23-11-2010, 09:19 PM
Hye >:d<:x
va multumesc mult pentru comentarii.Apreciez^.^] >:d<
Am terminat jumatate din urmatorul capitol.sper sa va placa...
Capitolul II-Visul...
Oare ma va uri?Ma va ierta vreodata? Daca am sa-i spun,il voi mai putea privi in ochi? De ce am fost o proasta? Tu ma iubesti cu adevarat...dar eu, eu te-am inselat. Da,te-am inselat.Ti-am tradat increderea. Ti-am distrus speranta,vointa si putera. Am distrus acest minunat vis al iubirii noastre. Vis care ar trebui sa dureze o vesnicie. Ar trebui sa fie un etern sentiment pur de iubire speranta si fericire. Da,ar trebui, insa nu e si nu a fost vreodata. Am distrus orice farama de speranta... Ai avut incredere in mine, m-ai sprijinit, m-ai ocrotit si mai presus de toate mi-ai aratat ce e iubirea, m-ai invatat sa aprecez ceea ce e mai sfant si pur pe acest pamant, dar totusi eu nu am apreciat. Te-am tradat si tu nu stii. Oare cum ma vei privii? Acea privire a ta pura plina de iubire si speranta ce-mi dadea acel sentiment de siguranta va ramane neschimbata? Oare de ce ma mint singura? Odata ce tu ai afla ma vei alunga din calea ta... Da stiu... cuvintele mele nu au noima. Cine oare m-ar putea intelege?Am devenit una din cele mai josnice finte de pe pamant. Am tradat unica si singura persoana care m-a iubit vreodata. Singura persoana care mi-a aratat acea pura si sincera iubire. Singura care mi-a aratat importanta de-a avea o persoana draga langa tine. M-ai invatat ce e binele si raul, m-ai aparat de toti cei ce au incercat sa-mi faca rau, m-ai salvat din acel abis al dureri si al suferintei in care eram ratacita in toti acei ani in care nu te-am cunoscut pe tine si n-am simtit iubirea adevarata langa mine. Oh... si unul dintre cele mai importante lucruri este...
Sirurire gandurilor imi fusesera intrerupte de sunetul pasilor ce se azueau tot mai aproape de mine. Deja ii simteam parfumul fin adus usor de briza marii pana la apropierea narilor mele. Ah... aceea mireasma imbietoare, propriul lui parfum care ma inebuneste si-mi creaza o stare usora de extaz. Pasii se aud tot mai aproape... usor imi intorc capul intr-o parte indeajuns incat sa nu ma poata privi in ochi atunci cand va ajunge langa mine. El ma cunoste mai bine ca oricine. Ar stii ca ma framanta ceva. Nu s-ar gandi,c-as putea sa-l tradez. Nici in cele mai negre ganduri... n-ar putea.Are prea multa incredere in mine.
Inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare, sentimentul vinovatiei pune incet stapanire pe mine. Nelinistea nu-mi da pace. Ce am sa ma fac?
S-a asezat langa mine la o distanta nu foarte apropiata, dar totusi critica pentru voina mea. Stiu ca ma priveste. Ii simt privirea calda, plina de iubire care parca mi-ar mangaia tot corpul. Doamne ce poate sa-mi faca... si asta doar din cauza unei simple priviri inocente.
-Briza marii te linistete, nu? Aici ne-am intalnit pentru prima data. Atatea amintiri placute pe care le am doar cu tine! Tu esti singura cu care as putea avea asemene amintiri, caci esti iubirea vieti mele, ceea pe care o voi pastra pentru o eternitate in inima mea.
Raman fara cuvinte... acela vorbe. Acel ton angelic, suav, ce-ti mangaia auzul. Stiusem ca imi marturiseste sentimente pure, reale. Oare de ce nu ma pot controla? Sunt doar cuvinte... ba nu... pe cine incerc sa pacalesc? Desi mi-a spus acestea de nenumarate ori, acum cand imi stiu fapta sunt constienta de iubirea lui. Acum,doar acum imi dau seama cat de mici si neinsemnate sunt sentimentele mele. Atat de mare putea fi iubirea lui incat, fiecare cuvant,cat de neinsemnat ar fi, trezea inautrul meu sentimente pe care nici nu credeam ca le pot simtii. Fiori reci imi treceau prin tot corpul.
Facandu-mi curaj, incet deschid ochi pe care ii aveam inchisi de ceva vreme. Observ in indepartarile tarmului, faleza noastra. Da,primul loc in care ne-am intalnit. Un zambet angelic imi apare usor pe fata. Atatea amintiri placute. Fiecare evadare, urmata de momente de un extaz profund. Toate acestea petrecute intr-un colt al plajei uitat de lume, stiut doar de noi. Locul nostru, doar al nostru, al nimanui altcuiva.
Se facuse seara! Norii de ploaie se adunasera incet. Un vant rece era singurul lucru ce-ti mangaia auzul, dar in acelasi timp fiori reci iti treceau de-a lungul corpului. Atat de mult statusem pe ganduri si el nu spusese nimic? Nici macar o miscare? Da... cum as putea sa uit? Ma respecta,stie ca ceva ma framanta. Ah...de ce nu te-am putut apreecia indeajuns de mult? De ce nu te-am respectat?
-De ce iubire mea?..
Aceste cuvinte le scapasem fara voie. Intorc brusc capul ca sa-i pot vedea fata. Desi intunericul noptii nu-mi dadea o imagine clara a fetei lui, stiam, simtem. Era uimit! Cum ar putea sa nu fie? Tonul meu ragusit ,aceea ingrijorare profunda din inima mea nu scapase neobservata.
-Sara,ce sa intamplat? Privirea ta...
Se apropie incet de mine si ma saruta pe frunte. O lacrima calda imi cazu pe obrazul rece. Nu mai puteam...acest sentiment de vinovatie! iar el,ma priveste cu acesti ochi dulci, cu atata iubire si ingrijorare si acest sarut pe fruntea mea... De ce oare i-am facut asta? De ce? Stiu...vrea sa ocroteasca de ceea ce crede ca mi-a facut rau,dar nu stie. Eu nu merit... nu merit nimic
-Imi pare rau...chiar nu am vrut... s-a intamplat. Eu...
-SStt...nu mai pune nimic. De ce te-ai speriat asa? Spune-mi, eu te voi apara, te voi sprijini si te voi iubii orice s-ar intampla.
-Nuuuu....nu o vei face. Ma vei uri, dispretui, la mine nu te vei mai gandii. Eu stiu...nu m-ai putea ierta, dar tot ceea ce eu vreau sa stii e ca tu mereu vei fi o parte din inima mea. Nu, nu o parte, tu esti insusi inima mea. Oare cum voi putea rezista fara iubirea ta?
Il lasasem fara cuvinte. Privirea lui atat de speriata. Doamne, cat de ingrijorat putea fi. De ce ii fac asta? Cat de egoisa pot fi? El e tot ce mi-as putea dori de la viata. L-am avut,dar acum l-am pierdut,l-am pierdut pe vecie si stiu ca n-am sa mai pot sa-l readuc langa mine..
Ma luase incet de mainile reci. Ma aduse cat mai aproape de el si-si uni buzele calde cu ale mele intr-un sarut scurt. Ma trase si mai aproape, ma imbratisa usor si-mi spuse cu lacrimi in ochi:
-Cum as putea? Cum as putea sa nu te iert? Tu esti tot ce am mai sfant. In tine am ceea mai mare incredere.Te rog spune-mi nu ezita,doar stii ca te voi ajuta!
-Eu…
Sper ca va placut.Si stiiu sunt putin rea...nu v-am dat foarte multe detalii :)) dar chiar nu am ce face :))
Sper din tot sufletul ca va placut :x
va multumesc mult pentru comentarii.Apreciez^.^] >:d<
Am terminat jumatate din urmatorul capitol.sper sa va placa...
Capitolul II-Visul...
Oare ma va uri?Ma va ierta vreodata? Daca am sa-i spun,il voi mai putea privi in ochi? De ce am fost o proasta? Tu ma iubesti cu adevarat...dar eu, eu te-am inselat. Da,te-am inselat.Ti-am tradat increderea. Ti-am distrus speranta,vointa si putera. Am distrus acest minunat vis al iubirii noastre. Vis care ar trebui sa dureze o vesnicie. Ar trebui sa fie un etern sentiment pur de iubire speranta si fericire. Da,ar trebui, insa nu e si nu a fost vreodata. Am distrus orice farama de speranta... Ai avut incredere in mine, m-ai sprijinit, m-ai ocrotit si mai presus de toate mi-ai aratat ce e iubirea, m-ai invatat sa aprecez ceea ce e mai sfant si pur pe acest pamant, dar totusi eu nu am apreciat. Te-am tradat si tu nu stii. Oare cum ma vei privii? Acea privire a ta pura plina de iubire si speranta ce-mi dadea acel sentiment de siguranta va ramane neschimbata? Oare de ce ma mint singura? Odata ce tu ai afla ma vei alunga din calea ta... Da stiu... cuvintele mele nu au noima. Cine oare m-ar putea intelege?Am devenit una din cele mai josnice finte de pe pamant. Am tradat unica si singura persoana care m-a iubit vreodata. Singura persoana care mi-a aratat acea pura si sincera iubire. Singura care mi-a aratat importanta de-a avea o persoana draga langa tine. M-ai invatat ce e binele si raul, m-ai aparat de toti cei ce au incercat sa-mi faca rau, m-ai salvat din acel abis al dureri si al suferintei in care eram ratacita in toti acei ani in care nu te-am cunoscut pe tine si n-am simtit iubirea adevarata langa mine. Oh... si unul dintre cele mai importante lucruri este...
Sirurire gandurilor imi fusesera intrerupte de sunetul pasilor ce se azueau tot mai aproape de mine. Deja ii simteam parfumul fin adus usor de briza marii pana la apropierea narilor mele. Ah... aceea mireasma imbietoare, propriul lui parfum care ma inebuneste si-mi creaza o stare usora de extaz. Pasii se aud tot mai aproape... usor imi intorc capul intr-o parte indeajuns incat sa nu ma poata privi in ochi atunci cand va ajunge langa mine. El ma cunoste mai bine ca oricine. Ar stii ca ma framanta ceva. Nu s-ar gandi,c-as putea sa-l tradez. Nici in cele mai negre ganduri... n-ar putea.Are prea multa incredere in mine.
Inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare, sentimentul vinovatiei pune incet stapanire pe mine. Nelinistea nu-mi da pace. Ce am sa ma fac?
S-a asezat langa mine la o distanta nu foarte apropiata, dar totusi critica pentru voina mea. Stiu ca ma priveste. Ii simt privirea calda, plina de iubire care parca mi-ar mangaia tot corpul. Doamne ce poate sa-mi faca... si asta doar din cauza unei simple priviri inocente.
-Briza marii te linistete, nu? Aici ne-am intalnit pentru prima data. Atatea amintiri placute pe care le am doar cu tine! Tu esti singura cu care as putea avea asemene amintiri, caci esti iubirea vieti mele, ceea pe care o voi pastra pentru o eternitate in inima mea.
