Dincolo de adevar

[Lanna]

Urmeaza partea a XII a. Sper sa va placa.


Partea a XII a: " Busted "

Sarah alerga pana la cel mai apropiat copac. Avea trunchiul gros si o coroana lunga. Se aseza la radacina lui si adormi.
Se trezi in mijlocul desertului, cu cei trei sori stralucind puternic in jurul ei. O briza usoara ridica nisipul spre cer, formand astfel furtuni naprasnice.
Ramase uimita vazand ca razele soarelui nu ii ardeau chipul si nu ii raneau ochii. In departare, padurea luase forma unor dune inalte de nisip ce vegheau asupra tinutului secetos.
Ramase cu privirea atintita asupra unui punct negru de pe bolta cerului senin, cu trupul parca intepenit in nisipul fin. Atunci observa ca nimic din toate acele lucruri nu sunt reale, fiind vorba de o noua viziune.
Mare ii fu uimirea, cand inaintea ei, prin furtuna, observa doua siluete indepartate traversand o duna inalta. Vajaitul vantului si firicele de nisip fierbinte le intra in ochi, lucru care le ingreuna pasii.
Fata se apropie, incercand sa le priveasca chipurile obosite. Inaintea ei stateau doi barbati. Uimirea i se putea citi pe fata, recunoscandu-l pe unul din acei barbati. Era Nyo Darsag, acoperit de un fular lung, rosu. Batranul tinea stans in brate un nou-nascut.
Furtuna se inteti cand deasupra lui o umbra acoperi vazduhul. Copilul incepu sa planga zgomotos, umpland astfel imprejurimile cu ecoul lui puternic. O a doua silueta statea in spatele batranului, parca ascunzandu-se la umbra lui.
" Sunt ... EU! " isi spuse fata in gand.
Se uita cu atentie la fetita. Era acelasi copil pe care il vazu in camera aceea cu peretii albi.
Batranul ridica copilul si cea de-a doua silueta il lua in brate. O scara cobora din cer si barbatul misterios o prinse cu mana. Ii sopti ceva batranului, dupa care disparu intr-un nor de praf. Fata ridica ochii spre cer si vazu o umbra in departare, ce se pierdea in intuneric.
Sarah se trezi in fata copacului, cu chipul de pe care alunecau picaturi de sudoare.

***

La conac, Raytek se simtea din ce in ce mai rau. Avea frisoate si febra mare. In somn, se zbatea si rostea vorbe fara rost. Orice ar fi facut doctorul D. era in zadar si antibioticele nu isi mai faceau efectul.
In camera lui, Lynnet statea la birou. Se lasa pe spate si deschise un sertar, de unde lua o poza inramata. Raytek avea dreptate. O iubea pe Lanna. Se ridica si se apropie de fereastra. Auzea cantecul pasarilor, simtea cum sufletl i se umple de placere cand rostea numele ei. " Lanna ". Desi ii spusese ce simte pentru ea, Lanna nu il lua in seama, parea ca il ignora, ii evita dragostea, dar el nu renuntase nici acum. Astepta un singur semn de la ea. Dar nimic nu se intampla. Numele ei disparuse din mintea lui, ramase doar o foaie de hartie in contul unei camere inchisa de prea mult timp.
Nelinistea ii invada mintea si se incrunta. Inchise cu agresivitate perdele si se intoarse pe scaun, dar amintirea ei nu vroia sa se stearga. Il durea sufletul de fiecare data cand isi aducea aminte de ea. In el se dadea un razboi in care doua personalitati diferite ale lui Lynnet era in opozitie. Pe de-o parte iubea natura, vroia sa fie liber si sa respire parfumul proaspat al trandafirilor din gradina, dar pe de alta parte, il ura pe Raytek si pe toti cei din jurul lui. Era dezgustat de fiecare lucru pe care il auzea despre dragoste. Cuvintele batranului muribund ii rascoleau mintea.
" -Ce, ai sa-mi faci si mie acelasi lucru pe care i l-ai facut lui Ryhard si Lannei? "
Isi stranse pumnul pentru a se elibera de toata furia adunata in atatia ani, dar nu putea sa scape din gheara dragostei. Cu cat se gandea mai mult la Raytek, cu atat mai agitat devenea. Pas cu pas, furia punea stapanire pe el.
-Raytek! striga Lynnet printre dinti.
Un zgomot il facu sa tresara. Un mic glob rosu se rostogolea nestingherit pe podea. Se lasa pe spate si cazu pe ganduri. Nu dormise destul zilele trecute, ci isi petrecuse noptile privind stelele, cu mintea le acelasi lucru: " Lanna ".
Un ciocanit in usa il facu sa-si intoarca privirea.
-Intra!
Doctorul Neebah Rattan ( Sobolanul Otravit ) o deschise discret.
-Consiliere Xenon, sunte-ti chemat la sedinta in cinci minute.
-Iti multumesc, doctore!
In sala de consiliu, soaptele rasunat neincetat, unpland atmosfera cu un aer tensionat.
Lynnet pasi linistit in sala, in roba consilierilor regali de culoare alba, peste genunchi, ornamentata cu simbolul casei militare de care apartine.
Toti consilierii erau la locurile lor, doar Raytek lipsea.
Radyn Remar facu ordine in sala si vocea lui facu ecou in toata sala.
-Consilieri, dati-mi voie sa incep prin a va anunta ca preaiubitul nostru conducator, Lordul Raytek Sargas este pe moarte. Doctorul D., aici de fata, ne va spune mai multe.
Radyn se aseza la locul lui, in timp ce doctorul lua cuvantul:
-Va multumesc pentru onoarea de a vorbi in fata Marelui Consiliu. Vreau sa va informez ca iubitul nostru conducator este vintima unei tradari si vinovatul se afla undeva printre noi.
Sala se cufunda din nou in soapte. Consilierii se uitau uimiti unii la alti, insa Lynnet ramase neclintit. Ii arunca doctorului o privire de superioritate si isi sprijini capul in palma stanga.
Doctorul continua:
-Daca la inceput am presupus ca mai are cel mult o luna, m-am inselat. Otrava ii va afecta organismul si se va stinge in mai putin de o saptamana.
Se lasa din nou linistea. Doctorul se aseza la loc pe scaun si lasa pe spate.
Consilierul Remar continua:
-Stimati consilieri, va multumesc pentru prezenta voastra si sper ca nu v-am rapit prea mult din timpul vostru liber. Sedinta se suspenda pana voi primi alte informatii.
Zgomotul scaunelor facu ecou in intreaga sala. Lynnet se ridica si se indrepta grabit sper iesire, unde il asteptau doi soldati.
-Sedinte blestemate! racni el furios.
Isi scoase roba si o arunca pe podea. Unul din soldati o ridica si o aseza usor pe un umeras din apropiere, in timp ce al doilea tinea un palton negru. Lynnet il imbraca grabit, isi puse bereta pe cap si porni spre iesire. In fata conacului il astepta o trasura si, dupa ce acesta urca in ea, vizitiul dadu bice cailor si porni inainte.

