Priveste-mi sufletul de copil..+16 [SasoSaku]

[Elyy]

Am venit cu un nou fic sper sa va placa :)
Lectura palcuta ! ;)

P.S: Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul / manga-ul Naruto si nu fac profit pe urma acestor personaje

Capitolul 1. Ne intalnim.... [part.1]

Sasori.
Pasesc pe pamantul rece si uscat, impreuna cu coechipierul meu Deidara indreptandu-ne spre satul Nisipului, satul meu natal alias dusmanul meu de moarte. Numele meu este Sasori, si doar atata pot spune, numele de familie nu il cunosc pentru ca parintii mei au murit intr-o misiune cand eram foarte mic si nu am prea multe amintiri de atunci. Eu fac parte dintr-una din cele mai periculoase organizatii de criminali si anume Akatsuki,suntem niste raufacatori care vaneaza Bijuu si ii folosim in scopuri mai putin bune sa zic. Bijuu sunt creaturi cu cozi care au fost sigilate intr-o persoana din fiecare sat, din punctul meu de vedere. Fiecare din organizatie avem un motiv sau o cale pentru care am ales sa fim de partea rea. Eu m-am aliat cu cei din Akatsuki din singuratate, decand parintii mei au murit am hotarat sa ma antrenez zi si noapte sa devin puternic si sa intru in organizatie pentru a ma razbuna pe satul meu si pe totii care mi-au omorat parintii si restul familiei. Nu pot spune ca sunt chiar o persoana rea dar uite la ce te poate aduce disperarea. Sunt trezit de blondul asta plangacios care ma tot intreaba cat mai avem pana ajungem la destinatie. Ii spun ca nu mai avem mult apoi ne continuam drumul. Da, blondul este Deidara si nu imi face deloc placere sa fiu in echipa cu el. Mereu spune ca acea argila pe care o modeleaza, si explodeaza imediat dupa ce face contactul cu ceva este o arta. Mereu ma certam prostesc cu el din chestii deasta.Pentru mine, arta ar inseamna lucrul de mana, tehnicile mele sunt de manuire a papusilor, iar armele mele sunt otravurile facute de mine. Noi suntem cei mai tineri din organizatie eu am douazaci de ani si el la fel. Avand in vedere ca suntem cei mai tineri si mai neexperimentati sa spun, suntem trimisi primii sub acoperire, in cazul in care ataca cineva, si vom fi omorati sa nu fie o pierdere prea mare, pentru mine e o prostie. Desii ar trebui sa fim o echipa fiecare treaieste de partea lui si nu ii pasa de niciunul din noi ca si mine de altfel. Off soarele asta, mai cald de atat nu putea sa fie imi spun eu in minte. De ce pelerina asta trebuie sa fie asa de intunecata si groasa?. Pelerina specifica organizatiei este neaga lunga cu un guler gigant pe care sunt desenati niste norisori rosii conturati cu alb, nu prea stiu de ce dar uram pelerina asta. Lumina soarelui arzator se reflecta in parul meu de o nuanta rosiatica destul de aprinsa, care da impresia ca este un fel de postocaliu mai inchis. Norocul nostru ca mai avem putin si ajungem. In drumul nostru hotaram sa facem un popas, si sa ne oprim pentru a lua o pauza, oricum aveam tot timpul din lume. Tinta noastra este Kazakagele, care are un Bijuu in el si anume: Shukaku. El este demonul cu o singura coada,care a fost sigilata in Kazakage, al carui nume nu mi-l mai amintesc. Ajungem intr-o padure destul de frumoasa, cu arbori inalti si verzi. Hotaram sa facem aici popasul, intr-un mic luminis. Eu ma asez la umbra unui copac, mare si frumos, in timp ce colegul meu incepe sa se joace cu argila lui, ce o face acolo, numai el stie. Privesc padurea mirifica parca scoasa dintr-un film, plina de animale, mirosul proaspat ce se imprastia in aer iti inunda profund narile, iar linistea de aici te calma, te linistea si te facea sa vi mereu decateori ai nevoie. Numai Deidara strica tot peisaju cu plastelina lui cu tot. Din cauza plictiselii si pentru ca m-am saturat sa-l vad pe colegul meu facand copacii sa explodeze ii spun ca ma duc sa ma plimb. O plimbare scurta si linistita mi-ar prinde bine. Ma gandesc oare cum s-a schimbat satul meu, de doua ori mai mult sau radical?, hehe. Inca sunt copilaros dupa atatia ani, in care tot ce am facut a fost sa ma antrenez si sa confectionez papusi, sa descopar juts-uri noi si sa fac otravuri. Cel pe care il vedeti acuma este Sasori cel adevarat dar care nu cred ca il veti mai vedea prea curand. Fiind in organizate, trebuie sa fiu serios si sa nu dau dovada de slabicini in lupta. Cat ma mai plimbam si vorbeam cu mine insumi aud niste zgomote ciudate ce veneau din partea de est, se pare. Hmm soarele va apune peste doua ore deci ar fi bine a ne grabim, cred ca nu mi-am dat seama cat de mult a trecut vremea. Fac stanga imprejur si ma indrept spre locul unde am facut acel popas cu Deidara, incercand sa ignor zgomotele ce sa auzeu, sunt sigur ca cineva se antrena de zor la cum se auzeu kunaiurile. Cand ajung in luminis, ciudat, Deidara nu era. Unde o fi oare baiatul asta?
-BAUU! aud o voce jucausa ca de copil, care sigur era a lui si vroia sa ma sperie. Nu a reusit, ma sperii foarte greu chiar daca am fost luat prin surprindere. Acesta imi spune ca si el a auzit zgomotele acelea, si ca vrea a vada cine le face, curios mai e baiatu asta, in lupta nu e asa, este mai serios si incerca sa se abtina de la lucruri gen: introduceri, rasuri malefice, porecle pentru dusmani si alte lucruri imature ce se mai vad pe la televizor.
Plecam din luminis si o luam spre est, eee oricum treceam pe acolo asa ca nu ar strica sa ne oprim putin, ziceam de Deidara ca este imatur dapai eu.
Cu cat ne apropriam mai mult cu atat zgomotele deveneu din ce in ce mai stridente, pana cand in fata noastra zarim.......

