16-07-2010, 03:51 PM
IceCat - ma bucur ca ai revenit:D. Desi dupa cum s evede, cititorii mei dispar odata cu fiecare capitol...Asta e...
Capitolul 5
La cativa kilometri de depozit trase masina pe marginea drumului. Dupa ce usa se trantise in urma ei, fugise pana la automobil, inainte ca vreunul din ei sa apuce sa iasa din cladire. Nu voia ca acestia sa observe numarul vehiculului, nici macar marca acestuia.
Nu o surprindea ca incercase sa o santajeze. Poate ca acum cativa ani ar fi simtit inca o urma vaga de soc. Dar pana la urma nu tot asa fusese si ea crescuta? Cu santaje, crime si alibiuri perfect solide? Cu cat lumea stia mai putine despre tine cu atat mai bine. Fiecare trebuia sa iti vada o alta fata. Ca si cum te-ai plimba printr-un labirint de oglinzi si fiecare te infatiseaza astfel. O mie de chipuri ascunse in spatele unei singure masti. O mie de sanse diferite sa iti pierzi identitatea. Si atunci cand o dai jos si pe aceasta, oare te mai poti astepta sa vezi altceva in afara unui chip de ceara topita, gata sa isi modeleze trasaturile dupa dorinta purtatorului? Cumva, ea reusise. Nu erau mai multe persoane exteriorizate intr-o singura reflexie, ci mai multe reflexii ale aceleeasi personalitati. Toate erau ea si ea era prezenta in toate. Si acum eforturile de a se pastra pe sine insasi si de a isi crea diverse alter ego-uri ii erau rasplatite. Privi plicul asezat pe scaunul de langa. Il lua si simti un miros puternic de tus plutind din interiorul lui. Trase aer in piept. Tinea in mana prima veriga a razbunarii sale.
O alta masina trecu in viteza pe langa ea. Luminile farurilor o orbira pentru cateva clipe. Nu putea ramane acolo, la o margine de drum, contemplandu-si reusita. Merita sa isi savureze intaia victorie pe deplin. Insfaca grabita micul revolver de pe scaunul unde il aruncase, langa plic, si il cantari cateva secunde in palma. Fusese al mamei sale si nu era chiar ceea ce folosea ea de obicei. Simtea un fior usor de repulsie cand vedea sangele siroind pe hainele cuiva, in timp ce materialul i se lipea de rana si viata se scurgea incet din trup, pana ce nu mai ramanea decat un cadravu palid. Dar in cazuri ca acesta era chiar util. Era mic si practic, special pentru a fi purtat intr-o poseta. Surase la gandul acela, strecurandu-l in cizma. Nimeni nu s-ar fi gandit sa-l caute acolo, iar ea nu isi putea permite ca alte persoane sa il gaseasca.
***
Statea intins in pat, incercand din rasputeri sa doarma. Nu isi amintea cand ii fusese ultima oara atat de greu sa se desprinda de toate. Nu se intamplase nimic deosebit, nu se schimbase nimic in viata lui. Ba da… Intr-un fel. De cand incerca sa afle ce era cu fata aceea. Aparitia ei ii amintise ceva. Acel ceva pe care il crezuse ingropat adanc in fiinta lui, atat de adanc incat nu avea sa mai iasa niciodata la suprafata. Ura mocnita pe care o ascunsese atatia ani, reducand-o la o scanteie minuscula. Ura aceea pe care nu o putea controla si pe care timpul nu o distrusese. Privind in ochii ei, stiuse ca si pentru ea era la fel. Stiuse ca si ea se lupta, nu ca sa o infranga, nici ca sa o accentueze. Se lupta sa o accepte in viata ei, si, mai mult decat atat, sa o satisfaca. Era convins ca acesta era unicul sau scop. Julieta Matelda nu voia sa simta apasarea resentimentelor toata viata. Nu, ea voia singurul lucru care ar fi putut sa o ajute: razbunarea.
***
Bataile incete in usa ii atrasera atentia. Puse repede hartiile intr-un dosar, asezandu-l cu grija pe birou. Isi ridica privirea spre pendula care arata ca era trecut de ora doua dimineata. Servitoarele se culcasera, iar fiul sau era ultima persoana care ar fi vrut sa ii vorbeasca.
-Cine este? intreba pana la urma pe un ton jos.
Balamelele scartaira prelung cand Giorgio pasi in incapere. Ramase cu mana pe clanta, cercetandu-si seful din priviri, asteptand incuvintarea acestuia.
-Permiteti, signor Dracone?
-Credeam ca esti inca in Florenta, spuse acesta, facandu-i semn sa intre. Nu speram ca o sa ajungi inapoi asa de repede. L-ai gasit?
Expresia lui cand puse aceasta ultima intrebare era aproape flamanda. Brusc, batranul obosit, ale carui cearcane adanci le observase chiar si in lumina slaba a veiozei de pe birou, disparuse. Arata din nou acelasi ca la patruzeci de ani, cand parea ca nimic nu il putea opri. Acelasi din vremea cand el abia intrase in acest joc periculos, din fericire sub comanda cuiva de a carui ascensiune rapida in viitor nu se indoia nimeni. Totul depindea de afacerea pe care o planuia la momentul respectiv. Afacere care nu se mai realizase. Chiar si asa ramasese in slujba lui. Ajunsese persoana de incredere a unuia dintre cei mai periculosi oameni in viata. Si acum, privind chipul parca reintinerit in fata perspectivei pe care o deschideau cuvintele lui, simti un fior de satisfactie.
-M-am intalnit cu Pane, asa cum mi-ati ordonat. A acceptat in schimbul sumei propuse, desi cred ca il incanta ideea sa se joace putin pe riscul dumneavoastra. Aveti incredere in el, signor?
-Stii bine ca nu, Giorgio. Ai inceput sa ma obosesti cu intrebarea asta. Dar la fel de bine stii si ca nu am alte optiuni. Pane accepta riscurile, iar eu nu trimit oamenii chiar intr-o croaziera de placere.
-Aveati alta alegere. Cred ca fata aceea, cea pe care ati trimis-o sa o omoare pe Dragomirof, s-ar fi putut descurca la fel de bine. Imi e greu sa cred ca nu ar fi putut afla asa ceva.
-Te rog sa nici nu-mi pomenesti de ea. Ma tem ca am facut o greseala angajand-o, o greseala care nu trebuie repetata. Am fost imprudent cand am chemat-o la vila. Trebuia doar sa ii platesc si poate nu as mai fi avut indoieli.
-Chiar credeti ca e fiica lui Matelda, signor?
Dracone ofta. Ar fi dat orice in schimbul acelui raspuns. Ar fi dat orice fie si numai pentru a avea inapoi vechea incredere in sine. Imbatranea. Si daca in fata lui Giorgio nu se sfia sa o arate, altii nu trebuiau sa il vada niciodata atat de indecis si vulnerabil. Ofta din nou, de data asta mai adanc.
-Nu stiu. Chiar nu stiu. Dar daca este, atunci l-ar face mandru. Poti sa te pleci, Giorgio, discutia aceasta ma oboseste.
Iesi din camera cu grija, usor derutat de conversatie. Inchise usa si se sprijini de ea, bombanind:
-Daca ar fi fiica acelui barbat, intr-adevar i-ar face cinste. Pacat insa ca pe noi ne-ar face praf.
***
Era asezata la biroul din biblioteca, cautand un carnet mai vechi intr-unul dintre sertare. Pana la urma se dadu batuta, oftand. Nu era nici acolo. Se lasa pe spate, rezemandu-se de spatarul scaunului. Pleoapele i se coborau incet, dar se straduia din rasputeri sa nu adoarma. Isi spijini coatele pe tablia de lemn, frecandu-si ochii obositi. Clatina din cap si trase inspre ea plicul.
Frunzari iarasi documetele. Erau toate acolo: planul afacerii, descrierea acesteia in cele mai mici detalii, oamenii de incredere trimisi sa negocieze, precum si doua liste lungi de nume. O ridica pe una dintre ele, studiind-o cu atentie. Oare cati dintre ei fusesera implicati? Cati dintre ei tradasera si cati dintre ei fusesera fideli? Nu isi permitea sa discute cu toti. Felul in care traia era destul de periulos si fara o groaza de dusmani de “elitaâ€. Pana in momentul de fata, ea stiuse ca erau mai multi. Totusi, toata furia si ura ei se concentrasera pe un singur vinovat: Dracone. Incepuse contra acestuia un razboi nedeclarat, din care castigase prima batalie. Avea sa aiba grija sa nu piarda in cele ce vor urma. Privi fotografia de pe birou cu tristete. Ochii ei erau fixati aupra unui baiat inalt, blond, ce parea sa aiba cam paisprezece ani cand fusese facuta poza. Zambi slab. Ii era dor de el. Buzele ei se stransera intr-o linie subtire. Nu, cu siguranta nu va pierde.
Ridica paharul la gura. Se stramba simtind gustul acrisor si trase scaunul in spate, ridicandu-se. Indiferent cat de putin dormise noaptea trecuta, sucul de portocale nu avea sa o tina treza. Trebuia sa isi faca o cafea.
La cativa kilometri de depozit trase masina pe marginea drumului. Dupa ce usa se trantise in urma ei, fugise pana la automobil, inainte ca vreunul din ei sa apuce sa iasa din cladire. Nu voia ca acestia sa observe numarul vehiculului, nici macar marca acestuia.
Nu o surprindea ca incercase sa o santajeze. Poate ca acum cativa ani ar fi simtit inca o urma vaga de soc. Dar pana la urma nu tot asa fusese si ea crescuta? Cu santaje, crime si alibiuri perfect solide? Cu cat lumea stia mai putine despre tine cu atat mai bine. Fiecare trebuia sa iti vada o alta fata. Ca si cum te-ai plimba printr-un labirint de oglinzi si fiecare te infatiseaza astfel. O mie de chipuri ascunse in spatele unei singure masti. O mie de sanse diferite sa iti pierzi identitatea. Si atunci cand o dai jos si pe aceasta, oare te mai poti astepta sa vezi altceva in afara unui chip de ceara topita, gata sa isi modeleze trasaturile dupa dorinta purtatorului? Cumva, ea reusise. Nu erau mai multe persoane exteriorizate intr-o singura reflexie, ci mai multe reflexii ale aceleeasi personalitati. Toate erau ea si ea era prezenta in toate. Si acum eforturile de a se pastra pe sine insasi si de a isi crea diverse alter ego-uri ii erau rasplatite. Privi plicul asezat pe scaunul de langa. Il lua si simti un miros puternic de tus plutind din interiorul lui. Trase aer in piept. Tinea in mana prima veriga a razbunarii sale.
O alta masina trecu in viteza pe langa ea. Luminile farurilor o orbira pentru cateva clipe. Nu putea ramane acolo, la o margine de drum, contemplandu-si reusita. Merita sa isi savureze intaia victorie pe deplin. Insfaca grabita micul revolver de pe scaunul unde il aruncase, langa plic, si il cantari cateva secunde in palma. Fusese al mamei sale si nu era chiar ceea ce folosea ea de obicei. Simtea un fior usor de repulsie cand vedea sangele siroind pe hainele cuiva, in timp ce materialul i se lipea de rana si viata se scurgea incet din trup, pana ce nu mai ramanea decat un cadravu palid. Dar in cazuri ca acesta era chiar util. Era mic si practic, special pentru a fi purtat intr-o poseta. Surase la gandul acela, strecurandu-l in cizma. Nimeni nu s-ar fi gandit sa-l caute acolo, iar ea nu isi putea permite ca alte persoane sa il gaseasca.
***
Statea intins in pat, incercand din rasputeri sa doarma. Nu isi amintea cand ii fusese ultima oara atat de greu sa se desprinda de toate. Nu se intamplase nimic deosebit, nu se schimbase nimic in viata lui. Ba da… Intr-un fel. De cand incerca sa afle ce era cu fata aceea. Aparitia ei ii amintise ceva. Acel ceva pe care il crezuse ingropat adanc in fiinta lui, atat de adanc incat nu avea sa mai iasa niciodata la suprafata. Ura mocnita pe care o ascunsese atatia ani, reducand-o la o scanteie minuscula. Ura aceea pe care nu o putea controla si pe care timpul nu o distrusese. Privind in ochii ei, stiuse ca si pentru ea era la fel. Stiuse ca si ea se lupta, nu ca sa o infranga, nici ca sa o accentueze. Se lupta sa o accepte in viata ei, si, mai mult decat atat, sa o satisfaca. Era convins ca acesta era unicul sau scop. Julieta Matelda nu voia sa simta apasarea resentimentelor toata viata. Nu, ea voia singurul lucru care ar fi putut sa o ajute: razbunarea.
***
Bataile incete in usa ii atrasera atentia. Puse repede hartiile intr-un dosar, asezandu-l cu grija pe birou. Isi ridica privirea spre pendula care arata ca era trecut de ora doua dimineata. Servitoarele se culcasera, iar fiul sau era ultima persoana care ar fi vrut sa ii vorbeasca.
-Cine este? intreba pana la urma pe un ton jos.
Balamelele scartaira prelung cand Giorgio pasi in incapere. Ramase cu mana pe clanta, cercetandu-si seful din priviri, asteptand incuvintarea acestuia.
-Permiteti, signor Dracone?
-Credeam ca esti inca in Florenta, spuse acesta, facandu-i semn sa intre. Nu speram ca o sa ajungi inapoi asa de repede. L-ai gasit?
Expresia lui cand puse aceasta ultima intrebare era aproape flamanda. Brusc, batranul obosit, ale carui cearcane adanci le observase chiar si in lumina slaba a veiozei de pe birou, disparuse. Arata din nou acelasi ca la patruzeci de ani, cand parea ca nimic nu il putea opri. Acelasi din vremea cand el abia intrase in acest joc periculos, din fericire sub comanda cuiva de a carui ascensiune rapida in viitor nu se indoia nimeni. Totul depindea de afacerea pe care o planuia la momentul respectiv. Afacere care nu se mai realizase. Chiar si asa ramasese in slujba lui. Ajunsese persoana de incredere a unuia dintre cei mai periculosi oameni in viata. Si acum, privind chipul parca reintinerit in fata perspectivei pe care o deschideau cuvintele lui, simti un fior de satisfactie.
-M-am intalnit cu Pane, asa cum mi-ati ordonat. A acceptat in schimbul sumei propuse, desi cred ca il incanta ideea sa se joace putin pe riscul dumneavoastra. Aveti incredere in el, signor?
-Stii bine ca nu, Giorgio. Ai inceput sa ma obosesti cu intrebarea asta. Dar la fel de bine stii si ca nu am alte optiuni. Pane accepta riscurile, iar eu nu trimit oamenii chiar intr-o croaziera de placere.
-Aveati alta alegere. Cred ca fata aceea, cea pe care ati trimis-o sa o omoare pe Dragomirof, s-ar fi putut descurca la fel de bine. Imi e greu sa cred ca nu ar fi putut afla asa ceva.
-Te rog sa nici nu-mi pomenesti de ea. Ma tem ca am facut o greseala angajand-o, o greseala care nu trebuie repetata. Am fost imprudent cand am chemat-o la vila. Trebuia doar sa ii platesc si poate nu as mai fi avut indoieli.
-Chiar credeti ca e fiica lui Matelda, signor?
Dracone ofta. Ar fi dat orice in schimbul acelui raspuns. Ar fi dat orice fie si numai pentru a avea inapoi vechea incredere in sine. Imbatranea. Si daca in fata lui Giorgio nu se sfia sa o arate, altii nu trebuiau sa il vada niciodata atat de indecis si vulnerabil. Ofta din nou, de data asta mai adanc.
-Nu stiu. Chiar nu stiu. Dar daca este, atunci l-ar face mandru. Poti sa te pleci, Giorgio, discutia aceasta ma oboseste.
Iesi din camera cu grija, usor derutat de conversatie. Inchise usa si se sprijini de ea, bombanind:
-Daca ar fi fiica acelui barbat, intr-adevar i-ar face cinste. Pacat insa ca pe noi ne-ar face praf.
***
Era asezata la biroul din biblioteca, cautand un carnet mai vechi intr-unul dintre sertare. Pana la urma se dadu batuta, oftand. Nu era nici acolo. Se lasa pe spate, rezemandu-se de spatarul scaunului. Pleoapele i se coborau incet, dar se straduia din rasputeri sa nu adoarma. Isi spijini coatele pe tablia de lemn, frecandu-si ochii obositi. Clatina din cap si trase inspre ea plicul.
Frunzari iarasi documetele. Erau toate acolo: planul afacerii, descrierea acesteia in cele mai mici detalii, oamenii de incredere trimisi sa negocieze, precum si doua liste lungi de nume. O ridica pe una dintre ele, studiind-o cu atentie. Oare cati dintre ei fusesera implicati? Cati dintre ei tradasera si cati dintre ei fusesera fideli? Nu isi permitea sa discute cu toti. Felul in care traia era destul de periulos si fara o groaza de dusmani de “elitaâ€. Pana in momentul de fata, ea stiuse ca erau mai multi. Totusi, toata furia si ura ei se concentrasera pe un singur vinovat: Dracone. Incepuse contra acestuia un razboi nedeclarat, din care castigase prima batalie. Avea sa aiba grija sa nu piarda in cele ce vor urma. Privi fotografia de pe birou cu tristete. Ochii ei erau fixati aupra unui baiat inalt, blond, ce parea sa aiba cam paisprezece ani cand fusese facuta poza. Zambi slab. Ii era dor de el. Buzele ei se stransera intr-o linie subtire. Nu, cu siguranta nu va pierde.
Ridica paharul la gura. Se stramba simtind gustul acrisor si trase scaunul in spate, ridicandu-se. Indiferent cat de putin dormise noaptea trecuta, sucul de portocale nu avea sa o tina treza. Trebuia sa isi faca o cafea.