***

Dupa ce ploaia inceta, Tysiah porni din nou la drum.
Incepu sa blesteme cand ii pierdu Sahrei urma. Nu vazuse niciodata harta si nu stia unde se va duce in continuare. Porni pe langa padure la pas si galopa pe nisip. Ajunse la cel de-al doilea popas al fetei din luminis si observa ca iarba era inca culcata.
-Nu poate fi departe! Cred ca a luat-o spre gura de varsare a Lynn-ului.
Si avea dreptate. Sarah urma cursul raului, asa cum ii spusese odata Tysiah: " Cea mai buna cale de a calatorii, fara sa te ratacesti, este sa te ghidezi dupa mersul raurilor. "
Baiatul iuti pasii calului, fiindca vroia sa o prinda din urma pe fata cat mai curand posibil. Trebuia sa o gaseasca pana nu intra in vreo problema, foarte des intalnite prin acele locuri.

***

Sarah o lua de-a lungul Lynn-ului, urmand cursul lui. Dupa cateva minute, ajunse in apropierea unui pod de fier, sustinut de stalpi masivi de beton. Se pregati sa mearga inainte, dar cineva sari asupra ei, trandind-o la pamant. Era Tysiah. Trase caii mai aproape de el si ii lega intr-un tufis, de trunchiul unui copac batran.
-Ce ...
Fata nu isi termina propozitia deoarece baiatul ii acoperi rapid gura cu palma.
-Ssssss! Liniste! Era sa te arunci in bratele unui grup de banditi! Uita-te acolo! ii spuse baiatul si intinse degetul aratator spre o tufa indepartata. Cateva umbre iesira de dupa ea si pornira peste pod.
Fata ramase cu ochii sper grup. Erau cel putin douazeci. De la distanta la care se aflau, fetei i se parea ca acele umbre seamana cu niste demoni deghizati in oameni. Purtau o haina cenusie, lunga, o pereche de cizme negre si o palarie de paie, inegrita de namol. Pe fata, un zambet care iti ingheta sangele in vene. Barba neagra le atarna pe pieptul larg, parul ciufulit, plin de frunze si namol stralucea la lumina celor doi sori.
Sarah isi intoarse privirea spre Tysiah, a carui chip era la doar cativa centimetri de al ei si se indeparta rapid.
-Ce cauti aici? incepu fata. Am spus ca nu vreau sa te mai vad vreodata. Sa stii ca ma descurcam si fara tine.
-Dupa cate am vazut, era sa sfarsesti in tabara Banditilor Desertului. Si nu cred ca te-ar fi tratat ca pe o printesa, mai degraba ca pe un magar. Poate si mai rau!
-Cum? sopti fata cu voce scazuta.
Ramasesera o vreme lungiti in tufis. Dupa cateva minute, Tysiah se ridica si lua caii de haturi, facand cativa pasi inainte.
-Vino! Trebuie sa ne grabim! Nu avem mult pana se intorc, vorbi acesta.
Incaleca si porni la pas inainte. Fata ii urma exemplul si porni dupa el.
Dupa un timp de tacere, in care Sarah mergea mereu in urma lui, baiatul deschise conversatia:
-Te simti bine?
Fata, insa, nu-i raspunse imediat, asteptand sa treaca ceva timp.
-Acum presupun ca trebuie sa-ti multumesc, dar sa stii ca nu o voi face.
O lua inainte, lasand in urma nori de praf.
Tysiah tusi de cateva ori, dupa care vorbi vorbi mai mult pentru sine:
-Fele astea! Mereu au ceva de comentat!
Traversara podul metalic, dar baiatul se opri brusc. Sarah incerca sa spuna ceva, dar Tysiah o intrerupse:
-Sssss!
Linistea se asternu usor peste aerul apasator al dupa-amiezi.
Deodata, ceva se misca in dreptul unei tufe mai mari.
-La naiba! Mai erau trei! sopti baiatul printre dinti.
-Ia te uita ce avem noi aici! Doi sobolani de desert! Dar ce va aduce prin aceste locuri? se auzi vocea unei persoane necunoscute.

[Lanna]

Scuze. De fapt ala era contul surorii mele, dar povestea e a mea. A ramas logata ea si eu nu am mai dat Log out. Daca stie cineva cum se sterge un mesaj de aici, sa-mi spuna.

Hei! Unde sunt toti?
Oricum, o sa pun partea urmatoare.


