Sarutul mortii....

[Dufresne]

Bun m-am gandit sa incerc si eu sa fac un fic,nu am experienta deci sunt incepatoare ^.^ Vreau sa invat deaceea as vrea sa-mi dati si sfaturi.
Vreau sa ii multumesc la Sensei (daca nu da un comentariu nu-i dau numele:-p) pentru sfat si sustinere.
Lectura placuta!

Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/manga-ul Naruto(cu excetia celor create de mine si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari


Sarutul mortii…
Capitolul I-Despartirea

Era momentul. Momentul despartirii.Stiau! O simteau. Dar totusi nu vroiau sa-si de-a drumul din aceea magnifica imbratisare ce insemna pentru ei mai mult decat o noapte de dragoste. Nu vroiau sa se termine vreodata. Aceasta imbratisare era dovada iubirii lor. Un mod de exprimare a sentimentelor profunde, sentimente fara de sfarsit. O imbratisare inteleasa doar de ei,deoarece ei isi cunosc sentimentele unul fata de celalalt. Sentimente eterne ce vor fi mereu prezente. Insa,in ciuda acestui lucru,aceea imbratisare nu va putea sa dureze la nesfarsit .Nu,nu va putea. Oricat de mare ar fi dorinta si iubirea lor acest lucru ar fi imposibil. Trebuiau sa accepte,caci este un adevar. Un adevar crud, dar totusi ceva care nu vor putea evita oricat de mult ar incerca.. O obligatie ce se simtea ca un ghimpe in coaste. Mai bine spus o durere sfasietoare ce-i va face pe amandoi sa-si piarda vointa, speranta si mai ales jumatatea. Da, se vor pierde unul pe celalalt in acest abis al durerii din care, cine stie daca ii va salva cineva. Si chiar daca ar fi salvati vor putea trece vreodata peste acesta durere? Se vor pierde oare de realitate? Cum vor mai trai unul fara celalalt?
Brusc un sentiment sfasietor, nu…o durere intensa se facu simtita in inima lui, durere ce-i facu bataile inimi sa scape de sub control.Care parca vroia sa-i despice pieptul in doua. Stiu de ce avea acel sentiment, aceea senzatie de nedescris. Era timpul. Timpul despartirii. Dar nu putea accepta. Nu, nu putea accepta. In ciuda acestui lucru fusese neputincios, nu putu sa faca nimic. Parca brusc toata puterea si vointa ii fusesera spulberata ca prin minune. Durerea, da ea.Era prea mare. Ii distrugea orice incercare.
Mainile ei firave incepusera incet sa-si piarda din puterea stransorii, lasandu-si incet mainile fara viate, lipisite de orice farama de putere pe langa corpul lui. Capul ii ramasese rezemat de pieptul lui puternic.
El, incet o indeparta putin, indeajuns incat sa-I poata privi fata. Acele trasaturi perfecte, acei ochi magnifici predominati de un alb rozaliu ce te fac fara scapare sa te pierzi in adancul lor. Daca-i privesti parca orice durere,sentiment de tristete ar disparea ca prin minune, ca si cum n-ar fi existat. Atractia lor era prea mare... Da, acei ochi aveau puterea de-a distruge ura si tristetea, cat de mari ar fi ele. Si da, vorbesc la trecut .Acum acei ochi magnifici nu-ti mai transmiteau fericire, nu-ti mai daruiau speranta. Cand ii privesti acum simti durerea si neputinta, simti cum fiecare farama de speranta, oricat de mica ar fi ea, este distrusa de-o durere profunda.
Incet pe obrazul ei rece o lacrima calda isi facu aparitia. El usor ii sterse lacrima cu degetul, mai apoi ii atinsese usor buzele-i roziatice. Se apropie incet si-si uni buzele cu ale ei, dar ea, brusc il inpinse la o parte lasandu-l fara cuvinte. Incepu sa fuga in timp ce siruri de lacrimi ii cadeau pe obraz, lacrimi pe care le avea si el.
Ar fi vrut sa fuga dupa ea, dar ar fi fost in zadar. O durere sfasietoare il lasa fara grai,nu mai putea spune nimic, cu exceptia a doua cuvinte. Cuvinte spuse in soapta. Cuvinte ce aveau o sinceritate profunda. Cuvinte auzite doar de el:
-Te iubesc!

Cam atat pentru moment!
Sa nu uit:stiu ca in acest prim capitol nu intelegeti foarte bine despre ce este vorba,dar pe parcurs o sa intelegeti.Sper sa va placa ^.^>:d<

[Marina.]

