Lacrimi de copil

[daphnis]

Lacrimi de copil

„ O viata fara rost e ca o moarte prematura „ – Goethe

Cap 1 .

Cand totul incepe bine...se termina prost.
Sunete ascutite imi penetreza urechea.... sunet de vioara,un sunet care ma linisteste.Rasuflu usor ,buzele se impreuneaza apoi o grimasa spasmodica se arata pe fata mea istovita.Iar durere... un chin groaznic care ma tulbura,inghit in sec si imi doresc sa se sfarseasca.Sunetul lin de vioara devine o zgaraietura permanenta la timpan,intorc privirea sa vad ce o produce.. ah blocul alaturat tine un spimpoziom ma gandesc ; vecinii de alaturi sunt un cuplu de batranei care isi traiesc ultimele clipe in fata muzicii clasice.Acum doi ani ii ironizam,acum ma intristez de sfarsitul pe care nu-l voi mai avea niciodata.In jurul meu cearseafuri ,asternuturi prafuite pe un pat de care sunt imobilizat.
Nu ma pot misca din cauza bolii,ceva ma tine de inima si nu imi da drumul.O durere ascutita si batai neregulate .. din vocea mea se aude un tipat.Cateva persoane ma surprind in camera , una ma tine de mana iar alta imi administreaza o injectie .Mainile imi tremura ,apoi imi cad pe langa corpul inert.Ma linistesc.. oameni din jurul meu se bucura,ce groaznic imi spun ,chinul e permanent;intind corpul, rasuflu pe nas si adorm.
Ma trezesc dintr-un somn fara vise care sa ma conforteze ,aud voci, nu stiu cat e ceasul,dar timpul parca nu mai are valoare , in clipa asta vocile se aud din ce in ce mai tari.
-Trebuie sa il ducem in alta parte
-Am facut tot posibilil ,acum nu mai e nimic de facut
-De acord,trebuie sa plece..
Mi se intipareste in minte ideea ca nu mai sunt dorit ,sunt doar o problema in plus.Rasuflu intistrat,alung privirea prin camera... sumbru,inchis ,rece,sufocant.O camera umpluta cu panze de paianjen intr-un conac vechi din periferia orasului.Atmosfera de odinioara tine de trecut,acum este sumbra si rece.Atitudinea ostila a casei si a oamenilor din ea ma dezamageste.Peretii coridorului sunt negri,o femeie trage dintr-o tigare pe jumatate aprinsa si pleaca.Sunt aproape de 20 de ani ,incep sa plang ...lacrimile imi curg pe obraji palizi si imi ajung pe buzele crapate...sunt lacrimi amare.
Mai sunt 2 zile pana cand ma muta intr-un spital comunist plin de raniti si bolnavi,mizerie si suferinta,ignoranta si interese corupte; o caracterizare crunta a facilitatilor de sanatate dar imposibil de ignorat.Conacul urmeaza sa fie demolat pentru un centru buisness si eu ma simt lafel de daramat si istovit ,iar corporatiile mereu le-am dezgustat.Ma gandesc sa ii scriu o scrisoare mortii poate sa o imbunez si i s-ar face mila de sufletul meu. Imi limpezesc mintea si incerc sa compun un vers :

„ Inger cu aripi frante
Te gandesti prea mult la trecut
Ma tem ca timpul te-a batut
Ai ochii umezi,fata palida
Parul despletit ,buza frageda,
Sangerezi din inima furata
Pe cineva apus odata
De vrei sa plangi
Umarul meu te-astepta
O lacrima iti curge n-data
Ochii mey incep sa vada
Pe tine ca o fata draga
Imi pare bine ca o spun
As sterge totul cu sapun
Am sufletul incarcat si greu ca o piatra
Te rog ajuta-ma indata
Incredere mi-a oferit
Un demon negru ce mi-a soptit
Ca poti ierta un suflet trist... „

Ma gandeam ca dansez cu pasi usurateci ca intr-un vals ,avand o senzatie de vis fals,melodia se prelungea si dansul cu un partener inexistent care usor se dezintegra in neant.
O durere de inima imi distrage atentia,sufletul mi-e greu,respir greoi ,bataile inimii se repeta incet dar puternic simt nevoia de aer,aer proaspat.Mintea mi se incetoseaza iar mainile imi tremura.Degetele imi sunt umede si firave ,cineva le apuca si le saruta .Caldura sarutului se rasfrange prin tot corpul.
- E timpul sa plece..se aude o voce efemera.
- Da, e timpul...
Ultima noapte intr-un pat matrimonial,prima zi intr-un pat de bolnav . Aud sirene,un echipaj cu o targa vine sa ma ia..pe timpul traseului am lesinat. M-am trezit in ambulanta.Sirenele erau pornite doar cand soferul ramasese blocat in trafic..e bine,nu-s o urgenta ma gandesc eu.Masina gonea pe strazile orasului balansandu-se in repetate randuri.Sunt busculat la intrarea in spital,in jurul meu se aud tipete ,vaicaturi,certuri,nebuni ,oameni isi pierd calmul usor.Intr-un final sunt asezat pe un pat,o asistenta imi zice sa nu ma misc;eu imi pun mana la cap sugerand ca sunt febril,ea isi pierde rabdarea cu mine ,scoate un off si pleaca.Imi vine sa rad si sa plang totodata,pentru ca aici nimanui nu ii pasa.O alta asistenta vine sa ma anunte ca domnul doctor trebuie sa apara imediat,desigur trec minute bune pana intr-un final cand isi face aparitia.
- Cum te numesti? Intreaba poruncitor
- Daphnis, Daphnis Nikephoros.
- Aha, bine m-am uitat pe fisa ta ,mm.... deci ramai aici in camera pana cand iti fac un control maine la prima ora ,daca e ceva strig-o pe asistenta,o sa mai vina cineva in camera cu tine mai pe seara ,eu trebuie sa plec acum.. si pleca neschitand nici un gest.
Minutele trec greu si ma simt singuratic.Colegul de camera soseste, un barbat obez care rasufla din greu,se pune pe un pat alaturat mie ,ofteaza si incepe sa injure pe doctori. Apoi isi scoate camasa murdara si i se vede pieptul plin de par cu o cicatrice mare in jurul inimii.Ignor privelistea apoi ma intreaba cum ma numesc.Daphnis ii spun.Ce nume o mai fi si asta ,replica el.Grecesc,gandindu-ma la ce semnifica pentru mine: frumusete,gingasie,simplitate pastorala,virtute.
Dupa cateva momente incepe a sforai zgomotos avand un miros neplacut ce ma dezgusta. Lumina becului palpaia..pe aceasta se aseza un fluture apoi se stinse.
Eu inchid ochii si incerc sa ma gandesc la .... Cloe.