Partea a XIII a: La un pas de moarte

Tysiah isi duse mana la sold, cu intentia de a-si lua pumnalul.
-In locul tau nu as face asta! Nu as vrea sa va treziti cu o gaura in frunte, continua strainul.
Baiatul apuca din nou hatul.
-Buna alegere! Acum jos!
Tysiah ezita putin, dar, gandindu-se mai bine la optiunile pe care le avea, cobara de pe cal dintr-o saritura. Nu avea de ales. Risca sa ii puna atat Sahrei viata in pericol, cat si a lui.
Fata, vazand ca acesta descaleca, ii urma exemplul si cobora din sa.
Strainul se apropie de ei, cu mana pe barbie si cu gandul in locuri indepartate. Isi indrepta privirea spre baiatul ca statea nemiscat inaintea lui si incepu:
-Parca te cunosc! Ai ceva familiar! Chipul acele mi se pare ca l-a vazut undeva, dar imi scapa acum. Eu nu uit niciodata fetele persoanelor. Da! Acum imi amintesc! Esti Tysiah, fiul lui Raytek. Ce onoare! Data trecuta ai reusit sa-mi scapi printre degete ca um melc lipicios, dar nu si de data asta.
Apoi isi muta privirea asupra Sahrei.
-Dar cine esti tu?
Fata se ascunse in spatele lui Tysiah si acesta ii sopti:
-Totul va fi bine! Nu-ti fa griji!
Barbatul se apropie si mai mult de ei, astfel incat baiatul putea simti un miros intepator ca de alcool ce venea de la barbat.
-Si tu ai ceva familiar! vorbi strainul, invartindu-se in cerc in jurul lor, examinandu-i din cap pana in picioare.
-Nu se poate! izbucni el, facand ochii mari. Ai privirea lui Ryhard si farmecul foarte usor de recunoscut al Lannei. Esti fiica pierduta a lui Ryhard si a Lannei, Sah'ra.
Auzind numele parintilor ei, fata tresari, strigand curioasa:
- Ii cunosti pe parintii mei?
-Cum sa nu! Erau cele mai inventive persoane pe care am avut ocazia sa le cunosc vreodata. Mi-au scapat ca prin urechile acului. Incapatanati foc!
-Cand i-ai vazut untima oara?
Nestiind unde vrea sa ajunga fata, o privi cu suspiciune.
-Stai putin! Nu sunt obligat sa-ti raspund la fiecare intrebare. Pe de alta parte, tu trebuie sa raspunzi la intrebarile mele. Gata cu vorba! Nu am timp de pierdut cu voi! Miscati-va, viermilor!
Ceilalti doi barbati se apropiara de Sarah si Tysiah, cu teava pustilor batand amenintator in dreptul lor.
Pornira cu totii inainte. Unul din ei se apropie mai mult si le sopti:
-Nu va faceti griji! Sunte-ti in siguranta cu mine.
Era diferit de ceilalti. Parea mai scund, cu privirea de copil si hainele ii erau prea largi pentru o persoana de varsta lui. Arma ii tremura in maini si transpiratia ii curgea neincetat pe fata.
Trecura prin padurea deasa, urmand o carare care se pierdea printre copaci ca un labirimt de nepatruns. In jurul lor, cantecul pasarilor rasuna vioi si zgomatos prin coroanele dese ale copacilor si ecoul acestora umplea aerul cu un calm de nedescris. Iarba crestea pretutindeni in jurul lor, ridicandu-se putin peste genunchi. Tysiah inchise ochii, savurand din plin linistea naturii, dar un foc de arma facu dumbrava sa amuteasca brusc. Timpul parca se opri in loc. Barbatul care le vorbise cu cateva minute inainte ii privi nervos si din teava armei se ridica lenes un firicel de fum negru. Tot grupul se opri. La semnul acestuia, totul reveni la viata si pasii celor cinci siluete alinau parca singuratatea dumbravii.
Ajunsi in fata unei cabane mici, grupul se opri.
-Luati-va bagajele! ordona cel care trase cu arma.
Tysiah isi scoase lucrurile de la saua calului si o indemna pe fata sa faca la fel. Dupa multe momente de neliniste si nesiguranta, fata ii urma exemplul, pornind pe urmele lui.
Usa cabanei se deschise si barbatul intra inauntru, spunandu-le celorlalti sa il urmeze. Cladirea avea o singura incapere care servea drept baie, bucatarie si sufragerie. Pe podea, gramezi de farfurii pline cu mancare putrezita, doze de suc si bere, ambalaje de ciocolata si haine mucegaite asteptau sa fie stranse. Toate ferestrele erau zabrelite, acoperite cu hartie neagra prin care nu putea intra un fir de lumina.
Imediat ca pasira in pragul usii, mirosul de putregai le umplu narile.
-Aici miroase mai rau decat in oricare din inchisorile din TAKAR, vorbi baiatul.
-Liniste! O sa va obisnuiti voi, pui de nobili! Dar ce vroiai, un hotel de lux cu incalzire centrala si apa calda, plus room-servise si masaj? Aici nu sunte-ti la voi acasa ! se rasti barbatul la el.
In mijlocul camerei era o masa de lemn, pe care stateau deschise cateva stricle de bere, o tava cu negrese pline de furnici si cateva pahare goale de plastic, cu un strat de zat negru pe fund.
Asezandu-se pe un scaun din apropierea mesei, barbatul chema langa el un barbat sceletic,cu parul tuns neregulat si barba pana la genunchi. Ochii ii erau de un alb imaculatStatea. Mergea lent, parca analizand fiecare fir de praf de pe podea. Statea cocosat si avea o privirea sinistra, plina de ura. Isi deschise gura intr-un ras oribil, aratandu-si cei cativa dinti, si aceia negri ca smoala. Toti ii spuneau Kenas.
Tysiah il privi nelinistit. Nu ii placea cum se uita acel monstru la ei, mai ales la Sarah. Kenas se apropie de el si le puse in jurul picioarelor cate o pereche de catuse de fier, legate cu un lant lung de o bara metalica din podeaua de ciment.
Sarah il privea dezgustata. Kenas incerca sa-i puna mana pe umar, dar vocea barbatului il opri:
-Kenas, ajunge! Acum dispari, sobolan imputit!
Cel strigat se departa, chitaind subtire.
-Scuzati comportamultul slujitorului meu, Maiestate! Sper ca va simtiti bine in noul vostru apartament imperial! rase el badjocoritor.
Tysiah si Sarah se asezara in coltul cel mai indepartat al incaperii, in dreptul unui morman intreg de haine nespalate, roase de molii.
Un sobolan de marimea unei pisici siameze trecu pe langa el. Fata se sperie, apropiindu-se mai mult de Tysiah, astfel ca ii putea simti respiratia pe obraz. Baiatul o privi cu dragoste. Fata isi lasa capul pe pieptul lui, sptind:
-Bine, dar numai de data asta! Sa nu crezi ca situatia in care ne aflam va schimba ceva intre noi.
Inchise ochii si adormii in bratele protectoare ale salvatorului ei, a printului ei.
Cateva ore mai tarziu,baiatulcare le spusese sa nu-si faca griji ii trezi, dar numai Tysiah deschise ochii.
-Poftim! incepu strainul, dandu-i o farfurie cu doua pulpe de pui pe ea. Asta e tot ce am putut lua. Toate lucrurile voastre sunt la barbatul care v-a vorbit. Eu sunt Thernep. Cel la care au ramas bagajele voastre e Ragnor, conducatorul grupului. Acum a plecat la vanatoare impreuna cu oamenii lui. Cred ca l-ai cunoscut deja pe Kenas! Nimeni nu stie ce e cu el. Cei doi barbati care ii sunt mereu in jur sunt Maris si Girat, garzile lui. Eu sunt doar un observator.
Deodata, in spatele lui se auzi un fasait.
-Poftim! Cheia asta e singura voastra cale daca vreti sa plecati de aici pana se gandeste Ragnor ce sa faca cu voi. Deseara, toti vor petrece si vor fi adormiti pana maine dimineata. Lucrurile voastre le-am dus in fata cabanei.
Dupa o scurta pauza, continua:
-Mai am ceva! Cred ca e pentru Sarah! Tatal ei mi-a spus sa i-o dau daca o vad vreodata.
Tysiah lua bucata de hartie si o ascunse in buzunarul de la piept.
-De ce ne ajuti? intreba curios acesta.
-Simt ca locul vostru nu e aici. E mai bine sa plecati cat mai departe.
-Multumesc! vorbi baiatul, privindu-l prietenos.
Se indeparta si iesi afara.
Dupa cateva momente, Sarah isi deschise lenesa ochii.
-Mananca! ii vorbi grabit Tysiah.
-Poftim?
-Nu avem timp! Avem nevoie de energie sa putem pleca.
Spunand asta, ii arata cheia de la catuse pe care o ascunsa in maneca bluzei.
Fata lua pulpa si musca lacoma din ea. Nu mancase de cateva ore si foamea pusese deja stapanire pe ea.
Curand se lasa seara. Tysiah ii povesti intamplarea cu Thernep.
Asa cum le spusese si baiatul, Ragnor se lasa prada bauturii. " Petrecerea " tinu pana la miezul noptii si cei trei barbati dormeau dusi.
Cand primul soare rasarise slab, Tysiah desfacu lanturile si iesira amandoi nevazuti si neauziti afara. Caii erau in fata cabanei, parca asteptandu-i pe ei. Dupa ce isi luara bagajele, incalecara, pornind la galop, urmand sfatul " baiatului-observator ".

