19-08-2012, 12:04 PM
Hei,deci asta e primul meu fic deci nu stiu daca o sa va incante modul meu de a face descrierile si altele,dar totusi,sper sa va starneasca interesul catusi de putin,ideea povestii.^ ^'
Varsta minima: +16.
Gen: Yaoi.
Limba: romana.
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Simplu.
Capitolul 1.
Cum iti imaginezi ca arata un inger ? Inger... acea creatura divina, care prin puritatea sa vindeca sufletele infecte ale oamenilor. Trist e ca, oricat ai incerca, nu poti deveni ca ei. E ca un blestem. Mai dureros e cand unul dintre ei isi doreste sa fie ca noi. Da, noi. Recunosc, sunt om. Una dintre creaturile acelea mizerabile. Imi doream sa fiu un inger. Era cea mai mare dorinta a mea. Si s-a indeplinit...
Totul a inceput vara trecuta, cand l-am cunoscut pe Otoka. Eram in parc, impreuna cu micutul meu catelus, Rissu, un husky hiperactiv. Fiind foarte fericit si in forma maxima, fugea cat il tineau piciorusele, eu fiind nevoit sa fug dupa el. Pentru un moment m-am asezat pe banca si am lasat-o pe Rissu sa fuga in limita lesei. Am inceput sa citesc o carte, pe care o luasem cu mine, asa ca nu am observat ca Rissu se invartise in jurul unui om. Abia cand am scapat lesa din mana am observat ca il "legase" pe bietul om. Era un tip inalt, slabut cu parul roscat-portocaliu si ochi caprui, imbracat complet in alb. Singura culoare care se distingea de hainele lui imaculate era culoarea lesei lui Rissu, care latra fericit, sperand sa isi fi facut un nou prieten. Si ce-i drept nici el nu parea nervos. Parea chiar amuzat de entuziasmul lui Rissu. A stat calm, a zambit si a incercat sa se elibereze de lesa. Am vrut sa ajut, insa deja scapase de aceasta si mangaia catelusul pe burtica, razand de reactia lui.
-Scuze, am spus, jenat de cele intamplate.
Desi ma simteam ingrozitor pentru ce facuse potaia aia agitata, el nu parea deranjat, desi ii murdarise hainele.
-Nu-i nimc, piticule. Si-a pus mana in parul meu, smotocindu-l. Parea chiar vesel. Numele meu este Otoka, a spus el, zambind. Pe tine cum te cheama?
Ah, prieteniile! Nu am asa ceva. Nu cunosc conceptul de "prieten". Nu am mai vorbit cu cineva asa mult de cand aveam sase ani. Atunci am aflat cat de dureros e sa ramai singur. Parintii mei au pierit intr-un incendiu. Tragic, totusi, atunci a inceput si obsesia mea pentru ingeri. Imi doream sa ajung in Rai, sa ii mai vad odata...sa pot sa le spun cat tin la ei. Bineinteles, pare imposibil dar... totusi mai am o speranta. Din cauza obsesiei mele, nu am avut timp sa-mi fac prieteni. De-asta am fost surprins de gestul lui. In mod normal toti erau infricosati de aspectul meu, neingrijit. Cearcanele mele accentuau mai mult expresia mea infricosatoare, lipsita de orice urma de sentimente. Otoka nu parea sa fie deranjat sau speriat in vreun fel de mine. Avea o atitudine vesela, lipsita de griji si cu un comportament foarte prietenos.
Nu am stat prea mult pe ganduri si am incercat sa ii strang mana, insa din cauza lipsei de "experienta", aratam de parca aveam probleme mintale. Am incercat sa schitez un zambet fals, pentru a nu-l speria.
- Hakkchi... m-am prezentat eu timid, nestiind ce o sa se intample.
Otoka mi-a zambit din nou, imbratisandu-ma. M-am speriat putin si m-am dat inapoi. Otoka se speriase si el, crezand ca a gresit cu ceva. Ma simteam din ce in ce mai prost, asa ca am incercat si eu sa il imbratisez, dar din nou, din lipsa "experientei", eram tot incordat. Otoka a ras si m-a smotocit.
