Mesajul mortii

[Ops!]

Okay, nu stiu cat de buna este ideea mea, dar sper ca va fi un fel de fic cu mister. Astept orice fel de critici.

Capitolul 1

Simtea o oboseala continua, iar greata pentru cei din jur i se accentua cu fiecare clipa. Oamenii treceau pe strada fara sa arunce macar o privire iute asupra picturilor sale. Asta o deranja mai tare chiar si decat sa-i numeasca cineva lucrarile "porcarii", iar criticile o faceau sa clocoteasca de furie.
Statea pe asfaltul rece si alaturi de ea mai erau pasari felurite, in culorile curcubeului, ce aveau sa zboare spre noi taramuri, o tanara femeie goala ce se scalda sub apusul rosiatic, plin de caldura... Se exprima creand forme pe panza pentru ca mai apoi sa le ofere culoare si sentimente. Avea certitudinea ca existau mai multe Universuri, toate fiind trezite prin puterile nelimitate ale artei. In schimb, ea nu era o opera de arta. Parul sau castaniu i se revarsa pe spatele arcuit, iar ochii ei mici si caprui erau lipsiti de stralucire sau emotie. In hainele sale predomina cenusiul si era cu atat mai invizibila in ochii altora. Trebuia sa iasa din tipare, sa aibe ceva neobisnuit, dar era foarte comuna, trecand astfel neobservata.
" Ma lasa rece... Sunt demni de dispret si chiar nu isi dau seama. Oare vor sesiza vreodata?" se tot gandea adolescenta, moment in care chipul sau ducea cu gandul la zilele plictisitoare de lucru.
Trecutul tumultos pe care majoritatea l-ar fi considerat demn de o telenovela o facuse ca orice mica problema pentru care unii se dau cu capul de pereti sa n-o mai impresioneze. Ramasa cu sora ei soferita n-a putut termina mai mult de opt clase primare. Avea scopuri inalte, voia sa ajunga un avocat de renume, dar destinul a refuzat-o categoric. Nu-si mai amintea chipurile parintilor ei, dar ii ura din tot sufletul. Inchise ochii, calatorind in timp cu zece ani... Brusc, peisajul mohorat de toamna disparu si in locul sau aparu o padure peste care luna argintie veghea. O masina mergea cu mare viteza pe drumul din fata codrului, iar la volan statea un barbat cu o privire dementa si cu obrajii rosii ca para focului. Intr-o mana avea o sticla mare de vin, iar o femeie il incuraja sa bea, sa se simta bine. Ea si cu sora sa stateau pe bancheta din spate, fiind incremenite din cauza inconstientei celor din fata lor. Atunci, dezastrul se produse, fara ca cineva sa tipe, caci graiul le pierise. Cu un viraj la stanga, autoturismul facu un salt urias, pentru ca mai apoi sa se izbeasca de un copac enorm din imprejurimi. Adultii isi pierdura suflarea, dar fetele evadasera la timp. Dar oare ce rost mai avea viata cand erau singure? Atunci se gandisera ca destinul le-a vrut mai apropiate. Oricum, smecherului nu i-a mers viclesugul. Dupa acea tragedie, ele doua devenisera mai reci, mai calculate si purtau discutii seci, toate despre bani si carti plicticoase. Atunci redeschise ochii si vazu un barbat inalt, bine legat, de o eleganta desavarsita. Sacoul cenusiu n-avea nicio pata, cravata neagra avea un nod perfect, iar pantalonii ii stateau tepeni. Fetei ii veni sa rada, caci, din povestirile bunicii ei, in urma cu zeci de ani eleganta, rafinamentul erau cu totul altceva. Insemnau mult mai mult. Dar gandul ii reveni la acel om ce era impietrit in fata ei. Palaria ii acoperea ochii pe care si-i imagina inteligenti si sfredelitori. Domnul nu schita nici macar un mic suras, lucru ce incepuse sa o nelinisteasca pe adolescenta. Incerca sa il cerceteze mai in amanunt, iar privirea i se opri asupra manusilor negre din piele, care nu ii inspirau nicidecum incredere.
Deodata, se trezi luata de par, iar nimeni din jur nu misca un deget in apararea sa. Necunoscutul o arunca apoi la pamant si o facu sa se izbeasca de zidul de care ea se sprijinea de obicei. Simti ace in intregul corp pe care il banuia plin de vanatai. Devenise moale, vulnerabila, usor de ucis sau de jefuit, desi nimeni n-avea de ce sa-i doreasca moartea si nimanui nu i-ar fi trebuit cei cincizeci de bani din buzunarul pantalonilor. Dori sa creada ca e un vis si incepu sa spuna asta cu toata increderea. Barbatul i-o taie aspru:
- Taci si stai naibii locului! Ma faci sa-mi pierd cumpatul si nu stii ce se intampla cand devin nervos!
El ii apuca mana alba si mica si scose din haina o seringa mare, cu un ac gros si lung. O infipse in vena copilei, care se cutremura. Serul incepu sa ii intre in sange, iar cu fiecare secunda durerea devenea mai atroce. Zeci de lacrimi i se prabuseau pe obrajii sai dalbi, iar mai apoi auzi cum agresorul sau o lua la goana. Multimea incepu sa strige disperata:
- Chemati politia! Moare fata asta! N-auziti? Sunati mai repede la o suta doisprezece! Haide!
Victima se ridica cu greu pe doua picioare, iar o femeie in varsta o ajuta sa faca cativa pasi si incerca sa o linisteasca cu vorbe bune. Insa auzi ca acel om ar fi fost un nebun care ar fi infectat-o cu SIDA. Infectata cu SIDA... Infectata cu SIDA...