***

Cand Ragnor se trezi, Kenas era in locul unde trebuiau sa fie prizonierii. Inca ametit de atata bautura, barbatul se ridica, dar se prabusi pe podea. Cateva ore mai tarziu, se trezi din nou, cu o durere groaznica de cap. Nebunul era langa el.
Asezandu-se pe scaun, intreba nedumerit:
-Ce s-a intamplat?
- " Puii de nobili " au disparut, rase Kenas. Viermii au parasit cladirea.
Rase pana barbatul il lua de gat.
-Ce ai zis, sobolan imputit?
Nebunul se ineca si tusi de cateva ori.
-Ther ... Ther - nep ... cheia. Sarah dormit ... baiat mancat pulpe ... pui ... Noi petrecut, baut ... Dimineata tu ametit, ei plecat ... PA, PA ... Ei plecat si luat ... caii. Plecat! PA, PA!
Respira adanc. Pieptul i se umfla si scadea la fel de repede.
Barbatul isi retrase mana si nebunul cazu in genunchi, mangaindu-si gatul.
-Maris, Girat, aduce-ti baiatul! urla inebunit conducatorul.
Cei doi intrara cu baiatul pe jumatate adormit pe usa. Ragnor se ridica si il prinse de par. Ii arunca um pumn dupa ceafa, strigand:
-Tradatorule, i-ai lasat sa scape!
Un alt pumn il atinse in preajma ochiului stang. Dupa inca cateva lovituri, barbatul ii dadu drumul si Thernep cazu in genunchi. Nu putea sa respire si inspira lacom oxigenul din incapere, parca vrand sa-l ia pe tot. Ricandu-si privirea, il scuipa direct in frunte pe Ragnor.
Furios pana peste cap, barbatul il injura in gand, aruncandu-i inca o palma grea peste ceafa.
-Ti-a ajuns, vierme? Baieti, legati-l de trunchiul unui copac din apropiere. Sa petreaca o noapte in mijlocul naturii, poate se mai potoleste.
Dupa ce Thernep fu legat de trunchiul unui copac, cei doi barbati intrara inapoi in cabana.
Uitandu-se in jurul lui, nu vedea decat codrul. In curand, banditi plecara din nou la " vanatoare " si uitara parca de saracul baiat legat de copac.
Ca in fiecare dimineata, nebunul Kenas ramase in csa si il privea pe Thernep de la fereastra care nu fusese acoperita.
Baiatul isi lasa capul in piept si ofta adanc. Parea ca nu ii pasa de pedeapsa pe care i-o aplicase Ragnor, parea obisnuit cu bataia. Dupa ce nebunul pleca sa aprinda focul in semineu, Thernep auzi un fosnet in spatele unei tufe din apropiere.
" Ragnor? Nu, de obicei se intoarce la pranz. " gandi baiatul.

Atat pentru astazi. Ne vedem mai tarziu pentru urmatoarea parte: Cea Batrana.

See you![posturi unite]
Imi pare rau pentru incurcatura de mai sus. Sper ca a-ti inteles ca nu ma vrut sa iasa asa. E doar o simpla neintelegere intre conturi. Trebuia sa ma fi uitata pe ce cont sunt logata. Nu mai stiu ca sa spun ca sa umplu trei tranduri.

See you later![posturi unite]
TOTUL E BINE ACUM. dUPA CUM AM ZIS, IGNORATI ACEL MESAJ SCURT ( DE UN RAND ) CE SE AFLA DEASUPRA POVESTI. AM GRESIT, DAR TOTUL S-A REZOLVAT. SPER SA IERTATI GRESEALA MEA. SE MAI INTAMPLA.

NE VEDEM MAI TARZIU!
SEE YOU LATER!

[Lanna]

Aloooooo! Chiar nu mai trece nimeni pe aici? :zuppy06: Ati plecat toti de pe animezup? Pana nu vad macar un comentariu nu mai scriu nimic.
Sper sa apara cineva care sa sparga linistea de pe zupp. Pare un oras pustiu.

Asa ca astept.
See you later!

[Jasmine]

Ai warn pentru spam si dublu posting.

Si sincer acum, daca mai continui cu reply-uri in propriul topic de genul celor de mai sus si celor pe care ti le-am sters, iti iei ban. Nu e nimeni obligat sa-ti lase comentarii la fic asa ca scoate-ti ideile alea din cap.

[BloodyInnocence]

hey nu te mai panica;)) suntem aici si citim chiar daca nu raspundem...cateodata nu avem ce sa scriem si de aceea te lasam fara impresiile noastre;)
imi place cum evolueaza povestea si se vede clar ca te-am mai cizelat pentru ca descrierea este mai prezenta prin aceste capitole decat pe la inceput. ai cateva greseli dar nu ceva care sa imi sara in ochi si altceva ce sa iti mai spun? continua sa postezi in continuare poveste este interesanta si chiar vreau sa vad incotro se indrepata.
Ps: imi plac numele, nu le-am mai intalnit pana acum pe nicaieri;)

[IceCat]

Nya I'm back! Am ramas cam in urma, dar am reusit sa citesc tot.

Ei bine, am observat ca nu mai ai atatea greseli si tin sa te felicit. Povestirea intr-adevar, cum a zis si FallenAngel, are mai multa povestire, iar in felul asta chiar face citirea placuta... Povestea e tot mai captivanta si imi place asa ca astept continurea, nya.

See ya

[Lanna]

Multumesc pentru comentarii. Sper ca si urmatoarea parte sa va placa.


