30-10-2009, 02:58 PM
[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.
Inainte sa incep vreau sa mentionez ca ficul este facut in colaborare cu sysu meu ellamanu, deci meritele sunt impartite..... Daca aud pe cineva ca zice ca doar eu am scris, sau doar ea nu o sa mai prinda ziua de maine >:).....
Acum o mica descriere a ficului... Va fi povestit la pers I de catre Hinata, care va fi protagonista. Ficul o sa fie si naruhina dar nu de la inceput. Prologul va fi o mica introducere in trecut, pentru a intelege ceea ce va urma. adevarata actiunea se va petrece cu 8 ani mai tarziu ( cand hinata va avea 15 ani ) si va incepe abia din capitolul 1. cam atat zic, restul il veti afla pe parcurs :D....
Disclaimer: Nu detin nici un personaj, toate apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac/profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Prolog
Ma legănam uşor, pe leagănul meu fragil din lemn de cireş, privind melancolica bolta cereasca. Lacrimile îmi aluneca încet pe obrajii mei fini, in timp ce vântul îmi adie liniştit prin parul des, de culoarea florilor de liliac. Pasarelele isi cânta suavele lor versuri neînţelese, anunţând începutul glorios al unei noi zile însorite de primăvara, care insa este întrerupt brutal de o uşa trântita furtunos si un strigat strident de copil:
- Hinata, grăbeşte-te sau vei intarzia din nou! tuna Neji, verişorul meu mai mare, înainte de a se întoarce înapoi in casa.
Trezita înapoi la realitate, mă ridic de pe leagăn si mă îndrept grăbita spre casa, intrând intr-un hol mare de marmura alba, unde băieţelul cu parul saten ca scoarţa cruda a copacilor si ochii specifici clanului Hyuuga, din care facem amândoi parte, mă priveşte supărat apoi îmi pune ghiozdanul in braţe si ieşi pe uşa. Neavând de ales îl urmez, mergând in spatele lui tot drumul, fara ca nici unul din noi sa spună ceva. Ajunşi in fata academiei, o clădire înalta, cu pereţii exteriori albi, si săli de clasa mari si incapatoare, ne despărţim drumurile, fiecare mergând in direcţii opuse.
Cum am ajuns in clasa, nici nu am apucat sa îmi aşez bine lucrurile pe banca, deoarece am fost atacata… Ino, o fata cu parul blond, ca nisipul încins de soare si ochii albaştrii ca marea, veni sa îmi dea raportul pentru ziua de azi, ea fiind cea mai buna prietena a mea.
- Hinata, sunt sigura ca te place Kiba!
- Cum? întreb eu uimita, nevenindu-mi sa cred ca băiatul care îmi furase inima ar putea simţi ceva pentru mine.
- Azi l-a pieptănat pe Akamaru, si si-a schimbat in sfârşit pantalonii…. Cu unii curaţi, sper.
- Ino, i-am spus eu ignorând propoziţia ei de mai devreme, crezi ca poţi sa treci pe la mine mai târziu?
- Îmi pare rău, dar mă întâlnesc cu Sakura. Ii scriem declaraţii de dragoste lui Sasuke si îl bârfim pe Naruto! Abia aştept!
Insa nu am mai avut timp de alte povesti inutile căci Iruka, profesorul nostru, un bărbat destul de tanar cu parul saten, intra in clasa, urmat de elevii intarziati, iar noi suntem nevoiţi sa facem linişte. Cu asta începe inca o zi plictisitoare de şcoala, in care trebuie sa ascultam turuiala infinita a profesorului, in timp ce dormitam.
După câteva ore se aude mult aşteptatul clopoţel, ce anunţa sfârşitul orelor pentru noi, iar eu îmi iau ghiozdanul si mă îndrept spre casa, de aceasta data singura. Ajung in curtea casei parca instantaneu si o vad pe Azumi, servitoarea, o femeie înalta, destul de bătrâna, cu parul cărunt si privirea aspra, care uda trandafirii sângerii din gradina. Ma observa imediat, aşa ca se întoarce spre mine si îmi zice:
- Stăpâna, astăzi nu vine Kurenai la antrenamente, aşa ca ai după-amiaza libera.
- Unde este tata? o întreb eu sfioasa.
- O antrenează pe Hanabi, îmi răspunde ea scurt si aspru, întorcându-se apoi la treaba ei.
Ma indrept vijelios spre sala de antrenament, in speranţa de a vorbii cu tata, apoi ajunsa in fata uşii groase din lemn de stejar bat, apoi dau sa intru. Aşa cum îmi spusese slujnica, tata, un bărbat înalt, cu parul saten si privirea aspra, o invata o noua tehnica pe Hanabi, sora mea mai mica. Când mă văzu mă fulgera cu privirea apoi isi întoarse capul si zise:
- De cate ori ti-am spus sa nu mă deranjezi, Hinata? Am treaba cu sora ta aici.
- Am nevoie sa vorbesc cu cineva, ii răspund, încercând sa îmi opresc lacrimile, care îmi invadaseră ochii, astfel schimonosindu-mi puţin fata.
- Căuta pe altcineva. Eu nu am timp de copilăriile tale, rosti el cu severitate apoi isi relua treaba, ignorându-mă.
Nu mai reuşesc sa îmi reţin lacrimile aşa ca o iau la fuga, ieşind din camera fara sa închid uşa si alergând orbeşte cat mai departe de casa. In graba mea mă lovesc cu brutalitate de cineva, cazând pe jos, apoi închizând ochii si continuând sa plâng. Simt apoi o mana calda, care îmi şterge lacrimile, aşa ca privesc sfioasa peste persoana cu care am făcut accidentul si căreia nu i-am cerut scuze. In fata mea sta un bărbat înalt, cu parul brunet si lung, prins intr-o coada la spate, arătând destul de tanar. Nu cred ca are mai mult de douăzeci si cinci de ani. Acesta îmi zâmbeşte părintesc, apoi îmi întinde mana, ajutându-mă sa mă ridic.
- Haide, îmi spune el cu o voce groasa, dar dulce. Te voi conduce acasă, micuţ-o.
- Nu mă întorc acolo, ii răspund speriata, retrăgându-mi mana din strânsoarea lui. Niciodată!!
- Atunci nu ai vrea sa vi cu mine? Iţi promit ca nu vei mai suferii niciodată si ca voi avea grija de tine, dar trebuie sa vrei.
- Vin! ii răspund hotărâta, ştergându-mi lacrimile.
Bărbatul mă prinde din nou de mana, apoi dispărem amândoi intr-un nor gros de fum.
Ja ne! Speram sa va placa si asteptam cat mai mult commuri si pareri :D.
)![[Imagine: anime-kiss.jpg]](http://www.freelayouticons.com/extended/anime-kiss.jpg)
