23-07-2010, 02:19 PM
Anna.:) - nu am insinuat ca tu nu citesti. Daca sta s-a inteles imi cer scuze. Si tocmai pentru ca esti cititoare fidela iti dedic tie acest capitol:D. Sper sa nu te dezamageasca tocmai el si sper ca ai sa mai treci pe la ficul meu
Capitolul 6
-Ce cautam noi aici de fapt, Sammy?
Intrebarea pusa cu glas un pic prea ridicat ii facu pe cei din jur sa isi ridice capetele, fixand asupra lor priviri pline de curiozitate. Blonda se intoarse rosie in obraji de furie si Joanna stiu ca isi atinsese scopul. Poate ca era rautacios din partea ei, dar faptul ca era tarata ca un catelus de companie prin Mall, fara sa i se adreseze niciun cuvant, intr-o dupa-amiaza de sambata in care se puteau face un milion de alte lucruri o calca pe nervi. Asa ca folosea singura arma pe care o avea: sporirea atentiei pe care si asa o atrageau datorita aspectului exterior. Ochii negri ai lui Bunny o fulgerara, vazand sclipirea amuzamentului in irisii albastri.
-Cautam un cadou, Jo, si, te rog, numai tipa! Nu e momentul sa imi faci si tu nervi, deja a reusit scumpa de Olivia!
-O spui de parca ar fi ceva greu in asta, Bunny!
-Nu incepe! Ultimul lucru de care am nevoie este sa se holbeze toata lumea la noi ca la circ! Glasul ei parea sa urce cu o octava dupa fiecare cuvant.
-Acum tu esti cea care tipa, Sam!
Isi trecu mana prin pletele aurii, tragandu-si cateva suvite peste obrajii care deveneau din ce in ce mai rosii. Se rasuci pe tocurile inalte, indreptandu-se catre iesire atat de repede incat de-abia reusi sa tina pasul cu ea. Se opri dupa cateva minute in fata unui magazin de muzica, rasufland greu. Isi apasa pieptul cu mana, incercand sa isi domoleasca bataile furtunoase ale inimii. In schimb, Joanna batea incet din picior in fata ei, cu bratele stranse la piept si cu privirea vibrandu-i amenintatoare. Era clar ca nu putea sa mai ocoleasca mult timp o explicatie.
-Bine, bine, am venit sa ii aleg Oliviei un cadou pentru ziua ei. Nu ti-am spus pentru ca stiam ca nu o sa vii daca aflai motivul. In apararea mea, nu ma duc pentru ea, ci pentru Erick. Apropo, esti si tu invitata, asa ca ai face bine sa platesti jumatate din cadou sau nu o sa te iert niciodata.
Facu o pauza, tragand adanc aer in piept. Apoi isi deschise pleoapele pe care le tinuse strans inchise cat timp vorbise, privind-o printre gene. Joanna clipea incet, ca de fiecare data cand era uimita. O cuta usoara aparea si disparea de pe fruntea ei, iar Sammy simtea furtuna apropiindu-se. Pana la urma insa bruneta doar ridica din sprancene, jumatate a mirare, jumatate a furie.
-Nu crezi ca era mai bine sa imi fi spus de la inceput?
-Nu sunt atat de curajoasa incat sa risc, sa stii! Am si eu temerile mele. Stii tu, lucrurile acelea cum ar fi anumiti prieteni care urasc anumite persoane ale caror frati ii placi. Intelegi ce vreau sa spun.
Ofta, punandu-si un brat in jurul umerilor lui Sammy. Stia ca nu ar fi mers la petrecere daca nu ar fi fost Rick, care voia sa le aiba langa el pe ea si pe Bunny. Stia ca Olivia va fi probabil neagra de furie cand o va vedea acolo. Dar daca alte doua persoane importante aveau sa fie fericite… Ei bine, ea nu era chiar asa de egoista incat sa le dezamageasca. Din pacate!
***
-Imi explici si mie de ce nu puteam sa ne vedem la tine acasa?
Diego clatina din cap, cu o expresie care parea sa se situeze undeva intre amuzament si dezamagire. Isi trecu mana prin par, ciufulindu-l, apoi chicoti incet.
-Nu te inteleg, Marco. Ai o menajera fenomenal de draguta si tu umbli dupa o ucigasa in serie. Pardon, asasina platita. Am uitat ca daca ar fi fost o ucigasa nu ar mai fi vrut si bani pe post de recompensa.
Se stramba fara voie vazand fata prietenului sau. In loc sa simta adevaratul efect al cuvintelor sale, acesta parea sa le accepte ca pe un soi bizar de compliment. Mda, situtia, care in cursul ultimelor zile urcase de la ciudatel la de-a dreptul dubios, nu parea sa se descalceasca. Avea cateva piste, neclare si care era foarte posibil sa nu duca nicaieri anume, dar pe care trebuia sa i le impartaseasca si poate il si trezea la realitate intre timp. Visul era frumos, pacat ca sansele erau inexistente.
-Ce are Susie cu toata povestea asta?
-Absolut nimic, in afara faptului ca este intr-adevar frumoasa, stii. Cu parul acela saten si stralucitor, si ochii ei caprui, atat de adanci. Pacat ca este atat de convinsa sa ramana o persoana respectabila.
Diego ofta cu prefacuta resemnare. Ochii ii straluceau strengareste, luminite vesele sclipindu-i in irisii negri.
-Si ziceai ca eu sunt nebun!
-Pai esti! Doar de asta incerc sa dau de o fantoma care, din cate spui tu, este extrem de consistenta.
-Ai aflat ceva?
Ofta. Asta era partea care era sigur ca ii va displacea din conversatie. Ura cand nu reusea sa afle ceea ce voia. Pentru el era un mod de viata, “arta†lui, asa cum ii placea sa o numeasca. Era abil ca un sarpe, sustragand adeseori informatii fara ca persoanele respective sa isi dea seama de ceea ce spuneau. In lumea celor mai puternici, in care fiecare ii era superior, iar el, numai urmasul unei familii decazute devenise incetul cu incetul indispensabil. Isi croise un drum. Era bogat, tanar si inteligent. Iar acum urma sa il dezamageasca pe cel mai bun prieten pe care il avea. Ofta din nou.
-Aproape nimic. Observa schimarea pe chipul lui Marco si stranse din pleoape. Era la fel de greu pe cat se asteptase. Genele i se departara usor si intalni expresia nerabdatoare a celuilalt. Sesizase deci si partea cu “aproapeâ€.
-Uite nu e mare lucru, asa ca nu iti fa iluzii. O mai ti minte pe Adelle Campo? Privirea derutata a lui Marco spunea totul, asa ca se grabi sa continue. Este o veche prietena pe care ti-am prezentat-o mai demult, dar pe care, evident, nu ti-o amintesti. I-am insiruit o poveste cusuta cu ata alba, ceva despre cum trebuie neaparat sa ajut un prieten al carui nume este Matelda. A parut chiar foarte curioasa daca e ruda cu o anume fosta familie de capi. Se pare ca raposatul domn Matelda a facut afaceri cu tatal ei. A stat impreuna cu sotia si cu fetita in casa lor. Dar e mort de vreo treisprezece ani si se pare ca nici copila nu mai traieste.
-Cum o chema?
-Nu isi aminteste. Avea patru ani pe vremea aia. Tine minte toate astea din ce i-a povestit doica si pentru ca are o fotografie invechita facuta lor doua cand se jucau in gradina. Dar pare destul de sigura ca numele nu era Julieta. Am amintit in treacat cateva prenume, credeam ca poate…
-Sicilieni?
Isi ridica privirea, surprins de intrerupere. Marco il privea cu aviditate, parca sorbindu-i fiecare cuvant. Niciodata nu il mai vazuse asa. Nu, niciodata.
-A spus ca erau sicilieni, zise el cu glas jos si masurandu-si cu grija cuvintele. Stii ceva despre asta?
-Poate ca da, poate ca nu. Depinde. Trebuie sa plec. Poti sa platesti tu aici?
Fa-mi o favoare si nu ma suna, bine? O sa stau, o sa ma gandesc si o sa ne vedem maine, la blestemata de petrecere a surorii lui Erick, pe care nu mai stiu cum o chema. Incearca sa afli pentru mine numele fetei lui Matelda, bine? Multumesc! La revedere!
Se ridica si parasi restaurantul. Diego ramase la masa, privind in urma lui si miscandu-si buzele in gol. Se lasa pe spatarul scaunului, clatind din cap. Vorbise atat de repede incat abia pricepuse. “ Am inteles, sefu’! Cum spuneti dumneavoastra!â€, gandi amuzat. Bau dintr-o inghititura ce mai ramasese in paharul de whisky si ii facu semn chelnerului pentru nota de plata.