Partea a XIV a: Moartea unul Lord

Fosnetul deveni din ce in ce mai puternic. O mana il atinse usor pe umar si Thernep incerca sa-si intoarca capul, dar nu reusi.
-Sunt eu, Tysiah! soptii persoana aflata de partea cealalta a trunchiului.
-Tysiah, am crezut ca a-ti plecat! Sarah unde e? intreba cel legat, curios.
-In siguranta! Nu-ti fa griji!
-De ce nu a-ti fugit?
-Nu te puteam lasa aici! raspunse Tysiah, scotand un pumnal de la brau si taind franghia. Vino! Sarah ne asteapta!
-Imi pare rau! Nu pot! raspunse baiatul, cobarandu-si ochii in pamant.
-De ce nu?
-Locul meu e aici. Pur si simplu nu pot pleca. Aici e casa mea. Nu am pe nimeni acolo, afara. Eu apartin acestui loc si sunt un membru al Banditiilor Desertului. In schimb, tu ai o casa la care sa te intorci si o familie.
Facu o pauza lunga in care nimeni nu indrazni sa scoata o vorba.
In cele din urma, Tysiah intrerupse acea tacere si vorbi:
-Ce ai de gand sa faci aici? Nu ai suportat destule batai din partea lui?
-Nu ti-am spus tot adevarul. De fapt, Ragnor e ... tatal meu!
-Cum?
-Da! Mereu m-a aparat de pericolele din jur si debea acum inteleg ca toate acele pedepse nu erau doar pentru a-mi face rau, ci pentru a-mi arata cum sa devin o persoana mai puternica. Cand va veni timpul, voi pleca. Dar acum e prea devreme. Inca mai am multe de invatat de la tatal meu si de la viata. Poate ne vom vedea alta data. Drum bun in continuare! continua el, dupa care se indeparta usor.
Ajungand din nou la locul in care se afla Sarah, aceasta il intreba:
-Unde e Thernep?
-Nu a vrut sa vina!
-Cum adica? continua, scrutand padurea cu privirea. Nu incerca sa ma pacalesti. Acum nu e locul, nici timpul pentru glume. Serios, unde e?
-Ti-am spus! Nu a vrut sa vina! Avea alte treburi de care sa se ingrijoreze acum, veni raspunsul baiatului, care incepu sa aranjeze saua pe spatele calului.
Fata se lasa, dezamagita, pe iarba. Nu agrea situatia in care se afla acel baiat care tocmai ii salvase, dar nici comportamentul lui Tysiah in acele momente. Simtea ca o evita, ca nu ii spune ceva important. Nu ii mai pasa. O mintise si ii era de ajuns.
Dupa o scurta pauza de odihna, urcara amandoi in sa si pornira din nou la drum.
Doua ore mai tarziu, traversara un nou pod, asemanator celui de dinainte. Peisajul se schimba treptat si zonele cu misip fura inlocuite de verdeata.
Tot timpul drumului, cei doi nu schimbara o vorba. Sarah era suparata pe Tysiah si baiatul se gandea mereu la ultimele cuvinte ale tatalui sau, dar si la promisiunea pe care o facuse. Nu stia ce sa mai faca pentru a castiga iertarea fetei si pentru a-si devedi dragostea pe care i-o purta.
Nici fata nu era intr-o stare mai buna. Vroia sa-l ierte, insa nu o lasa inima ei indurerata. Ii era prea greu sa lase trecutul in urma si sa mearga mai departe, spre viitor.
Lmnele paraiau sub privirile pierdute ale celor doi. Vapaile focului aruncau raze luminoase asupra imprejurimilor si pe chipurile celor doi se putea vedea o urma de neliniste si vinovatie. Credeau ca nu exista nimic care sa-i faca sa iasa din acea stare de gandire profunda si nemultumire.
Brusc, o tufa incepu sa se miste inaintea lor. Doi ochi rosii si o pereche de colti ce straluceau sub razele palide ale focului iesira din spatele tufei respective.
Animalul se apropie si fata isi intinse mana spre el. Tysiah, insa, se arma cu o creanga pe care o gasi in apropiere. Era o persoana sperioasa din fire cand venea vorba de animale.
Sahrei parea ca nu-i era teama. Ii placeau animalele si, la randul lor, ele pareau ca o respecta. Isi intinse si mai mult mana spre capul animalului, vrand sa-l atinga si inchise ochii.
-Stiu! Iti simt frica! sopti ea, cu voce scazuta.
Animalul mai facu cativa pasi spre ea. Avea capul lunguiet si o pereche de ochi mici. Urechile scurte i se miscau la fiecare adiere a vantului si blana rosie ii acoperea trupul zvelt ca al unei gazele.
Era o abilitate pe care o avea doar Lanna si pe care o mostenise fiica ei. Era ca si cum ar fi comunicat cu animalele si ele, la randul lor, pareau ca o inteleg.
-Vino mai aproape! continua fata, sub privirea ingrijorata a lui Tysiah, care se astepta la un atac din partea animalului.
Dar acest lucru nu se intampla. Creatura lasa mana fetei sa-i atinga barbia, parca inchizand ochii. Se aseza langa ea, cu capul pe labele din fata, oftand, lucru ce il lasa buimac pe baiat.
Vazandu-si de treaba, lua o canistra cu apa si incepu sa bea, dar scuita o parte la auzul exclamatiei ferei:
-Il pastram!
-Cum? Ce? izbucni baiatul.
-Am spus ca o pastram. Mi-ar prinde bine un companion cu care sa pot vorbi on voie .
-Da! Atunci eu ce sunt? Un soldat de lemn care se supune ordinelor tale?
Fata nu-i raspunse. Continua sa alinte animalul care ii arunca baiatului un ranjet fioros.
Lui Tysiah inca nu ii venea a crede ca animalele nu-l placeau si era gelos pe Sarah. De ce era singurul la care vietuitoarele respundeau cu raceala , aratandu-si coltii?
Aducandu-si aminte de scrisoarea care inca statea in buzunarul lui, Tysiah o scoase si i-o intinse fetei.
-Poftim, mi-a dat-o Thernep inainte sa plecam de la casa lui Ragnor.
Sarah o lua si o deschise cu miscari lente ale degetelor. Incepu sa citeasca astfel incat sa se faca auzita si in urechile lui Tysiah.

- " Sah'ra,

Imi pare rau pentru tot. Eu si tatal tau nu am avut de ales. Toate lucrurile pe care le-am facut au fost pentru binele tau. Te-am trimis pe Terra pentru ca acela era singurul loc sigur in care sa cresti, departe de Lynnet, care te-ar fi omorat. Daca citesti aceasta scrisoare inseamna ca suntem in siguranta si vrem sa mai stii ca te iubim. Tatal tau iti transmite la multi ani si ii pare rau ca nu a avut ocazia sa te vada crescand si sa te auda cum ii spui pentru prima ora " tata ". Sper ca harta pe care ti-am facut-o sa-ti fie de ajutor in cautarea noastra.

