Durere, adormi in zapada!

[Moon princess]

Deci, am veni cu nextu sper sa va placa...va fi din perspectiva lui Itachi. Acestea fiind spuse va urez lectura placuta! ^_^ sper sa da-ti un com. ( capitolul este necorectat)


Capitolul 6- Dincolo de inaltul cerurilor


Imi ridic evlavios privirea spre cerul senin, inca luptandu-ma cu finala decizie.
Sincer, nu-mi doresc altceva decat s-o vad fericita alaturi de mine si de ceilalti ingeri pentru eternitate. Lumea aceasta nu o merita, nu ii vede adevarata splendoare pe care numai noi, ingerii pazitori o vedem. Noi vedem calitatile si bunele intentii din inimile pamantenilor, pe care ingerii sangerii, demonii nu le pot patrunde.

Ei vad numai gandurile rele ascunse undeva in adancul inimii, si le scot la suprafata, innecandu-i in mocirla nedreptatii. Durerea lor, a oamenilor, e un sentiment ce nu-l putem deslusi, un sentiment al existentei nefericite. Ura si nepasarea ii caracterizeaza
schingiuind sufletele deprimate, innecandu-le in pretextul amarului nefiresc al imperfectiunii.

Oamenii, sunt niste fiinte misterioase, pe care cu greu reusim sa le intelegem actiunile nefiresti. Nu sunt fiinte rele, dar nedreptatea pe care si-o doresc ii face sa fie astfel. Doar de-am fi printre ei le-am putea intelege gandurile si durerea de care au parte.

Totusi, chiar si cu acest corp furat nu am inteles de ce actioneaza cu atata nesabuinta oamenii. Poate e de vina imperfectiunea. Nu le-aduce fericirea calea de izbanda.

Cele doua lumi se bat cap in cap avand fiecare propriile idealuri. Niciodata nu ne vom intelege actiunile. Lumea spirituala si cea a profanului nu vor deveni niciodata una si aceeasi. Ei au o gandire stricata, total diferita de cea perfecta a noastra.

Insa, nu acelasi lucru il pot spune si despre o alta creatura ce-am observat-o in timp ce cutreeram pamantul. Aceasta persoana e una delicata, pur si simplu divina, ale carei ganduri sunt mai presus si fata de ale noastre, ale ingerilor. Pana si cruzii demoni i-au observat bunatatea infinita.

Pentru acesta am coborat pe pamant, pentru a o ajuta sa-si duca la indeplinire maiestoasele visuri. Insa, acum cred ca este prea tarziu, am gresit si cu siguranta nu ma va accepta. Acum ma vede ca pe un criminal fara inima, ce-ar ucide-o si pe ea cu sange rece, insa nu e asa, se inseala daca crede acest lucru.

Tot ce-a mai ramas acum e sa ma intorc acolo unde mi-e locul, in ceruri alturi de ceilalti ingeri purpurii.

Imi inchid ochii ridicandu-mi mainile catre nepratrunsele ceruri pregatindu-ma sa parasesc aceasta lume. Soarele sangeriu imi da multi fiori ce ma fac sa cred ca ceea ce fac nu e bine.
Imi deschid rapid ochii deranjat fiind de niste zgomote ce se aseamana cu asurzitoarele scantei de lupta. Si intr-adevar, e o lupta in ceruri. Dupa cum observ eu de aici, lupta se da intre ingeri si demoni. Totusi, nu inteleg de ce? De multe milenii nu am mai avut nici-un fel de confruntari cu demonii, trebuie sa fie o neintelegere.

Scateiele fulgeratoare obtinute in urma loviturilor magice imi provoaca multa tristete sufleteasca, ce ma fac sa-mi para rau ca am coborat pe pamant si am lasat lumea ingerilor prada demonilor insetati dupa putere.

Lumini halucinante se intretes cu cerul albastru, insa oamenii nu le pot vedea, sunt lupte spirituale nevazute cu ochiul omenesc. Ingerii se lupta cu demonii si nu se lasa prea usor, inseamna ca e ceva important la mijloc. Ma intreb, ce anume?

Observ un inger ce zboara catre mine, grabindu-se mai tare ca de obicei. Il stiu inca de cand eram in cer, am avut multe sarcini de indeplinit impreuna si pe toate le-am savarsit cu mare atentie si succes.

-Itachi, cat ma bucur sa te intalnesc! E mare zarva aici in cer! Mai bine ni te-ai alatura, ca de nu suntem pe cale sa pierdem lupta. Demonii parca au innebunit, trebuie sa ne ajuti.

-Dar ce s-a intamplat? Cum de s-a ajuns la acest razboi? il intreb confuz.

-Cum?! Ai vazut batalia, dar nu ai vazut-o pe ea? si-mi arata cu degetul spre portile cerurilor stand pe un lac o frumusete de femeie cu parul lung, roz, dar stai! Nu, aceata nu poate fi...

-Datorita blandetii sale si a dreptatii de care a dat dovada cat a fost pe pamant, a starnit dorinta demonilor de-a o avea printre ei. Insa, nu putem sa le-o dam, fata a fost buna si ascultatoare tot timpul ce la petrecut pe pamant, nu a facut nimic rau. Dar a facut greseala de a se sinucide, iar demonii se leaga de acest lucru pentru a o obtine. Insa fata a suferit enorm cat a fost pe pamant si din acest motiv ii poate fi iertata nesabuinta de care a dat dovada atunci cand a facut acea greseala. Daca nimeni nu va castiga lupta, "Maretul" s-ar putea s-o trimita inapoi in lumea oamenilor si sa-l puna pe ingerul ei pazitor s-o apere de rele.

Nu pot sa concep ce-mi zice! Adica, floarea mea de cires s-a... sinucis? Nu se poate!
Dar, asta ar fi o oportunitate sa-mi duc la bun sfarsit misiunea de inger pazitor. Nu ma voi reintoarce in cer sub nici-o forma! Voi ramane aici s-o apar, numai sa se intoarca inapoi. Oh, dragostea mea fii puternica, eu te astept sa te intorci.

Ma pun in genunchi, impreunandu-mi mainile si facand implorari "Maretului" sa-i mai acorde micutei mele fapturi o ultima sansa.


acesta a fost capitolul sper ca v-a placut...^_^