***

Se ridica din pat fara chef si privi pe fereastra. Ii placea sa vada oameni miscandu-se de colo-colo, urmandu-si rutina zilnica. Trebuia sa lipseasca de la locul de munca deoarece se imbolnavise. Chiar daca nu voia s-o arate, i se parea foarte convenabil. Ar fi putut sa citeasca toate cartile pe care si le cumpara lunar, asa-zise comedii pe care le ridica in slavi, dar la care nu zambea niciodata. Se duse mai apoi in bucataria minuscula, unde isi puse de o cafea. Isi astepta sora sa se intoarca acasa, pentru a purta o discutie adevarata. Se saturase de atatia bani, de atatea griji. O conversatie ca intre doua surori, nu ca intre doua straine, legate doar prin afaceri. In ultimul timp ii trecusera multe lucruri prin minte. Si-a dat seama ca era o egoista, dar una din marii egoisti, care ar fi facut orice pentru interesul lor. Ii pasa de felul in care se simtea, de modul in care gandea, dar nu o interesa parerea altcuiva, nu voia sa asculte ideile altei persoane. Trebuia sa se schimbe, si n-ar fi putut-o face brusc, deodata. Lua bautura de pe aragaz si o sorbi cu nesat. Se simtea mai energica, mai pregatita pentru transformare si mai buna la suflet. Inchise ochii si incepu sa viseze la viata de vis din perspectiva ei. Oameni imbracati in fel de fel de costume, cu replici surprinzatoare si iesite din banal. Lumea era un teatru, dar nimeni nu recunostea. Voia sa vada sinceritate, dar traia intr-o mare minciuna. Gandurile ii fusesera intrerupte brutal de telefonul care suna in disperare. Se repezi la el si intreba:
- Ma scuzati, cine este la telefon?
- Domnisoara, suntem de la Politie si avem sa va comunicam o veste trista in legatura cu sora dumneavoastra.
- Ce s-a intamplat cu Amelia? A facut ceva rau? Va rog, luminati-ma!
Vocea calma de la capatul celalalt al firului ii zise:
- Imi pare rau sa va spun, dar fata a fost batuta si i s-a administrat o substanta necunoscuta de catre agresor. Va rugam sa va prezentati la spitalul "Victor Babes" cat mai repede cu putinta.
Impietri cu receptorul in mana. Cine ar fi putut fi monstrul in stare de o asemenea marsavie?

[Zăpă]

Heya(*.*)

Un nou fic,se pare.Imi place ideea,este originala si foarte deosebita.Descrierea este buna,dar as vrea mai mult de atat.Totusi ai descris destul de bine momentele traite de Amelia,dar si cele ale sorei sale,insa in mai putine randuri.Narezi la persoana a III- a si o faci bine,nu am nimic de comentat.Actiunea este interesanta,la inceput usor plictisitoare si te`ai bazat mai mult pe trecutul dureros al celor doua fete.,dar apoi a fost bine.Nu ai grabit`o,iar lucrurile au decurs normal.Cat despre dialog,nu faci exces si nu este sec,imi place asta.
Imi place ideea,100% originala si noua.Pot spune ca cele doua personaje sunt bune si am vazut ca ai incercat sa le redai trasaturile,nu ti`a iesit atat de bine,deci mai trebuie sa lucrezi.In rest nu am ce comenta.Greseli de tastare/gramaticale nu am vazut,ceea ce este bine.