Cu drag,
ai tai parinti iubitori,
Lanna si Ryhard! "

Din ochii fetei incepura sa alunece picaturi sarate. Nu stia ce sa mai faca. Nu isi putea controla sentimentele si fiecare incercare se termina la fel. Cu un esec.
Baiatul se apropie si o lua in brate. Nu ii placea sa o vada asa.
-Totul va fi bine! Ii vei gasi, ii vom gasi impreuna.
Sarah se ridica si puse scrisoarea in rucsacul de pe saua calului ce pastea linistit.
Urca pe animal si facu cativa pasi inainte. Tysiah stinse focul si ii urma exemplul. Nu trebuia sa o piarda din urma.
Timpul trecea pe langa ei, parca vrand sa-i prinda. In cele din urma, fata vazu imaginea unei cetati, din care mai ramasesera doar cateva ziduri si coloane de marmura. Era mult mai mic decai TAKAR-ul.
Descalecara, pornind inainte printre cladirile deramate.
-Totul aici mi se pare atat de familiar! incepu fata.
-Aici sunt ruinele Suutar-ului, vechea cetate in care te-ai nascut tu! ii explica baiatul. Sau, cel putin, ce a mai ramas din el!
-Casa mea ...
Atinse unul din peretii unei cladiri.
-Atatea amintiri! In peretii acestias sta tot trrecutul meu, viata mea.
Cateva strazi mai inainte se ridica o cladire mai impunatoare decat celelalte prin inaltimea ei si ferestrele largi.
-Si acolo ce e ? inreba fata, curioasa.
-Castelul, odata glorios, din Suutar, resedinta familiei Teynnar.
Deodata, un ras slab umplu aerul. O fetita alerga printre cladiri si intra pe o usa deschise de lemn carbonizat.
Sarah se lua dupa ea, in ciuda avertismentelor lui Tysiah. O urma indeaproape si intra dupa ea. Dar nu ajunse bine in pragul usii. Strigatul fetei facu inconjurul lor si ajunse la urechile baiatului.
Inaintea ei, in mijlocul unei incaperi mici era un pat metalic pe care se odihneau doua scelete umane. Pareau a fi o mama cu copilul ei, imbratisati.
-Vino! Nu-ti face bine sa stai aici! ii vorbi baiatul, luand-o de brat.
Un balansoar se legana in cealalta parte a camerei cu zgomot.
Tysiah o forta sa iasa, desi fata se opunea cu atata hotarare. Un fragment dintr-un cantec vechi assarian le umplu urechile.
Hotarara ca acela era cel mai loc in care sa doarma la noapte. Fata se strecura langa baiat, ascunzandu-si capul la pieptul lui. Se simtea in siguranta alaturi de el si simpla lui prezenta o facea sa uite de alte probleme.
Vremea rece incepea sa isi puna amprenta pe natura adormita si isi facea, incetul cu incetul, aparitia.
Cand, in cele din urma, adormi, in mintea ei aparu o noua viziune. Se afla in aceasi camera ca pana atunci, unde, pe acelasi pat, statea Lanna. Numai ca de data asta, avea in brate doi copii, gemeni. Stia ca unul din ei era ea, dar celalalt? Oare asta insemna ca mai avea un frate sau poate o sora?
Se trezi brusc.
-Erau doi copii! vorbi fata pentru ea.
Mintea ii zbura imediat la Arian si la reactia Lordului cand ii vazu pe ei doi unul langa celalalt.

***

La conac, starea lui Raytek se inrautati. Slabise mult in ultimele doua zile, parul isi pierduse culoarea in unele parti si pielea i se zbarcise. Drumul lui spre viata vesnica era aproape.
Doctorul D. incercase toate remediile pe care le cunostea, dar nimic nu parea a avea vreun efect.
In acesi zi , Lordul il chema pe Arian la el si ii vorbi, desi abia mai putea respira fara ajutorul aparatelor.
-Maiestate ...
-Asculta-ma! Lynnet ii va ucide pe toti cei ce ii vor sta in cale. Arian, dupa ce ma voi stinge, vreau sa pleci imediat de la conac. Tusii, scuipand sange.
Facu o pauza si respira adanc.
-Trebuie sa ma asculti! Lynnet e un pericol mai mare decat iti poti imagina.
-Voi face ce spune-ti! raspunse Arian hotarat.
Spre seara, Raytek nu mai putea vorbii. Otrava ii ajunsese la corzile vocale si plamanii incepeau sa-i cedeze. Parul ii era acum mai alb ca zapada proaspata din decembrie si chipul palid ii arata si mai imbatranit ca inainte.
Dimineata urmatoare doar aparatele il mai tineau in viata si nu il lasau sa plece intr-o lume, poate, mai buna pentru el.
Lynnet il mai vizita din cand in cand, dar nu statea mult, deoarece era dat afara de doctor. Si, de fiecare data, injura cat il tineau plamanii.
Dar clipa in care toata suferinta Lordului v-a disparea veni. Tot in ziua aceea, conacul era in doliu. Ochii erau singura parte a corpului care si-o mai putea misca.
Doctorul statea mereu langa aparatul ce ii masura bataile inimi, supraveghiindu-l indeaproape. Era tot ce putea face pentru bietul bolnav aflat pe patul de moarte.
Arian ii statea alaturi, privindu-l cu mila. Erau ultimele clipe in care ii putea vorbi astfel incat sa-l auda. Vroia sa-si acrifice propria viata pentru ca batranul sa nu moara, dar asta nu era posibil.
-Se stinge! vorbi doctorul.
Lynnet se afla la picioarele patului si il privea pe Raytek cu ura si viclenie.
" Iti place? Simti asta, Raytek? " isi spunea el in gand.
Dupa o tacere profunda, doctorul izbunci:
-Afara! Arian, tu ramai!
Nu ii placea cum se uita Lynnet la el, mai ales in acele momente grele pentru toti cei care tineau la batran.
Dar Lynnet nu parea ca se va misca din locul lui. Il privea pe Raytek cu ura si spera sa ajunga in focurile Infernului, loc in care sa-si petreaca intreaga viata nemuritoare.
Vazand ca barbatul nu pare dispus sa plece, doctorul repeta:
-Consiliere, va rog sa plecati! Nu pentru mine, ci pentru sarmanul batran ce zace pe acel pat.
Nici de data asta Lynnet nu reactiona.
Atunci, doctorul se vazu nevoit sa recurga la forta si chema doi Soimi ce stateau de paza la usa.
Vazundu-se amenintat, pleca in cele din urma, dar nu inainte de a-i arunca o ultima privire lui Raytek.
Arian lua mana lordului intra lui si vorbi:
-Ati fost ca un al doilea tata pentru mine, Maiestatea Voastra. Pentru asta, nu va voi uita niciodata!
Din ochi, o lacrimai se revarsa pe obraz. Stia ca Raytek nu mai are mult de trait si incerca sa se bucure de fiecare clipa pe care o mai putea petrece cu el.
Deodata, batranul facu ochii mari si aparatul incepu sa o ia razna. Indicatorul se misca pana ajunse la linia rosie, dupa care cobora brusc, ramanand acolo.
-S-a dus! sopti doctorul.
Arian, cu ochii scaldati de lacrimi, ii inchise pleoapele, vorbind:
-Adio, Maiestatea Vostra! Ve-ti ramane mereu in inima mea ca un om care nu s-a dat in laturi de la nimic si un adevarat erou.
-Ora decesului: 12:05, continua doctorul.



