ajuns la club, amandoi s-au oprit in dreptul usii. Hideki i-a salutat pe baieti si a urcat direct la etaj lasandu-l pe Hiroki in compania lui Roro.
- Ce s-a intamplat?
- Ne simtea foarte bine si...in tren, mi-am vazut parintii.
- Ce??? reactia blondului era cea pe care o asteptase Hiroki de la argintiu.
- Da...si lui nu ii pasa, a continuat movaliul pe un ton trist si lipsit de speranta.
In acel moment, Hiroki nu stia ca, de cateva zile bune, Hideki isi recapatase memoria si stia perfect cine e. Uneori, noaptea, dupa ce movaliul adormea, avea sa se ridice in fund si sa se uite la bucatica de hartie pe care scrisese ca Hiroki avea sa il iubeasca oricum si zambea ironic. Odata trezite sentimentele lui de dorinta si impacare pe care le manifesta in preajma movaliului, nu le mai putea nega sau ocoli. A trebuit sa recunoasca ca sa simte ocrotit in bratele adolescentului si ca inima ii bate cu putere de fiecare data cand ii simte mirosul acela imbietor. Ii placea sa il atinga si sa il mangaie, consolarea lui ii oferea o senzatie de satisfactie spirituala nu trupeasca.
Sus, in camera lor, in timp ce Hiroki vorbea cu Roro, Hideki se uita din nou, parca pierdut, la foaia de hartie din mana lui si zambea trist. Daca movaliul pleca de langa el, starea lui de tristete si depresia aveau sa revina. Din pur egoism, nu il putea lasa sa il paraseasca.
- Hideki...uhm, esti suparat pe mine? a intrebat rusinat movaliul in momentul in care s-a intors in camera.
- Nu.
- Hideki, eu...
- Hiro, nu te pot obliga sa pleci de aici. Nu ma priveste. Imi dau seama ca viata ta nu are nici o legatura cu mine, dar... . Daca vrei sa ramai aici, am sa te ajut. Bine?
- Bine..., a raspuns pe jumatate fericit movaliul prinzandu-l in brate.
Desi era o ora tarzie, la sectia de politie nr 4. din Tokyo, cei doi adulti din tren, au ajuns in fata comandantului si ii povesteau despre fiul lor disparut. Cativa prieteni de ai baiatului le-au spus ca l-au vazut urcand intr-un tren spre Tokyo si ca acesta este motivul pentru care au decis sa calatoreasca si ei.
- Vom face tot posibilul sa il gasim. O poza ne-ar fi de folos, a asigurat comandantul.
Seful politiei din Tokyo era un om batran si gras, urat dar sigur pe sine si hotarat sa recurga la orice masuri numai pentru a isi reasigura pozitia de sef. Ii placeau banii si puterea si era dispus sa si le asigure in orice mod posibil. In numai cateva zile, a reusit sa faca rost de o poza cu un baiat ce semana cu cel denuntat insa cu parul movaliu, si un altul cu par argintiu ce i se parea nespus de cunoscut. In acelasi timp, Hideki se pregatea in secret sa paraseasca clubul. Zi dupa zi, si-a mutat lucrurile din camera insa numai cele foarte importante. In ultima zi, si-a luat ramas bun de la baieti spunand ca se duce la control insa se indrepta spre noul apartament pe care si l-a inchiriat.
Hiroki a deschis sifonierul pentru a se imbraca si a observat absenta majoritatii hainelor pe care le prefera vechiul Hideki. Intr-un-ul dintre buzunare a gasit hartiuta pe care scria : „ Idiotule, Hiroki te iubeste indiferent cum esti si ce faci. Stai alaturi de el si iubeste-l. Hideki”, dar si „ Cat timp pot sta alaturi de el?” „Am sa il ranesc.” , „ E mai prudent sa plec.” . De abia atunci, movaliul si-a dat seama ca Hideki planuia sa dispara din viata lor, din nou. Nu a stat sa intrebe daca chiar avea de gand sa faca asta, a trecut val vartej pe langa blond si Kanon, a fugit direct in strada si a inceput sa alerge dupa argintiu. Cateva minute mai tarziu l-a ajuns din urma si a sarit peste el.
Cazuti amandoi la pamant, Hideki s-a lovit usor cu capul de bordura si Hiroki si-a ranit genunchiul de la piciorul stang.
- Hideki, ce naiba crezi ca faci?
- Eu sunt cel ce ar trebui sa intrebe asta. Nu poti sari asa pe oameni.
- Lasa asta. Doreai sa dispari din nou!!! a tipat movaliul lovindu-l peste ochi. Sunetul provocat de palma parca a avut ecou in mintea lui Hiroki. Nu ii venea sa creada ca l-a lovit cu palma peste ochi dar Hideki era si mai mirat. Nu isi putea aminti pe moment ultima oara cand a fost pleznit peste ochi. Nu a spus nimic, s-a ridicat si a inceput sa mearga mai departe fara a il baga in seama pe Hiroki.
- Hideki!! Ai zis ca ma vei ajuta sa raman aici...de ce pleci?
In ochii movaliului cateva lacrimi si-au facut aparitia. Stia ca e copilaresc sa planga in mijlocul strazii din cauza asta dar nu se putea abtine. Dintr-un motiv sau altul, se simtea apropiat de Hideki si il dorea aproape. Chiar daca nu avea absolut nici un motiv sa il iubeasca, nu putea sa nu simta iubire pentru el. Era ceva mult mai presus de el, ceva ce nu putea explica.
Argintiul s-a oprit in mijlocul strazii pentru ca nici o masina nu circula in acel moment. S-a intors spre movaliu si a zambit oarecum trist.
- Eu sunt eu. Vechiul eu. Tu esti singurul lucru nou in viata mea. Chiar ai putea fi alaturi de mine cand ei pot fi mult mai buni cu tine? Sunt obosit si sictirit. Vreau doar liniste si atat. Nu imi pasa de restul. Ei pot fi mereu langa tine si te vor sprijini mereu. Nu te pot obliga sa ma alegi pe mine sau pe ei, insa te sfatuiesc sa ii alegi pe ei. Oricum ar fi, faci cum doresti.
- Hideki!! Daca as veni cu tine, m-ai lasa sa iti fiu alaturi?
- Nu te pot izgoni. E alegerea ta. E viata ta si poti sa faci ce vrei.
Hiroki a alergat pana la argintiu si l-a inconjurat cu bratele de mana. Era constient ca inlocuia securitatea cu pasiunea si prietenia cu iubirea dar ii convenea orice atata timp cat Hideki era acolo. Argintiul nu l-a respins ci doar i-a zambit calm si l-a lasat sa il urmeze. In acelasi timp, unul dintre ofiterii de politie i-au observat si a realizat asemanarea dintre baiatul din poza primita si cel cu parul movaliu. I-a urmarit dupa care s-a intors la sectie si a raportat situatia.
Apartamentul nu era inchiriat ci cumparat de Hideki. Pana atunci, Hiroki nu stia ca numele lui de familie e Tateyama, ca in Kyoshi si Saraki Tateyama, faimosii designeri ce au debutat la o varsta frageda. Situatia financiara a argintiului era incredibila. Apartamentul era de lux, cu trei camere si desi avea un aer modern, usile erau dintre cele traditional japoneze. Paturile erau enorme, televizoarele cu plasma si ferestrele erau la fel de gigantice. Totul parea metalizat si modern insa pastrau o caldura greu de imaginat intr-un loc atat de high tech. De abia dupa ce a ajuns in sufragerie, a realizat ca in fuga lui dupa Hideki, nu si-a luat nici macar o haina si ca nu a luat nimic de la club.
- Hideki! Am uitat ca nu mi-am luat hainele.
- E in regula, a vorbit incet argintiul apropiindu-se din ce in ce mai mult de movaliu.
- Da, dar chiar daca nu erau cumparate de mine, le purtam eu.
- Si? Iti cumpar altele. Doar eu ti le-am cumparat si pe acelea, nu? a continuat pe acelasi ton apropiindu-se din ce in ce mai mult de Hiroki. Movaliul se dadea cate un pas in spate pana cand a ajuns cu spatele lipit de perete.
- Ma vei lasa sa stau langa tine?
- Da, ar fi prea mare problema sa te refuz..
- Pot sa dorm cu tine?
- Sigur. Nu am sa te refuz. Nu imi complic viata...
- Hideki...
- Uff..., taci odata, a oftat argintiul strecurandu-si limba in gura movaliului. A cercetat-o in voie, unindu-si buzele cu cele ale lui Hiroki. Nu s-a oprit pana cand nu a fost sigur ca l-a lasat fara respiratie. Un firicel de saliva a coborat pe barbia movaliului si, imediat apoi, s-au auzit cateva pufaituri venind dinspre baiat. De abia mai putea respira, inima ii batea cu putere si simtea ca genunchii ii vor ceda in orice clipa.
Hideki s-a aplecat, a rupt materialul pantalonului pentru a vedea mai bine rana de la genunchiul movaliului si apoi a zambit meschin. A scos limba si si-a trecut-o peste sangele ce inca curgea putin de la rana si a inceput sa linga tot lichidul rosiatic. Chiar si dupa ce acesta a disparut, a continuat sa il atinga pe adolescent si sa ii tortureze pielea. Cand si-a indreptat in cele din urma privirea spre Hiroki, l-a vazut cu capul intors spre dreapta, cu ochii inchisi muscandu-si buza de jos, obrajii rosii si mainile tremurande.
Argintiul si-a pus mana pe coapsa piciorului movaliului si a urcat din ce in ce mai sus pentru a vedea cat de tare se putea cutremura baiatul. Ajuns undeva in aproprierea inimii, putea simti bataile rapizi si avea senzatia ca inimile lor bat la unison. S-a ridicat si si-a lipit intreg trupul de corpul movaliului dupa care si-a coborat mana in pantalonii lui Hiroki si a inceput sa il maseze intre picioare.
- Hide...ki...eu...ah...
- Sssh....nu ti-a spus nimeni ca vorbesti prea mult? a susotit argintiul in timp ce l-a muscat de buza pe Hiro.
L-a prins de mijloc cu forta si a refuzat sa il lase sa se mai miste. L-a ridicat pe sus si apoi trantit in patul mare, de abia adus. In cateva secunde a reusit sa il dezbrace complet. A hotarat sa renunte la gentilete si sa treaca direct la „meniul principal”. Il dorea mult prea tare pe baiat pentru a se gandi la sarutari sau atingeri gentile. L-a strans de incheieturile mainilor si i le-a dus deasupra capului dupa care l-a intors cu spatele spre el si a inceput sa il maseze din nou intre picioare.
Chiar daca il tinea numai cu o mana, stransoarea lui era destul de puternica pentru a il mentine nemiscat pe baiat. L-a patruns cu putere insa niciunul nu a simtit durere. Hiroki a icnit de placere si a inceput sa geama usor dupa fiecare penetrare si atingere. Gafaia si icnea des, insa se simtea ingrozitor de bine in mainile argintiului. Hideki isi musca buza de jos si incerca sa se abtina din a il trata si mai dur de atat. Avea ciudata impresie ca Hiroki e ca o extensie a trupului sau si ca numai atunci cand e unul cu el, poate deveni complet. Doar in acel moment, cand movaliu se afla in bratele lui, se putea simti un altul fata de nemernicul de dinainte.
Dimineata a venit mult prea rapid. Hiroki se afla in baie si facea un dus in timp ce Hideki de abia iesise din baie. Cand s-a auzit soneria, s-a indreptat spre usa pentru a o deschide fara a se imbraca mai intai.
Era gol, infasurat doar cu un prosop in jurul taliei, cu mana dreapta isi freca parul. Jumatatea de sus a corpului ii era complet dezgolita si picaturi de apa inca ii mai curgeau pe corp. La intrare, de partea cealalta se aflau cei doi din tren si comandantul politiei din Tokyo.
Hideki a ridicat dintr-o sprinceana si s-a uitat direct la batran, recunoscandu-l imediat. In exact acelasi moment, in aceleasi straie ca argintiul, si-a facut aparitia movaliului. A fost cat pe ce sa scape prosopul insa nu a facut asta.
- Hiro, du-te si schimba-te. Ia niste haine de ale mele.
- Dar...
- Am zis sa te schimbi. E in regula, a zambit intr-un mod foarte ciudat argintiul lasandu-i pe cei trei sa intre in apartament.
- Nu cred ca decizi tu ce va face fiul meu. Va veni cu noi.
- Daca am retinut bine, doamna, nu e fiul dumneavoastra. Si el alege ce vrea sa faca. Oricum ar fi, nu va cunosc.
- Sayuri si Ken Matsuyama, a rostit in continuare femeia aratand spre sotul ei. Parea sa fie foarte suparata si intrigata de situatia in care si-a gasit fiul in timp ce barbatul se uita cu niste ochi de lup la trupul argintiului.
- Daca va e frica ca va duce neajunsuri, va asigur ca o sa am grija de asta. Dati-mi un singur motiv pentru care ar trebui sa se intoarca cu voi si eu il las. De fata e si Kitamura. Deci, el poate confirma spusele mele, a rostit argintiul pe un ton putin cam prea seducator pentru situatia prezenta. S-a uitat cu coltul ochiului la batran si a zambit ironic cand si-a dat seama ca mosul saliva din nou pentru corpul lui.
- E un adolescent. Trebuie sa mearga la liceu.
- Il voi inscrie in ultimul an si ii voi plati cursurile. Altceva?
- Are nevoie de haine si de...
- Am sa ii cumpar tot ce are nevoie. Am zis un motiv.
- Cine va fi alaturi de el si il va ghida in viata si...
- Doamna, sunt sigura ca ma pot descurca destul de bine. Se pare ca nu vi s-a spus cine sunt. Numele meu e Hideki Tateyama, si da, acel Tateyama.
Argintiul acum ranjea. Stia perfect ce influenta are numele tatalui sau si ca oricine il auzea spunand ca il cheama asa se transforma automat intr-un catelus fugind dupa banii lui. Inainte ca Saraki, mama lui sa moara, aceasta i-a cerut iertare pentru tot ce i-a facut insa Hideki nu a iertat-o. I-a spus asta clar. I-a mai spus ca va profita de banii lasati si ca nu se va da in laturi cand va veni vorba de a se folosi de renumele ei. O viata intreaga a fost de parere ca daca mama lui tot l-a ranit atat de tare, dupa moarte macar de atata folos ii putea fi.
Kitamura i-a fost client timp de cativa ani de zile si il putea invarti pe degete dupa bunul lui plac. Una dintre solutii ar fi fost sa se culce cu el pentru a il putea ruga sa ii ia de pe capul lui pe cei doi soti, insa, in acelasi timp, stia ca asta l-ar fi putut rani pe Hiroki.
- Pai, noi...vreau sa zic.
- Doamna, domnule. Va asigur ca Hiroki va fi tratat foarte bine. Acum daca nu va suparati..., am sa racesc daca nu ma imbrac curand. Va rog sa plecati.
Cei doi s-au ridicat de pe canapea si au inceput sa isi arunce priviri viclene punand la cale planuri de a il stoarce de bani pe argintiu. Stiau ca Tateyama scoate din vanzari milioane de dolari si ca sunt printre primii in materie de moda din tara. Kitamura s-a oprit la mijlocul drumului si s-a uitat direct in ochii argintiului.
- Se pare ca ne intalnim din nou, Hideki-kun, a spus batranul ranjind.
- Da, ti-ai pus hainele cele mai bune pentru intalnirea cu mine, insa mi-e teama ca trebuie sa te refuz. Am un angajament si nu il pot incalca.
- Hm, chiar esti serios in legatura cu pustiul? E doar un tanc.
- Da...posibil. Insa in preajma lui ma simt mai....om. Oricum, tine-i departe de mine.
Batranul a ras infundat si a iesit dupa cei doi. Hideki a oftat adanc si a continuat sa se usuce. Cand a deschis usa de la camera principala, l-a gasit pe Hiroki stand ca o statuie, asezat pe marginea patului cu mainile puse pe genunchi si cu privirea in podea.
- De ce te-ai bosumflat asa?
Movaliul a tresarit speriat cand l-a auzit pe Hideki si s-a ridicat in picioare, gata sa plece daca i se spunea. Lacrimile au inceput sa ii curga din nou pe obraji, ar fi facut orice ii spunea Hideki, insa, in acelasi timp, ar fi murit de tristete daca ii cerea sa plece.
- Parintii...
- Au plecat deja, l-a intrerupt argintiul mangaindu-i chipul. Am promis, nu? Daca vrei sa ramai, am sa te ajut.
- Dar....dar!! Cum ai reusit???
- Usor. Le-am spus cine sunt si numele tatalui meu. A functionat la perfectie.
- Dar, nu doreai sa scapi de tatal tau si sa stai departe de el?? Daca le-ai spus... .
S-a oprit cand a realizat ce se ascunde in spatele zambetului de pe chipul argintiului. Hideki stia perfect ce a facut si ca oricare dintre cei trei se putea duce la tatal sau si sa ii spuna unde locuieste. In acelasi timp mai era si Kerori care putea reveni la club din clipa in clipa. Intr-un mod straniu, nu prea ii pasa daca e descoperit, nu atata timp cat il avea pe Hiroki aproape.
Exact cum isi inchipuia, Kerori a trecut pe la club, hotarat sa le faca zile fripte tuturor. De data asta, Tomo a fost cel ce i-a iesit inainte si l-a salutat.
- Auzi, piciule. Dispari din calea mea.
- Kerorero..., de ce esti mereu atat de suparat? Ai doar 25 de ani si pari mult mai batran. Ai sa faci prea multe riduri, a raspuns baiatul cu par cenusiu strambandu-se la barbat.
- Sa vezi ce riduri faci tu daca pun mana pe tine, a amenintat multicolorul intinzandu-si mana dupa baiat. Tomo s-a ferit si s-a indepartat si din cauza asta Kerori a cazut la pamant, exact peste el.
- Nu si daca iti rupi mana pana atunci, a continuat sa isi bata joc micutul incercand sa vada cat de mult si cat de repede il poate scoate din sarite pe fratele lui Hideki.
Intr-o sclipire de moment, si-a indreptat mana dreapta spre bustul barbatului si i-a cuprins, cu palma, barbatia. A ramas usor complexat la inceput, Kerori era la fel de bine dotat ca Hideki, insa si-a revenit rapid. Zambetul jucaus a reaparut pe chipul lui si o idee traznita i-a venit in minte. Avand in vedere ca nu s-a putut culca niciodata cu argintiul, fratele lui parea o inlocuire destul de buna.
- Ne, Kerorero. Hideki nu e aici. Vrei sa te ajut sa fac timpul sa treaca mai usor?a intrebat cu un ranjet enorm pe chipul sau. La inceput barbatul l-a privit curios si apoi suspicios, dar in cele din urma a acceptat. Nu pierdea nimic daca facea asta, ba din contra, avea sa se simta foarte bine.

Destul de rapid, au inceput sa vina facturile de la lumina, gaze si intretinere. Hiroki se uita la ele ingrijorat nestiind cum avea sa ajute sa fie platite. Argintiul il urmarea de fiecare data cu un zambet copilaresc pe chip. Se simtea mult prea infantil locuind cu Hiroki, mult prea relaxat si fericit. Pacea interioara il facea sa se agite mai tare si sa se sperie.
- Oare daca...
- Nu te mai gandi la asta, l-a intrerupt Hideki in mijlocul propozitiei. Facturile le platesc eu. Probabil va trebui sa muncesc din nou.
Cand argintiul a spus ultima propozitie, Hiroki s-a facut verde la fata si a scapat hartiile pe jos. A prins marginea blatului cu putere si si-a coborat din nou privirea in podea.
- Hideki, nu o sa..., nu o sa te mai culci cu...nu...
- Nu. Ma gandeam, am mostenit talentul alor mei. As putea deschide o afacere a mea. Ce zici? As fi un designer bun? a intrebat foarte fericit.
Doar trei luni de zile si devenea major. Era nascut pe 31 decembrie, exact in seara in care anul se inoia, apoi putea face ce isi dorea.
Frigul isi punea amprenta pe oras si toti elevii se duceau la scoala. Hiroki trebuia sa faca acelasi lucru, Hideki de asemenea. Movaliul mai avea doi ani de liceu in timp ce Hideki nu a reusit sa il duca pana la bun sfarsit. Cand avea 18 ani a renuntat de tot la liceu, fiind singura legatura pe care o mai avea cu tatal sau, si a abandonat studiile. Un motiv ascuns, era acela ca dorea sa fie cu ochii pe Hiroki pentru ca nimeni sa nu il fure, dar nu avea sa recunoasca asta.
Movaliul a acceptat sa mearga la liceu numai dupa ce Hideki i-a promis ca, daca isi va incepe cariera ca designer, il va primi alaturi de el chiar si ca ajutor daca nu putea fi de folos la altceva. Realitatea de abia de acum incepea sa se faca simtita si amandoi aveau sa dea de greutati. Pericolul cel mai mare erau cei cinci ce le puteau distruge fericirea. Care dintre ei avea sa fie primul?


p.s firar ele sa fie de virgule..am sa le dau in judecata =)))