Timp oprit !

[Vex]

A venit Craciunul, si mda, m-a gasit intr-o totala inspiratie *smile* Deci, un nou fic [ postez si continuarea alorlante ^^" ], noua munca. Imi asum risul, diars, be relax : ).Ah, nu-mi merg diacricile, rezolv problema la al doi`lea capitol :] . Hope you like`t ! Ah, sa comentati, daca vreti doar...:]]
Lectura Placuta !

Sosirea

***

Doi ani in care timpul s-a oprit. Universul n-a mai existat pentru el, limbile ceasului au ramas atintite asupra orei patru dimineata, fix chiar. Nimeni n-a stiut ce s-a intamplat cu el, toti dormeau, se gandeau, probabil la dimineata viitoare de Craciun.

Doar el, Joshua Damon Selv, nu plecase in lumea viselor. Ramasese treaz, privind un tablou in care imaginea proprie ii era reflectata. Poate ca se gandea, pentru ca nici el nu simtise cand timpul numai vroia sa-si continue cursul. Singura care-si daduse seama de aceasta grozavie fusese Emma, fata cu pielea maslinie si ochii de culoarea marii. Privise luna atenta, numarse stelele, iar cand nici macar o lumina din cartier nu s-a mai oprit, sau pisicile n-au mai scos vreun sunet, Emma si-a simtit inima batand puternic, si parca in mintea ei, insusi timpul ii vorbea. Ii soptea lin, duios ca a venit momentul. "Pentru ce ?" se intrebase biata fata atunci, reusind sa gaseasca raspunsul tocmai cand fusese prinsa in vartejul neexistentei.

***

Joshua Damon Selv , sau mai simplu, Damon J. era un baiat tanar in varsta de douazeci si doi de ani. Studiase Dreptul, si ca orice fiu de oameni boagti, se gandise ca poate va reusi sa-si deschida propria afacere. Ei bine, reusise cu putin ajutor venit din partea parintilor, normal.
Avea un chip fermecator, frumos, de aceea multe domnisioare ravneau la dansul. Brunet, mereu cu parul ravasit, o piele palida, dar frumoasa si niste ochii intunecati, nesentimentali. Iar corpul era bine construit, parca sculptat de un artist renumit.
Ei, Damon nu credea tocmai asta. Era de felul sau egoist, si foarte plin de el, ce-i drept, dar mereu se gandise ca frumusetea de care avea parte o dobandise de undeva de sus, nu de la parintii sai. Exact, nici recunoscator nu stia sa fie, ce sa mai vorbim despre politete.

Emma Vykens era fica unor contabili, dintr-un cartier sarac, ce niciodata nu avusese sansa de a vedea lumea in adevartul sens al cuvantului. Cand implinise douazeci si trei de ani, plecase de la parintii ei, cumparandu-si un apartament oarecum modet in inima New York-ului. Tot timpul fusese frumoasa, stia si ea asta, iar comportamentul ei nu se lasa mai prejos. Mereu politicoasa si vesela, fara sa-i pese de familia din care facea parte. Avea un par lung, si blond, ce-i cadea in valuri pe umeri, iar trupul ii era zvelt, finut. Reusise dupa doua luni de la plecarea ei din cartier sa-si gaseasca o slujba la firma Star Dreams, ce auzise ca-i apartinea lui Damon Selv, acel tip ce dadea dovada de o nesimtire aparte.

***

Am deschis cu greu usa din sticla, intrand intr-o imensitate de incapere. Vazusem afara cladirea, dar sincer, nu credeam ca birourile aveau sa fie asa de mari, iar oamenii ce lucrau aici, atat de multi. Am inghitit in sec, uitandu-ma furis la fiecare birou unde cate un angajat isi facea linistit treaba, fara ai pasa de noua venita, adica eu. Trebuia sa-mi fac curaj, pana la urma venisem aici pentru prima data si trebuia neaparat sa fac o impresie buna.
Mi-am aranjat sacoul negru, apoi mi-am dat parul auriu dupa ureche si am tras adanc aer in piept, luand-o usor la pas catre biroul directorului.
"A venit momentul" , mi-am spus, in timp ce ma uitam in treacat la aceasta camera. Cate patru birouri pe doua randuri, toate cu fata catre un ecran imens, ce presupun ca arata niste grafici, in stanga lor aflandu-se un sir de ferestere, pe care soarele intra fara vreo sfiire. Se vede ca cel ce conducea firma asta tinea foarte mult la imaginea lui, cat si a cladiri. Nici macar nu puteam sa vad o hartie aruncata pe jos sau ceva de genul. Mi-am dat ochii albastrui peste cap, lovindu-ma din greseala de cineva.
- Ma scuzati!
Am spus stanjenita, rosindu-ma in obraji. Cat de fraiera mai puteam fi! M-am uitat atenta la cel de care ma lovisem, un tanar simpatic, roscat cu ochii verzi. A zambit larg, uitandu-se si el la mine cu voiesie in privire.
- Nu este nimic, eu sunt de vina! Daca eram mai atent pe unde merg poate nu se intampla nimic. Hm, ma scuzati ca va intreb, sunteti nou venita ? Intreba, zambetul senin ramanandu-i pe chip. Ciudatel baiatul, dar tare dragalas mai era.
- Da, sunt noua! Ma duceam catre biroul domnului...Ah...
Oh, foarte bine, Emma ! Uitasem numele directorului! M-am uitat rusinata in alta parte, subtiindu-mi buzele, gandindu-ma intens.
- Domnul Selv, da ! Atunci, eu va las. Sper sa ne mai intalnim !
Imi zambi cald si ma ocoli, apoi se indeparta de mine fredonand ceva. Am ridicat o spranceana, uitandu-ma cateva clipe la acest roscat. Eh, probabil ca-mi va deveni prieten, poate...Niciodata nu se stie!
Am respirat adanc, apoi mi-am intors privirea catre usa din lemn de brad. Atingand cleanta, s-a auzit un clinchet, apoi usa s-a deschis, dezvaluind o camera cu peretii crem, in mijlocul caruia se afla un birou. Un tanar cu parul brunet statea tolanit intr-un scaun, tragand vicios dintr-o tigare. Si-a ridicat privirea parca uimita catre mine, schitand un zambet arogant in timp ce se ridica.
Cred ca ma holbam la el, de fapt, sunt sigura de asta. Am facut o grimasa, ce vroia mai mult sa para un zambet amabil, intr-un sfarsit lasand balta gestul.
- Cred ca tu trebuie sa fii Emma, nu ? Noua angajata, presupun! Incantat de cunostiinta, eu sunt Joshua Damon Selv, dar tu imi poti spune Damon J.
Ce necioplit! Dar eu ? Adica ce eram eu ? M-am incruntat, apoi i-am zambit neutra, deschizandu-mi sacoul. Adevarul e ca se facea cald aici, foarte cald.
- Deasemnea, domnule...ah, Damon. Da, am venit pentru postul de secretera si, stiti, ei bine, ma intreba, cand pot incepe ?
- Azi ! A spus deodata, intorcandu-se pe calcaie si luand niste dosare. Mi le-a trantit in brate, apoi a facut un semn catre usa. - In stanga iti vei gasi biroul, are tot ce ai nevoie! Programul este de la noua dimineata pana la cinci dupa-amiaza. Sambata si duminica ai liber! Sper ca e bine !
Surase, apoi ridica scurt din umeri. Am aprobat scurt din cap, murmurand un "am inteles" si am zbughit-o afara din camera, punand cu grija dosarele pe biroul meu.

Era ciudat, ma simteam intr-un fel umilita, dar pe o parte, fericita pentru ca imi gasisem un loc de munca. Ei, poate erau doar emotiile.
Exact, venise momentul ! "Pentru ce ?" m-am intrebat, apoi am respirat usor, nereusind sa gasesc un raspuns pentru gandurile mele foarte confuze.

____________________________
Sper ca o sa va placa:]
Merry X-mas and happy comment *smile*

[Marina.]

Buna! Inca un fic deci... uneori ma intreb cate mai poti face? :))
Nu ca m-ar deranja intr-un fel:)) Aceasta noua idee imi place foarte mult. Uh, Damon, e...imi place atitudinea lui:)) si numele deasemenea. Abea astept continuarea, ah, da si titlul imi place foarte mult, serios:X Ah, nu mai stiu ce anume sa spun... ah, imi place Emma, e chiar draguta!
Descrpe descriere si astea nu mai spun nimic pentru ca sunt perfecte!
Astept nextu` si la acesta si la celelalte, sper sa nu uiti niciunul:))
Bye:*

[Vex]

Un comentariu ? Eh, e bine si asa *smile* . Multam pentru comentariu, Marina. si sper ca o sa va placa acest capitol.
Lectura Placuta, diars !

Central Park

***

Cand Emma il cunoscuse pe Damon nici macar nu stia ca cineva o privea de la distanta. Ii urmarea fiecare miscare minuscula, ii invata fiecare gest si incerca sa ii afle comporatmentul prin simplele gesturi.
De-ar fi stiut, poate ca ar fi aflat de ce avea sa se intample. Cand isi pusese aceea intrebare, nici ea nu gasise raspunsul. Pentru ca inca nu venise momentul, acesta se pregatea sa vina. Cineva il lucra din intuneric, acel cineva privea in umbra.

Damon crezuse ca se comportase ca orice sef, dur, rece si. . . banal. Atat de plictisitor era sa conduci o firma, isi spusese. Iar aceea Emma i se paruse o fata simpatica, finuta, imbracata elegant si cu stil, dar cam buna. Buna ? Poate ca el era obisnuit cu asa numitele fete-rele. Sau poate ca fetele se schimbasera peste noapte.

***

Alec Vaughier fusese considerat cel mai frumos tanar in adolescenta sa, si cu timpul, cat crescuse, aceasta calitate a sa nu disparuse, ba chiar il facuse sa arate al naibii de bine, cum spuneau unele fete. Era bun si o calitate a sa era politetea, fiind invatat de catre bona sa ca aceasta este cea mai frumoase calitate a unui tanar ca el . Deci, ii era total diferit prietenului sau, Damon. Da, el si cu brunetul, caci era blond, erau prieteni inca din clasa intai. Amici foarte buni, se putea zice.
Chipul lui Alec era bland, inspira o bunatate aparte, iar zambetele pure pe care le arunca tinerelor domnisioare parca erau pictate de artisiti renumiti. Era avocat, si muncea pentru firma tatalui sau, Star Fight. Nu se considerase vreodata superior, nu credea ca este mai bun cu ceva decat altii. Era egal cu totii, asta ar fi trebuit sa stie si Damon. Dar mai avea mult pana sa invete asta, foarte mult. . .

***

Parcul asta e imeeens.
Mi-am spus, total surprinsa de zecile de oameni ce se plimbau energici pe aleeile parcului din New York . Era mare, foarte mare, iar eu eram sigura ca aveam sa ma pierd daca nu il aveam pe colegul meu de serivici, roscatul ce-l cunoscum lunea. Aflasem ca-l chema Lucas, si acest tanar atat de politicos si prietenos ma invitase la o mica plimbare. Mica?
Acum sincer numai credeam asta. Era o dimineata frumoasa, de sambata, soarele stralucea pe cer, iar bolta cereasca era foarte senina, ciudat, tinand cont de faptul ca eram in mijlocul toamnei. Dar te poti pune cu vremea ?

Am tras adanc aer in piept si l-am urmat cu un zambet larg pe buze pe roscatul care-mi prezeanta fiecare lucru marunt si vorbea despre absolut orice, iar eu eram nevoita sa spun decat " Chiar asa ? Ce frumos. Da, da !" In rest, trebuia doar sa zambesc si sa-i dau atentia cuvenita.
- Sii, Emma, cum ti s-a parut domnul Selv ?
Ma intreba Lucas, iar eu am tresarit usor, pana acum fusesem atenta la un tanar blond ce statea pe o banca. Zambea asa frumos si vorbea la telefon, iar unele fire aurii de par ii cadeau pe frunte. Sincera sa fiu, ma holbam la el.
- Un domn de. . . Dar m-am oprit din vorba cand cineva si-a dres glasul, facandu-ma sa ma intorc cu spranceana ridicata.
In fata mea, seful meu statea demn, cu parul usor batut de vant, iar un zambet finut ii era pictat pe chip.
Poate ca in zilele de lucru chiar nu-i dadusem atentie, dar acum, uitandu-ma atenta in ochii lui, simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare, iar eu ma pierdeam incet-incet in intunecimea priviri lui.
- S-a intamplat ceva, Emma, daca nu gresesc ? Cum ti s-am parut ? Intreba, iar vocea lui mi se parea ca o auzeam oarecum in surdina, de parca ar fi fost la kilometri distanta de mine.
-Nu, nu...Nu s-a intamplat nimic, domnule Selv. Mi s-ati parut de treaba ! Zambesc, tragand adanc aer in piept, apoi ma uit catre banca unde statuse blondul. Plecase, de fapt, venea catre noi, facandu-i vesel cu mana lui Damon.
Oh, il cunostea ? Si mie imi placeau amandoi ? Perfect, asa ceva putea sa mi se intample doar mie !
- Ma bucur atunci ! Alec, ce faci, prietene ?
Damon zambi senin, ducandu-se catre blondinul ce aflasem ca-l cheama Alec, frumusel nume, apoi dadu mana cu el.
M-am uitat catre Lucas care zambea, privind o tanara, in timp ce discuta ceva cu ea.
Deci, ramasesem singura ? Adica mai era putin si aveam sa fiu mancata de lei ?
Am tras adanc aer in piept, incercand sa ma calmez. Bine, nu avea sa se intample nimic. Nu venise inca momentul, inca se pregatea.

[Marina.]

Bunaaa! Inca un capitol minunat! Un, Alec asta e asa de ... nu stiu, asa de ... superb! Imi place.. cred ca o sa devina pers. meu preferat... ups, cred ca deja e:))
Ca e obicei, descrierea, dialogul si naratiunea sunt superbe, splendide. Actiunea nu mi se pare deloc grabita, doar ca m-ai lasat in suspans, vroiam un capitol putin mai lung:> Dar asa cum e, e superb adica.,.. continutul:X
Abea astept continuarea draga mea geniala! Bye :*