O urma de vis, fara lacrimi in paradis ♥ !

[Fifilina]

Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga Naruto si nu fac profit de pe urma lor , inafara de personajele create de mine.

Hey, am venit si eu cu un fic, sper sa va placa, astept critici in legatura cu orice , restul vedeti voi pe parcurs.
Imi cer scuze de acum, capitolele voi aparea foarte rar , deoarece sunt in an terminal, am examene si am mult de invatat !

Capitolul I

Prolog

Si visul meu nu are limite,
Zboara peste tot gandeste limpede.
Ma indruma dupa cum imi spun limitele.
Si poate azi nu,
Dar maine sigur nu va mai fi la fel !
Inchide ochi iti poti imagina,
Ca lumea poate fi a ta!

Sperante naruite, vise neimplinite.
Lacrimi reci se-neaca-n vag.
Sentimente uitate, cad...




O greseala si a fost de ajuns.. Ca peste un peisaj desprins din basme,
sa se asterne nori grei plini cu lacrimi, de iubire !
Parca a fost ieri. Imi amintesc de parca ar fi fost ieri. Mangaierile lui,
vorbe dulci ma alintau, soapte la ureche imi provocau fiori adinci, inima batea puternic, parca,
parca vrand s-o ia nebuneste pe alte carari.
Astazi, stau in mijlocul parcului, unde ne-am cunoscut prima data. Ciresii infloriti inconjoara fantana veche din piatra, vantul adie lin imprastiind mirosul dulce al florilor de primavara. La fel ca si atunci cand ne-am sarutat prima oara. As da orice, sa readuc la viata ceva ce a murit, odata
cu sufletul meu.

Flashback

-Sakura, daca esti atenta pentru un minut, as dori sa discutam ceva destul de important.
-Sasuke, chiar trebuie sa intrerupi acest moment? Ce poate fi mai important decat privitul soarelui la apus.. Impreuna !
-Este, important.. Sti, relatia noastra numai merge, nu ne mai intelegem ca la inceput.. Totul s-a racit.. E mai bine pentru amandoi, asa .
Simt buzele lui catifelate cum ma alinta pentru ultima oara. Cristale de lacrimi amare, se astern siroaie. Inima imi e zdrobita, dar continui sa merg.. Sa merg la nesfarsit spre un ocean plin de tristete.

End of Flashback

Vorbe goale imi rasuna in cap, vorbe care tot mai dor, vorbe spuse prea usor. Imi doresc sa dispar odata cu praful dupa ploaie. Dar noi oamenii, suntem niste fiinte inferioare, pentru ca iubim, simtit si plangem. Oare e corect sa suferim atata in vag colaps? Mii de intrebari mi se invart in cap, dar fara sa primesc macar un raspuns.
Acum inteleg de ce mama imi spunea mereu sa am grja. Dorinta de a o vedea si a o strange in brate imi prajeste sufletul. La 14 ani mama a avut un accident de masina, iar pana sa se trezeasca a fost in coma o luna. Mi-a ramas intiparita ultima amintire cu mama pe patul de spital.

Flashback

-Mami ce bine ca te-ai trezit, nu pot sa cred. O sa vezi ca o sa te faci bine si o sa mergem impreuna
la film, la munte, unde vrei tu. Cand ajungi acasa o sa facem prajituri impreuna, dar trebuie sa fi puternica !
-Iubita mea, vreau sa sti ca te iubesc. Promite-mi ca o sa ai grija de tine, orice s-ar intamplat!
-Promit, si eu te iubesc!
Un sunet lung se aude. Aparatul care monitoriza inima mamei anunta ca a murit.
-Mami, nu ma parasi!

End Flashback

Cea mai mare durere provocata a fost moartea mamei. A iesit din coma pret de cateva clipe ca sa imi spuna ca ma iubeste. Indelungi zile am plans la mormantul ei. Nu intelegeam de ce m-a lasat singura intr-o lume plina de straini, de ce nu a ramas cu mine, sa ne bucuram de momentele vietii, de ce nu va fi langa mine cand voi avea mai mare nevoie de ea. Amintirea ei va ramane mereu cu mine.
Pe peretele din spatele patului se afla un tablou inramant cu mine, mama si tata, intr-o excursie la munte. Poza mea preferata de familie, peisajul de munte plin de verdeata proaspata a primaverii, alaturi de parintii mei.
Dupa moartea tragica a mamei, tata nu a mai rezistat. Era din ce in ce mai distant. Numai manca, numai vorbea, la munca era foarte distras. La un an l-am pierdut si pe el. Am ramas in grija matusei pe care o iubesc enorm de mult, ca doar a facut atatea pentru mine. Desi eu am ramas in casa parinteasca, Nana vine mereu la mine sa ma ajute.
Casa asta pare uneori atat de goala. Uneori, insemnand mai tot timpul. Doar prietenii o mai inveselesc. Daca nu ar fi fost ei, nu stiu daca as fi putut sa trec peste toate.
In viata daca te intelnesti un obstacol, trebuie sa mergi inainte, nu sa de dai cu fundu de pamant si sa spui numai pot ! Ei m-au facut sa inteleg ca viata merge mai departe si ca trebuie sa ii fac sa fie mandrii de mine de acolo de sus de unde sunt.
Dupa o perioada mai grea , mi-am revenit, am inceput sa ies in oras, la film, in parc, in club. Mi-am gasit hobby care sa imi ocupe timpul: fotografia.
Am facut schimbari prin casa, am vopsit peretii in culori calde, multe tablouri pline de viata si nu in ultimul rand, florile care tineai vie amintirea mamei. In camera am ghivece de flori puse in colturi, patul roz din mijloc in forma de inima este inconjurat de un baldachin de culoare crem. Mocheta mov se contopeste cu peretii de culoare lila. Imi plac foarte mult culorile deschise care confera o senzatie de caldura, fericire..
Inainte sa implinesc 16 ani, am intalnit un baiat brunet, cu ochi precum pana corbului. Semanau cu cel mai intunecat abis, reci, inexpresivi, imi dadeau fiori. Da ceva ce m-a atras la Sasuke m-a facut sa il iubesc. Dupa un an ne-am despartit. A fost si va ramane prima mea iubire adevarata. Inca ma intreb cu ce am gresit?
Oricum, nimic nu mai e la fel, copilaria s-a maturizat sever !