-Ce cautam noi aici de fapt, Sammy?
Intrebarea pusa cu glas un pic prea ridicat ii facu pe cei din jur sa isi ridice capetele, fixand asupra lor priviri pline de curiozitate. Blonda se intoarse rosie in obraji de furie si Joanna stiu ca isi atinsese scopul. Poate ca era rautacios din partea ei, dar faptul ca era tarata ca un catelus de companie prin Mall, fara sa i se adreseze niciun cuvant, intr-o dupa-amiaza de sambata in care se puteau face un milion de alte lucruri o calca pe nervi. Asa ca folosea singura arma pe care o avea: sporirea atentiei pe care si asa o atrageau datorita aspectului exterior. Ochii negri ai lui Bunny o fulgerara, vazand sclipirea amuzamentului in irisii albastri.
-Cautam un cadou, Jo, si, te rog, numai tipa! Nu e momentul sa imi faci si tu nervi, deja a reusit scumpa de Olivia!
-O spui de parca ar fi ceva greu in asta, Bunny!
-Nu incepe! Ultimul lucru de care am nevoie este sa se holbeze toata lumea la noi ca la circ! Glasul ei parea sa urce cu o octava dupa fiecare cuvant.
-Acum tu esti cea care tipa, Sam!
Isi trecu mana prin pletele aurii, tragandu-si cateva suvite peste obrajii care deveneau din ce in ce mai rosii. Se rasuci pe tocurile inalte, indreptandu-se catre iesire atat de repede incat de-abia reusi sa tina pasul cu ea. Se opri dupa cateva minute in fata unui magazin de muzica, rasufland greu. Isi apasa pieptul cu mana, incercand sa isi domoleasca bataile furtunoase ale inimii. In schimb, Joanna batea incet din picior in fata ei, cu bratele stranse la piept si cu privirea vibrandu-i amenintatoare. Era clar ca nu putea sa mai ocoleasca mult timp o explicatie.
-Bine, bine, am venit sa ii aleg Oliviei un cadou pentru ziua ei. Nu ti-am spus pentru ca stiam ca nu o sa vii daca aflai motivul. In apararea mea, nu ma duc pentru ea, ci pentru Erick. Apropo, esti si tu invitata, asa ca ai face bine sa platesti jumatate din cadou sau nu o sa te iert niciodata.
Facu o pauza, tragand adanc aer in piept. Apoi isi deschise pleoapele pe care le tinuse strans inchise cat timp vorbise, privind-o printre gene. Joanna clipea incet, ca de fiecare data cand era uimita. O cuta usoara aparea si disparea de pe fruntea ei, iar Sammy simtea furtuna apropiindu-se. Pana la urma insa bruneta doar ridica din sprancene, jumatate a mirare, jumatate a furie.
-Nu crezi ca era mai bine sa imi fi spus de la inceput?
-Nu sunt atat de curajoasa incat sa risc, sa stii! Am si eu temerile mele. Stii tu, lucrurile acelea cum ar fi anumiti prieteni care urasc anumite persoane ale caror frati ii placi. Intelegi ce vreau sa spun.
Ofta, punandu-si un brat in jurul umerilor lui Sammy. Stia ca nu ar fi mers la petrecere daca nu ar fi fost Rick, care voia sa le aiba langa el pe ea si pe Bunny. Stia ca Olivia va fi probabil neagra de furie cand o va vedea acolo. Dar daca alte doua persoane importante aveau sa fie fericite… Ei bine, ea nu era chiar asa de egoista incat sa le dezamageasca. Din pacate!
***
-Imi explici si mie de ce nu puteam sa ne vedem la tine acasa?
Diego clatina din cap, cu o expresie care parea sa se situeze undeva intre amuzament si dezamagire. Isi trecu mana prin par, ciufulindu-l, apoi chicoti incet.
-Nu te inteleg, Marco. Ai o menajera fenomenal de draguta si tu umbli dupa o ucigasa in serie. Pardon, asasina platita. Am uitat ca daca ar fi fost o ucigasa nu ar mai fi vrut si bani pe post de recompensa.
Se stramba fara voie vazand fata prietenului sau. In loc sa simta adevaratul efect al cuvintelor sale, acesta parea sa le accepte ca pe un soi bizar de compliment. Mda, situtia, care in cursul ultimelor zile urcase de la ciudatel la de-a dreptul dubios, nu parea sa se descalceasca. Avea cateva piste, neclare si care era foarte posibil sa nu duca nicaieri anume, dar pe care trebuia sa i le impartaseasca si poate il si trezea la realitate intre timp. Visul era frumos, pacat ca sansele erau inexistente.
-Ce are Susie cu toata povestea asta?
-Absolut nimic, in afara faptului ca este intr-adevar frumoasa, stii. Cu parul acela saten si stralucitor, si ochii ei caprui, atat de adanci. Pacat ca este atat de convinsa sa ramana o persoana respectabila.
Diego ofta cu prefacuta resemnare. Ochii ii straluceau strengareste, luminite vesele sclipindu-i in irisii negri.
-Si ziceai ca eu sunt nebun!
-Pai esti! Doar de asta incerc sa dau de o fantoma care, din cate spui tu, este extrem de consistenta.
-Ai aflat ceva?
Ofta. Asta era partea care era sigur ca ii va displacea din conversatie. Ura cand nu reusea sa afle ceea ce voia. Pentru el era un mod de viata, “arta†lui, asa cum ii placea sa o numeasca. Era abil ca un sarpe, sustragand adeseori informatii fara ca persoanele respective sa isi dea seama de ceea ce spuneau. In lumea celor mai puternici, in care fiecare ii era superior, iar el, numai urmasul unei familii decazute devenise incetul cu incetul indispensabil. Isi croise un drum. Era bogat, tanar si inteligent. Iar acum urma sa il dezamageasca pe cel mai bun prieten pe care il avea. Ofta din nou.
-Aproape nimic. Observa schimarea pe chipul lui Marco si stranse din pleoape. Era la fel de greu pe cat se asteptase. Genele i se departara usor si intalni expresia nerabdatoare a celuilalt. Sesizase deci si partea cu “aproapeâ€.
-Uite nu e mare lucru, asa ca nu iti fa iluzii. O mai ti minte pe Adelle Campo? Privirea derutata a lui Marco spunea totul, asa ca se grabi sa continue. Este o veche prietena pe care ti-am prezentat-o mai demult, dar pe care, evident, nu ti-o amintesti. I-am insiruit o poveste cusuta cu ata alba, ceva despre cum trebuie neaparat sa ajut un prieten al carui nume este Matelda. A parut chiar foarte curioasa daca e ruda cu o anume fosta familie de capi. Se pare ca raposatul domn Matelda a facut afaceri cu tatal ei. A stat impreuna cu sotia si cu fetita in casa lor. Dar e mort de vreo treisprezece ani si se pare ca nici copila nu mai traieste.
-Cum o chema?
-Nu isi aminteste. Avea patru ani pe vremea aia. Tine minte toate astea din ce i-a povestit doica si pentru ca are o fotografie invechita facuta lor doua cand se jucau in gradina. Dar pare destul de sigura ca numele nu era Julieta. Am amintit in treacat cateva prenume, credeam ca poate…
-Sicilieni?
Isi ridica privirea, surprins de intrerupere. Marco il privea cu aviditate, parca sorbindu-i fiecare cuvant. Niciodata nu il mai vazuse asa. Nu, niciodata.
-A spus ca erau sicilieni, zise el cu glas jos si masurandu-si cu grija cuvintele. Stii ceva despre asta?
-Poate ca da, poate ca nu. Depinde. Trebuie sa plec. Poti sa platesti tu aici?
Fa-mi o favoare si nu ma suna, bine? O sa stau, o sa ma gandesc si o sa ne vedem maine, la blestemata de petrecere a surorii lui Erick, pe care nu mai stiu cum o chema. Incearca sa afli pentru mine numele fetei lui Matelda, bine? Multumesc! La revedere!
Se ridica si parasi restaurantul. Diego ramase la masa, privind in urma lui si miscandu-si buzele in gol. Se lasa pe spatarul scaunului, clatind din cap. Vorbise atat de repede incat abia pricepuse. “ Am inteles, sefu’! Cum spuneti dumneavoastra!â€, gandi amuzat. Bau dintr-o inghititura ce mai ramasese in paharul de whisky si ii facu semn chelnerului pentru nota de plata.