Lacrimi amare pierdute in timp

[hiimera]

Ceau, ceau!! Observ că mulţi au neglijat acest fic, trist şi păcat, chiar merită citit.
Oricum mă ai pe mine momentan, un cititor fidel cu siguranţă.
M-a atras cel mai mult conţinutul şi anumite cuvinte cheie ce deschid uşii spre o altă lume, ceea a ficului tău.
Însă ai anumite greşeli, deci de la mine să te aştepţi la critică.

Ma plimbam pe holul lung al casetelului larg, pasii mei faceau zgomot in timp ce paseam.

Aici pot spune că ai făcut un fel de repetiţie sau mai degrabă ai folosit un anume sens ale cuvintelor "pasii" şi "paseam" ce se înregistrează ca o mică greşeală de exprimare.
Puteai spune altfel, ca de ex: "Mă plimbam pe holul lung al castelului, doar paşii mei mai şuşoteau zgomotos în timp ce eu mergeam..."

Parul meu lung si blond zbura in vantul rece cand am pasit in afaa castelului.

Acolo era "afara", o mică greşeală de tastare sigur din neatenţie, fiindcă nu am prea văzut eu pe aici astfel de chestii, lucrezi destul de impecabil.

Parca toata lumea plecase si ma lasasera singura in castelul mare. Mereu era cate o slujnica sau un majordom ce ma ajuta in ce aveam nevoie dar de data asta totul era pustiu.
Ma uitam debusolata in jur si nu gaseam pe nimeni, glasul parca imi era astupat si nu puteam spune nimic. Vroiam sa tip, sa chem pe cineva, nu imi placea sa fiu singura, dar nu am putut, nu imi ieseau cuvintele pe gura.

Este chiar perfect, se conturează o trăsătură de caracter a personajului, aceea fiind frica.
Castelul reprezintă un spaţiu mare, în detaliu, foarte bine aranjat, scos din basm, dar în acelaşi timp ceva care aduce fiorii pe şirea spinării. Mai ales în momente în care eşti singur, iar ideea aceasta secundară pe care ai folosit-o, a fost perfectă.

Deodata ams imtit niste maini reci ce ma cuprind de talie, imi era groaza sa ma intorc dar corpul meu se miscase involuntar.
In spatele meu era sotul meu, Naruto,imi zambise cald si ma saruta apasat pe buze.

-- Unde e toata lumea?. Il intreb cu o oarecare frica in glas.

-- Le-am dat drumul sa plece acasa. Astazi e ziua noastra.

-- Amm.. Umm.. Nu..

-- Poftim?

-- Am spus nu.

Sotul meu vroia cu ardoare un copil care sa fie al nostru. Mereu spunea ca el va fii rodul iubirii noastre si ca ne va fii urmas, ca el va fii urmatorul duce si ne va mostenii averea.
Am simtit o palma rece pe obrazul meu. Imi pun mana pe fata uitandu-ma urat la barbatul ce ma pleznise. Fata imi era rosie si ma ardea..

-- Femeie nerecunoscatoare! Cate nu am facut eu pentru tine si tu nu vrei sa imi oferi un urmas?!

Tipa sotul meu si ma trade dupa el in camera mare din centrul castelului. Ma arunca brutal pe pat si se urca pe mine.
Era ca un animal in calduri ce dorea sa isi satisfaca placeriile si sa ii fac mostenitori ca o pisica ce fata cate cinci pui.

-- Nu lasa-ma! Nu! Lacrimi amare imi curgeau pe obrazul meu rosu ce inca ardea dupa aceea palma tare data de barbat.

-- Nu! Esti a mea! Am tot dreptu! Deci mai bine ti-ai tine gura decat sa fii batuta din nou!...

Well... Aici am mai multe de spus: în primul rând când începi cu linie de dialog nu lăsa spaţiu între el (dialog) şi conţinut, nu este corect şi chiar dacă pare "fain", nu este ok.
Nu este necesar să pui 2 liniuţe de dialog, una ajunge.
Puteai să dezvolţi mai bine conversaţia dintre cei doi, aici mai mergea pe lângă vorbele care şi le împărtăşesc, ar fi mers să spui ce reacţii sau ce manifestări fizice, psihice aveau în momentul vorbiri. Aşa detaliai şi conturai mai bine personajul, cât şi dialogul produs. Mai necesită volum de substanţă.
La început Naruto pare calm, iubitor şi după devine violent şi îţi vătămează corporal soţia. Foarte urât din partea lui. Însă îmi place ideea, ceva ieşit din comun, chiar original. La asta nu am ce reproşa, pot doar să te felicit.
Oricum puteai descriie mai multe sentimente, mai multe mişcări venite din partea personajelor.
Spun toate aceestea fiindcă ai un început bun de cunoaştere a personajelor şi ai reuşit câtuşi de puţin să le scoţi în evidenţă caracterul.
Acţiunea pare foarte puţin grăbită, aproape de loc, dar ea se evidenţiază prin vulcanizmul şi dinamizmul reacţiilor protagoniştilor, aici la tine.

În rest, sfârşitul ne-a dezvoluit adevărul. Că: ea să căsătorit cu el fiindcă tatăl ei era aşa... şi nu ştiu cum o duceau...
Ideea pare foarte bună, nu am mai citit de mult un astfel de fic, chiar mă bucur că ai abordat această idee. Şi văd că te descurci ceva, ceva.
Să nu te descurajeze critica mea sau să te sperie, nu vreau să te fac să renunţi la fic, ci doar vreau să te ajut. Aşa sunt comurile mele la ficuri deobicei, lungi... dar rău de tot câteodată. xD
Dacă te-a deranjat ceva, te rog să mă anunţi printr-un PM sau un com la profil.Ok, ceau!!