In viata primesti capace dupa capace, dar nu imi imaginam vreodata ca imi va fi atat de greu sa trec peste ele . Imi gasisem fericirea alaturi de el, dar trebuia neaparat sa o distruga, sa ma raneasca, sa ma faca sa il urasc. Eu am pus suflet el si-a batut joc. Numai Hina stie de cate ori am putut sa plang. Dar roata se intoarce..

Vorbe goale imi rasuna in cap, vorbe care tot mai dor, vorbe spuse prea usor. Imi doresc sa dispar odata cu praful dupa ploaie. Dar noi oamenii, suntem niste fiinte inferioare, pentru ca iubim, simtit si plangem. Oare e corect sa suferim atata in vag colaps? Mii de intrebari mi se invart in cap, dar fara sa primesc macar un raspuns.

O bataie in usa ma trezeste din visare, sper doar ca nu am uitat, iar ca trebuie sa ies afara, dar presimt ca asta se va intampla cand deschis si observ trei fete incruntate.
-Tu ai idee de cate ori te-am sunat? Ne-am ingrjorat, si tu!? Ce ai facut, esti in pijamale , au uitat ca azi mergem la film?
-Hina, calmeaza-te inca mai am timp sa ma pregatesc. Nu e cine stie ce tragedie.
-Cum adica, in ultima vreme esti asa o aiurita, numai comunici cu noi, nu era asa, inainte !
-Da poate, dar totusi intrati ma schimb repede.

Si asa am ajuns. Sakura Haruno, o fata de 17 ani din Tokyo, care uita si sa se imbrace ce sa mai zic de prieteni, pe care deisgur i-am cam neglijat. Tot incerc sa ma schimb, dar realizez ca singura nu pot.
Imi iau repede o rochita pe mine, o pereche de platforme, o gentuta , ma machiez putin si ies val vartej din camera. Cobor scarile in forma de spirala, in care ma impiedic mereu. Fetele deja se facusere comode in living, pe canapeaua maro din lemn de cires. Toata casa mea inspira armonie, peretii vopsiti in roz pal, tabloruile cu picturi vesele, flori la orice pas, numai eu trista intr-un colt de paradis.
Mergeam agale alaturi de fete pe strazile prafuite ale orasului. Florile si spatiile verzi nu lipseau niciodata din tipar. Cladirile se inaltau in fata noastra, reclamele la tot felul de produse imi sar imediat in fata.
Prefer sa admir peisajul, decat sa particip la discutia fetelor, despre baieti. Pentru mine inca este greu. Ma doare cand sunt nevoita sa il privesc in ochi, cand trebuie sa vorbesc cu el, acum nepreastiind ce. Daca as avea ocazie as fugii in lume.
-Hei, Sakura ce zici de un film de groaza?
-Ar fi grozav, m-am plictisit de toate filmele siropoase.
Fetele au inceput sa chicoteasca citind expresia mea de pe fata ceva in genul : Gata m-am saturat vreau sa fiu eu cea dinainte .
Filmul a inceput cu o melodie stranie si s-a terminat cu una si mai stranie. Fetele numai puteau de frica, eu nu aveam nici o treaba. Intotdeauna m-au fascinat filmele de groaza.

