Durere, adormi in zapada!

[Moon princess]

Fetelor, imi pare rau ca v-am pus sa asteptati atat, insa am fost in vacanta peste mari si tari si am fost foarte ocupata, insa mi-am facut timp sa vin cu penultimul capitol. ( doar trebuie sa termin ficul de scris, nu? ) ei bine, eu sper doar ca o sa va placa si o sa va spuneti parerea intr-un comentariu. Le multumesc tuturor celor care isi pierd timpul sa citeasca ce scriu eu. ^^ Lectura placuta!



Cap. 12-Dorinta

Nu pot concepe asa ceva! Este de necrezut! De ce tocmai el? Amintirile au inceput a-mi ocupa mintea-mi bulversata, si simt ca mi s-a taiat suflarea. E o neglijenta din partea mea sa vin asa fara sa cunosc detalii. Acum ma simt din nou ca altadata, vrednica de moarte. Lacrimile-mi curg siroaie si nu vor a se opri, corpu-mi tremurand de spaima.
E el, cel care mi-a daramat intregul univers! NU! Nu vreau sa-si bata joc inca o data de mine si inocenta mea! Aproape ca am uitat si cine sunt, sunt total ametita. Incerc a ma intoarce sa fug cat mai departe asa cum imi dicteaza inima, dar picioarele-mi greoaie se impletesc sfarsind la pamant. Ma apuca disperarea si simt ca nu e de bine, vreau sa fug dar nu pot, ceva ma tine aici. Unde esti acum Itachi ca sa ma ocrotesti de rau?
Niciodata nu am crezut ca fratele lui Itachi ar putea fi tocmai cretinul asta, nenorocitul de Neji. Frica a pus stapanire pe mine si ma intreb daca isi va bate joc iar de mine.
Ma simt apucata de brat si trasa inauntru. Sufletul meu tipa disperat dupa ajutor, dar nimeni nu-i aude durerea. E fara folos, asa ca ma las dusa de val. Ce-o fi, o fi! E prea tarziu pentru a ma gandi la o solutie de scapare din bratele asupritorului astu-ia! Corpu-mi inghetat de frica este trantit pe un fotoliu, iar acesta se asaza comod pe altul privindu-ma indelung.

- Asculta, rupe el tacerea, imi pare rau pentru ca ti-am incalcat dorinta atunci si te-am ranit, nu stiam de relatia ta cu fratele meu. Daca stiam nu se ajungea pana aici, crede-ma. Totusi, sa stii ca eu chiar te-am placut de prima data, sentimentele mele pentru tine au ramas neschimbate. Vreau sa te intreb: crezi ca ma poti ierta? Vreau s-o luam de la capat impreuna, fara alte abuzuri din partea mea iti promit.

Asta incepe sa-mi vorbeasca de parca am fost impreuna si trebuie sa-l iert pentru nimic. E fara scrupule. Inca mai are tupeul sa se uite in ochii mei si sa ma intrebe daca vreau sa incep o relatie cu el?! Un tupeu mai mizerabil ca asta n-am mai intalnit! Deja ma infuriat si simt ca singele-mi clocoteste in vene, toata frica din mine parca a disparut si mi-am adus aminte de ce sunt aici. Cum poate sa-mi spuna toate astea cu atata usurinta? Se cunoaste: un afemeiat... tot afemeiat ramane, si schimba tacticile pentru a obtine ce-si doreste.
Ma prefac ca nu am auzit ce mi-a zis controlandu-mi mania, si-l intreb mai serioasa ca niciodata:

-Unde-i Itachi? in ochi citindu-mi-se duritatea.

Ofteaza dand de inteles ca e dezamagit, insa nu-mi pasa. Am suferit enorm, si inca mai sufar din cauza actiunilor sale nelegiuite. Eu ce sunt, gunoiul lui? Nu sunt ca toate celelalte fete pe care le are, fara stima si usoare.

Ia de pe masuta un plic si mi-l intinde. Ma uit intrebatoare, si il iau cu gandul ca ar putea fi de la Itachi. Oare... e de la Ita? Il deschid degraba sa-i descopar secretul. E o foaie simpla, dar are acel scris frumos, ordonat, e scrisul lui! Si scrie...


" Draga Sakura,

Nu am crezut niciodata ca se va ajunge aici, dar s-a intamplat. Imi pare foarte rau! Banuiesc ca acum chipul tau frumos e scaldat in lacrimi, si asta e numai din vina mea. Te consumi tot timpul pentru orice. Stii ca nu-mi place sa te vad plangand, vreau sa te stiu mereu cu surasul acela dulce pe buze. Nu mai pune totul la suflet si fii mai puternica.
A fost greseala ea ca m-am apropiat de tine, nu ar fi trebuit. Am stiut in tot acest timp lucrul acesta, si totusi l-am ascuns de curiozitatea ta. Iarta-ma pentru ca te-am ranit atat de mult!
Cu siguranta in acest moment mii de intrebari iti ocupa mintea ce parca sta pe jar, si cred ca ar fi mai bine sa afli tot adevarul. Insa te rog, fii tare. Accepta adevarul si infrunta-l. Eu chiar am tinut la tine ca la o prietena, stii asta, totusi... nu am vazut in tine o potentiala sotie, cu toate ca poate asta ti-ai dorit. Realitatea e ca... eu mi-am gasit scopul in viata, acela de a proteja pe cineva de care m-am atasat nu cu mult timp in urma. E o fata frumoasa si desteapta, asa ca nu ai de ce sa-ti faci griji, sunt pe maini bune. Datorita acestui fapt te-am mintit ca plec departe. Imi pare rau ca nu am putut sa-ti spun adevarul in fata, dar asta sunt eu, un las. Nu vreau sa te consumi, ci sa gasesti pe cineva cu care sa-ti intemeiezi o familie, sa fii fericita si implinita. Uita de mine si de toata prietenia noastra, e mai bine asa... doar uita-ma, si fii fericita. Asta e ultima mea dorinta... Itachi. "

Am inlemnit. Pur si simplu nu-mi vine sa-mi cred ochilor, e o nebunie. Ochi-mi sunt rosii de la atatea lacrimi, si nu vreau sa se opreasca. Ei imi plang durerea ce-o am acum in suflet, dar eu tot nu pot accepta adevarul... ca Itachi niciodata nu m-a iubit, si nu m-a dorit. Am fost o joaca pentru el, si distractia asta a lui m-a distrus. Nu e nicio diferenta intre Itaci si Neji, oricum ar fi, ei ranesc fetele prin diferitele lor moduri stricate.
Am fost o proasta ca am crezut ca pe lumea asta exista barbati care le iubesc si le ocrotesc pe femei pana la moarte. Sunt niste mediocri! Totul e o minciuna frumos decorata cu flori din paradis si miros de dragoste. Iubire... asa ceva nu exista pe pamant, toti sunt doar pentru sine si nu le pasa daca cel de langa ei tipa dupa ajutor. Canibalitatea infloreste si inmugureste de zor.
Oare, poate fi adevarat? Adica, baiatul pe care l-am cunoscut eu e departe de ce scrie in scrisoarea asta...

-Imi este imposibil sa cred asa ceva! Itachi nu mi-ar fi facut niciodata astfel! E o inscenare! tip cu disperare.
Itachi nu e asa, el nu m-ar parasi niciodata!
-Dar totusi a facut-o, nu? Intrebarea lui ma trezeste la cruda realitate.
-Oare, chiar nu voi avea parte niciodata de o iubire adevarata, pura din partea unui barbat? De ce doar mie mi se intampla toate nenorocirile? De ce toti isi doresc sa le uit amintirea? Of, sunt asa multe intrebari carora nu le gasesc un raspuns.
-Ba ai sa le gasesti, imi raspunde cu calm si blandete acesta.
...
Acum ma aflu intr-un taxi si meditez linistita la tot ce s-a intamplat. Ma indrept catre o anumita locatie misterioasa, necunoscuta ochilor mei ce trezeste fiori in mine numai cand ii aud denumirea. Drumul duce undeva prin Egipt, o fosta putere mondiala. Inca nu stiu ce am sa gasesc la adresa care o caut, insa stiu ca acolo voi gasi raspuns la toate intrebarile mele.



eu sper ca v-a placut, si sa dati un comentariu scurt daca nu aveti timp de unul lung. :)) multumesc frumos ^^ stiu ca e cam scurt... gomene!