Raman fara cuvinte... acela vorbe. Acel ton angelic, suav, ce-ti mangaia auzul. Stiusem ca imi marturiseste sentimente pure, reale. Oare de ce nu ma pot controla? Sunt doar cuvinte... ba nu... pe cine incerc sa pacalesc? Desi mi-a spus acestea de nenumarate ori, acum cand imi stiu fapta sunt constienta de iubirea lui. Acum,doar acum imi dau seama cat de mici si neinsemnate sunt sentimentele mele. Atat de mare putea fi iubirea lui incat, fiecare cuvant,cat de neinsemnat ar fi, trezea inautrul meu sentimente pe care nici nu credeam ca le pot simtii. Fiori reci imi treceau prin tot corpul.
Facandu-mi curaj, incet deschid ochi pe care ii aveam inchisi de ceva vreme. Observ in indepartarile tarmului, faleza noastra. Da,primul loc in care ne-am intalnit. Un zambet angelic imi apare usor pe fata. Atatea amintiri placute. Fiecare evadare, urmata de momente de un extaz profund. Toate acestea petrecute intr-un colt al plajei uitat de lume, stiut doar de noi. Locul nostru, doar al nostru, al nimanui altcuiva.
Se facuse seara! Norii de ploaie se adunasera incet. Un vant rece era singurul lucru ce-ti mangaia auzul, dar in acelasi timp fiori reci iti treceau de-a lungul corpului. Atat de mult statusem pe ganduri si el nu spusese nimic? Nici macar o miscare? Da... cum as putea sa uit? Ma respecta,stie ca ceva ma framanta. Ah...de ce nu te-am putut apreecia indeajuns de mult? De ce nu te-am respectat?
-De ce iubire mea?..
Aceste cuvinte le scapasem fara voie. Intorc brusc capul ca sa-i pot vedea fata. Desi intunericul noptii nu-mi dadea o imagine clara a fetei lui, stiam, simtem. Era uimit! Cum ar putea sa nu fie? Tonul meu ragusit ,aceea ingrijorare profunda din inima mea nu scapase neobservata.
-Sara,ce sa intamplat? Privirea ta...
Se apropie incet de mine si ma saruta pe frunte. O lacrima calda imi cazu pe obrazul rece. Nu mai puteam...acest sentiment de vinovatie! iar el,ma priveste cu acesti ochi dulci, cu atata iubire si ingrijorare si acest sarut pe fruntea mea... De ce oare i-am facut asta? De ce? Stiu...vrea sa ocroteasca de ceea ce crede ca mi-a facut rau,dar nu stie. Eu nu merit... nu merit nimic
-Imi pare rau...chiar nu am vrut... s-a intamplat. Eu...
-SStt...nu mai pune nimic. De ce te-ai speriat asa? Spune-mi, eu te voi apara, te voi sprijini si te voi iubii orice s-ar intampla.
-Nuuuu....nu o vei face. Ma vei uri, dispretui, la mine nu te vei mai gandii. Eu stiu...nu m-ai putea ierta, dar tot ceea ce eu vreau sa stii e ca tu mereu vei fi o parte din inima mea. Nu, nu o parte, tu esti insusi inima mea. Oare cum voi putea rezista fara iubirea ta?
Il lasasem fara cuvinte. Privirea lui atat de speriata. Doamne, cat de ingrijorat putea fi. De ce ii fac asta? Cat de egoisa pot fi? El e tot ce mi-as putea dori de la viata. L-am avut,dar acum l-am pierdut,l-am pierdut pe vecie si stiu ca n-am sa mai pot sa-l readuc langa mine..
Ma luase incet de mainile reci. Ma aduse cat mai aproape de el si-si uni buzele calde cu ale mele intr-un sarut scurt. Ma trase si mai aproape, ma imbratisa usor si-mi spuse cu lacrimi in ochi:
-Cum as putea? Cum as putea sa nu te iert? Tu esti tot ce am mai sfant. In tine am ceea mai mare incredere.Te rog spune-mi nu ezita,doar stii ca te voi ajuta!
-Eu…
Sper ca va placut.Si stiiu sunt putin rea...nu v-am dat foarte multe detalii :)) dar chiar nu am ce face :))
Sper din tot sufletul ca va placut :x