[hiimera]

Un fic nou, idei noi, concepte noi, cate si mai cate.
Nu am citit pana acum un fic asa de plin de vorbe ganditoare, imi place stilul tau, il folosesti bine. Iti spun de acum ca ai avut doar doua sau mai degraba o singura greseala de tastare, lucrezi impecabil. ;) Sunt multumita de acest aspect.
Pe langa asta, povestea a inceput sa prinda contur inca din primul capitol, nici extrem de voluminos, dar indeajuns incat sa ma prind de cateva chestii. ;))

Imi place cum descri, dar mi se pare mie sau ai repetat aceiasi ganduri pe acolo, da si nu am insel. :)) Dar nu conteaza, partea asta: "Vorbe goale imi rasuna in cap, vorbe care tot mai dor, vorbe spuse prea usor" mi-a reamintit de cantecul formatiei 3SE.. care m-a incantat. :))
Am inceput sa recit ,sa cant pe aici din nou.. XD
Deci din cate vad ceva tragic ii s-a intamplat lui Sakura, inca de cand era mica. Pai sincera mi-a placut cum ai descris acea scena, nu a fost plictisitoare, dar deja partea cu moartea parintilor, devine comuna...dar inca interesanta ramane, asta ramane la altitudinea autorilor, cum concep descrierea.
Actiunea nua fost grabita, nu mi sa parut doar ca nu mai lasa atat de mult spatiu intre aliniate, sau cand termini cateva randuri de scris, sa lasi ditamai aliniatul, este necesar doar cand vrei sa treci mai repede la o alta intamplare sau actiune. ^^
Cam atat momentan.. mi-a placut sincer si abia astept sa vad nextul.

[Sho-Yo]

Buna...
Se pare ca nu prea ai multi vizitatori. SA fiu sincera nici eu nu te'as fi vizitat dupatitlul ales dar se pare ca zicala aia " Nu judeca cartea dupa coperta" este adevarata. Titlyul nu prea atrage dar continutul este unul foarte bun. Deci cu decrierea nu ai treaba, descrii cu amanunte, actiunea e o.K, dialogul sec nu e.
Deci nu am ce comenta de rau la adresa fic'ului tau. Ideea am mai vazut'o, aici ma refer ca mama Sakurei moarte dar cred ca e originala. Greseli de tastatura nu am vazut deci e totul in regula.
Spor la examene si la scris.
Sa ma anunti cand pui continuarea:*

[Katniss]

Hello.
Am venit şi eu pe aici pot spune că titlul ma atras, este destul de original. Ideea nu mă pot pronunţa încă asupra ei. Mi-a plăcut foarte mult începutul, dar m-a deranjat faptul că ai scris jumatate de propoziţie pe un rând, iar continuarea pe rând următor, arată urât. Descrierea este bună, dar ar mai merge, de asemenea fii atentă la repetiţii. Dialogul şi acţiunea sunt ok. Foloseşti virgulele în prostie iar unele sunt puse destul de aiurea. Lasă SPACE între linile de dialog şi începutul propoziţiilor. După cum ţi s-a mai spus nu e nevoie să laşi atât de mult spaţiu între paragrafe. O singură greşeală am şi anume nu se scrie End flashbak ci End of flashback. Cam atât aştept nextu sper să mă anunţi şi sper că nu te-a deranjat comentariul meu bye, bye.

[Fifilina]

In primul rand vreau sa va multumesc pentru comentarii, ma bucur ca va place. Imi cer scuze pentru asezarea in pagina, dar pentru un timp o sa apara asa pentru ca nu am Word`ul !
Daca vor exista greseli de tastare/exprimare in acest capitol, imi cer scuze anticipat, dar nu am timp sa il corectez, trebuie sa ajung astazi la o petrecere.. Si cat despre next.. Chiar nu stiu.. Am o teza si un examen peste o saptamana si un majorat. Deci nu promit nimic !
Sper sa va placa !

Capitolul II

Cand plang, tu simti !
Cu roze ma alinti..

Monotonia zilelor de primavera trece in amarul clipelor frumoase… Anii de scoala se duc si ei. La liceu ajung din an in paste, doamne fereste si atunci, cu toate astea notele bune nu inceteaza sa apara. Mai sunt cateva zile pana cand voi termina clasa a XI-a. Intr-un fel nu mi pare rau, caci nu prea am fost apropiata de colegi in ultima vreme, dar sa stau zi de zi acasa va fi un chin. Numai suport sa imi vad chipul in oglinda, imi vine sa o sparg , sa aud sunetul cristalin atunci cand cioburile fac contact cu pamantul.
Ar trebuii sa ies afara cu prietenii cum o faceam inainte, bine zis inainte ca norii sa se abata asupra strazii mele.

“ Poate ca am avut prea multa incredere in cine nu trebuia, prefacatoria a facut prea mult timp parte din viata mea . Intelept sa fi sa poti schimba ceva, idiot sa nu realizezi ce fac altii din tine! ”