Aceasta este una din cele mai triste parti pe care am scris-o. Dar va asigur ca vor mai veni fragmente de genul. Sper ca nu v-am intristat, asa ca , drept cadou de Craciun, ca un fel de Christmas Extra, adaug o parte, tot despre Raytek, scrisa mai recent.
Hope you enjoy it!


In cele din urma, medicul se intoarse spre ea, spunanad:
-Multumesc!
Doar atat! Un singur cuvant, care insa, o facu sa tresara. Desi nu intelegea nimic, simtea ca era ceva legat de Stapan.
Dupa cateva momente, batranul isi deschise ochii cu miscari lenese ale pleoapelor.
Inainte, ii aparu imaginea Atharei, alaturi de doctor.
-Nu ai fugit? intreba acesta, dar vocea abia i se putea auzi.
Fata, insa, ii raspunse printr-un zambet. Incepea sa tina la el ca la un bunic, ca la bunicul pe care nu in conoscuse niciodata. Raytek. Si-l imaginain fiecare seara, cum arata, vocea lui, comportamentul lui si ii punea pe Sarah si Tysiah sa ii povesteasca despre el, desi auzise aceleasi lucruri de mii de ori. Chiar si pe Athys o intrerupea in mijlocul noptii sa ii spuna mai multe despre ma'yo# Raytek, bunicul pe crae nu il cunoscuse niciodata, desi ar fi dorit.

ma'yo# - bunic


( Fragment din Cap 3, partea [ Inca nu stiu. Nu m-am gandit la asta.] )

Cam atat pentru astazi. Sper ca v-am facut curioase. Apropo, acest Christmas Extra e pentru Fallen Angel si IceCat, care au citit povestea pana aici si au avut rabdare sa pun fiecare parte, dar si pentru cei care il vor citi intr-un viitor apropiat.

So, see you later!

[BloodyInnocence]

azi sunt indulgenta si nu te voi lasa sa astepti editul meu;))
Ms pentru mesajul de la sfarsit esti o draguta;)
Ti-am zis ca imi plac numele pe care le folosesti, nu? In ciuda faptului ca mi se c-am incurca limba in gura daca incerc sa le rostesc;))
Mai...greseli majore nu ai...am vazut cateva greseli de tastare dar in rest nimic altceva. Imi place incotro te indrepti cu povestea, deasemenea imi place ca nu mai ai dialoguri din acelea seci cu 2-3 cuvinte presarate ici colo. Descrierea clar este imbunatatita. Esti pe drumul cel bun, tine-o tot asa!
Astept next-ul;)

[Wanna]

Buna!Multumesc mult pentru comentariu pe care l-ai lasat la fic:p.Acum pe bune chiar nu am ce comenta la ficul asta.Ca pe langa al tau ..al meu e apa cu noroi .Mi-a placut foarte mult titlul "Dincolo de adevar " .Este foarte frumos si bine ales.(asa cred eu ).Nici nu stiu ce sa iti comentez.Nu am atata experienta ca sa te critic.Mult succes in continuare !!PA pa

[Lanna]

Urmeaza partea a XV a. Sper sa va placa. astept comment-urile voastre.

Partea a XV a: Cea Batrana

Sarah se trezi brusc. Visa. O lumanare ardea slab intr-o camera intunecata, asezata pe o masa de marmura. O silueta intr-un scaun cu roti statea nemiscata, vorbind, dar vocea i se pierdea treptat:
" - Eved, Sah'ra!# "
Lumanarea se stinse si camera se cufunda in bezna.
Fata se ridica si iesi din cort. Un fulg de zapada ii ateriza pe varful nasului. Auzi o soapta slaba in aer.
" Un suflet se stinge pentru ca altul sa-i ia locul. Acesta este ciclul vietii. Unii mor pentru ca altii sa se nasca. "
Se uita in jur, incercand sa caute sursa. Dar nimic. Reveni in cort si observa ca Tysiah era treaz.
-S-a intamplat ceva? o intreba el.
-Nu! Ma simt bine. Vroiam doar sa-mi umplu plamanii cu aer proaspat. Si oricum, ce-ti pasa tie?
-Sahra, te rog! Nu incepe acum. Stii cat tin la tine. Mai da-mi o sansa.
-Imi pare rau, dar nu pot face nimic. Ai avut o sansa, dar ai pierdut-o.
-Nimeni nu e perfect. Toti facem greseli.
-Da, facem, dar tu ai intrecut limita.
Iesi din nou afara.
-Vreau sa raman putin singura!
Se aseza langa unul din zidurile unei case si isi ridica privirea.
" Unii mor pentru ca altii sa se nasca. " Ce putea sa insemne? Raytek. Isi dadu seama ca cel din scaun fusese Raytek, acel Raytek pe care il vazuse ultima oara.
" Nu se poate? A ... " gandi fata.
Un val de greata o lovi agresiv. Simtea cum stomacul i se intoarce pe dos si se ghemui la pamant. Tysiah se apropie de ea si o prinse, chaiar inainte de a-si pierde echilibrul.
-Sarah, esti bine?
Fata deschise ochii si se ridica in picioare.
-Trebie sa plecam. Stai aici cat timp eu strang lucrurile, ii vorbi calm baiatul.
Nu ii lua mult timp si totul era la locul lui pa saua cailor. Lua o canistra cu apa si i-o dadu fetei.
-Poftim! Bea!
Dupa ce lua cateva guri, se urca din nou in sa. Inca se simtea rau, dar nu indreaznea sa-i spunalui Tysiah. Nu avea incredere in el.
-Sigur te simti bine? o intreba el ingrijorat.
-Da, nu am nevoie sa ma dadacesti. Ma descurc si singura.
Urcand pe cal, porni si el inainte, cu Sarah in urma lui.