Cam atat.Astept next,ca`s tare curioasa cum va evolua povestea si ce se va mai intampla.
Ja ne` si multa inspiratie:*

[Elena.]

Imi place ficul tau, mai bine spus cum l-ai inceput ca nimeni nu stie cum vei continua. Ideea mi este originala, nu am mai vazut un fic cu aceasta tema, naratiune ai, dialogul nu este deloc in exces si nu este sec. Greseli nu am vazut, poate nu am fost eu atenta, dar nu cred ca ai. Descrierea imi place foarte mult, chiar te pricepi. In general a fot foarte bine, titlul te atrage, deci este super, ce pot spune. Astept capitolul 2(nextu') si sper sa vina cat mai repede.

Zbye,
a trecut p'aci nebuna Helen

[Ops!]

Capitolul 2

Tanara se imbraca in graba cu primele haine pe care le avea la indemana. Stia ca se intamplase ceva foarte rau cu sora ei mai mica, stiind-o mai naiva si mai lipsita de putere. Iesi din blocul vechi si se opri in statia de autobuz care era prin apropiere. I se parea ironic ca un sofer sa foloseasca mijloacele de transport in comun, dar daca nu s-ar fi intamplat acea tragedie... Insa nu voia sa se gandeasca la asta.
Masina sosi numaidecat, iar abia atunci temerile o napadisera cu adevarat. La "Victor Babes" mergeau doar bolnavii se SIDA sau de alte maladii ingrozitoare.
In autobuz se simtea aroma tragediei, iar fetele tuturor pasagerilor nu aveau si nici nu exprimau nimic, decat o evidenta plictiseala.
" Probabil s-au saturat de aceasta existenta mizerabila, de grijile din fiecare zi... Dar omul a fost nemultumit inca de cand a inceput sa respire!" se gandi fata. O suvita ondulata de par ii intra in ochi si o dadu la o parte fara chef. Nu ar fi vrut sa faca ceva, iar asta era crudul adevar. Ar fi preferat sa stea acasa, in patul sau cel cald si toate temerile sa nu treaca mai departe de patru pereti, insa instinctul ii cerea sa mearga la spital. Incepuse sa isi doreasca zeci de lucruri, dar cel mai mult ar fi vrut ca parul lung si blond al lui Eduard sa ii mangaie chipul, ca vorbele sale sa ii indeparteze toate spaimele si trupurile lor sa fie lipite, ca intotdeauna cand se intalneau...
Nu era frumoasa. Pometii ii erau proeminenti, iar nasul lung si sbutire o dezavantaja. Ochii negri in care se zarea flacara inteligentei erau mici si putin cam departati, iar buzele subtiri nu i se potriveau nicidecum. Se simtea norocoasa ca Eduard se uitase la ea, pe cand multe superbe oftau dupa dragostea lui. El era un tanar minunat, probabil mai naiv, dar tandru si chipes.
Nu, nu se putea gandi la asa ceva! I se parea nedrept si egoist sa ii treaca prin minte cum se comporta alaturi de iubitul sau, cum era el, atunci cand sange din sangele sau suferea pe un pat tare. Dar toate ideile, amintirile si fricile facura timpul sa treaca neasteptat de repede, in timp ce peisajul se schimba cu fiecare clipa ce trecea... Tanara femie intoarse capul pe fereastra. Spitalul, impozant si straniu i se arata dinaintea ochilor. Se imbarbata si iesi din autovehicul, intrand in cladire. Nu mergea foarte des acolo, iar totul parea nou pentru ea. Peretii erau de un alb imaculat, iar linistea domnea in acel loc. Toti treceau dintr-un loc in altul, de parca ar fi fost intr-un musuroi de furnici. Insa tacerea fu spulberata de un tipat plin