Randuri scrise intr-o carte de memorii, imi rasuna acum in cap. Amintirea lor ma chinuie si reinvie in orice vis frumos ce nu dureaza prea mult. Randuri scrise fara rost. In urma raului facut, exista doar iluziile. Regretele nemai avand rost. Doar lacrimi senine, se astern, gandind ca as fi putut chimba ceva, coplesita fiind de magia clipelor in care zambeam neincetat.Doar o prietena, o singura fiinta este langa mine, cine stie pentru cat timp, etern, fiind imposibil.Promisiuni si juraminte aruncate in vag, calm si tacut printr-o privire. Clipe dulci dar si amare se amesteca intr-un pastel de amintiri. Povestea doare si e amuzant de trist, am pierdut baza a tot ce am construit.. Increderea ..
Poate ca a venit timpul sa schimb ceva.. Privesc seninul zilei si hotarasc sa fac o plimbare alaturi de Shiva, catelusa mea primita cadou aniversarea trecuta. In fond merita ca doar nu a mai fost in parc de mult timp.
Din dressing, scot o rochita lunga, pana in pamant de cel mai pur turcoaz, florilele mov impletinduse perfect pe mariginele rochiei, tinuta fiind completata de sandalute albe, fara toc. Parul lung si roz il intind, lasand-ul desprins, sa fluture liber in adierea linistitioare a vantului. Nu prea am fost adepta machiajului in ultima vreme , dar unul cat se poate de natural nu strica niciodata.
Imi sun prietenele si le spun ca le astept in parc cu mare drag. Sunt atat de incantata, spre suprinderea mea. Cred ca o sa imi prinda bine o plimbare.
Soarele imi mangaie trupul cu razele sale caldute, florile de cires zboara si se impletesc cu parul in dansul vantului. Shiva sare in sus de bucurie, se opreste mirosind fiecare coltisor. Natura este astazi in armonie, daruindu-mi si mie putina fericire. O culoare calda se asterne asupra mea astazi. Zambetul larg si natural le uimeste pe fete , ceea ce inseamna ca este de bine.
-Saku, nu se poate, in sfarsit, zambesti, esti fericita, iesi afara cu noi. Si ce sa zic de culoarea rochitei pe care o porti. Ai scapat de culorile acelea sumbre !
-Da Hina, si eu ma simt putin mai bine astazi si ma bucur foarte mult ca am iesit cu voi.
-Suntem sigure, ca o sa iti faca bine plimbarea aceasta, poate ca o sa iesi mai des, astefel poate se intoarce si vechea Sakura.
-Poate, dar atatea sperante naruite, vise neimplinite, atatea lacrimi regi inceate-n vag, sentimente uitate cad. Ganduri triste alunga seninul zilei, zambetul dispare, inima plange, sufletul se zbate, o ultima strigare si torul dispare.

-Posibil sa ai dreptate, dar nu uita : “ Poate sunt doar vorbe goale, sintimente ne-ntelese si sincer tu care citesti acum, vei spune ca-I banal , dar cel ce intelege va sti ca este ceva, acolo, undeva ascuns in sufletul pustiu. “
-Acum ce vrei sa faci, sa imi dai lectii de viata din propriile-mi randuri?
-Nu, vreau doar sa intelegi, ca te-ai indepartat prea mult de noi, ca nu ne mai lasi sa iti fim alaturi, acum ca ai foarte mare nevoie… Ca nu mai esti la fel si ne este dor de tine.
-O greseala a fost de ajuns, ca peste un peisaj desprins din basme, sa se astern norii grei plin cu lacrimi de iubire !
- “ Te privesc asteptand chiar acum, iar in gand imi repet ca nu support sa vad asa o fata plangand.. “ Iti este greu, dar trebuie sa inveti ca dupa vreme rea rasare soarele, dar sa faci soarele sa rasara singur, nu poti. Cum tu ai fost alaturi de noi cand aveam nevoie asa o sa fim si noi. Nici sa nu te gandesti sa te impotrivesti, pentru ca nu ai nici o sansa !

Nu mai inteleg absolut nimic, din ce ar trebuii sa fac. Sunt din ce in ce mai confuza. Plimbarea de astazi mi-a facut bine , mi-am amintit ca mai exista cineva acolo, care ma iubeste. Dar ganduri se invart acum in mintea mea, ma chinuie din toate toate adancurile, vreau sa dorm, dar nu resusesc, cineva sa ma ajute !

*** Dupa trei saptamani ***
Razele inca plapande, ale unei dimineti calduroase de vara, ma mangaie facadu-ma sa ma trezesc. Matusa Tsunade ne astepata astazi sa ne comunice ceva important. Sunt atat de curioasa, incat numai am rabdare.
Ne-am intalnit in parcul central, incepand sa ne indreptam catre biroul matusii Tsunade. Oare ce se intampla?
Am ajuns acolo, fiind intampinate de o asistenta nesuferita, Maya, ce ne-a spus ca suntem asteptate. Mai bine tacea din gura. De cand s-a angajat in firma asta imi vine sa ii rup parul ala din cap.

-Buna dimineata, matusa, ce s-a intamplat de ne-ai chemat pana aici?
-As vrea mai intai sa luati loc. Cum vi s-ar parea daca ati primi un contract de modelling la New York, pentru doi ani?
-WOW ! Ar fi o sansa unica in viata , care nu ar trebuii ratata !
-Ganditi-va foarte bine daca vreti sa va parasiti tara si sa mergeti acolo. Conditiile impuse sunt dure si trebuie sa supravietuiti singure intr-o lume plina de venin.
-Nu tot ce zboara se mananca, cand trebuie sa plecam?
-Saptamana viitoare, luni dimineata, cu un avion particular .