Cam atat, atep pareri si va rog sa scuzati greselile :*

[Elyy]

Capitolul 1 : Ne intalnim [part. 2]

Sakura:
Simt cum tot corpul imi este slabit, si pe cale sa se prabuseasca lipsit de putere, ceakra mea aproape ajungand la 0 iar eu abia daca l-am invinetit putin pe amul acesta. Zabuza Momochi, unul din cei 7 spadasini, un om oribil de rau si lipsit de mila, din Satul Cetii ce doreste sa afle toate secretele Konohai si celorlalte sate pentru a le ataca. Tinta lui este pergamenul ce trebuie sa il duc in satul Nisipului.
Vad sabia lui gigantica cum se indreapta spre mine vrand sa ma loveasca, fac un salt in aer si vin cu piciorul catre el dar acesta se fereste cu usurina dupa care imi da un picior in stomac facandu-ma pe mine sa ma izbesc de o stanca si sa cad pe jos lipsita de putere, fara vlaga si fara aparare. Sunt sigura ca acesta va fi sfarsitul meu. Aici in inima padurii de unde nimeni nu ma mai poate salva. Am trecut prin atatea si nimic, m-am antrenat degeba in tot acest timp, Sakura Haruno esti un esec, i-ai dezamagit pe toti, nu meriti sa mai traiesti. Nici macar nu mi-am putut duce la capat misiunea. Voi muri in mainile acestui Zabuza. Inchid ochii si las frau liber lacrimilor mele care se scurg siroaie pe pamantul rece. ''Adio lume cruda'', imi spun dupa care inchid ochii asteptandu-mi moartea.

Sasori:

Stateam si priveam focul ce ardea din fata mea, incercand sa imi dau seama cine este fata aceasta. Nu prea pare de aici, a avut o lupta grea cu Zabuza, si ranile ei sunt foarte grave, sansele ei de supravietuire sunt una la un milion, nu cred ca va rezista. Ma ridic de pe pamantul rece si ma indrept spre ea. Incep sa-i schimb pansamentele de la maini in timp ce o studiam. Avea parul de o nuanta foare neobisnuita de roz, lung pana la jumatatea spatelui dar lipsit de stralucirea sa de odinioara. Corpul ei firav este plin de rani, vanatai si taieturi. Ma inteb oare cum o chiama?. Sper ca se va trezi pana maine altfel vom fi nevoiti sa o lasam aici, nu avem nevoie de obstacole care sa ne incetineasca. Dupa ce ii schimb pansametele imi dau pelerina Akatsuki jos de pe mine si o pun pe fata care nu cred ca avea mai mult de saisprezece, sapisprezece ani. Il vad pe Deidara cum vine cu niste peste si incepem sa-l punem pe foc. Dupa ce il termiam ma intind pe jos si privec cerul foarte instelat si cu luna plina in aceasta seara. Nu dupa mult timp zaresc si steaua mea, stiu ca pare prostesc dintre atatea stele care sunt la fel sa stiu care este steaua mea. Vedeti voi, in fiecare noapte steaua mea este ultima care apare pe cer si cea mai frumoasa dupa parerea mea, desii este destul de mica este cea care iese cel mai mult in evidenta. Uneori cand vreau sa uit de probleme, si cand am timp stau ore insir si o privesc reflectand tot ce s-a intamplat, exact ca si acuma. Ii spun blondu-lui ca stau eu de paza si ca se poate culca linisit vazand cum casca din cinci in cinci minute. Ma tot intreb,ce treaba avea Zabuza cu rozalia ce isi face veacul langa mine abia respirand. Paote ca voi afla cand se va trezi...daca se va trezi. In minte mi se tot deruleaza imaginile din lupta.

Flashback

Vedem cum Zabuza o darama pe rozale la pamant, fiind pregatit s-o strpunga cu sabia dar o explozie provocata de Deidara il opreste facandu-l sa-si schimbe ''directia''. Vine spre noi cu pasi repezi dorind sa ne faca bucati cu sabia lui de doi metri, ce sa zic.
Scot repede un prgament din pelerina Akatsuki si il arunc. Rola de hartie se desface iar in fata ochilor lui apare una dintre papusile mele cu o sabie. Concentrez ceakra in degetele de la mana dreapta si, joaca incepe. Ii spun blondu-lui sa o ia pe fata si sa o duca intr-un loc unde sa fie in siguranta pentru ca ma voi ocupa eu de tipul asta. Contolez papusa aprope plictisindu-ma doarece omul acesta se joaca de-a ''soarecele si pisica''. Tot fuge, se ascunde si vorbeste prosteste cum ca el ma va invinge.
- Hm, se pare ca uiti cine sunt eu; ii spun cu o voce superioara inchizand ochi pentru doua secune apoi cu doar o singura miscare il patrund pe Zabuza cu sabia in stimac, defapt papusa il patrunde, eu doar o controlez, hehe.
Se pare ca lupta e pe cale sa se termine, si asa ma plictisesem.
- M-ai invins pe drept, felicitari, dar nu uita spadasini vor afla toate secretele; spune el disparand intr-un nor de fum.
Imi retrag ceakra din degete in timp ce marioneta cu care am luptat se transforma inapoi intr-un pergament, il iau de pe jos dupa care pornesc in cautarea locului unde este Deidara.

End of Flashback

- Se pare ca te-ai trezit; spun eu simtind-o pe fata cum se foia.

[Miranda.]

heloo
Nu pot sa spun ca titlul m-a captivat, sincera sa fiu l-am ales pentru ca are doar doua capitole. Descrierea este buna, peisajul trebuie descris cat mai mult, sentimentele trebuie sa patrunda, foloseste comparatii si epitete. Dialogul nu este mult, dar nu este format din replici incredibile, este delimitat. Eu nu mai am ce sa spun, cred ca te-am lamurit in legatura cu ficul si sper ca o sa vina nextul.

:bye:

[Sho-Yo]

Buna,

Pai eu una pot spune ca titlul este destul de dragut si m-a atras sa vin sa citesc dar si cuplul care dupa aprerea mea nu trebuia mentionat ca sa ne tii umpic in suspans cu ce se va intampla. Cat despre descriere, pot spune ca nu este chiar formidabila dar nici proasta, ai putea sa mai amplifici putin sentimetul de frica al Sakurei cand era pe punctul de a muri si ai putea sa descrii peisajul mirific putin caci in rest te descurci dupa parerea mea. Dialogul nu este exagerat si nici sec ceea ce e bine iar greseli de tastatura, sincer, nu am observat. Oricum, eu iti urez succes cu continuarea si multa inspiratie + sa ma anunti cand pui continuare :-h

[Elyy]

Capitolul 2. Viata-i mai frumoasa...alaturi de tine

Sasori:

- Se pare ca te-ai trezit; spun eu simtind-o pe fata cum se foia.
Imi intorc putin capul si zaresc doi ochii verzi foarte blanzi si aproape scufundati in lacrimi. Este foarte interesanta fata aceasta, nu credeam ca va superavietui, sansele ei erau foarte, foarte mici si chiar pot spune ca este ceva anormal, un miracol. Probabil ca s-a luptat mult pentru a supravietui, ce pot spune, este o luptatoare. Sunt trezit din gandurile mele de rozalia care care ma intreaba cine sunt, cu o voce in care se putea simti aceea frica ascunsa in interior desii la exterior voia sa para calma, dar corpul ei tremura din cauza acelui aer rece ce adia prin padure iar lacrimile ei au inceput sa se scurga siroaie pe obrajii sai rosii. O privesc putin dupa care iau pelerina Akatsuki de pe jos si o pun pe fata, apoi o imbratisez si ii spun ca nu ii vom face niciun rau. Suntem niste Akatuki, deci ar fi fost inutil sa facem o lupta acuma caci stim cine va castiga. Eu si modestia mea, hehe.
O simt pe rozalie cum tremura la fiecare atingere a mea, parca ar fi un bibelou fragil de cristal care si la cea mai mica atingere s-ar crapa, exact asa este si ea. Incet, incet reusesc sa o calmez cu niste cuvine linistioare si o despart de pieptul meu privindu-i chipul angelic si acei ochii ca iarba in care te puteai pierde imediat. O sterg cu mana putin la ochi apoi apoi ma prezint si o intreb cum se numeste si ce cauta prin partile astea. Cu vocea tremuranda reuseste sa imi spuna ca o chiama Sakura, vine din Satul Frunza, Konoha mai exact si ca este intr-o misiune, din cate am inteles trebuie sa duca un pergament in Suna.
Ii propun sa vina cu noi, pentru ca si asa aveam aceeasi directie. Cand Sakura a auzit ca ne indreptam spre Suna, puteam simti nelinsistea ce a patrunso si multa frica. Cu vocea tremuranda si ochii ingroziti parca derulandu-se in mintea ei niste imagini ingrozitoare cu mult sange, multe razbuaie si oameni morti, ce ii inconjurau o parte din trecut, ma intreaba daca vrem sa atacam satul. Oftez usor si ii spun ca nu este treaba ei, si ca ar trebui sa fie recunoscatoare ca am salvat-o, ca pana acum era moarta. Mda, ii scot ochii mai pe inteles. Nu a mai spus nimic, iar linistea ne-a acaparat pe toti. Dar nu dura mult, pentru ca Deidara s-a trezit si cum a dat de rozalie, calare pe ia ,la figurat. Cred ca toata noaptea i-a pus nu stiu cate intrebari, saracei fete care raspundea ce sa faca?. Hohotele de ras ale Sakurei, din cauza glumelor blondului inveseleau atmosfera, pana am ajuns si eu sa rad. Am continuat asa pana noaptea, rozalia adormind incet, incet sub razele lunii.
La un moment dat Deidara ma duce intr-o parte mai retrasa a paduri, dorind sa discute cu mine ceva serios. Waw Deidara serios, cate minuni o sa se mai intample?.
-Sasori, gandestete ce o sa facem cu ea, nu vreau sa ramana in Suna, dar nici nu noi nu poate sa vina,sti bine regule lui Pein; zice blondul cu o voce plangacioasa.
-Ei bine astea sunt regulile, o vom lasa in Suna, tu te ocupi de treaba ta eu de a mea sti bine, ar fi cazul sa te culci maine este o zi mare; ii spun eu plecand nevrand sa-i mai ascult vaicarelile coechipierului meu gen: Dar am dormit pana acum, si tu vrei sa dorm iar?...etc.
Am continuat sa privesc stelele pana cand mos Ene si-a facut aparitia si pe la ochii mei, scufundandu-ma intr-un somn fara vise.
Dimineata soseste repede, se pare ca cei doi nu s-au trezit inca, mai bine, putina liniste nu strica.
Hotarasc sa fac o plimbare linistita prin padure. Era inca intruneric afara deci nu vedeam prea multe, dar linistea care se asternu-se peste micul tinut era chiar placuta. Cred ca am continuat sa ma plimb asa gandindu-ma la lucruri inutile, la cum ma plimbam mereu prin Suna cand eram mic alaturi de bunica mea, prima mea papusa facuta, cum am ajuns in Akatsuki, maruntisuri. Minute in sir am cutreerat padurea fara o destinatie anume pana cand am auzit cum cineva a calcat pe o creanga de copac. Intorc capul si ii aud pe Deidara si Sakura care ca ma cautau de ceva vreme dupa cum se vede. Dupa o plictisitoare morala de la blond din care nu am ascultat nimic continuam sa mergem destinatia noastra fiind Suna.Dupa aproximativ o ora ajungem, cum spuneam eram aproape. Ne ducem in coltul mai retras al satului si Deidara porneste sa isi faca treaba iar eu si Sakura ramanem sa il astepam.
Rozalia ma priveste destul de ingrijorata dar eu ii spun sa se calmeze. Usor, usor, linistea aceasta incepe sa ma enerveze destul de tare, ''Haide,Deidara nu mai apari o data?'' imi zic eu in minte in timp ce o priveam pe rozalie care dupa cum vad este si ea destul de plictisita.
Deodata auzim un zgimot, se pare ca am fost descoperiti, zeci de ninja sunt acum in fata noastra dorind sa ne faca rau. Ma pun repede in fata Sakurei si scot un pergament din pelerina, zece papusi inarmate cu sabii ascutite si kunaiuri isi fac aparitia si ''Lupta incepe''. Fiecare ninja a inceput sa ne atace cu tot ce au iar eu manuiam papusile astfel incat sa nu imi scape niciunul. Sakura este in spatele meu si din cate vad ea era tinta lor dar mai intai trebuie sa treaca de mine. Rozalia nu are ranile inca vinedace complet, deci este inutil sa incerce sa se apaere, puterile ei sunt foarte slabite.
Fiind cuprins in gandurile mele nu am vazut cum un ninja a reusit sa se strecoare la Sakura si sa o loveasca cu putere de un zid, rasunand din gura ei in icnet de durere. Arh, ma indrept repede spre atacator cu una dintre marioete si incepem sa ne jucam dea ''Soarecele si Pisica'' cum imi place mie sa le mai spun la unele lupte.
Cand sunt sigur ca toti ninja sunt morti ma indrep spre fata si o ajut sa se ridice. Piciorul ei nu era intr-o stare prea buna, deci este nevoie sa o tin in brate ceva vreme. Nu dupa mult timp vedem o pasare din argila sus, dadndu-mi seama ca este Deidara care si-a terminat treaba. Eu pornesc spre centrul orasului cu Sakura in brate, tinta fiind: Shio Basama.

Scuzati greselile stiuca sunt o tona :))
Si va multumesc mult de tot pentru comentatii :*:*

[Sho-Yo]

HEHE,
Sho a sosit, cam tarziu dar a sosit >:d< . Pai.. ce pot spune despre capitol este ca este destul de bun, descrii destul de bine, actiunea nu mi se pare grabita iar dialogul nu pot spune ca este sec. Adevarat ca mai sunt cateva greseli dra in rest mi se pare o.K. Deci, cam atat.
Aaa..merci ca m`ai anuntat si succes cu continuarea!

[Elyy]

ei, am venit cu nextul sper sa va placa :)

Capitolul 3. Pana ne vom intalni iar... sau adio pentru totdeauna.

Sasori:

Tot orasul ma priveste ingrozit de ceea ce vad, nimeni nu spunea nimic, doar ma priveau speriati si uimiti. La fiecare pas pe care il faceam, satenii se dadeau cu un pas in spate. Toti o priveau pe rozalia ranita din bratele mele confuzi dar si speriati in acelasti timp.
Ajung la turnul Hokageu-lui, unde ii gasesc pe toti alarmati, probabil se intrebau unde le este conducatorul. Trec pe langa ei nepasator, acestia neobservandu-ma, si ma indrept catre un hol lung plin de usi, eu ma duc la ultima usa din interiorul holului si o deschid. Inauntru o gasesc pe Shio Basama, confectionand o marioneta. De cum ma vede privirea ei devine una foarte uimita, plina de spaima.
-Sasori...; spune ea cu o voce grava, din care putea iesi uimire si spaima.
Ii spun sa nu se inarmeze ca nu am venit sa distrug satul ci sa ii cer o mica favoare. Privesc catre rozalia din bratele mele si observ ca, a adormit.
-Colegul tau de echipa, am observat ca si-a facut treaba; imi spune aceata pregatind o tava pe care pune doua cescute de ceai, apoi mi-o inmaneaza.
-Da, si-a facut-o pe a lui, eu nu am nimic de a face cu chestia asta, am venit la tine sa te rog ceva. Vreau sa ai grija de ea, pana se face bine.
Este din Konoha si avea misiunea de, a va, aduce un pergament.
Dupa ce am zis acea fraza observ cum batrana se mira putin apoi revine din nou la starea anterioara.
Lasa capul in jos si priveste ganditoare. ''Hai mai repede, ca vreauu sa plec'' imi zic eu in minte mai rau ca un copil de cinci ani.
Intr-un final, Shio Basama accepta oferta cu, conditia sa nu ii mai atacam satul. Accept, stiind ca daca l-am luat pe Kazakage nu mai avem treaba cu satul, apoi o privesc puin pe rozalie. Piciorul ei incepea sa sangereze, iar batrana incepe sa scota niste pansamente, si prosoape de prin dulapuri. Ii spun sa aiba grija de ea pana se face bine apoi va fi libera sa plece inapoi in satul ei. Deidara va fi cam suparat, dar nu o putem lua cu noi, si in plus este mult mai in siguranta daca ramane aici.
-Sa ai grija de tine Sasori; imi spune Shio Basama
-Hm, voi avea bunico nu iti face griji, spun eu si imi i-au la revedere de la batrana apoi ies din camera.
Probabil va intrebati de ce i-am spus bunico , nu-i asa? Simplu: Ea este bunica mea, a avut grija de mine inainte sa plec din sat dupa ce parintii mei au murit in lupta.Uneori mi se face dor de acele vremuri in care, ma plimabm prin sat cu bunica mea, cand imi spunea povesti si basme, sau alte intamplari din tieretea ei. A avut grija de mine pana la o anumita varsta, cand eu am ales sa merg pe alta cale.
Off, holurile astea lungi si intunecoase, nu se mai termina? Cand vad acea ''luminita'' ies din cladire silentios pentru ca nu doream sa fiu prins acuma. Ma intorc cu fata si privesc in sus spre geamul camerei, batranei. ''Vei fi in sugranta aici, Sakura'' .
Ma indepartez de cladire din ce in ce mai mult, pana ajung iar in mijlocul satului. Nimeni nu mai reactioneaza in niciun fel de data asta, si nu mai imi spun nimic, ciudat.
Inainte sa ies din sat mai privesc o data in spate, dupa care plec spre padure unde se afla si Deidara.
Dau de blond dupa un copac, care se zmiorcaia mai rau ca un bebelus, ii cam duce lipsa rozaliei din cate vad, dar asta este trebuie sa ne obinuim. Ce nu inteleg eu este cum de a putut Sakura sa ne ajunga asa de repede la inima? Adica nici de o zi nu ne cunoasteam si deja ne este dor de ea. Recunosc ca si mie imi este putin.
-Gata, nu te mai plange atat, esti un Akatsuki, ai si tu mandrie; ii zic eu blondului incercand sa-l calmez
-Dar..Dar.. Dar nu o s-o mai vedem niciodata; spune el printre balbaieli.
Pff, ce ma fac eu cu el? Oricat de mult am plange si ne-am ruga, nu o s-o mai vedem pe Sakura, gata, a fost bine cat a durat dar acuma ne-am despartit si asa vom ramane.

stiu ca am o tona de greseli, a rog sa le scuzati :)

[Sho-Yo]

Hey, mai beib,

Greseli, sincer, nu amvazut. DeScRiErEa este buna, se putea sa fie putin mai ampla ar buna si asa, actiunea nu e fugara, dialogul nu e seexices idar greseli de tastagrafie nu sunt, deci fii multumita!
Sasori si Deidara ii simt lipsa deja? Ma bucur ca Sasori deja simte ceva pentru Sakura, chiar daca asta ar fi doar pretenie, caci de la pretenie se ajunge la iubere. Oricum, astept continuarea si merci ca m`ai anuntat!