***

La conac, Consiliul se reuni pentru a alege un nou Lord. Dar Lynnet avea alte planuri.
Robele albe ale consilierilor fura inlocuite cu unele megre, in semn de doliu. Toata sala se cufuinda in liniste. Cand si ultimul consilier se aseza la locul lui, Radyn Remar incepu:
-In onoarea raposatului Lord, Raytek Sargas! Ridica un pumnal spre tavan si il duse mai apoi la piept. RESPECT!
Sala rasuna de soapte , toti strigand acelasi cuvant in cor.
Era o traditie, un ritual pe care il faceau consilierii de fiecare data cand Lordul pleca dintre cei vii.
Dupa ce se asezara dio nou pe scaune, lasara pumnalele pe un suport de pe masa. Erau doar niste pumnale de lemn, decorative, pe care fiecare il primea la preluarea functiei.
Considerand ca e timpul sa ia cuvatul, Radyn vorbi:
-Incep prin a va anunta de moartea preaiubitului nostru conducator. Cu totii ii plangem plecarea prematura spre lumea umbrelor, dar trebuie sa mergem prea departe. TAKAR-ul nu se conduce singur.
Atinse o tasta din mijlocul mesei si o holograma cu numele tuturor consilierilor aparu instantaneu.
Isi drese vocea si continua:
-Urmatorul consilier care v-a deveni Lord ...
-Sunt EU! vorbi linistit Lynnet.
Ceilalti sarira, pur si simplu, in picioare la auzirea vocii lui.
-CUM? striga unul.
-Ce te-a apucat, consiliere Xenon? striga si Radyn, enervat de comportamuntul nelalocul lui al barbatului. Ce crezi ca faci? Cine te-a numit pe tine Lord?
In loc de raspuns, Lynnet pocni din degete. Pe usa intrara doisprezece Dragoni Negri cu fetele acoperite. Cate unul se aseza in spatele fiecarui consilier, prinzandu-l cu o mana de gat.
-Ce inseamna asta? incerca sa strige unul din ei.
Lynnet se ridica brusc si lovi cu ambii pumni masa de marmura.
-Douazeci de ani am indurat conducerea Lordului acela blestemat. Dar acum a venit randul meu sa preiau carma si nici unul din voi nu are puterea sa ma opreasca! incepu el, cu glasul ridicat.
-Ce vrei, Lynnet? intreba Radyn, care nu se asteptase la un astfel de comportament agresiv din aprtea lui.
-Ce vreau? Ma intrebi ce vreau? Vreau putere, vreau ca lumea sa cada la icioarele mele, vreau sa se teama de mania mea.
Incepu sa se plimbe nelinistit prin sala.
-Consiliul Batranilor va auzi despre intamplarea asta!
-Care consiliu? rase sfidator barbatul, aruncandu-i o privire sireata.
-Esti un criminal! Nimic mai bun decat un crinimal!
-Poate ca da, poate ca nu! Cine credeti ca la ucis pe Raytek? Eu, bineinteles! Nu e nimic mai bun decat un Lord in minus si refacerea vechiului consiliu.
-Dar noi suntem inca aici!
-Nu pentru mult timp! Transmite-ti lui Raytek salutarile mele.
Facu un semn descret din cap si soldatii apasara lama unui pumnal de gatul consilierilor inspaimantati.
-Ce vrei sa faci? urla Radyn,.
-Sa scap lumea de paraziti ca voi!
Inca un semn si soldatii apasara mai tare lama, tragand-o intr-o parte. Un suvoi de sange tasni din gaturile tuturor consilierilor. O balta de sange se forma in dreptul fiecaruia dintre ei.
Noua corpuri fara viata cazura la pamamt, primele victime ale tiranului Lynnet Xenon.
Se aseza pe tronul conducatorului, sprijinit de spatar. Cu o mana pe barbie si cu privirea pe fereastra, rase mandru:
-SAH MAT!

***

Drumul pe care urmau sa-l parcurga cei doi era lung si plin de obstacole. Dupa aproape jumatate de zi, ajunsera in dreptul unei paduri cu copaci inalti si iarba deasa.
Sarah opri brusc calul, lucru ce facu ca armasarul baiatului sa tresara si sa se ridice pe picioarele din fata.
-Ce-i cu tine? o intreba el suparat. Vrei sa ma omori?
-Tysiah, sa stii ca nu mai sunt un copil. Pot sa ma descurc si singura.
-Da, am vazut cum te-ai descurcat cu acei banditi.
-As fi scapat cumva. Uite ce e! Eu nu am nevoie de tine ca dadaca. E timpul sa ne desparim. Fiecare va merge pe drumul lui.
-Da, poate ai dreptate!
Baiatul intoarse animalul si se departa in galop.
Fata o lua inainte , dar, nu dupa mult timp, o insecta ateriza pe gatul ei. O strivi cu palma si isi vazu de drum.
Continua asa cateva ninute, pana simti o durere puternica in gat. Corpul ii era din ce in ce mai greu si o durea fiecare particica. Brusc, se simti ametita si vedea cum totul se invarte in jurul ei. In cateva clipe isi pierdu echilibrul si, impreuna cu el, cunostinta.
-Sarah, Sarah ...

Fata se trezi si isi deschise usor ochii. Se afla pe un pat, in mijlocul unei camere cu peretii de lemn. Langa pat, o femeie tinea in mana un vas cu apa.
-Buna dimineata! Bine ai venit in umila mea locuinta! vorbi ea.
Avea parul alb, cu suvite negre din loc in loc. Cu ochii parca adanciti in orbite, arata ca un cadavru. Pielea fetei ii era trasa, lasandu-i la vedere ridurile si pielea zbarcita. Purta o rochie inchisa la culare, dintr-un material aspru, pana la genunchi.
Fata isi ridica capul si simti ca durerea disparuse.
-Cine esti tu si unde sunt? intreba infricosata ea.
-Mai usor cu intrebarile! Iti voi spune tot, dar ai rabdare! Mi se spune Cea Batrana si esti in casa mea.
-Ce mi s-a intamplat?
-Ai fost infectata de un tantar otravitor. Dar nu-ti fa griji! Totul e bine!
Sarah isi duse instinctiv mana pe abdomen.
-Si el e bine! vorbi batrana, fiind mereu atenta la gesturile ei.
De la fereastra, o umbra tresari.
-Ai avut mare noroc! Te-ai ales doar cu o glezna scrantita si cu o durere de cap.Te-a adus la timp!
-Cine? sari fata.
-Baiatul de la fereastra! raspunse bartana.


" - Eved, Sah'ra!# " - Adio, Sah'ra!

Stiu ca e mai scurt decat cele de dinainte, dar vreau sa va dati cu parerea despre cine ar pute fi salvatorul ei. Astept cu placere comentariile voastre si va doresc lectura placuta mai departe.