Ne-am luat la revedere de la Tsunade, indreptandu-ne fiecare spre casa ei pentru a incepe bagajele. Poate ca asta este sansa mea sa incep o viata noua.
M-as inchide intre vise si sperante, dar realitatea ma izbeste odata cu prima lacrima ce se strecoara printre ale mele gene. Ma simt singura nebuna intr-o lume plina de ai mei straini prieteni. Ma simt prinsa la mijloc intre dorinte si ziua de maine. Decizii peste hatarari… As vrea sa uit de toate, dar daca plec si las in urma tot ce am cladit?
Greseli nebanuite si minciuni bine gandite ies la suprafata provocand dezastre. Sunt in muzeul lacrimilor, patul singuratatii, seringa nedreptatii, plimbandu-ma pe strada ce nu demult o visam plina de ale noastre zambete .
O ciocolata calda incalzeste atmosfera creata de dansul lin al stropilor de apa, ce se lovesc cu putere de al meu trup.
Mi-am strans visele in pumn si mi-am vazut de drum. Mi-as dori ca ele sa devina realitate odata cu fiecare fractiune de secunda traita in fericire. Fiecare moment dominat de un al naibii sentiment de nebunie se ingroapa odata cu sufletul meu.
Totusi pare, doar se pare ca fericirea pe acest taram a fost uitata printre vechile comori de mult pierdute. Singuratatea… Singurul sentiment, inafara de iubire , ce mai provoaca fiori pana in adancul inimii pustiite precum desertul nemilos.
Oare va fi bine ca voi pleca, acceptand aceasta propunere?

[hiimera]

Meow~ :3
Am pormis ca trec, deci asta am sa fac si mersi ca m-ai anuntat. ;)
Data viitoare nu am sa mai intarzi sper, ca oricum se termina scoala, vine vacanta mult dorita si pauza lunga, timp mai mult de distractie. :X
Dar sa lasam asta momentan, acum sunt doar eu si capitolul acesta.
O iau cu vechiul meu stil de a critica si comenta.
----------------------------------------
Descriere & Actiune: Mi se pare ca tot necesita ceva volum... descri, dar nu indeajuns de mult incat sa amplifici si sa dezvolti idea pe care o desfasori cu expresivitate. Ai ceva acolo, dar tot trebuie sa mai adaugi. Pentru ca ai unele randuri pline, iar altele goale. Nu ma refer ca unele randuri sunt pscurte, ci e vorba ca sunt unele lungi dar care inca necesita multa descriere.
Inainte de aparitia a "***Dupa trei saptamani***" nu ai grabit asa de tare actiunea, cat si ritmul de desfasurare a actiune. Ai mers lin precum un rau si ai desfasurat senin precum o zi cu soare.
Dar cand ai inceput partea a doua, cand sunt fetele sau doar Sakura, ca nu prea am inteles bine asa... e acolo actiunea pare rupta din cer si pusa ca sa fie acolo pusa, sau sunt doar fasi de idei plasate intr-o dezordine.
Pentru ca in unele parti ai pus prea putin, nu ai descris mult si chiar nu s-a inteles idea.
S-a petrecut intr-o fractiune de secunda, as putea sa spun.
Data viitoare ai grije cum asezi ideile si incearca sa descri mai multe.

Personaje: Pe Sakura o inteleg asa, imi place cum gandeste.. doar ca acum pare debusolata si nesigura pe ceea ce vrea, mai ales fiindca un anume idiot i-a furant inima..
Cu toate ca imi doresc nespus de mult sa o vad odata fericita, pentruca starea asta de monotonie si suparare nu prea cred ca ii prieste.
Si cel mai mult nu-mi place ca se lasa dusa de sentimente care o ranesc, in loc sa simta si ea viata din plin, ea jeleste pe idiotul ala... >.<

Dialog & Scriere: Dialogul este sec, advarul este ca eu tot imi imaginez cum ar reactiona fata la fiecare vorba pe care o spune.. doar ca ar fi bine ca dupa ce termini de scris un dialog mic, sau in timp ce o faci pe rozalie sau pe oricare personaj asa, sa scri dupa o vorgula ce face in acel moment. Asa aflam si noi cum si ce face in momentul vorbiri.
La partea cu scrierea te descurci, ca sa te lamuresc eu cu "scrierea": pai e faptul ca stilul tau este interesant si frumos, mai trebuie retusat si creionat... dar chiar si asa ai asezat bine in pagina ai scris frumos si chiar ma bucur de ce a iesit. ^^

Cam atat momenta, am sa mai vin pe aici atunci cand pui nextul. :*
Succes si multa inspiratie !! >:D<

[Fifilina]

Scuze pentru intarziere si pentru asezarea in pagina, dar nu am word`ul ! Este scurt, nu am timp de mai mult, sper sa va placa !

