[ Vampire Knight ] - Academia Vampirilor

[BloodyInnocence]

deci aceasta poveste nu are treaba cu vk, eu doar imprumut personajele. povestea este originala.
o sa vedeti ca cei care nu sunt pur sange nu se transforma in cine stie ce creaturi oribile fara minte insetate de sange.e o alta ierarhie, este o alta poveste. yuuki a fost adoptata de familia blake si o sa vedeti si de ce a fost adoptata care este motivul. numai ca parinti lui Chase nu si-ar fi inchipuit niciodata ca acesta ar putea sa se indragosteasca de fata, insa a facut-o si au trimis-o la academia de vampiri pentru a o forta sa devina un vampir. o sa vedeti ca parintii lui Chase pun la care niste "accitente" care au ca scop sa o faca pe yuuki vampir, insa nu reusesc:P
nu va spun mai multe:|
deja am spus prea multe:P


***

„O alta zi nesuferita... Oh, cat as vrea sa plec de aici! Dar nu pot... cel putin nu pana nu gasesc raspunsul la toate acele intrebari care ma bantuie de cand ma stiu, de cand sunt constient de existenta mea pe lumea aceasta. Ce sunt? De unde am aparut? Am parinti? Cine sunt ei? De ce m-au parasit? Ce este acel semn ciudat pe care il am pe gat care sta ca un martor mut si asista la tormentul prin care trec in fiecare zi?”
Acestea erau doar putinele intrebari care treceau prin mintea tanarului de saptezeci si opt de ani. Tanar, da, pentru ca pentru vampiri a avea aproape optzeci de ani este o varsta inca frageda. Majoritatea celor care erau inrolati in acea academie aveau cel putin treizeci de ani. Pana la treizeci de ani erau tinuti acasa, departe de ochii umani pentru a tine secret existenta vampirilor. Dar aceste lucruri sunt insignificative pentru tanarul care mergea fara sa dea atentie la ceilalti elevi pe holurile academiei.
De obicei avea cel putin zece fete care il urmareau peste tot, insa astazi aveau ceva de facut si il lasesera in pace, ceea ce ii convenea la nebunie. Nu le suferea si cu fiecare ocazie oferita de acestea el radea de ele in speranta ca poate o data se vor invata minte si il vor lasa in pace.
Nu putea sa inteleaga de ce il parasisera pe Kaname pentru a-l urmari pe el, un necunoscut, un vampir care nu avea nume, nu avea parinti, nu era pur sange. Dar azi se bucura de faptul ca era lasat in pace, ca nu mai era urmarit de nimeni. Avea sa se strecoare din nou in sectorul interzis din biblioteca pentru a afla mai multe despre acel semn necunoscut de pe gatul sau.
Cu cateva zile in urma daduse peste o carte foarte veche, mancata de cari in care gasise ceva despre tatuajul sau insa nu apucase sa citeasca foarte mult deoarece un profesor aparuse si fusese nevoit sa lase cartea. Il obseda ceea ce apucase sa citeasca. Acel semn nu era decat o piesa dintr-un puzzel de trei, deci asta insemna ca mai existau doua persoane care aveau diverse semne si faceau parte din acea profetie peste care isi aruncase ochii. Din nefericire cartea era scrisa intr-o limba veche a vampirilor si nu reusise sa descifreze decat doua cuvinte: „Copiii Destinului”. Ce erau acei copii sau ce reprezentau ei nu aflase inca si de abia astepta sa treaca orele pentru a putea sa se intoarca in acea sectiune unde gasise cartea. Trebuia sa afle mai multe.
Era de abia la a doua ora si mai avea inca sase pentru acea zi. intrase fara chef in clasa, tinandu-si privirea in jos pentru a evita privirile fetelor din incapere pe care nu le suferea. Le dadea in acest fel de inteles ca nu avea chef de ele si ar face bine sa stea in banca lor si sa nu il deranjeze ca altfel o incurcau. Locul sau preferat era in ultimul rand, ultima banca de langa fereastra pentru ca putea sa se gandeasca linistit la problemele lui si spre acea banca se indrepta atunci cand un sentiment bizar il opri in loc. Se afla langa prima banca, chiar cea care statea in fata catedrei profesoarei. Se uita in jos si vazu o fata necunoscuta cu parul saten, lung, frumos care isi ascundea fata in maini din cine stie ce motive necunoscute lui. Ramase putin intrigat de acea persoana pentru ca nu reusea sa isi dea seama ce era. Nu era vampir, dar nici om pe de-a intregul nu era. Dar acest fapt nu ii pastra atentia mult timp, de altfel putine lucruri ii atrageau atentia si acele lucruri de obicei il implicau pe el sau trecutul sau. Isi scutura capul si isi vazu de drum.
„Ce ma intereseaza pe mine de persoana ei? Este o alta fata care sigur va intra in unul din cele doua cluburi in care intra majoritatea fetelor de pe aici. Poate am noroc si ma va lasa in pace, nu ma va urmari ca ceilalti catelusi.” Se gandi el in timp ce se indrepta spre banca lui gandindu-se din nou la copiii destinului. Nici nu apuca sa se aseaza bine la locul sau ca o auzi pe profesoara vorbind ceea ce ii atrase atentia.
- Domnişoară? Poţi să te prezinţi acum. Hai, vino aici în faţă lângă mine să te poată vedea toţi, îi atrase atenţia profesoară invitând-o lângă ea, lângă catedră.
Zero isi indrepta privirea spre satena care se ridica fara prea mult chef si tarandu-si picioarele dupa ea se indrepta spre profesoara. Dupa parerea lui Zero, arata ca cineva care se duce la propria moarte nu pentru a se prezenta. Apoi altceva il intriga, fata nu se uita nici o secunda pentru a-si vedea colegi, isi tinea ochii inchisi si tremura usor. Se intreba de ce era atat de speriata, ce o speriase in asemenea hal incat sa inceapa sa tremure.
- Bună... mă numesc Yuuki Blake şi sunt fica adoptivă a familiei Blake, şopti satena uitându-se în jos, la podea.
„Blake... Jason Blake a adoptat o fata umana? Oh, deci ea este cea care i-a atras atentia lui Chase. Mi-a zis ceva aseara de faptul ca o voi avea pe sora lui in academia, dar nu credeam ca va avea aceleasi ore ca si mine... of si eu care i-am promis ca voi avea grija de ea...ei bine, daca nu stiu sa spun nu...” se gandi Zero uitandu-se cu interes la tanara si dandu-si seama din prima ca va avea mult de furca cu aceasta.
Chase ii era prieten de foarte mult timp. Il cunoscuse prin intermediul tatalui sau adoptiv si se imprietenise din prima cu acesta, de altfel era singurul prieten pe care il avea si care nu il enerva in majoritatea timpului. Iar cand acesta ii spusese de faptul ca sora lui va invata la academie il facuse sa promita ca o va apara de cei care aveau sa ii creeze probleme.
- Familia de vampiri de sânge pur Blake? Auzi Zero pe cineva întrebând nevenindu-i să creadă că ea făcea parte din acea familie.
Se uita la cea care intrebase si scapa un mic marait printre dintii inclestati. Caroline Parkson. O cunostea pe tipa pentru ca tot timpul se tinea dupa el pentru a-l ruga sa ii aranjeze o intalnire cu Chase. Era indragostita lulea de acesta si avea sa ii creeze probleme lui Yuuki doar pentru ca Chase o respinsese spunandu-i ca iubeste pe altcineva.
- Da...
- Altceva nu vrei să ne spui despre tine, Yuuki? O întrebă profesoara punându-i mâna pe umăr.
Îşi scutură umărul, făcând-o pe aceea să îşi retragă mâna. Ceea ce aduse un mic zambet pe chipul lui Zero. Satena nu suferea sa fie atinsa si era la fel de retrasa ca si el. Deja avea o presimtire buna in legatura cu aceasta, avea sa o placa cu siguranta.
- Nu... Pot să mă duc în bancă? Întrebă continuând să se uite cu încăpăţânare la podea.
- Sigur, ia un loc unde doreşti, răspunse profesoara înţelegând că fata nu era confortabilă în acea situaţie.
Zero nu isi lua ochii violeti dupa ea, o vazu cum se indrepta spre spatele clasei, spre cea mai retrasa banca din clasa, care se afla in coltul opus al incaperii. De aceea isi dadu seama ce avea sa se intample cand o vazu pe Caroline cum face schimb de locuri cu colega ei. Stia ce avea aceasta de gand sa faca, avea sa ii puna piedica lui Yuuki. Trebuia sa faca ceva. Si facu. Trimise pe cineva sa o ajute, cineva care putea sa ajunga la ea la timp pentru a nu o lasa sa cada.
Acel cineva o prinse pe Yuuki la timp si astepta ca ea sa isi revina din soc pentru a ii da drumul. Satena se uita direct in ochii lui si ramase frapat de culoarea calda pe care o detineau ochii fetei, insa isi reveni rapid si ii indeparta mainile de pe talia ei, cerandu-si scuze si indreptandu-se rapid spre banca ei.
- Scuze, şopti şi trecu pe lângă el fără a se uita să vadă cine era salvatorul sau de unde apăruse.
Deasemenea nu vazu nici disparitia lui din incapere. Era ca si cum nu ar fi existat.