Buna! Oh, cat am asteptat sa postezi.
E adevarat, din primul capitol nu intelei prea multe, dar mie asa imi place sa fie primele capitole.
Greseli de tastare nu ai[logic:>:>]
Descrierea. Deci descrierea imi place la nebunie. Esti un geniu. Imi place cum descrii sentimentele personajelor.
Dialogul...ma intreb de ce am adus vorba despre el? Ai doar o replica. Nu ca nu mi-ar placea asa:>
Naratiunea... oare am ceva de criticat?" categoric nu.
Imi place, chiar daca e cam scurt, trecem cu vederea, stiu cum e cu inceputul asta:))
Pai... cam asta e tot comentariul meu!
Astept continuarea draguta! Bye:*

[DeDal N.]

OAH, cum adica :sry: sa iubesc si se despart...nu inteleg dar pariez ca o sa inteleg. Dupa parerea mea, ai descris perfect acea durere pe care cei doi o simteau. E trist, cum ai povestit. Nu am vazut nici o greseala. Si ma intreb daca asta e iubirea aceea unica, una la un milion. Se intelege foarte bine din capitol ca e. Si tot ma framanta ideea: de ce s-au despartit daca se iubesc asa mult? O fi familia....:-? Oricum, imi place la nebunie, suna foarte bine si titlul=p~

Abia astept capitolul urmator:X
Ja ne !!!

edit: OMG e cumva 18+ sau nu am vazut eu bine:))

[Inevitable Obsession]

Minunat ! Doar atat pot spune !
Chiar daca este primul capitol, m`ai facut si prin acele cateva randuri durerea pe care o puteau simti cei doi . Si recunosc cu sinceritate ca mi-au dat lacrimile la ultimul paragraf . Eu una consider ca este o poveste care chiar atinge la suflet . Iar tu, autoare, sti sa imbini atat de bine descriere sentimentelor si cu toate celelante incat sa-ti dea ca rezultat o opera, cum ai spus tu ! Asta e o opera, o poveste care te face sa ai sentimente puternica cand citesti . (Nu cred ca la mine aveti vreun sentiment :] )
Dialogul nu`l pot numi sec, dar aceea fraza "Te iubesc!" e cea care m`a facut sa-mi placa sirul in care a decurs ficul .
Ai naratiune, descriere, de toate, si n-am vazut vreo greseala de ortografie . Sper sa aduci nextu` repede .

Cee Ya !

[hiimera]

Uitema si pe mine aici, asa cum ti-am promis :*:*
Pot spune ca pentru primul capitol te-ai descurcat extraordinar de bine, o descriere ampla a sentimentelor celor doi, chit ca habar nu am cu cine am de aface aici oare cine sunt personajele care ma tin in suspans.. ? :X Si asta imi place foarte mult mister, dar care va avea un ending si se va dezvalui totul .. ma refer in legatura cu personajele, adica sa le stiu si eu numele real. :))Imi place cum descri asa de amplu si frumos, parca ma simt ca sunt eu in locul lor si de parca mi-ar veni mie sa plang, ma cufund in povestea ta superba. :X:X
Ce pot spune o reusita din prima.. :X:X abia astept sa vad nextul >u< si sa vad ce alte minunatii ai mai scris. >:D< >:D<

Spor la scris. :*

[Ele]

Dupa cum am spus sunt aici>:D<
Desi in primul capitol nu se intelege foarte bine despre ce e vorba sau care sunt numele personajelor mi`a placut mult.Ai descris foarte frumos si parca am simtit durerea lor.La dialog nu pot sa ma rezum doar pe o replica, totusi aceata a fost bine pusa, fapt pentru care a transmis sentimente profunde de iubire, care au dat si mai multa expresivitate:x.Ai si naratiune, care e foarte buna, iar greseli de punctuatie si ortografie nu am vazut.Cred ca nu mai are niciun rost sa`ti mai spun despre titlu:))
Spor la scris si sa aduci nextu`!

[KarinaD]

Ohh ce naiba. Ce voiam sa spun au spus-o toti dinaintea mea -.-" Am sa va batui! Ai avut dreptate. Nu mi-am facut o idee despre fic chiar din primul capitol. Stiu doar ca exista un "el" si o "ea". Descrierea a fost destul de bune. Dialogul...hai mah...iti bati joc de mine sau ce?:)) Cum naiba sa fie sec?!
Pentru inceput mi-a placut, dar o sa vad ce o sa se intample in continuare! Astept nexul! Si da, stiu ca e prea scurt comul, dar acum imaginatia mea zboaaaraa xD

[Assyria]

Primul capitol este o adevarata reusita ^.^ . Ai descris atat de bine si amanuntit sentimentele personajelor misterioase si ai dezbatut aproape fiecare cuvintel. Ma adanceam in jocul tau de cuvinte atat de armonios si chiar visam cu ochii deschisi. Imi place povestea de dragoste, despartirea lor, respingerea fetei si poate, sensibilitatea baiatului. Deasemea imi place ca nu ne- ai dat inca din primul capitol ideea ficului, sau macar cine sunt personajele, ci ne- ai lasat sa ne gandim, sa ne facem o oarecare idee.
Acum ce nu mi- a placut, nici chiar asa, ce m- a deranjat a fost: " Ar fi vrut sa fuga dupa ea, dar stiu ca ar fi fost in zadar. " , de vreme ce narezi la persoana a treia, acel " stiu" nu prea isi are locul. Ai mai avut pe undeva greseala asta.. Asa si era " ca un ghimpe in coaste" nu coapse.. :))
Deci punand in balanta ce- mi place si ce nu ( vreau sa spun ca ce nu imi place sunt niste greseli minore si n- ai de ce sa- ti faci griji) , cred ca ti- ai dai seama ce parere am despre un inceput de fic superb.

[Who said i have to be normal]

Am apărut şi eu pe aici. Trec direct la subiect dupaia spun ce am de spus. Descrierea este bunicică, merge şi mai bine. Naraţiunea bunicică. Despre dialog nu pot spune nimic doarece nu este. Doar acea replică nu este de ajuns. În fine. După greşeli nu am stat şi nu voi sta! So, cam atât am avut de spus. Sper sa evoluezi. Succes, aştept nextu! >:D<

[Dufresne]

Hye >:d<:x
va multumesc mult pentru comentarii.Apreciez^.^] >:d<
Am terminat jumatate din urmatorul capitol.sper sa va placa...

Capitolul II-Visul...

Oare ma va uri?Ma va ierta vreodata? Daca am sa-i spun,il voi mai putea privi in ochi? De ce am fost o proasta? Tu ma iubesti cu adevarat...dar eu, eu te-am inselat. Da,te-am inselat.Ti-am tradat increderea. Ti-am distrus speranta,vointa si putera. Am distrus acest minunat vis al iubirii noastre. Vis care ar trebui sa dureze o vesnicie. Ar trebui sa fie un etern sentiment pur de iubire speranta si fericire. Da,ar trebui, insa nu e si nu a fost vreodata. Am distrus orice farama de speranta... Ai avut incredere in mine, m-ai sprijinit, m-ai ocrotit si mai presus de toate mi-ai aratat ce e iubirea, m-ai invatat sa aprecez ceea ce e mai sfant si pur pe acest pamant, dar totusi eu nu am apreciat. Te-am tradat si tu nu stii. Oare cum ma vei privii? Acea privire a ta pura plina de iubire si speranta ce-mi dadea acel sentiment de siguranta va ramane neschimbata? Oare de ce ma mint singura? Odata ce tu ai afla ma vei alunga din calea ta... Da stiu... cuvintele mele nu au noima. Cine oare m-ar putea intelege?Am devenit una din cele mai josnice finte de pe pamant. Am tradat unica si singura persoana care m-a iubit vreodata. Singura persoana care mi-a aratat acea pura si sincera iubire. Singura care mi-a aratat importanta de-a avea o persoana draga langa tine. M-ai invatat ce e binele si raul, m-ai aparat de toti cei ce au incercat sa-mi faca rau, m-ai salvat din acel abis al dureri si al suferintei in care eram ratacita in toti acei ani in care nu te-am cunoscut pe tine si n-am simtit iubirea adevarata langa mine. Oh... si unul dintre cele mai importante lucruri este...

Sirurire gandurilor imi fusesera intrerupte de sunetul pasilor ce se azueau tot mai aproape de mine. Deja ii simteam parfumul fin adus usor de briza marii pana la apropierea narilor mele. Ah... aceea mireasma imbietoare, propriul lui parfum care ma inebuneste si-mi creaza o stare usora de extaz. Pasii se aud tot mai aproape... usor imi intorc capul intr-o parte indeajuns incat sa nu ma poata privi in ochi atunci cand va ajunge langa mine. El ma cunoste mai bine ca oricine. Ar stii ca ma framanta ceva. Nu s-ar gandi,c-as putea sa-l tradez. Nici in cele mai negre ganduri... n-ar putea.Are prea multa incredere in mine.
Inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare, sentimentul vinovatiei pune incet stapanire pe mine. Nelinistea nu-mi da pace. Ce am sa ma fac?
S-a asezat langa mine la o distanta nu foarte apropiata, dar totusi critica pentru voina mea. Stiu ca ma priveste. Ii simt privirea calda, plina de iubire care parca mi-ar mangaia tot corpul. Doamne ce poate sa-mi faca... si asta doar din cauza unei simple priviri inocente.
-Briza marii te linistete, nu? Aici ne-am intalnit pentru prima data. Atatea amintiri placute pe care le am doar cu tine! Tu esti singura cu care as putea avea asemene amintiri, caci esti iubirea vieti mele, ceea pe care o voi pastra pentru o eternitate in inima mea.

Raman fara cuvinte... acela vorbe. Acel ton angelic, suav, ce-ti mangaia auzul. Stiusem ca imi marturiseste sentimente pure, reale. Oare de ce nu ma pot controla? Sunt doar cuvinte... ba nu... pe cine incerc sa pacalesc? Desi mi-a spus acestea de nenumarate ori, acum cand imi stiu fapta sunt constienta de iubirea lui. Acum,doar acum imi dau seama cat de mici si neinsemnate sunt sentimentele mele. Atat de mare putea fi iubirea lui incat, fiecare cuvant,cat de neinsemnat ar fi, trezea inautrul meu sentimente pe care nici nu credeam ca le pot simtii. Fiori reci imi treceau prin tot corpul.
Facandu-mi curaj, incet deschid ochi pe care ii aveam inchisi de ceva vreme. Observ in indepartarile tarmului, faleza noastra. Da,primul loc in care ne-am intalnit. Un zambet angelic imi apare usor pe fata. Atatea amintiri placute. Fiecare evadare, urmata de momente de un extaz profund. Toate acestea petrecute intr-un colt al plajei uitat de lume, stiut doar de noi. Locul nostru, doar al nostru, al nimanui altcuiva.

Se facuse seara! Norii de ploaie se adunasera incet. Un vant rece era singurul lucru ce-ti mangaia auzul, dar in acelasi timp fiori reci iti treceau de-a lungul corpului. Atat de mult statusem pe ganduri si el nu spusese nimic? Nici macar o miscare? Da... cum as putea sa uit? Ma respecta,stie ca ceva ma framanta. Ah...de ce nu te-am putut apreecia indeajuns de mult? De ce nu te-am respectat?
-De ce iubire mea?..
Aceste cuvinte le scapasem fara voie. Intorc brusc capul ca sa-i pot vedea fata. Desi intunericul noptii nu-mi dadea o imagine clara a fetei lui, stiam, simtem. Era uimit! Cum ar putea sa nu fie? Tonul meu ragusit ,aceea ingrijorare profunda din inima mea nu scapase neobservata.
-Sara,ce sa intamplat? Privirea ta...
Se apropie incet de mine si ma saruta pe frunte. O lacrima calda imi cazu pe obrazul rece. Nu mai puteam...acest sentiment de vinovatie! iar el,ma priveste cu acesti ochi dulci, cu atata iubire si ingrijorare si acest sarut pe fruntea mea... De ce oare i-am facut asta? De ce? Stiu...vrea sa ocroteasca de ceea ce crede ca mi-a facut rau,dar nu stie. Eu nu merit... nu merit nimic
-Imi pare rau...chiar nu am vrut... s-a intamplat. Eu...
-SStt...nu mai pune nimic. De ce te-ai speriat asa? Spune-mi, eu te voi apara, te voi sprijini si te voi iubii orice s-ar intampla.
-Nuuuu....nu o vei face. Ma vei uri, dispretui, la mine nu te vei mai gandii. Eu stiu...nu m-ai putea ierta, dar tot ceea ce eu vreau sa stii e ca tu mereu vei fi o parte din inima mea. Nu, nu o parte, tu esti insusi inima mea. Oare cum voi putea rezista fara iubirea ta?
Il lasasem fara cuvinte. Privirea lui atat de speriata. Doamne, cat de ingrijorat putea fi. De ce ii fac asta? Cat de egoisa pot fi? El e tot ce mi-as putea dori de la viata. L-am avut,dar acum l-am pierdut,l-am pierdut pe vecie si stiu ca n-am sa mai pot sa-l readuc langa mine..
Ma luase incet de mainile reci. Ma aduse cat mai aproape de el si-si uni buzele calde cu ale mele intr-un sarut scurt. Ma trase si mai aproape, ma imbratisa usor si-mi spuse cu lacrimi in ochi:
-Cum as putea? Cum as putea sa nu te iert? Tu esti tot ce am mai sfant. In tine am ceea mai mare incredere.Te rog spune-mi nu ezita,doar stii ca te voi ajuta!
-Eu…


Sper ca va placut.Si stiiu sunt putin rea...nu v-am dat foarte multe detalii :)) dar chiar nu am ce face :))
Sper din tot sufletul ca va placut :x