Capitolul III

Si-aleg, cu grija drumul pe care-alerg
In jurul lumii pentru libertate
Si merg, pe drumul meu inainte si cred
Ca zile bune vin nu sunt departe

Ma trezesc brusc din visare, neintelegand ce naiba se intampla in jurul meu, prea multa agitatie, freamatul continuu imi provoaca dureri de cap. Deschid ochii mai bine si realizez ca prietenele mele, sunt asezate in sir indian cu bagajele facute. Nu credeam ca deja s-au hotarat, pentru mine este prea din timp. Am nevoie de un ragaz sa ma despart de lumea mea. Drumul pe care alerg trebuie cu grija ales. Dar ideiile se amesteca precum sentimentele nesfarsite.
-Sakura, spuse Hinata zambind, la fel ca intotdeuna nu esti gata. Oare te vei schimba vreodata? Arunca cu o perna in mine sperand ca ma voi trezi.
Dar nu a fost asa. Am patruns mai mult in sufletul meu sperand sa gasesc un raspuns, dar ma invart untr-un labirint fara sfarsit. Ochii lila ai brunetei ma privesc confuzi. Doresc o rasuflare din partea mea..
-Nu merg nicaieri, spun asta izbucnind in lacrimi.
Fetele sunt bulversate, dar ar trebuii sa inteleaga ca nu pot pleca nicaieri. Nu vreau, defapt nu ma lasa inima, sperantele si tot ce tine de amintiri.
- Dar cum, nu inteleg, de ce? De ce acum?
- Nu pot , nu vreau, nu pot pleca de unde apartin. Lacrimile se rasfrang pe chipurile noastre, poate ca nicuna nu era gata pentru pasul asta.
O sun pe matusa Tsunade si o anunt ca numai plecam. Aceasta mustaceste putin, ar fi vrut sa plec sa uit de toate, dar cred ca asa este cel mai bine pentru mine, ele, el...
- Oare cat voi mai putea traii din amintiri? Spun asta incepand sa mananc din pizza pe care am comandat-o cu fetele. Realizez ca am ajuns sa vorebesc singura. Intrebarile astea retorice, nu fac bine.
O urma de vis, fara lacrimi in paradis rafrange amintirea pustiita, provocandu-mi un zambet de mult ascuns. Am hotarat ca de astazi inainte sa iau viata in piept si sa merg mai departe.

** A doua zi **
Imi fac siseta gata pregatita pentru ultimele zile de scoala, imi iau geanta cu un caiet in ea. Ma intalnesc cu Hina pentru a merge la cafenea. Am inceput sa povestim ca deobicei. Inca imi amintesc cum a putut ea sa cada cu banca in primul an de liceu. Iar eu binevoitoare sa o ajut m-am impiedicat de scaun si am ajuns in bratele lui Sasuke. Asa a inceput sa se infiripe ceva intre noi. Gurile rele si anturajele nepotrivite au ajuns sa ne desparta da asta este.
Nici bine nu pasesc in curte scolii ca lumea deja a inceput sa se uite ciudat. Ma intreb de ce, inteleg ca este cam ciudat, dar nici chiar asa. Ajung in clasa, imi las geanta pe scaun si pornesc agale pe holurile liceului. Din biroul directoarei, iese un brunet in graba. Imi pare atat de cunoscut. Doar nu e? Imposibil, nu l-am mai vazut de atunci, cred ca ochii imi joaca feste. Dar, nu, la iesire din scoala Sasuke, discuta cu dirigentele, oare nu se intoarce la scoala..
Iubesc ce vad si ce ascunde, iubesc ce arata si ce insinueaza, iubesc ce este nu ce imi imaginez, ol iubesc chiar daca acum imi este un strain, iubesc ca este al meu. Il iubesc chiar daca nu l-as putea iubi.
Reazlizez ca mi-a facut bine sa il vad chiar daca mi-a frant inima, chia daca mi-a fost greu sa nu vorbesc cu el, chiar daca m-am nascut pentru a-l iubi.
Miile de flori ma imbata, pajistea de un verde pur ma indeamna spre visare, cerul de un albastru pur ma face sa visez ca zbor, pana la stele, aproape de visele mele.
- Se pare ca nu te-ai schibat prea mult, ai ramas la fel aceeasi copila fara glas.
- Cred ca te inseli, spun zambind, nu ai de unde sa sti ce iti rezerva viata.
Isi da o suvita de par intr-o parte, patrunzadu-mi privirea pana in adancul secretelor, dar nu il voi lasa sa faca ce doreste, sa obtina ceea ce il satisface.. Ca inca il mai iubesc.
- Dar, de cand iti faci tu veacul pe aici, nu erai tu Brucee Lee, ca nu te mai intorci? spun asta privindul cu o oarecare urma de sictir.
- Brucee Lee sau nu, uite-ma aici, in fata ta, cerandu-mi iertare ca am plecat fara sa spun nimic.
- Nu crezi ca este prea tarziu?
Tacerea lui imi ofera raspunsul mult dorit, linistindu-ma astfel ca si-a cerut iertare, dar nu intelg regretele acum numai au rost.
- Stii.. o urma de ezitare se subintelege.. Vreau.. facand o pauza, trage aer adanc in piet.. As vrea sa iti demontrez odata si odata , ca nu sunt Sasuke care l-ai cunoscut tu, acum cativa ani, dar niciodata nu ai avut incredere in mine.
- Bun, daca tu vrei asta, atunci asa sa fie. Ii fac cu ochiul si ma intreb spre casa, deja numai am chef de scoala, s-au intamplat prea multe astazi. Am nevoie de timp pentru a-mi limpezi gandurile.
Timpul se scurge.. In miez de noapte telefonul suna, raspund fara ezitare, de la capatul firului aud cu o voce tremuranda : Iesi te rog putin la balcon !
- Doar tu iei si dai viata unui sarut ce l-am pierdut prin lacrimi de iubire ! Te iubesc ! Pe nerasuflate aud aceste cuvinte si inca nu realizez este vis, realitate sau minciuni nebanuite !
In gandurile mele ma trezes cu un trandafir de cel mai pur rosu in brate. Parfumul sau imbatator imi aduce aminte ca pentru fiecare clipa de fericire trita impreuna, fiecare moment in care ma face fericita, platesc in lacrimi scumpe.
- Iarta-maaa, spune rupandu-si plamani. Te rog iarta-ma!
- Daca ma vei face fericita, te voi ierta !
Intru in casa, ma asez in mislocul patului si incep sa plang, de fericire. Am asteptat atat de mult pentru fericire, sper sa nu o distruga nimeni. Doar el pleaca nevazut, nestiuit, ranindu-mi si ultimul colt de rai.
E o poveste ce arde durerea mea, m-am saturat sa doara obsesia mea, mor de dor si doare de mor, dupa o masca de fier, e o poveste cu tine iubire mea. Nori de iubire ploua peste noi, timpul trebuia sa stearga tot ce simt acum. Visele te vor si te aduc inapoi, povestea doare pentru amandoi ! Zile intregi te-am cautat, nu stiu daca te ascunzi.
Te rog sa numai pleci.. imi spun in gand si ma las prada viselor.