In sfarsit, mi-am facut primul meu... prieten.
Varsta minima: +16.
Gen: Yaoi.
Limba: romana.
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Simplu.
Capitolul 1.
Cum iti imaginezi ca arata un inger ? Inger... acea creatura divina, care prin puritatea sa vindeca sufletele infecte ale oamenilor. Trist e ca, oricat ai incerca, nu poti deveni ca ei. E ca un blestem. Mai dureros e cand unul dintre ei isi doreste sa fie ca noi. Da, noi. Recunosc, sunt om. Una dintre creaturile acelea mizerabile. Imi doream sa fiu un inger. Era cea mai mare dorinta a mea. Si s-a indeplinit...
Totul a inceput vara trecuta, cand l-am cunoscut pe Otoka. Eram in parc, impreuna cu micutul meu catelus, Rissu, un husky hiperactiv. Fiind foarte fericit si in forma maxima, fugea cat il tineau piciorusele, eu fiind nevoit sa fug dupa el. Pentru un moment m-am asezat pe banca si am lasat-o pe Rissu sa fuga in limita lesei. Am inceput sa citesc o carte, pe care o luasem cu mine, asa ca nu am observat ca Rissu se invartise in jurul unui om. Abia cand am scapat lesa din mana am observat ca il "legase" pe bietul om. Era un tip inalt, slabut cu parul roscat-portocaliu si ochi caprui, imbracat complet in alb. Singura culoare care se distingea de hainele lui imaculate era culoarea lesei lui Rissu, care latra fericit, sperand sa isi fi facut un nou prieten. Si ce-i drept nici el nu parea nervos. Parea chiar amuzat de entuziasmul lui Rissu. A stat calm, a zambit si a incercat sa se elibereze de lesa. Am vrut sa ajut, insa deja scapase de aceasta si mangaia catelusul pe burtica, razand de reactia lui.
-Scuze, am spus, jenat de cele intamplate.
Desi ma simteam ingrozitor pentru ce facuse potaia aia agitata, el nu parea deranjat, desi ii murdarise hainele.
-Nu-i nimc, piticule. Si-a pus mana in parul meu, smotocindu-l. Parea chiar vesel. Numele meu este Otoka, a spus el, zambind. Pe tine cum te cheama?
Ah, prieteniile! Nu am asa ceva. Nu cunosc conceptul de "prieten". Nu am mai vorbit cu cineva asa mult de cand aveam sase ani. Atunci am aflat cat de dureros e sa ramai singur. Parintii mei au pierit intr-un incendiu. Tragic, totusi, atunci a inceput si obsesia mea pentru ingeri. Imi doream sa ajung in Rai, sa ii mai vad odata...sa pot sa le spun cat tin la ei. Bineinteles, pare imposibil dar... totusi mai am o speranta. Din cauza obsesiei mele, nu am avut timp sa-mi fac prieteni. De-asta am fost surprins de gestul lui. In mod normal toti erau infricosati de aspectul meu, neingrijit. Cearcanele mele accentuau mai mult expresia mea infricosatoare, lipsita de orice urma de sentimente. Otoka nu parea sa fie deranjat sau speriat in vreun fel de mine. Avea o atitudine vesela, lipsita de griji si cu un comportament foarte prietenos.
Nu am stat prea mult pe ganduri si am incercat sa ii strang mana, insa din cauza lipsei de "experienta", aratam de parca aveam probleme mintale. Am incercat sa schitez un zambet fals, pentru a nu-l speria.
- Hakkchi... m-am prezentat eu timid, nestiind ce o sa se intample.
Otoka mi-a zambit din nou, imbratisandu-ma. M-am speriat putin si m-am dat inapoi. Otoka se speriase si el, crezand ca a gresit cu ceva. Ma simteam din ce in ce mai prost, asa ca am incercat si eu sa il imbratisez, dar din nou, din lipsa "experientei", eram tot incordat. Otoka a ras si m-a smotocit.
In sfarsit, mi-am facut primul meu... prieten.