de teroare, dupa care urmara altele si pareau sa nu mai ia sfarsit. Nu, nu puteau fi strigatele surorii ei, pe care o stia foarte calma. Acosta o asistenta care ii raspunse ca "Amelia Niculescu se afla la etajul doi, salonul cu numarul doua sute sase". Urca scarile in graba si o lua la fuga pe coridorul ce parea nesfarsit. Acolo sdtrigatele devenisera urlete, iar imagini infioratoare cu pereti insangerati si medici nebuni isi facura loc in mintea sa. Stia ca nu trebuia sa devina paranoica, dar era greu sa isi tina simtamintele in frau. In cele din urma, usa cu numarul doua sute sase ii rasari in fata. Intra cu sfiala si isi vazu sora lipsita de vlaga, cu tenul palid si cu ochii inchisi, genele lungi acoperindu-i. Incepu sa i se para moarta, dar imediat o grimasa de durere aparu pe chipul ce inainte n-avea nicio expresie. In camera mai statea pe un scaun o asistenta, dar parea dancita intr-un somn profund, astfel ca nu spuse nimic cand o vazu pe femeie intrand in salon. Aceasta incepu sa o cerceteze pe Amelia, asemeni unui criminalist, iar socul o lovi in plin cand vazu mana fetei, pe care scria "ins", iar dedesubtul scrisului zari semnul de la intepatura, care parea o rana.
- Mirela, n-as fi crezut ca stii de ceea ce mi s-a intamplat... rosti cu glas stins ranita, care incepuse sa clipeasca.
- Te-ai inselat amarnic, ii raspunse tanara, caci eu stiu totul despre sora mea!
Incercase sa zica acest lucru pe un ton jucaus, dar paru arogant si o facu pe Amelia sa se incrunte. Mirela isi indulci greseala zambind calduros, iar fetele incepura sa discute despre incident. Teama adolescentei cum ca ar avea SIDA fu spulberata de catre femeie, care o linisti cum putea mai bine, fiind o mestera a cuvintelor. Se instaurase o stare de buna dispozitie, nefericita intamplare fiind aproape uitata. Insa in sufletul Mirelei incoltise o ingrijorare ce avea sa-i fie confirmata...
Pe sub usa aparu o coala de hartie, pe care parca erau scrise niste cuvinte. Tanara femeie, curioasa sa vada ce era, o ridica. Se dadu ingrozita cativa pasi inapoi, caci doua cuvinte infioratoare, scrise cu sange apareau pe hartia alba.
- "Vei ucide" ? A spus ca vei ucide, Amelia! rosti ea surescitata. Caci ai fost injectata cu ceva care te va transforma intr-o criminala...
Deductia parea logica. Numai nebunii sau cei care se aparau puteau sa rapeasca suflarea altcuiva. Iar adolescenta fusese infectata cu o substanta necunoscuta...
Cum s-ar fi putut intampla? Cine a fost cel care a trimis mesajul? Gandurile ii treceau prin minte cu repeziciune, iar la nicio intrebare nu gasea vreo solutie. Dintr-odata, pe usa alba navalira doi oameni ai legii, care doreau s-o interogheze pe ranita. La auzul dorintei lor, Mirela se indigna. Cum indrazneau sa ceara asa ceva, cand Amelia abia deschise ochii? Ii refuza pe un ton ce parea neutru, dar ar fi vrut sa-i injure. Politistii voiau sa faca mult prea multe lucruri ce ar fi obosit-o pe sora sa, dar ei insistau. Pana la urma, ceda. Sora medicala se trezi, dar se dovedi a nu fi de folos anchetei, astfel incat fuse poftita afara. Mirela stia ca avea sa traga cu urechea, dar ce rost ar fi avut? Nu era in interesul ei sa ii comunice altcuiva acele informatii...