[Sho-Yo]

Buna,
Se pare ca's prima si asta pot spune ca ma bucura. Pot spune ca ma bucur ca am ajuns prima si citesc acest capitol absolut fantastic. Greseli de tastatura nu am zarit si daca sunt sa steie ascunse. Descrierea este prezenta si ma face sa simt ceea ce simte Sakura. Actiunea nu paraseste scena, dialogul, nelipsitul dialog imi...place. Acel baiat este Sasuke? Poate...
Oricum eu te anunt ca'mi place si astept continuarea cu nerabdare!

[Fifilina]

In sfarsit am venit cu next`ul... cam greu dar scoala asta nu ne lasa sa trim linistiti. Sper sa va placa, desi am schimbat din nou titlul, am simtit ca acesta este cel mai potrivit contextului ce va urma sa aiba foarte multe schimbari de situatie. Sper sa va placa ! Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare, inca mai am de invatat, si este cam scurt, dar promit ca in vacanta voi face unul mai lung !

Capitolul IV


Soapte fierbinti si dulci in fiecare noapte,
Mi`e dor de tine, tine si te vreau aproape,
Mi`e dor sa`mi vorbesti, mi`e dor sa te`ascult !

Mi-e dor de zilele in care ma sunai sa iesim afara, mi-e dor de zilele in care mergeam impreuna sub clar de luna. Mi-e dor de zilele in care imi zambeai spunandu-mi ca ma iubesti.
Adevarul e ca am vazut cat de mult ma iubesti, atat de mult incat m-ai parasit, lasandu-ma fara aparare intr-o lume necunoscuta mie, undeva, intr-un colt patat de sufletul meu sangerand. M-ai ranit cum nimeni nu a reusit sa o mai faca vreodata si acum te-ai intors. De ce? Oare de ce vrei sa ma chinui asa? Imi dai sperante false, iar eu fiind o proasta ma hranesc din ele. Amintirea ta calca urmele sterse de vantul nemilos, tu in persoana redeschizi suferintele-mi.
Oare te vei opri vreodata din a ma rani, nu sunt sigura de asta, dar ceva imi spune sa nu te ascult, sa nu mai ma incred in tine, oare fac o greseala?
Luptand cu agonia sufletului ma indrept catre usa, tarait-ul soneriei deranjandu-mi linistea profunda in care am fost cuprinsa. Zambetul strengar si ochi abisali ma indeamna sa zbor in bratele lui, dar corpul nu se misca. Simte pericolul, adrelina pulseaza in vene, calmandu-mi oarecum vreo reactie neasteptata.
- Buna Sakura, spuse el oarecum retinut de nonreactia mea.
- Sasuke… Mda, buna ! ce cauta el aici, acum ce mai doreste?
- De ce nu raspunzi la telefon, m-ai ingrijorat, am crezut ca ai patit ceva !
O urma de tacere ramane in urma gandurilor mele care nu pot iesi la suprafata. Nu pot reactiona, as dori sa ii dau o palma dar mana mea se leagana agale pe langa corp. Sangele se opreste, asa sfarsind si contactul meu cu realitatea.

