16-05-2010, 12:12 AM
Capitolul 3
Politistii isi cerura scuze pentru ca dadusera buzna peste pacienta, dar se intamplase ceva ingrozitor, dupa cum sustineau: in statia Fainari fusese gasit un tanar care avea un semn pe mana si o intepatura in vena. Spunea un singur cuvant, numele unei femei, posibil iubita sa.
- Si cum o chema pe acea femeie? Cum arata ranitul? De ce ar fi facut cineva asa ceva? se lansa Mirela intr-un potop de intrebari.
- Domnisoara, era un barbat... Nu stiu cum sa va explic, cred ca mai bine v-as arata o poza a sa... rosti cu greu inspectorul masiv, care ar fi vrut sa o interogheze pe Amelia.
Mirela se dadu ingrozita inapoi cand vazu fotografia. Victima nu mia avea pic de sange in obraji, iar buzele sale erau intredeschise. De dupa genele lungi si dese i se vedeau irisii verzi, iar fruntea ii era acoperita de pletele blonde... Eduard! Era chiar el acel suferind!
Picioarele i se inmuiara. Tanara femeie se obisnuise sa nu aiba bani, dar imbratisarea acelui om aproape fara de cusur o alina de fiecare data.
" Nu, trebuie sa ma opresc! El nu este mort... Dar am presimtirea ca nu va mai fi la fel..." isi zise ea, in timp ce buza de jos incepea sa-i tremure.
Lasa capul in jos, cazand prada torentului de lacrimi. Politistul tanar, neexperimentat, o apuca de umar si o duse afara din salon, incercand sa o linisteasca atat cat putea. Avea un glas dulce, dar stia ca nu este destul pentru a opri o femeie din plans.
- Domnisoara, el era cumva iubitul dumneavoastra? Mi s-a parut ca ati reactionat de parca ati fi fost implicata intr-o relatie amoroasa cu acel tanar despre care v-am povestit.
Mirela ridica privirea incetosata si dadu aproape imperceptibil din cap. Intrebarea i se infipse ca un cutit in suflet. Cu toate acestea, era fericita ca acel baiat, abia iesit din facultate, nu era un prost. Chiar il banuia inteligent.
- Daca nu va suparati... Care este numele dumneavoastra? o mai intreba politistul, fixand-o cu ochi uimiti.
- Inteleg unde bateti... ii raspunse ea suspinand. Ma numesc Mirela Niculescu si sper ca raspunsul a fost satisfacator.
- O, da, domnisoara... zise tanarul cu o urma de zambet pe buze. In caz ca nu va mai cheama si Elena, sunteti o mare mincinoasa...
Fusese o lovitura puternica. A zis ca Eduard n-a chemat-o pe ea? Elena... Cunostea vreo Elena? Scotoci febril prin minte, dar nu stia pe nimeni cu acel nume. Insemna ca el avea pe altcineva si ca traise o minciuna. Pentru ea asta era Apocalipsa, uriasa revelatie... In cele din urma, o superba i-l furase! Nu se mai gandea la sora ei, ce suferea la randu-i... Redevenise Mirela cea egoista, cu gandul numai la placerile ei... Ar fi vrut sa planga, dar nu-i mai era in putinta. Totul era peste puterile ei. Astfel ca incepu sa rada. Totul i se derula prin fata ochilor in fractiuni de secunda... Prima intalnire, cel dintai sarut, vorbele dulci, certurile pline de umor si impacarile romantice, precum si scurtele despartiri, care ii sfasiau inima. Ce proasta a fost! Cel putin, asa credea. Apoi, ceva se intamplase, iar Mirela se prabusi fara cunostinta pe podeaua rece, in tipetele politistului...
***
Statea intinsa in patul de spital, cu acel barbat in fata ei. O fixa usor nedumerit, iar ea era constienta de asta. Inchise ochii. Durerea ii sageta inca bratul stang, parca si mai aprig decat in acel moment cand barbatul ii injectase substanta. Se cutremura cand isi aminti de ceea ce spuneau oameni. Infectata cu SIDA, la mijlocul vietii... Dadu energic din cap, iar inspectorul scoase un strigat de uluire. Apoi, cu un calm ciudat de desavarsit, isi drese vocea si o intreba pe copila:
- Domnisoara, informatiile pe care mi le veti da sunt de o mare importanta. Va rog sa incercati sa va amintiti... Cum arata agresorul pe care il cautam cu disperare?
Amelia isi gasi puterea sa zmabeasca ironic. Da, il cautau cu disperare din parti! Probabil ca acum se plimba nestingherit pe strazile Bucurestiului. Incepu sa il descrie, desi stia ca va fi inutil:
- Imi pot aminti ca era imbracat intr-un palton bej... Camasa sa era alba, iar pantalonii aveau aceeasi culoare cu paltonul. Avea o inaltime medie, sa spun un metru saptezeci si cinci... Tenul sau era deschis la culoare, iar parul era saten. N-am putut sa-i vad ochii, deoarece purta o palarie foarte mare. Ma ducea cu gandul la Sherlock Holmes...
Politistul isi nota fiecare detaliu. Era dezamagit, deoarece voia mai multe informatii, voia sa faca un portret-robot perfect, fara cusur... Din fire era un perfectionist, dar acum trebuia sa se multumeasca cu acest putin, din care, cu putin noroc, ar fi reusit sa scoata multe.
Deodata, se incrunta. Zgomotele de pe hol erau mult prea stridente pentru a fi normale, chiar si intr-un loc in care linistea era o raritate. Repezit, dadu iama la usa, iar imaginea de pe culoar il soca. Acea tanara zacea pe gresie cu ochii inchisi, fara cunostinta. Ce ar fi putut fi atat de teribil incat sa lesine? Si de ce Adrian, tanarul politist, de obicei cel mai calm, tipa cuprins de fiorul groazei? Cateva asistente medicale se stransera in jurul femeii si ii verificara semnele vitale. Facura un semn ca totul era in regula si o dusera undeva unde cei doi oameni ai legii nu o mai puteau vedea.
" Totul e ciudat, al naibii de ciudat! Mi-e teama ca nebunia asta nu se va sfarsi prea bine..."