Am revenit cu al doilea capitol si sper sa va placa...

[Ops!]

Capitolul 3

Politistii isi cerura scuze pentru ca dadusera buzna peste pacienta, dar se intamplase ceva ingrozitor, dupa cum sustineau: in statia Fainari fusese gasit un tanar care avea un semn pe mana si o intepatura in vena. Spunea un singur cuvant, numele unei femei, posibil iubita sa.
- Si cum o chema pe acea femeie? Cum arata ranitul? De ce ar fi facut cineva asa ceva? se lansa Mirela intr-un potop de intrebari.
- Domnisoara, era un barbat... Nu stiu cum sa va explic, cred ca mai bine v-as arata o poza a sa... rosti cu greu inspectorul masiv, care ar fi vrut sa o interogheze pe Amelia.
Mirela se dadu ingrozita inapoi cand vazu fotografia. Victima nu mia avea pic de sange in obraji, iar buzele sale erau intredeschise. De dupa genele lungi si dese i se vedeau irisii verzi, iar fruntea ii era acoperita de pletele blonde... Eduard! Era chiar el acel suferind!
Picioarele i se inmuiara. Tanara femeie se obisnuise sa nu aiba bani, dar imbratisarea acelui om aproape fara de cusur o alina de fiecare data.
" Nu, trebuie sa ma opresc! El nu este mort... Dar am presimtirea ca nu va mai fi la fel..." isi zise ea, in timp ce buza de jos incepea sa-i tremure.
Lasa capul in jos, cazand prada torentului de lacrimi. Politistul tanar, neexperimentat, o apuca de umar si o duse afara din salon, incercand sa o linisteasca atat cat putea. Avea un glas dulce, dar stia ca nu este destul pentru a opri o femeie din plans.
- Domnisoara, el era cumva iubitul dumneavoastra? Mi s-a parut ca ati reactionat de parca ati fi fost implicata intr-o relatie amoroasa cu acel tanar despre care v-am povestit.
Mirela ridica privirea incetosata si dadu aproape imperceptibil din cap. Intrebarea i se infipse ca un cutit in suflet. Cu toate acestea, era fericita ca acel baiat, abia iesit din facultate, nu era un prost. Chiar il banuia inteligent.
- Daca nu va suparati... Care este numele dumneavoastra? o mai intreba politistul, fixand-o cu ochi uimiti.
- Inteleg unde bateti... ii raspunse ea suspinand. Ma numesc Mirela Niculescu si sper ca raspunsul a fost satisfacator.
- O, da, domnisoara... zise tanarul cu o urma de zambet pe buze. In caz ca nu va mai cheama si Elena, sunteti o mare mincinoasa...
Fusese o lovitura puternica. A zis ca Eduard n-a chemat-o pe ea? Elena... Cunostea vreo Elena? Scotoci febril prin minte, dar nu stia pe nimeni cu acel nume. Insemna ca el avea pe altcineva si ca traise o minciuna. Pentru ea asta era Apocalipsa, uriasa revelatie... In cele din urma, o superba i-l furase! Nu se mai gandea la sora ei, ce suferea la randu-i... Redevenise Mirela cea egoista, cu gandul numai la placerile ei... Ar fi vrut sa planga, dar nu-i mai era in putinta. Totul era peste puterile ei. Astfel ca incepu sa rada. Totul i se derula prin fata ochilor in fractiuni de secunda... Prima intalnire, cel dintai sarut, vorbele dulci, certurile pline de umor si impacarile romantice, precum si scurtele despartiri, care ii sfasiau inima. Ce proasta a fost! Cel putin, asa credea. Apoi, ceva se intamplase, iar Mirela se prabusi fara cunostinta pe podeaua rece, in tipetele politistului...

***

Statea intinsa in patul de spital, cu acel barbat in fata ei. O fixa usor nedumerit, iar ea era constienta de asta. Inchise ochii. Durerea ii sageta inca bratul stang, parca si mai aprig decat in acel moment cand barbatul ii injectase substanta. Se cutremura cand isi aminti de ceea ce spuneau oameni. Infectata cu SIDA, la mijlocul vietii... Dadu energic din cap, iar inspectorul scoase un strigat de uluire. Apoi, cu un calm ciudat de desavarsit, isi drese vocea si o intreba pe copila:
- Domnisoara, informatiile pe care mi le veti da sunt de o mare importanta. Va rog sa incercati sa va amintiti... Cum arata agresorul pe care il cautam cu disperare?
Amelia isi gasi puterea sa zmabeasca ironic. Da, il cautau cu disperare din parti! Probabil ca acum se plimba nestingherit pe strazile Bucurestiului. Incepu sa il descrie, desi stia ca va fi inutil:
- Imi pot aminti ca era imbracat intr-un palton bej... Camasa sa era alba, iar pantalonii aveau aceeasi culoare cu paltonul. Avea o inaltime medie, sa spun un metru saptezeci si cinci... Tenul sau era deschis la culoare, iar parul era saten. N-am putut sa-i vad ochii, deoarece purta o palarie foarte mare. Ma ducea cu gandul la Sherlock Holmes...
Politistul isi nota fiecare detaliu. Era dezamagit, deoarece voia mai multe informatii, voia sa faca un portret-robot perfect, fara cusur... Din fire era un perfectionist, dar acum trebuia sa se multumeasca cu acest putin, din care, cu putin noroc, ar fi reusit sa scoata multe.
Deodata, se incrunta. Zgomotele de pe hol erau mult prea stridente pentru a fi normale, chiar si intr-un loc in care linistea era o raritate. Repezit, dadu iama la usa, iar imaginea de pe culoar il soca. Acea tanara zacea pe gresie cu ochii inchisi, fara cunostinta. Ce ar fi putut fi atat de teribil incat sa lesine? Si de ce Adrian, tanarul politist, de obicei cel mai calm, tipa cuprins de fiorul groazei? Cateva asistente medicale se stransera in jurul femeii si ii verificara semnele vitale. Facura un semn ca totul era in regula si o dusera undeva unde cei doi oameni ai legii nu o mai puteau vedea.
" Totul e ciudat, al naibii de ciudat! Mi-e teama ca nebunia asta nu se va sfarsi prea bine..."