--- --- ---
Razele plapande mangaie frunzele imbobocite, cristale de roua alunecand gratios pe varful tepilor de iarba, iarba de un verde pur asemeni smaraldelor si a ochilor mei. Un peisaj specific specific diminetilor mirifice de primavara, dar eu tin minte ca eram in vacant de vara. Ma uit in jur, neintelegand unde ma aflu.
Parfumul miilor de flori ma mbata frenetic, susurul izvoarelor imi linisteste auzul deranja de freneticul fosnet al frunzelor desprinse de un vant puternic. Pasesc inspre padure, iesind putin din poienita, observ inaltimea halucinanta la care ma aflam. O poienita intr-un varf de munte.. Dar cum am ajuns aici, defapt ce este acest loc ?
Ma intorc sovaielnic, spre locul de care apartineam, sau cel putin asa simteam. Imi doream sa traiesc vejnic acolo, vejnic in coltul meu de fericire. Parca eram intr-un scut sau ceva de genul.
O caprioara zburda ca pasarea cerului, in urma unui curcubeu aparut dupa razvratirea unei ploi scurte. Cristale de lacrimi ale sufletului padurii se resfrang prin parul meu, purtat spre nord de o adiere lina. Ma intind chiar daca este ud, nu imi mai pasa. Atingerea fina a naturii imi rasfata simturile, dar nimic nu dureaza o vejnicie. Simt o prezenta ce se apropie treptat de mine, dar era la departare. Nu dura mult caci ajunse in spatele meu. Cu pasi mici si calculati ma intorc zambind sarcastic. Cunoasteam femeia ce se afisase in fata mea, desi parea o fata rupta din rai. Pielea alba si stralucitoare in contrast cu ochii aurii, subliniati de vocea melodioasa precum cel mai rafinat clinchet, accentueaza persoana gratioasa din ochii mei.
- Te-ai schimbat considerabil. Fragilitatea ta a disparut, bun venit in lumea vesnica, spuse femeia zambind multumita !

--- --- ---
O urma de vis, fara lacrimi in paradis. Ma trezesc mai mult uimita decat speriata, inrebandu-ma ce a vrut sa semnifice visul meu. Mirarea suprinde frumusetea divina a femeii cu parul roscat, precum flacarile iadului. Ce a vrut sa spuna cu acele cuvinte, oare a fost o presimtire sau doar un vis frumos?
- Sakura, m-ai speriat te simti bine? Intreba brunetul cu sufletul la gura.
- Da, sincer ma simt bine, dar ce s-a intamplat? Confuza fiind ce se intamplase il privesc uimita, neintelegand totusi ce vrea de la mine.
- Am venit sa te invit la un film si brusc ai lesinat !
Ii dau de inteles ca sunt bine si ca voi merge cu el la film astfel reusind sa il fac sa plece, dar nu inainte de ai multumi pentru ajutorul acordat. Zambesc satifacuta si inchid usa in urma acestuia, in sfarsit se vede ca ii pasa. Schimbarea radicala de comportament trebuie sa se datoreze cuiva, dar oare cui ?
In fond nu asta este important acum ci locul visat de mine. Sunt sigura ca este real dar oare unde as putea s ail gasesc. Imi doresc atat de mult sa il gasesc, cineva trebuie sa ma ajute..
Ma uit buimaca in jur si incep sa caut prin sertarele pline de imagini visate de mine si numai gasesc o coala alba. Simt nevoia sa desenez ce am visat, dar nu am pe ce. Ma duc in birou si ma risc sa folosesc o plansa imensa pentru acest tablou.
Incep sa desenez seninul cerului brazdat de un norisor zburliu, poienita inconjurata de cativa copaci, florile imbatatoare in mii de culori, natura insasi in plina viata. Desenand parca imi retraiesc visul. Privesc fascinata de splendoarea tabloului de natura stiind ca trebuie sa merg sa il pun in rama. Zis si facut, nu am mai stat pe ganduri. Doamna Mitarashi a ramas muta de uimire de frumusetea tabloului sau cel putin asa credeam eu.
- Sakura, de unde sti locul acesta?
- Este pur si simplu un loc, scuzati-mi intrebarea dar de ce? Intreb eu stiind ca este ceva inneregula.
- Este un loc din Washington in care am fost acum cativa ani , dar nu inteleg ce legatura ai tu cu el, spuse femeia parca suspecta?
- Absolut nici una, vreau dar sa il inramez, va rog.
Plec speriata de atitudinea femeii, dar am obtinut oarecum un raspuns. Un loc din Washington este un fir de plecare, acum trebuie doar sa aflu ce loc. Posibil ca matusa mea sa imi imprumute elicopterul familiei, inainte trebuie sa gasesc un motiv adecvat…

[Sho-Yo]

Hey, se pare ca bate vantu la commuri dar o sa vin eu sa'ti dau unu. Dar intai de toate o sa'ti zic un mersi. Acu fic:
Pai descrierea... este si descrii cu lux de amanunte tot ce'ti iese in cale, actiunea nu e grabita, decurge linistita, greseli de tastatura sunt foarte putine. Dialogul nu e sec, nici mult si nici putin. Sasuke se pare ca s'a schimbat dar poate vrea doar sa se joace cu ea?
Fara alte lucuri astept continuarea si :bv: